ICCJ. Decizia nr. 116/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 116/2013
Dosar nr. 4489/105/2000
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 137 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul J.M., domiciliat în Germania-Berlin, împotriva sentinţei penale nr. 340 din 02 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4489/2000.
A obligat apelantul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Prahova.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 340 din 02 noiembrie 2000, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul J.M., născut la 19 iulie 1946 în Bucureşti, fără antecedente penale, la câte 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) cod penal şi la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) C. pen., fapte concurente. După contopirea pedepselor conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a comutat din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la 12 august 1999 la 17 mai 2000.
În latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudicii neacoperite: 4.375.000 ROL către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal SC S.M. SA Gheorghieni; 8.848.000 ROL către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal SC E. SRL Gheorghieni şi 6.952.000 ROL către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal „Sindicatul L.A.V.-Sport A." Gheorghieni.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 6.000.000 ROL.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească, respectiv: declaraţiile părţilor vătămate F.L. şi F.M., procesele-verbale de confruntare şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză: S.L., B.E.A., A.L., N.G., G.T. şi B.A., instanţa a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii şi, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: în luna martie 1999 inculpatul, ca reprezentant al Centrului de Afaceri Româno-German din Bucureşti a luat legătura cu subprefectul de Harghita, martorul S.M., propunându-i dezvoltarea unor legături între firmele româneşti şi germane, propunere cu care martorul a fost de acord.în acest context, inculpatul i-a solicitat sprijin pentru asigurarea cazării şi mesei grupului de patinatori copii de la Palatul Copiilor din Bucureşti, urmând ca să achite contravaloarea prestaţiilor în termen de 10 zile. Martorul S.M. a luat legătura cu reprezentanţii SC S.M. SA Gheorghieni, SC E. SRL Gheorghieni şi „Sindicatul L.A.V.-Sport A." Gheorghieni cărora Ie-a solicitat să asigure serviciile pentru echipa de copii din Bucureşti, garantând că prestaţiile vor fi plătite de către inculpat.
În aceeaşi perioadă, inculpatul însoţit de martorul S.M. a luat legătura cu partea vătămată F.M., patronul firmei SC F.I.G. SRL, societate ce avea ca obiect principal de activitate editură şi tipografie, propunându-i desfăşurarea unor legături comerciale între firma acestuia şi clienţii din Germania.Inculpatul s-a oferit să obţină vize pentru martorul F.M. şi fratele acestuia F.L. afirmând că are cunoştinţe la Ambasada Germaniei şi le poate facilita obţinerea vizelor în cel mai scurt timp, promiţându-le celor doi că vor merge împreună în Germania pentru a achiziţiona utilaje tipografice.
Totodată, inculpatul i-a asigurat că pentru obţinerea vizelor nu sunt necesare nici un fel de acte deoarece are relaţii la ambasadă, solicitându-le câte 3 milioane ROL pentru obţinerea vizelor, sumă ce a fost înmânată de martori, fără însă ca inculpatul să se preocupe de obţinerea vizelor promise. În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. şi respectiv infracţiunii de participaţi improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1) C. pen., cea din urmă constând în aceea că, cu intenţie, l-a indus în eroare pe S.M., determinându-l pe acesta să ia legătura cu patronii firmelor pentru a se asigura cazarea şi masa, garantând că valoarea prestaţiilor va fi achitată de către inculpat, dispunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul J.M. a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând, în esenţă, că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi că a fost condamnat pe nedrept, probele nefiind legal administrate.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că apelul declarat este tardiv formulat.
Sentinţa de condamnare apelată a fost pronunţată la data de 2 noiembrie 2000 şi în baza acesteia, Tribunalul Prahova a emis mandatul din 28 noiembrie 2000 de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.
Întrucât inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei a fost dat în urmărire generală prin dispoziţia I.G.P.R. din 26 februarie 2001 şi apoi în urmărire internaţională conform adresei din 20 aprilie 2004, fiind localizat în Germani, Berlin.
Prin încheierea din 4 mai 2007, Tribunalul Prahova a dispus emiterea mandatului european de arestare pentru extrădarea condamnatului în vederea executării pedepsei şi, la data de 6 iunie 2007 autorităţile germane au comunicat că numitul J.M. este cetăţean german şi nu poate fi extrădat, propunând realizarea unei comisii rogatorii. Totodată, Parchetul General din Berlin prin adresa din 10 octombrie 2007 (Dosar nr. 4489/2000) a comunicat autorităţilor judiciare române că numitul J.M. a refuzat extrădarea sa şi faţă de legislaţia germană în materie, acesta fiind şi cetăţean german, mandatul nu se poate executa.
