ICCJ. Decizia nr. 1426/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1426/2013
Dosar nr. 4212/97/2011
Şedinţa publică din 24 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 216 din 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul penal nr. 4212/97/2011 a fost condamnat inculpatul C.A.O.C., la: 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.; 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele sus-menţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi art. 84 C. pen.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată executarea pedepsei accesorii sus menţionate.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul C.A.O.C. la plata sumei de 57.257 RON, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara. Au fost respinse în rest pretenţiile civile precum şi cererea de menţinere a sechestrului asigurător solicitate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara. În baza art. 2, art. 4 şi art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 75/2011, modificată prin Legea nr. 146/2005, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a sentinţei, o copie a acesteia să fie comunicată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara pentru înscrierea în cazierul fiscal. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a sentinţei, o copie a dispozitivului acesteia să fie comunicată Oficiului Registrului Comerţului Hunedoara pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
S-a dispus obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele: inculpatul C.A.O.C. a avut calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva. Prin Sentinţa nr. 4184/CA/2006 a Tribunalului Hunedoara, din 30 noiembrie 2006, s-a dispus dizolvarea SC I.C. SRL Deva, menţiune înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului la data de 02 februarie 2007. Cu toate acestea însă, la data de 02 mai 2007 (aşadar ulterior dizolvării şi înregistrării acestei menţiuni la ORC), între SC I.C. SRL Deva, reprezentată de inculpat şi SC R.C.C. SRL Deva s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 5/2007, având ca obiect amenajare curte interioară, canalizare, instalaţie electrică piscină, amenajări spaţii interioare. Societatea inculpatului a avut calitatea de antreprenor (executant), fiind emise facturi către beneficiarul SC R.C.C. SRL Deva în sumă totală de 194.978,46 RON, inclusiv TVA Potrivit raportului de inspecţie fiscală, din suma încasată de SC I.C. SRL Deva, inculpatul nu a achitat suma de 31.131 RON reprezentând TVA şi suma de 26.126 RON reprezentând impozit pe profit, cauzând, astfel, un prejudiciu părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara în cuantum de 57.257 RON. Inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen. şi art. 91 C. pen., întrucât faptele sale nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere modul şi mijloacele de comitere a faptelor, precum şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) şi prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea unică de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. şi stabilirea unei pedepse sub limita minimului special întrucât toate variantele alternative prev. de art. 9 au aceeaşi semnificaţie sub aspectul lezării obiectului juridic special, respectiv relaţiile sociale privind buna desfăşurare a activităţilor economico-financiare, a căror realizare presupune îndeplinirea, cu onestitate, de către contribuabili, a obligaţiilor înscrise în documentele de control, să se constate că nu sunt îndeplinite cerinţele laturii obiective ale conţinutului alternativ de la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 întrucât nedeclararea, declararea fictivă sau inexactă a sediului persoanei verificate trebuia făcută în faţa organelor fiscale, or, inculpatul nu a declarat la organele fiscale sau la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara că şi-a mutat sediul social.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului C.A.O.C., care, în calitate de administrator al SC I.C. SRL, a omis în întregime evidenţierea în actele contabile ale societăţii, veniturile realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL, în valoare de 194.978,46 RON, producând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 57.257 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, republicată. Fapta aceluiaşi inculpat, care de la data de 01 octombrie 2004 şi până la momentul cesionării societăţii, survenită la data de 04 martie 2008, s-a sustras efectuării verificărilor fiscale prin declararea fictivă a sediului principal al SC I.C. SRL, sediu care a expirat începând cu data de 01 octombrie 2004, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, republicată.
S-a arătat că, având în vedere prejudiciul cauzat părţii civile - 57.257 RON - nu se poate reţine că faptele inculpatului nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni. Tribunalul a reţinut că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real, fiind vorba de două infracţiuni distincte, una prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), iar cealaltă prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, intenţia legiuitorului fiind aceea de a se considera infracţiuni distincte, fapt ce rezultă şi din cuprinsul art. 9 alin. (1) "constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale". De altfel, şi în reglementarea anterioară cele două fapte comise de inculpat au fost prevăzute ca infracţiuni distincte, iniţial în art. 13, respectiv în art. 16 din Legea nr. 87/1994, iar ulterior în art. 11 lit. c), respectiv în art. 12 din Legea nr. 87/1994, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune unică şi înlăturarea concursului real de infracţiuni.
