ICCJ. Decizia nr. 972/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 972/2012
Dosar nr. 3547/120/2011
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 330 din 23 septembrie 2011 Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. şi cu art. 3201 C. proc. pen., a condamnat inculpatul B.M.C. la 8 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.
În baza art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., şi cu art. 3201 C. proc. pen., a condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b) şi e) C. pen.
În baza disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a), b) şi e) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore cuprinsă în intervalul 6 mai 2011 -7 mai 2011 şi arestului preventiv de la 12 mai 2011 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 320 alin. (5) C. proc. pen. a disjuns soluţionarea acţiunii civile formulată de către partea civilă B.G.L., prin reprezentant legal Ş.A.
Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 254/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.M.C., reţinându-se că în perioada august 2010 - mai 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul B.M.C. -împreună cu inculpaţii - minori R.M.N., I.B.C., V.G.S. şi S.N., l-au agresat sexual în mod repetat pe minorul B.L. în vârstă de 7 ani, în sensul că prin constrângere şi profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a întreţinut cu acesta acte sexuale orale şi totodată în aceeaşi perioadă de referinţă a exercitat acte cu caracter obscen asupra minorului B.L., în prezenţa minorilor R.M.N., V.F.S., S.N. şi I.B.C.
La rândul său, în perioada august 2010 - mai 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul minor, împreună cu inculpatul B.M.C., dar şi cu minorii I.B.C., V.G.S. şi S.N., l-a agresat sexual în mod repetat pe minorul B.L. în vârstă de 7 ani, în sensul că prin constrângere şi profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a întreţinut cu acesta acte sexuale orale şi totodată în aceeaşi perioadă de referinţă a exercitat acte cu caracter obscen asupra minorului B.L., în prezenţa inculpatului B.M.C., dar şi a minorilor V.G.S., S.N. şi I.B.C.
S-a avut în vedere de către procuror materialul probator administrat în faza de urmărire penală constând în declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a faptelor, declaraţiile părţii vătămate B.G.L., suport optic conţinând depoziţia părţii vătămate, rapoarte de expertiză medico-legală, declaraţiile făptuitorilor minori S.N., V.G.S. şi I.B.C., declaraţiile martorilor Ş.A., V.D., V.E., F.E.I., T.G.M., I.C., C.I., R.M., depoziţia învinuitului R.M.N. şi ale inculpatului B.M.C.
În faza de judecată, faţă de dispoziţiile art. 482 C. proc. pen., instanţa a solicitat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa referatul de evaluare a inculpatului minor R.M.N., acesta fiind depus la dosarul cauzei.
Partea vătămată, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă împotriva inculpaţilor cu suma de 150.000 RON, dintre care 70.000 RON reprezentând daune morale, iar restul daune materiale. În condiţiile în care inculpaţii au declarat, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, aşa cum au fost dovedite în faza de urmărire penală şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le-au administrat la acelaşi termen de judecată, faţă de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa a admis cererea acestora de aplicare a procedurii simplificate reglementate de textul de lege sus invocat, procedând la judecarea acţiunii penale conform respectivei proceduri.
Faţă de actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut potrivit deciziei nr. III/2005 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie orice modalitate în care au loc relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex constituie act sexual în înţelesul art. 197 alin. (1) C. pen. Celelalte practici sexuale, precum acte cu caracter obscen, în tendinţa de a obţine satisfacţii ale instinctului sexual, constituie acte de perversiuni sexuale, în sensul art. 202 C. pen.
Situaţia de fapt ce rezultă din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, probe în baza cărora inculpaţii au solicitat să fie judecaţi conform art. 3201 C. proc. pen.
La stabilirea situaţiei de fapt, în afara declaraţiilor inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere şi declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor I.B.C., V.G.S. şi S.N., precum şi ale celorlalţi martori audiaţi pe situaţia de fapt, rude sau consăteni ai părţilor, respectiv V.E., F.E.I., T.G.M., I.C., C.I., R.M., I.A., S.C., V.D.
