ICCJ. Decizia nr. 1957/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1957/2013

Dosar nr. 1814/99/2012

Şedinţa publică din 6 iunie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 458 din 15 noiembrie 2012, Tribunalul laşi a dispus, între altele, condamnarea inculpatului M.D., zis C., la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane”, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2) şi (3), teza a doua raportat la art. 12 alin. (1) şi (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b, C. pen., pe o durată de 5 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b), C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. ( 1) şi (2) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului M.D.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din durata pedepsei aplicată prin prezenta durata reţinerii si arestării preventive începând cu data de 10 ianuarie 2012 la zi.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., raportat la art. 17 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţilor vătămate B.L. E. suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale iar părţilor vătămate M.G., D.J.E. şi C.l. suma de câte 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpaţii M.D., M.T. şi F.S.G. suma de 22500 Euro.

În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că, în cursul urmăririi penale, a fost instituit sechestru asigurător asupra imobilului aparţinând inculpatului M.D. şi menţine măsura asigurătorie în vederea reparării pagubei şi confiscării speciale în limita sumei de 22500 Euro şi 60.000 lei.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.D. să plătească suma de 7494, 44 lei, iar inculpatele M. T. şi F.S.G. sa plătească fiecare suma de câte 7794, 44 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie"

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

„Inculpatul M.D. este o persoana fără vreo calificare sau ocupaţie de natură să îi asigure mijloacele materiale de existenţă, condamnat anterior pentru infracţiuni de viol şi furt calificat şi care a plecat în afara graniţelor ţării în Italia şi Spania căutând modalităţi de a realiza venituri consistente. Acesta a avut o relaţie de concubinaj cu inculpata F. S.G. din care a rezultat şi un copil, în prezent în vârstă de 4 ani. În cursul anului 2009 inculpata F.S.G. practica prostituţia în ltalia, regiunea Caiabria, provincia Cosenzaj, localitatea Schiavonea unde locuia împreună cu inculpata M.T., mama inculpatului M.D.

Întrucât acesta din urmă fusese cercetat şi condamnat în cele din urmă, în Italia pentru săvârşirea unei infracţiuni de conducere şi organizare a activităţii de practicare a prostituţie împreună cu numitul P.D. şi se afla sub incidenţa măsurii preventive a arestării provizorii la domiciliu, a revenit în ţară fiind întreţinut din sumele de bani pe care inculpata F. S.G. le obţinea din practicarea prostituţiei.

Pentru a obţine venituri consistente inculpatul începând cu anul 2009, a recrutat, prin înşelăciune tinere aflate într-o poziţie de vulnerabilitate, fie datorită situaţiei materiale fie a celei familiale în scopul exploatării lor sexuale în ltalia, cu ajutorul celor două inculpate. Astfel, inculpata M.T. asigura cazarea tinerelor recrutate de inculpatul M.D. în vreme ce inculpata F.S.G. le iniţia în activitatea de prostituţie asigurând supravegherea lor şi încasarea sumelor de bani obţinute de acestea în urma exploatării sexuale.

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul M. D. a recrutat, în cursul anului 2009, un număr de patru tinere în scopul exploatării lor sexuale în Italia, toate minore în vârstă de 16 ani, respectiv B.L.E., M.G., D.J.E. şi C. l.

În cazul tuturor celor patru tinere modalitatea de recrutare adoptată de inculpatul M.D. a fost, în esenţă, aceeaşi. Astfel, inculpatul profita de vârsta acestora, de poziţia vulnerabilă în care se aflau urmare a faptului că proveneau din familii cu dificultăţi financiare, nu aveau educaţie corespunzătoare şi supraveghere din partea familiei, astfel încât inculpatul pretindea iniţial că este îndrăgostirea în cazul părţilor vătămate B.L. E., M.G. şi C.l.), le oferea protecţia sa prin găzduirea în locuinţa sa şi asigurarea nevoilor zilnice, după care le capta încrederea prin promisiuni mincinoase vizând crearea unui viitor mai bun prin plecarea la muncă în afara ţării. În momentul în care le obţinea încrederea în acesta manieră inculpatul le propunea, pentru realizarea acestui obiectiv să plece la muncă în Italia unde vor fi ajutate de mama sa, coinculpata M. T., fapt care concura şi el la sporirea încrederii victimelor şi obţinerea consimţământului acestora

După obţinerea consimţământului victimelor în acesta manieră, uzând de promisiuni mincinoase, inculpatul le asigura transportul în Italia, ocupându- se de întocmirea şi obţinerea documentaţiei necesare pentru părăsirea ţării în contextul în care victimele erau minore.

