ICCJ. Decizia nr. 1422/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1422/2013

Dosar nr. 8230/100/2011

Şedinţa publică din 24 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 453 din 25 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş, a fost condamnat inculpatul R.I. pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen. - la pedeapsa de 3 ani închisoare; ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare; - violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33, 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹, art. 86² C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani.

S-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, conform art. 86³ alin. (1) C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, serviciu desemnat cu supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii reţinerea de 12 ore dispusă prin ordonanţa din 17 august 2011.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile F.B.I. domiciliat în Calafat, judeţul Dolj echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 5.000 euro despăgubiri civile pentru daune morale.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul de Recuperare Borşa despăgubiri civile în sumă de 149 RON cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea sumei.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea în favoarea statului a corpului delict - toporişcă, aflat la Camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 700 RON cheltuieli judiciare statului.

S-a reţinut că prin rechizitoriul din 4 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, dat în Dosar nr. 492/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reţinut prin actul de sesizare al instanţei că la data de 17 august 2011, pe strada L. din oraşul Borşa, în prezenţa mai multor persoane, a provocat scandal public proferând injurii şi ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate F.B.I. şi a bruscat-o pe martora F.E. Cu aceeaşi ocazie, a încercat să-i suprime viaţa părţii vătămate F.B.I., lovindu-l în cap de două ori cu o toporişcă. Se mai reţine că apoi inculpatul a pătruns înarmat cu toporişca în curtea împrejmuită a casei numitei H.I. unde a ascuns corpul delict - toporişcă.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă; constatări preliminarii medico-legale şi raportul de expertiză medico-legală din 18 august 2011; raport de constatare medico-legală din 18 august 2011; declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor şi inculpatului.

În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la audierea inculpatului, a părţii vătămate F.B.I., a martorilor indicaţi în rechizitoriu (cu excepţia martorului M.A. cu privire la care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.), precum şi a martorilor propuşi de inculpat.

Numita H.I. a arătat la termenul din 6 decembrie 2011 că nu doreşte să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată în raport cu infracţiunea de violare de domiciliu.

Examinând probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În dimineaţa zilei de 17 august 2011, aflându-se pe strada L. din oraşul Borşa, inculpatul R.I. a remarcat prezenţa în apropierea autoutilitarei sale a părţii vătămate F.B.I. Fiind într-o stare conflictuală mai veche cu părinţii părţii vătămate, inculpatul a coborât din cabina autoutilitarei şi s-a îndreptat spre partea vătămată întrebând-o ce face în spatele maşinii şi adresându-i injurii.

La scurt timp au sosit la faţa locului părinţii părţii vătămate, martorii F.I. şi F.E. Aflând despre cele petrecute, martora F.E. s-a deplasat la inculpat întrebându-l ce s-a întâmplat. Inculpatul a adresat injurii şi martorei, apoi a bruscat-o, împingând-o.

Partea vătămată F.B.I. i-a cerut mamei sale să plece împreună din locul respectiv şi, în momentul în care partea vătămată s-a întors cu spatele la inculpat cu intenţia de a pleca, inculpatul a luat din maşină o toporişcă cu care a aplicat părţii vătămate o lovitură în cap şi apoi încă o lovitură, nimerind-o pe partea vătămată în zona gâtului. Potrivit declaraţiilor părţii vătămate şi martorei F.E., după prima lovitură în cap, partea vătămată s-a ferit şi a întors capul, fiind nimerit în zona gâtului.

În urma loviturilor, partea vătămată a căzut şi întrucât sângera a fost transportat la Spitalul de Recuperare Borşa pentru îngrijiri medicale.

Prin raportul de expertiză medico-legală din 18 august 2011 întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Baia Mare s-a constatat că partea vătămată F.B.I. prezintă două leziuni traumatice distincte, parieto occipital stâng plagă de 3 cm suturată şi latero-cervical stâng excoriaţie liniară, orizontală de 12 cm, situată la 10 cm inferior de prima leziune. S-a concluzionat că cele două leziuni traumatice s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor, dintre cele două corpuri delicte prezentate (o bucată de scândură şi o toporişcă cu coadă de lemn) fiind exclusă lovirea cu bucata de lemn. S-a opinat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corpul tăietor, respectiv toporişca. S-a mai precizat că leziunile au fost urmare a două lovituri, necesită pentru vindecare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, putând data din 17 august 2011. Cu privire la direcţia de aplicare a loviturilor s-a arătat că a fost dinspre posterior spre anterior (din spate în faţă), dinspre medial spre lateral (din dreapta spre stânga victimei), situaţie în care poziţia victimă-agresor a putut fi victima în ortostatism, agresorul în spatele şi în stânga acesteia.

