ICCJ. Decizia nr. 1584/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1584/2013
Dosar nr. 252/122/2011
Şedinţa publică din 10 mai 2013
Asupra recursurilor penale de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 534 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.L. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 61 C. pen., s-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 837 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 29 din 10 ianuarie 2011 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1794 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi transport de droguri de risc şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 61 C. pen., a fost menţinută liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 837 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 29 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1794 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 61 C. pen., s-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 837 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 29 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1794 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 RON (200 RON în cursul urmăririi penale) cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul N.L. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea în ţară, fără drept, de droguri de risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată şi a infracţiunii de deţinerea şi transport de droguri de risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 31 alin. (1), art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 22 iunie 2009, la ora 11,57, inculpatul N.L., l-a apelat pe N.H. şi l-a întrebat dacă a intrat în posesia coletului. N.H. i-a răspuns că în două-trei ore va intra în posesia coletului, iar la ora 13,36 a avut loc o altă convorbire telefonică, în care inculpatul N.L. a fost asigurat de fratele său, că în scurt timp ar fi intrat în posesia coletului, deoarece a fost sunat de cei de la firma de curierat.
La data de 22 iunie 2009, numitul N.H. a fost surprins de organele de poliţie după ce a intrat în posesia coletului în care s-au găsit drogurile, acesta recunoscând că în colet se afla cantitatea de 1/2 kg haşiş şi că era trimis de către un anume B.I. (declaraţia a fost făcută în calitate de învinuit în cauza înregistrată sub nr. 21 D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu), în prezenta cauză, numitul N.H. nedorind să dea declaraţii, invocând dispoziţiile art. 80 C. proc. pen.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul N.L. a fost persoana care a trimis coletul destinat numitului N.H., şi, deşi convorbirile au conţinut multe cuvinte şi expresii "codate", din declaraţiile făcute de N.H. în cauza nr. 21 D/P/2009 coroborate cu susţinerile martorilor B.A.N. şi S.P., s-a desprins concluzia că, expresiile „cafea", „tricouri albe", „ciorapi negri" „cămaşă cu mânecă lungă din aia mare", „tricou mare alb", „pereche din blugi din ăia albi, „tricou mic", „ciocolată", erau sinonime cu diverse droguri (cocaină, rezină de canabis, haşiş).
Cercetările au fost efectuate în lipsa inculpatului N.L., acesta aflându-se în Spania, sustrăgându-se urmăririi penale; demersurile efectuate de organele de poliţie în vederea găsirii acestuia au fost zadarnice, situaţie în care nu s-a putut prezenta materialul de urmărire penală.
În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii N.H., fratele inculpatului N.L., B.A.N., J.M.M.V., D.N. şi B.M.C.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.L., tribunalul nu a putut proceda la audierea acestuia, întrucât inculpatul nu s-a prezentat la instanţa de judecată pentru a-şi expune punctul de vedere cu privire la învinuirea ce i s-a adus prin actul de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul din 28 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu, la primul termen de judecată prezentându-se mama acestuia, numita R.F., care a învederat că fiul său, inculpatul din cauză, a fost plecat la muncă în Spania de circa 7 ani de zile, mama inculpatului reiterând cele învederate instanţei de judecată şi organelor de poliţie însărcinate cu îndeplinirea mandatului de aducere emis de tribunal pe numele inculpatului, procesul verbal de executare a mandatului de aducere aflându-se la dosar, mama inculpatului neputând indica adresa din Spania la care locuieşte inculpatul care de altfel a luat termen în cunoştinţă prin intermediul apărătorului său conform art. 291 alin. (3) C. proc. pen.
La termenul de judecată din data de 02 mai 2011, apărătorul ales al inculpatului a solicitat această probă testimonială, solicitând a fi audiaţi martorii din lucrări, probă încuviinţată la termenul sus menţionat, proba testimonială fiind solicitată şi de reprezentantul parchetului, aceeaşi martori din lucrări solicitându-se a fi audiaţi.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut că pe data de 22 iunie 2009, numitul N.H. a fost surprins de organele de poliţie după ce a intrat în posesia unui colet în care s-au descoperit droguri, acesta recunoscând că în colet se afla cantitatea de 1/2 kg haşiş, colet trimis de către inculpatul N.L., la data menţionată mai sus, mai exact la ora 11,57, inculpatul N.L. de la telefon apelându-l pe fratele său numitul N.H., ocazie cu care l-a întrebat pe acesta dacă a intrat în posesia coletului, numitul N.H. răspunzându-i că în două-trei ore ar fi intrat în posesia coletului, la ora 13,36 având loc o altă convorbire telefonică în care inculpatul N.L. este asigurat de fratele său N.H., că în scurt timp ar fi intrat în posesia coletului deoarece fusese sunat de cei de la firma de curierat.