Activitatea infracţională derulată de către inculpaţi, în raport de fiecare parte vătămată, s-a concretizat în următoarele

Partea vătămata B.L.E. vârstă de 16 ani, a fost abordată de către inculpatul M.D. în cursul lunii mai 2009, la scurt timp devenind iubita sa, întrucât aceasta avea o relaţie tensionată în familie, beneficiind de „protecţia” inculpatului şi-a părăsit domiciliul şi s-a mutat împreună cu inculpatul M.D. la vila sa din Hârlău. În toată perioada cât a locuit cu inculpatul acesta din urmă nu i-a povestit de relaţia sa de concubinaj cu inculpata F.S.G., de faptul că minorul pe care îl îngrijea era copilul său, inculpatul omiţând să dezvăluie orice aspect al vieţii sale personale de natură să altereze încrederea victimei, creându-i o falsă reprezentare asupra intenţiilor sale şi a relaţiei dintre ei.

În acest context, pentru a-şi asigura un viitor împreună inculpatul a convins-o pe minoră să accepte să plece împreună la muncă în Italia unde vor fi ajutaţi de mama sa, care locuia acolo. În acest context şi pe fondul relaţiilor tensionate cu propria familie partea vătămată a acceptat să-l însoţească pe inculpat în Italia.

Întrucât partea vătămată era minoră, inculpatul a contrafăcut cartea de identitate pentru a rezulta că este majoră. La sfârşitul lunii mai inculpatul a plecat împreună cu partea vătămată, cu un microbuz din Târgu Frumos către localitatea Schiavonea din Italia. Pe drum, inculpatul a dezvăluit părţii vătămate faptul că avea o relaţie cu inculpata F.S.G. din care a rezultat un copil. Cel pe care îl avea în îngrijire precum şi faptul că urma să practice prostituţia împreună cu acesta, asigurând-o însă de sentimentele sale şi de faptul că relaţia cu inculpata F.S.G. era încheiată şi se va înţelege bine cu aceasta.

Ajunsă în Italia partea vătămată a fost cazată la mama inculpatului, coinculpata M.T. unde locuia concubinul acesteia şi coinculpata F., locuinţa fiind în realitate un garaj. La câteva zile, inculpatul M.D. a revenit în ţară, partea vătămată fiind preluată de inculpata F.S.G. care a iniţiat-o în activitatea de practicare a prostituţiei, a condus-o pe acesta la locul unde urmau să fie acostaţi clienţii, respectiv şoseaua SS106 din Corigliano Calabro şi i-a indicat tarifele pe care urma să le perceapă. Din sumele de bani obţinute de către partea vătămată (aproximativ 300 euro pe zi) jumătate erau predaţi inculpatei F. S.G. care îi trimitea periodic către inculpatul M. D. După trei luni de zile, în luna august 2009, partea vătămată a revenit în ţară împreună cu inculpata F. Aici a discutat din nou cu inculpatul M.D. care încercat să o convingă de veridicitatea sentimentelor sale, ajutat şi de inculpata F. care a confirmat că nu mai avea o relaţie cu inculpatul şi era de acord ca cei doi să fie împreună.

În acest context partea vătămată a revenit în Italia pentru a practica prostituţia, realizând la scurt timp că inculpatul M.D. nu este sincer motiv pentru care s-a mutat împreună cu numitul P.D., pe care îl cunoscuse anterior în Italia şi a continuat să practice prostituţia, pe cont propriu, revenind în ţară în luna decembrie 2009.

Partea vătămată M.G. l-a cunoscut pe inculpatul M.D. în luna iulie 2009, la acel moment ea având vârsta de 16 ani, având o relaţie de prietenie cu acesta, pe fondul căreia i-a povestit despre dificultăţile financiare ale familiei sale şi despre relaţiile tensionate cu părinţii. Speculând această împrejurare dar şi încrederea pe care o câştigase părţii vătămate inculpatul M.D. i-a spus acesteia că mama sa se află în Italia şi o poate ajuta să îi găsească un loc de muncă. În acest context partea vătămată a fost de acord şi a dorit să plece la muncă în Italia/inculpatul procurând părţii vătămate un act de identitate fals conţinând datele de identitate ale martorei V.A. Tot inculpatul a plătit transportul părţii vătămate care s-a deplasat până în localitatea Schiavonea unde a fost aşteptată şi preluată de către inculpata M.T. care a condus-o la locuinţa şi i-a cerut şi actul de identitate, fără să furnizeze părţii vătămate vreo explicaţie pentru acest fapt.

