ICCJ. Decizia nr. 2101/2012. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2101/2012
Dosar nr. 690/122/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra cauzei penale de faţă, reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 179 din 21 aprilie 2011, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A.A. la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului A.A. pe o durată de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, termen de încercare.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii privitoare la interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 16 ianuarie 2011 emis de Tribunalul Giurgiu, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2011, la zi.
S-a respins cererea formulată de reprezentantul parchetului privind anularea înscrisurilor falsificate.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 978,80 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 278,80 RON Ministerului de Justiţie.
Prin Încheierea din 8 septembrie 2011, aceeaşi instanţă, în şedinţa camerei de consiliu, în temeiul art. 196 C. proc. pen., s-a dispus înlăturarea omisiunii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale, în sensul menţionării că "în baza art. 254 alin. (2) C. pen. confiscă de la inculpatul A.A. suma de 1.000 RON, consemnată la C.B. conform recipisei din 19 februarie 2011".
Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea probelor administrate în cauză, coroborate cu declaraţiile inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei şi care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a reţinut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că pe data de 15 ianuarie 2011, inculpatul i-a oferit numitului C.M.Ş., şef de tură la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, suma de 1.000 euro pentru ca acesta, în calitatea pe care o avea, să nu dispună luarea măsurilor legale ce se impuneau, determinate de faptul că inculpatul fusese descoperit cu ocazia controlului efectuat că ascundea în interiorul autovehiculului cu care se deplasa un număr de 9 documente emise de autorităţile bulgare (permise de conducere, cărţi de identitate şi paşapoarte), documente disimulate prin lipire pe interiorul clapetelor de închidere de pe fundul a două ambalaje (cutii) din carton şi totodată să-i permită tranzitarea frontierei.
La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2011, s-a luat declaraţie inculpatului A.A., ocazie cu care inculpatul a învederat că înţelege să se prevaleze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., declaraţie prin care a recunoscut că a dat mită suma de 1.000 euro unui poliţist întrucât nu i se permitea tranzitarea frontierei, bani pe care a încercat să-i înmâneze poliţistului după ce organele de control vamal găsiseră în coletul pe care îl transporta cu maşina documente de stare civilă falsificate.
Prin declaraţie, inculpatul a mai precizat că are cunoştinţă de probele administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care şi le însuşeşte şi pe baza cărora doreşte să fie judecat.
Declaraţiile inculpatului A.A., prin care acesta a recunoscut că pe data de 15 ianuarie 2011 a oferit suma de 1.000 euro numitului C.M.Ş. pentru ca acesta să nu dispună efectuarea de activităţi premergătoare începerii urmăririi penale împotriva sa şi totodată să-i permită tranzitarea frontierei, bani pe care i-a dat deoarece ştia că se obişnuia să se ceară şi pe care i-a luat cu titlu de împrumut de la numitul A.G., căruia nu i-a spus ce urma să facă cu banii, A.G. călătorind cu el în maşină, se coroborează aşa cum cer prevederile art. 69 C. proc. pen. cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor A.G., C.M.Ş., procesul-verbal din data de 17 ianuarie 2011, ce cuprinde redarea în formă scrisă a înregistrărilor audio-video din cadrul I.J.P.F. Giurgiu, cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului A.A.
Martorul A.G. confirmă prin declaraţiile date faptul că pe data de 15 ianuarie 2011, la solicitarea inculpatului A.A., i-a împrumutat acestuia suma de 1.950 euro, fără ca inculpatul să-i aducă la cunoştinţă destinaţia banilor.
La rândul său, martorul denunţător C.M.Ş., prin declaraţiile date, a arătat că pe data de 15 ianuarie 2011, în timp ce se afla în biroul şefului de tură, la el s-a prezentat inculpatul A.A. care, cu ocazia discuţiilor purtate, i-a oferit suma de 1.000 euro pentru a-i permite să tranziteze frontiera împreună cu cărţile de identitate descoperite ascunse în maşina acestuia şi pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile ce-i reveneau.
