ICCJ. Decizia nr. 1453/2013. Penal. Infracţiuni privind legea siguranţei naţionale a României (Legea 51/1991). (Legea 161/2003 modificată şi completată). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1453/2013
Dosar nr. 997/57/2012
Şedinţa publică din 26 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la 1 noiembrie 2011 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Hunedoara în Dosarul nr. 2/D/P/2010, inculpata M.M. a fost trimisă în judecată, alături de alţi 42 de inculpaţi, sub aspectul infracţiunilor preăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2), art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, cu privire la inculpata M.M., următoarele:
Prin intermediul fiicei sale, inculpata M.S.E., a ţinut legătura cu inculpatul O.N.D. pe e-mail, în perioada martie-aprilie 2009, folosind adresa de e-mail X.
În urma înţelegerii cu inculpatul O.N.D., inculpata M.S.E. a achitat prin bancă suma de 1.498 RON în data de 31 martie 2009 în contul deschis la Banca T. SA Cluj-Napoca, Sucursala Z., pe numele SC C.C. SRL Orăştie, pentru programul „Z1”, varianta „Z2”.
Aplicaţia a fost instalată pe un telefon cu sistem de operare A., marca B.
Din conţinutul e-mail-urilor a rezultat că programul informatic a fost instalat, fiind configurat contul X de pe site-ul Y, la data de 7 aprilie 2009.
Telefonul ţintă a fost folosit de martorul M.V. Acesta a primit telefonul mobil cadou de la învinuita M.M., cu ocazia zilei de naştere.
Martorul M.V. a arătat, în declaraţia dată, că nu a cunoscut faptul că pe acel telefon mobil primit cadou este instalat un program informatic şi că, abia după circa 2 luni, şi-a dat seama că ar putea fi instalat un program fără ştirea sa, întrucât observase pe factura telefonică costuri datorate transmiterii de SMS-uri de înştiinţare către telefonul de monitorizare.
Potrivit art. 82 C. proc. pen., martorul a precizat că înţelege să nu participe în proces ca parte vătămată.
În drept, s-a reţinut în acelaşi act de sesizare că:
Fapta inculpatei M.M. de a cumpăra, instala şi utiliza programul informatic destinat interceptării convorbirilor telefonice, discuţiilor ambientale şi transmisiilor SMS, constituie infracţiunea de deţinere, confecţionare şi folosire ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, prevăzută de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991.
Fapta inculpatei de a deţine, fără drept, un program informatic conceput sau adaptat în scopul săvârşirii uneia din infracţiunile prevăzute la art. 42-art. 45, constituie infracţiunea prevăzută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
Fapta inculpatei de a accesa, fără drept, un sistem informatic (telefonul mobil ţintă) în scopul obţinerii de date informatice, constituie infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
Fapta inculpatei de a intercepta, fără drept, transmisii de date informatice care nu sunt publice şi care sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem (interceptarea de SMS-uri) constituie infracţiunea prevăzută de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul configurat pe site-ul Y a listing-ului apelurilor efectuate/primite, a conţinutului SMS-urilor expediate/primite şi a transmisiilor GPRS din telefonul mobil ţintă, precum şi transferarea prin transmiterea de SMS-uri a informaţiei privind iniţierea sau primirea unui apel de către telefonul ţintă), constituie infracţiunea prevăzută de art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
S-a mai reţinut în actul de sesizare că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale şi că recunoaşte faptele în materialitatea lor, susţinând însă că instalarea programului informatic s-ar fi făcut cu ştirea soţului său, împrejurare însă infirmată de către martorul M.V. De altfel, este absurd să credem că instalarea programului s-ar fi făcut cu ştirea persoanei monitorizate, întrucât în aceste condiţii nu-şi mai avea rostul activitatea de supraveghere, mai reţine procurorul de caz.
Cu privire la fapta fiicei inculpatei, numita M.S.E., prin care a ajutat-o pe mama sa să cumpere, să confecţioneze, să deţină şi să folosească programul informatic destinat interceptării convorbirilor telefonice şi comunicaţiilor, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 şi de art. 26 C. pen. raportat la art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare, fiind în prezenţa cazului de împiedicare prevăzut de art. 10 lit. b1) C. proc. pen., deoarece:
- faptele, în conţinutul lor concret, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de lege fiind minimă;
- inculpata a săvârşit faptele la rugămintea propriei mame, este tânără, nu este cunoscută cu antecedente penale, existând astfel suficiente date că poate fi îndreptată şi fără aplicarea unei pedepse.
