ICCJ. Decizia nr. 986/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.986/2012

Dosar nr. 5755/108/2011

Şedinţa publică din 2 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 492 din 05 decembrie 2011, pronunţată în dosar nr. 5755/108/2011, Tribunalul Arad în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.M., fiul lui Ion cu antecedente penale, arestat în Penitenciarul Arad, la :

- 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.241/2005 raportat la art.9 alin. (2) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la :

- 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 280/1 din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la :

- 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru infracţiunea de cesionare fictivă a părţilor sociale ale societăţii, în scopul sustragerii de la urmărire penală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenţie şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive începând de la 25 octombrie 2011 până la zi.

A disjuns acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi a fixat termen de judecată la 9 ianuarie 2012.

A introdus în cauză expertul fiscal A.A. în vederea efectuării unei noi expertize fiscale având obiectivele menţionate în volumul IX filele 82-84, un exemplar se comunică acestuia, contravaloarea urmând a fi achitată de către inculpatul P.M.

A obligat inculpatul să plătească statului suma de 4000 lei cheltuieli judiciare.

A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 276/P/2011 înregistrat la această instanţă la data de 18 noiembrie 2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele raportate la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi art. 280/1 din Legea nr. 31/1990. S-a reţinut în sarcina acestuia prin actul de acuzare că în perioada trimestrelor II, III şi IV ale anului 2007 în calitate de administrator de drept şi de fapt al SC S.M. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a omis să evidenţieze în actele contabile şi în orice alte documente legale ale societăţii, operaţiunile comerciale efectuate respectiv a omis să evidenţieze veniturile realizate, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale respectiv impozit pe profit şi TVA. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul, în aceeaşi calitate, a evidenţiat în decontul TVA aferent trimestrului II 2007, ce a fost depus la organul fiscal din Arad, cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale reprezentând TVA deductibilă şi la data de 29 august 2007, a cesionat fictiv 95% din părţile sociale ale SC S.M. SRL, către numitul C.C., în scopul sustragerii de la urmărire penală, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În faza de urmărire penală inculpatul P.M. nu a recunoscut comiterea faptelor şi cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală s-a prevalat de dreptul la tăcere şi nu a dorit să dea declaraţie.

Cu ocazia ascultării în faţa instanţei inculpatul a declarat în temeiul dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen. că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză şi anume - proces-verbal de sesizare din oficiu, notă de constatare, anexe, sesizare A.N.A.F., anexe, istoric ORC SC S.M. SRL, înscrisuri, raport de inspecţie fiscală, declaraţie 394 privind achiziţiile efectuate pe teritoriul României de către SC S.M. SRL, proces verbal, notă de recepţie, fişă de magazie, extras de cont, ordin de plată, proces verbal de ridicare facturi în original, chitanţe, facturi, contracte de vânzare - cumpărare, declaraţia 100, 394 şi 300 depuse de SC S.M. SRL la A.N.A.F., raport privind informaţiile VIES, fişă specimen de semnături pentru SC S.M. SRL, împuternicire, tabel nominal ridicări de numerar, formulare eliberare numerar, ordine de plată, înscrisuri efectuate în cadrul comisiei rogatorii internaţionale în Ungaria, proces verbal de identificare după planşa foto, înscrisuri efectuate în cadrul comisiei rogatorii internaţionale în Germania, fişă informaţii, certificat de atestare fiscală, acte constitutive SC S.M. SRL, înscrisuri, raport de expertiză fiscală şi anexe, supliment de expertiză, opinie separată la supliment de expertiză, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor C.C.M., C.M., ş.a., declaraţiile inculpatului, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 14 mai 2007, inculpatul P.M. a devenit asociat unic şi administrator al S.C. S.M. S.R.L. având sediul în localitatea Sânpetru German, jud. Arad, societate înfiinţată de U.M. în ianuarie 2007.

După ce a dobândit această calitate, inculpatul a desfăşurat operaţiuni comerciale constând în achiziţionarea de cereale din Ungaria (de la firmele K.M.B.E.S., V., B.S.A.K.S.) cereale pe care le-a vândut apoi unor societăţi comerciale naţionale (SC P. SRL, SC I. SRL, etc ), tranzacţii în urma cărora a încasat TVA -ul aferent.

