ICCJ. Decizia nr. 1625/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1625/2013
Dosar nr. 3286/2/2013
Şedinţa publică din 13 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 214 din 8 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 3286/2/2013 (1506/2013), în baza art. 103 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, rap. la art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 aprilie 2013 de către Parchetul Internaţional din Stockholm, faţă de I.I.
S-a constatat că persoana solicitată şi-a exprimat consimţământul la predare, precizând că se prevalează de regula specialităţii şi este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranţă în România.
S-a dispus predarea persoanei solicitate I.I. către autorităţile judiciare suedeze.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 08 mai 2013 până la 05 iunie 2013, inclusiv. S-a dispus emiterea mandatului de arestare. S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută de la 07 mai 2013, ora 15:35 până la 08 mai 2013, ora 15:35.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa prin adresa nr. 890/II-5/2013 din 08 mai 2013, în conformitate cu disp. art. 102 din Legea nr. 302/2004, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 aprilie 2013, de către autorităţile judiciare suedeze - Parchetul Internaţional din Stockholm, faţă de cetăţeanul român I.I.
În cuprinsul sesizării s-a menţionat că autorităţile suedeze au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 24 aprilie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă gravă, prev. de capitolul 6, secţiunea 12 C. pen. suedez, mandat ce a fost transmis de către Biroul SIRENE.
Împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore în data de 07 mai 2013, ora 15:35 până la data de 08 mai 2013, ora 15:35, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 31 din data de 07 mai 2013.
A fost ataşată lucrarea înregistrată sub nr. 890/II-5/2013, la data de 26 aprilie 2013, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ce conţine mandatul european de arestare transmis prin fax în limba suedeză şi traducerea în limba română, adresele de verificare şi de depistare a persoanei solicitate, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, a dreptului de a fi asistat de apărător şi de comunicare a mandatului european, copia actului de identitate a persoanei solicitate, precum şi ordonanţa de reţinere a persoanei solicitate.
Faţă de cele reţinute, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european şi în urma verificărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, instanţa a verificat dacă persoana solicitată a primit un exemplar al mandatului, această împrejurare rezultând nu numai din confirmarea persoanei solicitate, ci şi din procesul-verbal întocmit de către procuror.
Persoana solicitată şi-a exprimat consimţământul pentru predarea către autorităţile străine.
Curtea de apel a solicitat relaţii suplimentare în legătură cu conţinutul mandatului european de arestare (secţiunea „e"), respectiv o descriere detaliată a circumstanţelor în care s-a comis infracţiunea şi bifarea categoriei, după caz, a categoriilor de infracţiuni, corespunzător modelului tip al mandatului european de arestare.
De asemenea, s-a solicitat autorităţilor emitente să precizeze cu exactitate scopul pentru care s-a emis mandatul european de arestare (pentru cercetarea persoanei solicitate sau în vederea executării unei pedepse privative de libertate), precum şi relaţii privind respectarea garanţiilor prev. art. 6 din C.E.D.O la momentul emiterii mandatului de arestare, în lipsă.
Autorităţile suedeze au comunicat copia ordonanţei de luare a măsurii de siguranţă a deţinerii, precizând că măsura de detenţie a fost emisă cu referire la infracţiunea prev. de capitolul 6, secţiunea 12 C. pen. suedez, respectiv infracţiunea de proxenetism în formă gravă, că descrierea detaliată a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea indicată în mandatul european de arestare se regăseşte în ordonanţa de deţinere şi că mandatul european a fost emis în vederea executării măsurii de siguranţă ce a fost luată împotriva persoanei supuse anchetei judiciare.
