ICCJ. Decizia nr. 996/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 996/2012
Dosar nr. 268/88/2011
Şedinţă publică din 3 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149 din data de 18 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 268/88/2011 inculpatul C.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. - art. 174 şi art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen.
În conformitate cu art. 39 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată, cu restul de 1.224 zile închisoare, din pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea, în pedeapsa mai grea de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 27 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea şi dispune emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri.
S-a luat act de faptul că partea vătămată I.C.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea din 24 ianuarie 2011, verificat sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei la aceeaşi dată, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C.C. pentru săvârşirea în stare de recidivă post-condamnatorie a unei infracţiuni de tentativă la omor deosebit de grav, în stare de provocare, prevăzută de art. 20 – art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 73 lit. b) C. pen.
S-a arătat prin actul de acuzare că inculpatul se afla începând cu data de 24 iunie 2003 în Penitenciarul Tulea în executarea unei pedepse de 9 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Tulcea, definitivă prin decizia penală nr. 4419 din 18 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea mai multor infracţiuni printre care şi a unei alte infracţiuni de omor calificat, pedeapsa fiind rezultată din contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente. La data de 18 august 2009, aflându-se în curtea Penitenciarului, pe fondul unui conflict cu partea vătămată I.C.I., (care la rândul său l-a lovit în repetate rânduri) i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un corp ascuţit, provocându-i leziuni care i-au pus viata în pericol.
S-a arătat prin actul de acuzare că împrejurarea ce se impune a fi reţinută ca circumstanţă atenuantă a rezultat din datele de anchetă şi din confruntarea dintre inculpat şi partea vătămată, astfel încât, faptul că l.C.I. a aplicat lovituri repetate inculpatului, a fost de natură a-i genera acestuia din urmă o suficientă stare de tulburare sub imperiul căreia, având în vedere şi profilul psihologic al inculpatului, acesta a comis infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav.
În cauză au fost audiaţi inculpatul, partea vătămată şi martorii C.D., M.C., B.V.D. şi T.M.
Partea vătămată l.C.I. a susţinut că nu are pretenţii civile faţă de inculpat şi că nu îşi mai aminteşte - datorită timpului ce a trecut de la data comiterii faptei - împrejurările exacte în care a fost agresat.
Prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale partea vătămată a descris modul în care a fost agresat de către inculpat, negând existenţa vreunei provocări din partea sa.
Totuşi, martorul B.V.O., agent principal în cadrul Penitenciarului Tulcea, a declarat: „(...) la un moment dat l-am văzut pe l.C.I. împingându-l pe C.C. în timp ce se aflau faţă în faţă. C.C. a căzut şi s-a rănit la nivelul feţei, după care s-a ridicat. L.C.I. s-a ridicat, C.C. l-a atacat lovindu-l din spate";.
Fiind audiat, inculpatul a arătat că la data de 18 august 2009, aflându-se în curtea de plimbare a Penitenciarului Tulcea a fost lovit de partea vătămată l.C.I. cu pumnul, de două ori. Datorită acestor lovituri, s-a simţit ameţit, motiv pentru care a fost ajutat să se aşeze pe o bancă. În acest timp, observând că partea vătămată se apropie de el, a considerat că intenţionează să îl lovească din nou, aşa încât a luat de pe jos o lingură şi i-a aplicat mai multe lovituri.
Situaţia de fapt descrisă de inculpat nu a rezultat din probele administrate în cauză.
În cursul urmăririi penale, a fost întocmit raportul medico-legal din 16 decembrie 2009 din examinarea căruia a rezultat că l.C.I., în vârstă de 33 de ani prezintă cicatrici liniare ale scalpului occipital, în regiunea cervicală posterioară, pe faţa laterală şi antero-laterală a hemitoracelui stâng, pe linia medio-costal stângă, care pot fi urme/semene ale unor plăgii tăiate şi/sau înjunghiate (operate) complet vindecate prin cicatrizare, fără complicaţii, pentru care a beneficiat de asistenţă medicală de urgenţă şi de specialitate la chirurgie, unde a fost spitalizat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă abdominală superficială";, fiind operat de urgenţă.
