ICCJ. Decizia nr. 973/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 973/2012
Dosar nr. 4346/109/2011
Şedinţa publică din 2 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 7/MF din 6 octombrie 2011, Tribunalul Argeş, a condamnat inculpatul P.C. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic.art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile art. 57 C. pen.
Totodată, în baza art. 71 alin. (2) C. pen., a teza a II-a, lit. b) şi d) C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată începând cu 29 iunie 2011 şi s-a menţinut starea de arest a acestuia.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că minora D.T.N., orfană de mamă, şi care trăise cu aceasta în comuna C., judeţul Argeş, deşi avea numai 11 ani, la data de 28 iunie 2011, s-a deplasat din municipiul Curtea de Argeş, unde locuia împreună cu noua familie a tatălui său, la casa părintească, acum nelocuită, pentru a o vedea.
Spre seară, în jurul orelor 18,00, în timp ce minora se găsea în gospodăria unde trăise iniţial cu familia sa până la moartea mamei, a fost prinsă de mână de inculpat, sărutată de acesta, trântită la pământ cu faţa în sus. Inculpatul a continuat agresiunea împotriva minorei, trăgându-i pantalonii şi chiloţii până la genunchi, după care s-a desfăcut şi el la ŞIiţ, cu intenţia vădiră de a întreţine raporturi sexuale cu aceasta. În tot acest timp minora l-a rugat să o lase în pace, s-a opus împingându-l cu mâinile şi, la un moment dat, i-a spus că pe drum trece o persoană şi l-a văzut şi se uită insistent la ei. În această împrejurare care nu era reală ci numai o formă de apărare a victimei minore, aceasta a putut să scape din mâinile inculpatului, acesta cerându-i să nu spună nimănui nimic.
De îndată ce a scăpat din mâinile inculpatului, minora de numai 11 ani, a mers şi ea spus mătuşii sale T.E., care locuia de câteva case de la locul săvârşirii faptei, cele păţite. Mătuşa minorei a sesizat organele de poliţie.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 2 55/A/10 din 29 iunie 2011, al S.M.L. Argeş, minora a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, pentru leziunile toracelui şi posibil compresiune pentru leziunile de la coapse, care au putut data de 28 iunie 2011 şi nu au necesitat zile de îngrijiri medicale.
Expertiza neuropsihiatrică în condiţii de internarea inculpatului P.C., efectuat de I.N.M. Mina Minovici, a concluzionat că acesta prezintă tulburare de personalitate de tip polimorf, că are discernământul păstrat în raport de fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul P.C. a recunoscut săvârşirea faptei încă de la începutul cercetărilor penale şi împrejurările în care a săvârşit-o, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a apreciat că scopul acesteia prev. de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea în condiţiile art. 57, 71 C. pen. şi că menţinerea arestării preventive până la soluţionarea definitivă a cauzei se impune, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, opinia publică ar percepe ca un adevărat pericol lăsarea în libertate a unui inculpat bănuit că a încercat să violeze o fetiţă de 11 ani, fără mamă şi aflată singură fără ajutor.
Împotriva sentinţei a formulat apel inculpatul P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în favoarea sa pot fi reţinute circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen. şi, implicit reducerea pedepsei.
Totodată, inculpatul a solicitat deducerea reţinerii din data de 28 iunie 2011, iar modalitatea de executare a pedepsei să se facă potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen., susţinând că a recunoscut şi regretat fapta.
Prin Decizia penală nr. 119/A/MF din 6 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul P.C.
A desfiinţat, în parte, sentinţa în sensul că a dedus din pedeapsă reţinerea din data de 28 iunie 2011.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului P.C. şi dedus la zi detenţia.
Curtea de Apel, nu a identificat nicio împrejurare dintre acelea care pot fi considerate circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului. Conduita bună a infractorului şi recunoaşterea săvârşirii faptei, în raport de gravitatea acesteia, nu sunt de natură să fie reţinute ca circumstanţe atenuante care să conducă implicit la reducerea pedepsei, şi aşa redusă prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în limitele stabilite de lege.
La individualizarea judiciară a pedepsei, a apreciat că este necesar să se respecte principiul proporţionalităţii, în sensul corectei adecvări a pedepsei penale faţă de situaţia de fapt şi scopul legii penale.
Potrivit art. 52 C. pen., referitor la pedeapsă şi scopul ei, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Instanţa de apel a apreciat că, pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, redusă ca urmare a tentativei dar şi a aplicării art. 3201 C. proc. pen., poate fi considerată mare, însă se înscrie între limitele prevăzute de legea penală şi este necesară în vederea atingerii scopului preventiv-educativ prev. de art. 52 C. pen.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a apreciat că sentinţa pronunţată de tribunal este nelegală, în ceea ce priveşte nededucerea reţinerii, începând cu data de 28 iunie 2011.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, a declarat recurs inculpatul P.C., care a solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. cu consecinţa reindividualizării pedepsei în sensul reducerii pedepsei aplicate. Recursul este nefondat.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-a reţinut fapta şi vinovăţia inculpatului, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul P.C. că la data de 28 iunie 2011, profitând de imposibilitatea de a se apăra a minorei D.T.N., în vârstă de 11 ani, a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta- întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la viol prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.
Criticile formulate de inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol aplicată inculpatului P.C. a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, având în vedere împrejurările comiterii faptelor şi consecinţele acestora.
De altfel, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reţinut că raportat la natura şi modalitatea concretă de săvârşire a faptei s-a procedat la o judicioasă individualizare.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată a fost just individualizată, nejustificându-se reducerea acesteia.
Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 119/A/MF din 6 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti ,secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, să fie respins, ca nefondat, în baza art. 38513pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 28 iunie 2011 la 2 aprilie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 119/A/MF din 6 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prevenţia de la 28 iunie 2011 la 2 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 980/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 131/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
