ICCJ. Decizia nr. 1331/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1331/2012
Dosar nr. 2399/1/2012
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra plângerii penale de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 8 septembrie 2011, petiţionarul A.I. a formulat plângere împotriva procurorului D.G.B. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei pentru săvârşirea unor fapte de corupţie şi complicitate la tentativă de omor.
In plângerea formulată, petiţionarul a susţinut că procurorul D.G.B., prin soluţionarea plângerii din data de 17 iunie 2011 formulată împotriva magistraţilor care au soluţionat recursul din Dosarele nr. 8862/1/2010 şi nr. 8867/1/2010 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a încălcat grav legea, deoarece prin fals intelectual şi înlăturarea de probatorii, a pronunţat soluţia de netrimitere în judecată.
A mai arătat că acesta, prin refuzul de a cerceta tentativele de omor a cărei victimă a fost anterior, a devenit complice la aceste infracţiuni.
Prin ordonanţa nr. 354/P/2011 din 23 februarie 2012 a Direcţie Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.G.B., în Piteşti. domiciliat în municipiul Bucureşti, str. Răşinari. centru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 din Legea ni .78/2000, întrucât fapta nu există.
S-a disjuns cauza şi s-a declinat dosarul în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul efectuării urmăririi penale faţă de D.G.B. pentru săvârşirea Infracţiunii de complicitate la tentativă de omor.
În motivarea acestei soluţii s-a arătat că prin Ordonanţa nr. 769/P/2011 din 27 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a declinat competenţa de a efectua urmărirea penală în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie faţă de magistraţii S.D., M.I., M.S.P., A.H.I., G.C.A., S.L.M., I.I.D., F.S.D., E.G.B. şi G.L. - judecători la I.C.C.J., pentru săvârşirea unor fapte de corupţie prev. de art. 254 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 171/P/2011 din 1 septembrie 2011 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători menţionaţi mal sus întrucât fapta nu există.
Plângerea în contra acestei soluţii a fost respinsă ca neîntemeiată, însă aceasta nu a fost contestată conform art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul formulând însă o nouă plângere penală faţă de procurorul care a dat soluţia.
S-a arătat că din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă faptul cert că petiţionarul a făcut o afirmaţie generică, care nu poate constitui mijloc de probă, atâta timp cât aceasta nu poate fi coroborată cu fapte şi împrejurări certe, existente la dosar sau posibil de a fi administrate ca probatoriu.
Pe de altă parte, s-a arătat că în sarcina procurorului de caz nu se poate reţine că a dat o soluţie cu nerespectarea dispoziţiilor legale, urmare săvârşirii unor fapte de corupţie.
Acesta, în faza procesuală a actelor premergătoare, în virtutea statutului său de independent, era unica autoritate învestită de lege să pronunţe soluţia, iar părţile interesate pot să exercite căile de atac. Posibilitatea de a formula plângere împotriva magistratului care s-a pronunţat într-o cauză, nu echivalează cu un control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.
S-a arătat că simpla afirmaţie de incorectitudine a magistratului procuror, fără a preciza în ce constau faptele acestuia, în condiţiile în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea legii şi cu dispunerea argumentată şi motivată a soluţiei, nu poate constitui temei al efectuării urmăririi penale.
S-a mai arătat că în ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea de tentativă de omor, cauza urmează a fi disjunsă şi declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât procurorul specializat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu are competenta de a se pronunţa cu privire la existenţa sau inexistenţa acestei infracţiuni.
Împotriva acestei soluţii, petiţionarul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din Direcţia Naţională Anticorupţie, care prin rezoluţia nr. 85/11-2/2012 din 14 martie 2012 a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionarul A.I.
În motivarea acestei rezoluţiei s-a arătat că plângerea împotriva soluţiei nu aduce niciun element nou, de natură a modifica situaţia de fapt reţinută, iar afirmaţiile conform cărora s-ar fi comis fapte de corupţie au un caracter de generalitate maximă, ele nefiind susţinute de niciun indiciu.
Împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 354/P/2011 din 23 februarie 2012 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul A.I. a formulat plângere la instanţă. A susţinut că până la data formulării plângerii, nu i-au fost comunicate copiile deciziilor pronunţate în Dosarele nr. 761/59/2011, nr. 762/59/2011 şi nr. 1228/59/2011, fiind astfel încălcate prevederile art. 310 alin. (2) C. proc. pen.
A solicitat să se constate, în baza actelor depuse la Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, formarea unui grup infracţional pentru crimă organizată împotriva lui şi a soţiei acestuia.
Plângerea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 martie 2012.
Examinând plângerea formulată de petiţionar în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
Aşa cum s-a reţinut în rezoluţia de neurmărire, faptele imputate magistratului procuror D.G.B., nu există în materialitatea lor. împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia adoptată în Dosarul nr. 171/P/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei nu constituie un motiv pentru antrenarea răspunderii penale a procurorului care a dispus această soluţie. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat aspectele sesizate, cauza fiind lămurită sub toate aspectele, pe bază de probe, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 62 C. proc. penală.
În ce priveşte hotărârile judecătoreşti, despre care petiţionarul susţine că nu i-au fost comunicate, fiind încălcate prevederile art. 310 alin. (2) C. proc. pen., acestea nu au legătură cu cauza.
În urma verificărilor efectuate, Înalta Curte constată că intimatul D.G.B. nu se face vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale, iar prin rezoluţia atacată s-a reţinut în mod corect că soluţia dată de aceasta cu ocazia rezolvării plângerii din dosarul menţionat mai sus, a fost legală.
Întrucât în cauză nu s-a constatat existenţa vreunui indiciu cu privire la săvârşirea de către magistratul procuror a faptelor reclamate de petiţionar, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
Prin urmare, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionar împotriva ordonanţei nr. 354/P/2011 din 23 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie este nefondată şi urmează a fi respinsă, menţinând ordonanţa atacată.
Va fi obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul A.l. împotriva ordonanţei nr. 354/P/2011 din 23 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2101/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... | ICCJ. Decizia nr. 2100/2012. Penal → |
|---|