După agresarea părţii vătămate F.B.I., inculpatul R.I. a pătruns fără drept, cu toporişca asupra sa, în curtea împrejmuită a casei numitei H.I., situată în imediata apropiere a locului incidentului, ascunzând toporişca în spaţiul dintre o stivă de lemne şi garaj.

La agresarea părţii vătămate au asistat martorii F.E. şi F.I. (părinţii părţii vătămate), precum şi martorii B.F.A., C.Ş.G., M.M. şi M.A.

Martora F.E. a declarat că în timp ce discuta cu inculpatul l-a văzut cum ia din maşină o toporişcă, respectiv un topor cu coadă scurtă, cu care i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în cap, în stânga şi încă o lovitură în zona gâtului. La cea de-a doua lovitură l-a atenţionat pe partea vătămată, strigându-i să fie atent. Martora a mai arătat că inculpatul a ţinut toporişca de coadă şi l-a lovit pe partea vătămată cu tăişul. Martora a rămas la faţa locului până la sosirea organelor de poliţie, când s-a pătruns în curtea numitei H.I. şi s-a găsit toporişca, despre care martora a arătat că este identică cu cea cu care inculpatul a aplicat loviturile (proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto.

Martorul F.I. a arătat în declaraţia sa că a văzut incidentul de la mică distanţă, nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat, dar când s-a apropiat a văzut că inculpatul avea o toporişcă în mână. De asemenea, a arătat că l-a văzut pe inculpat încercând să intre în curtea casei situată în imediata apropiere a maşinii lui.

Aceleaşi aspecte au fost relatate şi de martorul B.F.A., care l-a auzit pe inculpat adresând injurii părţii vătămate şi apoi l-a văzut pe inculpat luând din maşină o toporişcă cu care a aplicat două lovituri părţii vătămate.

Martorii C.Ş.G. şi M.M., care lucrau în acea dimineaţă la întreţinerea spaţiilor verzi, au arătat că au remarcat cearta dintre o femeie şi un bărbat mai în vârstă, bărbatul împingând-o pe femeie. Au mai observat că acel bărbat a luat din maşină un topor, după care martorii au plecat.

Martorul M.A., a cărui audiere de către instanţă nu a fost posibilă întrucât este plecat de mai mult timp în Italia cu familia, a declarat în faza de urmărire penală că în acea perioadă lucra pentru inculpat şi s-a deplasat împreună cu acesta în oraşul Borşa pentru a-l ajuta. Martorul dormea în maşina inculpatului, când a fost trezit de cearta dintre inculpat şi partea vătămată, inculpatul adresându-i reproşuri şi injurii părţii vătămate. La un moment dat, inculpatul a luat ceva din maşină şi l-a lovit pe partea vătămată direct în cap. Cu privire la acel obiect martorul a arătat că reţine că nu a fost toporişcă ci un lemn mai lung.

Inculpatul în declaraţiile date a arătat că el a fost cel agresat de familia părţii vătămate şi, pentru a se apăra, a luat un lemn din maşină cu care a aplicat o singură lovitură părţii vătămate, în partea stângă a corpului, în zona umărului şi a capului.

În susţinerea afirmaţiilor sale, inculpatul a solicitat în faza cercetării judecătoreşti audierea martorilor G.M., R.G.C. şi Ş.V., martori care au declarat că inculpatul a fost lovit de familia părţii vătămate, că în ajutorul inculpatului a sărit tânărul care se afla în maşina inculpatului şi că inculpatul nu a înjurat sau lovit vreo persoană, dar că s-a apărat cu o botă.