Pentru a reţine astfel, tribunalul a avut în vedere declaraţiile date în cursul urmării penale de martorul B.A.N., martor ce a relatat în mod constant că a fost prieten cu numitul N.H. din copilărie şi a cunoscut că acesta a primit în cursul anului 2009 din Spania, de la inculpatul N.L. diverse cantităţi de droguri (haşiş), chiar N.H. spunându-i că drogurile îi erau trimise de fratele său din Spania.
A fost adevărat că în faza cercetării judecătoreşti martorul B.A.N. a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală precizând că, doar a bănuit că drogurile primite de numitul N.H. din Spania ar fi fost trimise de inculpatul N.L., fratele numitului N.H., însă aceste reveniri ale martorului asupra declaraţiilor anterioare nu au putut fi luate în considerare de tribunal, întrucât motivele invocate de martor drept temei al revenirilor sale, respectiv că el ar fi precizat organelor de cercetare penală că doar bănuieşte că drogurile ar fi fost trimise lui N.H. de fratele acestuia, inculpatul N.L., însă agenţii D.I.I.C.O.T. i-au spus să consemneze în declaraţii ceea ce i-au spuneau ei deoarece este mai bine pentru el şi că la momentul audierii sale de organele de cercetare penală s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor, iar audierea sa s-ar fi făcut în lipsa apărătorului său, nu constituie motive temeinice care să inducă instanţei convingerea că declaraţiile martorului date în faza urmăririi penale nu ar corespunde adevărului.
Astfel, din nici o probă administrată în cauză nu a rezultat vreun un indiciu că martorul ar fi fost la momentul audierii sale de organele de cercetare penale sub influenţa drogurilor, acesta având de altfel posibilitatea să se prevaleze de starea de sănătate, dacă susţinerile ar fi fost întemeiate pentru a amâna audierea sa la o dată ulterioară, la dosar neexistând nici o cerere în acest sens din partea martorului B.A.N.
Nici cel de-al doilea motiv invocat de martor drept temei al revenirii sale asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală nu poate fi primit de tribunal, acesta având posibilitatea ca în situaţia în care asupra sa s-ar fi exercitat presiuni de orice natură să aducă la cunoştinţă procurorului aceste aspecte sau să refuze să fie audiat în lipsa unui avocat, prezenţa unui avocat care să fi fost desemnat din oficiu pentru martor nefiind obligatorie având în vedere calitatea în cauza de faţă şi anume martor, astfel încât nici susţinerea acestuia potrivit căreia ar fi fost audiat în lipsa unui apărător nu poate fi primită de tribunal.
Declaraţiile martorului B.A.N. s-au coroborat cu declaraţiile martorului S.P. date în faza urmării penale, în faza cercetării judecătoreşti neputând fi audiat, întrucât aşa după cum a rezultat din cuprinsul procesului verbal întocmit cu ocazia citării sale cu mandat de aducere, acesta a fost plecat de mult timp de la domiciliul, locaţia exactă a acestuia neputând fi identificată, martor ce a relatat că în urma discuţiilor purtate cu numitul N.H., a aflat de la acesta că drogurile i-au fost trimise din Spania de fratele său, inculpatul N.L., din probele dosarului nerezultând nici un indiciu care să conducă la concluzia că depoziţiile martorului nu ar fi fost sincere.
Declaraţiile celor doi martori s-au coroborat cu concluziile raportului de expertiză criminalistică din 25 iunie 2009, raport din cuprinsul căruia a rezultat că în interiorul coletului primit de numitul N.H., pe două obiecte aflate în colet au fost identificate urme papilare create de degetul mare şi cel mijlociu de la mâna stângă a inculpatului N.L. (impresiunile papilare ale acestuia aflându-se în baza de date a I.P.J. Giurgiu având în vedere că inculpatul este recidivist), aspect ce a înlăturat susţinerile numitului N.H., susţineri potrivit cărora coletul cu droguri ar fi fost trimis de numitul B.I. ale cărui amprente nu au fost identificate pe obiectele aflate în colet.
Această susţinere a numitului N.H. cu privire la persoana care i-ar fi trimis coletul cu droguri a fost contrazisă şi de cuprinsul interceptărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi N.H., convorbiri din care a rezultat că persoana ce a expediat coletul cu droguri din Spania a fost inculpatul N.L. şi nu B.I.
