ICCJ. Decizia nr. 996/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 996/2013
Dosar nr. 8659/63/2010
Şedinţa publică din 21 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 29 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul V.P., cu domiciliul în Comuna P.M., judeţul Dolj, la 3 ani închisoare şi a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul V.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a dedus perioada de prevenţie de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a dispus confiscarea microbuzului marca F. ce aparţine inculpatului.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată A.V.F. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 euro către partea vătămată A.V.F. reprezentând despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 10 decembrie 2009, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada 2007-2009, inculpatul V.P., domiciliat în comuna P.M., judeţul Dolj, a racolat, transportat şi exploatat în Italia mai multe persoane, cetăţeni români, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă bine plătit şi asigurarea condiţiilor decente de locuit.
Dosarul penal a fost înregistrat la data de 16 decembrie 2009 la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova cu numărul 214D/P/2009, urmând a fi efectuate cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Prin ordonanţa nr. 214D/P/2009 din 05 ianuarie 2010, s-a dispus delegarea lucrătorilor de poliţie din cadrul B.C.C.O. Craiova, în vederea efectuării anumitor activităţi în cauză.
În urma cercetărilor a fost stabilită identitatea inculpatul V.P., născut în localitatea P.M., judeţul Dolj.
Primele victime identificate, care au fost racolate, transportate şi exploatate în Italia de către inculpatul V.P. au fost A.V.F. şi L.C., ambii domiciliaţi în comuna P.M., judeţul Dolj.
Din declaraţiile acestora s-a stabilit faptul că, în vara anului 2007, inculpatul V.P. a discutat cu partea vătămată A.V.F., căruia i-a promis un loc de muncă în Italia, urmând să primească un salariu de aproximativ 400 de euro pe lună, în condiţiile în care, cazarea şi masa erau suportate de către angajatorul italian.
Deplasarea din România în Italia s-a efectuat cu un microbuz aparţinând lui V.P., iar alte două persoane racolate de către inculpat şi care au mers în Italia la acea dată, au fost P.G. şi B.F.L..
Cu ocazia audierii numitului A.V.F. s-a stabilit că, după două zile de la plecarea din ţară, au ajuns în Italia, în Regiunea Callabria, iar inculpatul V.P. i-a transportat la o fermă al cărei patron italian era un anume „S.”.
La ieşirea din România, la vamă, V.P. le-a solicitat celor trei documentele de identitate, pe care nu le-a mai înapoiat.
Inculpatul V.P. i-a lăsat pe cei trei la fermă, spunându-le că urma să se întoarcă după aproximativ două ore, când lua legătura cu patronul, stabilea condiţiile privind locurile lor de muncă.
Datorită faptului că inculpatul V.P. nu s-a mai întors, partea vătămată A.V.F. a sunat-o pe mama acestuia în România şi a discutat despre promisiunea făcută de fiul său, ceea ce l-a determinat pe inculpat să se întoarcă în acel loc în ziua următoare, când a transportat pe partea vătămată la o distanţă de aproximativ 2-3 km de locul în care se afla ferma spunându-i că urma să îngrijească o turmă de oi, care aparţinea unui alt italian, pe nume „P.”.
Cazarea numitului A.V.F. s-a realizat într-un garaj, având pereţii şi acoperişul deteriorate, fără apă şi curent electric, acesta trebuind să-şi asigure singur hrana cu toate că nu a primit vreo sumă de bani.
După ce a muncit aproximativ o lună de zile, partea vătămată A.V.F. i-a solicitat patronului italian „P.” salariul, iar acesta i-a spus că a avut o înţelegere cu V.P., căruia i-a plătit suma de 900 de euro, atât pentru aducerea lui în Italia, cât şi pentru perioada în care acesta îngrijise de turma de oi, iar în plus i-a replicat că nu se obligase să-i asigure hrană.
În cele din urmă, numitul A.V.F. a fost obligat să fugă de la ferma cetăţeanului italian, pe nume „P.” şi să abandoneze turma de oi, după care l-a căutat şi întâlnit în cele din urmă pe V.P., care l-a readus în România.
La întoarcerea în ţară, inculpatul V.P. i-a promis părţii vătămate A.V.F. că o să-i plătească el suma de 800 euro pentru munca prestată, ceea ce nu s-a realizat.