La data de 22 octombrie 2012, inculpata a depus la dosar o declaraţie notarială prin care a arătat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, nu a solicitat administrarea de probe în faza de judecată şi a solicitat judecarea conform procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Analizând prezenta cauză prin prisma dispoziţiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut:
Inculpata M.M., prin intermediul fiicei sale, numita M.S.E., a ţinut legătura cu inculpatul O.N.D., prin e-mail, în perioada martie-aprilie 2009, folosind adresa de e-mail X, astfel cum rezultă din procesele-verbale de urmărire penală.
Acest din urmă inculpat, O.N.D., a deţinut, confecţionat şi comercializat direct şi prin intermediul reţelei internet, produse software destinate interceptării convorbirilor telefonice, discuţiilor ambientale, transmisiilor SMS şi localizării terminalelor de telefonie mobilă, produse software, având ca sursă o aplicaţie ce poartă denumirea de „Z1”, dezvoltată de către compania V.C. LTD cu sediul în Thailanda.
Inculpatul O.N.D. deţinea un site Q., cu ajutorul căruia oferea spre vânzare mijlocul specific destinat interceptării comunicaţiilor, respectiv programul informatic.
Inculpatul era contactat de către cumpărătorii interesaţi de acest soft, între care şi inculpata M.M., prin intermediul fiicei sale, astfel cum mai sus s-a reţinut.
În urma înţelegerii cu inculpatul O.N.D., numita M.S.E., fiica inculpatei, a achitat prin bancă suma de 1.498 RON în data de 31 martie 2009 în contul deschis la Banca T. SA Cluj-Napoca, Sucursala Z., pe numele SC C.C. SRL Orăştie, pentru programul „Z1”, varianta „Z2”, astfel cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosarul de urmărire penală, coroborat cu procesele-verbale. Astfel, din ultimul proces-verbal de cercetare a sistemelor informatice ale inculpatului O.N.D. şi ale fiicei inculpatei, rezultă deţinătorul contului din care s-a plătit contravaloarea programului „Z1”, varianta „Z2”. Aplicaţia a fost instalată pe un telefon cu sistem de operare A., marca B.
Varianta „Z2”, asigură şi ascultarea convorbirilor telefonice purtate cu ajutorul telefonului ţintă, în sensul că se apelează numărul folosit în acest aparat telefonic de la un telefon de monitorizare, apelul fiind invizibil pentru persoana care foloseşte telefonul ţintă şi se ascultă convorbirile telefonice purtate de aceasta. În prealabil, programul informatic asigură transmiterea unui SMS de la telefonul ţintă către telefonul de monitorizare, prin care se anunţă că posesorul celui dintâi a iniţiat un apel telefonic sau a fost apelat de către un terţ, astfel cum rezultă din constatarea tehnico-ştiinţifică întocmită în cauză de către Institutul de Tehnologie Avansată din cadrul Serviciului de Informaţii, aflat la dosarul de urmărire penală.
Din conţinutul e-mail-urilor a rezultat că programul informatic a fost instalat, fiind configurat contul „X” de pe site-ul Y, la data de 7 aprilie 2009.
Telefonul ţintă a fost folosit de martorul M.V., care a primit telefonul mobil cadou de la învinuita M.M., cu ocazia zilei de naştere, astfel cum rezultă din declaraţia martorului.
Martorul M.V. a mai arătat, în aceeaşi declaraţie, că nu a cunoscut faptul că pe acel telefon mobil primit cadou este instalat un program informatic şi că, abia după circa 2 luni, şi-a dat seama că ar putea fi instalat un program fără ştirea sa, întrucât observase pe factura telefonică costuri datorate transmiterii de SMS-uri de înştiinţare către telefonul de monitorizare. Prin această din urmă declaraţie, martorul a demontat afirmaţiile inculpatei şi ale fiicei acesteia, numita M.S.E., în sensul că martorul ar fi cunoscut instalarea programului pe telefonul respectiv. De altfel, inculpata a arătat că nu şi-a anunţat soţul, în mod concret, când a instalat programul incriminat.
Din declaraţiile martorului, coroborate cu cele ale inculpatei, a mai rezultat că inculpata a interceptat, prin intermediul programului instalat, date reprezentând comunicaţii ale martorului efectuate cu telefonul mobil ţintă.
Starea de fapt mai sus reţinută, a fost recunoscută şi de inculpată prin declaraţia notarială depusă în faza de judecată.
Prin sentinţa penală nr. 133 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis cererea formulată de inculpata M.M. de a fi judecată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., a achitat pe inculpata M.M., de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute de:
- art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991,
- art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003,
- art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003,
- art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003,
- art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
În baza art. 181 alin. (3) cu raportare la art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON.