S-a arătat că nu se poate reţine că nu ar fi întrunită latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 în condiţiile în care inculpatul a recunoscut că, după ce a declarat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara ca sediu al SC I.C. SRL Deva adresa: Deva, bd. I.M., după data de 01 octombrie 2004, când a expirat contractul de comodat pentru spaţiul sus-menţionat, şi-a mutat sediul social la adresa la care a locuit împreună cu soţia şi cu mama acesteia, iar după divorţ, la începutul anului 2006, şi-a mutat sediul social la noua adresă unde a locuit, fără a face cuvenitele menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului şi fără a anunţa administraţia financiară, continuând să efectueze operaţii comerciale şi sustrăgându-se, astfel, de la controalele efectuate de organele financiare.
Reţinând că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului şi nu are antecedente penale, instanţa a considerat că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. privind circumstanţele atenuante judiciare rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.
Având în vedere prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor şi persoana inculpatului, instanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii. Având în vedere faptele comise de inculpat, că acesta nu are antecedente penale, poziţia avută pe parcursul procesului penal, instanţa a apreciat că scopul preventiv-educativ poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel că, în baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a arătat că din raportul de inspecţie fiscală şi adresa părţii civile rezultă că inculpatul a produs un prejudiciu în cuantum de 57.257 RON, din care 31.131 RON TVA colectat şi neînregistrat, şi 26.126 RON impozit pe profit neînregistrat.
În ceea ce priveşte plata accesoriilor, Tribunalul a reţinut că în raport cu prevederile art. 1221 C. proc. fisc. şi ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, nu se datorează şi nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenţei pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii insolvenţei, or societatea comercială administrată de inculpatul C.A.O.C. a fost supusă procedurii insolvenţei, astfel că cererea părţii civile de achitare a accesoriilor este neîntemeiată. Potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. În cauză procurorul a dispus, prin ordonanţa din 17 decembrie 2010, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, însă prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat de IPJ Hunedoara la data de 20 decembrie 2010, s-a constatat că inculpatul nu deţine bunuri ce ar putea fi sechestrate, astfel că cererea părţii civile de menţinere a sechestrului asigurător este lipsită de obiect.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal inculpatul C.A.O.C., apel care nu a fost motivat în scris, iar acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine calea de atac formulată.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate şi procedând la o nouă judecată pronunţarea unei hotărâri de achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18, art. 181 C. pen., întrucât faptele săvârşite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. S-a arătat că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră şi a cooperat cu organele de cercetare penală.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma celor expuse, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului, contractul nr. 05 din 2 mai 2007, raportul de inspecţie fiscală din 19 martie 2008 privind SC R.C.C. SRL Deva şi anexele la acesta, decizii impunere facturile fiscale emise de SC I.C. SRL şi chitanţele privind plăţile încasate de SC R.C.C. SRL Deva, fişa Oficiului Registrului Comerţului privind situaţia societăţii I.C. SRL, Sentinţa nr. 4184/CA/2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, raportul de inspecţie fiscală din 20 iulie 2009 privind SC I.C. SRL (depus la instanţa de apel) rezultă că Tribunalul a reţinut o corectă stare de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Astfel, inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat şi administrator al SC I.C. SRL Deva, ulterior expirării sediului societăţii, la data de 1 octombrie 2004, a declarat în continuare că societatea are sediul social în municipiul Deva, str. I.M., jud. Hunedoara, sustrăgându-se prin aceasta efectuării verificărilor fiscale până la data de 04 martie 2008, când a cesionat societatea către numitul A.V. De asemenea, din actele dosarului a rezultat că societatea administrată de inculpat a desfăşurat raporturi comerciale cu SC R.C.C. SRL Deva în anul 2007 constând în prestarea de servicii, fiind emise în perioada 2 martie 2007 - 24 mai 2007 un număr de 12 facturi fiscale, neînregistrate în evidenţa contabilă.
