ICCJ. Decizia nr. 111/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 111/2013

Dosar nr. 2932/2/2012/a13

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013

Asupra recursului penal de faţă,

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012) s-a dispus admiterea cererii formulată de inculpatul S.O.

În temeiul art. 1602 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a stabilit conţinutul obligaţiilor la care a fost supus inculpatul S.O. prin încheierea din data de 3 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 586/2/2012, în sensul că încuviinţat inculpatului să părăsească teritoriul ţării, în perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013.

A pus în vedere inculpatului să facă dovada deplasării efective în afara teritoriului ţării.

În temeiul art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii M.A. şi M.A.A.

A dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaţilor M.A. şi M.A.A., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

În temeiul art. 1608a alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii s-a impus inculpaţilor următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov fără încuviinţarea instanţei;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

c) să se prezinte la Poliţia de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi;

d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

f) să nu se apropie de coinculpaţii şi martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;

g) să nu exercite activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele.

În temeiul art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

Asupra cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpaţii M.A. şi M.A.A., s-au reţinut următoarele:

În cazul cererilor de liberare provizorie, într-o primă fază se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluţionează cererea, după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia acesteia.

Instanţa a constatat că în cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, examinând, în cadrul procedurii reglementate în art. 1608 C. proc. pen., îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 1606 pentru admisibilitatea în principiu a cererii, precum şi cele prevăzute în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inc. M.A. şi M.A.A. sunt admisibile în principiu, îndeplinind condiţiile de formă, cerute de prevederile art. 1606 alin. (2) C. proc. pen., dar şi condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.

La termenul din data de 10 ianuarie 2013, instanţa a admis, în principiu, cererile de liberare provizorie sub control judiciar.

Potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, iar în alin. (2) al aceluiaşi text se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

S-a reţinut astfel că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii, o primă condiţie, privind admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar alte două privind temeinicia şi oportunitatea acesteia, aspecte care vizează examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie:

a) suspiciunea rezonabilă, reţinută ca temei al arestării preventive, să vizeze săvârşirea unor infracţiuni din culpă sau a unor infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care să nu depăşească 18 ani.

Din examinarea actelor dosarului a rezultat că inculpatul M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată), prevăzută şi pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, infracţiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.

Inculpatul M.A.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prevăzut şi pedepsit de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raporta la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, infracţiuni pentru care este prevăzută închisoarea ce nu depăşeşte 18 ani, acestea făcând parte dintre cele pentru care este admisibilă liberarea sub control judiciar.

b) să fie îndeplinită premisa legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive;

Prin rechizitoriul, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul M.A. ar fi pretins suma de 500.000 euro denunţătorului P.F. (din care ar fi primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (23 de loturi, în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite).

De asemenea, s-a reţinut în sarcina sa că l-ar fi determinat pe finul său S.O. să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul P.F., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului, contract întocmit şi autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În sarcina inculpatului M.A.A. s-a reţinut că acesta, ar fi pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov, G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză.

În plus, în cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că l-ar fi determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat la data de 6 iulie 2011 (fără vinovăţie de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită).

S-a constatat că, potrivit încheierii din data de 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Dosar nr. 10876/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor M.A. şi M.A.A., pentru motivele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., reţinându-se că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 681 C. proc. pen., existând probe directe şi indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat probe sau indicii temeinice văzute în lumina art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinica măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.

S-a considerat, atât cu ocazia luării măsurii arestării preventive cât şi cu ocazia menţinerii acesteia că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., existenţa pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii pentru care aceştia sunt cercetaţi, de modalitatea concretă în care au acţionat inculpaţii, calitatea de primar în care a acţionat aceştia, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

Măsura arestării preventive a fost menţinută succesiv până în prezent.

c) să existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ceea ce priveşte aprecierea asupra circumstanţelor care să determine liberarea provizorie sub caracter judiciar, acestea au, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., caracterul unor motive pertinente şi suficiente iar zădărnicirea aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalităţile descrise de legiuitor.

