ICCJ. Decizia nr. 856/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.856/2012
Dosar nr. 1446/59/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1517/ R din 29 septembrie 2011, pronunţată în dosar nr. 257/238/2011, Curtea de Apel Timişoara în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a admis recursul declarat de inculpatul D.I.D. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 4 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Gurahonţ. A casat sentinţa penală atacată sub aspectul individualizării pedepsei şi rejudecând: A redus de la 2 (doi) ani, la 8 (opt) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului şi stabileşte termenul de încercare conform art. 82 C. pen. la 2 ani şi 8 luni. A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 4 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Gurahonţ în dosarul nr. 257/238/2011, în baza art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.D., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat. S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dispus în temeiul art. 81 C. pen. suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului. În temeiul art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare pentru inculpat de 4 ani, care se compune din durata pedepsei de 2 ani închisoare, la care se adaugă încă 2 ani şi care se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen. Inculpatul a fost obligat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele Prin rechizitoriul nr. 468/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul D.I.D., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat, prevăzut de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/2006, reţinându-se că în dimineaţa zilei de 05 octombrie 2010, inculpatul a condus pe drumurile publice o autoutilitară, deşi permisul său de conducere a fost suspendat cu data de 06 august 2010. Prima instanţă a reţinut în fapt, pe baza probelor administrate, că în dimineaţa zilei de 05 octombrie 2010, în jurul orelor 4,45, inculpatul a condus pe drumurile publice o autoutilitară din localitatea Dulcele spre localitatea Chişineu Criş. Ajuns pe raza localităţii Buteni, acesta a fost oprit de agenţii de poliţie, care i-au solicitat documentele pentru materialul lemnos, precum şi actele personale şi ale vehiculului. Inculpatul, pe motiv că nu are aceste documente asupra sa, s-a deplasat în comuna Almaş, căutându-l pe martorul O.D., pe care l-a rugat să declare poliţiei că el a conclus autoutilitara menţionată, însă la postul de poliţie Buteni, martorul a declarat adevărul. Prima instanţă a mai reţinut că în momentul conducerii pe drumurile publice a acestei autoutilitare, inculpatul avea permisul de conducere suspendat întrucât împotriva sa a fost întocmit un dosar de urmărire penală în cursul lunii august 2010 pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu nr. fals de înmatriculare, infracţiuni cu privire la care în data de 27 octombrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 alin. (3) C. pen. a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, săvârşirea acestei fapte. S-a reţinut că în drept, fapta inculpatului astfel cum a fost mai sus descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/2006, vinovăţia îmbrăcând forma intenţiei directe prevăzute de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. Prima instanţă, având în vedere cele expuse mai sus, a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare, care să răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C. pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut pericolul social mediu al faptei săvârşite, împrejurarea că inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale, conform fişei de cazier, ordonanţei, şi a recunoscut săvârşirea faptelor. Totodată, întrucât inculpatul a declarat în faţa instanţei că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei, că doreşte ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, şi că nu solicită administrarea de noi probe în faza de judecată, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. De asemenea, instanţa de fond nu a aplicat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. având în vedere faptul că inculpatul a mai comis anterior infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, infracţiuni cu privire la care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative de 400 lei, prin ordonanţa din 27 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahont, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 alin. (3) C. pen. Ca urmare, instanţa de fond nu a reţinut împrejurarea că anterior săvârşirii infracţiunii de faţă, inculpatul a avut o conduită bună. De asemenea, nu a reţinut nici atitudinea bună a infractorului după săvârşirea infracţiunii, având în vedere încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului prin încercarea de a-l determina pe martorul O.D. să declare că el a condus autovehiculul. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 4 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Gurahont în dosarul nr. 257/238/2011 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul D.I.D., solicitând încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. i1) C. proc. pen., în subsidiar achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. susţinând că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii, că nu este prevăzută de legea penală, respectiv să se constate nulitatea actului de sesizare a instanţei în temeiul art. 197 C. proc. pen. întrucât a fost trimis în judecată în condiţiile în care pentru fapta care a condus la suspendarea permisului de conducere a beneficiat de scoaterea de sub urmărire penală prin ordonanţa nr. 387/P/2010. În motivarea recursului, inculpatul a arătat că la data întocmirii rechizitoriului exista un caz de impunitate în sensul că se dispusese scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta pentru care îi fusese suspendat permisul de conducere pe timpul efectuării cercetărilor penale, nemaiputându-se reţine infracţiunea de conducere fără drept. Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a constatat că este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pentru următoarele considerente: Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut fapta, beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. De altfel, beneficiind de aplicarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. inculpatul a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, soluţia permisă în această procedură fiind doar cea de condamnare conform alineatului 7 al acestui text legal. încadrarea juridică dată faptei este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. Susţinerile inculpatului în sensul existenţei unei cauze de nepedepsire prin aceea că prin ordonanţa nr. 387/P/2010 din 27 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sunt neîntemeiate. Astfel, instanţa de recurs a constatat că inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce începând cu data de 06 august 2010, iar în dimineaţa zilei de 05 octombrie 2010 a fost surprins de organele de poliţie conducând pe DN 79/ A o autoutilitară, deşi nu avea acest drept. Soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă la data de 27 octombrie 2010 în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ nu produce efecte retroactive în ce priveşte dreptul de a conduce vehicule, nu îl repunea pe inculpat în acest drept. Prin urmare, nici susţinerea privind existenţa unui caz de nulitate a actului de sesizare a instanţei nu este întemeiată, de altfel motivul invocat neîncadrându-se în dispoziţiile art. 197 C. proc. pen. În ce priveşte cuantumul pedepsei, instanţa de recurs a apreciat că instanţa de fond nu a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, care impuneau aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege. Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte fată de muncă, fată de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte. Instanţa de recurs a reţinut şi că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. În speţă, o pedeapsă de 8 luni închisoare aplicată inculpatului recurent pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. este în măsură să conducă la atingerea acestor deziderate, impunându-se reducerea celei aplicate de prima instanţă. În acest sens, s-a reţinut că urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., minimul special al pedepsei pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia s-a redus la 8 luni închisoare, o pedeapsă egală cu acest minim fiind suficientă în condiţiile în care inculpatul nu are antecedente penale şi a avut o conduită sinceră. Pe cale de consecinţă, se va dispune şi reducerea termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei la 2 ani şi 8 luni. Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara a formulat contestaţie în anulare contestatorul D.I.D. care nu a fost motivat în scris. Examinând contestaţia formulată s-a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale se poate face contestaţie în anulare în următoarele situaţii:când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la dosar; când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceiaşi faptă;când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit prevederilor art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. Aşa cum s-a menţionat mai sus contestatorul, prin cererea formulată nu a făcut nici un fel de precizare cu privire la cazurile pe care îşi întemeiază contestaţia în anulare astfel că, contestaţia a fost respinsă ca inadmisibilă în baza art. 391 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs contestatorul D.I.D.
Analizând cauza, prin prisma dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 3851 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, deoarece:
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentinţele pronunţate, ca instanţe de fond de curţile de apel şi deciziile pronunţate, ca instanţe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Printre acestea nu sunt prevăzute şi deciziile pronunţate, ca instanţă de recurs, de către Curţile de Apel, cum este cea atacată în cazul de fată.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de către contestatorul D.I.D., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia nr. 1764/ R din 07 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.I.D. împotriva deciziei penale nr. 1517/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 257/238/2011.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepţiei, criticile formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestator.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul D.I.D. împotriva deciziei penale nr. 1764/ R din 07 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 822/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 855/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