Coroborând declaraţiile inculpatului A.A. cu declaraţiile martorului A.G. şi martorului denunţător C.M.Ş., precum şi cu Procesul-verbal din 17 ianuarie 2011 de redare în formă scrisă a înregistrărilor audio-video realizate la data de 15 ianuarie 2011 cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului A.A., proces-verbal ce redă momentul oferirii sumei de 1.000 euro de către inculpat martorului denunţător C.M.Ş., dar şi cu susţinerea inculpatului potrivit căreia nu o să vorbească cu nimeni despre cele întâmplate în biroul martorului denunţător, tribunalul a reţinut că inculpatul A.A. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, probele administrate în cauză înlăturând prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 51 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ceea ce priveşte pericolul social al faptei săvârşite de inculpat s-a reţinut că este ridicat, având în vedere că prin comiterea unor astfel de fapte se aduce atingere autorităţii şi încrederii în instituţiile statului, în speţă autorităţilor vamale menite să asigure respectarea legii atât de către cetăţenii români, cât şi de cetăţenii străini ce tranzitează frontiera în vederea împiedicării introducerii în ţară a unor bunuri sau substanţe interzise ce pot pune în pericol sănătatea publică, dar şi siguranţa cetăţenilor, însă art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) enunţă şi alte criterii ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei, printre care şi persoana făptuitorului.
Or, atâta vreme cât inculpatul A.A. a înţeles să adopte o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, concretizată în recunoaşterea şi regretarea faptei, lipsa antecedentelor penale, existenţa unei familii ce poate asigura mediul corespunzător reeducării inculpatului, tribunalul a apreciat că aplicarea prevederilor art. 81 - 82 C. pen., privitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei sunt în măsură să asigure reeducarea pe viitor a inculpatului, un cuantum al pedepsei de 6 luni fiind menit să asigure scopul pedepsei enunţat de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte cererea parchetului de a se dispune anularea documentelor falsificate descoperite ascunse în maşina inculpatului, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că în sarcina inculpatului nu s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 288 C. pen., prin actul de sesizare a instanţei, respectiv Rechizitoriul din data de 11 martie 2011, dispunându-se disjungerea cauzei cu privire la această infracţiune, făcându-se cercetări cu privire la autorul infracţiunii, în această nouă cauză formată în urma disjungerii putându-se solicita anularea înscrisurilor falsificate, falsificare cu privire la care nu s-a reţinut că inculpatul A.A. ar avea vreo contribuţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei şi modul nelegal prin care instanţa a dispus confiscarea specială a sumei ce a constituit obiectul mitei.
În privinţa pedepsei aplicate s-a susţinut că aceasta a fost aplicată într-un cuantum (6 luni închisoare) care, în raport de fapta comisă şi pericolul social al acesteia nu asigură realizarea scopului pedepsei, solicitându-se majorarea acestui cuantum şi executarea pedepsei în regim de detenţie.
Cu privire la suma ce a constituit obiectul mitei (1.000 euro) s-a susţinut că prin sentinţa apelată nu s-a dispus măsura confiscării speciale, deşi ea era obligatorie potrivit art. 254 alin. (3) rap. la art. 255 alin. (4) C. proc. pen., iar prin Încheierea din 8 iulie 2011, pronunţată în temeiul art. 196 C. proc. pen., instanţa a înlăturat omisiunea din sentinţă, dar a dispus confiscarea specială a sumei de 1.000 RON, în loc de 1.000 euro şi, mai mult, o asemenea măsură nici nu putea fi dispusă printr-o încheiere de înlăturare a unei omisiuni vădite.
Curtea de Apel Bucureşti, potrivit art. 371 şi art. 378 C. proc. pen., examinând apelul declarat de către parchet, cum şi din oficiu, a constatat că acesta este întemeiat.
S-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului rezultă că aprecierea instanţei de fond asupra împrejurărilor faptice ale cauzei, a existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului este corectă şi în concordanţă cu probele administrate în cauză, pe care instanţa Ie-a apreciat prin prisma dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen., inculpatul solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., acceptând în întregime şi necondiţionat dovezile administrate la urmărirea penală.
Critica parchetului privind greşita individualizare a pedepsei prin aplicarea unei pedepse în cuantum prea redus, deşi s-a privit ca neîntemeiată, ea a fost examinată de instanţa de apel ca urmare a declarării unui apel în defavoarea inculpatului şi care, în temeiul art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a obligat instanţa să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, devoluţia apelului fiind integrală.
