ICCJ. Decizia nr. 1217/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1217/2013
Dosar nr. 17549/3/2012/a6
Şedinţa publică din 8 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 17549/3/2012 (688/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe rol fiind soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii S.M.C., C.A. şi I.T. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 7 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 17549/3/2012., din oficiu, potrivit art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a pus în discuţie legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor S.M.C. şi C.A.
Constând că temeiurile de fapt şi de drept (prevăzute de art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.), avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, în data de 06 martie 2012, se menţin şi în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acestora, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor S.M.C. şi C.A.
În termen legal, inculpatul S.M.C. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi judecarea sa în stare de libertate, prin revocarea măsurii.
În acest sens, a susţinut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, raportat şi la atitudinea sa sinceră, de recunoaştere şi regret manifestată, astfel că nu mai poate impieta buna desfăşurare a procesului penal.
Nu în ultimul rând a invocat caracterul de excepţie al detenţiei preventive, iar în raport de toate argumentele prezentate, a solicitat cercetarea sa în libertate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 28 martie 2013 a constatat că în cauză şi la acest moment procesual, există indicii temeinice în sensul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii S.M.C. şi C.A. au săvârşit faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă şi trimiterea în judecată, fiind îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport de care în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului S.M.C..
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 93 din 7 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.M.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe 10 ani.
În baza art. 864 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 443 din 17 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1202 din 29 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care a adăugat-o la prezenta, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe 10 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), d), e) C. pen.. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-au dedus perioadele de prevenţie de la 07 iunie 2008 la 26 septembrie 2008 şi de la 06 martie 2012 la zi.
în fapt, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.M.C., s-a reţinut că, la data de 05 martie 2012 a intermediat vânzarea a două doze conţinând 0,16 grame de heroină între C.M. şi martorul denunţător E.S..
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din CEDO, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, respectiv faptul ca acesta este recidivist, denotând astfel perseverenţă infracţională, comportamentul său procesual manifestată prin recunoaşterea comiterii faptei, cât şi cele referitoare la infracţiunea de săvârşirea căreia este învinuit, respectiv pericolul social al acesteia, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Nu în ultimul rând, s-au avut în vedere împrejurările şi modalitatea concretă de comitere a faptelor reţinute, care relevă că activitatea de trafic evidenţiată în acest dosar nu avea un caracter izolat în activitatea inculpatului S.M.C. alături de coinculpata C.A., raportat şi la natura substanţei traficate.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, încheierea pronunţată la 28 martie 2013 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul S.M.C. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M.C. împotriva încheierii din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 17549/3/2012 (688/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1210/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1220/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
