ICCJ. Decizia nr. 96/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 96/2012
Dosar nr. 7306/1/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare, în baza lucrărilor dosarului,constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 161/2011, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 55 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. A fost casată în parte Decizia penală nr. 55 şi sentinţa penală nr. 548/2009 a Tribunalului Dâmboviţa şi, în rejudecare, a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului B.F. de la 5 ani la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 C. pen.
A fost respins recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva aceleiaşi decizii penale.
La data de 21 ianuarie 2011 a fost emis, de către Tribunalul Dâmboviţa, mandatul de executare a pedepsei nr. 833.
La data de 17 august 2011 condamnatul a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 161 din 20 ianuarie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosar nr. 1247/120/2009.
Conform rezoluţiei din 22 august 2012 s-a dispus restituirea contestaţiei către condamnatul B.F. pentru a se preciza obiectul cererii sale precum şi temeiul juridic al acesteia.
La data de 13 septembrie 2011 a fost reînregistrată contestaţia condamnatului.
În esenţă condamnatul a formulat contestaţie în anulare întrucât actul de sesizare al instanţei nu are menţiunea verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, fapt ce atrage casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa pentru refacerea acestuia.
A mai menţionat că martorii dar şi naşul părţii vătămate au declarat mincinos.
De asemenea condamnatul a mai considerat că a fost judecat prin prisma trecutului său.
Examinând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 548/2009 a Tribunalului Dâmboviţa inculpatul B.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap la art. 174-176 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) din C. pen. şi art. 76 alin. (1) C. pen., soluţie menţinută prin Decizia penală nr. 55 din 2011 a Curţii de Apel Ploieşti.
Prin Decizia penală nr. 161/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 55 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. A casat în parte Decizia penală nr. 55 şi sentinţa penală nr. 548/2009 a Tribunalului Dâmboviţa şi rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B.F. de la 5 ani la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-176 C. pen. A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
A respins recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 391 din C. proc. pen., instanţa de judecată este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, fără citarea părţilor.
Conform dispoziţiilor art. 388 alin. (1) C. proc. pen., persoana împotriva căreia de face executarea, poate formula contestaţie în anulare pentru motivele indicate expres în art. 386 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.
Potrivit referatului întocmit de biroul executări penale şi anexat dosarului se observă că data începerii executării decizei de condamnare este 21 ianuarie 2011.
Astfel că potrivit dispoziţiilor art. 388 alin. (1) C. proc. pen., ultima zi în care condamnatul B.F. putea introduce contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 161/2011, era 1 februarie 2011.
În aceste condiţii se observă că cererea condamnatului a fost formulată cel mai devreme la data de 16 august 2011, astfel cum a fost datată de condamnat prima petiţie înaintată Înaltei Curţi, cu mult după împlinirea termenului legal pentru introducerea contestaţiei în anulare.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constatând, în baza art. 391 alin. (2) C. proc. pen., că prezenta contestaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege, urmează a o respinge ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat B.F. împotriva deciziei penale nr. 161 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă recurentul con testator la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 972/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 946/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