În timpul audierii sale, partea vătămată a declarat că doreşte tragerea la răspundere penală a inculpatului V.P. pentru traumele suferite în perioada în care s-a aflat în Italia şi obligarea acestuia la plata sumei de 800 euro, plus dobânzi din anul 2007 până în prezent.
Cu ocazia cercetărilor a rezultat că numitul B.F.L. a fost transportat în Italia împreună cu A.V.F. şi P.G. de către inculpatul V.P., iar de aproximativ trei ani, familia sa nu a mai primit informaţii despre el.
Din declaraţiile numiţilor B.I. şi P.E., tatăl şi respectiv sora părţii vătămate B.F.L., a rezultat că inculpatul V.P. i-a asigurat despre faptul că l-a ajutat pe B.F.L. să-şi schimbe locul de muncă, nemaifiind nevoit să îngrijească la oi, ci să aibă grijă de nişte case de vacanţă.
În urmă cu un an, un bărbat din comuna P.M., judeţul Dolj, pe nume B.M., s-a întors din Italia şi i-a predat lui B.I. cartea de identitate a fiului său, spunând că a găsit-o în Italia la o fermă de oi.
Acest fapt l-a determinat pe numitul B.I. să reclame organelor de poliţie dispariţia fiului său în Italia, iar în urma verificărilor efectuate prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol, pe teritoriul Italiei, nu au fost obţinute date care să ducă la stabilirea locului în care s-ar afla numitul B.F.L..
Continuându-se cercetările au fost identificate alte persoane care au fost transportate în Italia de către inculpatul V.P., în cursul anului 2009, printre care M.C., S.L. şi L.C..
În urma discuţiilor purtate de către părţile vătămate cu inculpatul V.P., acesta din urmă i-a asigurat că le poate găsi un loc de muncă în agricultură la cules de măsline şi mandarine, salariul pe care îl vor primi pentru munca prestată va fi între 25-30 euro/zi, hrana va fi asigurată de angajatorul italian, iar pentru chirie urmau să plătească câte 120 euro pe lună.
De asemenea, inculpatul V.P. le-a spus că el le va asigura transportul cu microbuzul său până în Italia, contra sumei de 150 euro de persoană, bani pe care urmau să-i plătească după ce primeau banii pentru munca prestată de la angajatorul italian.
În cursul lunii octombrie 2009 părţile vătămate M.C., S.L. şi L.C. au plecat din România cu destinaţia Italia fiind conduşi de către inculpatul V.P. cu microbuzul său marca „F. Transit L”, până în localitatea Corigliano Calabro, fiind cazaţi într-un imobil închiriat de către un patron italian pe nume „C.”, unde se mai aflau şi alţi cetăţeni români.
La trecerea prin Punctul de Frontieră Nădlac, inculpatul V.P. le-a cerut actele de identitate victimelor, motivând că trebuie să le prezinte autorităţilor, fără a le mai înapoia ulterior.
La două zile de la sosirea în Italia, cei trei au mers la muncă la cules de măsline şi mandarine, iar după aproximativ două săptămâni au primit de la patronul italian „C.", suma de 100 euro pentru a-şi cumpăra mâncare.
Motivând că acolo nu mai existau posibilităţi de a mai lucra, inculpatul V.P. le-a solicitat celor doi concubini M.C. şi S.L. să-şi facă bagajele, deoarece urmau să plece în căutarea unui alt loc de muncă. După ce i-a transportat cu microbuzul timp de aproximativ o jumătate de oră într-o direcţie necunoscută, V.P. a oprit autovehiculul într-o staţie de autobuz şi i-a abandonat fără bagaje.
Din acel moment M.C. şi S.L. au început să cerşească pentru a face rost de bani pentru mâncare şi transport, intenţionând să ajungă în România. După aproximativ o lună de zile aceştia au reuşit să ajungă la Roma, iar la indicaţiile altor cetăţeni români au reuşit să contacteze reprezentanţii Ambasadei României în Italia.
În jurul datei de 20 decembrie 2009, M.C. şi S.L. au ajuns la Craiova cu un autocar al firmei A.S., biletele fiind achiziţionate prin intermediul Crucii Roşii, de către Ambasada României din Roma.
Potrivit declaraţiei părţii vătămate L.C., acesta a lucrat pentru patronul italian „C.” timp de aproximativ o lună la cules de mandarine şi măsline fără să primească salariu.