În urma evaluării materialului probator, cu respectarea dispoziţiilor art. 62 şi 63 C. pen., s-au stabilit împrejurările comiterii faptelor aşa cum au fost expuse, încadrarea juridică dată acestora- infracţiunile de viol şi corupţie sexuală comise în forma continuată asupra unui minor care nu a împlinit 15 ani, de două sau mai multe persoane împreună, dintre care numai inculpaţii răspund penal, dată fiind vârsta acestora, inculpatul minor R.M.N. în condiţiile art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), iar inculpatul major care a săvârşit faptele împreună cu un minor, în cele ale art. 75 lit. c) C. pen., ceea ce va atrage condamnarea inculpaţilor.
La individualizarea pedepsei aplicate acestora s-a avut în vedere pe de o parte, împrejurarea că prin comiterea faptelor s-au adus atingere unei multitudini de relaţii sociale cu referire la cele privitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, cât şi la cele vizând demnitatea, integritatea corporală şi sănătatea acesteia, dar şi la cele privind pudoarea, morală şi decenţa libertăţii sexuale, faptul că vârsta fragedă a victimei -7 ani imprimă faptelor un grad de pericol social mai ridicat şi făptuitorilor o periculozitate sporită, precum şi împrejurarea că perioada în care s-au repetat actele constitutive ale infracţiunilor a fost îndelungată, iar întreruperea activităţii infracţionale s-a produs independent de voinţa făptuitorilor, iar pe de altă parte, că inculpaţii sunt la primul contact cu legea penală, au circumstanţe personale favorabile probate cu actele depuse, toate acestea materializându-se în aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate către minimul special rezultat în urma aplicării reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., cu executare efectivă în cazul inculpatului major şi cu suspendare sub supraveghere în cel a inculpatului minor, răspunzând corespunzător funcţiilor de constrângere, reeducare şi exemplaritate ale pedepsei.
În ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii şi complementare, s-au interzis inculpatului major drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) şi e) C. pen. pe perioada executării pedepsei principale, cât şi ulterior, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa după executarea pedepsei principale.
În privinţa inculpatului minor, acestuia i s-a aplicat numai pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II şi b) şi e) C. pen., pedeapsă a cărei executare va începe după împlinirea vârstei de 18 ani.
Întrucât faţă de inculpatul B.C.M. s-a luat măsura reţinerii pe 24 de ore în intervalul 06 - 07 mai 2011 şi a arestării preventive începând cu data de 12 mai 2011, în baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada curgând de atunci la zi, iar în baza disp. art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest, în considerarea faptului că temeiurile care au generat privarea sa de libertate justifică în continuare acest lucru.
Astfel instanţa de fond a apreciat că se impune, continuarea detenţiei întrucât există indicii concrete determinate de gravitatea sporită a faptelor, trauma produsă victimei, reacţia membrilor comunităţii locale din care provin părţile, toate acestea demonstrând o cerinţă veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură încă inculpatul, asupra regulii respectării libertăţii individuale (Smirnova împotriva Rusiei,).
Totodată, faţă de dispoziţiile art. 320 1alin (5) C. proc. pen., s-a disjuns soluţionarea acţiunii civile, fiind necesară dovedirea pretenţiilor civile de către partea vătămată şi amânarea judecăţii în vederea administrării probelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.M.C., criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 3 din 10 ianuarie 2012 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de către inculpatul B.M.C., a desfiinţat în parte, în latură penală, sentinţa penală nr. 330 din 23 septembrie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului B.C.M. în pedepsele componente de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi 75 lit. c) C. pen. precum şi a art. 3201 C. proc. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. c) C. pen., precum şi a art. 3201 C. proc. pen.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi 75 lit. c) C. pen. precum şi a art. 3201 C. proc. pen. la 7 ani închisoare.
În baza disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a recontopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
În baza disp. art. 383 alin. 11 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului, iar în baza disp. art. 383 alin. (2) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore cuprinsă în intervalul 06 mai 2011 - 07 mai 2011 şi a arestului preventiv de la data de 12 mai 2011 la zi.
Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a făcut o corectă analiză a dosarului de urmărire penală, existând date că inculpatul a comis faptele de care este acuzat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol şi corupţie sexuală prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) teza I şi art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen.
