ICCJ. Decizia nr. 1405/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1405/2013
Dosar nr. 639/102/2011
Şedinţa publică din 23 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mureş, prin sentinţa penală nr. 94 din 12 iulie 2012 a condamnat pe inculpaţii:
- R.C., la 3 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi la 3 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pentru aceeaşi infracţiune în formă simplă, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) şi a) a art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 3 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, fixat conform art. 862 C. pen.
Inculpatului i s-au impus, pe durata termenului de încercare, măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., individualizate la pagina 27 a sentinţei.
Totodată, s-a dispus ca măsurile impuse să se comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.
Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor, cu rea-credinţă, este posibil ca instanţa a fost sesizată cu revocarea beneficiului suspendării acordate, conform art. 864 alin. (2) C. pen., aceeaşi sancţiune devenind aplicabilă şi în cazul comiterii unei noi fapte penale pe perioada termenului de încercare, conform art. 864 lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
- L.M. la 2 ani şi 7 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) acelaşi cod, a art. 74 alin. (2), cu referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., precum şi la 2 ani şi 7 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2), cu referire la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) şi a) art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 2 ani şi 7 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe termenul de încercare de 4 ani şi 7 luni, fixat conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca durata termenului de încercare, inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere individualizate.
Măsurile de supraveghere s-a dispus să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş.
Inculpatului i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (2) C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, aceeaşi sancţiune devenind aplicabilă şi în cazul săvârșirii unei noi fapte penale pe durata termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 6.825 RON şi de 400 RON, această din urmă contravaloarea a 20 litri de ţuică, sume ce au format obiectul infracţiunilor de luare de mită, de la fiecare din inculpaţi.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din 27 ianuarie 2011 emis în Dosarul nr. 189/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, R.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., iar L.M. pentru infracţiunile de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale, T.M.) şi pentru aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., în condiţiile concursului de infracţiuni prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen.
Actul de inculpare a expus că personalul din ramura transport feroviar, potrivit unei tematici şi bibliografii de examinare elaborate de Centrul Naţional de Calificare şi Instruire feroviară (C.E.N.A.F.E.R.) este supus verificărilor profesionale periodic, în sensul evaluării cunoștințelor şi deprinderilor necesare exercitării atribuţiilor privind siguranţa circulaţiei trenurilor, securitatea transporturilor şi calitatea serviciilor în transportul feroviar.
În contextul expus, R.C., instructor „Mişcare” la Regionala C.F. B. şi L.M., instructor „Mişcare-Comercial” în cadrul Centrului Teritorial B. aparţinând de C.E.N.A.F.E.R. în perioada 22-24 februarie 2006, cu ocazia testării anuale a personalului din ramura „Mişcare” aferentă structurilor sistemului naţional de transport feroviar cu axare pe zona R.-D., 182 lucrători, fuseseră repartizaţi pentru activităţile menţionate.
În ce-i priveşte, au existat indicii că au pretins, pentru eliberarea atestatului, sume cuprinse între 40 RON-60 RON/persoană, atestarea fiind condiţionată de primirea banilor de la fiecare persoană verificată. Sumele urmau a fi achitate de C.V., O.I., G.R., instructori de centru din L.-M. şi de C.D., responsabil staţia C.F. S. Pentru aceasta, s-au întocmit tabele, în acestea fiind înscrise numele celor care au dat banii şi suma dată.
Parte din cei care au dat bani, au declarat că înainte cu una-două săptămâni anterior examinării, aşa cum se făcea de mai mulţi ani, s-au interesat despre sumele ce urmau a fi date.
Cu referire la testarea pentru zona M., 65 de persoane au declarat că au „cotizat” (din 80 ascultate), ele cunoscând că banii urmau a fi remişi membrilor comisiei de examinare în vederea determinării acestora să le promoveze. Practic, banii se adunau la un loc în fiecare staţie sau haltă C.F., în prima zi a examenului ei urmând a fi trimişi la T.M., nepunându-se problema organizării unui protocol cum existase în alţi ani (o masă organizată pentru comisia de examinare).
Comparativ salariilor persoanelor ce urmau a fi examinate, sumele colectate reprezentau aprox.10% (acar, circa 4,5 milioane ROL salariu, împiegat, circa 6,5-7 milioane ROL salariu).
