ICCJ. Decizia nr. 1210/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1210/2013
Dosar nr. 2196/1/2013
Şedinţa publică din 5 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 41 din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, inculpatul G.B. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea a două infracţiuni de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), o infracţiune de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), o infracţiune de trafic de persoane majore, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi o infracţiune de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul C.C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71-64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), două infracţiuni de trafic de persoane majore, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi o infracţiune de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), c) C. pen. Faţă de ambii inculpaţi a fost menţinută starea de arest preventiv şi s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 29 martie 2013, la zi.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că în luna ianuarie 2009, inculpaţii C.C. şi D.A., le-au recrutat prin fraudă pe victimele C.P. şi A.M., ambele având domiciliul în comuna P., judeţul Buzău, în scopul exploatării lor sexuale. Prin promisiunea neadevărată a găsirii unor locuri de muncă şi prin mimarea unor sentimente de afecţiune, cei doi le-au convins pe aceste fete să-i însoţească în municipiul Constanţa, lucru care s-a şi întâmplat. Aici, acestea au fost aşteptate de către inculpaţii D.F.M. şi G.B., care le-au găzduit într-un apartament închiriat. Imediat, cei doi inculpaţi au postat anunţuri în ziarul local T., în care arătau disponibilitatea victimelor de a întreţine relaţii sexuale contra cost cu persoane de sex masculin. în următorul an, cele două victime au fost ţinute sub un control strict de către inculpaţii D.F.M. şi G.B., precum şi de fraţii acesteia din urmă, inculpaţii C.C. şi D.A., cu scopul de a le determina să întreţine relaţii sexuale contra cost, banii astfel obţinuţi fiind predaţi în totalitate acestora. în luna ianuarie a anului 2010, victimele C.P. şi A.M. au profitat de un moment în care nu erau supravegheate şi, cu banii obţinuţi de la ultimii clienţi, au părăsit apartamentul respectiv şi s-au deplasat la locuinţele lor din comuna P., judeţul Buzău.
Ulterior, în a doua parte a anului 2011, C.P. a fost iarăşi transportată şi găzduită de către inculpaţii D.F.M. şi G.B., tot în municipiul Constanţa, desfăşurând activităţi similare până în luna martie a anului 2012.
Totodată, partea vătămată S.G.A., care fusese concubina defunctului D.R., prostituându-se în folosul acestuia, a fost constrânsă de către cei patru inculpaţi, sub presiunea obligaţiei sale de a restitui unele cheltuieli efectuate cu înmormântarea concubinului său, să întreţină relaţii sexuale contra cost, în prima parte a lunii martie a anului 2012. în jurul datei de 18 martie 2012, părţile vătămate S.G.A. şi C.P. au profitat de un moment în care nu erau supravegheate şi, cu banii obţinuţi de la ultimii clienţi, au părăsit apartamentul respectiv şi s-au deplasat la locuinţa acesteia din urmă, situată în comuna P., judeţul Buzău. În ziua de 26 martie 2012, în jurul orelor 16,00, inculpaţii G.B., D.A. şi C.C., împreună cu alte persoane, s-au deplasat cu două autoturisme în comuna P., judeţul Buzău, şi au intrat fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate C.I., de unde au răpit-o prin violenţă şi ameninţare pe partea vătămată S.G.A. Ulterior, inculpaţii au transportat-o pe aceasta din urmă în comuna R., judeţul Ialomiţa, unde au sechestrat-o până la intervenţia organelor de poliţie din seara aceleiaşi zile.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii G.B., C.C., D.A., D.F.M., iar cauza ce face obiectul Dosarului penal nr. 2948/114/2012 fost înregistrată la instanţa de apel la data de 11 martie 2013 şi repartizată în mod aleatoriu în vederea judecării apelului Curtea are obligaţia de a verifica starea de arest preventiv a inculpaţilor G.B., C.C. mai înainte de expirarea celor 60 de zile prevăzute de art. 160b C. proc. pen., indiferent de faza de judecată.