Ca urmare a controlului efectuat de reprezentanţii Gărzii Financiare la sediul societăţii, s-a constatat că aceasta nu desfăşoară nici o activitate la sediul social, declarat la Oficiul Registrului Comerţului.

Conform notelor de constatare seria AR nr. 0010525 din 18 ianuarie 2008 şi seria AR nr. 0010541 din 11 martie 2008 întocmite de Garda Financiară, s-a constatat că în trimestrele II, III şi IV ale anului 2007, S.C. S.M. S.R.L. a efectuat achiziţii intracomunitare de grâu şi porumb boabe (după cum rezultă din datele furnizate de către Compartimentul de Schimb Internaţional de Informaţii din cadrul D.G.F.P. - Arad) achiziţii care nu au fost însă evidenţiate de către inculpat în documentele contabile ale societăţii. în acest fel inculpatul s-a sustras de la plata sumelor reprezentând TVA.

În urma unui control încrucişat efectuat la mai multe societăţi comerciale din ţară, s-a constatat că S.C. S.M. S.R.L. a livrat în trimestrele II, III şi IV ale anului 2007, cereale pe teritoriul României. Nici aceste operaţiuni nu au fost evidenţiate de către inculpat în documentele contabile ale societăţii, inculpatul sustrăgându-se astfel de la plata sumelor reprezentând TVA şi impozit pe profit.

In vederea stabilirii în întregime a obligaţiilor datorate bugetului de stat de către S.C. S.M. S.R.L., a fost efectuată şi o inspecţie fiscală generală, astfel că prin procesul verbal de control nr. 2820i din 08 martie 2008 întocmit de organele fiscale, s-a constatat că în trimestrele III şi IV ale anului 2007, societatea a efectuat achiziţii intracomunitare din Ungaria, pentru care însă nu a depus la organul fiscal teritorial declaraţia recapitulativă pentru care datora TVA colectat.

S-a constatat că pentru trimestrul II al anului 2007 (perioada 15 martie 2007-30 iunie 2007) S.C. S.M. S.R.L. administrată de inculpat, a depus la organele fiscale teritoriale un decont de TVA (declaraţia 300) în care au fost înregistrate cheltuieli în valoare de 651.664 lei privind achiziţia de cereale de la SC P.C.D.I. SRL Bucureşti, societate cu care SC S.M. SRL nu a avut niciodată relaţii comerciale.

Întrucât inculpatul P.M. a reprezentat S.C. S.M. S.R.L. în calitate de administrator de drept doar în perioada 15 mai 2007 - 29 august 2007, după care a cesionat 95% din părţile sociale ale societăţii, s-a calculat şi suma datorată bugetului de stat de către societate pentru acea perioadă, sumă de la a cărei plată inculpatul s-a sustras prin neînregistrarea în documentele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate, respectiv prin înregistrarea unor cheltuieli fictive.

Astfel, prin expertiza fiscală efectuată în cauză s-a stabilit valoarea prejudiciul cauzat bugetului de stat pentru acea perioadă ca fiind în sumă de 735.5550, 84 lei compus din 475.265,55 lei reprezentând TVA şi 260.285,29 lei reprezentând impozit pe profit.

Cu toate că societatea avea aceste datorii, la data de 29 august 2007, în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, inculpatul a cesionat 95% din părţile sociale ale societăţii către învinuitul C.C.. Cu ocazia cesiunii învinuitul Cioacă a devenit şi administrator al S.C. S.M. S.R.L. De menţionat că inculpatul l-a asigurat pe învinuit că societatea nu are datorii la bugetul statului, înmânându-i în acest sens şi un certificat de atestare fiscală.

Deşi a devenit asociat şi administrator, numitul C.C. nu a desfăşurat nici un fel de activitate în numele şi pentru S.C. S.M. S.R.L., în schimb inculpatul P.M. şi numita T.V., au continuat şi după cesiune, să deruleze operaţiuni comerciale în numele acestei societăţi până la sfârşitul anului 2007 (inclusiv trimestrul IV 2007), ei fiind singurii care aveau împuternicire pe contul bancar al societăţii, achiziţionând şi vânzând cereale, încasând şi efectuând plăţi.

Conform concluziilor raportului de expertiză fiscală efectuată în cauză, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului de către S.C. S.M. S.R.L. pe parcursul trimestrelor II, III şi IV ale anului 2007 (perioada mai 2007decembrie 2007) este în sumă de 1.1719.080,47 lei şi se compune din 1.115.381 lei reprezentând TVA şi 603.699, 47 lei reprezentând impozit pe profit.