La locuinţa inculpatei M.T. a întâlnit-o şi pe inculpata F.S.G. care i-a propus să practice prostituţia, după ce în prealabil inculpata M.T. îi spusese că nu i-a găsit un alt loc de muncă. Partea vătămată a refuzat dorind să revină în ţară, exprimându-şi dezacordul şi în discuţiile telefonice cu inculpatul care a încercat să o convingă să rămână.

Faţă de refuzul ferm al părţii vătămate, inculpata M.T. care susţinuse iniţial că nu a găsit un loc de muncă, a luat-o cu ea şi a muncit timp de o săptămână în agricultură după care a fost trimisă înapoi în ţară, însoţită şi de numitul P.D., care o vizitase pe inculpata M. T. şi urma să vină în România. La scurt timp de la revenirea în ţară partea vătămată a întrerupt orice legătură cu inculpatul M.D., revenind la familia sa.

Partea vătămată C.l. l-a cunoscut pe inculpatul M. D. la începutul lunii ianuarie 2010, pe când avea vârsta de 16 ani. La scurt timp acesta a reuşit să îi capteze încrederea şi să o seducă în aceeaşi manieră în care a procedat şi cu partea vătămată B.L. E. Profitând de problemele familiale şi materiale ale minorei, inculpatul a determinat-o să se mute la locuinţa sa. locuind împreună aproximativ 3 luni de zile. Pentru a-şi face un viitor împreună inculpatul a propus părţii vătămate să îl însoţească în Olanda şi ulterior în Spania pentru a munci. Întrucât mama părţii vătămate nu a fost de acord ca fiica sa să plece din ţară, inculpatul a prezentat la notariat un act de identitate plăsmuit conţinând datele mamei părţii vătămate în locul căreia s-a prezentat chiar mama inculpatului însoţită de tatăl părţii vătămate şi de partea vătămată. După ce a fost obţinută în acest mod, procura notarială, inculpatul a plecat împreună cu partea vătămată în Olanda unde a încercat să o angajeze pe acesta la bordel. Întrucât partea vătămată a refuzat acesta propunere şi din lipsă de bani inculpatul a revenit în ţară împreună cu partea vătămată, plecând, la scurt timp, împreună cu acesta în Spania. Aici au locuit pentru câteva zile la nişte amici ai inculpatului, fiind avertizată partea vătămată de o persoană din anturaj că ar fi mai bine să revină în ţară. A doua zi inculpatul a trimis-o înapoi în ţară pe partea vătămată care a rupt orice legătură cu inculpatul după ce a aflat de la fostele sale prietene despre comportamentul inculpatului şi despre faptul că B.L.E. ar fi fost trimisă să practice prostituţia în Italia.

Partea vătămată D.J.E. vârstă de 16 ani, l-a cunoscut pe inculpatul M.D. în clubul S., acesta fiind însoţit de numitul P.D. Partea vătămată a dat curs avansurilor acestuia din urmă care i-a propus să îl însoţească în Italia să locuiască împreună. Partea vătămată a fost ademenită de posibilităţile materiale pe care le afişa numitul P.D., acceptând această propunere în contextul în care inculpatul M.D. s-a oferit să o ajute să obţină documentele necesare pentru a părăsi teritoriul ţării. În acest sens, inculpatul M.D. a procurat părţii vătămate un act de identitate fals înmânându-i şi o carte de identitate italiană pe numele F.P. care avea aplicată poza părţii vătămate. În vama Borş a fost sesizat caracterul fals al actului de identitate prezentat de partea vătămată, călătoria celor doi fiind întreruptă şi întocmindu- se dosare penale pentru trecere ilegală a frontierei, fals şi uz de fals.

Situaţia de fapt astfel reţinută rezultă din următoare modalitate de analiză coroborată a probelor administrate în cauză.

