ICCJ. Decizia nr. 1439/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1439/2013

Dosar nr. 6285/40/2011*

Şedinţa publică din 25 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 195 din 4 septembrie 3012 a Tribunalului Botoşani, pronunţată în Dosarul nr. 6285/40/2011*, a fost condamnat inculpatul G.I., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86¹ şi art. 86² şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, cât şi a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, pe o perioadă de 7 ani.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

- să nu schimbe domiciliu sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială a judeţului Botoşani, decât în condiţiile fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata arestării preventive a inculpatului din perioada 6-8 iunie 2012.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile M.G., cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 1.900 RON daune materiale, plus suma de 20.000 RON daune morale.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani suma de 6.133,69 RON cheltuieli de spitalizare, iar Serviciului Judeţean de Ambulanţă suma de 656 RON pentru transportul şi asistenţa medicală acordată victimei M.G.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, onorar avocat oficiu se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 79/P/2010 din 7 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului G.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în seara zilei de 28 mai 2009, i-a aplicat părţii vătămate M.G. mai multe lovituri cu un cuţit, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 38-40 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. 6981/193/2010 la data de 7 mai 2010, pe rolul Judecătoriei Botoşani.

Prin sentinţa penală nr. 1136 din 9 mai 2011, Judecătoria Botoşani a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. iar, în temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 27 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia penală.

Prin sentinţa penală nr. 166 din 6 septembrie 2011, Tribunalul Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul G.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) C. pen., în favoarea Judecătoriei Botoşani şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a trimis cauza pentru soluţionarea acestui conflict Curţii de Apel Suceava.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că, sub aspect subiectiv, inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, ci cu aceea de a o vătăma corporal, punerea în primejdie a vieţii survenind ca rezultat mai grav, rezultat ce nu a fost însă urmărit sau acceptat, fapta inculpatului caracterizându-se prin praeterintenţie, astfel încât s-a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa penală nr. 111 din 30 septembrie 201, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., a stabilit competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe inculpatul G.I. în favoarea Tribunalului Botoşani şi a trimis dosarul acestei instanţe spre competentă soluţionare.

Reinvestindu-se cu judecarea cauzei, tribunalul, examinând actele şi lucrările dosarului a reţinut ca fiind temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:

În seara zilei de 28 mai 2009, în jurul orelor 19:30, inculpatul G.I. aflat în stare de ebrietate, pe o stradă din satul J., comuna A., a acostat-o pe martora F.M., căreia i-a adresat injurii şi ameninţări. Această martoră l-a strigat pe fiul ei, B.V., iar când acesta a ieşit să vorbească cu inculpatul, acesta a refuzat să stea de vorbă şi a continuat să profereze ameninţări şi injurii, după care a plecat spre locuinţa concubinei sale B.M.

În după amiaza aceleiaşi zile, martorul M.A.M., în vârstă de 21 de ani, fiind în compania unor tineri din localitate, l-a observat pe inculpat în stare de ebrietate, mergând singur prin sat şi proferând injurii şi expresii jignitoare la adresa celor cu care se întâlnea.

În jurul orelor 21:00, partea vătămată M.G., a cărui locuinţă se învecinează cu cea a martorei B.M., a fost strigat de către martorul B.V. să meargă împreună la cumnatul acestuia, A.N., pentru a consuma bere, pe drum alăturându-li-se şi martorul M.A.M.

Ajungând în dreptul locuinţei martorului A.N., situată la circa 50 metri de cea a părţii vătămate, cei trei s-au oprit şi au început să stea de vorbă, partea vătămată aflându-se mai aproape de partea carosabilă a drumului.

La un moment dat, de grupul celor trei s-a apropiat inculpatul, care fără să spună ceva, s-a îndreptat direct către partea vătămată şi a încercat să-l lovească cu un cuţit în zona feţei. Partea vătămată s-a ferit, întorcând capul, fiind lovită în obrazul stâng, după care inculpatul s-a aplecat şi i-a mai aplicat două lovituri cu cuţitul, una în partea stângă a abdomenului şi alta direct în abdomen, după care a fugit la circa 20 de metri, unde s-a oprit şi a continuat să înjure şi să-i ameninţe pe cei trei.