G.R. şi C.V., instructori şcolari de la centrele T.M. şi Luduş au declarat cum s-au derulat faptele. Primul, la 25 mai 2006 a menţionat că a fost apelat telefonic de inculpatul R.C., acesta i-a transmis ce sumă trebuie să adune (câte 40 RON acari şi păzitorii de bariere, câte 60 RON, împiegaţii), i-a cerut să comunice, la rândul lui, acestea în ideea de a nu mai problemele întâmpinate „anul trecut” (când „picaseră” patru angajaţi), el, textual, accentuând „să dea, şi atunci nu vor mai fi probleme de promovare a examenului”. Inculpatul l-a apelat telefonic pe G.R. şi la 13 februarie 2006, întrebându-l dacă a vorbit cu oamenii despre bani, şi învăţându-l ca banii să fie strânşi de oameni între ei, apoi puşi într-un plic, care să conţină şi lista nominală şi toate plicurile să fie centralizate de către el pentru a i se remite banii.
Ca atare, în zilele de până la 15 februarie 2006, în cadrul unor şedinţe, G.R. a comunicat sumele pretinse de examinatori. În continuare, G.R. a susţinut că în prima zi de examen, 22 februarie 2006, la el au ajuns toate plicurile de la staţiile T.M., T.M.-N., T.M.-S., halta N.D. şi halta D., examinarea luând sfârşit în jurul orei 13:00, oră la care inculpatul R.C. l-a întrebat dacă are toate plicurile. Răspunzându-i-se afirmativ, inculpatul i-a cerut lui G.R. să-l ducă pe el şi pe L.M., la Hotelul P. din municipiul Târgu-Mureş, loc de cazare a examinatorilor.
Însoţit de inculpaţi, G.R. a pătruns în camera de hotel ocupată de R.C. şi i-a dat acestuia plicurile cu bani. Cei doi inculpaţi au „studiat” listele cuprinzându-i pe cei care „cotizaseră”, astfel constatând că O.M., aşa cum procedase şi în anul anterior, nu dăduse bani.
Din cei 182 participanţi la examinare, O.M. a fost singurul care nu promovase.
După parcurgerea listelor, inculpaţii i-au spus lui G.R. că nu va fi „problemă”, „vor trece toţi oamenii”. Acelaşi, a mai declarat că pe fiecare plic apărea staţia C.F.R. şi funcţiile pentru care se dăduse examenul, la fel, că în 23 februarie 2006 discutând cu instructorul C.V. a aflat de la acesta că şi el, în aceeaşi manieră, va da examinatorilor sumele colectate din zona L.
La rândul său, C.V. a declarat la 12 mai 2006, că personal l-a sunat inculpatul R.C. tot la începutul lunii februarie 2006, l-a întrebat dacă a făcut programările şi i-a indicat 60 RON împiegaţi şi 40 RON celelalte categorii de personal, el înţelegând despre ce este vorba şi pentru că, în fiecare an, la examinările regionale, membrii comisiei pretindeau colectarea de bani de la angajaţi „un fel de taxă”, la fel, că dacă cineva nu dă bani, nu va promova.
Acelaşi a mai adăugat că nepromovarea însemna retrogradarea respectivului pe timp de 30 de zile, reexaminarea fiind şi mai dificil de promovat.
În manieră asemănătoare, C.V. a comunicat sumele ce trebuiau colectate şi faptul că acestea urmau a fi totalizate la el.
La 18 februarie 2006, C.V. a fost apelat telefonic de inculpatul R.C., acesta s-a interesat dacă sumele pretinse s-au strâns „în sensul dacă treaba aia este rezolvată”, cel apelat înţelegând că este vorba despre colectarea banilor.
La fel, în prima zi a examenului, 22 februarie 2006 s-a deplasat, cu 30 de angajaţi programaţi, de la L., la T.M.
Aici, inculpatul R.C. l-a întrebat la cine sunt banii, el spunându-i că sunt la C.D., cel din urmă fiind programat pentru 23 februarie 2006 când, deci, va aduce şi banii.
C.V., la 23 februarie 2006, astfel a declarat, ştia că s-au strâns aproximativ 40 milioane ROL, introduşi în plic, la acea dată acelaşi R.C. întrebându-l „cum o să procedăm”, cel întrebat înţelegând prin aceasta împrejurările în care i se vor preda efectiv, spre orelor 12:00, inculpatul R.C. l-a abordat, l-a învăţat să ia toţi banii de la C.D. şi împreună s-au deplasat la acelaşi hotel.