În baza art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a obligat inculpata să plătească statului suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate la urmărirea penală şi la prima instanţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Declaraţia notarială de recunoaştere a faptelor, fiind depusă de instanţă mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti, constatându-se că probele administrate la urmărirea penală sunt în măsură să dovedească pe deplin existenţa faptelor, că acestea au fost săvârşite de inculpată şi că faptele nu fac obiectul unei acţiuni penale care vizează infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă, instanţa a admis cererea formulată de inculpata M.M. de a fi judecată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Analizând pericolul social al faptelor comise de inculpată, astfel cu acesta este definit la art. 18 C. pen. şi după criteriile stabilite de art. 181 alin. (2) C. pen., prima instanţă a apreciat că faptelor săvârşite de inculpată le lipseşte gradul de pericol social al unor infracţiuni, acestea aducând o minimă atingere valorilor sociale ocrotite de textele normative incriminatoare, fiind lipsite, în mod vădit de importanţă.
Instanţa de fond nu a dat curs solicitării parchetului de a dispune confiscarea telefonului mobil, pe care a fost instalat programul incriminat.
S-a reţinut că potrivit art. 111 alin. (2) C. pen., sfera persoanelor cu privire la care se pot lua măsurile de siguranţă, între care şi confiscarea, este limitată la persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Cum telefonul a cărui confiscare se solicită aparţine soţului inculpatei, s-a reţinut că instanţa nu poate dispune confiscarea acestuia.
Deşi în materie de persoane faţă de care se poate dispune confiscarea, regula este prevăzută la art. 111 alin. (2) şi limitează sfera la persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, art. 118 alin. (1) lit. b), c) şi f) C. pen. reglementează excepţii de la această regulă.
Condiţiile de incidenţă ale dispoziţiilor ce reglementează excepţiile s-a apreciat că nu sunt îndeplinite în prezenta speţă, martorul necunoscând scopul folosirii telefonului, nici faptul modificării acestuia pentru a fi apt să folosească la interceptările ilegale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Procurorul susţinând oral motivele detaliate în scris în memoriul depus la dosar a arătat că soluţia instanţei este nelegală în condiţiile în care, fără o cercetare judecătorească, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (1) art. 44 alin. (2) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 s-a dispus achitarea inculpatei pe motiv că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
S-a mai arătat că prin faptele săvârşite de inculpată s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la libertatea unei persoane de a comunica, prin intermediul mijloacelor de transmitere la distanţă, cu alte persoane, fără o intervenţie abuzivă din partea altora.
O altă critică formulată de parchet a fost aceea că instanţa a omis să dispună confiscarea telefonului mobil pe care inculpata a instalat programul informatic de interceptare a convorbirilor. Referitor la această critică reprezentanta Ministerului Public a arătat că motivarea instanţei în acest sens este greşită, având în vedere următoarele aspecte: pentru monitorizarea şi interceptarea convorbirilor soţului inculpata avea nevoie de un telefon mobil pe care să instaleze programul informatic Z1. În acest scop inculpata a achiziţionat în mod deliberat un astfel de aparat pe care apoi l-a oferit soţului său cu ocazia zilei de naştere. În acest fel inculpata şi-a acoperit scopul premeditat în care a făcut un astfel de „cadou”. Având în vedere aceste condiţii concrete procurorul a considerat că instanţa a apreciat greşit în sensul că în situaţia dată nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen., dat fiind faptul că aparatul mobil nu este al inculpatei, iar persoana care l-a deţinut nu a avut cunoştinţă despre programul instalat.
Pentru considerentele expuse reprezentantul Ministerului Public a solicitat casarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi, în rejudecare instanţa să dispună condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii în limitele reduse conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., apreciind că scopul preventiv şi educativ al pedepsei aplicate poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie. Totodată, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a solicitat confiscarea telefonului mobil marca B.
În temeiul dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., reprezentanta parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri în sensul celor mai sus arătate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul declarat de parchet în raport de motivele de casare invocate, cât şi în raport de prevederile art. 3859 constată că acesta este nefondat.
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond, starea de fapt fiind recunoscută de inculpată prin declaraţia notarială depusă în faza de judecată, încadrarea juridică a faptelor este justă şi corespunde stării de fapt reţinută de această instanţă, în mod corect apreciind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată.
Fapta inculpatei M.M. de a cumpăra, instala şi utiliza programul informatic destinat interceptării convorbirilor telefonice, discuţiilor ambientale şi transmisiilor SMS este prevăzută ca infracţiune de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 în modalitatea, deţinerea şi folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor.