Declaraţiile acestor martori nu au fost reţinute de instanţă, existând un dubiu cu privire la sinceritatea lor, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate, cu concluziile actului medico-legal, cu declaraţiile martorilor, îndeosebi a martorului M.A. şi nici măcar cu declaraţia inculpatului. Pe de altă parte, susţinerile privind faptul că inculpatul a fost cel lovit sunt infirmate şi de concluziile raportului de constatare medico-legală din 18 august 2011, potrivit cărora inculpatul a fost supus în aceeaşi zi (17 august 2011) unui examen medico-legal, constatându-se că prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin zgâriere, leziuni ce au însă vechimi diferite, 2 - 5 zile anterior datei examinării.

În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului R.I., care în data de 17 august 2011, pe strada L. din oraşul Borşa, a aplicat două lovituri cu o toporişcă în direcţia capului părţii vătămate F.B.I., prima lovitură lezând capul, iar cea de-a doua gâtul, datorită faptului că partea vătămată s-a ferit, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Având în vedere toate împrejurările în care fapta a fost comisă, obiectul folosit - tăişul metalic al unei toporişti - obiect apt a produce moartea, regiunea corpului spre care au fost îndreptate loviturile, respectiv capul, repetabilitatea loviturilor, instanţa reţine că inculpatul a prevăzut posibilitatea uciderii victimei şi, deşi nu a urmărit-o, a acceptat producerea acestui rezultat, acţionând cu intenţia specifică de a ucide, sub forma intenţiei indirecte. Durata îngrijirilor medicale, sau împrejurarea că leziunile nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, sunt mai puţin semnificative sub acest aspect.

De asemenea, fapta inculpatului care cu aceeaşi ocazie, în public, a proferat injurii la adresa părţii vătămate şi a martorei F.E., pe aceasta din urmă şi bruscând-o, manifestări prin care a adus atingere bunelor moravuri, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat care a pătruns fără drept, înarmat cu o toporişcă, în curtea împrejmuită a casei numitei H.I., realizează elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. Inculpatul a avut reprezentarea că prin acţiunea sa va avea loc o pătrundere ilegală în domiciliul altei persoane, sub aspectul existenţei infracţiunii neavând relevanţă mobilul ori scopul cu care a acţionat.

În consecinţă, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedepse ale închisorii, potrivit dispozitivului sentinţei, la a căror individualizare se are în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunilor, dar şi faptul că au fost comise pe fondul conflictului mai vechi dintre inculpat şi familia părţii vătămate, circumstanţele comiterii lor, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta înaintată a acestuia (70 ani) şi faptul că până la această vârstă nu a mai intrat în conflict cu legea penală. Această ultimă împrejurare şi comportamentul bun avut anterior de inculpat în societate (după cum rezultă din datele furnizate de referatul de evaluare) au fost reţinute ca şi circumstanţă atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 şi 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 86¹ C. pen., şi apreciind în raport de persoana inculpatului că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim de detenţie, instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani. Sub acest aspect se au în vedere perspectivele de reintegrare socială a inculpatului, expuse în referatul de evaluare, respectiv faptul că inculpatul cultivă relaţii armonioase la nivelul comunităţii, iar posibilitatea implicării într-un alt context infracţional este extrem de redusă.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) C. pen., fiind obligat: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, serviciu desemnat cu supravegherea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-a atras atenţia asupra prevederilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., reţinând că exerciţiul acestor drepturi este incompatibil cu natura faptei comise, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a fost reţinut 12 ore prin ordonanţa din 17 august 2011, astfel că în baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa închisorii perioada reţinerii.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a constatat că partea vătămată F.B.I. s-a constituit parte civilă, solicitând despăgubiri pentru daune morale reprezentând echivalentul a 10.000 euro. De asemenea, Spitalul de Recuperare Borşa s-a constituit parte civilă cu suma de 149 RON cu dobânda legală, reprezentând cheltuieli cu asistenţa medicală acordată părţii vătămate.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubirile solicitate de unitatea sanitară în sumă de 149 RON cu dobândă legală şi să plătească părţii civile F.B.I. echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 5.000 euro despăgubiri pentru daune morale. În privinţa despăgubirilor părţii civile F.B.I., instanţa a avut în vedere urmările ce i-au fost cauzate, respectiv natura leziunilor şi timpul de îngrijiri medicale necesar vindecării, suferinţa inerentă, apreciind că suma stabilită constituie o reparaţie echitabilă şi suficientă pentru prejudiciul moral suferit.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apeluri în termen legal atât inculpatul cât şi partea civilă şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.