Acest prejudiciu a fost creat prin neînregistrarea de către inculpat în contabilitatea SC S.M. SRL, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, a veniturilor obţinute din achiziţiile intracomunitare respectiv din vânzările de cereale către clienţii din România după cum urmează:

- trimestrul II - 2007 - venituri în valoare de 631.241,28 lei, cu un TVA aferent de 122.868, 00 lei şi un impozit pe profit de 65.155,01 lei,

- trimestrul III - 2007- venituri în valoare de 3.535.501,17 lei, cu un TVA aferent de 671.745,00 lei şi un impozit pe profit de 364.627,43 lei şi

- trimestrul IV - 2007- venituri în valoare de 1.688.254,03 lei, cu un TVA aferent de 320.768,00 lei şi un impozit pe profit de 173.917,03 lei, respectiv prin evidenţierea unor cheltuieli fictive în decontul de TVA aferent trimestrului II al anului 2007, constând în achiziţionarea de cereale, în valoare de 651.664 lei de la o societate comercială românească, respectiv SC P.C.D.I. SRL Bucureşti, societate cu care SC S.M. SRL nu a avut niciodată relaţii comerciale, în scopul compensării TVA-ului de plată cu cel deductibil.

Prin înregistrarea în contabilitate a acestor cheltuieli fictive, SC S.M. SRL şi-a dedus nelegal TVA-ul aferent, în valoarea de 123.816 lei.

Inculpatul nu a putut prezenta documente justificative (facturi fiscale) cu privire la această achiziţie (cheltuială), iar reprezentantul SC P.C.D.I. SRL Bucureşti - numitul T.A. a negat existenţa oricăror relaţii comerciale cu SC S.M. SRL.

La data de 13 octombrie 2010, SC S.M. SRL a fost radiată din Registrul Comerţului, pe motiv de închidere a procedurii falimentului şi radiere a debitorului, potrivit dispoziţiilor Legii 85/2006.

Prin raportul de expertiză fiscală judiciară întocmit de consultant fiscal N.C. s-a stabilit un prejudiciu total în sumă de 1.719.080,47 lei din care suma de 1.115.381 lei reprezintă TVA de plată şi suma de 603.699,47 lei reprezintă impozit pe profit.

Domnul B.P., expert recomandat de părţi la efectuarea expertizei fiscale judiciare a formulat opinie separată şi a precizat că prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către SC S.M. SRL este de 1.138.239 lei din care suma de 1.115.381 lei este TVA datorată şi suma de 22.858 lei este impozit pe profit.

Prin suplimentul de expertiză fiscală s-a stabilit că prejudiciul total cauzat bugetului de stat de către SC S.M. SRL în perioada analizată este de 1.719.080,47 lei din care suma de 122.868 lei prin înregistrarea unor operaţiuni fictive şi suma de 1.596.212,47 lei prin neînregistrarea unor operaţiuni comerciale.

Prin opinia separată la suplimentul la expertiza fiscală domnul expert B.P. a concluzionat că TVA datorat din cauza unor operaţiuni fictive este de 122.868 lei şi din cauza neînregistrării unor operaţiuni comerciale - TVA datorat este de 992.513 lei şi impozit pe profit este de 22.858 lei; totalul TVA datorat fiind de 1.115.381 lei şi impozit pe profit fiind de 22.858 lei, deci în total suma de 1.138.239 lei.

Fapta inculpatului P.M. care, în perioada trimestrelor II, III şi IV ale anului 2007, în calitate de administrator de drept al SC S.M. SRL (15 martie 2007-29 august 2007), respectiv în calitate de administrator de fapt al aceleiaşi societăţi (29 august 2007 - 30 decembrie 2007), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a omis să evidenţieze în actele contabile şi în orice alte documente legale ale SC S.M. SRL, operaţiunile comerciale efectuate (constând în achiziţionarea de cereale din spaţiul intracomunitar şi livrarea acestora pe teritoriul naţional) respectiv a omis să evidenţieze veniturile realizate, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale reprezentând impozit pe profit respectiv TVA constituie infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatului P.M., care în calitate de administrator de drept al SC S.M. SRL, a evidenţiat în decontul TVA (declaraţia 300) aferent trimestrului II 2007, ce a fost depus la organul fiscal Arad, cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni re ale (cheltuieli constând în efectuarea de achiziţii de cereale în valoare de 651.664 lei de la SC P.C.I. SRL Bucureşti cu care nu a avut niciodată relaţii comerciale), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale reprezentând TVA deductibilă, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Raportat la valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat care este peste 100.000 Euro, în echivalentul monedei naţionale, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005. Chiar dacă valoarea acestuia este contestată de către inculpat, sumele stabilite se încadrează în această limită prevăzută de lege.