Întrucât partea vătămată a căzut la pământ, martorii B.V. şi M.A.M. l-au târât şi l-au sprijinit de gardul gospodăriei martorului A.N., după care B.V. a intrat în locuinţa acestuia, cerându-i să apeleze serviciul de urgenţă 112. După ce a chemat salvarea, martorul A.N. a ieşit în stradă cu un cearşaf, cu care l-a bandajat pe partea vătămată, după care a strigat la inculpat, iar acesta s-a îndepărtat în fugă, fiind identificat a doua zi, însă fără cuţitul-corp delict despre care a afirmat că l-a aruncat, însă nu reţine unde.

Victima M.G. a fost transportată cu o salvare la Spitalul Judeţean Botoşani, fiind internat în secţia de chirurgie în perioada 28 mai 2009-15 iunie 2009 cu diagnosticul: „plagă tăiată hemifacies stâng; plagă tăiată penetrantă hipocondrul stâng şi plagă tăiată fosă iliacă stângă”.

După externare, partea vătămată s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Botoşani unde a fost examinat şi i s-a eliberat certificatul medico-legal din 15 iunie 2009. Din acest act medical, rezultă că M.G. a prezentat un traumatism facial deschis cu plagă tăiată/înţepat-tăiată şi un traumatism abdominal deschis cu două plăgi înţepat-tăiate, din care una penetrantă, cu dublă plagă de colon descendent pentru care s-a intervenit chirurgical. Aceste leziuni s-au putut produce prin lovire cu un obiect înţepător-tăietor şi pot data din data de 28 mai 2009.

Medicul legist a mai concluzionat că leziunile au pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi au necesitat pentru vindecare 38-40 zile de îngrijiri medicale.

Concluziile certificatului medico-legal au fost confirmate şi prin raportul de expertiză medico-legală din 26 noiembrie 2010 a Institutului de Medicină Legală Iaşi.

Situaţia de fapt prezentată rezultă din plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor B.V., A.N. şi M.A.M. şi certificatul medico-legal din 15 iunie 2009, cât şi raportul de expertiză medico-legală.

Inculpatul nu a negat că în seara zilei de 28 mai 2009 ar fi avut un conflict cu partea vătămată şi cu cei trei martori menţionaţi anterior, însă a susţinut că, în realitate, în acea seară în timp ce se îndrepta spre locuinţa concubinei sale B.M., a fost acostat de cei patru bărbaţi, iar martorul B.V. l-a şi prins de mână şi l-a lovit. De frică, a intrat în curtea locuinţei numitului G.G. de unde a luat un cuţit de curăţat sape şi s-a apropiat din nou de grupul celor trei sau patru persoane, care i-au ieşit din nou în faţă, iar B.V. având un par în mână, l-a lovit cu acesta în cap, iar el a căzut. Fiind la pământ şi lovit de către cei prezenţi cu picioarele, inculpatul susţine că a început să se apere, lovind la întâmplare cu cuţitul, fiind lăsat doar când s-a apropiat un autoturism cu farurile aprinse, agresorii fugind şi ascunzându-se.

Susţinerile inculpatului nu numai că sunt contradictorii, în declaraţiile date la urmărire penală, cât şi în faţa celor două instanţe, dar sunt şi infirmate de susţinerile constante ale părţii vătămate şi ale martorilor B.V., M.A.M. şi A.N.

În primul rând, niciunul dintre aceştia nu a observat ca în acea seară pe uliţa unde s-a desfăşurat conflictul să fi trecut vreun autoturism. Acest aspect nu a fost sesizat nici măcar de martorul M.G.A. propus de inculpat în apărare.

De altfel, între declaraţia acestui martor şi declaraţiile inculpatului există evidente contradicţii. Astfel, martorul a susţinut că atât prima dată, cât şi după ce inculpatul s-a dus la un vecin de-al său, pe nume G.G., iar după ce a ieşit, s-a îndreptat din nou spre grupul celor patru bărbaţi, de fiecare dată i-a ieşit în faţă partea vătămată M.G. şi l-a lovit cu pumnii şi picioarele, pe când inculpatul a susţinut că acest fapt ar fi fost făcut de martorul B.V.

De asemenea, martorul M.G.A. a mai arătat că, conflictul din seara zilei de 28 mai 2009 a fost observat mai bine de fiica sa M.L., care se afla sprijinită de gardul locuinţei sale, situată în apropierea locului conflictului. Acest aspect este însă infirmat de fiul martorului M.G.A. şi fratele martorei M.L., care într-o declaraţie dată la urmărirea penală a arătat că, în luna mai 2009, sora sa nici nu se afla în ţară, ci era la muncă în Italia, unde se află şi în prezent.

