ICCJ. Decizia nr. 839/2012. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 839/2012

Dosar nr.12766/2/2010

Şedinţa publică din 21 martie 2012

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 825 din 02 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 174-175 lit. i) - art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.C.A. la o pedeapsă de 12 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.

A făcut aplicarea art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durata de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.C.A. la 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.C.A. la 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, inculpatul R.C.A., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durata de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata prevenţiei de la data de 06 februarie 2009 la zi.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului R.C.A.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului M.I.I. din art. 174-175 lit. i) C. pen. – 176 lit. d) C. pen. în art. 26 raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen. – 176 lit. d) C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. – 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.I.I. la 10 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.

A făcut aplicarea art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.I. la 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.I.I. la 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, inculpatul M.I.I., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 65 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata prevenţiei de la data de 06 februarie 2009 la zi.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.I.I.

În temeiul dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 998 şi urm. C. civ. a obligat pe inculpaţii R.C.A. şi M.I.I. în solidar, la plata sumelor: 20.000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plăţii către partea civilă I.F., cu titlu de daune morale, 20.000 euro în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plăţii către partea civilă I.R.A., cu titlu de daune morale.

A luat act că partea vătămată I.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii R.C.A. şi M.I.I. la câte 3.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că la data de 05 februarie 2009, în jurul orelor 12⁰⁰, partea vătămată I.S.M. s-a întâlnit cu inculpaţii R.C.A. şi M.I.I., cerându-le cu împrumut suma de 140 lei pentru a-şi cumpăra droguri. După ce a primit banii şi a procurat două doze de heroină, în jurul orelor 14³⁰ a revenit la locuinţa sa, unde în faţa imobilului, îl aşteptau cei doi inculpaţi

Inculpatul R.C.A. a început să-l înjure, reproşându-i că a întârziat cu restituirea datoriei. De asemenea, l-a lovit cu capul la nivelul feţei, inculpatul M.I.I. l-a imobilizat, R.C.A. i-a sustras suma de 100 euro, 200 lei, un telefon, iar inculpatul M.I.I., cheile casei.

De menţionat, că cei doi inculpaţi se aflau cu autoturismul (ce aparţinea numitei R.M., mama inculpatului R.C.A.) condus fiind de R.C.A.

În continuare, cei doi inculpaţi l-au obligat pe I.S.M. să urce în autoturism, pe bancheta din spate, inculpatul R.C.A. blocând portierele automat.

Întrucât I.S.M. striga după ajutor, la autoturism a venit martorul I.I. (tatăl părţii vătămate) alertat de un vecin, cerându-i inc. R.C.A. să-i dea drumul fiului său din maşină.

La scurt timp, în ajutorul fratelui său a sosit şi victima I.U. şi observând că este blocat în interior, s-a agăţat de stâlpul autoturismului de la geamul stânga faţă pentru a împiedica deplasarea autovehiculului.

Inculpatul R.C.A., care staţiona cu motoul pornit, a demarat în viteză, târând victima agăţată de autoturism, aproximativ 30 – 40 m. În acest timp, I.S.M., pentru a opri autoturismul a încercat să tragă maneta de viteză şi mai apoi frâna de mână, însă inculpatul M.I.I. l-a lovit, trântindu-l pe bancheta din spate.

După parcurgerea în viteză a 30 – 40 m. cu victima agăţată de autoturism şi târâtă pe carosabil, aceasta a căzut fiind apoi transportată de spital, unde a şi decedat la data de 16 februarie 2009.

Potrivit raportului medico – legal de necropsie din 30 iulie 2009, moartea victimei I.U. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei şi dilacerarii meningo - cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio - cerebral cu fractură liniară de boltă craniană şi hematom subdural de emisfer drept — pentru care s-a intervenit chirurgical – complicat în evoluţia sa finală cu bronhopneumonie. La autopsie s-au mai constatat şi alte leziuni traumatice (excoriaţii, echimoze, placarde excoriate discontinue localizate pe partea stângă a corpului, la nivelul membrelor, precum şi infiltrat hemitoracic stângă latero - bazal) care s-au putut produce în acelaşi context traumatic.

Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri/planuri dure şi posibil prin târâre în condiţiile unui politraumatism de trafic rutier şi pot data din 05 februarie 2009. Între leziunile traumatice cranio – meningo - cerebrale şi deces există legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată. La examenul toxicologic efectuat pe prelevatele cadaverice s-au obţinut rezultate negative pentru substanţe toxice curente. Sângele recoltat de la cadavru este de grup sanguin A. Moartea datează din 16 februarie 2009.

De asemenea, potrivit raportului de constatare tehnico – ştiinţifică din 09 martie 2009, pantalonii victimei au prezentat în regiunea anterioară a genunchilor urme de rupere şi abraziune, ce au fost produse în urma frecării de o suprafaţă dură, rugoasă, sub acţiunea unei greutăţi. Pantofii victimei au prezentat pe feţele încălţămintei, în regiunile metatarsofalagiană şi metatarsiană urme de abraziune ce au fost produse în urma frecării de o suprafaţă dură, rugoasă, sub acţiunea unei greutăţi.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă a fost stabilită din coroborarea depoziţiilor părţii vătămate I.S.M., a părţii civile I.F., ale martorilor I.I., R.C.M., P.M. cu concluziile raportului medico legal de necropsie, procesului verbal de cercetare la faţa locului, planşelor foto depuse la dosarul cauzei, rapoarte de constatare tehnico – ştiinţifică, raport de expertiză medico – legală a părţii vătămate I.S.M., rapoarte de expertiză medico – legale psihiatrice ale inculpaţilor R.C.A. şi M.I.I. inclusiv cu depoziţiile celor doi inculpaţi date pe parcursul procesului.