În cauză s-a constatat că perioada indicată expiră înainte de termenul din 22 aprilie 2013, termen acordat de instanţă pentru soluţionarea apelurilor, situaţie în care s-a impus verificarea acestei măsuri.
Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, Curtea a constatat că, măsura arestării preventive a inculpaţilor G.B. şi C.C. a fost dispusă de către Judecătoria Pogoanele la data de 30 martie 2012, prin încheierea de şedinţă din 30 martie 2012 din aceeaşi dată, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 30 martie 2012 şi până la data de 27 aprilie 2012 inclusiv constatându-se că inculpaţii se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât faptele pentru care sunt cercetaţi sunt sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită şi menţinută de Tribunalul Buzău, iar prin sentinţa penală apelată s-a menţinut starea de arest a celor doi inculpaţi.
Astfel, Curtea a apreciat că, împrejurările şi modalitatea de comitere a faptelor (lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu, ambele în formă agravantă), gravitatea deosebită a faptelor (în special a celor din 26 martie 2012. Inculpaţii au mers cu autoturismele într-o localitate din judeţul învecinat, au intrat cu forţa, în plină zi, în curtea şi casa unei persoane, au luat-o cu forţa pe partea vătămata S.G.A. de mâini, de păr şi de picioare, lovind-o, pentru a „munci" pentru ei urmările produse prin activitatea infracţională arătată, stabilite la primul grad de jurisdicţie, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatorii (sunt mai mari de 4 ani, anume 15 şi respectiv 10 ani), cuantumul sancţiunilor aplicate (pedepse de câte 5 ani închisoare), determină concluzia că se impune menţinerea în continuare a stării de arest a inculpaţilor, la judecata cauzei în apel, în condiţiile art. 3002 raportat la art. 1602 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Curtea a mai constatat că, în anumite situaţii, cum este şi cazul dedus judecăţii, există raţiuni mai puternice, care ţin de o mai bună administrare a justiţiei şi de asigurarea unui climat de ordine şi linişte a cetăţenilor, care se opun punerii în libertate a unei persoane în considerarea ideii că impunerea obligaţiilor reglementate de lege prin care se poate cerceta o persoană în stare de libertate, apar chiar insuficiente, raportat la imperativele prevăzute de dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., fiind cert că inculpaţii nu au nicio reţinere în comiterea de fapte de acest gen, dat fiind modul de comitere, considerând partea vătămată un simplu obiect asupra căruia îşi pot exercita dreptul de a dispune aşa cum considera ei.
Faţă de împrejurarea că inculpaţii sunt condamnaţi de prima instanţă la pedepse cu închisoarea, Curtea a constatat că, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale, care prevăd că dreptul persoanei la libertate şi siguranţă nu este încălcat în situaţia în o persoană este deţinută legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent.
Astfel, Curtea, faţa de considerentele mai sus arătate, urmează să constate în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. că măsura arestării preventive a inculpaţilor G.B. şi C.C. este legală şi temeinică şi se impune a fi menţinută în continuare.
În termenul legal, împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii G.B. şi C.C., criticând-o pentru ne/egalitate şi netemeinicie arătând în esenţă că în speţă nu mai subzistă cumulativ condiţii/e prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru ca măsura arestării preventive să fie menţinută, perioada lungă de timp scursă de la luare măsurii arestării preventive a depăşit termenul rezonabil iar, încheierea atacată nu precizează motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile apărării.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reţine în esenţă faptul că inculpaţii, în cursul anului 2009 le-au convins pe victimele C.P. şi A.M. prin promisiunea găsirii unor iocuri de muncă şi prin mimarea unor sentimente de afecţiune, să îi însoţească în municipiul Constanţa, unde au fost determinate să întreţine relaţii sexuale contra cost, banii astfel obţinuţi fiind predaţi în totalitate acestora. în luna ianuarie a anului 2010, victimele C.P. şi A.M. au reuşit să scape de sub supravegherea inculpaţilor şi s-au reîntors în comuna P., judeţul Buzău.