Fapta inculpatului P.M., care la data de 29 august 2007 a cesionat fictiv 95% din părţile sociale ale SC S.M. SRL către numitul C.C.M., în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, constituie infracţiunea prevăzută de art. 280/ 1 din Legea nr. 31/ 1990 modificată şi republicată.

Faţă de dispoziţiile art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., care prevăd că în cazul recunoaşterii vinovăţiei, instanţa a pronunţat condamnarea inculpatului, tribunalul a apreciat cererea formulată de apărătorul inculpatului privind achitarea acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 280/ 1 din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată, ca fiind inadmisibilă.

La stabilirea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum şi persoana inculpatului. în privinţa acestuia s-au avut în vedere antecedentele penale, vârsta acestuia având 44 ani la data comiterii faptei, nivelul de instruire şcolară ca absolvent de 12 clase, împrejurarea că are un loc de muncă, are un copil minor în întreţinere şi a avut o bună conduită judiciară, recunoscând săvârşirea faptelor şi manifestând regret pentru cele comise.

În limitele legale ale pedepselor instanţa în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul P.M. la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. 1-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 280/1 din Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 4 luni închisoare.

Ca o consecinţă a condamnării a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege. Tribunalul în temeiul art. 3 din Protocolul nr. 1 - „Dreptul de a vota" - Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa în materie -Hotărârea din 30 martie 2004 - Hirst c/a Marea Britanie - nu a interzis inculpatului dreptul a alege reţinând că faţă de natura infracţiunii care a atras pedeapsa accesorie nu se impune interzicerea acestui drept, inculpatului fiindu-i interzis doar dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice.

De asemenea a interzis inculpatului şi drepturile prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a exercita activităţi de natură comercială.

Instanţa a apreciat că scopul pedepsei astfel cum este definit de art. 52 C. pen. va putea fi atins în cazul inculpatului P.M. prin executarea în regim de detenţie a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată. Aceasta pentru că acţiunile repetate de încălcare a normelor de conduită socială săvârşite în condiţiile descrise mai sus uneori dau un sentiment de nesiguranţă şi un climat de nelinişte societăţii care trebuie asigurat în primul rând de către autorităţi. în asemenea situaţii dreptul societăţii şi al opiniei publice la un mediu adecvat şi de siguranţă este primordial şi nu poate fi încălcat de vreo persoană. Atunci când această siguranţă şi linişte publică este încălcată, autorităţile sunt şi trebuie să fie îndreptăţite să intervină inclusiv prin măsuri de privare de libertate. S-a apreciat că executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât şi cel educativ al pedepsei în vederea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Tribunalul a apreciat că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, cu împrejurările comiterii faptelor şi cu importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Aşa fiind, tribunalul în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 octombrie 2011 până la zi.

În baza art. 320/1 alin. (5) C. proc. pen. a disjuns acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi a fixat termen de judecată la 9 ianuarie 2012.

A introdus în cauză expertul fiscal A.A. în vederea efectuării unei noi expertize fiscale având obiectivele menţionate în volumul IX filele 82-84, un exemplar s-a comunicat acestuia.

Deoarece în cauză inculpatul P.M. a fost condamnat, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii precum şi dispoziţiile art. 191 C. proc. pen. l-a obligat pe acest inculpat să plătească statului suma de 4000 lei cheltuieli judiciare.