La data de 2 mai 2007 între cele două societăţi s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr. 05, ulterior acestuia fiind emise 5 dintre cele 12 facturi fiscale, din facturile depuse la dosar şi din rapoartele de inspecţie fiscală întocmite cu privire la cele două societăţi nu a rezultat că cele 7 facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007- data încheierii contractului de prestări servicii - ar avea legătură cu acest contract, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a înregistra în actele contabile ale societăţii veniturile realizate în baza contractului din data de 2 mai 2007, instanţa de apel, având în vedere şi dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. privind obiectul judecăţii, a constatat că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 reţinută în sarcina inculpatului.
Prin urmare, instanţa a reţinut că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat şi administrator al SC I.C. SRL Deva, a omis evidenţierea în actele contabile ale societăţii a veniturilor realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL - venituri menţionate în cele 5 facturi fiscale emise în perioada 02 mai 2007 - 24 mai 2007 - în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constând în plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată (TVA), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 18888 RON, respectiv 13839, 37 RON.
Raportat la starea de fapt reţinută, instanţa de apel a constatat că Tribunalul a apreciat în mod just că faptele inculpatului C.A.O.C. constituie două infracţiuni distincte de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) şi de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, săvârşite în concurs real.
Astfel, deşi prima instanţă a pus iniţial în discuţie, din oficiu - prin încheierea din 23 noiembrie 2011 - schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune de evaziune fiscală, în mod corect, prin sentinţa pronunţată a analizat şi reţinut existenţa concursului de infracţiuni, concurs care rezultă atât din textul enunţat - "constituie infracţiuni" - cât şi din materialitatea faptelor incriminate. Astfel, deşi faptele descrise în art. 9 alin. (1) lit. a) - g) reprezintă activităţi care lezează valori sociale din aceeaşi categorie, din folosirea noţiunii de infracţiune la plural se desprinde concluzia că legiuitorul a înţeles să dea semnificaţia unor infracţiuni distincte, fiecăreia din faptele descrise în acest articol şi nu să le considere doar modalităţi alternative de săvârşire a unei singure infracţiuni. În ceea ce priveşte apărarea inculpatului la prima instanţă în sensul că nu sunt îndeplinite cerinţele laturii obiective ale conţinutului alternativ de la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 întrucât nedeclararea, declararea fictivă sau inexactă a sediului persoanei verificate trebuia făcută în faţa organelor fiscale, instanţa de apel constată că este nefondată, având în vedere faptul că, deşi inculpatul a schimbat în anul 2004 sediul social al societăţii al cărei asociat şi administrator era, nu a înregistrat şi nu a comunicat noul sediu al societăţii (aflat la adresa sa de domiciliu) continuând efectuarea de activităţi comerciale în numele societăţii şi după data de 1 octombrie 2004. Potrivit art. 9 alin. (1) şi (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiunea de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, dacă fapta este săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Or, având în vedere cele reţinute mai sus cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea evidenţierii în contabilitatea societăţii a veniturilor realizate în baza contractului de antrepriză încheiat la 2 mai 2007 (deci după 3 ani de la schimbarea sediului societăţii), Curtea de Apel constată că fapta inculpatului a nu declara sediul societăţii I.C. a fost săvârşită tocmai în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Referitor la solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18, art. 181 C. pen., Curtea a reţinut că este nefondată, Tribunalul apreciind în mod corect existenţa gradului de pericol social concret al infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) şi lit. f) din Legea nr. 241/2005.
De asemenea, analizând din oficiu, conform dispoziţiilor art. 271 alin. (2) C. proc. pen., pedepsele aplicate inculpatului de prima instanţă, Curtea a constatat că acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi menite a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prev. de art. 52 C. pen.