În privinţa inculpaţilor M.A. şi M.A.A., Curtea a apreciat că în cauză această din urmă condiţie este îndeplinită având în vedere că nu mai subzistă temerea că inculpaţii ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Având în vedere că au fost audiaţi, în faţa instanţei, în condiţii de contradictorialitate, inculpaţii şi toţi martorii propuşi prin rechizitoriu sau de către inculpaţi, că s-a procedat la audierea interceptărilor realizate pe parcursul urmăririi penale, că s-a dispus de către instanţă efectuarea de expertize tehnice asupra interceptărilor, nu mai poate fi invocat riscul influenţării procesului de către inculpaţii arestaţi în cauză.

Instanţa a avut în vedere şi decizia nr. XVII din 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, din considerentele căreia, se relevă că, în soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, trebuie reţinute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul ci trebuie cercetate toate circumstanţele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate.

În concret, s-a apreciat că raportat la stadiul cercetării judecătoreşti, dar şi durata de timp în care inculpaţii M.A. şi M.A.A. s-au aflat în stare de arest preventiv, de mai mult de 1 an, nu se mai poate susţine o „exigenţă a interesului public ce prevalează, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii de respectare a libertăţii individuale" (Neumeister c. Austria).

De asemenea, impactul social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor s-a diminuat, atât prin trecerea unei perioade de timp semnificative de la săvârşirea acestora şi de când s-a luat măsura arestării preventive, cât şi prin reacţia promptă a organelor judiciare faţă de aceste fapte.

Instanţa a reţinut că inculpaţii au circumstanţe personale favorabile, respectiv nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, nu au săvârşit fapte de violenţă, au avut, până la momentul săvârşirii faptelor în prezenta cauză un bun renume în societate, au un domiciliu stabil, familii organizate.

Aşa cum s-a reţinut în decizia pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, gravitatea unei acuzaţii nu este prin sine însăşi un motiv pertinent şi suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deţinute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective detenţia provizorie nu mai poate fi menţinută exclusiv în considerarea naturii infracţiunilor şi a impactului lor asupra ordinii publice.

În consecinţă, faptele pentru care sunt cercetaţi şi elementele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpaţii M.A. şi M.A.A. justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate la acest moment nu mai prezintă pericolul ca aceştia să încerce zădărnicirea aflării adevărului, lăsarea acestora în libertate şi stabilirea obligaţiilor în condiţiile art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen. fiind garanţii suficiente pentru buna desfăşurare a procesului penal.

În consecinţă, Curtea a admis cererile de liberarea provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii M.A. şi M.A.A.

A dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaţilor M.A. şi M.A.A.

Asupra cererii formulate de inculpatul S.O.:

Inculpatul S.O. este judecat în prezenta cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000; art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în stare de libertate.

Faţă de acesta, prin încheierea din data de 3 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar, impunând acestuia obligaţiile arătate la art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. printre care cea de a nu depăşi limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei.

La termenul din data de 10 ianuarie 2013, inculpatul S.O. a solicitat instanţei încuviinţarea de a părăsi ţara, pentru perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013, invocând motive profesionale, dar şi de sănătate ale soţiei sale.

Instanţa, analizând atât motivele invocate dar şi înscrisurile doveditoare, depuse la dosar, a constatat că cererea formulată de inculpat este întemeiată.

S-a avut în vedere că inculpatul S.O., a fost prezent în faţa instanţei la fiecare termen de judecată, pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti, ceea ce denotă înţelegerea de către acesta a dispoziţiilor instanţei şi a conştientizării importanţei respectării acestora.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei: act adiţional la contractul de coordonare proiect faza PUZ şi actele medicale care atestă starea de sănătate a soţiei sale, din care rezultă necesitatea ca aceasta să sufere o intervenţie chirurgicală în ţara al cărei cetăţean este, respectiv Statele Unite ale Americii, rezultă necesitatea ca inculpatului să i se încuviinţeze, potrivit art. 1602 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., de către instanţă, să părăsească teritoriul ţării, pentru a se deplasa în Statele Unite ale Americii, în perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie solicitând respingerea cererilor formulate de inculpaţii M.A., M.A.A. şi S.O.