Astfel, partea vătămată I.S.M. a declarat în cursul urmăririi penale că de aproximativ 5 ani de zile este consumator de heroină, fiind nevoit ca la 24 de ore să îşi injecteze o doză.

La data de 05 februarie 2009, în jurul orelor 12:00 în faţa imobilului său s-a întâlnit cu inculpaţii R.C.A. şi M.I.I.. Inculpatul R.C.A. se afla la volanul unui autoturism, iar în dreapta sa era aşezat inculpatul M.I.I. Le-a cerut cu împrumut suma de 140 lei pentru a-şi procura heroină. Inc. R.C.A. i-a dat suma de 140 lei, iar cu banii primiţi I.S.M. şi-a cumpărat 2 doze de heroină, 1 pachet ţigări şi o cartelă reîncărcabilă. Pentru a achita datoria inculpatului R.C.A., partea vătămată şi-a vândut telefonul mobil cu suma de 100 euro şi 200 lei.

În jurul orelor 14:30, partea vătămată a revenit la locuinţa sa, iar în faţa blocului îl aşteptau cei doi inculpaţi. R.C.A. a început să îl înjure, reproşându-i că a întârziat cu restituirea datoriei. De asemenea, l-a lovit cu capul în nas, iar M.I.I. l-a imobilizat, moment în care inculpatul R.C.A. i-a luat din buzunarul pantalonilor suma de 100 euro, 200 lei şi un telefon mobil, iar inculpatul M.I.I. cheile casei. În timp ce era imobilizat de inculpatul M.I.I., acesta i-a cerut inculpatul R.C.A. să aducă autoturismul, ceea ce a şi făcut, iar apoi ambii inculpaţi cu forţa au dus partea vătămată în autoturism, pe bancheta din spate, blocând uşile autovehiculului.

În continuare, după ce inculpaţii au intrat în autoturism (inculpatul R.C.A. pe scaunul şoferului, iar inculpatul M.I.I. pe scaunul din dreapta) la autoturism a sosit şi tatăl părţii vătămate, martorul I.I., care le-a cerut celor doi inculpaţi să îi dea drumul fiului său, observându-l cu sânge la nivelul feţei, pe bancheta din spate. Inculpaţii au refuzat şi la scurt timp la autoturism a sosit şi fratele părţii vătămate, numitul I.U., care le-a cerut celor doi inculpaţi să-i dea drumul părţii vătămate din autoturism (portierele fiind blocate). Victima I.U. a încercat portiera spate a autoturismului şi observând că este închisă, a apucat cu mâna stâlpul autoturismului de la geamul stânga faţă, de la şofer. Atunci inculpatul R.C.A. a demarat în viteză, "în forţă " şi întrucât I.U. era agăţat de autoturism, partea vătămată I.S.M. a încercat să îl prindă de gât pe R.C.A., pentru a-l determina să oprească autoturismul. Victima era agăţată de stâlpul autoturismului de la geamul faţă stânga, cerându-i inculpatului R.C.A. să oprească. Acesta, dimpotrivă a accelerat şi atunci partea vătămată I.S.M. a încercat să tragă maneta de viteză şi apoi frâna de mână, însă a fost lovit de inculpatul M.I.I. în faţă, care l-a şi trântit pe bancheta din spate.

După ce autovehiculul condus de inculpatul R.C.A. a parcurs 30 – 40 m., timp în care victima I.U. era agăţată de stâlpul faţă stângă, aceasta a căzut pe carosabil. Autoturismul a mai rulat aproximativ 300 m. Când inculpatul R.C.A. a oprit, a deschis portiera iar inculpatul M.I.I. l-a împins pe I.S.M. afară, din autovehicul, cei doi inculpaţi continuându-şi deplasarea.

În cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată I.S.M. revine în parte asupra celor declarate la procuror, precizând că inculpatul M.I.I. nu l-a imobilizat, nu i-a sustras cheile de la apartament şi nu l-a lovit în timp ce încerca să-l oprească pe inculpatul R.C.A. să mai conducă autovehiculul, de care fratele său era agăţat.

Nu oferă în schimb nici o explicaţie rezonabilă cu privire la schimbarea depoziţiei sale în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.I.I., singura precizare fiind aceea că ameninţat fiind de poliţie, a dat declaraţia la urmărire penală, în sensul în care a fost menţionată. Faţă de o asemenea motivaţie, Tribunalul va înlătura ca nesinceră depoziţia părţii vătămate I.S.M. din cursul cercetării judecătoreşti, reţinând că declaraţia de la urmărire penală este cea care corespunde adevărului, avându-se în vedere că a fost consemnată la scurt timp după cele întâmplate, la 6 februarie 2009, a fost dată în faţa unui procuror şi nu la poliţie, cum susţine partea şi se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal.