În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a criticat sentinţa pronunţată sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. A menţionat că în toate situaţiile supuse cercetării penale, scopul inculpatului nu a fost acela de a desfăşura o activitate economică reală, ci de a se sustrage în mod constant obligaţiilor fiscale, aspect realizat prin păstrarea calităţii de administrator în cadrul unei societăţi comerciale pe o perioadă cuprinsă 3-7 luni direct sau prin persoane interpuse, fapt urmat de abandonarea activităţii şi de preluarea implicită a altor societăţi comerciale prin intermediul cărora îşi desfăşura activitatea. Mai arată că inculpatului îi era cunoscut un asemenea mod de operare menit să ducă la imposibilitatea reconstituirii societăţii, sens în care părţile sociale erau cesionate unui administrator formal, având o situaţie materială precară care, în schimbul unor sume de bani semna orice document fără a realiza consecinţele juridice generate de aceste fapte. Faţă de aceste considerente din care rezultă amploarea şi perseverenţa infracţională manifestată de inculpat în săvârşirea unor infracţiuni cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu sume de depăşesc cu mult pragul celor 100.000 Euro, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri în sensul condamnării inculpatului la pedepse privative de libertate in cuantum mai ridicat.

Inculpatul prin apărător a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arad pentru judecarea unitară a laturii penale şi civile, întrucât infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiunea de rezultat şi în mod greşit prima instanţă a dispus disjungerea acţiunii civile exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti. în subsidiar a solicitat în latură penală aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere conform art. 861 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 29/A din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul P.M., împotriva sentinţei penale nr. 492 din 05 decembrie 2011 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosar nr. 5755/108/2011, pe care a desfiinţat-o şi a dispus rejudecarea de Tribunalul Arad.

În baza art. 382 alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului P.M.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, în raport cu actele şi lucrările din dosar şi cu cele cuprinse în hotărârea atacată, instanţa de apel a constatat următoarele:

Prima instanţă, în mod greşit a dispus prin hotărârea atacată disjungerea laturii civile a cauzei.

În raport cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aceea de evaziune fiscală în formă continuată şi calificată, cu aplicarea alin. (2) din art. 9 al Legii nr. 241/2005 se impunea judecarea cauzei în ansamblul său, atât în ceea ce priveşte acţiunea penală cât şi acţiunea civilă.

În cadrul soluţionării unitare a unei cauze penale, stabilirea întinderii prejudiciului produs prin fapta comisă de inculpat constituie un important criteriu ce îşi găseşte reflectarea în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, referitor la vinovăţia inculpatului, dar şi în planul tragerii la răspundere penală, în procesul individualizării pedepsei, ţinând seama de gravitatea consecinţelor păgubitoare, întrucât în funcţie de prejudiciu, nestabilit de prima instanţă, fapta are o anumită încadrare juridică şi anumite limite de pedeapsă.

În acest context este discutabilă chiar aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., de către prima instanţă, devreme ce inculpatul a contestat prejudiciu reţinut în sarcina sa, prejudiciu al cărui cuantum este element constitutiv al infracţiunii calificate, care determină nu doar încadrarea juridică a acesteia ci şi limitele de pedeapsă.

Prin urmare latura penală a cauzei nu a fost corect soluţionată, nici cu privire la reţinerea vinovăţiei şi nici a individualizării pedepsei, în raport cu prejudiciul produs, deoarece întinderea prejudiciului nu a fost stabilită în integralitate, latura civilă fiind disjunsă tocmai în scopul stabilirii prejudiciului produs.

În această situaţie, prima instanţă a încălcat dispoziţiile referitoare la sesizare, întrucât nu s-a pronunţat efectiv pe acuzaţia adusă inculpatului prin rechizitoriu, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii atacate conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.M., solicitând, în esenţă, casarea hotărârii atacate sub aspectul măsurii arestării preventive, şi, rejudecând să se dispună punerea în libertate.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Cât priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a apreciat că este admisibilă.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 385⁶alin. (3)C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază recursul declarat de inculpatul P.M. ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele:

Legiuitorul român a reglementat în conţinutul art. 148 C. proc. pen. condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului.

Aşadar, potrivit art. 148 alin lit. f) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 143 C. proc. pen. şi există cazul când inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Din perspectiva tehnicii de reglementare folosită rezultă două categorii de condiţii ce trebuie a fi îndeplinite cumulativ la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat

Din examinarea normelor interne - procesual penale şi constituţionale -, interpretate prin coroborare şi prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunţa, iar garanţiile ce îl însoţesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.

Potrivit art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ,,orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă", iar ,,nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia ...cazurilor" prevăzute de Convenţie şi ,,potrivit căilor legale".

