ICCJ. Decizia nr. 1207/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1207/2013
Dosar nr. 2409/2/2013
Şedinţa publică din 5 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 martie 2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. 2409/2/2013, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind arestarea persoanei solicitate D.F.C., cetăţean român, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012 de către autorităţile judiciare italiene.
În cuprinsul sesizării s-a arătat că la data de 27 martie 2013 a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, semnalarea existentă în Sistemul Informatic Schengen introdusă în baza unui mandat european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012, de către autorităţile judiciare italiene, faţă de numitul D.F.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prevăzute de art. 110, 628 C. pen. italian. Din menţiunile cuprinse în semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen şi în formularele A şi M corespunzătoare, ataşate semnalării (a căror traducere în limba română a fost depusă la dosar) rezultă că pe numele persoanei solicitate D.F.C. a fost emis la data la data de 24 noiembrie 2012 mandatul european de arestare, de către autorităţile judiciare italiene, respectiv Tribunalul Trieste.
În fapt, s-a reţinut că persoana solicitată D.F.C., în complicitate, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de H.M.. Persoana solicitată a aşteptat complicele într-o maşină VW, iar celelalte persoane, după ce au urmărit şi încercuit victima, au împins-o într-o uşă şi au furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în maşină şi apoi au plecat.
În drept, s-a reţinut că faptele de care este acuzată persoana solicitată sunt prevăzute de art. 110 şi 628 C. pen. italian.
Prin ordonanţa de reţinere din 28 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a procedat la reţinerea persoanei solicitate D.F.C., pe o durată de 24 de ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În şedinţa publică din data de 28 martie 2013, Curtea a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate şi a informării acesteia despre motivul reţinerii, persoana solicitată neridicând obiecţii privind identitatea.
Prin încheierea din data de 28 martie 2013, instanţa având în vedere dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate pentru 5 zile de la 28 martie 2013 până la 01 aprilie 2013, inclusiv.
Ulterior, a fost depusă la dosar copia mandatului european de arestare emis de emis la data de 24 noiembrie 2012 de către Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste, împotriva persoanei solicitate D.F.C., tradus în limba română.
Din cuprinsul acestuia rezultă că faţă de persoana solicitată autorităţile judiciare italiene, Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste, a emis, în lipsă, la data de 24 februarie 2013 un mandat european de arestare faţă de persoana solicitată D.F.C., în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt prevăzută de art. 110 şi 628 C. pen. italian.
De asemenea, autoritatea judiciară emitentă a precizat, în cuprinsul mandatului, că fapta este una dintre cele prevăzute la lit. e) pct. 1 din mandatul european, respectiv fapte pentru care nu este necesară verificarea condiţiei dublei incriminări.
La termenul din 01 aprilie 2013, potrivit disp.art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, după primirea mandatului european de arestare, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 104 din acelaşi act normativ, conţinutul mandatului european de arestare emis de autorităţile italiene la 24 noiembrie 2012, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, în special caracterul irevocabil al acestuia.
Persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, întrucât se consideră nevinovat şi nu renunţă la regula specialităţii.
De asemenea, a fost administrată proba cu înscrisuri referitoare la& starea de sănătate, starea financiară şi socială a persoanei solicitate.
Examinând înscrisurile de la dosar, Curtea a constatat că nu există niciun motiv de refuz în sensul art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.
Împrejurarea că persoana solicitată se consideră nevinovată nu are relevanţă cu privire la soluţia ce se pronunţă de către instanţa română referitor la punerea în executare a mandatului european de arestare, autorităţile judiciare italiene urmând să aprecieze asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate, în urma finalizării anchetei ce are loc în statul solicitant.
Totodată, deşi persoana solicitată are probleme de sănătate (hepatita B), Curtea a apreciat că predarea nu va periclita în mod evident sănătatea persoanei solicitate, aşa încât nu se impune amânarea predării. în cazul în care, însă, se vor produce dovezi în sensul că până la predarea efectivă intervin împrejurări de natură să probeze că predarea va periclita sănătatea persoanei solicitate, se poate aprecia asupra acestor împrejurări în condiţiile art. 111 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Se mai reţine că faptele care motivează mandatul european de arestare sunt dintre cele pentru care nu este necesară verificarea condiţiei dublei incriminări, conform art. 96 din Legea nr. 302/004, republicată, şi art. 2 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI.
În acest context, având în vedere că - potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată - mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, respectiv că acesta se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1/18.07.2002, neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 2 şi art. 3 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 noiembrie 2012 de către Judecătorul pentru Cercetările Preliminare din cadrul Tribunalului din Trieste şi a dispus predarea persoanei solicitate D.F.C. către autorităţile italiene cu condiţia respectării regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.