Martorul I.I. - tatăl victimei I.U. şi al părţii vătămate I.S.M., a precizat că la data de 05 februarie 2009, în jurul orelor 15:40, sosind acasă, a fost atenţionat de un vecin, D.M., că fiul său este agresat de două persoane. A alergat într-acolo şi a observat că fiul său I.S.M. era lovit în zona feţei, avea sânge la nas. La volanul autoturismului se afla un tânăr de aproximativ 30 – 35 de ani, identificat ulterior de martor din planşele foto ca inculpatul R.C.A., iar lângă acesta, pe scaunul din dreapta faţă se afla inculpatul M.I.I. identificat de martor din planşele foto. A observat când inculpatul M.I.I. l-a împins pe fiul său pe bancheta din spate a autoturismului, deşi opunea rezistenţă. Văzând cele întâmplate, martorul s-a dus la şoferul autoturismului, care staţiona, iar la scurt timp a sosit şi victima I.U. care a încercat să deschidă portiera din spate a autoturismului, ce era blocată.

Atunci inculpatul R.C.A. a pus în mişcare autovehiculul, iar victima I.U. s-a apucat de stâlpul stânga faţă al autoturismului pentru a-l determina pe şofer să oprească. În acel moment însă, inculpatul R.C.A. a accelerat, târând victima aproximativ 12 m. pe şosea, care în final a căzut pe carosabil.

După ce autoturismul a mai parcurs 200 de m. partea vătămată I.S.M. a fost „aruncată „ din maşină, continuându-şi deplasarea.

Partea civilă, I.F. – mama victimei I.U. şi a părţii vătămate I.S.M. a relatat că la data de 05 februarie 2009 se afla în locuinţă împreună cu fiul său I.U. (ce domiciliază cu soţia, I.R.A. în acelaşi apartament) când la uşă şi-au făcut apariţia cei doi inculpaţi ce au întrebat-o dacă cunosc unde se află fiul său I.S.M. întrucât le datora bani. Întrucât nu ştia unde se află, cei doi inculpaţi au plecat.

După aproximativ 15 minute, a auzit de la balconul apartamentului său, din stradă, strigătele de ajutor ale fiului său I.S.M. Uitându-se, în stradă, l-a observat, iniţial pe soţul său, martorul I.I. îndreptându-se spre un autoturism ce staţiona, apoi pe fiul său I.U. ce se agăţase de autoturism. Acesta a demarat puternic, iar la un moment dat a văzut cum fiul său cade, lovindu-se de carosabil.

Martorul cu identitate protejată P.M. a relatat că la data de 05 februarie 2009, în jurul orelor 14:30 se afla pe str. Moldoveni. A observat un autoturism staţionat, dar cu motorul pornit. În autovehicul se aflau pe locurile din faţă două persoane, iar lângă maşină, sprijinit de portiera stângă faţă o altă persoană care discuta cu ocupanţii autoturismului. Între timp a sosit, alergând, un tânăr care a încercat să deschidă portiera stângă spate a autoturismului, fără a reuşi întrucât era blocată. Atunci tânărul (victima I.U.) s-a agăţat de rama de la geamul uşii şoferului (geamul fiind deschis), moment în care autoturismul a demarat „ în trombă„, cu viteză, tânărul fiind târât aproximativ 15 – 20 m. Întrucât i-a fost prins piciorul stâng sub roata stânga spate a autoturismului, victima s-a desprins de autoturism şi a căzut.

Inculpatul R.C.A. a susţinut în esenţă că este consumator de heroină, de 5 – 6 ani de zile, iar la data de 05 februarie 2009 s-a întâlnit cu prietenul său M.I.I. pentru a-şi procura droguri. S-au întâlnit cu I.S.M., dându-i suma de 140 lei pentru a le cumpăra două doze de heroină. Întrucât acesta nu mai sosea, s-au dus amândoi la locuinţa părţii vătămate I.S.M. pentru a afla unde se află. Au mai aşteptat 15 min. când şi-a făcut apariţia şi I.S.M., spunându-le celor doi inculpaţi că nu are banii şi nici heroină. Atunci l-a lovit cu capul la nivel feţei şi toţi trei s-au urcat în autoturismul său (proprietatea mamei sale R.M.) pentru a se deplasa în zona Ferentari şi a cumpăra heroină. I.S.M. se afla pe bancheta din spate, când la autoturism a venit tatăl părţii vătămate, moment în care a blocat uşile autovehiculului. La un moment dat a sosit şi fratele părţii vătămate, victima I.U., care s-a repezit "cu mâinile la gâtul său". Atunci s-a speriat, a accelerat şi a plecat cu autoturismul. Victima s-a prins cu mâinile de stâlpul de la geamul spate al autoturismului, astfel că atunci când a demarat nu a observat-o agăţată.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.I.I., acesta a declarat că nu cunoaşte dacă inculpatul R.C.A. a blocat uşile autoturismului, că victima s-a repezit cu mâinile la gâtul inculpatului R.C.A., moment în care acesta a demarat. De asemenea, a precizat că nu a văzut victima agăţată de autoturism şi nici dacă a fost târâtă.

Cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. (fapta fiind săvârşită de două persoane împreună) reţinută în sarcina ambilor inculpaţi, Tribunalul apreciază că materialul probator a dovedit săvârşirea acestor infracţiuni de inculpaţii R.C.A. şi M.I.I.

