ICCJ. Decizia nr. 854/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 854/2012
Dosar nr. 848/46/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 167/ F din data de din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul E.I., împotriva rezoluţiei din data de 24 martie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 587/P/2010.
A menţinut rezoluţia atacată.
A obligat petiţionarul să plătească 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa Curţii de Apel Piteşti a reţinut următoarele.
Prin rezoluţia nr. 587/P/2010 din 24 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de P.C.C., comisar şef în cadrul I.P.J. Argeş, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. proc pen., apreciindu-se că faptele imputate acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul cărora a fost cercetat. împotriva rezoluţiei adoptate de procuror a formulat plângere petiţionarul, care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că magistratul a adoptat o soluţie greşită nestabilind corect situaţia de fapt. Prin rezoluţia nr. 383/II/2/2011, a aceleiaşi unităţi de parchet, procurorul general a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionarul E.I.
Nemulţumit de soluţia adoptată de procurorul de caz, petiţionarul s-a adresat instanţei cu plângere, arătând că intimatul este vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a formulat plângerea penală.
Intimatul P.C.C., în calitate de comisar şef de poliţie judiciară, a efectuat cercetările penale în dosarul nr. 1472/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, obiectul dosarului constituindu-l plângerea petiţionarului E.I., în care se arăta că, în cursul anului 2005, i s-a furat un autobuz, iar şoferul a fost ameninţat cu un cuţit. Dosarul de mai sus a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, prin declinare de competenţă, fiind ulterior soluţionat prin neînceperea urmăririi penale de către procuror, soluţie ce a fost infirmată prin Decizia penală nr. 175/ R din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti. Prin Decizia de mai sus, a fost trimisă cauza procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea începerii urmăririi penale, însă, ulterior, urmare modificărilor legislative, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, prin declinare de competenţă, conform rezoluţiei nr. 1472/P/2005 din 7 mai 2007.
Curtea a observat, că ceea ce i se impută intimatului, este favorizarea făptuitorilor şi îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, finalizată cu omisiunea reţinerii făptuitorilor, lăsând să plece doi dintre aceştia.
Examinând dispoziţiile art. 246 şi art. 264 C. pen., curtea a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor imputate.
Mai mult, în ipoteza în care petentul ar fi fost nemulţumit de actele îndeplinite de intimat, avea la îndemână plângerile adresate procurorului, care supraveghează activitatea lucrătorului de poliţie, conform art. 275 C. pen. În altă ordine de idei, s-a apreciat că desfiinţarea rezoluţiei adoptate iniţial în dosarul nr. 1472/P/2005, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, de către instanţa de judecată, este lipsită de relevanţă, pentru că Decizia adoptată îndrumă pe procuror în activitatea de identificare a persoanelor care s-au aflat la data de 14 septembrie 2005 în microbuz şi alte persoane care au fost de faţă la incidentul dintre părţi, audierea martorilor, reaudierea făptuitorilor, petenţilor, persoanelor agresate sau ameninţate, efectuarea de confruntări şi, nu în ultimul rând, efectuarea oricărui alt act de cercetare ce se va dovedi a fi util şi concludent soluţionării cauzei. Astfel, s-a reţinut că, soluţia adoptată de Curtea de Apel Piteşti nu demonstrează săvârşirea de către intimat a nici uneia din infracţiunile imputate acestuia de către partea vătămată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 31 octombrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul E.I. împotriva sentinţei penale nr. 167/ F din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 855/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 853/2012. Penal → |
|---|