În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că în mod nelegal prima instanţă nu a reţinut în favoarea acestuia, scuza provocării având în vedere faptul că partea vătămată împreună cu familia acestuia au fost cei care s-au deplasat lângă autoutilitara inculpatului cu scopul de a-i distruge crucile, pe fondul unui conflict mai vechi dintre aceştia. Apoi se impune diminuarea despăgubirilor civile acordate în cauză în raport cu vinovăţia inculpatului, care nu a urmărit suprimarea vieţii părţii civile.

În motivarea apelului său, partea civilă a învederat faptul că, raportat la gravitatea faptei comise de către inculpat, la circumstanţele concrete în care aceasta a fost săvârşită, la persoana inculpatului şi comportamentul agresiv al acestuia se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate şi executarea acesteia în regim de detenţie, precum şi admiterea în întregime a pretenţiilor părţii civile.

În motivarea apelului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a arătat faptul că inculpatul este cercetat pentru o faptă deosebit de gravă, comisă cu intenţie şi simpla circumstanţă a vârstei acestuia nu poate determina o pedeapsă într-un cuantum atât de redus şi în modalitatea de executare aleasă de prima instanţă. Mai mult prevenţia generală şi specială nu se poate realiza în condiţiile aplicării unei pedepse într-un cuantum redus pentru comiterea unei astfel de infracţiuni, sancţiune ce nu reflectă pericolul social concret al faptei comise.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a dispoziţiilor legale în materie, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

În urma administrării şi analizării atente a vastului probatoriu administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului care în dimineaţa zilei de 17 august 2011, aflându-se pe strada L. din oraşul Borşa, inculpatul R.I. a remarcat prezenţa în apropierea autoutilitarei sale a părţii vătămate F.B.I. Fiind într-o stare conflictuală mai veche cu părinţii părţii vătămate, inculpatul a coborât din cabina autoutilitarei şi s-a îndreptat spre partea vătămată întrebând-o ce face în spatele maşinii şi adresându-i injurii.

În urma loviturilor, partea vătămată a căzut şi întrucât sângera a fost transportat la Spitalul de Recuperare Borşa pentru îngrijiri medicale.

Este important de reţinut exact dinamica evenimentelor, precum şi comportamentele persoanelor implicate în conflictul descris mai sus.

Astfel, s-a apreciat, în consens cu instanţa de fond şi ca urmare a coroborării probelor testimoniale cu cele ştiinţifice că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. având în vedere faptul că, nu s-a dovedit că, partea vătămată, prin comportamentul său să-i fi provocat inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, care să justifice oarecum violenţa de care a dat dovadă acesta, conflictul vechi dintre familia părţii civile şi inculpat nu poate constitui singur o astfel de circumstanţă atenuantă.

Mai mult, toate susţinerile inculpatului în apărarea sa s-au dovedit a fi nesincere, fiind infirmate de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, nu este real faptul că acesta ar fi fost la rândul său agresat fizic în cadrul conflictului iscat între părţi, ceea ce rezultă din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, conform căruia leziunile prezentate de inculpat în chiar ziua incidentului sunt anterioare acestei date, având o vechime de 2 - 5 zile.

Apoi, s-a infirmat şi susţinerea potrivit căreia inculpatul ar fi lovit-o pe partea vătămată cu un băţ, rezultând în mod cert din concluziile raportului de expertiză medico-legală, precum şi din restul probelor administrate, că obiectul contondent folosit a fost o toporişcă, găsită de altfel, ulterior la locul faptei.

Faţă de cele de mai sus, s-a apreciat în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. că, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmarea produsă, la modul şi mijloacele de comitere a faptei, la conduita deosebit de violentă a inculpatului, care a generat conflictul şi care a adresat injurii mamei părţii vătămate după care a agresat-o pe partea vătămată se impune majorarea cuantumului pedepsei, ţinând însă seama şi de persoana inculpatului, vârsta acestuia şi lipsa antecedenţei penale.

Astfel, s-a apreciat că o pedeapsă de 5 ani închisoare - deci sub minimul prevăzut de textul incriminator - va fi în măsură să contribuie eficient la sancţionarea şi reeducarea inculpatului.