În acest sens, se au în vedere depoziţiile părţii vătămate I.S.M., care a relatat că inc. R.C.A. şi M.I.I. "cu forţa" au dus-o în autoturism, pe bancheta din spate, blocând uşile autoturismului. Declaraţia părţii vătămate se coroborează cu cea a martorului I.I., care a precizat că inculpatul M.I.I. a împins partea vătămată pe bancheta din spate a autoturismului, deşi opunea rezistenţă, iar portierele spate ale autovehiculului au fost blocate. De asemenea şi martorul cu identitate protejată P.M. a declarat că a văzut momentul când victima I.U. încercând să deschidă portiera spate a autoturismului, a realizat că este blocată. Totodată şi inculpatul R.C.A. a recunoscut că după ce s-a urcat în autovehicul cu partea vătămată şi inculpatul M.I.I., a blocat uşile autoturismului.

Astfel, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal a fost realizat de inculpaţi printr-o faptă comisivă ce a constat în urcarea părţii vătămate I.S.M. într-un autovehicul, obligând-o astfel să se deplaseze, lipsind-o de libertatea fizică, de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii R.C.A. şi M.I.I. au acţionat cu intenţie directă, cei doi cooperând la săvârşirea faptei în calitate de coautori.

În ceea ce priveşte infracţiunile de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C. pen. săvârşite de cei doi inculpaţi, Tribunalul reţine că au fost dovedite prin materialul probator administrat în cauză.

Astfel, inculpatul R.C.A. a lovit partea vătămată I.S.M. cu capul la nivelul feţei, inculpatul M.I.I. a imobilizat-o, moment în care inculpatul R.C.A. i-a sustras suma de 100 euro, 200 lei, un telefon mobil, iar inculpatul M.I.I. cheile casei.

Potrivit raportului de expertiză medico – legală din 30 iulie2009, partea vătămată I.S.M. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce la data de 5 februarie 2009, au constat în plagă contuză piramidă nazală, fractură piramidă nazală, entorsă genunchi; s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi au necesitat 12 – 14 zile îngrijiri medicale.

Concluziile raportului medico – legal se coroborează cu declaraţia părţii vătămate I.S.M. şi ale martorilor audiaţi în cauză.

Referitor la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 – 175 lit. i) – 176 lit. d) C. pen. săvârşită de inculpatul R.C.A., se constată că acesta a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că deşi nu a urmărit moartea victimei, a acceptat posibilitatea producerii ei, manifestând o atitudine de indiferenţă faţă de un asemenea rezultat, ceea ce l-a determinat să nu curme acţiunea începută – de târâre a victimei, agăţată de autoturismul condus, deplasarea realizându-se în viteză.

Elementul material al laturii obiective al infracţiunii de omor se poate realiza prin diverse modalităţi (acţiuni sau inacţiuni), iar în cazul de faţă s-a realizat prin acţiunea inculpatului care a demarat în viteză şi a parcurs aproximativ 30 – 40 m, cu victima agăţată de stâlpul autoturismului faţă stângă, care îi cerea să oprească autovehiculul; abia după ce victima a căzut, inculpatul a oprit.

Apărarea inculpatului R.C.A., nu poate fi reţinută, întrucât nu este susţinută de nici un mijloc de probă, toţi martorii audiaţi în cauză dar şi partea vătămată I.S.M. relatând că victima s-a agăţat de stâlpul autoturismului de la geamul şoferului, iar susţinerea sa în sensul că nu a observat victima este contrazisă de probele administrate; astfel partea vătămată I.S.M. pentru a-l determina să oprească autoturismul a încercat să tragă maneta de viteză şi frâna de mână, însă deşi victima era agăţată şi îi cerea să oprească, inc. R.C.A., dimpotrivă a accelerat şi a continuat deplasarea.

Fapta a fost săvârşită în public, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen. şi în scopul ascunderii săvârşirii tâlhăriei asupra părţii vătămate I.S.M. în sensul dispoziţiilor art. 176 lit. d) C. pen.

Cu privire la inculpatul M.I.I., urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 174 - 175 lit. i) C. pen. – 176 lit. d) C. pen. în art. 26 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. – 176 lit. d) C. pen., motivat de faptul că, deşi în speţă nu a fost cel care a condus autoturismul, l-a însoţit pe autorul infracţiunii de omor, a lovit pe partea vătămată I.S.M., împiedicând-o să oprească autoturismul care se deplasa în viteză cu victima agăţată. Or, această activitate de asistenţă a autorului omorului şi de exercitarea actelor de violenţă asupra fratelui victimei, a avut fără îndoială o influenţă esenţială asupra psihicului autorului direct al omorului, care a căpătat astfel îndrăzneală să continue deplasarea în modalitatea menţionată.

Totodată şi inculpatul M.I.I. a acţionat cu intenţie indirectă, existând complicitate nu numai atunci când rezultatul acţiunii autorului este prevăzut ca fiind cert, ci şi atunci când acesta este prevăzut ca fiind eventual. De asemenea, sunt incidente prevăzută art. 175 lit. i) C. pen., fapta fiind săvârşită în public şi în scopul ascunderii săvârşirii tâlhăriei asupra părţii vătămate I.S.M., în sensul art. 176 lit. d) C. pen.