Deplasarea a fost făcută şi de inculpatul L.M., ei fiind transportaţi cu maşina condusă de G.R.
În camera ocupată de inculpatul R.C., alături de acesta, a intrat C.V. aici i-a dat plicul cu bani, inculpatul, după ce i-a înmânat, spunându-i „este în regulă”.
C.V., în declaraţie, a menţionat şi că toate persoanele examinate dăduseră bani şi că dacă cineva nu ar fi dat, el era obligat să-i spună inculpatului numele respectivului.
L.M., la 3 iulie 2006, a susţinut că după examenul din 22 februarie 2006, G.R. l-a invitat pe el şi pe instructorul regional R.C., să mănânce în oraş, sens în care, iniţial s-au deplasat la un hotel, aici aflându-se şi C.V.
După ce au mâncat, toţi cei patru s-au reîntors la hotel, dar în cameră au venit numai instructori de la Braşov. La fel s-au derulat evenimentele şi în ziua examenului din 23 februarie 2006, nu s-a discutat niciodată despre strângerea unor bani pentru el şi pentru R.C., nu a pretins şi nu a primit bani de la cei examinaţi.
În ce priveşte nepromovarea lui O.M., L.M. a arătat că lucrarea lui nu întrunea punctajul necesar promovării.
La 12 iulie 2006, R.C. a declarat că, în zilele de 22 şi 23 februarie 2006, după terminarea examinării şi corectarea lucrărilor, el, cu L.M., au fost duşi la hotel cu maşina condusă de G.R., acesta din urmă invitându-i la o masă, dar în hotel nu a intrat G.R. nici C.V.
Privind lucrarea lui O.M., inculpatul a susţinut că nu ştie cine a fost corectorul dar şi el şi L.M. au fost de acord că nu se poate promova.
În ce priveşte banii, inculpatul a susţinut că nu a auzit vreodată că s-au strâns, nu i-a spus nimeni despre vreo asemenea „colectă”, nu i-au fost oferiţi şi nici nu a primit bani.
Confruntarea, la 12 iulie 2006, dintre inculpaţii L.M. şi G.R. a reliefat că primul a negat constant că ar fi ştiut despre colectarea banilor, că s-ar fi aflat vreodată împreună cu celălalt şi cu coinculpatul în camera de hotel, la fel, despre remiterea banilor către coinculpat.
La aceeaşi dată, cu ocazia confruntării cu C.V., inculpatul L.M., la fel, a negat.
Audierea persoanelor care au strâns banii a evidenţiat că imediat după comunicarea datelor examinărilor, au început discuţiile vizând banii ce trebuiau daţi de către cei ce urmau a fi examinaţi, C.D. ocupându-se de zona S.-L.-I. Declaraţia acestuia a confirmat cele susţinute de C.V. despre banii daţi inculpatului R.C., acesta fiind şi cel care stabilise „tarifele”.
Costinaş C.G. „colector” pentru zona L1-S1, a detaliat discuţia cu C.V., acesta spunându-i „ai grijă ce faci, că ăştia de pică”, la fel, că membrii comisiei l-au ameninţat că cei care nu „cotizează” vor pica examenul, el arătând că a strâns 4 milioane ROL de la 8 angajaţi, dintre care 4 împiegaţi şi 4 acari.
G.L., colector de la halta N.D., a confirmat ceea ce susţinuse G.R., ea, de la 10 acari strângând 4 milioane ROL, sens în care a întocmit şi lista cerută, banii dându-i în dimineaţa zilei de 22 februarie 2006 lui G.R. Aceeaşi, apropiată a inculpatului R.C., a mai declarat că în momentele declanşării anchetei penale, R.C. i-a propus o întâlnire, aceasta a avut loc la 17 mai 2006, ocazie în care i-a spus inculpatului că nu a recunoscut că s-ar fi strâns bani pentru comisia de examinare, la aceasta inculpatul replicându-i „bine ai făcut, că oricum nu au nicio probă”, nu este nimic negru pe alb. Întrebându-l „bine, dar tabelele”, inculpatul i-a replicat „nu mai sunt”. În continuare, G.L. a menţionat că aflând de la G.R. că a declarat sincer, ea l-a informat pe inculpat că va recunoaşte şi ea, R.C. răspunzându-i „dacă îţi schimbi declaraţia, o să ai de suferit”.