S-a motivat că subzistă în continuare condiţia impusă de cerinţele art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru fiecare dintre inculpaţi avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele ce se impută inculpaţilor M.A.A. şi M.A. este închisoarea mai mare de 4 ani, iar faţă de natura şi pericolul concret la faptelor reţinute, de împrejurările şi modalitatea în care au acţionat şi de rezonanţa socială negativă a unor asemenea fapte se apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a apreciat că în cauză temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor impun în continuare privarea de libertate a acestora iar cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt neîntemeiate.

De asemenea, s-a susţinut că şi cererea inculpatului S.O. este neîntemeiată şi constituie o cerere de ridicare a controlului judiciar prev.de art. 1603 C. proc. pen. nefiind identificate motive temeinice pentru admiterea sa.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul parchetului este fondat numai cu privire la inculpatul S.O.

Referitor la inculpaţii M.A. şi M.A.A., se reţine că în raport cu dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. şi prevederile deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un recurs în interesul legii, corect s-au apreciat întemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţi, dispunându-se liberarea provizorie sub control judiciar a acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., de către prima instanţă.

În conformitate cu prevederile art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.

La alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Prin decizia nr. 17/2011, publicată în M. Of. la 14 decembrie 2011, pronunţată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că după constatarea îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 1606 C. proc. pen., a condiţiei prevăzute la alin. (1) al art. 1602 C. proc. pen., precum şi a subzistenţei temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive judecătorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori a inculpatului.

Prin aceeaşi decizie, s-a statuat că, gravitatea unei acuzaţii nu este prin sine însăşi un motiv pertinent şi suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deţinute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective detenţia provizorie nu mai poate fi menţinută exclusiv în considerarea naturii infracţiunilor şi a impactului lor asupra ordinii publice.

Raportând cele enunţate la cauza dedusă judecăţii, corect s-a apreciat că nu există nici un fel de date, indicii, probe din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpaţii M.A. şi M.A.A. să săvârşească alte infracţiuni, ori că aceştia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, că vor altera sau distruge mijloace de probă.

În acest sens, trebuie avut în vedere că au fost audiaţi toţi inculpaţii dar şi martorii din rechizitoriu, inclusiv cei propuşi în apărare, instanţa de fond dispunând amânarea cauzei la 7 februarie 2013 pentru realizarea expertizei tehnice asupra interceptărilor din data de 18 septembrie 2011 şi 19 septembrie 2011 şi ascultarea a doi martori, în apărarea inculpaţilor.

Se constată că nu există nicio dovadă că în prezent ordinea publică ar fi efectiv ameninţată prin lăsarea inculpaţilor M.A. şi M.A.A. în libertate, necunoscuţi cu antecedente penale, cu vârste cuprinse între 42 şi 63 de ani şi familii organizate, sănătatea, vârsta, antecedentele penale, constituind criterii ce trebuie avute în vedere la alegerea măsurii ce urmează a fi luată faţă de o persoană, astfel cum impun prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

În acord cu decizia nr. 17/2011, a înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, se apreciază că gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpaţi şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică, atâta vreme cât nu se identifică fapte concrete de tulburare a ordinii publice, prin lăsarea în libertate a inculpaţilor.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât inculpaţii sunt arestaţi preventiv de 1 an şi 1 lună, iar prin trecerea acestui interval de timp finalitatea măsurii preventive s-a estompat, iar în prezent pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este real şi actual, nefiind de natură a genera un impact negativ asupra relaţiilor sociale.

Art. 5 parag. 3 din Convenţie impune instanţelor naţionale, atunci când acestea se confruntă cu necesitatea prelungirii unei măsuri de arestare preventivă să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislaţia naţională; apoi ca orice privare de libertate a unui acuzat chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp să fie justificată convingător de autorităţi, iar argumentele pro şi contra repunerii în libertate să nu fie generale şi abstracte.

În cauza Calmanovici împotriva României, Curtea europeană a statuat că autorităţile nu au oferit motive „relevante şi suficiente" pentru a justifica necesitatea menţinerii inculpatului în arest preventiv timp de aproximativ 3 luni şi jumătate (2 august 2002-19 noiembrie 2002), având în vedere că nu au prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauză şi nu au ţinut seama de posibilitatea aplicării de măsuri alternative pentru detenţie. Prin urmare, a constatat încălcarea art. 5 parag. 3 din Convenţie.

