ICCJ. Decizia nr. 1298/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1298/2013
Dosar nr. 2609/2/2013
Şedinţa publică din 12 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 2609/2/2013, a fost admisă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.A., N.M.A., S.A., P.C.M., C.V. şi T.S., formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Structura Centrală, pentru o perioadă de 30 zile din data de 13 aprilie 2013 până la 12 mai 2013, inclusiv.
Pentru a dispune astfel instanţa de fond, în esenţă, a reţinut că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen. atât sub aspectul limitelor de pedeapsă, cât şi sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaţilor în libertate pentru ordinea publică. în legătură cu acest din urmă aspect, instanţa de fond a reţinut că starea de pericol se deduce din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii" infracţionale, cât şi la riscul de a fi reluată de către majoritatea inculpaţilor în stare de libertate.
În ce priveşte cel de al doilea temei al arestării preventive, respectiv art. 148 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel a reţinut că subzistă, în continuare pentru inculpaţii M.A. şi N.M.A., întrucât aceştia au refuzat să dea curs solicitării organului de urmărire penală.
Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive instanţa fondului a arătat că prin admiterea unor astfel de cereri nu s-ar mai acorda eficienţa cuvenită exigentelor art. 5 paragraful 3 CEDO (hot. Matskus c. Rusiei).
Cât priveşte rezonabilitatea arestării preventive, instanţa de fond invocând hot. Tomasi c. France, a arătat ca „unul din factorii pertinenţi, care legitimează o lungă detenţie preventivă îl reprezintă existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie, respectiv o bănuială puternică de participare la săvârşirea unor infracţiuni grave."
Totodată instanţa fondului a apreciat că circumstanţele favorabile inculpaţilor nu constituie argumente suficiente şi pertinente pentru respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.
Referitor la susţinerile apărătorilor, în sensul că referatul procurorului nu este motivat, instanţa de fond a reţinut că acesta îndeplineşte exigenţele art. 156 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii M.A., N.M.A., S.A., P.C.M., C.V. şi T.S., solicitând casarea încheierii recurate şi, rejudecând respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive iar, în subsidiar, înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 9384/2/2012 a fost admisă, în parte, propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Structura Centrală. S-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor M.A., N.M.A., S.A. şi P.C.M., pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Prin încheierea din data de 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 9387/2/2012 a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Structura Centrală si dispusa arestarea preventivă a inculpatului C.V.
Prin încheierea din data de 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 9385/2/2012 a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Structura Centrală si dispusa arestarea preventivă a inculpatului T.S.
Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv, prin încheierile din 9 ianuarie 2013, 8 februarie 2013 si respectiv 7 martie 2013, toate ale Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Il-a penală.
Prin referatul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive luate faţă de recurenţii inculpaţi întrucât urmează a efectua mai multe acte de urmărire penală, respectiv extinderea cercetărilor faţă de alţi membri ai grupului infracţional organizat, existând probe şi indicii temeinice că au participat şi alte persoane la săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a început urmărirea penală; audierea martorilor care au cunoştinţă de aprobarea creditelor de la cele două grupuri bancare ce aparţin BRD; confruntări între martori - învinuiţi - inculpaţi; reaudierea inculpaţilor; continuarea inventarierii documentelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare la inculpaţii R.C., M.I., T.Ş., B.V.J., P.C.; continuarea cercetării documentelor identificate cu ocazia percheziţiilor informatice pe mediile de stocare a membrilor grupării infracţionale; audierea martorilor din centrala BRD-GSG care au cunoştinţă de activitatea infracţională efectuata de unii membrii ai grupării infracţionale; dispunerea unor rapoarte de constatare financiar-contabile cu privire la circuitul financiar al banilor ce fac obiectul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor/învinuiţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 155 C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive poate fi dispusă, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În aceste condiţii judecătorul este obligat să analizeze în primul rând existenţa temeiurilor de fapt şi apoi a celor de:" drept şi abia apoi să aprecieze dacă acestea impun sau nu lipsirea de libertate în continuare a inculpatului. Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de control judiciar reţine că începând cu anul 2008, inculpaţii V.C. şi S.T., cunoscuţi ca oameni de afaceri ce activau în diferite domenii comerciale, împreună cu funcţionarii bancari inculpatul M.A. - director general la BRD - grup Unirea şi inculpatul N.M.A. - director comercial la BRD - grup Dorobanţi, au iniţiat/constituit o grupare infracţională care a avut drept unic scop, obţinerea de importante beneficii financiare, prin fraudarea instituţiei bancare BRD societe generale SA - România, sub forma obţinerii de credite bancare în condiţii ilegale. La acest grup infracţional au aderat şi desfăşurat activităţi de sprijinire, inculpaţii P.C.M. şi S.A.