Totodată, susţinerile inculpatului, în sensul că în acea seară ar fi intrat în curtea martorului G.G. de unde ar fi luat un cuţit de curăţat sape, este infirmată de declaraţia acestui martor care a declarat că din curtea lui nu lipseşte nimic, iar un nepot i-ar fi spus că inculpatul ar fi trecut pe la poarta locuinţei lui, însă nu a intrat în curte.

Susţinerile inculpatului, în sensul că în seara zilei de 28 mai 2009 ar fi fost lovit cu pumnii şi picioarele de către partea vătămată şi de către martorii B.V., M.A.M. şi A.N. au fost infirmate de parchet, care prin rechizitoriul de punere în mişcare a acţiunii penale şi de trimitere în judecată a inculpatului, în temeiul art. 228 alin. (4) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei martori pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

Această dispoziţie din rechizitoriu nu a fost atacată de către inculpat cu plângere la primul-procuror şi nici la instanţă, conform art. 278¹ C. proc. pen.

În legătură cu acest aspect, trebuie observat şi faptul că, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a afirmat că nu s-a prezentat la medicul legist pentru a-şi scoate certificatul medico-legal.

Referitor la încadrarea juridică a faptei, avându-se în vedere natura leziunilor descrise în certificatul medico-legal, regiunile anatomice vizate, obiectul vulnerant folosit (cuţit, în contextul în care nici partea vătămată şi nici inculpatul nu au contestat natura obiectului înţepător-tăietor, iar în cuprinsul protocolului operator se menţionează cauza plăgilor tăiate acest obiect), numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, urmările acestora, poziţia subiectivă a inculpatului (care a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, ceea ce se deduce din materialitatea acţiunii săvârşite), cât şi doctrina şi jurisprudenţa consacrată în materie, instanţa a apreciat că fapta inculpatului este susceptibilă a fi încadrată în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Nu poate fi primită cererea avocatului care l-a asistat pe inculpat de achitare a acestuia conform art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât, pe de o parte, inculpatul a susţinut că atât în prima parte a conflictului, cât şi după ce a revenit cu un cuţit în mână, de fiecare dată a fost lovit de martorul B.V. şi nu de partea vătămată, mai întâi cu pumnii şi apoi cu un par, iar pe de altă parte, probele aflate la dosar infirmă în totalitate ipoteza că ar fi lovit cu cuţitul doar pentru a se apăra de agresiunea a patru persoane.

De altfel, situaţia de fapt reţinută de tribunal şi confirmată prin probe, exclude existenţa vreunui atac din partea părţii vătămate şi a celorlalte două persoane cu care se afla, atac care să presupună o apărare, chiar disproporţionată din partea inculpatului, pentru a se putea vorbi de o apărare legitimă,

Împotriva sentinţei sus-menţionate, a declarat apel inculpatul G.I., pentru motivele pe larg expuse în încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 15 octombrie 2012.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371, art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpatul apelant a comis fapta dedusă judecăţii în împrejurările reţinute de prima instanţă şi arătate în considerentele sentinţei atacate, vinovăţia sa fiind în mod corect stabilită.

Curtea şi-a însuşit în întregime situaţia de fapt reţinută, a cărei argumentaţie a fost redată în considerentele hotărârii apelate, astfel după cum această posibilitate este conferită de practica C.E.D.O. şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei).

