ICCJ. Decizia nr. 1286/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1286/2013
Dosar nr. 5181/2/2012
Şedinţa publică din 12 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 iunie 2012 a fost înregistrată sub nr. 5181/2/2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cererea petenţilor B.D.C. şi P.C.M., prin care au solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 152/F din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2696 din 12 iulie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însoţită de concluziile formulate de procuror conform art. 399 alin. (5) C. proc. pen.
În drept, petenţii şi-au întemeiat cererea pe disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe considerentul că instanţa de fond care a pronunţat hotărârea de condamnare nu a avut în vedere elementele determinante, împrejurări pe care dacă le-ar fi avut în vedere, ar fi pronunţat o hotărâre fundamental diferită.
Revizuenţii au invocat în susţinerea temeiului prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. următoarele argumente:
1. fapta pentru care a fost condamnat, în esenţă aportarea la patrimoniul Fundaţiei E. a unui bun comun fără acordul celuilalt soţ - nu este prevăzută de legea penală, iar acest lucru nu a fost avut în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii de condamnare;
2. instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea că pe parcursul cercetării penale nu s-a dovedit că ar fi falsificat prin contrafacere semnătura fostei soţii, aplicată pe declaraţia prin care îşi dădea acordul la aportarea în natură a imobilului, ci dimpotrivă prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală pentru acest aspect şi infracţiunea de contrafacere a semnăturii de pe declaraţia autentificată sub nr. 4520 din 06 noiembrie 2003 a rămas, conform rechizitoriului, cu autor necunoscut;
3. fosta soţie s-a folosit, în propriul beneficiu, de înscrisuri pe care le-a defăimat ca false în cursul procesului penal, iar această împrejurare nu a fost avută în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii de condamnare.
Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2012, Curtea a constatat că între Dosarul nr. 6421/2/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi Dosarul nr. 5181/2/2012 al acestei instanţe există identitate de obiect, cauză şi părţi, astfel că s-a dispus conexarea primului dosar la ultimul dosar sus-menţionat.
S-au ataşat Dosarul nr. 3142/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, nr. 6421/2/2012 al aceleiaşi instanţe şi dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 2696 din 12 iulie 2011.
Analizând sentinţa penală a cărei revizuire se solicită prin prisma motivelor invocate de revizuenţi, Curtea a constatat următoarele:
Cu privire la primul motiv de revizuire învederat de revizuenţi s-a observat că instanţa şi-a argumentat opţiunea că prin menţiunile din actul constitutiv şi statutul Fundaţiei E. a avut loc o alterare a înscrisurilor respective, care reprezintă, în fapt, una din modalităţile alternative de săvârşire a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de revizuire vizând greşita condamnare a inculpatului B.D.C. pentru că ar fi falsificat prin contrafacere semnătura fostei soţii, această încadrare juridică nu a fost reţinută de judecătorul fondului. Astfel, prima instanţă a opinat că: "Referitor la infracţiunea incriminată în art. 290 C. pen. în speţă, Curtea a constatat că faptele inculpatului B.D.C. de a fi inserat atât în cuprinsul actului constitutiv, cât şi în cel al statutului Fundaţiei E., menţiunea necorespunzătoare adevărului, potrivit căreia activul patrimonial se compunea din aportul iniţial în natură, constând în întregul imobil situat în Bucureşti, str. P., sector 3 şi prezentarea acestor înscrisuri inculpatei P.C.M. în vederea autentificării, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind vorba de o unitate naturală de infracţiune, justificată prin aceea că se realizează în mod natural o sudură între actele prin care se înfăptuieşte executarea elementului material al infracţiunii".
Cât priveşte al treilea motiv de revizuire, din considerentele sentinţei penale reiese faptul că expertiza grafică efectuată în faza de cercetare judecătorească a avut în vedere, ca material de comparaţie, numai acele înscrisuri ce prezentau elemente de certitudine în privinţa corespondenţelor grafice, multitudinea acestora din urmă şi faptul că parte dintre acestea erau date fie în faţa unor funcţionari publici, organe judiciare sau chiar atestate de către inculpatul revizuent în calitatea sa de avocat, excludea orice dubiu.
În acest sens sunt de exemplificat: declaraţia olografă pe numele B.F.M., proces-verbal din 31 octombrie 2005, declaraţie olografă dată în faţa organelor de poliţie, declaraţie specimen de semnătură vizată la ORC la 14 iulie 2005, declaraţie olografă pe numele B.F.M., probe grafice date în faţa organelor judiciare la 29 iunie 2005, act constitutiv al SC I. SRL atestat sub nr. 48 din 06 august 2003 de către avocat D.B.
Reiese indubitabil că aspectele învederate de revizuenţi au fost analizate de instanţa fondului care s-a pronunţat în consecinţă.
Revizuenţii au solicitat acestei instanţe practic reanalizarea şi reaprecierea unor probe care au fost deja supuse judecăţii care nu pot fi apreciate ca "noi", în sensul cerut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi care, de altfel, nu se încadrează nici în celelalte cazuri de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen.
Or revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac de retractare presupune apariţia unor situaţii neavute în vedere la judecata în fond şi în căile ordinare de atac. Această cale nu poate fi apreciată ca fiind o a treia cale ordinară de atac pentru a permite la nesfârşit reanalizarea aceloraşi chestiuni deja evaluate de instanţele ordinare de judecată.
Ca urmare, prin Sentinţa penală nr. 420 din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, cererile de revizuire formulate de revizuenţii condamnaţi B.D.C. şi P.C.M., vizând Sentinţa penală nr. 152/F din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2696 din 12 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva hotărârii anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs revizuenţii B.D.C. şi P.C.M.
În motivarea orală a recursurilor s-a susţinut că cererile de revizuire sunt admisibile în principiu, acestea fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnaţii au invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la următoarele aspecte:
4. fapta pentru care a fost condamnat, în esenţă aportarea la patrimoniul Fundaţiei E. a unui bun comun fără acordul celuilalt soţ - nu este prevăzută de legea penală, iar acest lucru nu a fost avut în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii de condamnare;
5. instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea că pe parcursul cercetării penale nu s-a dovedit că ar fi falsificat prin contrafacere semnătura fostei soţii, aplicată pe declaraţia prin care îşi dădea acordul la aportarea în natură a imobilului, ci dimpotrivă prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală pentru acest aspect şi infracţiunea de contrafacere a semnăturii de pe declaraţia autentificată sub nr. 4520 din 06 noiembrie 2003 a rămas, conform rechizitoriului, cu autor necunoscut;
6. fosta soţie s-a folosit, în propriul beneficiu, de înscrisuri pe care le-a defăimat ca false în cursul procesului penal, iar această împrejurare nu a fost avută în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii de condamnare.
Verificând cererile de revizuire, instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de revizuenţi nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă condamnaţii invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză se constată că recurenţii revizuenţi au urmărit, de fapt, reanalizarea şi reaprecierea unor probe care au fost deja supuse judecăţii, aceştia făcând confuzie între faptele probatorii care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererilor de revizuire formulate în baza acestui temei şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect au fost respinse cererile de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuenţii nu fac referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurenţilor revizuenţi nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererilor de revizuire fiind temeinică şi legală.
Faţă de aceste considerente, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii revizuenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii B.D.C. şi P.C.M. împotriva Sentinţei penale nr. 420 din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenţii revizuenţi la plata sumei de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1285/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1288/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