De menţionat că potrivit raportului de expertiză medico – legală psihiatrică din 30 iulie 2009, numitul R.C.A. prezintă diagnosticul de tulburări de personalitate de tip instabil impulsiv. Fost consumator de droguri. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

De asemenea, conform raportului de expertiză medico – legală psihiatrică din 19 iunie 2009, numitul M.I.I. prezintă diagnosticul de tulburări de personalitate de tip instabil impulsiv. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

În drept, faptele inculpatului R.C.A., în modalitatea în care au fost săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 – 175 lit. i) – 176 lit. d) C. pen., aflate în concurs real.

Faptele inculpatului M.I.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi complicitate la omor deosebit de grav prevăzută de 26 raportat la art. 174 – 175 lit. i) – 176 lit. d) C. pen.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cei doi inculpaţi şi părţile civile I.F., I.R.A. şi I.S.M.

În apelul său, Parchetul a criticat sentinţa sub un singur aspect, şi anume netemeinicia, în sensul că în mod greşit s-au aplicat inculpaţilor circumstanţe atenuante personale.

Infracţiunile de violenţă săvârşite, împrejurările concrete ale comiterii faptelor şi rezultatul produs nu justifică acordarea de circumstanţe atenuante şi impuneau un tratament sancţionator mai sever.

Inculpatul R.C.A. a solicitat să se constate că probatoriul a fost într-o anumită măsură greşit interpretat, cu consecinţa unor încadrări juridice criticabile şi pedepse nejustificat de severe.

A susţinut că infracţiunea de tâlhărie nu est dovedită, fiind vorba în realitate despre o simplă lovire. La fel, lipsirea de libertate a lui I.S.M. nu s-a produs în realitate, acesta având posibilitatea să părăsească autoturismul. În privinţa infracţiunii de omor, intenţia inculpatului nu a fost aceea de a ucide victima, ci de a scăpa de o ameninţare iminentă din partea acesteia.

În concluzie, inculpatul şi schimbarea încadrării juridice din omor deosebit de grav în ucidere din culpă, iar pedeapsa rezultantă să fie suspendată condiţionat.

Inculpatul M.I.I. a formulat aceleaşi critici împotriva sentinţei de fond şi a solicitat reducerea semnificativă a pedepselor.

Părţile civile au declarat că apelul lor vizează latura penală a cauzei, solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpatului.

Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul criticilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a făcut o analiză completă şi corectă a dovezilor administrate, stabilind situaţia de fapt care rezultă din acestea şi dând activităţii infracţionale a inculpaţilor încadrarea juridică legală.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, au fost respectate criteriile generale instituite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), adecvate în raport de aspectele concrete ale cauzei.

Pedepsele rezultante, de 12 ani, respectiv 10 ani închisoare, inclusiv prin aplicarea corectă a unor circumstanţe atenuante personale, conform art. 74 lit. a) C. pen., constând în lipsa antecedentelor penale şi comportarea anterioară bună, sunt echilibrate şi asigură atingerea scopurilor educative şi preventive stabilite prin art. 52 C. pen. Ele nu pot fi considerate nici prea blânde (aşa cum susţin Parchetul şi părţile civile), dar nici excesiv de severe, după cum susţin inculpaţii.

În consecinţă, apelurile declarate de Parchet şi de părţile civile vor fi respinse ca nefondate, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În privinţa susţinerilor din apelurile inculpaţilor privind netemeinicia soluţiei şi necesitatea schimbării încadrării juridice, Curtea a reţinut următoarele:

Activitatea infracţională a inculpatului R.C.A., care a condus la decesul victimei, a fost în mod corect calificată ca fiind omor deosebit de grav, săvârşit cu intenţie indirectă.

Modul în care a acţionat, demarând în viteză şi parcurgând 30-40 m cu victima agăţată de autoturism, până ce aceasta a căzut şi s-a accidentat mortal denotă că el, deşi nu a urmărit moartea victimei, a acceptat posibilitatea producerii ei, manifestând indiferenţă faţă de un asemenea rezultat, ceea ce l-a determinat să nu curme acţiunea de târâre a acesteia pe carosabil.

În ceea ce îl priveşte pe coinculpatul M.I.I., schimbarea încadrării juridice în complicitate la omor deosebit de grav este justificată de faptul că deşi nu a condus el autoturismul, a lovit-o pe partea vătămată I.S.M., împiedicând-o să oprească vehiculul.

Or, corect s-a apreciat că această activitate a fost de natură să-l ajute şi psihic pe autorul nemijlocit să comită fapta, încurajându-l.

Infracţiunea de lipsire de libertate este de asemenea dovedită nu numai prin declaraţiile părţii vătămate şi ale rudelor sale, ci şi prin depoziţiile unor terţi, neexistând nici un dubiu asupra acesteia, în condiţiile în care victima a fost lovită şi practic sechestrată în autoturism.

În ceea ce priveşte lovirea aceleiaşi victime şi deposedarea ei de sume de bani şi de bunuri, ea este neîndoielnică, nefiind vorba despre o simplă altercaţie mai mult sau mai puţin violentă, ci de o faptă de tâlhărie ale cărei elemente caracteristice sunt pe deplin întrunite.

În consecinţă, cum niciuna dintre criticile formulate de inculpaţi nu poate fi primită, apelurile vor fi respinse ca nefondate, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 286/A din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii R.C.A. şi M.I.I., părţile civile I.F., I.R.A. şi I.S.M., împotriva sentinţei penale nr. 825 din 02 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor R.C.A. şi M.I.I.