Cât priveşte garanţiile referitoare la dreptul de apărare prev. de art. 6 din C.E.D.O., s-a arătat că acestea sunt prevăzute în regulamentul suedez şi în Constituţia suedeză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare a fost emis în data de 24 aprilie 2013 de către Parchetul Internaţional din Stockholm, persoana solicitată I.I. fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă gravă, prev. de capitolul 6, secţiunea 12 şi capitolul 9, secţiunea 6 C. pen. suedez, iar pedeapsa maximă care se poate aplica pentru infracţiunile de mai sus este de 8 ani.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada martie 2012 - 14 aprilie 2013, în Suedia, împreună sau în complicitate cu alte persoane, I.I. a promovat şi a exploatat în mod ilegal mai multe femei, care proveneau în special din România şi care practicau prostituţia în schimbul unor sume de bani în regiunea Stockholm, dar şi în alte oraşe din Suedia. De asemenea, a promovat în mod ilegal posibilitatea unei alte persoane sau a altor persoane de a obţine bani din activitatea de proxenetism.
Împreună cu alte persoane, I.I. a recrutat femei din România şi din alte state pentru a merge în Suedia să practice prostituţia în schimbul unor sume de bani. Această activitate a fost organizată de I.I. şi de alte persoane. I.I. mergea periodic în Suedia, dar, de asemenea, a făcut aranjamente din România şi din alte state pentru ca alte persoane să găsească locuinţe în Suedia, să posteze anunţuri pe internet, să obţină telefoane mobile şi cartele SIM, să primească telefoane şi mesaje text de la clienţii care doreau raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani şi să facă rezervări pentru vizitatori şi, de asemenea, a administrat activitatea de prostituţie. În nenumărate rânduri, a plecat în România sau în alt stat unde a primit bani rezultaţi din această activitate care erau trimişi din Suedia.
S-a reţinut că, în cauză, există suficiente date de identificare a persoanei solicitate, iar numitul I.I. nu a formulat obiecţiuni privind identitatea.
Totodată, s-a constatat că fapta pentru care a fost emis mandatul european de arestare face parte din art. 329 C. pen. (care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani).
A fost avut în vedere că, deşi mandatul european de arestare nu conţine o descriere detaliată a faptelor, nu se poate considera că nu îndeplineşte condiţiile de formă referitoare la conţinut. În plus, s-a reţinut că mandatul se întemeiază pe o ordonanţă de luare a măsurii de siguranţă de detenţie emisă de către Parchetul Internaţional din Stockholm, iar ordonanţa conţine o expunere în amănunt a faptelor.
Cât priveşte respectarea art. 6 din C.E.D.O., s-a constatat că aceasta a fost confirmată prin răspunsul înaintat de autorităţile suedeze, iar ordonanţa de privare de libertate a fost emisă de către un judecător, existând astfel suficiente garanţii cu privire la respectarea dreptului la apărare.
Mai mult, s-a reţinut faptul că garanţiile referitoare la respectarea dreptului la apărare sunt prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 ca şi condiţie specială de predare a persoanei solicitate, în situaţia în care mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă privative de libertate, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât mandatul european a fost emis pe numele numitului I.I. în vederea desfăşurării anchetei penale, fără ca împotriva acestuia să fi fost pronunţată o hotărâre de condamnare în lipsă.
De asemenea, s-a avut în vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, aşa încât nu există motive pentru a pune la îndoială susţinerile autorităţii suedeze dintr-o ţară membră a Uniunii Europene.
Cât priveşte dispoziţiile art. 22 şi 23 din Legea nr. 302/2004, referitoare la anumite motive opţionale de refuz, s-a constatat că acestea vizează instituţia extrădării, nefiind aplicabile în cazul punerii în executare a mandatului european de arestare, care se realizează în cadrul unei proceduri distincte şi speciale.
Astfel, s-a constatat că este vorba de vechea reglementare, anterioară republicării Legii nr. 302/2004 în M.O. nr. 377 din 31 mai 2011, iar în prezent acest motiv de refuz facultativ este prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 103 alin. (4).
Pe cale de consecinţă, nu s-a putut constata existenţa vreunuia din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din legea de mai sus, reţinându-se că aspectele invocate de către persoana solicitată nu se încadrează în situaţiile prevăzute în mod expres de dispoziţia legală anterior menţionată, nefiind incidente nici motivele obligatorii de refuz şi nici cele facultative.