Ca modalitate de executare a pedepsei s-a impus ca inculpatul să execute în regim de detenţie, având în vedere faptul că din împrejurările concrete de comitere a faptei, precum şi din atitudinea acestuia, (inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu se face vinovat de comiterea vreunei fapte şi că a acţionat doar ca urmare a comportamentului agresiv al părţii vătămate) nu rezultă suficiente garanţii că scopul pedepsei ar putea fi atins în cazul acestui inculpat şi fără executarea efectivă a acesteia.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a apreciat că instanţa de fond în mod corect şi conform art. 998 - 999 C. civ. vechi, în vigoare la data comiterii faptei a constatat că se justifică acordarea unor daune morale în favoarea părţii civile fiind evident că acestuia i-a fost provocat, prin fapta ilicită a inculpatului un prejudiciu moral, o suferinţă fizică şi psihică.

Apoi, cuantumul stabilit de instanţa de fond şi anume 5000 euro, este în măsură să contribuie la repararea acestuia, fiind în acord cu jurisprudenţa în materie şi stabilit conform criteriilor ce s-au cristalizat în doctrină.

Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. vor fi admise apelurile declarate Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi partea civilă F.B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 453 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Maramureş, pe care o va desfiinţa cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, pedeapsa rezultantă şi a modalităţii de executare a acesteia şi a pedepselor accesorii.

Pronunţând o nouă hotărâre în limitele de mai sus, se va majora cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.I. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) şi alin. (3) C. pen. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. se va constata concursul de infracţiuni şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. se vor contopi pedepsele stabilite, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare în regim de detenţie.

Urmează a fi făcută aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

Se vor menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi hotărâri, pentru motivele invocate mai sus.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 220/A din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi partea civilă F.B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 453 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.I. (fiul lui P. şi E., născut la data de 31 mai 1942 în Ciupercenii Noi, judeţul Dolj, domiciliat în Ciupercenii Noi, str. G., judeţul Dolj, 8 clase, pensionar, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, cetăţenie română) pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, pedeapsa rezultantă şi a modalităţii de executare a acesteia şi a pedepselor accesorii.

Pronunţând o nouă hotărâre în limitele de mai sus, s-a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.I. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) şi alin. (3) C. pen. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat concursul de infracţiuni şi în baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare în regim de detenţie.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi hotărâri.

S-a stabilit onorar parţial apărător din oficiu în sumă de 75 RON ce se va avansa din FMJ în favoarea av. R.C.O.

A fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare din care 75 RON reprezintă onorariu parţial apărător din oficiu.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile Parchetului şi a părţii civile au rămas în sarcina acestuia.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul R.I., criticând-o ca nelegală şi netemeinică atât în latura penală cât şi în latura civilă, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 14, 17 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la pct. 18, a arătat că din materialul probator aflat la dosarul cauzei nu rezultă că obiectul contondent nu ar fi fost leşul din lemn.

Cu privire la pct. 17 al normei de procedură - deja indicată s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen., întrucât latura obiectivă a infracţiunii subzistă însă nu este prezentă latura subiectivă.

Cu privire la pct. 10 al aceluiaşi text de lege s-a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la chestiuni esenţiale, ce au fost indicate în concluziile scrise, iar declaraţiile martorilor sunt contradictorii.

S-a solicitat a se constata că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt, având în vedere că era vorba de un gard cu înălţimea de aproximativ 2 metri, inculpatului fiindu-i imposibil să-l escaladeze având în vedere vârsta acestuia de aproximativ 73 de ani precum şi statura acestuia.

Totodată, cu privire la pct. 14 al dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. s-a solicitat a se da eficienţă maximă elementelor favorabile inculpatului, care este la primul incident cu legea penală, are o vârstă înaintată, i-au decedat doi copii şi are grave probleme medicale astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

S-a mai solicitat a se avea în vedere că, nici una dintre părţile care l-au acuzat şi care fac parte din familie, nu au spus motivul pentru care partea vătămată se afla în acel loc, solicitând menţinerea sentinţei instanţei de fond pentru ca inculpatul să nu execute pedeapsa în regim de detenţie, având în vedere că nu s-a produs nici un prejudiciu părţii vătămate, acesta a rămas în continuare agent de Poliţie.