Începând cu a doua parte a anului 2011, C.P. şi ulterior şi S.G.A., au fost constrânse să întreţină relaţii sexuale contra cost, banii astfel obţinuţi fiind predaţi în totalitate inculpaţilor.
În jurul datei de 18 martie 2012, părţile vătămate S.G.A. şi C.P. au reuşit să se sustragă supravegherii şi să se deplaseze în comuna P., judeţul Buzău de unde inculpaţii G.B., D.A. şi C.C., împreună cu alte persoane, au răpit-o prin violenţă şi ameninţare pe partea vătămată S.G.A. şi au transportat-o în comuna R., judeţul Ialomiţa, unde au sechestrat-o până la intervenţia organelor de poliţie din seara aceleiaşi zile.
Potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive iar dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
La termenul din data de 1 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Faţă de criticile formulate de inculpaţi, Înalta Curte constată că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. care impun menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive. Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii sau prelungirii unei măsuri restrictive de libertate trebuie să se bazeze pe probele existente la dosar, de natură să creeze convingerea judecătorului că o astfel de măsură este necesar a fi luată. Modificarea temeiurilor, presupune modificarea elementelor pe care acestea se bazează, respectiv existenţa « unor probe sau împrejurări noi de natură să determine convingerea judecătorului că, faţă de probele sau situaţiile noi apărute, măsura restrictivă de libertate dispusă nu mai este necesară.
Astfel, în aprecierea subzistenţei temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situaţia de fapt, gravitatea faptelor, consecinţele acestora, gradul de implicare al inculpaţilor în ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate, precum şi stadiul procesual al cauzei.
În cauză, inculpaţii G.B. şi C.C. au fost condamnaţi nedefinitiv, prin sentinţa penală nr. 41 din data de 19 februarie 2013 a Tribunalului Buzău, la pedeapsa rezultantă de câte 5 ani închisoare fiecare.
Astfel, se constată că există probe suficiente în accepţiunea dată de art. 143 C. proc. pen., că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor şi pentru care au suferit deja o condamnare nedefinitivă.
În acest context, Înalta Curte va avea în vedere procesul verbal de cercetare la faţă locului, fotografiile judiciare, declaraţia părţii vătămate S.G.A., declaraţiile părţii vătămate C.P., declaraţia martorei I.C., declaraţia martorului I.G., declaraţia martorei C.I., declaraţia martorului B.V. precum şi declaraţiile inculpaţilor.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa CEDO care a definit noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică ca „reacţia colectivă faţă de infracţiunea săvârşită", care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează eficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Este adevărat că în aprecierea necesităţii menţinerii stării de arest preventiv, instanţa trebuie să aibă în vedere cu prioritate prezumţia de nevinovăţie, însă, aceasta, trebuie apreciată în raport de toate elementele dosarului şi de gradul de pericol social pe care îl prezintă inculpaţii.
În speţă, se constată faptul că inculpaţii au săvârşit fapte deosebit de grave îndreptate împotriva unora dintre cele mai importante valori protejate de legea penală şi anume dreptul la viaţă şi libertatea persoanei. Modalitatea de săvârşire a faptelor, care denotă o periculozitate sporită a acestora şi atitudinea de nerecunoaştere a faptelor denotă lipsa de respect a inculpatului faţă de valorile sociale şi o atitudine de dispreţ faţă de lege.
În ceea ce priveşte rezonabilitatea perioadei de detenţie, Înalta Curte apreciază că nu a fost depăşită durata rezonabilă astfel cum aceasta este definită în jurisprudenţa CEDO, având în vedere faptul că durata acesteia nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în activitatea justiţiei.
Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii G.B. şi C.C.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.B. şi C.C. împotriva încheierii din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2948/114/2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 5 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1095/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1217/2013. Penal → |
|---|