Totodată, a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate D.F.C. pe o perioadă de 24 de zile, cu începere de la data de 02 aprilie 2013 până la data de 25 aprilie 2013, inclusiv.
Împotriva sentinţei penale nr. 144F din 1 aprilie 2013 a declarat recurs persoana solicitată D.F.C., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie şi ne/egalitate, arătând În esenţă că în faţa instanţei de fond i-a fost încălcat dreptul la apărare prin neacordarea unui termen pentru ca apărătorului ales să poată realiza o apărare efectivă, a mai arătat că este nevinovat, că în mod greşit instanţa de fond nu a amânat predarea sa având în vedere starea sa de sănătate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
În raport de critica persoanei solicitate privind încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
În baza art. 104 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 persoana arestată are dreptul să fie asistată de un apărător ales sau un apărător numit din oficiu.
Înalta Curte constată că în cazul persoanei solicitate nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului la apărare având în vedere pe de o parte prezenţa în instanţă a apărătorului din oficiu avocat M.C. care a asistat persoana solicitată în acelaşi dosar şi la termenul anterior din data de 28 martie 2013 şi care cunoştea conţinutul dosarului şi putea realiza o apărare efectivă iar persoana solicitată a avut timp suficient pentru angajarea unui apărător ales, cauza nefiind la primul termen de judecată.
În ceea ce priveşte solicitarea de amânare a executării mandatului european de arestare pentru motive medicale şi solicitarea de informaţii suplimentare autorităţilor italiene, Înalta Curte o consideră de asemenea nefondată.
Instituţia mandatului european de arestare este manifestare a cooperării judiciare internaţionale care are la bază principiul reciprocităţii şi respectarea de către statele implicate a drepturilor şi libertăţilor omului.
Mandatul european de arestare transmis de autorităţile judiciare italiene întruneşte condiţiile prevăzute de ar. 86 din Legea nr. 302/2004 şi, în raport de conţinutul acestuia, nu sunt necesare informaţii suplimentare sau lămurii.
Faţă de situaţia medicală a inculpatului nu există temeiuri rezonabile care să releve motive serioase că transferul acestuia i-ar pune în pericol viaţa sau sănătatea. Boala de care suferă persoana solicitată, este adevărat că necesită tratament medicamentos şi regim alimentar strict, dar punerea în aplicare şi respectarea acestora nu este strict legată de prezenţa acestuia în România. Pe cale de consecinţă, aprecierea cu privire la predarea persoanei solicitate se va realiza în baza normelor generale în această materie.
În fapt, Înalta Curte constată că persoana solicitată este cercetată de autorităţile italiene cu privire la faptul că aceasta, în complicitate, a furat un colier de aur în valoare de 5.000 de euro purtat de H.M.. Persoana solicitată a aşteptat complicele într-o maşină VW, iar celelalte persoane, după ce au urmărit şi încercuit victima, au împins-o într-o uşă şi au furat colierul, apoi au ajuns la D.F.C., s-au urcat în maşină şi apoi au plecat.
Sub rezerva prevederilor art. 97 din Legea nr. 302/2004, în temeiul art. 96 din aceeaşi lege, faptele pentru care este urmărită persoana solicitată, nu trebuie să îndeplinească condiţia dublei incriminări dar, cu toate acestea, verificând situaţia de fapte descrisă în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate D.F.C. se constată că acestea sunt incriminate şi de legea română.
Poziţia persoanei solicitate că nu ar fi ea autoarea faptelor ce îi sunt imputate, excede prezenta procedură având în vedere faptul că, în speţă, scopul executării mandatului european de arestare este tocmai acela al efectuării urmăririi penale de către autorităţile judiciare italiene şi a stabili dacă într-adevăr persoana solicitată este unul dintre autorii faptei şi pe cale de consecinţă se impune tragerea sa la răspundere pentru faptele imputate.
În ceea ce priveşte predarea către autorităţile judiciare italiene a persoanei solicitate, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (6)-(8) din Legea nr. 302/2004 şi în cauză nu există niciunul dintre impedimentele prevăzute de art. 98 din aceeaşi lege, pentru a putea fi manifestat refuz din partea autorităţilor din România cu privire la predarea persoanei solicitate.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul formulat de persoana solicitată D.F.C.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.F.C. împotriva sentinţei penale nr. 144F din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2409/2/2013.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul, parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1208/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1206/2013. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