Cu privire la latura civilă s-a arătat că sumele la care a fost obligat inculpatul sunt excesive, solicitând reducerea acestora.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia atacată în raport de motivele de critică mai sus expuse şi de cazurile de casare deja indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul de faţă declarat de inculpatul R.I. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în consecinţă în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Este nefondată prima critică din recursul declarat de inculpatul R.I. prin care pretinzându-se incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului penal.

Aceasta, întrucât cu referire la ambele motive de critică devaluate prin apelul său propriu declarat în cauză şi anume, solicitarea reţinerii în favoare a circumstanţei legale atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) şi respectiv, cererea de reducere a cuantumului daunelor morale de 5.000 euro pentru care s-a dispus obligarea către partea civilă F.I. - instanţa de apel a Curţii de Apel Cluj s-a pronunţat în sensul statuărilor ca fiind lipsite de pertinenţă, motivând cu amplitudine argumentele distinctive în raport de fiecare dintre acestea în cuprinsul filei 10 a deciziei recurate; şi prin aceasta conformându-se la obligaţia de motivare prevăzută de art. 383 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., precum şi de jurisprudenţa constantă în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

b) Nu este pertinentă nici secunda critică din recursul de faţă prin care pretinzându-se incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. se susţine că ambele instanţe de fond şi de apel au comis o gravă eroare de fapt, inclusiv sub aspectul obiectului contondent folosit la săvârşirea infracţiunii şi a mecanismului de săvârşire a acestuia, prin escaladarea unui gard cu înălţimea de circa doi metri, imposibil a fi escaladat de către recurentul inculpat R.I. dată fiind vârsta sa de 73 ani şi statura sa.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Astfel cum s-a statuat şi prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adoptată.

Aşadar, prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicaţii din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior şi de doctrină, Înalta Curte constată că în speţă nu există contradicţie evidentă între cele reţinute prin hotărârea recurată şi conţinutul probelor administrate, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În raport de consideraţiile metateoretice mai sus indicate, Înalta Curte are în vedere că ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar, printr-un examen complet şi convingător al mijloacelor de probă administrate în cauză şi anume:

- proces-verbal de sesizare din oficiu a I.P.J. Maramureş;

- proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă;

- procesele-verbale de la dos. urm. pen.;

- constatările preliminarii medico-legale şi raportul de expertiză medico-legală traumatologică din 18 august 2011 emis de Serviciul Medico-Legal Judeţean Maramureş - Baia Mare;

- depoziţiile martorilor: F.E., F.I., C.Ş.G., M.M., B.F.A., M.A., F.M. şi H.S. coroborate cu relatările inculpatului nominalizat pe parcursul instrucţiei penale şi declaraţia părţii vătămate F.B.I., care se constituie parte civilă şi cele ale părţii vătămate H.I., prin care aceasta din urmă neconstituindu-se parte civilă, însă solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu; au reţinut corect situaţia de fapt imputată în sarcina acestuia.

Cu această proiecţie, în propriul demers analitic, Înalta Curte are în vedere că în dimineaţa zilei de 17 august 2011, aflându-se pe str. L. din Borşa, inculpatul recurent R.I. a remarcat prezenţa în apropierea autoutilitarei sale, a părţii vătămate F.B.I. şi fiind într-o stare conflictuală mai veche cu aceasta, cât şi cu părinţii părţii vătămate, a coborât din cabina autoutilitarei lui şi s-a îndreptat către partea vătămată înjurând-o şi ameninţând-o apoi cu exercitarea de violenţe.

Între timp au sosit în locul respectiv, cu autovehiculul, şi părinţii părţii vătămate, martorii F.I. şi F.E.

Martora F.E. i-a cerut inculpatului să înceteze scandalul şi invectivele ce acesta le adresa fiului ei, dar inculpatul a continuat să adreseze cuvinte triviale atât părţii vătămate F.B.I., cât şi martorei F.E., pe care a şi bruscat-o, împingând-o.