La individualizarea şi proporţionalizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune şi a pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, instanţa a reţinut că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului şi nu are antecedente penale, considerând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. privind circumstanţele atenuante judiciare rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. De asemenea, instanţa a invocat prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor şi persoana inculpatului. Curtea de Apel, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului şi reţinând dispoziţiile art. 372 C. proc. pen. privind neagravarea situaţiei în calea de atac, a considerat că pedepsele aplicate inculpatului sunt minime raportat la criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la existenţa concursului de infracţiuni, la cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului, cât şi raportat la persoana inculpatului, la atitudinea acestuia cu privire la faptele săvârşite, şi astfel nu s-ar justifica reducerea acestora.
Instanţa de apel a constatat de asemenea că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi art. 64 lit. b) C. pen., precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, cu împrejurările cauzei şi cu persoana inculpatului.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că apelul inculpatului este fondat, având în vedere următoarele:
Partea vătămată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză în faza de urmărire penală solicitând obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 57.257 RON, reprezentând TVA colectat şi neînregistrat în sumă de 31.131 RON şi impozit pe profit neînregistrat în sumă de 26.126 RON. Prin adresa din 26 septembrie 2011, înainte de citirea actului de sesizare a instanţei, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata aceloraşi sume, precum şi acordarea accesoriilor calculate pentru acest debit, în conformitate cu art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a evidenţia în actele contabile ale societăţii calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva, veniturile realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL.
Instanţa de apel a solicitat părţii civile să comunice cuantumul prejudiciului pretins defalcat, cu referire strictă la facturile fiscale emise ulterior datei de 2 mai 2007.
S-au comunicat raportul de inspecţie fiscală efectuat la SC I.C. SRL şi situaţia facturilor emise de această societate către beneficiarul SC R.C.C. SRL.
Din analiza acestor acte s-a constatat că în constituirea de parte civilă au fost incluse şi sume care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, întrucât, deşi se referă la acelaşi control efectuat la societatea SC I.C. SRL Deva, privesc facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007 când a fost încheiat contractul de antrepriză cu SC R.C.C. SRL., fără a rezulta că prestaţiile efectuate în perioada anterioară şi pentru care au fost emise facturile fiscale au legătură cu fapta de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în modalitatea reţinută de procuror prin actul de sesizare.
Prin urmare, având în vedere cele reţinute cu privire la faptul că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în aplicarea dispoziţiilor art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, s-a constatat că se justifică obligarea inculpatului doar la plata despăgubirilor civile cauzate părţii civile prin săvârşirea faptei care a format obiectul acţiunii penale exercitate în prezenta cauză, sumele aferente perioadei anterioare datei de 2 mai 2007 fiind acordate în mod nejustificat de prima instanţă, din moment ce nu există legătură de cauzalitate între acest pretins prejudiciu şi infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului.
Totodată, cu toate că, atât prin constituirea de parte civilă cât şi prin adresa comunicată Curţii, partea civilă a solicitat acordarea şi de penalităţi de întârziere, aferente prejudiciului cauzat, instanţa de apel a constatat că Tribunalul a respins această cerere, iar partea civilă nu a declarat apel împotriva sentinţei şi astfel cererea de acordare a penalităţilor de întârziere s-a apreciat că este inadmisibilă, raportat şi la dispoziţiile art. 272 C. proc. pen. privind neagravarea situaţiei inculpatului în propriul apel.
Sub acest aspect, s-a precizat faptul că partea civilă nu a formulat pretenţii şi împotriva societăţii I.C. SRL şi nu a solicitat, conform dispoziţiilor art. 16 C. proc. pen., introducerea acesteia în calitate de parte responsabilă civilmente şi prin urmare, sub aspectul laturii civile a cauzei starea de insolvenţă a societăţii nu are nicio relevanţă în prezenta cauză, inculpatul fiind singura persoană chemată în acest proces penal să răspundă civil pentru fapta sa.
Pentru toate considerentele ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a), instanţa a admis apelul declarat de inculpatul C.A.O.C. împotriva Sentinţei penale nr. 216 din data de 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 4212/97/2011 şi a desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspectul laturii civile.