S-a dedus prevenţia fiecărui inculpat de la 6 februarie 2009 la zi.

A fost obligat inculpatul R.C.A. la 500 lei şi inculpatul M.I.I. la 700 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu (parţial), pentru inculpatul M.I.I. în sumă de 200 lei, s-a decis să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Au fost obligate părţile civile la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare datorate de apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii R.C.A. şi M.I.I.

În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Decizia atacată a fost criticată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen. solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi în rejudecare, înlăturarea aspectelor de netemeinicie şi înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor întrucât acestea au fost reţinute fără a fi motivate, şi majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptelor cât şi a pluralităţii de infracţiuni, apreciind că simplu fapt că nu au antecedente penale nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante.

În recursul declarat de inculpatul R.C.A., Decizia recurată a fost criticată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹pct. 9, 10, 18 şi 17 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pronunţarea unei decizii conform criticilor formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că în mod greşit s-a soluţionat latura civilă a cauzei în condiţiile în care declaraţia de constituire de parte civilă a fost tardivă, a mai arătat că Decizia nu este corespunzător motivată, instanţa de apel era obligată să răspundă la toate criticile formulate, a mai arătat că nu există răspundere pentru omorul deosebit de grav, că nu rezultă că victima a fost târâtă 30-40 de metri ci 12 metri astfel cum rezultă din procesul verbal constatator că în mod greşit s-a reţinut agravanta, iar din motivarea deciziei nu rezultă contribuţia inculpatului şi nu s-a răspuns la cererea de schimbare a încadrării juridice, solicitând în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din art. 211 C. pen. în art. 180 C. pen. şi că nu s-a răspuns la critica vizând tardivitatea constituirii de parte civilă a mamei victimei şi nu s-a respectat principiul fundamental in dubio pro reo s-a arătat că nu s-a probat vinovăţia inculpatului.

Faţă de aceste susţineri s-a solicitat în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a menţionat că inculpatul chiar dacă ar fi observat că victima a rămas agăţată de autoturism - vinovăţia ar fi fost sub forma cuplei, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 178 alin. (2) C. pen. din art. 174 C. pen., iar cu privire la infracţiunea de tâlhărie s-a arătat că există dubii serioase cu privire la luarea prin forţă a unor sume de bani şi a unor telefoane mobile, se poate reţine doar infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale. S-a mai susţinut că din declaraţiile fratelui victimei şi a tatălui victimei nu rezultă că acesta ar fi încercat să coboare din maşină, astfel că nu se poate reţine infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal solicitând pentru această faptă achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru inexistenţa faptei.

În recursul declarat de inculpatul M.I.I., Decizia recurată a fost criticată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹pct. 17 şi 18 C. proc. pen. solicitându-se schimbarea încadrării juridice în art. 178 alin. (2) C. pen. din art. 174 C. pen., şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru inexistenţa infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivele de critică invocate şi de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte, are în vedere pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, că totalitatea recursurilor de faţă declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii R.C.A. şi M.I.I. se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A. Sub aspectul unicului motiv de critică, devoluat prin recursul declarat de procuror, prin care se tinde la înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpaţilor întrucât acestea au fost reţinute fără a fi motivate, şi majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptelor cât şi a pluralităţii de infracţiuni, Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia.

Aceasta întrucât, în mod judicios instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată menţinută prin Decizia instanţei de apel, a statuat judicios inexistenţa antecedentelor penale în raport de ambii recurenţi inculpaţi R.C.A. şi M.I.I., chestiune ce trebuie a fi reţinută ca desemnând circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi cu efectul reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminatoriu.

Cu această proiecţie, se reţine că pedepsele rezultante aplicate în regim de detenţie într-un cuantum de 12 ani închisoare pentru recurentul inculpat R.C.A. şi respectiv de 10 ani închisoare pentru recurentul inculpat M.I.I., sunt apte în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie măsuri reale de constrângere şi reeducare a acestora, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de infracţiuni de violenţă sporită.

Concomitent, aceleaşi pedepse aplicate au fost judicios dozate prin prisma criteriilor legate de individualizare judiciară, în raport de pericolul social generic şi concret, extrem de sporit al faptelor comise, de mecanismul concret al săvârşirii faptelor, precum şi de datele care circumstanţiază totuşi favorabil persoanele recurenţilor inculpaţi nominalizaţi (ambii fiind fără antecedente penale, iar inculpatul R.C.A. este student în anul II în cadrul Universităţii Româno – Germană din Sibiu şi angajat al SC M.M. SRL, în Penitenciarul Rahova a absolvit un curs de formare de „educatori între egali în rândul persoanelor private de libertate”, iar inculpatul M.I.I., fiind tânăr în vârstă de 32 de ani).

Faţă de toate cele sus expuse se conchide în sensul inexistenţei unor elemente care să justifice majorarea pedepselor stabilite pentru cei doi recurenţi inculpaţi.

B.1. Nu este fondată prima din criticile invocate de recurentul inculpat R.C.A., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 teza I C. proc. pen., prin care se pretinde că nu este motivată Decizia atacată, aceasta întrucât în cuprinsul filei 5 a deciziei recurate aceasta este motivată corespunzător, deşi succint şi răspunzându-se tuturor motivelor de apel devoluate de recurentul inculpat, descriindu-se considerentele pentru care, atât în planul laturii obiective, cât şi în planul laturii subiective, activitatea infracţională a acestuia a fost corect calificat ca fiind omor deosebit de grav săvârşit cu intenţie directă.