O.M., la 25 iulie 2006, a declarat că a aflat despre componenţa comisiei de examinare, de la un împiegat din Sibiu, tot acesta spunându-i că se cotiza cu 60 sau 70 RON. Acelaşi, a mai declarat că în fiecare an se colectau bani pentru examinatori, despre cât ştiind de la T.M., iar nepromovarea lui a fost consecinţa faptului că a refuzat să dea bani.
C.B.V., instructor la staţia C.F.R. D., pentru examenele din perioada 15-17 martie 2006, când au fost programaţi lucrători feroviari din staţiile C.F. R.-D., la 27 iulie 2007, a declarat despre împrejurările în care s-au colectat bani şi cum aceştia au ajuns la examinatori, lucru devenit „tradiţie” întotdeauna după anul 1990, sumele fiind „stabilite” de examinatori, angajaţii acceptând pentru că „dacă nu vor da banii”, riscă să pice examenul. Acelaşi, a mai declarat că sumele erau stabilite de examinatori.
Aflându-se că la examenul de la Centrul de instruire Topliţa au „picat” 11 persoane, lucrătorii de la D., convinşi că neluarea examenului de către cei 11, probabil, s-a datorat sumelor mici date, s-au hotărât să le mărească, respectiv câte 100 RON împiegaţii şi câte 50 RON, acarii şi alţii.
Martorul a relatat că L.M. şi R.C. au sosit la D. în seara zilei de 14 martie 2006, el i-a aşteptat la gară şi i-a condus la locul de cazare, M. Cu ocazia întâmpinării celor doi, martorul i-a spus lui R.C. că s-au strâns sumele, cel din urmă necomentând.
În ziua examenului, 15 martie 2006, cei doi inculpaţi au fost prezenţi, la 16 martie 2006, R.C. aflându-se la Braşov, dar a revenit la 17 martie 2006, zi stabilită pentru a treia examinare.
În această zi, în jurul orelor 9:00, R.C. a părăsit sala de examinare şi i-a dat de înţeles martorului că doreşte să i se dea banii. Presarea banilor şi a tabelului cotizanţilor i-au fost înmânate în biroul martorului. După ce s-a asigurat că totul este „în regulă” R.C. a vizualizat tabelul „cotizanţilor”, l-a mototolit, l-a aruncat, dar nu înainte de a-i spune martorului să-l „distrugă”.
Martorul a îndeplinit cerinţa, în acest timp R.C. băgând suma de bani în buzunar. După examen, cei doi inculpaţi, dar în principal L.M., i-au spus martorului că oamenii sunt slab pregătiţi şi ar trebui să mai înveţe. În acest context, L.M. i-a transmis martorului că ar avea nevoie de nişte ţuică. Crezând că este vorba de 2-3 litri, martorul i-a răspuns „se rezolvă”, moment în care L.M. a precizat că are nevoie de 20 litri.
La rândul său, R.C. a afirmat că şi el face parte din comisie, astfel sugerând că şi lui i se cuvine oferirea băuturii. Ca atare, în aceeaşi zi, C.B.V. s-a dus la D.L., persoană domiciliată în satul R.M., de la acesta cumpărând 40 litri de ţuică cu preţul de 20 RON litrul. După ce ţuica a fost turnată în recipiente şi predată celor doi, recipientele au fost urcate în trenul cu care aceştia plecau din localitate, de către martor şi numiţii P.I. şef de gară şi D.V., împiegat. Despre suma cu care s-a plătit ţuica, martorul a relatat că parte s-a acoperit de către cei examinaţi, parte a fost achitată de el.
D.L. a confirmat cumpărarea, de la el, a 40 litri de ţuică cu 800 RON, aceştia i-au fost achitaţi după un interval de aproximativ 2 săptămâni, el cunoscând şi că era pentru unii şefi ai lui C.B.V.
Modalitatea colectării banilor, relatează martorul, a fost aceeaşi ca şi la examinarea pentru zona T.M.
La 20 martie 2009, C.B.V. a reiterat cele afirmate anterior.
Inculpaţii, audiaţi în legătură cu aspectele relevate, au negat că ar fi primit vreo sumă de bani sau câte 20 litri de ţuică.
Iniţial, personalul examinat la D., a negat că ar fi strâns bani pentru cei doi inculpaţi.