S-a constatat astfel că pedeapsa aplicată inculpatului este în limita prevăzută de textul incriminator şi ca urmare a aplicării reducerii cu o treime a acestor limite, prin aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., aceasta fiind proporţională cu natura şi gravitatea faptei comise (faptă de corupţie), împrejurările comiterii (la un punct de trecere a frontierei României), calitatea de funcţionar cu atribuţii de control a subiectului pasiv al infracţiunii, dar şi cu poziţia procesuală, constant sinceră şi cooperantă a inculpatului, avută pe tot parcursul procesului penal, prezentarea acestuia în faţa organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale.
În ce priveşte însă modalitatea de executare a pedepsei, s-a constatat că instanţa de fond s-a orientat nejustificat la suspendarea condiţionată a executării, prin neluarea în considerare a necesităţii asigurării într-o proporţie însemnată a condiţiilor de realizare a scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
S-a avut în vedere că infracţiunea comisă este o faptă de corupţie (dare de mită) cu un impact negativ major în rândul societăţii, ceea ce impune o sancţionare fermă, dar şi că inculpatul a acţionat şi cu o mare uşurinţă şi care relevă o încredere sporită, dar nejustificată în reuşita acţiunii sale, mai ales că suma de bani oferită drept mită a fost împrumutată de la numitul A.G. chiar în timpul în care se afla în punctul de trecere a frontierei.
S-a apreciat că executarea pedepsei în regim de detenţie corespunde exigenţelor impuse de art. 72 şi art. 52 C. pen., contribuind într-o măsură suficientă la îndreptarea inculpatului şi la prevenirea comiterii altor fapte.
În ce priveşte critica privind neconfiscarea specială a sumei de 1.000 euro ce a constituit obiectul mitei s-a constatat că este temeinică, această măsură impunându-se potrivit art. 255 alin. (4) rap. la art. 254 alin. (3) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinţei penale nr. 179/F din data de 21 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Giurgiu - Cauze de corupţie, în Dosarul nr. 690/122/2011.
S-a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 179 din 21 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Giurgiu şi integral Încheierea din 8 iulie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă în Camera de Consiliu şi rejudecând în fond:
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 81, art. 82, art. 83 şi art 71 alin. (5) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 254 alin. (3) şi art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 euro consemnată la C.B. conform recipisei din 19 ianuarie 2011.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. A dedus prevenţia inculpatului de la 16 ianuarie 2011 până la 21 aprilie 2011. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Instanţa de prim control judiciar a dat eficienţă maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se pericolul social al faptei comise şi conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constând în prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare la solicitarea acestora, dar şi atitudinea sinceră de recunoaştere a faptei săvârşite, menţinând pedeapsa egală cu minimul special, de 6 luni, stabilită de instanţa de fond, instanţa apreciind în mod corect însă că nu se justifică reţinerea beneficiului inculpatului în sensul stabilirii modalităţii de executare a pedepsei şi anume suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 81, art. 82, art. 83 C. pen., aşa cum a reţinut prima instanţă.
Înalta Curte reţine că conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale şi starea de sinceritate a inculpatului prin recunoaşterea faptei săvârşite, ci şi atitudinea corectă şi firească faţă de familie, relaţii de muncă şi în general, privită şi în raport cu întreg contextul relaţiilor sociale pe care inculpatul Ie-a dovedit.
Toate aceste împrejurări reţinute de instanţa de apel urmează a fi luate în considerare şi de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la reducerea gravităţii faptei săvârşite, care caracterizează favorabil persoana inculpatului A.A., întrucât aplicarea pedepsei egale cu minimul special stabilit de textul incriminator pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat, respectiv dare de mită, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei de 6 luni închisoare în regim de detenţie, pedeapsă care este menită să satisfacă şi scopul acesteia instituit de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Astfel, referitor la modalitatea de executare a pedepsei reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect de către instanţa de apel prin înlăturarea dispoziţiilor art. 81, art. 82, art. 83 C. pen., în sensul executării pedepsei în regim de detenţie neimpunându-se o reindividualizare cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
Înalta Curte mai reţine că infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune care are un pericol social ridicat, dar privită şi prin prisma faptului că inculpatul a săvârşit această faptă în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, oferind numitului C.M.Ş. - şef de tură la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, suma de 1.000 euro, acesta din urmă fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul manifestând o atitudine de siguranţă în reuşita sa de a trece documentele ascunse în autoturismul pe care-l conducea, aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, ce nu exclude însă ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condiţiile de comitere, de persoana infractorului şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii.