Pentru hrană primeau la două trei zile câte 10-12 euro după intense rugăminţi la patronul italian, care nu se obligase să le asigure şi hrana zilnică.
În urma discuţiilor avute cu patronul italian „C.”, partea vătămată L.C. a aflat că acesta nu-i datora nicio sumă de bani şi că trebuia să-l anunţe cu câteva zile înainte despre intenţia de a pleca din Italia. Asistând la discuţie, inculpatul V.P. s-a oferit să-i plătească 100 euro pentru a ajunge în România, el urmând să-i recupereze de la cetăţeanul italian.
În perioada în care s-a aflat în Italia, partea vătămată L.C. a discutat cu mai multe persoane, în legătură cu activitatea inculpatului V.P., constatând că acesta din urmă a adus în Italia foarte mulţi cetăţeni români, pentru a lucra pe plantaţiile numitului „C.” şi a altor cetăţeni italieni, de la care primea diferite sume de bani, atât pentru aducerea fiecărui cetăţean român în Italia, cât şi pentru munca prestată de aceştia.
Pentru traumele suferite şi pentru munca prestată, partea vătămată L.C. a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului V.P. şi s-a constituit parte civilă cu suma de 500 euro.
Existând date că inculpatul V.P. îşi continuă activitatea infracţională, privind racolarea de persoane, transportul şi exploatarea acestora prin executarea unei munci în Italia, s-a solicitat Tribunalului Dolj autorizarea interceptării şi înregistrării, pe bandă magnetică sau alt suport tehnic, a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la postul telefonic, utilizat de către inculpat. Prin încheierea nr. 25 din şedinţa din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia penală, a fost admisă cererea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 martie 2010, ora 16:00.
În luna martie a anului 2010, inculpatul V.P. a adus-o în România, din Italia, pe minora B.I.A., zisă „I.”, în vârstă de aproximativ 15 ani şi 6 luni şi a lăsat-o la bunicii săi.
În scurt timp, inculpatul V.P. a luat legătura cu doi cetăţeni italieni, respectiv „E.” şi „N.”, care i-au solicitat să o ia pe minoră cu el şi să o aducă din nou în Italia, în momentul revenirii sale.
Cunoscând faptul că minora B.I.A., zisă „I.” era preferata celor doi cetăţeni italieni, pentru întreţinerea de relaţii sexuale, a acceptat propunerea lor şi s-a deplasat în comuna Negoi, judeţul Dolj, la domiciliul minorei, unde a purtat discuţii cu bunicii fetei, în vederea obţinerii consimţământului acestora.
Pentru a câştiga încrederea bunicilor fetei, inculpatul V.P. le-a spus acestora că minora B.I.A., zisă „I.” urma să meargă cu el în Italia, unde acesta se obliga să îi găsească un loc de muncă în agricultură la cules de căpşuni, putând câştiga între 25 şi 30 euro pe zi.
În ziua de 18 martie 2010, inculpatul V.P. a luat-o pe minora B.I.A., zisă „I.” şi încă patru persoane din comuna P.M., judeţul Dolj, pe care le-a transportat în Italia cu microbuzul său.
Inculpatul V.P., neavând procură de la părinţii minorei B.I.A., zisă „I.” în vederea deplasării împreună cu aceasta în străinătate, a plătit suma de 50 de euro unui vameş, al cărui nume nu îl cunoaşte potrivit propriei declaraţii şi a reuşit, astfel, să o scoată pe minoră din ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Cenad.
În timpul cercetărilor s-a stabilit faptul că inculpatul V.P. a convins alte persoane să meargă în Italia la muncă, unde le-a promis că li se vor încheia contracte de muncă de către angajatorii italieni, salariul promis fiind de 35 euro pe zi.
Pentru a stopa activitatea infracţională a inculpatului s-a luat hotărârea opririi în trafic a microbuzului condus de către inculpat şi conducerea tuturor persoanelor la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova în vederea audierii acestora.
Astfel, la data de 16 aprilie 2010 în jurul orelor 18:00 microbuzul F. Tranzit condus de către inculpatul V.P. a fost oprit la aproximativ 10 Km distanţă de municipiul Craiova, în zona „S.I.” în timp ce circula pe direcţia Craiova - Drobeta Turnu Severin.
În autovehiculul inculpatului au fost descoperite şi identificate mai multe persoane, după cum urmează: D.I., R.I., G.M., G.I.D., C.F., M.V.E. şi I.B..