A fost avut în vedere că, la primul termen de judecată, în prezenţa unui apărător ales şi după ce instanţa a făcut aplicarea art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, după ce persoana solicitată a precizat că a primit o copie a mandatului european de arestare, I.I. a precizat în mod expres că este de acord cu predarea, aşa încât instanţa a luat act de manifestarea de voinţă şi în conformitate cu art. 103 alin. (5), s-a întocmit procesul-verbal în care s-a menţionat consimţământul la predare.
Cu toate că instanţa a solicitat informaţii suplimentare de la autorităţile emitente, relaţiile comunicate de către autorităţile suedeze nu au modificat situaţia iniţială într-o asemenea măsură încât să se poată considera că acordul iniţial la predare a fost viciat sau că nu a fost dat în deplină cunoştinţă de cauză.
De altfel, s-a constatat că şi cu ocazia dezbaterilor, persoana solicitată a precizat că nu refuză predarea şi a invocat faptul că a fost căsătorit cu o persoană din Suedia şi are şi un copil cu aceasta, motiv pentru care, personal, apreciază că nu se poate reţine infracţiunea de proxenetism.
S-a reţinut că această împrejurare nu atrage nici incidenţa dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind amânarea predării, singurele motive legale de amânare a predării fiind cercetarea penală sau judecarea persoanei solicitate de către autorităţile române sau executarea unei pedepse aplicate în România, pentru altă faptă decât cea pentru care a fost emis mandatul european, I.I. neregăsindu-se în niciuna din aceste situaţii.
Având în vedere şi caracterul irevocabil al acordului la predare, curtea de apel a constatat aplicabilă procedura prevăzută de art. 103 alin. (5) cu referire la art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, aşa încât hotărârea pronunţată de instanţă este definitivă.
Chiar şi în atare condiţii, instanţa a analizat toate apărările invocate de către persoana solicitată, pe care le-a considerat nerelevante din perspectiva executării mandatului european de arestare.
Faţă de cele reţinute, au fost apreciate ca fiind îndeplinite toate condiţiile legale pentru admiterea sesizării autorităţilor suedeze, motiv pentru care, în temeiul art. 103 alin. (5) şi (11) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 29 zile, urmând ca, potrivit art. 103 alin. (13) din aceeaşi lege, emiterea mandatului de arestare să se facă de îndată.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută în cursul procedurii începând cu data de 07 mai 2013, ora 15:35 până la data de 08 mai 2013, ora 15:35.
Potrivit art. 115 alin. (2) cu referire la art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate a fost dispusă cu condiţia respectării regulii specialităţii şi cu condiţia ca, în cazul pronunţării hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana solicitată R.I., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.
La termenul de judecată din data de 13 mai 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de persoana solicitată împotriva sentinţei penale anterior menţionate.
Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată, că Recursul declarat în cauză este inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, din care rezultă, in mod explicit, că în cazul în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea este definitivă, nefiind supusă recursului.
În prezenta cauză, persoana solicitată I.I. a precizat în mod expres că este de acord cu predarea, curtea de apel luând act de manifestarea sa de voinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (5) întocmindu-se procesul-verbal în care s-a menţionat consimţământul la predare, care, de altfel, are caracter irevocabil, astfel încât sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Ii-a Penală în dosarul cauzei în astfel de condiţii, respectiv după exprimarea consimţământului la predare, dobândeşte caracter definitiv, fiind exceptată de legiuitor din rândul hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate.
Astfel fiind, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte susţinerea apărătorului recurentului persoană solicitată în sensul că până la clarificarea situaţiei acestuia, s-ar putea dispune o măsură mai puţin restrictivă, aceasta nu poate fi primită, în condiţiile inadmisibilităţii căii de atac declarate, cu atât mai mult cu cât predarea recurentului persoană solicitată către o autoritate judiciară străină nu se poate realiza decât în condiţiile în care acesta se află în stare de deţinere.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de persoana solicitată I.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de persoana solicitată I.I. împotriva sentinţei penale nr. 214 din 8 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Ii-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 3286/2/2013 (1506/2013).
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1624/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1623/2013. Penal → |
|---|