La 26 iulie 2006, C.P.F., împiegat la staţia C.F.R. D. a relatat că în fiecare an, pentru examinări, erau determinaţi să dea bani comisiei de examinare. La fel, că examinatorii verificau cine a dat bani şi că cel care s-a ocupat de aceasta a fost C.B.V.
La rândul său, a menţionat că atât el cât şi soţia sa, C.A., păzitor de barieră la I.J. au pus banii într-un plic existent la biroul mişcare al staţiei D., aici aflându-se şi listele cu persoanele cotizante. Acelaşi, a mai declarat că, „tradiţia” impunea ca bani strânşi să fie daţi examinatorilor de către instructorul şcolar şi pentru că nicio persoană examinată nu a „picat” a fost convins că banii au ajuns la examinatori.
În ce priveşte convorbirile telefonice interceptate, martorul a confirmat că la 14 martie 2006, l-a sunat pe inculpatul R.C., l-a rugat să îl ajute, cel apelat dictându-i răspunsurile pentru întrebările de la examen, serviciu pentru care i-a dat 2-3 litri de ţuică. La fel, a confirmat că împiegatul de la D., R.I. i-a cerut numărul de telefon al inculpatului pentru ca acesta să îl ajute şi pe el, sens în care el l-a apelat.
Cercetarea penală a mai relevat că după 3 august 2005, persoanele examinate au descris maniera de strângere a banilor, scopul pentru care erau colectaţi, destinatarii lor, cât trebuiau să strângă, înscrierea numelor lor pe liste/tabele, acestea introducându-se şi ele în plicurile cu bani.
Declaraţiile persoanelor examinate se coroborează cu susţinerile lui C.B.V. şi relevă similitudinea situaţiilor de fapt la examinările de la T.M. şi D.
În ce priveşte datele calendaristice în care au fost primiţi banii, acestea au fost 22 februarie 2006 (prin intermediul instructorului şcolar martor G.R.), 23 februarie 2006 (de la instructorul şcolar C.V.) şi 17 martie 2006 (de la instructorul şcolar C.B.V.).
Analiza testelor completate şi notate a relevat că la grilă s-au realizat completări cu mai multe instrumente de scris, acestea conducând la obţinerea, de către examinat a punctajului necesar promovării.
Implicarea inculpatului L.M. în activitatea infracţională este reliefată şi de înregistrarea convorbirilor telefonice dintre G.R. (aflat atunci la hotelul P., cum s-a arătat) şi B.V., persoană care nu dăduse bani, acestuia, G.R. spunându-i că numai trei persoane nu „cotizaseră” încă, el, O.M. şi o femeie „G.”. Cel apelat a întrebat de unde se ştie că el nu a dat bani, G.R. comunicându-i că examinatorii „amândoi” i-au cerut lista cu persoanele care au dat bani, aşa fiind şi el identificat, deci, la înmânarea banilor către inculpatul R.C. a fost prezent şi coinculpatul L.M., la acea dată preşedinte al comisiei de examinare.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor, ei susţinând că posibil, anumite persoane să fi adunat bani, dar pentru protocol, respectiv cumpărarea de sucuri, alte asemenea, pentru comisie pe durata desfăşurării examinării sau pentru masă la restaurant, aici participând şi instructorii şcolari, dar şi cei care doreau, dintre examinaţi.
Implicarea inculpaţilor este relevată şi în conţinutul convorbirilor telefonice din datele de 3 mai 2006, 10 mai 2006, 15 mai 2006, 16 mai 2006, 15 iunie 2006, date la care inculpatul R.C. discutând cu G.R., C.B.V., C.V., G.L. dar şi cu coinculpatul L.M. în legătură cu mersul anchetei, evidenţiindu-se încercarea de a-i influenţa fie spunându-le că vor avea de suferit dacă spun adevărul că listele nominale nu există, că pentru nişte ţuică şi o masă la restaurant nu li se poate întâmpla nimic.
G.R., C.V., C.D., G.L., C.G.C., P.M.D. au relatat constant derularea activităţii infracţionale descrisă, la fel, unii martori personal examinat, exemplu A.V.M., angajat la halta G.A., acesta recunoscând că în fiecare an inculpaţii îi presau că vor pica, astfel fiind nevoiţi să „cotizeze”, acelaşi descriind evenimentele deja arătate. De asemenea, este elocventă şi declaraţia martorului M.G., lucrător la punctul P., acesta recunoscând şi că îi era frică să nu cotizeze.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi cei doi inculpaţi.
Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor, atât în ce priveşte întinderea lor, cât şi modalitatea de executare.
Inculpatul R.C. şi-a motivat apelul pe nelegala sa condamnare, el susţinând că nu s-au administrat probe care să-i fi stabilit vinovăţia, nu a pretins, primit, acceptat, nicio sumă de bani.
Inculpatul L.M., în apel, a susţinut că probele administrate au fost eronat interpretate, martorii, la urmărirea penală au fost intimidaţi, în cel priveşte fapta nu a fost stabilită, nu a săvârşit-o, impunându-se, deci achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) (fapta nu a fost săvârşită de către el), sau în baza temeiului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive).
Curtea de Apel T.M., prin decizia penală nr. 89A din 23 noiembrie 2012 a respins, ca nefondate, apelurile declarate.
Inculpaţii, în termenul legal, au formulat recursuri, cazurile de casare susţinute fiind detaliate în prezenta.
În faţa instanţei de recurs, inculpatul R.C. a depus o comunicare emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la 11 martie 2013 în Dosarul nr. 1085/P/2012, în aceasta detaliindu-se că la 13 noiembrie 2012, R.C. a denunţat fapte de corupţie în legătură cu desfăşurarea evaluărilor periodice ale şefilor de staţie C.F.R. din 19 şi 20 noiembrie 2012, facilitând în acest mod identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor, concret, fapta continuate de luare de mită de către un expert C.E.N.A.F.E.R. şi instructor regional de specialitate din regionala Braşov, dar şi fapte de dare de mită faţă de majoritatea şefilor de staţie C.F.R. din cadrul regionalei C.F.R. Braşov.
Cazurile de casare invocate în recurs de cei doi inculpaţi nu sunt fondate, sub toate aspectele hotărârile pronunţate fiind legale.
Astfel, probatoriul administrat a conturat o corectă situaţie de fapt, legala încadrare juridică a faptelor, vinovăţia inculpaţilor.
Aşa cum a motivat şi instanţa de prim control judiciar, R.C., examinator, a pretins şi primit, la 22 februarie 2006 şi 23 februarie 2006 de la G.R. şi C.V., sumele colectate de aceştia de la personalul ce urma a fi examinat din centrele de instruire T.M. şi L. (loc de examinare T.M.) în scopul de a-i promova cu ocazia corectării lucrărilor (infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.).
Acelaşi inculpat, în aceeaşi calitate, a pretins şi primit, la 17 martie 2006, de la martorul C.B.V., banii colectaţi de acesta din urmă de la persoanele ce urmau a fi examinate din centrul de instruire D. (loc de desfăşurare D., perioada 15-17 martie 2006), cu finalitatea promovării, cu ocazia corectării lucrărilor, a persoanelor examinate care dăduseră bani aşa cum şi se stabilise, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Inculpatul L.M., în aceeaşi calitate, examinator, la 22 februarie 2006 şi 23 februarie 2006, de la aceeaşi martori, a primit sumele strânse de aceştia de la persoanele ce urmau a fi examinate din centrele de instruire T.M. şi L., pentru a le promova, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).
Acelaşi inculpat, în aceeaşi calitate, a primit la 17 martie 2006 sumele strânse de C.B.V. de la personalul ce urma a fi examinat din centrul de instruire D., tot pentru a le promova, fapta constituind infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, inculpatul era preşedintele comisiei de examinare).
În ce priveşte probatoriul, inculpaţii susţinând că la cercetarea judecătorească o mare parte din cei ascultaţi nu au mai relatat ceea ce declaraseră la urmărirea penală,m fază a procesului penal în care fie fuseseră intimidaţi, fie li se impusese ce să declare, din verificarea acestuia, se reţine că toţi au menţinut declaraţiile, nuanţându-le numai în sensul că sumele de bani colectate ştiau că sunt destinate protocolului pentru comisia de examinare (cumpărarea de sucuri, apă minerală, fursecuri, masă la restaurant) or, în toate cazurile, sumele erai prea mari pentru a susţine o asemenea destinaţie, în plus, existând mai multe declaraţii care, coroborate, au conturat starea de fapt şi vinovăţia celor doi, ceea ce a condus la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie.
Martorii audiaţi la cererea inculpaţilor, nu au oferit nici un element concret în ce priveşte nesăvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.