Fiind întrebaţi cu privire la prezenţa lor în microbuz, pasagerii mai sus menţionaţi au declarat că intenţionau să treacă frontiera de stat a României, destinaţia finală fiind Italia, unde inculpatul V.P. le promisese locuri de muncă în agricultură.
Partea vătămată G.M. a declarat faptul că inculpatul V.P. i-a promis că se va ocupa de întocmirea unui contract de muncă legal pe care urma să îl semneze cu angajatorul italian. Pentru transportul în Italia şi găsirea locului de muncă urma să-i plătească inculpatului suma de 150 euro, iar pentru chirie trebuia să plătească 100 euro pe lună.
Aceeaşi promisiune mincinoasă în legătură cu întocmirea unui contract de muncă de către angajatorul italian a făcut-o inculpatul V.P. şi părţii vătămate C.F. căreia i-a mai spus că va câştiga 27 euro pe zi va avea cazarea asigurată într-o casă, însă va trebui să-şi procure singură mâncare din banii pe care urma să-i câştige.
De asemenea, din declaraţia părţii vătămate R.I. rezultă că inculpatul V.P. i-a promis prin intermediul numitului G.I.D. obţinerea unui contract de muncă în agricultură în Italia regiunea Calabria, urmând să câştige suma de 35 euro pe zi, iar din banii pe care urma să-i câştige trebuia să plătească 150 euro inculpatului.
Analizând materialul de urmărire penală s-a constatat faptul că inculpatul V.P. obişnuia să racoleze persoane din mediul rural cu o situaţie materială precară, cărora le promitea încheierea unor contracte de muncă în agricultură, bine plătite, precum şi asigurarea unor condiţii optime de cazare şi masă.
În realitate, inculpatul V.P., fără a percepe bani pentru transport de la victime, le transporta în Italia, iar la trecerea frontierei de stat a României le solicita documentele de identitate, care rămâneau asupra sa până când primea banii de la cetăţenii italieni pentru persoanele aduse la muncă.
De cele mai multe ori patronii italieni (C., P., N., E. ş.a.) nu le mai dădeau niciun ban lucrătorilor cetăţeni români, motivând că înţelegerea au avut-o cu inculpatul V.P. căruia i-au plătit şi nu mai datorează nimic. Dacă cetăţenii români solicitau plata salariului, urmau să presteze în plus activităţi care de cele mai multe ori nu erau remunerate.
În urma audierii părţilor vătămate care au lucrat în Italia fiind transportate de către inculpatul V.P., a rezultat o discrepanţă evidentă între condiţiile privind salariul, felul muncii, programul de lucru, asigurarea cazării şi a mesei descrise de acesta şi cele care le-au fost oferite de către angajatorul italian.
În legătură cu condiţiile oferite victimelor infracţiunii de trafic de persoane de către inculpat şi angajatorii italieni au fost apreciate ca fiind concludente discuţiile interceptate între inculpatul V.P. şi concubina sa aflată în Italia.
Victimele traficului de persoane erau aduse în stare de dependenţă faţă de inculpat în condiţiile în care nu aveau asupra lor actele de identitate pe care le oprea inculpatul la sosirea în Italia, nu deţineau vreo sumă de bani şi nici nu vorbeau limba italiană.
Deseori părţile vătămate renunţau să mai aştepte primirea vreunei sume de bani pentru munca prestată în folosul italienilor (uneori chiar luni de zile), dorind doar să se întoarcă în tară.
S-a concluzionat că faptele inculpatului V.P. desfăşurate în perioada 2007-2010, de recrutare, transportare şi, uneori, de cazare a persoanelor vătămate în Italia, prin acte de inducere în eroare a acestora, urmărind exploatarea lor prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind salarizarea, condiţiile de muncă referitoare la durata programului de muncă, la activităţile efectiv executate la cazarea şi asigurarea hranei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).