Înalta Curte în raport de principiile enunţate, constată că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod şi de orice intensitate a substanţei dreptului imprimă acestuia drept fundamental un caracter relativ. Aşa fiind, cazurile în care legea naţională şi normele Europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative şi exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative şi exhaustive.

Astfel, în jurisprudenţa sa, Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a dezvoltat patru raţiuni fundamentale acceptabile pentru a justifica detenţia provizorie a unui acuzat suspectat că ar fi săvârşit o infracţiune, riscul să fugă ca, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţie, să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică. De asemenea pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice. La fel este si cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuţie din perspectiva art. 5 în aceste circumstanţe excepţionale şi în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, el nu poate fi considerat ca relevant şi suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică.

Plecând de la jurisprudenţa CEDO, instanţele interne au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente care trebuie avute în vedere în analiza existentei "pericolului pentru ordinea publica", printre care reacţia publică declanşată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranţă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum şi profilul personal al acestuia. Totodată, instanţele naţionale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o noua infracţiune sau de reacţia publica declanşată de faptele comise. Rezonanta în opinia publică, o anumită stare de nesiguranţă generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidenţiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noţiune care nu trebuie confundată cu cea de "pericol social al faptelor" comise .

Pericolul pentru ordinea publică se apreciază nu prin raportare la perioade anterioare, instanţa trebuind să-şi formeze convingerea că persoana despre care se presupune că a săvârşit o infracţiune va fi un pericol pentru societate şi va crea o stare de insecuritate şi nesiguranţă în comunitate.

Examinând îndeplinirea, în concret, a condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. Înalta Curte, constată că din examinarea actelor dosarului în cauză, există probe şi indicii temeinice ce nasc bănuiala plauzibilă şi rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv că inculpatul a comis o infracţiune pentru care este cercetat şi pentru care s-a solicitat arestarea. Aşa fiind, rezultă existenţa de indicii şi probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care s-a solicitat arestarea, fiind, totodată îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.

Analizând îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care trebuie realizată cumulativ cu cea privind cuantumul sancţiunii privative de libertate, instanţa constată că în cauza dedusă judecăţii nu există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Se va reţine că motivele reţinute la momentul arestării preventive în sensul îndeplinirii acestei condiţii, prin raportare la numărul mare de fapte, determinarea unei stări de neîncredere a opiniei publice în exercitarea atribuţiilor organelor judiciare şi, respectiv, a gravităţii infracţiunii, ignorarea legii sunt necesare, dar nu şi suficiente pentru a se concluziona în sensul realizării cerinţelor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Comiterea de infracţiuni, chiar de o gravitate deosebită, nu constituie, prin ea însăşi temei pentru privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului în forma detenţiei preventive. De asemenea, tendinţa de nerespectare a ordinii de drept caracterizează orice persoană care comite o faptă din sfera ilicitului penal în calitate de autor, instigator sau complice.

Existenţa pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili nu doar în funcţie de criteriile reţinute de prima instanţă, dar şi de elemente ce ţin de persoana inculpatului, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.. în cauză nu există probe certe în sensul că inculpatul - persoană lipsită de antecedente penale, reprezintă - în stare de libertate - un pericol concret pentru ordinea publică.

Buna desfăşurare a procesului penal nu presupune privarea lui de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe în sensul că s-au sustras de la urmărirea penală sau au încercat să zădărnicească aflarea adevărului. Or, instanţa de apel nu a justificat în mod concret împiedicarea adusă de inculpat la buna desfăşurare a urmăririi penale şi nici nu a invocat riscul ca el să nu se prezinte în instanţă.

CEDO a statuat că, este de datoria instanţelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv ameninţată dacă acuzatul ar fi lăsat liber (vezi, mutatis mutandis, Letellier, § 51; Calmanovici, § 99).

Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, nu va mai fi luată în examinare faţă de cele relatate anterior.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 29/A din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, va casa în parte, Decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte dispoziţiile privitoare la starea de arest a inculpatului P.M. şi, va revoca măsura arestării preventive a inculpatului şi va dispune punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 29/A din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează, în parte, Decizia penală atacată numai în ceea ce priveşte dispoziţiile privitoare la starea de arest a inculpatului P.M. şi, rejudecând:

În baza art. 160^b alin. (2) C. proc. pen. revocă măsura arestării preventive a inculpatului şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 204/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 97/2012. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 986/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 986/2012. Penal