ICCJ. Decizia nr. 1136/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1136/2013

Dosar nr. 55280/3/2011/a12

Şedinţa publică din 1 aprilie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 55280/3/2011 (25/2013), printre altele, în baza art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T..

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 785 din 13 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 55280/3/2011, s-au dispus următoarele:

I. în temeiul art. 174-175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.A. zis „S.G.", domiciliat în Bucureşti, sector 1, la pedeapsa de 25 de ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti , secţia a II-a penală, definitivă la 13 octombrie 2003 şi a fost contopit restul de 1164 de zile cu pedeapsa de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b),d),e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (2¹) lit. a), c şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.A. la pedeapsa de 25 de ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen..

În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă la 13 octombrie 2003 şi s-a contopit restul de 1164 de zile cu pedeapsa de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă la 13 octombrie 2003 şi s-a contopit restul de 1164 de zile cu pedeapsa de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 27 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 350 C. proc. civ., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia de la de la 3 iunie 2011 la zi.

II. în temeiul art. 174-175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.T. zis „M." domiciliat în Bucureşti, sector 1, la pedeapsa de 23 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 86⁴ C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă la data de 6 octombrie 2008, pedeapsă care s-a adăugat la pedeapsa de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (2¹) lit. a) şi c) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.T. la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen..

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului şi pedepsele complementare aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen..

III. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 174-175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C.D. zis „C." domiciliat în Bucureşti, la pedeapsa de 23 de ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (2¹) lit. a) şi c) şi alin. (3) teza I C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C.D. la pedeapsa de 20 ani închisoare. în temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 192 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 74 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..

În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 23 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..

În temeiul art. 350 C. proc. civ., s-a menţinut starea de arest a inculpatului S.C.D., iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia de la 13 septembrie 2011 la zi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T., Curtea de Apel Bucureşti fiind investită cu soluţionarea căilor de atac.

Menţinerea stării de arest a fost analizată în conformitate cu art. 300² rap. la art. 160^b C. proc. civ., dar şi în raport de dispoziţiile naţionale şi de principiile generale în aceasta materie stabilite de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanţele naţionale odată cu ratificarea de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului) cu privire la aplicarea art. 5 parag. 1 lit. a).

A fost avută în vedere împrejurarea potrivit căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prin „condamnare" în sensul art. 5 parag. 1 lit. a) trebuie înţeleasă o declaraţie asupra vinovăţiei, fiind stabilită existenţa unei infracţiuni în dreptul intern al statului şi pronunţată o condamnare în urma stabilirii răspunderii penale şi determinării pedepsei, iar între condamnare şi detenţie trebuie să existe o legătură de cauzalitate suficientă, care poate să se subtieze sau chiar să se rupă o dată cu scurgerea timpului, dacă această prelungire a detenţiei se bazează pe motive străine obiectivelor deciziei iniţiale sau pe o apreciere nerezonabilă cu privire la aceste obiective, într-un asemenea caz, o privare de libertate legală la origine putându-se transforma într-o privare de libertate arbitrară şi, în consecinţă, incompatibilă cu art. 5.

S-a reţinut, de asemenea, că s-a stabilit de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului faptul că detenţia preventivă trebuie sa aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală şi ea nu trebuie sa se prelungească dincolo de limite rezonabile, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii făcându-se prin luarea în considerare a circumstanţelor concrete ale fiecărei cauze, pentru a vedea în ce măsura "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (Labita c. Italiei).

Verificând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160^b alin. (3) C. proc. civ..

Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. civ. rap. la art. 68¹ C. proc. civ., s-a constatat că probatoriul administrat în cauză nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi şi ulterior trimişi în judecată şi condamnaţi, respectiv că la data de 19 noiembrie 2008, inculpaţii I.A. zis „S.G.", N.T. şi S.C.D., în baza unei informaţii (privind existenţa unor sume importante de bani şi a altor bunuri de valoare) obţinute de inculpatul I.A., au elaborat un plan, şi-au procurat mijloacele necesare comiterii faptei (obiecte de vestimentaţie care să le mascheze înfăţişarea, autoturism etc.) şi s-au deplasat la locuinţa victimei cu un autoturism care îi aparţinea inculpatului S.C.D. şi care a fost condus de către acesta.