De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului V.P. de racolare a minorei B.I.A., zisă „I." şi de transportare a acesteia în Italia în scop de exploatare sexuală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
S-a apreciat că starea de fapt a fost parţial recunoscută de către inculpatul V.P. şi se probează cu: proces-verbal de sesizare din oficiu; declaraţii de părţi vătămate; declaraţii de martor; adresa din 29 octombrie 2009 eliberată de I.G.P.R. - I.G.P. - Serviciul de Investigare a Fraudelor privind investigaţiile desfăşurate pe teritoriul Italiei în legătură cu dispariţia numitului B.F.L.; adresa din 12 februarie 2010 eliberată de A.S.; proces-verbal, privind efectuarea unui control al traficului rutier şi oprirea unui microbuz de transport persoane condus de către inculpatul V.P., în care s-au aflat mai multe persoane pe care acesta intenţiona să le transporte în Italia la muncă; încheierea nr. 25 din 16 martie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia penală, privind interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică sau alt suport tehnic a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la postul telefonic, utilizat de inculpatul V.P.; încheierea nr. 25 A din 15 aprilie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia penală, privind prelungirea termenului de aplicare a autorizaţiei din 16 martie 23010, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2010, ora 16:00; proces-verbal de certificare a convorbirilor telefonice, interceptate şi înregistrate, în baza autorizaţiilor din 16 martie 2010 şi din 15 aprilie 2010, emise de Tribunalul Dolj, care au fost redate în formă scrisă; încheierea nr. 4 din 17 aprilie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, prin care dispune arestarea preventivă a inculpatului V.P., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 17 aprilie 2010 şi până la data de 15 mai 2010, inclusiv,; mandat arestare preventivă din 17 aprilie 2010, emis de Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, în Dosarul penal nr. 5202/62/2010; încheierea nr. 5 din 12 mai 2010, a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, care dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului V.P., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 mai 2010 şi până la data de 14 iunie 2010, inclusiv,; încheierea nr. 8 din 11 iunie 2010, a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, care dispune prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpatului V.P., pe o perioadă de 5 de zile, începând cu data de 15 iunie 2010 şi până la data de 19 iunie 2010, inclusiv,; adresă de înaintare privind încheierea nr. 106 din 14 iunie 2010, a Curţii de Apel Craiova, prin care dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului V.P., pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 15 iunie 2010 până la data de 04 iunie 2010, inclusiv; copie a certificatului de înmatriculare a autoturismului marca „F. Transit L”; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală şi declaraţiile inculpatului.
Prima instanţă, analizând actele şi lucrările dosarului respectiv, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor vătămate, fişa de cazier judiciar, convorbiri telefonice coroborate cu celelalte probe de la urmărirea penală şi cu nerecunoaşterea de către inculpat a săvârşirii faptelor, a reţinut vinovăţia în parte a inculpatului pentru faptele ce a fost trimis în judecată, respectiv săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).
S-a argumentat că susţinerile inculpatului prin apărător, precum că din probele administrate nu rezultă elementele de vinovăţie reţinute în sarcina inculpatului nu pot fi primite din următoarele motive:
Partea vătămată A.V.F. a declarat atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă cum a plecat din România, de cine a fost însoţit, unde a muncit, felul cum a fost plătit, precum şi modalitatea de convieţuire în această ţară, declaraţia coroborându-se cu declaraţiile celorlalte părţi vătămate date la urmărirea penală respectiv M.C. şi S.L. (care deşi legal citaţi nu s-au prezentat la instanţă pentru a depune mărturie) confirmându-se vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în formă continuată.
De asemenea, s-a arătat că susţinerile apărării în sensul că declaraţiile părţii vătămate A.V.F. nu pot fi luate în considerare, nu pot fi primite deoarece acestea nu au fost contracarate de nici o altă probă, iar martorii propuşi de apărare în circumstanţiere respectiv T.L. şi T.F. nu au putut demonstra contrariul.
Cât priveşte săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 s-a argumentat că aceasta nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului pentru următoarele motive:
Din declaraţiile martorului Ş.I.L. - concubinul lui B.I.A. rezultă că acesta a transportat-o pe aceasta în Italia în anul 2008, că acesta o ţinea acasă pentru a-i face menajul şi a-i spăla hainele, însă după circa două luni s-a certat cu aceasta pe motiv că ar fi avut legături sentimentale cu băiatul lui S.. La întoarcerea în ţară aceasta a refuzat să-l însoţească rămânând în continuare în Italia.
De asemenea, B.I.A. nu a depus nici o plângere împotriva inculpatului V.P. şi nu a dat nici o declaraţie privind desfăşurarea activităţii infracţionale a acestuia cu toate că instanţa a făcut toate demersurile pentru a o aduce la instanţă în vederea audierii.