Potrivit art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. termenul de declarare a apelului este de 10 zile. Pentru partea care a lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
În speţă, inculpatul a lipsit la judecarea cauzei pe fond, iar la data de 9 noiembrie 2000 i s-a comunicat copia dispozitivului hotărârii de condamnare la adresa din România, comuna L., judeţul Dâmboviţa însă acesta părăsise teritoriul ţării în luna ianuarie 2001, astfel că a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare la data de 6 iunie 2007, când i s-a prezentat mandatul european de arestare.
Având în vedere că inculpatul a declarat apel tocmai la data de 2 august 2012 conform ştampilei poştei aplicată pe plic, deşi avea cunoştinţă de existenţa hotărârii de condamnare încă din data de 6 iunie 2007, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins apelul inculpatului, ca tardiv formulat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, criticând-o sub aspectul soluţiei de respingere a apelului ca tardiv, soluţie care în opinia sa este greşită.
Examinând cauza din prisma motivului de casare prev. de art. 3859 pct. 17/2 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Cât priveşte critica recurentului inculpat J.M. privind greşita respingere a apelului, ca tardiv formulat, Înalta Curte constată că, sentinţa de condamnare apelată a fost pronunţată la data de 2 noiembrie 2000 şi în baza acesteia, Tribunalul Prahova a emis mandatul din 28 noiembrie 2000 de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.
Având în vedere că inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei a fost dat în urmărire generală prin dispoziţia I.G.P.R. din 26 februarie 2001 şi apoi în urmărire internaţională conform adresei din 20 aprilie 2004, fiind localizat în Germania, Berlin. Prin încheierea din 4 mai 2007, Tribunalul Prahova a dispus emiterea mandatului european de arestare pentru extrădarea condamnatului în vederea executării pedepsei, iar la data de 6 iunie 2007 autorităţile germane au comunicat că numitul J.M. este cetăţean german şi nu poate fi extrădat, propunând realizarea unei comisii rogatorii.
De asemenea, Parchetul General din Berlin prin adresa din 10 octombrie 2007 (Dosar nr. 4489/2000) a comunicat autorităţilor judiciare române că numitul J.M. a refuzat extrădarea sa şi că faţă de legislaţia germană în materie, acesta fiind şi cetăţean german, mandatul nu se poate executa.
Potrivit art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. termenul de declarare a apelului este de 10 zile, iar pentru partea care a lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
În speţă, inculpatul a lipsit la judecarea cauzei pe fond şi la data de 9 noiembrie 2000 i s-a comunicat copia dispozitivului hotărârii de condamnare la adresa din România, comuna L., judeţul Dâmboviţa însă acesta părăsise teritoriul ţării în luna ianuarie 2001, astfel că a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare la data de 6 iunie 2007, când i s-a prezentat mandatul european de arestare.
Având în vedere dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora la calcularea termenelor pe zile nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua în care acesta se împlineşte, instanţa de recurs constată, în acord cu instanţa de apel, că ultima zi în care inculpatul putea să exercite, în mod valabil, calea ordinară de atac a apelului, a fost 18 iunie 2007, dată ce a fost cu mult depăşită din moment ce declaraţia de apel a inculpatului este din 2 august 2012 conform ştampilei poştei aplicată pe plic, deşi avea cunoştinţă de existenta hotărârii de condamnare încă din data de 6 iunie 2007.
Astfel că instanţa de apel corect a apreciat că inculpatul a declarat apel tardiv.
În art. 363 alin. (3) teza a ll-a C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ situaţiile în care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinţei, text de lege care este incident în speţa de faţă.
Apoi, conform aceluiaşi text legal, termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare. Cât priveşte cauza de împiedicare a formulării apelului în termen, în baza căreia s-a susţinut îndeplinirea condiţiilor de repunere în termenul de apel, instanţa constată că nu există acte la dosar, depuse de inculpat pe care să se spijine aceste susţineri.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că, în mod întemeiat, instanţa de apel a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul J.M., domiciliat în Germania, Berlin, împotriva sentinţei penale nr. 340 din 2 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4489/2000.
Analizând pricina şi din perspectiva cazurilor de casare care se iau in considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea hotărârii criticate.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul J.M. împotriva deciziei penale nr. 137 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.M. împotriva deciziei penale nr. 137 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1150/2013. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 1200/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