Declaraţiile părţilor vătămate atât din cursul urmăririi penale cât şi din cursul judecăţii relevă în mod concordant aceeaşi modalitatea în care inculpatul M.D. a acţionat în vederea recrutării lor, prin captarea încrederii lor, specularea vulnerabiliăţilor datorate vârstei, naivităţii, situaţilor familiale tensionate şi problemelor financiare în scopul exploatării sexuale. Totodată declaraţiile părţilor vătămate se coroborează nu doar sub aspectul conţinutului dar şi ca repere temporale de derulare a activităţii infracţionale în care inculpatul a acţionat, actele de recrutare succedându- se, imediat ce părţile vătămate erau trimise în Italia inculpatul procedând la identificarea şi recrutarea următoarei victime.

Toate declaraţiile părţilor vătămate date în cursul urmăririi penale au fost menţinute în cursul judecăţii iar omisiunea relatării unor detalii, în faţa instanţei este justificată atât de intervalul de timp scurs de la data săvârşirii faptei şi până la momentul audierii nemijlocite dar şi de intenţia vădită a părţilor vătămate de a-şi proteja viaţa privată şi de a nu rememora sau diminua impactul momentelor traumatizante suferite.

Totodată, declaraţiile părţilor vătămate se coroborează nu doar între ele ci şi cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv procese verbale de recunoaştere după planşe foto, procese verbale întocmite ca urmare a informaţiilor transmise de autorităţile italiene, transferurile monetare efectuate de către inculpaţi înscrisul reprezentând procura în baza căreia partea vătămată C.l. a părăsit teritoriul ţării, actele cuprinse în dosarul înaintate de parchetele de pe lângă Judecătoriile Arad, Oradea şi Hârlău.

Relevante sub aspectul împrejurărilor în care părţile vătămate au fost racolate de către inculpat şi au părăsit teritoriul ţării sunt şi declaraţiile martorilor audiaţi, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii. Astfel, martora M.L. a arătat că nu a fost prezentă în faţa notarului, că nu a fost de acord ca fiica sa să părăsească teritoriul ţării împreună cu inculpatul dar şi faptul că fiica sa se afla sub influenţa inculpatului, discutând doar la telefon cu aceasta.

Totodată, martorul C.R.C. l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana care i-a însoţit pe numitul P.D. şi partea vătămată D.J.E. la plecarea acestora în Italia.

În privinţa părţii vătămate N.A.G. instanţa constată că probele administrate în cauză nu au demonstrat dincolo de orice dubiu rezonabil acuzaţia formulată împotriva inculpatului, sarcina probei revenind organelor judiciare.

Astfel, în declaraţia dată în curul judecăţii partea vătămată a arătat că a fost prietena inculpatului timp de aproximativ un an de zile fără ca acesta să îi propună vreodată sau să încerce să o determine să practice prostituţia, revenind asupra declaraţiei dată în cursul urmăririi penale în sensul că o singură dată inculpatul i-ar fi propus să meargă să practice prostituţia la Botoşani. Deşi partea vătămată a susţinut în cursul urmării penale că a relatat acesta aspect şi mamei sale, martora N.E. a negat în cursul judecăţii ar fi avut cunoştinţă despre acesta împrejurare. În consecinţă în lipsa unor probe cu care să poată fi coroborată declaraţia părţii vătămate dată în cursul urmăririi penale, retractată în cursul judecăţii, instanţa nu poate reţine faptul că inculpatul ar fi recrutat sau găzduit partea vătămată în scopul exploatării sexuale.

Faptul că martora N.E. a declarat dispariţia părţii vătămate nu poate fi, în sine, o dovadă a recrutării acesteia de către inculpat în scopul exploatării după cum această împrejurare nu poate fi dovedită printr-un fapt notoriu că inculpatul ar fi avut fete care se prostituau pentru el, aşa cum se arată în rechizitoriu cu atât mai mult cu cât acest fapt notoriu nu o vizează în concret pe partea vătămată N. Aceste probe la care se face referire în rechizitoriu nu constituie probe certe de vinovăţie de natură să înlăture prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul. Fiecare act material imputat inculpatului impunând, în mod distinct, organelor judiciare sarcina probei, întrucât raportat la actul material vizând partea vătămată N.A.G. probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive şi sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo). Chiar dacă în fapt s-au administrat o serie de probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, persistând îndoiala în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie” şi deci inculpatul trebuie achitat sub aspectul actului material vizând-o pe partea vătămată N.