Plăgile descrise în documentaţia medicală a cazului au putut fi produse prin lovire din mai multe direcţii cu şi/sau de corp(uri) cu vârf şi/sau lamă ascuţite, posibil cuţit(e), cu o lăţime la nivelul penetrării pielii de aproximativ 0.7-1,5 cm, cu profil exact al lamei care nu poate fi apreciat doar în baza aspectului cicatricelor, acestea fiind posibil distorsionate iatrogen. Leziunile au putut fi cauzate la data de 18 august 2009. Plaga toracelui a fost profundă, cu lezarea pleurei şi constituirea unui pneumotorax stâng. Viaţa sus-numitului a fost pusă în primejdie. A necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale
De asemenea, a fost efectuată şi o expertiză psihiatrică în ceea ce-l priveşte pe inculpat, prin raportul din 6 decembrie 2010 al Institutului Naţional de Medicină Legală „M.M."; Bucureşti, stabilindu-se că numitul C.C. prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip antisocial. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale";. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat că inculpatul C.C. şi partea vătămată I.C.I. se aflau în august 2009 în Penitenciarul Tulcea, în executarea unor pedepse cu închisoarea. Inculpatul se afla în executarea unei pedepse rezultate din contopirea pedepselor aplicate pentru mai multe infracţiuni, printre care şi o infracţiune de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27/2005 a Tribunalului Tulcea.
Între inculpat şi partea vătămată preexista o stare conflictuală deoarece, anterior altercaţiei din 18 august 2009, a izbucnit un conflict între inculpat şi un alt deţinut aflat în aceeaşi cameră. În acest conflict a intervenit şi partea vătămată I.C.I. pentru a-l despărţi pe C.C. de R.C. Urmare a incidentului dintre cei doi, s-a intervenit de către personalul de supraveghere a Penitenciarului Tulcea, fiind luată măsura mutării din cameră a lui C.C. şi, de asemenea, s-au luat măsuri administrative de către comisia de disciplină a Penitenciarului Tulcea. Primul conflict între R.C. şi I.C.I. pe de o parte, şi învinuitul C.C., pe de altă parte, a avut loc cu vreo patru luni anterior datei de 18 august 2009, între timp C.C. fiind mutat şi transferat la o altă unitate de detenţie. La întoarcere, inculpatul a fost repartizat în aceeaşi cameră cu R.C.
La câteva zile după readucerea lui C.C. în Penitenciarul Tulcea, a reizbucnit starea de conflict dintre acesta şi R.C., în final ajungându-se la violenţă. Când R.C. şi C.C. s-au luat la bătaie, I.C.I. a intervenit şi el, lovindu-l pe C.C. În ziua următoare, după ce s-a procedat la separarea persoanelor private de liberate, în curtea de plimbare a Penitenciarului Tulcea, I.C.I., conform declaraţiei lui C.C., a venit şi l-a lovit pe acesta, fiind despărţiţi de cadrele de supraveghere.
În ziua următoare, cea de 17 august 2009, cele două persoane private de libertate s-au reîntâlnit în curtea de plimbare, însă de această dată nu a avut loc nici un conflict, pentru ca pe data de 18 august 2009, când C.C. a revenit în curtea de plimbare, l.C.I. a venit din nou să îl atace, moment în care C.C., având asupra sa o coadă de lingură ascuţită a început să îi aplice lovituri: prima în regiunea capului, după care din lateral, vizând zona toracelui.
Ulterior şi-au făcut apariţia cadrele de supraveghere care i-au separat, iar l.C.I. a fost transportat în final la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, cu diagnosticul „multiple plăgi înjunghiate";.
Instanţa de fond a constatat că în drept, fapta inculpatului C.C., care la 18 august 2009 i-a aplicat părţii vătămate l.C.I. mai multe lovituri cu un corp ascuţit, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol, în condiţiile în care inculpatul a mai fost condamnat pentru o altă infracţiune de omor calificat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 – art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, coroborate cu declaraţiile inculpatului, instanţa consideră că rezultă suficiente elemente de fapt care justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Din conduita inculpatului, manifestată pe tot parcursul procesului penal, instanţa a considerat că acesta nu a manifestat regret pentru fapta comisă şi pentru urmările ce s-ar fi putut produce.
Împotriva sentinţei primei instanţe, inculpatul C.C. a formulat apel, prin care a criticat modalitatea de realizare a individualizării pedepsei, solicitând ca, prin desfiinţarea în parte, să se dea o eficienţă mai mare circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 C. pen.
Prin decizia penală nr. 110/A din 27 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 149 din 18 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 268/88/2011.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor calificat în forma tentativei prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) cât şi art. 73 lit. b) C. pen.
