ICCJ. Decizia nr. 1208/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1208/2013
Dosar nr. 2409/2/2013/a1
Şedinţa publică din 5 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 martie 2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 2409/2/2013, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind arestarea persoanei solicitate D.F.C., cetăţean român, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012 de către autorităţile judiciare italiene.
În şedinţa publică din data de 28 martie 2013, Curtea a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate şi a informării acesteia despre motivul reţinerii, persoana solicitată neridicând obiecţii privind identitatea.
Analizând înscrisurile din dosar din perspectiva dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea a constatat următoarele:
La data de 27 martie 2013 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, semnalarea existentă în Sistemul Informatic Schengen introdusă în baza unui mandat european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012, de către autorităţile judiciare italiene, faţă de numitul D.F.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prev. de art. 110, 628 C. pen. italian.
Prin ordonanţa de reţinere din 28 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a procedat la reţinerea persoanei solicitate D.F.C., pe o durată de 24 de ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din menţiunile cuprinse în semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen şi în formularele A şi M corespunzătoare, ataşate semnalării (a căror traducere în limba română a fost depusă la dosar) rezultă că pe numele persoanei solicitate D.F.C. a fost emis la data la data de 24 noiembrie 2012 mandatul european de arestare, de către autorităţile judiciare italiene, respectiv Tribunalul Trieste.
În fapt, s-a reţinut că persoana solicitată D.F.C., în complicitate, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de H.M.. Persoana solicitată a aşteptat complicele într-o maşină VW, iar celelalte persoane, după ce au urmărit şi încercuit victima, au împins-o într-o uşă şi au furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în maşină şi apoi au plecat.
În drept, s-a reţinut că faptele de care este acuzată persoana solicitată sunt prevăzute de art. 110 şi 628 C. pen. italian.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se asigura punerea în executare a mandatului european de arestare în sensul de a se preîntâmpina sustragerea persoanei solicitate D.F.C., Curtea a apreciat necesară arestarea acestuia pe o durată de 5 zile, perioadă în care procurorul va asigura prezentarea mandatului european de arestare, tradus în limba română.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2013 a declarat recurs persoana solicitată D.F.C., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie şi ne/egalitate, arătând în esenţă că în cauză se putea dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea în considerarea stării sale de sănătatea şi a faptului că nu există indicii că, odată lăsat în libertate, s-ar sustrage de la procesul penal.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
În raport de dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Interpol, faţă de persoana solicitată se poate dispune măsura arestării sau a obligării de a nu părăsi localitatea, pe o perioadă de 5 zile, termen până la care procurorul trebuie să prezinte mandatul european de arestare.
La alegerea măsurii restrictive de libertate, dispoziţiile Legii nr. 302/2004 se coroborează cu dispoziţiile C. proc. pen. care, în alin. (8) al art. 136 arată că „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura." Înalta Curte constată că persoana solicitată este cercetată de autorităţile italiene cu privire la faptul că aceasta, în complicitate cu alte persoane, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de H.M.. Persoana solicitată a aşteptat complicele într-o maşină VW, iar celelalte persoane, după ce au urmărit şi încercuit victima, au împins-o într-o uşă şi au furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în maşină şi au plecat.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 146 C. proc. pen. pentru a se dispune măsura arestării preventive.
Astfel, se are în vedere faptul că implicarea inculpatului în activitatea reţinută nu a fost conjuncturală, faptele presupus a fi fost săvârşite precum şi consecinţele produse sunt grave iar, în raport de acestea, şi reţinând faptul că a fost emis un mandat de european de arestare de către autorităţile italiene şi pentru prevenirea sustragerii persoanei solicitate de la procesul penal, luarea măsurii arestării preventive este justificată.
Faţă de situaţia medicală a inculpatului Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri rezonabile care să releve motive serioase că menţinerea sa în stare de arest i-ar pune în pericol viaţa sau sănătatea având în vedere boala de care suferă, tratamentul medicamentos şi regimul alimentar necesar.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul formulat de persoana solicitată D.F.C.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.F.C. împotriva încheierii din 28 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2409/2/2013.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1209/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1207/2013. Penal → |
|---|