Astfel, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că în seara zilei de 28 mai 2009, în jurul orelor 19:30, inculpatul G.I. aflat în stare de ebrietate, pe o stradă din satul J., comuna A., a acostat-o pe martora F.M., căreia i-a adresat injurii şi ameninţări. Această martoră l-a strigat pe fiul ei, B.V., iar când acesta a ieşit să vorbească cu inculpatul, acesta a refuzat să stea de vorbă şi a continuat să profereze ameninţări şi injurii, după care a plecat spre locuinţa concubinei sale B.M. În după amiaza aceleiaşi zile, martorul M.A.M., în vârstă de 21 de ani, fiind în compania unor tineri din localitate, l-a observat pe inculpat în stare de ebrietate, mergând singur prin sat şi proferând injurii şi expresii jignitoare la adresa celor cu care se întâlnea. În jurul orelor 21:00, partea vătămată M.G., a cărui locuinţă se învecinează cu cea a martorei B.M., a fost strigat de către martorul B.V. să meargă împreună la cumnatul acestuia, A.N., pentru a consuma bere, pe drum alăturându-li-se şi martorul M.A.M. Ajungând în dreptul locuinţei martorului A.N., situată la circa 50 metri de cea a părţii vătămate, cei trei s-au oprit şi au început să stea de vorbă, partea vătămată aflându-se mai aproape de partea carosabilă a drumului. La un moment dat, de grupul celor trei s-a apropiat inculpatul, care fără să spună ceva, s-a îndreptat direct către partea vătămată şi a încercat să-l lovească cu un cuţit în zona feţei. Partea vătămată s-a ferit, întorcând capul, fiind lovită în obrazul stâng, după care inculpatul s-a aplecat şi i-a mai aplicat două lovituri cu cuţitul, una în partea stângă a abdomenului şi alta direct în abdomen, după care a fugit la circa 20 de metri, unde s-a oprit şi a continuat să înjure şi să-i ameninţe pe cei trei. Întrucât partea vătămată a căzut la pământ, martorii B.V. şi M.A.M. l-au târât şi l-au sprijinit de gardul gospodăriei martorului A.N., după care B.V. a intrat în locuinţa acestuia, cerându-i să apeleze serviciul de urgenţă 112. După ce a chemat salvarea, martorul A.N. a ieşit în stradă cu un cearşaf, cu care l-a bandajat pe partea vătămată, după care a strigat la inculpat, iar acesta s-a îndepărtat în fugă, fiind identificat a doua zi, însă fără cuţitul-corp delict despre care a afirmat că l-a aruncat, însă nu reţine unde.

Medicul legist a mai concluzionat că leziunile au pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi au necesitat pentru vindecare 38-40 zile de îngrijiri medicale.

Concluziile certificatului medico-legal au fost confirmate şi prin raportul de expertiză medico legală din 26 noiembrie 2010 a Institutului de Medicină Legală Iaşi.

Această situaţie de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor B.V., A.N. şi M.A.M. şi certificatul medico-legal din 15 iunie 2009, cât şi raportul de expertiză medico-legală, coroborate cu declaraţiile părţilor.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii, Curtea a constatat că aceasta a fost în mod corect stabilită în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., având în vedere natura leziunilor descrise în certificatul medico-legal, regiunile anatomice vizate, obiectul vulnerant folosit, respectiv un cuţit, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, urmările acestora, precum şi poziţia subiectivă a inculpatului, care a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, forma de vinovăţie cu care acesta a acţionat fiind intenţia indirectă.

Astfel, sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă infractorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează cu intenţia de a ucide.

Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve, prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise, că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Î n practica judiciară, s-a decis că intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului care evidenţiază poziţia psihică a făptuitorului şi de împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere, apreciindu-se că există intenţia de a ucide în funcţie de intensitatea loviturii, zona anatomică vitală vizată, aptitudinea de a leza a obiectului cu care s-a acţionat.

Prin urmare, în vederea delimitării infracţiunii de vătămare corporală gravă de tentativa la infracţiunea de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele situaţiei de fapt, începând cu obiectul folosit la agresarea victimei, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, zona corpului uman spre care au fost îndreptate acestea, precum şi urmările ce se puteau produce.

Or, în speţă, având în vedere obiectul vulnerant folosit, respectiv un cuţit, numărul şi intensitatea loviturilor, zonele corpului vizate, cea a feţei şi a abdomenului, precum şi leziunile cauzate, care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, evidenţiază faptul că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale pe care l-a acceptat, chiar dacă nu l-a urmărit, ceea ce evident caracterizează intenţia indirectă de a ucide.

Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă nu a dat curs solicitării inculpatului de a se reţine dispoziţiile art. 44 C. pen. referitoare la legitima apărare.

În speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa legitimei apărări, având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa vreunui atac din partea părţii vătămate şi a celorlalte două persoane cu care se afla, atac care să presupună o apărare, chiar disproporţionată din partea inculpatului, pentru a se putea reţine faptul că inculpatul ar fi acţionat în legitimă apărare.

Pe de altă parte, inculpatul a susţinut că atât în prima parte a conflictului, cât şi după ce a revenit cu un cuţit în mână, a fost lovit de către martorul B.V., iar nu de către partea vătămată, mai întâi cu pumnii şi apoi cu un par, iar pe de altă parte, probele aflate la dosar infirmă în totalitate ipoteza că ar fi lovit cu cuţitul doar pentru a se apăra de agresiunea a patru persoane.

Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului apelant, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa principală de 4 ani închisoare, cu suspendarea acesteia sub supraveghere şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, stabilite în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., sunt în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare prevăzute de art. 52 C. pen.