În fapt, membrii grupului infracţional organizat au acţionat în mod concertat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar desfăşurând activităţi specifice pregătirii şi profesiei fiecăruia dintre aceştia, în vederea implementării unui sistem de fraudare cu desfăşurare pe termen lung, ocazie cu care au racolat şi controlat activitatea mai multor persoane din mediul comercial şi funcţionari din cadrul instituţiei bancare, care au acţionat în cunoştinţă de cauza, pe paliere diferite, la dispoziţia iniţiatorilor grupului organizat, în vederea îndeplinirii sarcinilor trasate.
La această grupare au aderat şi alte persoane, structura grupului fiind una piramidală, pe paliere de execuţie, fiecare membru având un rol execuţional bine stabilit fie de către liderii grupării, fie de către ceilalţi membrii.
La acest grup infracţional organizat au fost racolate deopotrivă, aşa cum am precizat mai sus, atât persoane din mediul instituţiilor bancare care au ajutat la realizarea scopului infracţional datorită atribuţiilor de serviciu pe care le aveau de îndeplinit, cât şi persoane cu atribuţii conexe activităţilor de creditare bancară, cum ar fi evaluatorii atestaţi ANEVAR sau anumiţi oameni de afaceri.
De asemenea, datorită mediului din care făceau parte liderii grupării au făcut posibilă racolarea şi aderarea la gruparea infracţională şi a unor notari, membrii ai grupării infracţionale necesari pentru desfăşurarea activităţii infracţionale, deoarece dată fiind valoarea foarte mare a creditelor bancare ce trebuiau obţinute nelegal, acestea trebuiau garantate cu anumite bunuri imobile, iar pentru instituirea ipotecii reale imobiliare se impunea încheierea unor contracte în formă autentică.
La grupul structurat, iniţiat de cei menţionaţi, au aderat pe parcursul perioadei cât a funcţionat mai multe persoane care aveau rolul de a ceda sau prelua părţile sociale ale societăţilor comerciale care acţionau ca paravan pentru activitatea ilicită desfăşurată, de a ţine evidenţa contabilă, de a întocmi documentele contabile fictive justificative pentru operaţiuni comerciale inexistente (facturi, avize de expediţie şi de însoţire a mărfurilor, note de intrare recepţie etc.).
Gruparea a fost susţinută şi sprijinită în diferite faze de mai multe persoane, care au acţionat în mod coordonat într-o perioadă bine determinată, având o structură determinată, clară şi roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.
Scopul constituirii grupului infracţional organizat a fost acela de a obţine importante beneficii financiare ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni economice cu consecinţe deosebit de grave în dauna instituţiilor bancare şi ale statului, reprezentat de F.N.G.C.I.M.M.
În ceea ce priveşte situaţia inculpaţilor M.A. şi N.M.A., înalta Curte, apreciază că în acest moment procesual, cerinţele impuse de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii recurenţi au comis faptele pentru care sunt cercetaţi şi că există date că inculpaţii încearcă zădărnicirea adevărului în cauză.
În ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, înalta Curte reţine că trebuie avut în vedere nu numai datele legate de persoana inculpaţilor ci şi datele referitoare la fapte pentru că, nu de puţine ori, acestea din urmă sunt de natură a crea opiniei publice un sentiment de insecuritate.
În jurisprudenţa CEDO s-a statuat că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puţin pentru o anumită durată de timp.
În prezenta cauză, pericolul pentru ordinea publică reprezentat de inculpaţii M.A. şi N.M.A. rezultă din pluralitatea infracţională şi de făptuitori, modul de operare, cuantumul sumelor vizate, perseverenţa infracţională dedusă din durata activităţii ilicit penale şi numărul actelor de executare.
Chiar dacă, potrivit jurisprudenţei naţionale şi a celei din domeniul protecţiei drepturilor omului, judecarea în libertate a unui inculpat trebuie să fie regula, iar excepţia să o reprezinte judecarea în stare de arest preventiv, art. 5 din CEDO, care garantează dreptul la libertate şi siguranţă, prevede şi posibilitatea unei ingerinţe în exercitarea acestui drept, dacă persoana a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Noţiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înţeleasă doar ca o primejdie concretă şi imediată, constând în posibilitatea comiterii unor noi fapte penale grave ori similare, ci ca o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generată de rezonanţa socială negative, actuală şi persistentă a infracţiunilor de corupţie şi a celor săvârşite în conexitate cu acestea, prin urmare ţinând cont de gravitatea deosebită a faptei, de calitatea inculpaţilor şi de prejudiciul impresionant cauzat uneia dintre băncile cele mai importante din România, se apreciază că lăsarea lor în libertate ar pune sub semnul îndoielii capacitatea instituţiilor statului de a avea o reacţie promptă şi adecvată faţă de fapte penale de acest gen.
Cu privire la aceşti inculpaţi, instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, apreciază că se menţin şi temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) C. proc. pen., existând riscul ca lăsaţi în libertate să zădărnicească aflarea adevărului, instanţa formându-şi această convingere din atitudinea lor de negare a activităţii infracţionale deşi la locurile de muncă ale acestora au fost descoperite dosarele de creditare pentru firmele controlate de grupul infracţional.