Chiar dacă convorbirile telefonice dintre inculpat şi fratele său N.H. au fost criptate, aceştia neutilizând vreodată termenul de haşiş sau termenul drog, ceea ce a fost relevant din aceste convorbiri telefonice a fost faptul că, coletul primit la data de 22 iunie 2009 de N.H., colet în care s-a aflat ascuns haşiş, a fost expediat de inculpatul N.L., relevantă fiind şi insistenţa acestuia din urmă la fratele său de a ridica coletul şi a găsi cumpărători cât mai repede, o astfel de insistenţă la fiecare convorbire telefonică anterior primirii coletului de N.H. relevând grija deosebită a inculpatului pentru valoarea pe care o reprezenta haşişul, fiind greu de crezut că insistenţele sale s-ar fi datorat necesităţii vânzării rapide a câtorva pachete de cafea sau ciocolată.
Tribunalul a reţinut că susţinerea numitului N.H., destinatarul coletului cu haşiş, susţinere potrivit căreia drogurile nu i-ar fi fost trimise de fratele său inculpatul N.L., ci de numitul B.I. a fost înlăturată, probele stabilind fără nici un dubiu că expeditorul coletului cu haşiş, a fost inculpatul N.L., prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 52 C. proc. pen. fiind astfel înlăturată.
Tribunalul a reţinut că faptele inculpatului N.L. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere şi transport de droguri de risc fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
Apreciind că probele administrate în cauză fac dovada că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la starea de recidivă, prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie reglementată de disp. art. 37 lit. a) C. pen., el fiind liberat condiţionat, din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 29 din 10 ianuarie 2001 a Judecătoriei Giurgiu, la data de 22 noiembrie 2005 rămânând un rest rămas neexecutat de 837 zile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, inculpatul N.L., solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., el susţinând că nu a comis faptele ce i se reţin în sarcină.
Prin decizia penală nr. 270/A din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul N.L., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 534 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Giurgiu şi rejudecând, în fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen.;
- pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.;
- restul de 837 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 29 din 10 ianuarie 2011 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1794 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, în privinţa căreia s-a menţinut liberarea condiţionată.
A înlăturat aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A înlăturat aplicarea art. 61 C. pen., constatând că fapta dedusă judecăţii a fost comisă după executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2091 din 13 octombrie 2003 a Judecătoriei Giurgiu.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.L. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul N.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului; onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond rezultând din probatoriul administrat în cauză că inculpatul N.L. este cel care a expediat drogurile din Spania, astfel încât solicitarea lui de achitare pentru faptul că nu el este autorul infracţiunii a fost apreciată ca nefondată.
Apreciază însă Curtea de Apel Bucureşti că apelul declarat de inculpat este întemeiat sub alte aspecte şi anume greşita reţinere a disp. art. 31 C. pen. alături de infracţiunea prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000, cât timp actul de sesizare nu cuprinde referiri privind participaţia improprie.
Pe cale de consecinţă instanţa de prim control judiciar a înlăturat aplicarea art. 31 C. pen. cu privire la infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. c) C. pen., instanţa de prim control judiciar a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., din considerentele hotărârii rezultând că această soluţie se impunea întrucât nu se pot reţine distinct în sarcina inculpatului atât activităţile de introducere în ţară fără drept de droguri de risc cât şi activităţile de deţinere şi transport de droguri de risc fără drept, faptă săvârşită prin intermediul firmei de transport, în condiţiile în care însăşi operaţiunea de introducere în ţară de droguri presupune implicit şi deţinerea, respectiv transportul acestora.
Cu privire la starea de recidivă a inculpatului reţine instanţa de apel că din înscrisurile existente la dosar, rezultă că acesta a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, însă având în vedere că prevederile legale privind recidiva postexecutorie sunt defavorabile inculpatului nu a dispus schimbarea încadrării juridice ci a înlăturat disp. art. 61 C. pen., apreciind că acest tratament îi este favorabil inculpatului.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul N.L..
Criticile formulate de parchet se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. şi se referă la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În susţinerea acestui motiv de recurs arată parchetul că elementele constitutive ale celor două infracţiuni, atât obiectul juridic, cât şi urmarea socialmente periculoasă, precum şi elementul material sunt diferite astfel că se impune reţinerea ambelor infracţiuni, atât cea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., cât şi cea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Reprezentantul parchetului a extins motivele de recurs, care se circumscriu tot cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., arătând că în mod greşit au fost reţinute disp. art. 37 lit. a) C. pen., în loc de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Criticile formulate de recurentul inculpat N.L. se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi solicită aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond în baza unei analize judicioase şi obiective a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în condiţii de oralitate şi nemijlocire, în faza de cercetare judecătorească, relevante în acest sens fiind procesul verbal de prindere în flagrant a numitului N.H., conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi fratele său N.H., raportul de expertiză criminalistică din care a rezultat că urmele papilare ridicate de pe carcasa de ceas de birou marca Q. şi tubul cu spray deodorant marca G., obiecte aflate în coletul poştal găsit asupra martorului N.H., au fost create de degetul mare şi cel mijlociu de la mâna stângă a numitului N.L., declaraţiile martorilor B.A.N. şi S.P.