Spre exemplu, B.L.T., J.D.G., D.M., P.V., B.V.O. nu cunoşteau aspecte directe, legate de examinările din anul 2006, chiar D.M., care a arătat că nu a dat bani, a adăugat că se adunase sume pentru comisia de examinare, declaraţia ei fiind singulară.
Odată ce aprecierea probatoriului s-a realizat corespunzător situaţiei la care se referă, judecătorul fondului şi instanţa de apel coroborându-l, nu există eroare gravă de fapt, aceasta însemnând nu dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, ce au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Referitor cererii inculpatului R.C., de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen., şi aceasta este nefondată.
Inculpatul, la instanţa de fond, solicitase aceasta, cererea respinsă corect, din materialul probator rezultând că pretinderea de bani de către el pentru sine şi care l-a vizat şi pe coinculpatul L.M., acesta indirect, a avut loc, în toate datele, anterior zilelor în care s-au derulat examinările, chiar dacă, în cazul de la T.M., primirea a avut loc după examinare, iar pentru D., în timpul acesteia, textul incriminator al infracţiunii de primire de foloase necuvenite comportând asupra „după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia”, ceea ce, în cauză, nu se regăseşte.
Ca atare, neexistând infracţiunea de primire de foloase necuvenite, nu se impune analizarea eventualei prescrieri a răspunderii penale, cerere formulată de inculpatul R.C.
În ce priveşte cazul de casare invocat de către inculpatul recurent L.M., respectiv cel prevăzut de pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., motivarea fiind axată pe durata mare de timp care s-a scurs de la datele săvârşirii faptelor (anul 2006), precum şi pe datele personale ale inculpatului (loc de muncă într-o altă structură decât cea avută, lipsa antecedentelor penale, situaţia studiilor superioare ce le urmează) nici acesta nu este fondat. Orientându-se la pedeapsa rezultă de numai 2 ani şi 7 luni închisoare, executarea acesteia în condiţiile suspendării sub supraveghere pe un termen de încercare stabilit la minimul prevăzut de art. 862 C. pen. (2 ani), durată şi modalitate găsite legale şi temeinice şi de instanţa de apel, judecătorul fondului a cuantificat temeinic criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (pericolul social concret al faptelor, acestea fiind de corupţie, împrejurările în care s-au săvârşit, respectiv unele în formă continuată, sumele mari de bani pretinse şi primite pentru exercitarea unei atribuţii la care era obligat şi pentru care era salarizat, iar pentru datele ce-l caracterizează, s-au aplicat circumstanţe atenuante cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de textul incriminator (pedeapsa fiind de la 3 la 12 ani închisoare, pentru sine fiind aplicat şi art. 6 din Legea nr. 78/2000).
În ce-l priveşte pe inculpatul R.C., acesta denunţând fapte de corupţie, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, art. 19 din aceeaşi lege beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Potrivit art. 2 lit. h) din aceeaşi lege, este infracţiune gravă, infracţiunea de corupție denunţată de inculpat.
Ca atare, legal, beneficiind de textul art. 19 din sus-menţionata lege, sub acest aspect numai recursul declarat de inculpat este fondat şi potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpatul L.M., nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192, cu referire la art. 189 C. proc. pen., inculpatul recurent L.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate în recurs.
Potrivit art. 192 alin. (3) acelaşi cod, cheltuielile judiciare în ce-l priveşte pe inculpatul recurent R.C., rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel T.M., secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, decizia şi sentinţa penală nr. 94 din 12 iulie 2012 a Tribunalului Mureş, numai sub aspectul reţinerii în favoarea inculpatului R.C. a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.
Reduce cele două pedepse principale de câte 3 ani închisoare la câte 2 ani închisoare.
În baza art. 33-34 C. pen. contopeşte cele două pedepse principale de câte 2 ani închisoare fiecare şi aplică inculpatului R.C. pedeapsa rezultantă cea mai grea de 2 ani închisoare.
Menţine pedepsele complementare stabilite pe lângă pedeapsa principală şi, conform art. 33-35 C. pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 2 ani şi 6 luni.
Menține modalitatea de executare prevăzută de art. 861 C. pen. şi stabileşte termenul de încercare de 4 ani, care se va socoti de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpatul R.C. se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
II. Respinge recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel T.M., secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat L.M. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1377/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1426/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