Întrucât raportat la situaţia de fapt reţinută, s-a stabilit în mod legal încadrarea juridică a infracţiunii comise de către inculpat, iar sancţiunea penală aplicată acestuia a fost în mod judicios individualizată în raport de criteriile sus-menţionate, Curtea a apreciat că nu se impune reindividualizarea acesteia, prin reţinerea unor circumstanţelor atenuante judiciare.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 998 din vechiul C. civ., potrivit căruia „Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara.”

Din prevederile legale sus-menţionate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, şi anume: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat, precum şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Curtea a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile sus-menţionate pentru a fi antrenată răspunderea civilă în persoana inculpatului G.I., întrucât ca urmare a traumelor psihice şi fizice cauzate de loviturile de cuţit ce i-au fost aplicate de către acesta, partea vătămată M.G. a încercat atât un prejudiciu material, cât şi un prejudiciu moral.

Curtea a apreciat că prejudiciul moral, adică reparaţia pentru traumele fizice şi psihice cauzate de loviturile de cuţit ce i-au fost aplicate de către inculpat, a fost în parte acoperit prin însăşi condamnarea acestuia, care este de natură să reprezinte o satisfacţie echitabilă parţială a prejudiciului moral încercat de către partea vătămată.

Având în vedere şi cuantumul mediu al daunelor morale acordate de către C.E.D.O. în cauzele în care aceasta constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, Curtea a apreciat că suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale, la plata căreia urmează să fie obligat inculpatul G.I., este de natură a compensa prejudiciul moral încercat de partea vătămată M.G., ca urmare a infracţiunii săvârşite de către inculpat.

Prin urmare, prin decizia penală nr. 106 din 26 octombrie 2012 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpat, a casat în parte sentinţa penală nr. 195 din 4 septembrie 2012 a Tribunalului Botoşani şi, rejudecând, a redus cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul de la suma de 20.000 RON la suma de 5.000 RON.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale au fost menţinute.

Împotriva deciziei penale nr. 106 din 26 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal a declarat recurs inculpatul G.I., solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. întrucât a comis fapta în legitimă apărare.

În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticii formulate, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Pe baza probelor administrate în cauză, instanţele au reţinut corect în sarcina inculpatului săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 28 mai 2009, în loc public, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate M.G. mai multe lovituri cu un cuţit, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 38-40 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.

Săvârşirea faptei de către inculpat rezultă din declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor B.V., A.N., M.A.M. ce se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală din 26 noiembrie 2010 al I.M.L. Iaşi şi certificatul medico-legal din 15 iunie 2009 emis de S.M.L. Botoşani.

Inculpatul a susţinut că a săvârşit fapta în legitimă apărare fiind lovit de către partea vătămată şi de către martorii B.V., A.N. şi M.A.M., iar pentru a se apăra a lovit la întâmplare cu cuţitul, fără a viza o persoană anume.

Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen. este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pun în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

De asemenea, conform alin. (2) se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv să fie un atac material, direct, imediat, injust, îndreptat împotriva persoanei care se apără sau împotriva altei persoanei ori împotriva unui interes obştesc şi să pună în pericol grav persoana celui atacat sau drepturile acestuia ori interesul obştesc.

Pentru a fi în prezenţa legitimei apărări, legea cere anumite condiţii şi cu privire la apărare şi anume ca aceasta să fie necesară pentru înlăturarea atacatului şi să fie proporţională cu gravitatea acestuia.

În speţă, inculpatul nu a acţionat pentru a înlătura vreun atac din partea părţii vătămate sau a martorilor menţionaţi, astfel că nu ne aflăm nici măcar în ipoteza unui atac pentru a analiza dacă acesta întruneşte condiţiile cerute de dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. pen.

Probele administrate nu au confirmat susţinerile inculpatului, în sensul că acesta ar fi fost lovit de cele patru persoane cu pumnii, picioarele şi cu un par, ci, dimpotrivă, au demonstrat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată fără ca în prealabil să fi existat vreun conflict între inculpat şi aceasta sau între inculpat şi martorii acuzării.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret la faptei comise, modalitatea de săvârşire, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, are o vârstă înaintată şi probleme de sănătate, iar din caracterizarea existentă la dosar judecătorie rezultă că are un comportament bun în societate, relaţii bune de comunicare cu cetăţenii comunei.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să îl respingă.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I., împotriva deciziei penale nr. 106 din 26 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1418/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi...		ICCJ. Decizia nr. 1453/2013. Penal. Infracţiuni privind legea... →

ICCJ. Decizia nr. 1439/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1439/2013. Penal