Partea vătămată sus-menţionată i-a cerut imediat mamei sale să plece împreună cu el din locul respectiv, iar când aceştia se îndepărtau, inculpatul a luat din cabina maşinii lui o toporişca, cu care a lovit-o direct în cap, de două ori, pe partea vătămată, cauzându-i acesteia leziuni traumatice craniene vindecabile în 11 - 12 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală emis sub nr. 781 din 18 august 2011 de către Serviciul Medico-Legal Judeţean Maramureş - Baia Mare, partea vătămată F.B.I. a prezentat două leziuni traumatice distincte (parieto-occipital stg) ce s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor, respectiv toporişca - corp delict fiind exclusă lovirea cu bucata de lemn. Direcţia de aplicare a loviturilor a fost dinspre posterior spre anterior (din spate în faţă), dinspre medial spre lateral (din dreapta spre stânga victimei) în plan orizontal; în această situaţie poziţia victimă-agresor a putut fi: victima în ortostatism, agresorul în spatele şi în stânga acestuia".

După agresarea părţii vătămate F.B.I., inculpatul recurent R.I. a pătruns, fără drept, cu toporişca asupra sa, în curtea împrejmuită a casei părţii vătămate M.I. (str. L. din oraş Borşa), ascunzând toporişca în spaţiul dintre o stivă de lemne şi garaj.

c) Totodată, este lipsit de pertinenţă şi următorul motiv de critică din recursul formulat de inculpatul R.I. prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen., prin care se pretinde că latura obiectivă a infracţiunii subzistă însă nu este prezentă latura subiectivă.

Aceasta, întrucât împrejurarea că leziunile corporale nu au pus în pericol viaţa părţii vătămate F.B.I. şi au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale, au mai puţină semnificaţie în stabilirea intenţiei indirecte de a ucide.

Astfel în practica judiciară s-a decis că "lovirea repetată a victimei, în cap, cu o scândură, o cazma, un topor, ori o sapă, pe fondul unor relaţii tensionate, constituie tentativă la infracţiunea de omor, chiar dacă leziunile produse nu au pus în pericol viaţa" (a se vedea Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, Decizia penală nr. 1135 din 25 aprilie 1992 şi Deciziile penale nr. 302, 304 din 06 februarie 1992).

Or, intenţia indirectă de a ucide este relevată în speţa analizată de folosirea unui corp dur, apt să producă moartea - tăişul metalic al toporiştii inculpatului R.I. - iar pe de altă parte zona lovită parieto-occipital stg şi latero-cervical stg - respectiv corpul şi gâtul părţii vătămate F.B.I.

În acest sens este decisiv aspectul că inculpatul recurent R.I. a executat de la o mică distanţă un atac prin surprindere, ce a vizat zone vitale ale corpului părţii vătămate F.B.I. fără ca acesta din urmă să aibă posibilitatea de a se apăra, astfel că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei sale, pe care, chiar dacă nu 1-a dorit, l-a acceptat, ceea ce, pe plan subiectiv caracterizează în drept activitatea sa infracţională ca fiind tentativă la infracţiunea de omor calificat (în acest sens Decizia penală nr. 102 din 01 aprilie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Culegere de practică judiciară din 1999 şi Decizia penală nr. 88/A din 05 noiembrie 1996, Curtea de Apel Braşov, Jurisprudenţa din 1996.

În consecinţă, în planul încadrării juridice dată faptelor comise de recurentul inculpat nominalizat în mod legal s-a statuat prin hotărârea instanţei de fond menţinută sub acest aspect prin hotărârea instanţei de apel că fapta recurentului inculpat R.I. care la data de 17 august 2011, în prezenţa mai multor persoane, a provocat scandal public proferând injurii şi ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate F.B.I. şi a bruscat-o pe martora F.E. împingând-o, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

Pe de altă parte, fapta aceluiaşi recurent inculpat, care la 17 august 2011, pe str. L. din Borşa, după ce a provocat scandal public şi a proferat injurii şi ameninţări la adresa părţii vătămate F.B.I., a încercat a-i suprima acesteia viaţa, lovind-o în cap, de două ori, cu o toporişcă, realizează elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.

În fine, fapta aceluiaşi inculpat recurent deja indicat, care (după comiterea faptelor descrise în drept la pct. 1 şi 2 a pătruns înarmat cu o toporişcă în curtea împrejmuită a casei părţii vătămate H.I. şi a ascuns în acel loc corpul delict - toporişca, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de violare calificată de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.

Faptele descrise la punctele 1 - 3 în drept, comise de către inculpatul R.I. la data de 17 august 2011, în condiţiile concursului real de infracţiuni, determină aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.