Fiind vorba despre un act material şi nu o infracţiune distinctă reţinută în sarcina inculpatului, câtă vreme prin înlăturarea acestuia încadrarea juridică dată faptei rămâne aceeaşi instanţa consideră că nu se impune a se pronunţa în mod distinct, prin dispozitiv, asupra acestui act material ce nu va fi reţinut în sarcina inculpatului.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpaţilor M.D. şi M.T. privind nevinovăţia lor instanţa le va înlătura fiind contrare tuturor probelor administrate în cauză.

Potrivit art. 69 C. proc. pen., „declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.”

Sub acest aspect instanţa de fond a reţinut următoarele: Inculpatul M.D. a susţinut că este nevinovat întrucât nu el a trimis-o în Italia pe partea vătămată B.L.E. câtă vreme se afla în arest provizoriu în Italia,

Aceste susţineri ale inculpatului nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă, dimpotrivă se află în disonanţă cu probele administrate în cauză, şi sunt contradictorii în sine.

Astfel, iniţial, în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul arată că partea vătămata a locuit cu el timp de o lună de zile în calitate de bonă după care arată că în luna mai 2009 se afla în arest provizoriu la domiciliu în ltalia, neavând vreo legătură cu plecarea sa în Italia. Ori această declaraţie, pe lângă faptul că este contradictorie, contravine declaraţiilor coroborate ale părţilor vătămate B.L.E., N. A.G. şi C.l. şi actelor de urmărire penală întocmite în dosarul 507/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad din care rezultă că partea vătămată a beneficiat de sprijinul inculpatului pentru obţinerea unui act de identitate fals în baza căruia să poată ieşi din ţară.

Faptul că inculpatul M.D. se afla, în luna mai 2009, sub incidenţa măsurii preventive a arestului provizoriu la domiciliu dispusă de autorităţile Italiene nu atestă şi faptul că inculpatul a respectat această măsură. De altfel, însuşi inculpatul arată în memoriul depus la dosar la data de 24 iulie 2012, că fugise din arestul la domiciliu fiind căutat de carabinieri. Acesta este şi motivul pentru care inculpatul nu a rămas în Italia, iar părţile vătămate erau recrutate şi transportate în Italia unde erau preluate de inculpatele F.S. şi M.T.

Totodată, din actele depuse de către inculpat vizând soluţionarea cererii de revocare a măsurii preventive a arestului provizoriu la domiciliul rezultă că inculpatul nu s-a prezentat personal în faţa organelor judiciare fiind reprezentat de un apărător.

Totodată, inculpatul a susţinut că partea vătămată B.L. E. a dorit să plece în Italia datorită situaţiei financiare dificile a mamei sale şi că a beneficiat de banii obţinuţi din practicarea prostituţiei, din care trimitea mamei sale.

Aceste susţineri ale inculpatului nu sunt de natură să înlăture vinovăţia sa câtă vreme acordul părţii vătămate de a pleca în Italia şi de a practica prostituţia a fost obţinut prin înşelăciune inculpatul speculând tocmai situaţia financiară dificilă a familiei părţii vătămate, relaţiile tensionate ale acesteia cu familia. Faptul că inculpatul a beneficiat parţial de sumele de bani obţinute de către partea vătămată este demonstrat atât de înscrisurile privind transferurile de bani efectuate de inculpata F., coroborat cu declaraţiile părţilor vătămate B., C., M. şi N. din care rezultă că inculpatul nu desfăşura vreo activitate care să îi asigure mijloacele de existenţă, primind constant sume de bani de la concubina sa din Italia.

Afirmaţiile inculpatului potrivit cărora în realitate sumele de bani proveneau de la mama sa nu pot fi reţinute de către instanţă câtă vreme inculpata M.T. a declarat în faţa instanţei că muncea în agricultură, obţinând între 400-700 Euro lunar, matematic neputând fi justificate sumele de bani dobândite de către inculpat şi nici faptul că, în lipsa unui loc de muncă, din venitul mamei de 700 Euro se întreţinea atât aceasta cât şi inculpatul şi fusese ridicată şi vila din Hârlău în care locuia inculpatul.

În privinţa părţii vătămate C.l. inculpatul a susţinut că a plecat în Spania cu aceasta având acordul părinţilor săi şi că scopul deplasării era ca partea vătămată să lucreze ca bona.