B.2. Nu este pertinentă nici secunda critică din recursul aceluiaşi inculpat R.C.A. întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., prin care se pretinde că nu s-a răspuns la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 C. pen. alin. (1) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Aceasta întrucât, in terminis instanţa de apel a motivat că „în ceea ce priveşte lovirea aceleiaşi victime şi deposedarea ei de sume de bani şi de bunuri, ea este neîndoielnică, nefiind vorba despre o simplă altercaţie mai mult sau mai puţin violentă, ci de o faptă de tâlhărie ale cărei elemente caracteristice sunt pe deplin întrunite.

B.3. Nu este fondat nici următorul motiv de critică din recursul aceluiaşi inculpat R.C.A. întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen., prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174-175 lit. i), art. 176 lit. d) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., întrucât, cu titlu de premisă se are în vedere că ambele instanţe de fond şi prim control judiciar au stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, foaie de observaţie clinică generală, raport medico - legal de necropsie, raport de expertiză medico – legală, raport de constatare tehnico – ştiinţifică, declaraţii parte civilă I.F., parte vătămată I.S.M., declaraţii martori I.I., R.C.M., P.M., declaraţii inculpaţi R.C.A. şi M.I.I. ca situaţie de fapt în esenţă că, la data de 05 februarie 2009, pe fondul unui conflict legat de consumul de droguri, inculpatul R.C.A. a lovit partea vătămată I.S.M. cu capul la nivelul feţei, pricinuindu-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 12-14 zile îngrijiri medicale; inculpatul M.I.I. a imobilizat-o, inc. R.C.A. i-a sustras suma de 100 euro, 200 lei, un telefon mobil, iar inculpatul M.I.I. cheile casei.

În continuare, inculpaţii R.C.A. şi M.I.I. au obligat partea vătămată I.S.M. să urce în autoturismul condus de inculpatul R.C.A., care a şi blocat portierele autovehiculului.

Victima I.U. (în vârstă de 30 de ani) a venit în ajutorul fratelui său, partea vătămată I.S.M. şi constatând că este blocat în interiorul autoturismului s-a apucat cu mâna de stâlpul autoturismului de la geamul stânga faţă pentru a împiedica deplasarea autovehiculului.

Recurentul inculpat R.C.A., care staţiona cu motorul pornit, a demarat în viteză târând victima agăţată de autoturism, aproximativ 30 – 40 metri. În acest timp, partea vătămată I.S.M. pentru a opri autoturismul, a încercat să tragă maneta de viteză şi mai apoi frâna de mână, însă a fost lovit de inculpatul M.I.I., care l-a trântit pe bancheta din spate.

După parcurgerea cu viteză a 30 – 40 m, cu victima agăţată de autoturism şi târâtă pe carosabil, aceasta a căzut, fiind transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, unde a şi decedat la data de 16 februarie 2009.

Se mai reţine cu referire la mecanismul cauzal al decesului victimei susmenţionate că potrivit raportului medico – legal de necropsie din 30 iulie 2009, moartea victimei I.U. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerarii meningo - cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio - cerebral cu fractură liniară de boltă craniană şi hematom subdural de emisfer drept — pentru care s-a intervenit chirurgical – complicat în evoluţia sa finală cu bronhopneumonie. La autopsie s-au mai constatat şi alte leziuni traumatice (excoriaţii, echimoze, placarde excoriate discontinue localizate pe partea stângă a corpului, la nivelul membrelor, precum şi infiltrat hemitoracic stângă latero - bazal) care s-au putut produce în acelaşi context traumatic.

Cu o secundă premisă, Înalta Curte cu referire la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 – 175 lit. i) – 176 lit. d) C. pen. săvârşită de inculpatul recurent R.C.A., constată că acesta a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că deşi nu a urmărit moartea victimei, a acceptat posibilitatea producerii ei, manifestând o atitudine de indiferenţă faţă de un asemenea rezultat, ceea ce l-a determinat să nu curme acţiunea începută – de târâre a victimei, agăţată de autoturismul condus, deplasarea realizându-se în viteză.

Elementul material al laturii obiective al infracţiunii de omor în cazul de faţă s-a realizat prin acţiunea inculpatului care a demarat în viteză şi a parcurs aproximativ 30 – 40 m, cu victima agăţată de stâlpul autoturismului faţă stângă, care îi cerea să oprească autovehiculul; abia după ce victima a căzut, inculpatul recurent nominalizat a oprit.

Apărarea inculpatului recurent R.C.A., nu poate fi reţinută, întrucât nu este susţinută de nici un mijloc de probă, toţi martorii audiaţi în cauză, dar şi partea vătămată I.S.M. relatând că victima s-a agăţat de stâlpul autoturismului de la geamul şoferului, iar susţinerea sa în sensul că nu a observat victima este contrazisă de probele administrate; astfel partea vătămată I.S.M. pentru a-l determina să oprească autoturismul a încercat să tragă maneta de viteză şi frâna de mână, însă deşi victima era agăţată şi îi cerea să oprească, inculpatul recurent R.C.A., dimpotrivă a accelerat şi a continuat deplasarea.