S-a reţinut că după ce au ajuns la faţa locului, beneficiind de sprijinul inculpatului S.C.D., care a rămas în autoturismul cu care cei trei inculpaţi veniseră, pentru a le asigura paza şi, ulterior, scăparea, inculpaţii N.T. şi I.A. au pătruns fără drept în locuinţa victimei Z.N., în vârstă de 74 de ani, situată în Bucureşti, sector 6. Pentru a o determina pe victimă să spună unde se află sumele de bani, inculpaţii I.A. şi N.T. au exercitat mai mult timp asupra acesteia acte de violenţă (excesive în raport cu actele necesare şi suficiente comiterii faptei, precum şi cu particularităţile psiho-fizice ale victimei şi cu scopul patrimonial urmărit), apoi au sustras suma de 250.000 de RON, un autoturism marca A. şi mai multe bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 490.000 de RON. Victima Z.N. a suferit leziuni grave, fiind transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti unde, la data de 01 aprilie 2009, a decedat.

Curtea de apel a considerat relevante următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşă fotografică, acte medicale, raport de autopsie medico-legală din 2009, declaraţii de părţi vătămate, declaraţii de martori, procese-verbale şi planşe fotografice privind efectuarea unor conduceri în teren cu anumiţi martori, declaraţiile inculpatului I.A., declaraţiile învinuitului S.A.F., proces-verbal şi planşă fotografică privind efectuarea unei conduceri în teren cu învinuitului S.A.F., procese-verbale şi planşe fotografice privind efectuarea unor recunoaşteri de persoane după fotografii, procese-verbale şi planşe fotografice privind efectuarea unor recunoaşteri de obiecte după fotografii, procese-verbale şi planşe fotografice privind efectuarea de percheziţii domiciliare, raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 februarie 2011 (Institutul pentru Tehnologie Avansată din cadrul Serviciului Român de Informaţii), analiza realizată de Federal Bureau of Investigation (F.B.I.) - Operaţional Technology Division -Digital Evidence Laboratory, privind calitatea imaginilor înregistrate, rechizitorii şi hotărâri judecătoreşti privind activitatea infracţională a inculpaţilor, hărţi relaţionale.

De asemenea, s-a constatat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. civ. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei - în mod premeditat, de mai multe persoane împreună, urmările produse -decesul victimei, mobilul acesteia - sustragerea de bunuri şi impactul negativ asupra opiniei publice.

În speţa dedusă judecăţii, s-a avut în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

Ca atare, nu a fost identificat vreun motiv întemeiat pentru punerea inculpaţilor în libertate, ci s-a apreciat că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen..

Tot astfel, s-a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica. Pertinenţa şi suficienţa acestor motive au fost apreciate de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare ia prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaţilor fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care inculpaţii se bucură conform legislaţiei în vigoare.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. civ., în temeiul art. 300² cu referire la art. 160^b alin. (3) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 din acelaşi cod, privind scopul măsurilor preventive, s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor I.A., S.C.D. şi N.T. şi s-a menţinut starea de arest preventiv a acestora.

Pentru considerentele arătate cu privire la starea de arest a inculpaţilor, s-a apreciat că înlocuirea măgurii arestării preventive cu una din măsurile obligării de a nu părăs ţara sau localitatea, nu corespunde scopului măsurilor preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 C. proc. civ. şi nu poate servi unei bune administrări a cauzei.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate. De asemenea, într-o teză subsidiară, inculpatul I.A. a solicitat şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpaţi, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 160^b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.

De altfel, în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.

În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.

Înalta Curte reţine şi faptul că instanţele anterioare au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor atât la luarea măsurii arestării preventive, cât şi la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri.

Astfel fiind, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaţilor, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. civ..

Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus prin sentinţa penală nr. 785 din 13 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 55280/3/2011, condamnarea inculpaţilor la pedepsele rezultante de 27 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d, e C. pen. (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.A.), 23 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.C.D.) şi, respectiv, 25 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.T.), hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. civ., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 RON, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T. împotriva încheierii din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 55280/3/2011 (25/2013).

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1137/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1128/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1136/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1136/2013. Penal