Însă, având în vedere tocmai argumentele invocate în sensul certitudinii de reuşită a activităţii infracţionale pe care inculpatul a iniţiat-o în interiorul unei instituţii menite cu autoritate de siguranţă şi respectare a regimului şi cadrului de îndeplinire a normelor stabilite de lege, activitate infracţională îndreptată şi către o persoană cu atribuţii de serviciu în Punctul de Trecere de Frontieră Giurgiu, determină instanţa de recurs să aprecieze că atitudinea inculpatului nu poate fi reeducată printr-o altă modalitate decât prin executarea pedepsei de 6 luni închisoare în regim de detenţie, care corespunde cerinţelor impuse de art. 72 şi art. 52 C. pen.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpatul A.A., întrucât în cauză modalitatea de executare a pedepsei de 6 luni închisoare în regim de detenţie prin înlăturarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 81, art. 82, art. 83 şi art. 71 alin. (5) C. pen., reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul sociomoral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se stabilirea unei alte modalităţi de executare a pedepsei, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A. împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă bulgară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2012.
Cu opinia separată a doamnei judecător G.C.A.; în sensul admiterii recursului declarat de inculpatul A.A. împotriva aceleaşi decizii, casării deciziei atacate şi menţinerii Sentinţei penale nr. 179/F din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu - Cauze de corupţie.
OPINIE SEPARATĂ
Contrar opiniei majoritare apreciez că se impune admiterea recursului inculpatului A.A. împotriva Deciziei penale nr. 272/R din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, casarea acesteia numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei şi menţinerea Sentinţei penale nr. 179/F din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Giurgiu.
Raportat la criteriile de individualizare ale pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciez că pedeapsa aplicată într-un cuantum de 6 luni închisoare poate să-şi atingă scopul prin executarea pedepsei în regim neprivativ de libertate.
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această modalitate se realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.
În cazul infracţiunii de corupţie trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului şi, respectiv, reintegrarea şi reeducarea sa socială, cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu ideea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant sau executarea în regim de detenţie este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat, cât şi pentru societate.
Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei şi pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecăţii la sistemul general de valori acceptat de societate şi care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunţată.
Important este a se analiza conţinutul concret al faptei, acţiunea sau inacţiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată şi în egală măsură caracterul şi importanţa obiectului infracţiunii, caracterul şi importanţa urmărilor acesteia, prejudiciul efectiv produs, cât şi vinovăţia infractorului, atitudinea psihică a acestuia faţă de fapta comisă şi urmările produse.
În speţă, inculpatul A.A. i-a oferit numitului C.M.Ş., şef de tură la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu suma de 1.000 euro pentru ca acesta, în calitatea care o avea, să nu dispună luarea măsurilor legale care se impuneau, determinate de faptul că inculpatul fusese descoperit cu ocazia controlului efectuat că ascundea în interiorul autovehiculului cu care se deplasa un număr de 9 documente emise de autorităţile bulgare (permise de conducere, cărţi de identitate şi paşapoarte), documente disimulate prin lipire pe interiorul clapetelor de închidere de pe fundul a două cutii de carton şi totodată să-i permită tranzitarea frontierei, fapta sa fiind pe deplin dovedită, iar gradul de pericol social concret a fost corect evaluat de către prima instanţă.
Aceasta a ţinut seama că gravitatea concretă a faptei este influenţată şi de mobilul şi scopul acesteia, precum şi de finalitatea actului de corupţie, însă fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret de săvârşire, nu a ignorat nici celelalte aspecte precum circumstanţele reale şi personale (comportarea bună înainte de săvârşirea faptei, atitudinea sinceră şi de regret).
Modalitatea de executare aleasă de către prima instanţă (suspendarea condiţionată a executării pedepsei) este una justă, de natură să fundamenteze proporţionalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate şi aşteptările societăţii faţă de actul de justiţie realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.
Inculpatul căruia i s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei conştientizează natura şi rolul acestei sancţiuni, îi influenţează pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, îl determină să respecte din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a mai intra în conflict cu ceilalţi oameni şi cu societatea însăşi.
Apreciez că, raportat la toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avute în vedere de prima instanţă, executarea pedepsei în regim de detenţie nu este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului A.A., ci numai executarea pedepsei în regim de libertate îl va determina pe acesta să nu mai săvârşească alte fapte de natură penală.
Pentru aceste considerente, apreciez că se impune menţinerea hotărârii primei instanţe cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1255/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 1331/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