Fapta a fost săvârşită în public, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen. şi în scopul ascunderii săvârşirii tâlhăriei asupra părţii vătămate I.S.M. ceea ce generează incidenţa dispoziţiilor art. 176 lit. d) C. pen.

B.4. Subsumat aceluiaşi caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că nu este fondată nici critica simetrică a recurentului inculpat R.C.A. prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul R.C.A. a lovit partea vătămată I.S.M. cu capul la nivelul feţei, inculpatul R.C.A. a imobilizat-o, moment în care inculpatul R.C.A. i-a sustras suma de 100 euro, 200 lei, un telefon mobil, iar inculpatul M.I.I. cheile casei.

Potrivit raportului de expertiză medico – legală din 30 iulie 2009, partea vătămată I.S.M. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce la data de 5 februarie 2009, ce au constat în plagă contuză piramidă nazală, fractură piramidă nazală, entorsă genunchi; s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi au necesitat 12 – 14 zile îngrijiri medicale.

Astfel, concluziile raportului medico – legal se coroborează cu declaraţia părţii vătămate I.S.M. şi ale martorilor audiaţi în cauză.

B.5. În fine, nu este fondată nici ultima critică din recursurile promovate de inculpaţii R.C.A. şi M.I.I. prin care se tinde întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. la achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Aceasta, întrucât probele administrate în cauză au dovedit săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina ambilor recurenţi inculpaţi.

În acest sens, se au în vedere depoziţiile părţii vătămate I.S.M., care a relatat că inculpaţii R.C.A. şi M.I.I. "cu forţa" au dus-o în autoturism, pe bancheta din spate, blocând uşile autoturismului. Declaraţia părţii vătămate se coroborează cu cea a martorului I.I., care a precizat că inculpatul recurent M.I.I. a împins partea vătămată pe bancheta din spate a autoturismului, deşi opunea rezistenţă, iar portierele spate ale autovehiculului au fost blocate. De asemenea şi martorul cu identitate protejată P.M. a declarat că a văzut momentul când victima I.U. încercând să deschidă portiera spate a autoturismului, a realizat că este blocată. Totodată şi inculpatul recurent R.C.A. a recunoscut că după ce s-a urcat în autovehicul cu partea vătămată şi inculpatul M.I.I., a blocat uşile autoturismului.

Astfel, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal a fost realizat de inculpaţii recurenţi printr-o faptă comisivă ce a constat în urcarea părţii vătămate I.S.M. într-un autovehicul, obligând-o astfel să se deplaseze, lipsind-o de libertatea fizică, de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria voinţă.

Pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective, inculpaţii recurenţi R.C.A. şi M.I.I. au acţionat cu intenţie directă, cei doi cooperând la săvârşirea faptei în calitate de coautori.

B.6. Nu este pertinentă nici o altă critică devoluată prin recursul exercitat de inculpatul R.C.A., prin care s-a susţinut că în mod nelegal a fost soluţionată latura civilă a cauzei, în condiţiile în care se pretinde că, declaraţia de constituire de parte civilă a fost tardivă.

Or, în realitate declaraţiile de constituire ca părţi civile ale numitelor I.F. şi I.R.A. au fost formulate în termenul prevăzut de lege, respectiv până la citirea actului de sesizare al instanţei şi numai precizarea cuantumului daunelor civile pretinse s-a făcut ulterior aceluiaşi moment.

C.1. Nu este fondată nici prima critică din recursul declarat de inculpatul M.I.I. prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din complicitate la omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d) C. pen. în complicitate la infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., întrucât acest recurent l-a însoţit pe celălalt inculpat R.C.A. autorul infracţiunii de omor, a lovit partea vătămată I.S.M., împiedicând-o să oprească autoturismul care se deplasa în viteză cu victima agăţată. Or, această activitate de asistenţă a autorului omorului şi de exercitarea actelor de violenţă asupra fratelui victimei, a avut o influenţă esenţială asupra psihicului autorului direct al omorului, care a continuat deplasarea în modalitatea menţionată.

Totodată şi inculpatul recurent M.I.I. a acţionat cu intenţie indirectă, existând complicitate nu numai atunci când rezultatul acţiunii autorului este prevăzut ca fiind cert, ci şi atunci când acesta este prevăzut ca fiind eventual. De asemenea, sunt incidente prevederile art. 175 lit. i) C. pen., fapta fiind săvârşită în public şi în scopul ascunderii săvârşirii tâlhăriei asupra părţii vătămate I.S.M., în sensul art. 176 lit. d) C. pen.

De menţionat că potrivit raportului de expertiză medico – legală psihiatrică din 30 iulie 2009, recurentul inculpat R.C.A. prezintă diagnosticul de „tulburări de personalitate de tip instabil impulsiv. Fost consumator de droguri. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat”.

Urmează ca în baza art. 385¹⁶ alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se compute prevenţia ambilor recurenţi inculpaţi de la 06 februarie 2009 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii R.C.A. şi M.I.I. împotriva deciziei penale nr. 286/A din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor R.C.A. şi M.I.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 06 februarie 2009 la 21 martie 2012.

Obligă recurentul inculpat M.I.I. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat R.C.A. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 85/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 827/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... →

ICCJ. Decizia nr. 839/2012. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 839/2012. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs