ICCJ. Decizia nr. 92/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 92/2012
Dosar nr. 2657/121/2011
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 554 din 17 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosar nr. 1155/P/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului D.C. la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (faptă din 03 martie 2004).
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului D.C. şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dispus deducerea din pedeapsa principală a duratei executate de inculpat de la 04 martie 2004 la zi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat pe inculpatul D.C. la plata sumei de 50.000 RON către partea civilă M.I. cu titlu de daune materiale şi a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 6.915.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 21 din 15 aprilie 2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat apelul inculpatului D.C.
Prin decizia penală nr. 4071 din 04 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de către inculpatul D.C.
A fost casată decizia penală nr. 21 din 15 aprilie 2005 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală 554 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Galaţi, numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi în rejudecare a reţinut în favoarea inculpatului D.C. circumstanţa atenuată judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) şi alin. ultim C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen. de la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare.
A menţinut aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate. A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 martie 2004 la 4 iunie 2005.
În fapt, în sarcina inculpatului D.C. s-a reţinut că în ziua de 03 martie 2004 a aplicat victimei M.D.D. o lovitură cu un fier în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce i-au produs moartea.
Împotriva hotărârii de condamnare condamnatul D.C. a formulat cerere de revizuire arătând că mai multe probe nu au fost luate în considerare şi nu au fost apreciate corespunzător, condamnarea sa fundamentându-se pe înscrisuri mincinoase.
Prin sentinţa penală nr. 44 din 13 mai 2011 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 2657/121/2011 a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul D.C.
Pentru a hotăra astfel, Tribunalul a reţinut că situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei dedusă judecăţii au fost stabilite pe baza întregului material probator administrat în cauză, apărările formulate de condamnat pe parcursul procesului, fiind verificate şi înlăturate motivat de instanţa de fond şi apoi de instanţa de apel.
Tribunalul a apreciat că audierea altor martori nu este utilă cauzei, în această caie de atac neputându-se ajunge la o prelungire a probaţiunii pentru împrejurări de fapt deja stabilite.
În ceea ce priveşte susţinerea revizuientului cu privire la existenţa unor înscrisuri mincinoase, s-a arătat că pentru a fi în prezenţa acestui caz de revizuire este necesar să existe o hotărâre prin care înscrisul să fi fost declarat fals, în cazul de faţă existând doar aprecierea revizuientului cu privire la unele dintre probele care s-au administrat pe parcursul procesului penal.
S-a concluzionat în sensul că motivele invocate de revizuient în susţinerea cererii formulate nu se circumscriu vreuneia dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul condamnat D.C.
Prin decizia penală nr. 184/A din 8 august 2011 Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat.
Pentru a decide astfel Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară şi pe această cale nu se poate ajunge la prelungirea probaţiunii pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute de instanţele care au judecat în fond cauza condamnatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul condamnat D.C. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 184/A şi rejudecând, să se admită cererea de revizuire.
Înalta Curte examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac şi poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., motive ce vizează împrejurări necunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei, declaraţii mincinoase date în cauză, existenţa unui înscris falsificat care a servit ca temei al hotărârii, săvârşirea de către organul judiciar a unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, existenţa unor hotărâri definitive care nu se pot concilia.
Verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recurentul revizuient solicită revizuirea hotărârii de condamnare, întrucât există dovezi că martorii ar fi declarat mincinos împotriva sa. Această situaţie, dacă ar fi reală, s-ar circumscrie cazului prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. Pentru a putea fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile anterior menţionate trebuie să existe fie o hotărâre judecătorească fie o ordonanţă a procurorului prin care să se constate săvârşirea faptei prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Recurentul revizuient a depus la dosar Rezoluţia nr. 6693/P/2009 din 12 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi confirmată prin Rezoluţia nr. 1537/II/2/2010 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi în dovedirea susţinerilor sale cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Potrivit acestor rezoluţii martorii L.F. şi N.N. au dat declaraţii atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa Tribunalului Galaţi, la datele de 3 martie 2004 şi respectiv 8 septembrie 2004.
Din verificările efectuate procurorul a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), fără să se precizeze dacă faptele au şi fost comise de cei doi martori.
În această situaţie, neexistând o hotărâre judecătorească sau o ordonanţă a procurorului prin care să se dispună asupra infracţiunii de mărturie mincinoasă, nu poate fi admisă cererea de revizuire, nefiind în prezenţa cazului prevăzut la art. 394 lit. b) C. proc. pen.
Cu privire la susţinerea recurentului referitoare la existenţa unor înscrisuri mincinoase, Înalta Curte, la fel ca şi instanţele anterioare, constată că nu existe o hotărâre prin care vreun înscris, care a stat la baza condamnării revizuientului să fi fost declarat fals.
În acord cu instanţele de fond şi apel, Înalta Curte apreciază că pe calea revizuirii nu se poate obţine o nouă rejudecare a fondului sau prelungirea probaţiunii pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute de instanţele care au judecat în fond cauza condamnatului.
Astfel că nici unul dintre motivele invocate de recurentul revizuient nu se circumscrie cazurilor prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.C.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.C. împotriva deciziei penale nr. 184/A din 8 august 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 88/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 996/2012. Penal → |
|---|
