ICCJ. Decizia nr. 1624/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1624/2013
Dosar nr. 535/35/2012
Şedinţa publică din 13 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă cererea formulată de petiţionarul S.l. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petiţionarul S.I., împotriva rezoluţiei din 22 octombrie 2012 dată în dosarul nr. 131/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a rezoluţiei din 20 noiembrie 2012 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 605 din 11 februarie 2012, care au fost menţinute în totalitate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia din 22 octombrie 2012, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 131/P/2012, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauză faţă de executorul judecătoresc M.B., sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În considerentele acesteia s-a reţinut că, prin plângerea formulată, petiţionarul S.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc M.B. sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că a refuzat să-şi exercite obligaţiile prevăzute de lege într-un dosar execuţional promovat de către reclamant.
S-a reţinut că, din analizarea actelor de cercetare penală efectuate în cauză, rezultă că în sarcina executorului judecătoresc M.B. nu poate fi reţinută comiterea vreunei fapte penale, situaţie în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2012 dată în dosarul nr. 605/II.5/2012, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale mai sus arătate.
Prin plângerea adresată instanţei, petiţionarul a solicitat să se desfiinţeze rezoluţia şi să se trimită cauza la procuror, în vederea începerii urmăririi penale, arătând că i-au fost lezate drepturile şi interesele legitime, condiţii în care înţelege să solicite şi acordarea de daune materiale în sumă de 50.000 lei, reprezentând salariul pe care l-ar fi putut câştiga în condiţiile în care executorul judecătoresc şi-ar fi îndeplinit atribuţiile, respectiv în condiţiile în care ar fi fost reîncadrat pe postul deţinut anterior, conform titlului execuţional reprezentat de decizia civilă nr. 79l/R/2011.
A cerut petiţionarul să se dispună obligarea intimatului la plata sumei de 50.000 euro, respectiv contravaloarea acestora în lei, această sumă reprezentând despăgubiri, constând atât în salariile pe care le-ar fi primit, precum şi daune morale, ca urmare a faptului că i-a fost încălcată demnitatea şi dreptul la imagine publică.
Totodată, a solicitat petiţionarul ca instanţa să se pronunţe şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 49 din Legea nr. 53/2003, excepţie pe care a invocat-o prin cererea depusă în scris la dosarul cauzei în data de 4 aprilie 2013.
În motivarea plângerii sale, petiţionarul a arătat că, începând cu data de 1 martie 2010, i-a fost suspendat contractul individual de muncă şi că a contestat această decizie, contestaţiile sale făcând obiectul dosarelor nr. 4792/111/2010 şi nr. 11262/111/2010.
A mai arătat petiţionarul că în dosarul nr. 4792/111/2010 există mai multe hotărâri care încalcă dispoziţiile legale şi care se contrazic, făcând referire şi la faptul că a fost cercetat timp de un an într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi delapidare, dosar în care s-a dispus ulterior neînceperea urmăririi penale. A mai precizat că a formulat mai multe plângeri penale, ce au format obiectul dosarelor nr. 9153/P/2010 şi nr. 1459/P/2011, dar că acestea sunt tergiversate şi se refuză soluţionarea lor.
De asemenea, petiţionarul a susţinut că soluţionarea dosarului nr. 11262/111/2010 a fost tergiversată, că acesta nu este soluţionat, deşi s-a efectuat o expertiză prin care s-a stabilit că a muncit timp de 6 luni fără să fie plătit şi fără să fie încheiat un contract de muncă şi că există două acte adiţionale false şi nule de drept, sens în care a cerut instanţei să constatate această împrejurare, respectiv să dispună anularea lor.
Examinând rezoluţia atacată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, curtea de apel a constatat că aceasta este temeinică şi legală, iar plângerea formulată de petiţionar este nefondată.
S-a constatat că în sarcina intimatului, executorul judecătoresc M.B., nu poate fi reţinută comiterea vreunei fapte penale, neputându-se susţine că acesta şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi că, prin aceasta, ar fi vătămat interesele legitime ale petiţionarului.
Astfel fiind, curtea de apel a apreciat că, în cauză, în mod corect s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, s-a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., instanţa învestită cu judecarea unei plângeri împotriva actelor procurorului nu poate să acorde daune materiale sau morale, nici chiar în cazul în care ar admite plângerea.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003, curtea de apel a reţinui: că articolele a căror neconstituţionalitate se invocă fac parte din Capitolul IV din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) - Suspendarea contractului individual de muncă, reglementând condiţiile şi cazurile în care se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă, or, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă dacă dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă sunt în vigoare, au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Astfel s-a constatat că, dacă două dintre condiţii sunt îndeplinite în speţă, respectiv dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în mod evident, acestea nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, ce are ca obiect plângerea formulată de petiţionar împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul M.B., sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul S.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Totodată, pe calea prezentului recurs, petiţionarul şi-a exprimat nemulţumirea relativ la faptul că nu a fost trimisă spre competentă soluţionare la Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate pe care a invocat-o şi care, în opinia sa, are legătură directă cu cauza.
Examinând cauza, în raport de actele şi lucrările dosarului, înalta Curte reţine, mai întâi, că sentinţa penală nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori este definitivă în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a plângerii formulate de petiţionarul S.I. împotriva rezoluţiei din 22 octombrie 2012 dată în dosarul nr. 131/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a rezoluţiei din 20 noiembrie 2012 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 605/II.2/2012.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte dispoziţia cuprinsă în sentinţa penală anterior menţionată, referitoare la respingerea cererii formulate de petiţionarul S.I. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003, înalta Curte constată că recursul declarat de acesta din urmă este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Pe de altă parte, înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cursul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât şi stabilirea existenţei acestui interes pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit. Aşadar, soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul penal.
În speţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 nu are legătură cu cauza, între aceste texte de lege şi soluţionarea pe fond a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petiţionar în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. neexistând o legătură esenţială.
Înalta Curte reţine că cerinţa relevanţei este tocmai expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării cauzei, excepţia de neconstituţionalitate putând fi. soluţionată atunci când fără această soluţionare procesul nu poate fi tranşat.
Astfel, cu privire la excepţia invocată de petiţionar, de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003, înalta Curte constată că, atâta vreme cât excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în mod corect Curtea de Apel Oradea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Aşa fiind, înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul S.I. împotriva sentinţei penale nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul S.I. împotriva sentinţei penale nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1626/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1625/2013. Penal → |
|---|