În acest punct de analiză, Înalta Curte are în vedere că totalitatea apărărilor «pro causa» făcute de recurentul inculpat R.I. în vederea înlăturării necesare răspunderii penale angajate în cauză sunt înfrânte fără dubiu de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, nu este real faptul că acesta ar fi fost la rândul său agresat fizic în cadrul conflictului iscat între părţi, aspect ce rezultă din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză, conform căruia leziunile prezentate de recurentul inculpat în chiar ziua incidentului sunt anterioare acestei date, având o vechime de 2 - 5 zile.

Concomitent este fără temei şi susţinerea potrivit căreia inculpatul sus-menţionat ar fi lovit-o pe partea vătămată cu un băţ, întrucât rezultă în mod cert din concluziile raportului de expertiză medico-legală, precum şi din restul probelor administrate, că obiectul contondent folosit a fost o toporişcă, găsită de altfel, ulterior la locul faptei.

Cu aceeaşi proiecţie, se mai reţine că în mod judicios aceleaşi instanţe, de fond şi de apel, au stabilit în consecinţă coroborarea probelor testimoniale cu cele ştiinţifice că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului recurent R.I. a circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. având în vedere faptul că nu s-a dovedit că partea vătămată, prin comportamentul său să-i fi provocat inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, care să justifice violenţa de care a dat dovadă acesta, iar conflictul vechi dintre familia părţii civile şi inculpat nu poate constitui singur o astfel de circumstanţă atenuantă.

d) Pe de altă parte, este neîntemeiată şi critica de netemeinicie invocată de acelaşi recurent inculpat R.I. întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., prin care se tinde la menţinerea hotărârii instanţei de fond sub aspectul cuantumului de 3 ani închisoare al pedepsei rezultante stabilite şi respectiv a modalităţii suspendării sub supraveghere a executării acesteia în condiţiile art. 86¹ C. pen. pe durata unui termen de încercare de cinci ani.

Din acest punct de vedere, se reţine că pedeapsa rezultantă stabilită de instanţa de apel de cinci ani închisoare cu executare în regim de detenţie este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o măsură reală de constrângere şi reeducare a recurentului inculpat R.I., cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de violenţă sporită îndreptate împotriva vieţii persoanelor.

Concomitent, la stabilirea cuantumului majorat al pedepsei închisorii şi a modalităţii privative de libertate de executare a acesteia, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere în mod corespunzător criteriile legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmarea produsă, la modul şi mijloacele de comitere a faptei, la conduita deosebit de violentă a inculpatului, care a generat conflictul şi care a adresat injurii mamei părţii vătămate după care a agresat-o pe partea vătămată.

Totodată, au fost avute în vedere şi datele care circumstanţiază persoana recurentului inculpat R.I., fără antecedente penale, în vârstă de 73 ani, conchizându-se însă în mod judicios că acesta trebuie să execute pedeapsa aplicată în regim de detenţie, având în vedere faptul că din împrejurările concrete de comitere a faptei, precum şi din atitudinea acestuia, (inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu se face vinovat de comiterea vreunei fapte şi că a acţionat doar ca urmare a comportamentului agresiv al părţii vătămate) nu rezultă suficiente garanţii că scopul pedepsei ar putea fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia.

e) În fine, este nepertinent şi ultimul motiv de critică din recursul de faţă prin care se tinde la reducerea cuantumului daunelor morale de 5.000 euro în favoarea părţii civile F.B.I., întrucât în mod judicios ambele instanţe, de fond şi de apel, prin conformare la dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. vechi, în vigoare la data comiterii faptei, au constatat că se justifică acordarea unor daune morale în favoarea părţii civile deja indicată întrucât i-a fost provocată prin fapta ilicită a inculpatului un prejudiciu moral, o suferinţă fizică şi psihică, iar cuantumul stabilit de instanţa de fond şi anume 5000 euro, este în măsură să contribuie la repararea acestuia, fiind în acord cu jurisprudenţa în materie şi stabilit conform criteriilor ce s-au cristalizat în doctrina de specialitate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva Deciziei penale nr. 220/A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi la 2000 RON cheltuieli judiciare, prin apreciere, către intimata parte civilă F.B.I.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2013.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 1247/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1425/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 1422/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1422/2013. Penal