În opinia instanţei de control judiciar prelungirea măsurii arestării preventive este justificată şi în raport cu realizarea scopului procesului penal, în speţă, administrarea în continuare a probelor şi aflarea adevărului obiectiv, apreciind ca aceasta respectă principiul proporţionalităţii, întrucât este adecvată situaţiei de fapt şi scopului legitim urmărit de lege. Durata arestării preventive nu a depăşit până în prezent un timp rezonabil şi nu este de natură să estompeze pericolul pentru ordinea publică pe care-l reprezintă persoana celor doi inculpaţi. Prin urmare, restrângerea libertăţii individuale a inculpaţilor M.A. şi N.M.A., prin prelungirea acestei măsuri de prevenţie, nu reprezintă o dispoziţie excesivă şi nejustificată a instanţei de fond.
Referitor la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o alta mai puţin restrictivă, înalta Curte le apreciază ca nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele arătate anterior.
În aceste condiţii, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A. şi N.M.A.
Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii P.C.M., T.S., C.V. şi S.A., instanţa de control judiciar apreciază că şi în privinţa acestor inculpaţi se menţin temeiurile care au determinat arestarea preventivă în sensul că există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii recurenţi au comis faptele pentru care sunt cercetaţi.
După cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea inculpatului în libertate. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 § 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii.
Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, înalta Curte constată că, la momentul luării măsurii arestării preventive, aceasta a fost necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiei penale adusă acestora şi cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia şi în concordanţă atât cu legislaţia internă, respectiv art. 143 C. proc. pen., cât şi cu dispoziţiile art. 2 § 3 şi 4 ale Protocolului nr. 4 adiţional la CEDO.
Înalta Curte apreciază că, deşi, în cauză, există în continuare indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceştia au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, la acest moment procesual, lăsarea în libertate a acestora nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pentru a se putea dispune prelungirea măsurii arestării preventive, conform dispoziţiilor art. 155 C. proc. pen.
Instanţa are în vedere că potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii trebuie avută în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social al infracţiunii, iar pe de altă parte, starea de sănătate, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, contribuţia concretă a acestor inculpaţi la activitatea infracţională supusă cercetărilor şi la producerea prejudiciilor, riscul de a continua activitatea infracţională, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor din perspectiva vârstei, situaţia familială (P.C.M., C.V. şi S.A.), precum şi starea de sănătate (T.S.), astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, faptul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi au familii şi locuinţe stabile.
Ca urmare, înalta Curte apreciază, că, la acest moment procesual, măsura arestării preventive a încetat să mai fie rezonabilă şi proporţională cu scopul legitim urmărit, fiind suficientă, pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, luarea faţă de aceşti inculpaţi a unei măsuri de prevenţie alternative, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 1451 raportat la art. 145 C. proc. pen.
Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile formulate de recurenţii - inculpaţi P.C.M., T.S., C.V. şi S.A. şi, va casa, în parte încheierea de şedinţă recurată şi, rejudecând în fond, în baza art. 155 şi urm. C. proc. pen., va respinge, ca neîntemeiată, propunerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT privind prelungirea măsurii arestării preventive a acestora.
În baza art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. va dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara privind pe inculpaţii S.A., P.C.M., C.V. şi T.S., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 12 aprilie 2013 până la 11 mai 2013.
În baza art. 145 alin. (11) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, va dispune ca inculpaţii S.A., P.C.M., C.V. şi T.S. să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază teritorială se află domiciliile inculpaţilor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, învinuiţi sau martori din cauză şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia. Pune în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor S.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din 16 decembrie 2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 9384/2/2012, P.C.M., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 55/UP din 16 decembrie 2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 9384/2/2012,. C.V., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 58/UP din 17 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 9387/2/2012, T.S., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48/UP din 14 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 9385/2/2012, dacă nu sunt arestaţi în alte cauze.
Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A. şi N.M.A., împotriva aceleiaşi încheieri.
Văzând şi dispoziţiile art. 92 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursurile declarate de inculpaţii S.A., P.C.M., C.V. şi T.S. împotriva încheierii din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Ii-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 2609/2/2013.
Casează încheierea recurată şi rejudecând în fond:
Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Structura Centrală de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor S.A., P.C.M., C.V. şi T.S.
În baza art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara privind pe inculpaţii S.A., P.C.M., C.V. şi T.S., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la 12 aprilie 2013 până la 11 nai 2013.
În baza art. 145 alin. (11) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, dispune ca inculpaţii S.A., P.C.M., C.V. şi T.S. să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază teritorială se află domiciliile inculpaţilor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, învinuiţi sau martori din cauză şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia. Pune în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor S.A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din 16 decembrie 2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 9384/2/2012, P.C.M., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 55/UP din 16 decembrie 2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 9384/2/2012, C.V., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 58/UP din 17 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 387/2/2012, T.S., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48/UP din 14 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 9385/2/2012, dacă nu sunt arestaţi în alte cauze.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Respinge ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii M.A. şi N.M.A., împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurenţii inculpaţi M.A. şi N.M.A. la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2013. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 16/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