Din coroborarea probelor administrate pe parcursul procesului penal rezultă că inculpatul N.L. a expediat din Spania prin intermediul firmei de curierat AX., un colet în care se afla disimulată, cantitatea de 505,02 gr. rezină de cannabis.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că motivul de recurs invocat de parchet cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. nu este întemeiat.
Înalta Curte reţine că soluţia de achitare este corectă însă pentru alte considerente decât cele reţinute de instanţa de prim control judiciar.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. se reţine, în esenţă, că inculpatul N.L. a comis această faptă prin intermediul firmei de curierat AX. fără ca aceasta să cunoască faptul că urmează să transporte un colet în care se afla disimulată cantitatea de 505,02 gr. rezină de cannabis.
Întrucât coletul a fot predat numitului N.H. de către J.M.M.V., reprezentantul firmei, acesta recunoscând conţinutul coletului s-a dispus faţă de el neînceperea urmăririi penale.
Potrivit disp. art. 31 alin. (1) C. pen. - constituie participaţie improprie determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
Aşa cum rezultă din conţinutul acestor dispoziţii legale, existenţa participaţiei improprii în modalitatea culpei şi intenţiei, impune ca participanţii care lucrează cu intenţie să efectueze acte de determinare a autorului, fie acte de înlesnire sau ajutare a acţiunii acestuia la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.
Ca atare termenii determinarea cu intenţie ca şi termenii înlesnirea sau ajutarea cu intenţie au înţelesul dat de legiuitor în disp. art. 25 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) referitoare la participaţia penală proprie în forma instigatorului şi complicelui.
La participarea penală improprie, spre deosebire de participaţia penală propriu - zisă, actele de determinare, înlesnire sau ajutare cu intenţie sunt efectuate în aşa fel încât persoana faţă de care sunt îndeplinite să nu bănuiască, să nu îşi dea seama că este determinată să comită o faptă prevăzută de legea penală.
Raportând acestor consideraţii teoretice la cauza dedusă judecăţii reţine Înalta Curte că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul N.L. ar fi executat acte de determinare, înlesnire sau ajutare a reprezentantului AX. să transporte şi să predea coletul în care se aflau drogurile numitului N.H.
Pentru a fi reţinută vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. se impunea efectuarea unor activităţi specifice instigării sau complicităţii la adresa reprezentantului AX. în sensul producerii unui climat favorabil comportărilor imprudente ale acestuia.
Ori din probele dosarului nu rezultă că inculpatul N.L. ar fi executat astfel de acte de determinare, înlesnire sau ajutare cu intenţie, el apelând la firma de curierat doar în virtutea obiectului de activitate al acestei firme şi anume acela de transport internaţional de mărfuri.
În lipsa unor acte specifice participaţiei improprii, apreciază Înalta Curte că soluţia de achitare dispusă de instanţa de prim control judiciar cu privire la infracţiunea prev. de art. alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. este legală şi temeinică însă pentru argumentele expuse anterior şi nu pentru considerentele avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti pe care Înalta Curte nu le împărtăşeşte.
Nici criticile referitoare la starea de recidivă nu sunt fondate.
De altfel, Curtea de Apel Bucureşti a observat în mod corect că inculpatul a comis fapta de stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), însă faţă de împrejurarea că aceste dispoziţii legale sunt mai grave din punct de vedere al consecinţelor pe care le pot avea şi având în vedere că apelul a fost declarat de inculpat, în virtutea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, a ales să reţină la încadrarea juridică a faptei disp. art. 37 lit. a) C. pen., înlăturând doar consecinţele art. 61 C. pen.
Înalta Curte apreciază că aceste critici formulate oral de către reprezentantul parchetului nu sunt întemeiate, disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fiind defavorabile inculpatului, astfel încât dând relevanţă disp. art. 3858 C. proc. pen., apreciază că nu se impune a fi reţinute disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), situaţie ce ar echivala cu agravarea situaţiei în propria cale de atac.
Nici recursul declarat de inculpat nu este întemeiat.
Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanţa de apel dând eficienţă criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pedeapsa aplicată corespunde gradului de pericol social ridicat al faptei comise.
Natura faptei comise, modalitatea de comitere a faptei constând în introducerea în ţară a unei cantităţi mari de droguri, poziţia adoptată de inculpat de nerecunoaştere a faptei, faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale săvârşind fapta în stare de recidivă, sunt împrejurări care justifică regimul sancţionator stabilit de instanţa de apel, neexistând alte împrejurări care să facă posibilă aplicarea unei sancţiuni penale mai blânde.
Faţă de toate argumentele prezentate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul N.L. împotriva deciziei penale nr. 270/A din 01 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1220/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1458/2013. Penal → |
|---|