A reţinut că, există la dosar declaraţiile părţii vătămată B.G.L., ale martorilor-făptuitori minori I.B.C., V.G.S. şi S.N., ale inculpatului R.M.M., din care reiese în mod clar că inculpatul apelant a săvârşit faptele, respectiv că în perioada august 2010 - mai 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu numiţii R.M.M., I.B.C., V.G.S. şi S.N., prin constrângere şi profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a întreţinut acte sexuale orale cu minorul B.L., în vârstă de 7 ani, precum şi acte cu caracter obscen în prezenţa acestuia.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea de Apel a constatat că pentru infracţiunea de viol în formă agravantă legea penală prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani. Redusă cu 1/3 conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt de la 6 ani şi 8 luni închisoare la 16 ani şi 8 luni închisoare.
Aplicând o pedeapsă de 8 ani închisoare a apreciat că prima instanţă s-a încadrat în limitele legale prevăzute de lege, dar, Curtea de Apel a considerat că s-a făcut o greşită individualizare a pedepsei.
În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere că, deşi infracţiunea comisă prezintă un grad ridicat de pericol social generic, ţinând seama de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, în concret, trebuie luat în considerare şi ansamblul celorlalte criterii prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv: persoana inculpatului şi contextul săvârşirii faptelor. Se poate observa că inculpatul este la o vârstă fragedă, a avut un comportament bun în societate, la şcoală a fost un elev premiant, provine dintr-o familie care şi-a dat silinţa în privinţa educării sale, nu a mai avut conflicte cu legea penală şi, din aceste date, se poate concluziona că anturajul a fost cel care a avut o contribuţie considerabilă la săvârşirea faptelor ilegale imputate.
De asemenea,, s-a mai constatat că inculpatul R.M.N., cu trei ani mai tânăr decât apelantul şi pentru că nu a atins vârsta majoratului, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere prev. de art. 1101 C. pen., deci o pedeapsă mai mică decât jumătatea pedepsei aplicate inculpatului apelant.
Faţă de aceste aspecte, Curtea de Apel a considerat că se impune mai mare clemenţă şi pentru inculpatul apelant, astfel că va reduce pedeapsa aplicată cu un an închisoare.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpatul B.M.C., care au solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. cu consecinţa reindividualizării pedepsei în sensul majorării pedepsei, respectiv reducerii pedepsei aplicate.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-au reţinut faptele şi vinovăţia inculpatului, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul B.M.C. în perioada august 2010 - mai 2011, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alţii, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a întreţinut acte sexuale orale cu minorul B.L., în vârstă de 7 ani, precum şi acte cu caracter obscen în prezenţa acestuia -întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de viol şi corupţie sexuală prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi alin. (3) teza I şi art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen.
Criticile formulate nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi corupţie sexuală aplicată inculpatului B.M.C. a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, având în vedere împrejurările comiterii faptelor şi consecinţele acestora.
De altfel, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reţinut că raportat la natura şi modalitatea concretă de săvârşire a faptelor s-a procedat la o judicioasă individualizare.
Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Înalta Curte apreciază că prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare instanţa de fond s-a încadrat în limitele legale prevăzute de lege, dar se consideră că s-a făcut o greşită individualizare a pedepsei, astfel că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului B.M.C. de aplicare a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. se constată că existenţa acestei împrejurări enumerată exemplificativ în art. 74 C. pen. nu obligă instanţa de judecată să o considere circumstanţă atenuantă şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţă atenuantă este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptelor săvârşite, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Referitor la împrejurarea recunoaşterii de către inculpat a săvârşirii faptelor, această atitudine procesuală a inculpatului nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidenţiată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. Altfel, ar însemna ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, iar nu aceasta a fost intenţia legiuitorului.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 7 de ani închisoare aplicată a fost just individualizată, nejustificându-se majorarea respectiv, reducerea acesteia.
Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpatul B.M.C. împotriva deciziei penale nr. 3 din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, să fie respinse, ca nefondate, în baza art. 38513pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore în intervalul 6 mai 2011 - 7 mai 2011 şi a arestării preventive de la 12 mai 2011 la 2 aprilie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpatul B.M.C. împotriva deciziei penale nr. 3 din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii de 24 de ore în intervalul 6 mai 2011 - 7 mai 2011 şi a arestării preventive de la 12 mai 2011 la 2 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 96/2012. Penal → |
|---|