Din declaraţia martorei E.M., bunica minorei B.I.A., care a avut-o în îngrijire de la vârsta de 6 ani, a rezultat că V.P. la rugămintea acesteia a dus-o în România, nu i-a cerut nici un ban pe transport fiind rudă cu aceasta. A mai declarat că Ionela s-a reîntors în Italia cu V.P. fără să fi cerut bani pe transport, iar aceasta ajungând în Italia a sunat anunţându-l că a ajuns bine şi nu s-a întâmplat nimic. La telefon aceasta a spus că munceşte pe o plantaţie de portocali.
Faţă de această situaţie, prima instanţa a apreciat că infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 nu există, din nici o probă nu rezultă că inculpatul ar fi săvârşit astfel de fapte, inculpatul fiind achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen..
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptelor, nerecunoaşterea de către inculpat a săvârşirii faptelor dar şi faptul că este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, sunt elemente faţă de care va aplica o pedeapsă orientată spre minim respectiv 3 ani închisoare, care să fie executată cu privare de libertate.
Totodată, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a dedus prevenţia de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.
Având în vedere că persoanele au fost transportate cu automobilul proprietate personală a inculpatului, instanţa, potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 678/2001, a dispus confiscarea microbuzului marca F..
Faţă de dispoziţiile art. 998 C. civ. şi având în vedere că partea vătămată A.V.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 euro, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de acesta şi a obligat inculpatul să-i plătească această sumă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul V.P..
În motivele scrise parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, greşita achitare a inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, având în vedere probele administrate, greşita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului excesiv de redus al sancţiunii.
Inculpatul a criticat sentinţa apelată solicitând achitarea pentru fapta prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar a apreciat că se impune suspendarea executării pedepsei.
Prin decizia nr. 87 din 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.P..
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată, iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnat inculpatul la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
Potrivit art. 71 C. pen. au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., făcându-se aplicarea art. 57 C. pen..
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reţinut, în esenţă, că este întemeiat doar motivul de apel privind greşita individualizare a pedepsei, cuantumul acesteia fiind eronat stabilit faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul ridicat al pericolului social al faptei, modul de comitere, amploarea fenomenului infracţional, datele ce caracterizează persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, dar având o atitudine nesinceră), cuantumul pedepsei fiind prea redus.
S-a reţinut, totodată, că este nefondată critica invocată de parchet privind greşita achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, probele administrate neconfirmând comiterea faptei care nu există în materialitatea ei, având în vedere declaraţiile martorilor Ş.I.L. şi E.M. şi împrejurarea că numita B.I.A. nu a depus plângere împotriva inculpatului şi nu a dat declaraţii, deşi prima instanţă a făcut demersuri în sensul audierii acesteia.
Cu privire la apelul inculpatului s-a arătat că acesta este nefondat, vinovăţia sa fiind cert stabilită şi neexistând temeiuri pentru a se dispune achitarea, în acest sens fiind avute în vedere declaraţiile părţilor vătămate M.C. şi S.L. şi a celorlalte persoane transportate de inculpat. Relativ la individualizarea pedepsei sub aspectul modalităţii de executare s-a argumentat că nu se impune aplicarea art. 81 sau 861 C. pen..
Împotriva acestei decizii au declarat recurs:
-inculpatul V.P., invocând, în esenţă, astfel după cum rezultă din concluziile apărătorului ales nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu partea vătămată S.L. şi M.C. a căror audiere era utilă aflării adevărului în cauză (art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.), greşita neaplicare a legii penale mai favorabile având în vedere modificarea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin Legea nr. 230/2010 (art. 3859 pct. 20 C. proc. pen.), comiterea unei grave erori de fapt ce a condus la condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în condiţiile în care probele administrate nu dovedesc vinovăţia inculpatului (art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.) astfel că se impunea achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., greşita individualizare a pedepsei în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi neacordarea eficienţei cuvenite dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen. (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) impunându-se reducerea cuantumului pedepsei şi suspendarea executării acesteia, nulitatea actelor de procedură îndeplinite de instanţe având în vedere că şedinţele de judecată au fost publice şi nu secrete după cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001;
-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova invocând greşita achitare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 probele administrate şi care s-au coroborat dovedind vinovăţia inculpatului (cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).
Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate şi în limitele dispoziţiilor art. 3856 raportat la art. 3857 C. proc. pen. se constată că recursul declarat de inculpat este întemeiat, iar cel declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. nefondat pentru considerentele ce urmează.