Inculpatul audiat fiind, a arătat că la data de 18 august 2009 a fost lovită de partea vătămată l.C.I. cu pumnul de două ori în timp ce se plimba în curtea Penitenciarului Tulcea. Ca urmare a loviturilor primite, inculpatul s-a simţit ameţit, situaţie în care s-a aşezat pe o bancă.
În acest moment a observat că partea vătămată se apropie de el şi, considerând că intenţionează să-l lovească din nou, a luat de pe jos o lingură şi a aplicat mai multe lovituri.
Din actul medico-legal aflat la dosarul de urmărire penală, rezultă că partea vătămată a suferit mai multe leziuni dar şi o plagă înjunghiată toracică, penetrantă, pneumotorax parţial stâng, fiind operat de urgentă.
Întrucât plaga toracelui a fost profundă şi pleura a fost lezată viaţa sus numitului a fost pusă în primejdie şi au fost necesare pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. De menţionat că, inculpatul se afla în executarea unei pedepse de 9 ani şi 6 luni închisoare (printre care şi infracţiunea de omor calificat), astfel că s-a dispus expertizarea medico-legală psihiatrică de către Institutului Naţional de Medicină Legală „M.M."; Bucureşti. Concluziile acestei expertize au fost ca inculpatul C.C. prezintă:
- tulburare de personalitate de tip antisocial.
- păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care estecercetat.
Limitele de pedeapsă prevăzute pentru textul incriminator sunt de la 7,6 la 12,6 închisoare.
Corect instanţa de fond a reţinut şi disp.art. 37 lit. a) - recidiva postcondamnatorie cât şi art. 73 lit. b) C. pen. - scuza provocării.
Ca urmare a scuzei provocării efectul a fost că instanţa de fond a aplicat o pedeapsă sub limita minimă a textului incriminator.
În conformitate cu disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la individualizarea pedepselor se ţine seama de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Ori, modalitatea în care inculpatul a conceput şi realizat fapta, concretizează un grad ridicat de pericol social chiar dacă s-a reţinut şi scuza provocării. Inculpatul a lovit partea vătămată cu un obiect apt a produce moartea cât şi o zonă vitală.
Inculpatul trebuia şi putea să evite conflictul cu partea vătămată mai ales că se afla în executarea unei pedepse pentru acelaşi gen de infracţiune.
Aşadar, datele personale ale inculpatului nu pot determina reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond, această pedeapsă fiind necesară pentru luarea unor măsuri de reeducare pe o perioadă lungă de timp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea lui, casarea deciziei penale şi rejudecând, să se reducă pedeapsa aplicată acestuia prin acordarea unei eficiente sporita circumstanţei atenuante a provocării şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, la termenul din data de 3 aprilie 2012, în faţa instanţei de recurs, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului Înalta Curte analizând incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în prezenta cauză, constată că cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În cauză, se constată că cercetarea judecătorească a început la data de 18 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. La termenul din data de 18 mai 2011, în faţa instanţei de fond inculpatul nu a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. ci, din contră a refuzat să comunice cu completul de judecată.
Pe de altă parte, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei. Susţinerile procurorului cum că această infracţiune este exceptată de la beneficiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. fiind sancţionată cu detenţiunea pe viaţă nu pot fi primite întrucât numai infracţiunea în forma consumată este sancţionată cu detenţia pe viaţă nu şi tentativa la această infracţiune care are un regim sancţionator distinct prevăzut în art. 21 alin. (2) C. proc. pen.
Aşa fiind, se constată că în cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de recurs neputând lua act de poziţia procesuală a inculpatului.
În ce priveşte proporţionalitatea pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului, aspect în legătură cu care au fost formulate critici, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., se constată că instanţa de fond a respectat toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Faţă de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului Înalta Curte constată că s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, coborâră sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. - scuza provocării, având ca şi consecinţă reducerea pedepsei sub limita minimă a textului incriminator.
De asemenea modalitatea în care inculpatul a conceput şi realizat fapta, concretizează un grad ridicat de pericol social chiar dacă s-a reţinut şi scuza provocării, precum şi datele personale ale inculpatului nu pot determina reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond, această pedeapsă fiind necesară pentru luarea unor măsuri de reeducare pe o perioadă lungă de timp.
Ca urmare, apreciind că pedeapsa stabilită de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel a fost corect individualizată, fiind aptă să realizeze reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune reducerea pedepsei.
Aşa fiind în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 110/P din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 92/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 105/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
