ICCJ. Decizia nr. 1626/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1626/2013
Dosar nr. 2798/1/2013
Şedinţa publică din 13 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 5708/120/2012, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării a inculpatului A.A.V., aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni şi în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut această măsură.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 89 din data de 1 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (2) - 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.A.V. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 65 C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat, pe o perioadă de un an, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).
De asemenea, potrivit disp. art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (2) - 76 lit. e) teza I C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
S-a dispus contopirea pedepselor stabilite şi în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, anume 3 ani şi 4 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de un an.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a şi b) C. pen.
Conform disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii pronunţate timpul arestării preventive începând cu data de 22 iunie 2012 (data confirmării punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Prahova în baza încheierii nr. 19 din 22 aprilie 2011), la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul A.A.V. prin încheierea nr. 19 din 22 aprilie 2011 pronunţată de către Tribunalul Prahova în dosarul nr. 3690/105/2011 şi în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă a cărui executare a fost confirmată la data de 22 iunie 2011 prin încheierea pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 3690/ 105/2011.
În latură civilă, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 din acelaşi cod, s-a luat act că părţile vătămate B.I.C., R.I. şi B.R.M. nu se constituie părţi civile în procesul penal.
În temeiul art. 109 C. proc. pen., la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus restituirea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la 20 aprilie 2011, descrise în procesul verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, reprezentate de: hard-diskul; un telefon prevăzut cu acumulator şi cartelă; o cartelă V., o cartelă C. şi o agendă de culoare maro.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 5200 lei (5000 lei reprezentând cheltuielile judiciare stabilite în faza urmăririi penale).
Curtea de apel a constatat că, pe baza probelor şi a mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv: declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor, procesele-verbale de recunoaştere, procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, în fapt, prima instanţă a reţinut că, în anul 2008, inculpatul a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi condus de către G.F.N., profilat pe comiterea mai multor tipuri de infracţiuni, printre care şi „şantajul", în cadrul grupului inculpatul exercitând acte de constrângere asupra părţilor vătămate R.I., B.I.C. şi B.R., cărora le-a pretins diverse sume de bani ca ,,taxă de protecţie" sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, obţinând astfel în mod injust importante de bani.
În drept, s-a constatat că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, respectiv şantaj, prevăzute şi pedepsite prin disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi 194 alin. (1) C. pen., texte de lege în baza cărora instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.A.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, calea de atac declarată fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 5708/120/2012 cu prim termen de judecată la data de 9 mai 2013.
Având în vedere că ultima dată măsura arestării preventive a fost menţinută faţă de inculpatul A.A.V. la data de 1 martie 2013, iar termenul de fond, conform repartizării aleatorii, a fost stabilit la 9 mai 2013, s-a fixat termen intermediar pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei stării de arest, procedându-se conform dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., potrivit cu care în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive mai înainte de expirarea celor 60 de zile prevăzute de art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, indiferent de faza de judecată.
Curtea de apel, examinând actele şi lucrările dosarului, a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în lipsă, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, prin încheierea nr. 19 din 22 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, confirmarea mandatului emis pentru 30 de zile făcându-se la data de 22 iunie 2011. S-a reţinut, de asemenea, că ulterior s-a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în condiţiile art. 3001 C. proc. pen., în Camera de Consiliu, prin încheierea pronunţată la data de 19 iulie 2012 dispunându-se menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Totodată, a fost avut în vedere că măsura arestării preventive a fost verificată în condiţiile art. 3002 C. proc. pen., în interiorul termenului prevăzut de art. 160b alin. (1) C. proc. pen., dispunându-se prin încheierile pronunţate la datele de 30 august 2012, 25 septembrie 2012, 22 octombrie 2012, 11 decembrie 2012 şi 14 ianuarie 2013, menţinerea acestei măsuri, urmare constatării subzistenţei temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, încheieri devenite definitive prin respingerea recursului declarat de inculpat.
S-a mai reţinut că inculpatul a săvârşit cu intenţie infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă cu certitudine din modalitatea concretă a săvârşirii faptelor, respectiv prin constrângere a victimei, prin violenţă sau ameninţare şi care să o determine să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, nefiind necesar ca victima să şi satisfacă pretenţia făptuitorului, dar şi din participaţia inculpatului în raport de celelalte persoane care au făcut parte din grupul infracţional organizat.
De asemenea, sa constatat că temeiurile care au impus arestarea preventivă a inculpatului se menţin şi impun în continuare judecarea inculpatului în stare de arest preventiv.
Având în vedere natura şi gravitatea faptelor comise, împrejurările comiterii acestora, dar şi persoana inculpatului, care a acţionat cu intenţie directă, dându-şi seama că exercită o acţiune de constrângere, producând prin aceasta o stare de temere victimei, în scopul dobândirii în mod greşit a unui folos pentru altul, curtea de apel a apreciat că se impune menţinerea stării de arest preventiv a acestuia, pericolul social concret pentru ordinea publică nefiind diminuat.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, a fost avută în vedere şi temerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar putea să comită şi alte fapte penale, precum şi gradul de pericol social deosebit, rezonanţa socială a faptelor penale comise de inculpat, mai ales în rândul comunităţii din care provine.
Totodată, s-a reţinut că menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A.A.V. este în concordanţă şi cu prevederile art. 5 paragraful lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit cu care dreptul unei persoane la libertate şi siguranţă nu este încălcat în situaţia în care aceasta este deţinută legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent, inculpatul în cauză fiind condamnat de instanţa de fond la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.A.V., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.V. împotriva încheierii din 26 aprilie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. 5708/120/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1624/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