Din verificarea actelor dosarului şi a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii instanţei de recurs reţine că prima instanţă şi instanţa de apel şi-au format convingerea şi au dispus soluţiile criticate în recurs, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pentru care, între altele, inculpatul a fost trimis în judecată, preponderent pe probele administrate în cursul urmăririi.
Astfel, deşi s-a procedat la audierea părţii vătămate A.V.F. şi a unor martori, părţile vătămate M.C. şi S.L. care, prin declaraţiile lor ar fi fost în măsură să ofere date care să contribuie la o mai bună stabilire a activităţii desfăşurată de inculpat şi a circumstanţelor derulării acesteia, nu au fost audiate. Se impune a se observa că părţile vătămate anterior indicate ar fi fost transportate - potrivit datelor ce rezultă din actele dosarului - în Italia alături de partea vătămată L.C., fiind cazaţi într-un imobil închiriat de patronul italian („C.”) unde se aflau şi alţi români, cele trei părţi vătămate fiind la muncă, o perioadă de timp, împreună. Rezultă, aşadar, că stabilirea completă a situaţiei de fapt presupunea, cu necesitate audierea părţilor vătămate în cursul cercetării judecătoreşti; totodată se impunea reaudierea părţii vătămate L.C., caracterul devolutiv al căii de atac a apelului permiţând instanţei de prim control judiciar să complinească eventualele lacune ale cercetării judecătoreşti derulată în faţa primei instanţe.
Dispunerea unei soluţii de către instanţă preponderent pe baza probelor administrate în cursul unei etape procesuale esenţialmente nepublică după cum este urmărirea penală este incompatibilă, în speţă, cu exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 6 şi 289 C. proc. pen..
Dificultăţile inerente activităţii de asigurare prezenţei în faţa organului judiciar a unei părţi nu îl exonerează pe acesta de obligaţia administrării probelor de o manieră efectivă şi care să asigure apărării exercitarea concretă şi completă a drepturilor sale procesuale, prin adresarea de întrebări părţii respective şi conducerii apărării într-un sens ori în altul în cunoştinţă de cauză şi prin raportare la probele administrate în mod contradictoriu.
Fundamentarea unei soluţii pe probe ce nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătoreşti constituie, totodată un impediment insurmontabil pentru instanţa pusă în situaţia de a-şi forma convingerea pe probe deja administrate într-o altă etapă procesuală şi nu în mod nemijlocit în faţa sa, ceea ce, de asemenea, nu poate fi acceptat.
Se apreciază, aşadar, că în ceea ce priveşte încălcarea principiului nemijlocirii administrării probelor de către instanţă, criticile apărării sunt fondate.
Se impune, astfel, admiterea recursului inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate doar în ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite instanţei de apel. Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va proceda la audierea părţilor vătămate M.C. şi S.L., va reaudia de o manieră completă pe partea vătămată L.C. şi va administra în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate orice alte probe apte a contribui la aflarea adevărului în cauză, urmând a analiza şi celelalte critici invocate de recurentul inculpat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de apărare vizând nulitatea actelor de procedură anterior efectuate datorită caracterului public al şedinţelor de judecată, instanţa de recurs constată că acesta nu poate fi primit, având în vedere că regula, în materie, o constituie caracterul public al şedinţelor de judecată, în cazul trimiterii în judecată atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 12, cât şi pentru cea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 (aceasta din urmă atrăgând obligativitatea derulării cercetării judecătoreşti în şedinţă secretă, potrivit art. 24 din Legea nr. 678/2001) în mod corect instanţele apreciind că desfăşurarea cercetării judecătoreşti se impunea a se efectua în şedinţă publică, excepţiile de la regula caracterului public al şedinţelor de judecată fiind de strictă interpretare.
Referitor la criticile parchetului privind greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 se constată că acestea sunt nefondate, în condiţiile în care, cu privire la această infracţiune probele nu au fost apte a răsturna prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului, în acest sens avându-se în vedere declaraţiile martorilor Ş.I.L., E.M. şi poziţia procesuală a părţii vătămate B.I.A. care nu a formulat plângere împotriva inculpatului.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va fi admis recursul inculpatului, casată, în parte, decizia atacată numai în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel, Curtea de Apel Craiova.
În temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva deciziei penale nr. 87 din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul V.P. numai în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva aceleiaşi decizii.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1134/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 809/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