Rejudecând în aceste limite, a redus cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul C.A.O.C. în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti de la suma de 57.257 RON la suma de 25.493 RON, sumă ce reprezintă impozitul suplimentar pe profit (11.654 RON) şi TVA suplimentar (13.839 RON) neachitate aferente lunii mai 2007, şi care au rezultat din raportul de inspecţie fiscală şi din precizările făcute de partea civilă.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei din apel, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi inculpatul C.A.O.C., recurs care nu a fost motivat în scris, şi nici nu s-au prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine calea de atac formulată.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 172, 17 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen. şi art. 91 C. pen., întrucât faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere modul şi mijloacele de comitere a faptelor, precum şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale.; schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) şi prev. de art. 9 lit. f) din Legii nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea unică de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi f) din Legea nr. 241/2005, în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate şi menţinerea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 172, 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, Înalta Curte reţine că, din coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o corectă stare de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat şi administrator al S.C I.C. SRL Deva, ulterior expirării sediului societăţii, la data de 1 octombrie 2004, a declarat în continuare că societatea are sediul social în municipiul Deva, str. I.M., jud. Hunedoara, sustrăgându-se prin aceasta efectuării verificărilor fiscale până la data de 04 martie 2008, când a cesionat societatea către numitul A.V. De asemenea, din actele dosarului mai rezultă că societatea administrată de inculpat a desfăşurat raporturi comerciale cu SC R.C.C. SRL Deva în anul 2007 constând în prestarea de servicii, fiind emise în perioada 2 martie 2007 - 24 mai 2007 un număr de 12 facturi fiscale, neînregistrate în evidenţa contabilă. La data de 2 mai 2007 între cele două societăţi s-a încheiat contractul de prestări servicii cu nr. 05,ulterior acestuia fiind emise 5 dintre cele 12 facturi fiscale. Cum din acest contract, din facturile depuse la dosar şi din rapoartele de inspecţie fiscală întocmite cu privire la cele două societăţi nu rezultă că cele 7 facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007 - data încheierii contractului de prestări servicii - ar avea legătură cu acest contract, iar inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a înregistra în actele contabile ale societăţii veniturile realizate în baza contractului din data de 2 mai 2007, instanţa de apel, având în vedere şi dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. privind obiectul judecăţii, a constatat că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 reţinută în sarcina inculpatului.
Prin urmare, instanţa reţine că inculpatul C.A.O.C., având calitatea de asociat şi administrator al SC I.C. SRL Deva, a omis evidenţierea în actele contabile ale societăţii a veniturilor realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL - venituri menţionate în cele 5 facturi fiscale emise în perioada 02 mai 2007 - 24 mai 2007 - în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constând în plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată (TVA), cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de 18.888 RON, respectiv 13.839, 37 RON.
Astfel, corect instanţele au constatat că faptele inculpatului C.A.O.C. constituie două infracţiuni distincte de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) şi de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, săvârşite în concurs real, concurs care rezultă atât din textul enunţat - "constituie infracţiuni" - cât şi din materialitatea faptelor incriminate.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (2) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiunea de evaziune fiscală sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, dacă fapta este săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Aşadar, având în vedere cele reţinute mai sus cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea evidenţierii în contabilitatea societăţii a veniturilor realizate în baza contractului de antrepriză încheiat la 2 mai 2007 (deci după 3 ani de la schimbarea sediului societăţii), instanţa reţine că fapta inculpatului de a nu declara sediul societăţii I.C. a fost săvârşită tocmai în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Referitor la solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen., Înalta Curte, în acord total cu instanţele de fond şi apel, reţine că este nefondată, instanţele apreciind în mod corect existenţa gradului de pericol social concret al infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) şi lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Raportat la criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen., respectiv faţă de modul de săvârşire, de împrejurările în care au fost comise faptele, de natura acestora [infracţiunea prev. de art. 9 lit. b) fiind o infracţiune de rezultat şi infracţiunea prev. de art. 9 lit. f) o infracţiune de pericol], de cuantumul prejudiciului, şi nu în ultimul rând având în vedere conduita inculpatului, care a recunoscut doar parţial săvârşirea faptelor, nu se poate reţine că acţiunile acestuia nu prezintă gradul de pericol social concret al infracţiunilor de evaziune fiscală şi că, prin urmare, pentru sancţionarea acestuia nu este necesară aplicarea unei pedepse.