Fapta inculpatei de a accesa, fără drept, un sistem informatic (telefonul mobil ţintă) în scopul obţinerii de date informatice (date privind apelurile efectuate/primite, conţinutul SMS-urilor expediate/primite şi transmisii GPRS) este prevăzută ca infracţiune de art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
Fapta inculpatei de a intercepta, fără drept, transmisii de date informatice care nu sunt publice şi care sunt destinate unui sistem informatic sau provin dintr-un asemenea sistem (interceptarea de SMS-uri) este prevăzută ca infracţiune de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic (transferarea în contul configurat pe site-ul Y a listing-ului apelurilor efectuate/primite, a conţinutului SMS-urilor expediate/primite şi a transmisiilor GPRS din telefonul mobil ţintă, precum şi transferarea prin transmiterea de SMS-uri a informaţiei privind iniţierea sau primirea unui apel de către telefonul ţintă), este prevăzută ca infracţiune de art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
Fapta inculpatei de a deţine, fără drept, un program informatic conceput sau adaptat în scopul săvârşirii uneia din infracţiunile prevăzute la art. 42-art. 45 din Legea nr. 161/2003, este prevăzută ca infracţiune de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
Analizând pericolul social, astfel cum acesta este definit la art. 18 C. pen. şi după criteriile stabilite de art. 181 alin. (2) C. pen., instanţa apreciază că faptelor săvârşite de inculpată le lipseşte gradul de pericol social al unor infracţiuni.
Astfel, deşi, în abstract, faptele săvârşite de inculpată sunt unele de un pericol social ridicat, atentând, mai ales fapta prevăzută în Legea nr. 51/1991, la valori sociale de o mare importanţă, siguranţa naţională a României şi confidenţialitatea şi integritatea datelor şi sistemelor informatice, în concret, date fiind modul şi mijloacele de săvârşirea a faptelor, inculpata nu a elaborat vreun plan infracţional complex, a săvârşit faptele prin intermediul unor comunicaţii informatice apte să lase urme, nepreocupându-se pentru a şterge aceste urmele ale faptelor, scopul urmărit, unul mărunt, domestic, de a se asigura de corectitudinea conjugală a soţului, împrejurările în care faptele au fost comise, prin contactarea inculpatului O.N.D. (adevăratul creier al întregii desfăşurări ilicite, care asigura vânzarea programelor de interceptare ilegală), pe o pagină de internet accesibilă publicului larg, urmările produse, constând doar în interceptarea unor comunicaţii private ale soţului, persoana şi conduita inculpatei, necunoscută cu antecedente penale, integrată social, recunoscând faptele comise, faptele au adus o minimă atingere valorilor sociale ocrotite de textele normative incriminatoare, fiind lipsite, în mod vădit de importanţă, neprezentând, aşadar, pericolul social caracteristic unor infracţiuni.
Faţă de cele ce preced se constată că în mod corect inculpata a fost achitată în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.
De asemenea, în baza art. 181 alin. (3) cu raportare la art. 91 lit. c) C. pen., ţinând cont şi de dispoziţiile deciziei nr. 35/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în mod corect a fost aplicată inculpatei sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON.
Critica formulată de parchet referitoare la faptul că instanţa a omis să dispună confiscarea telefonului mobil pe care inculpata a instalat programul informatic de interceptare a convorbirilor este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Confiscarea este o măsură de siguranţă, instituită ca atare prin dispoziţiile art. 112 lit. f) C. pen., având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, conform art. 111 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 111 alin. (2) C. pen., sfera persoanelor cu privire la care se pot lua măsurile de siguranţă, între care şi confiscarea, este limitată la persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
Cum telefonul a cărui confiscare se solicită, marca B., aparţine soţului inculpatei, respectiv martorului M.V., astfel cum rezultă din chiar actul de sesizare al instanţei, coroborat cu declaraţiile martorului, ale inculpatei şi ale numitei M.S.E., fiica inculpatei, se constată că în mod corect instanţa de fond nu a dispus confiscarea telefonului mobil.
Deşi în materie de persoane faţă de care se poate dispune confiscarea regula este prevăzută la art. 111 alin. (2) C. pen. şi limitează sfera la persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, art. 118 alin. (1) lit. b), c) şi f) C. pen. reglementează excepţii de la această regulă:
- lit. b), bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
- lit. c), bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia, când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului;
- lit. f), bunurile a căror deţinere este interzisă de lege.
Condiţiile de incidenţă ale dispoziţiilor ce reglementează excepţiile mai sus arătate nu sunt îndeplinite în prezenta speţă, martorul necunoscând scopul folosirii telefonului, nici faptul modificării acestuia pentru a fi apt să folosească la interceptările ilegale. Cât despre deţinerea telefoanelor mobile, legea nu o interzice. Ceea ce legea interzice este deţinere programelor de interceptare ilegală a comunicaţiilor, însă, pentru respectarea prevederilor legale din acest domeniu, este suficientă dezinstalarea respectivului program din telefonul ţintă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 133 din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe inculpata M.M.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată M.M., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 133 din 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe inculpata M.M.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată M.M., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1439/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1455/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
