ICCJ. Decizia nr. 855/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 855/2012
Dosar nr.9188/1/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54/2010 a Judecătoriei Aleşd, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta B.L., împotriva rezoluţiei dată în dosarul penal nr. 617/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, menţinută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, prin rezoluţia dată în dosarul penal nr. 253/II.2/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petenta la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Pentru a pronunţa a ceasta hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din actele dosarului nr. 617/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea penală formulată, petenta a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului B.D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, întrucât acesta abuzând de calitatea pe care o are a modificat suprafaţa înscrisă în procesul verbal de punere în posesie, în sensul că din 982 a trecut 972.
Analizând înscrisurile depuse la dosar s-a reţinut că în privinţa procesului verbal de punere în posesie din data de 29 ianuarie 1992 s-a efectuat o modificare în sensul că la nr. topo 776 a fost trecută suprafaţă de 237/972 în loc de 237/982, cât fusese iniţial.
În conformitate cu sentinţa civilă nr. 228/2007 a Judecătoriei Aleşd i-a fost reconstituit numitului B.L., soţul petentei un drept de proprietate asupra totale de 1.000 mp, în cotele de 237/972.
Faptul că prin procesul verbal de punere în posesie a fost trecută din eroare suprafaţa de 237/972 în loc de 237/982 aceasta constituie doar o greşeală materială, care nu afectează în nici un fel cota de 237 mp cei revine titularului dreptului de proprietate.
În aceste condiţii nu poate fi vorba de săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, astfel că instanţa văzând şi dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulata de petenta B.L., rezoluţiei dată în dosarul penal nr. 617/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, menţinută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, prin rezoluţia dată în dosarul penal nr. 253/II.2/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petenta la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recurs petenta B.L. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei iar cu ocazia rejudecării a se dispune admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei prim procurorului şi a rezoluţiei procurorului cu consecinţa restituirii cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale cu privire la intimatul B.D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 249, 289, 290, 291 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 476/ R din 17 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bihor, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat recursul penal declarat de petenta B.L. împotriva sentinţei penale din data de 05 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Aleşd pe care a menţinut-o în totul.
A fost obligată recurenta să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligată petenta recurentă la plata sumei de 400 ron în favoarea intimatului B.D.A. reprezentând cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bihor verificând sentinţa penală prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., cu privire la toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., a considerat că aceasta este legală şi temeinică iar recursul formulat de petenta apare ca neîntemeiat şi în consecinţă în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins.
Din actele şi lucrările de la dosar a rezultat că prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 617/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd s-a dispus confirmarea propunerii de a nu se începe urmărirea penală în cauză faţă de numitul B.D. cercetat fiind sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 249, 289, 290, 291 C. pen.
Procurorul a motivat faptul că deşi la notarea în procesul verbal de punere în posesie s-a trecut din eroare 237/982 în loc de 137/972, acest fapt nu a afectat în nici un fel dreptul de proprietate al petentei, iar simpla eliminare a unei greşeli materiale prin corectarea acelei erori, nu realizează latura obiectivă sau subiectivă a infracţiunii de fals. Cât privesc celelalte infracţiuni reclamate procurorul a constatat că acestea nu există, la dosarul cauzei neexistând nici o probă care să conducă la concluzia existenţei acestora.
Nemulţumită de soluţia pronunţată în cauză petenta s-a adresat prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd care a dispus prin rezoluţia din data de 18 noiembrie 2009 dată în dosarul nr. 253/II.2/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate, considerând că soluţia dată în cauză faţă de făptuitorul B.D. este legală şi temeinică.
Petenta s-a adresat apoi instanţei de judecată care prin sentinţa recurată a respins-o ca neîntemeiată.
Instanţa competentă a soluţiona plângerea conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a reţinut în mod corect ca fiind legală şi temeinică rezoluţia procurorului, inclusiv faptul că nu a produs nici o vătămare intereselor legale ale petentei.
În speţă examinând pe fond probele administrate în cauză tribunalul a reţinut că prin plângerea penală formulată, petenta a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului B.D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, întrucât acesta abuzând de calitatea pe care o are a modificat suprafaţa înscrisă în procesul verbal de punere în posesie, în sensul că din 982 a trecut 972.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, Tribunalul a reţinut că în privinţa procesului verbal de punere în posesie din data de 29 ianuarie 1992 s-a efectuat o modificare în sensul că la nr. topo a fost trecută o suprafaţă de 237/972 în loc de 237/982, cât fusese iniţial.
În conformitate cu sentinţa civilă nr. 228/2007 a Judecătoriei Aleşd i-a fost reconstituit numitului B.L., soţul petentei un drept de proprietate asupra totale de 1.000 mp, în cotele de 237/972.
Faptul că prin procesul verbal de punere în posesie a fost trecută din eroare suprafaţa de 237/972 în loc de 237/982 aceasta constituie doar o greşeală materială, care nu afectează în nici un fel cota de 237 mp cei revine titularului dreptului de proprietate.
Faţă de cele constatate, Tribunalul Bihor a apreciat că sunt irelevante criticile formulate în recurs potrivit cărora organele de urmărire penală aveau obligaţia de a dispune în cauză începerea urmăririi penale, la dosarul cauzei neexistând vreo probă care să dovedească existenţa în cauză a infracţiunilor prevăzute de art. 246, 249, 289, 291 C. pen., iar pe de altă parte în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzute de art. 290 C. pen. în speţă nu este realizată nici latura obiectivă şi nici latura subiectivă a acestei infracţiuni.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petenta B.L. fără a-l motiva în scris şi fără a se prezenta în instanţă.
Examinând Decizia recurată în limitele legii, curtea în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins ca inadmisibil recursul declarat de petenta B.L., întrucât aceasta a uzat de calea ordinară a recursului, cu toate că hotărârea pronunţată de Tribunalul Bihor este definitivă.
Din economia dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) coroborate cu prevederile art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) din acest text legal poate fi atacată doar cu recurs.
Având în vedere că împotriva hotărârii primei instanţe petenta a uzat de calea de atac ordinară a recursului, iar Tribunalul Bihor prin Decizia atacată a pronunţat o hotărâre definitivă în cauză, văzând dispoziţiile art. 416 pct. 6 C. proc. pen. cu referire la art. 416 pct. 4 teza I C. proc. pen. coroborate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., curtea a respins ca inadmisibil recursul penal declarat de petenta B.L.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta a fost obligată să plătească în favoarea statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Analizând cauza, prin prisma dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 3851 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, deoarece Decizia recurată nu se circumscrie dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) pct. e) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) pct. e) C. proc. pen., se poate formula recurs numai împotriva deciziilor care au fost pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel, situaţie care nu se regăseşte în cauza analizată, ceea ce face ca, din acest punct de vedere, recursul promovat de către petiţionară să fie inadmisibil.
În consecinţă, în baza aceluiaşi raţionament, nici Decizia nr. 637/R/2010 din 09 noiembrie 2010 prin care secţia penală şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Oradea a respins, în mod legal, ca inadmisibil recursul promovat de către petiţionară împotriva deciziei penale nr. 476/ R din 17 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, nu este una dintre hotărârile care să poată fi atacate cu recurs.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara B.L. împotriva deciziei penale nr. 637/ R din 09 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 856/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 854/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