În acelaşi sens, Curtea europeană s-a pronunţat şi în cauzele Tarău (nr. 3584/02 din 24 februarie 2009), Mihuţă (nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu (nr. 10.193/02 din 2 februarie 2010), Jiga (nr. 14.352/04 din 16 martie 2010), pronunţate împotriva României. S-a motivat de fiecare dată că instanţele interne au refuzat să analizeze argumentele prezentate de partea interesată cu privire la profilul său personal şi la situaţia sa familială, nemotivând suficient respingerile cererilor de punere în libertate ale inculpaţilor şi nu au oferit nici o explicaţie pentru a justifica cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului să aibă un impact negativ asupra societăţii sau cum ar fi împiedicat ancheta.

Ca atare, măsura liberării provizorii sub control judiciar a inculpaţilor M.A. şi M.A.A. dispusă de prima instanţă este admisibilă pentru că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost arestaţi preventiv şi trimişi în judecată sunt sancţionaţi cu pedepse care nu depăşesc 18 ani închisoare, cât şi întemeiată, în acord cu decizia nr. 17/2011, a înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie şi art. 5 parag. 3 din Convenţie.

Măsura dispusă, argumentată judicios, complet şi complex de prima instanţă este suficientă pentru buna desfăşurare a procesului penal, fiind o măsură alternativă detenţiei preventive restrictivă dar neprivativă de libertate, în cadrul obligaţiilor prev.de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., fiind instituite suficiente obligaţii în sarcina inculpaţilor de natură să garanteze buna desfăşurare a procesului penal şi sancţiunea neîndeplinirii acestor obligaţii care este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.

Pentru aceste considerente, critica parchetului vizând netemeinicia soluţiei dispuse de prima instanţă este nefondată.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.O., se reţine că prin încheierea din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, fiindu-i impuse obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., printre care şi aceea de a nu depăşi limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei.

Inculpatul S.O. a solicitat încuviinţarea de a părăsi ţara pentru perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013, invocând motive profesionale dar şi medicale ale soţiei sale.

Instanţa i-a încuviinţat cererea de a se deplasa în Statele Unite ale Americii în perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2013 motivând că este justificată de necesitatea unei intervenţii chirurgicale ce urmează să o suporte soţia inculpatului în ţara respectivă.

Dispoziţia instanţei este supusă recursului, contrar celor susţinute de apărătorul inculpatului S.O.

În fapt, cererea inculpatului constituie o ridicare a controlului judiciar prevăzută de art. 1603 C. proc. pen., întrucât în perioada 11 ianuarie 2013-30 martie 2011 inculpatul nu îşi mai poate îndeplini niciuna dintre obligaţiile prevăzute la art. 1602 alin. (3) lit. b)-e) C. proc. pen. şi nu se mai poate realiza nici un control al modului în care îşi respectă obligaţiile stabilite de instanţă în perioada respectivă.

Ca atare, calificarea cererii inculpatului S.O. era aceea de ridicare a controlului judiciar, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 1609 alin. (10) C. proc. pen., dispoziţiile privind recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie se aplică în mod corespunzător şi în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar.

Prin urmare, măsura dispusă de prima instanţă faţă de inculpatul S.O. este supusă recursului, potrivit dispoziţiilor art. 1609 alin. (10) C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1603 control judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.

Înalta Curte, apreciază că raportat la stadiul cercetării judecătoreşti dar şi la natura şi gravitatea faptelor presupus comise de inculpat, nu se justifică admiterea cererii inculpatului S.O., critica parchetului sub acest aspect fiind întemeiată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012). Va casa în parte încheierea atacată numai cu privire la inculpatul S.O. şi rejudecând va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012).

Casează, în parte, încheierea atacată numai cu privire la inculpatul S.O. şi rejudecând, respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpat.

Menţine celelalte dispoziţii alte încheierii atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1125/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...  ICCJ. Decizia nr. 1096/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 111/2013. Penal