De asemenea, analizând, pedepsele aplicate inculpatului de prima instanţă şi menţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că acestea au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi menite a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prev. de art. 52 C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracţiune şi a pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, instanţele au reţinut că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului şi nu are antecedente penale, considerând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. privind circumstanţele atenuante judiciare rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. De asemenea, instanţele au invocat prevederile art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor şi persoana inculpatului.
Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului, consideră că pedepsele aplicate sunt minime raportat la criteriile amintite prevăzute în art. 72 C. pen., la împrejurările cauzei, la existenţa concursului de infracţiuni, la cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului, cât şi raportat la persoana inculpatului, la atitudinea acestuia cu privire la faptele săvârşite, inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine recursul, încercând chiar tergiversarea soluţionării recursului, şi astfel nu s-ar justifica reducerea pedepselor.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de apel în rejudecare, a rezolvat corect latura civilă a cauzei, prin reducerea cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat inculpatul C.A.O.C. în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Bucureşti de la suma de 57.257 RON la suma de 25.493 RON, sumă ce reprezintă impozitul suplimentar pe profit (11.654 RON) şi TVA suplimentar (13.839 RON) neachitate aferente lunii mai 2007, şi care a rezultat din raportul de inspecţie fiscală şi din precizările făcute de partea civilă.
Partea vătămată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză în faza de urmărire penală solicitând obligarea inculpatului C.A.O.C. la plata sumei de 57.257 RON, reprezentând TVA colectat şi neînregistrat în sumă de 31.131 RON şi impozit pe profit neînregistrat în sumă de 26.126 RON, însă inculpatul a fost trimis în judecată pentru omisiunea de a evidenţia în actele contabile ale societăţii calitatea de administrator al SC I.C. SRL Deva, veniturile realizate în urma contractului de antrepriză nr. 5 din 2 mai 2007 încheiat cu SC R.C.C. SRL
Instanţa de apel a solicitat părţii civile să comunice cuantumul prejudiciului pretins defalcat, cu referire strictă la facturile fiscale emise ulterior datei de 2 mai 2007.
S-au comunicat raportul de inspecţie fiscală efectuat la SC I.C. SRL şi situaţia facturilor emise de această societate către beneficiarul SC R.C.C. SRL.
Din analiza acestor acte, corect s-a constatat că în constituirea de parte civilă au fost incluse şi sume care nu aveau legătură cu obiectul prezentei cauze, întrucât, deşi se referă la acelaşi control efectuat la societatea SC I.C. SRL Deva, privesc facturi fiscale emise anterior datei de 2 mai 2007, când a fost încheiat contractul de antrepriză cu SC R.C.C. SRL, fără a rezulta că prestaţiile efectuate în perioada anterioară şi pentru care au fost emise facturile fiscale au legătură cu fapta de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în modalitatea reţinută de procuror prin actul de sesizare.
Astfel că, corect s-a reţinut împrejurarea că omisiunea înregistrării în contabilitate a facturilor emise în perioada 2 martie 2007 - 24 martie 2007 nu poate fi cuprinsă în latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, în aplicarea dispoziţiilor art. 998 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, aceasta justificând obligarea inculpatului doar la plata despăgubirilor civile cauzate părţii civile prin săvârşirea faptei care a format obiectul acţiunii penale exercitate în prezenta cauză, sumele aferente perioadei anterioare datei de 2 mai 2007 fiind acordate în mod nejustificat de prima instanţă, neexistând legătură de cauzalitate între acest pretins prejudiciu şi infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului, de asemenea în mod corect nu s-au acordat penalităţile de întârziere de către instanţa de apel, întrucât aceste pretenţii au fost formulate la instanţa de fond, care le-a respins prin Sentinţa penală nr. 216 din data de 28 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 4212/97/2011, sentinţă care însă nu a fost apelată de către partea civilă, ci doar de către inculpat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile formulate de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi inculpatul C.A.O.C. împotriva Deciziei penale nr. 92/A din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi inculpatul C.A.O.C. împotriva Deciziei penale nr. 92/A din 04 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1405/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1427/2013. Penal → |
|---|