Aceste apărări contravin mijloacelor de probă administrate în cauză respectiv actul de identitate fals emis pe numele M.L., mama părţii vătămate însă purtând fotografia mamei inculpatului înscris coroborat cu declaraţiile părţii vătămate C. şi ale martorei M.L.

Mai mult, partea vătămată a arătat că nu a existat o discuţie cu inculpatul în sensul de a lucra ca bonă. În realitate inculpatul era cercetat în Italia pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi la scurt timp a fost arestat preventiv. Deşi varianta inculpatului privind intenţia sa de a o angaja ca bonă pe partea vătămată C. este confirmată de martorul C. F. instanţa va înlătura această declaraţie ca fiind subiectivă în contextul relaţiei de prietenie cu inculpatul şi în contextul în care acesta declaraţie este contrară susţinerilor părţii vătămate faptului că la scurt timp de la sosire partea vătămată a revenit în ţară neexistând timpul necesar prestării în mod necorespunzător a activităţii după cum au susţinut inculpatul şi martorul. De altfel, în măsura în care scopul deplasării în Spania ar fi fost acesta nu există o explicaţie plauzibilă pentru modalitatea ilegală în care inculpatul a asigurat plecarea părţii vătămate din ţară şi negarea acestei situaţii de către partea vătămată.

În privinţa părţii vătămate M.G., inculpatul a susţinut că nu a avut cunoştinţă despre plecare ei şi că a aflat de la mama sa despre sosirea în Italia a părţii vătămate, susţineri ce contravin declaraţiilor părţii vătămate care a arătat că a plecat în Italia ca urmare a asigurărilor inculpatului că mama sa îi va găsi loc de muncă, că acesta i-a procurat actul de identitate fals coroborat cu declaraţiile inculpatei M.T. care a arătat că nu cunoştea că partea vătămată va veni în Italia.

În contextul în care cele doua nu se cunoscuseră niciodată şi nu avuseseră vreo înţelegere ca partea vătămată să vină în Italia, susţinerile inculpatului în sensul ca aceasta din urmă ar fi plecat fără ştiinţa sa, din propria iniţiativă, sunt neplauzibile şi contravin probelor antemenţionate.

În privinţa părţii vătămate D.J.E. inculpatul a susţinut că nu a avut vreo implicare, intermediind doar întâlnirea acesteia cu numitul P.D., persoana despre care inculpatul a susţinut de altfel că nu avea nicio legătură anterioară. Ori în contextul în care partea vătămată a locuit la inculpat împreună cu P.D., inculpatul i-a furnizat actele necesare deplasării în afara graniţei aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate coroborat cu actele întocmite în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi declaraţia martorului C., apărările inculpatului nu pot fi primite.

Faţa de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, instanţa apreciază că activitatea inculpaţilor F.S.G., M.T. şi M.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută şi pedepsită de art. 13, alin. (1), (2) și (3), teza a doua raportat la art. 12 alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificări ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Potrivit art. 13, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 constituie infracţiunea de trafic de minori recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, fapta fiind săvârşită în forma agravată dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului sau dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2), respectiv de două sau mai multe persoane împreună.

Instanţa a reţinut că activitatea desfăşurată de inculpatul M. D. care, în perioada 2009 - 2010, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale Ie-a recrutat, găzduit, transportat, prin fraudă şi înşelăciune pe părţile vătămate B.L.E., D. J.E., M.G. şi C.l., toate minore la data racolării, în scopul exploatării sexuale a acestora în Italia, respectiv Olanda şi Spania (în cazul părţii vătămate C.l.), se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de minori mai sus menţionat.

Activitatea desfăşurată de inculpatele F.S.G. şi M.T., care au acţionat în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul M.D. şi care au preluat şi găzduit în scopul exploatării pe părţile vătămate M.G. inculpata F.S.G. asigurând exploatarea sexuală a părţii vătămate B.L.E., prin iniţierea acesteia, sfătuirea cu privire la modul de prestare a activităţii de prostituţie, preluarea cotei părţi din sumele de bani obţinute de aceasta şi transmiterea lor către inculpatul M.D. se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de minori mai sus menţionat.

Sub aspectul laturii subiective legăturile dintre cei trei inculpaţi, rolul asumat de fiecare în parte în vederea exploatării sexuale acelor două părţi vătămate încasarea sumelor de bani de către inculpata F.S.G. şi transmiterea lor către inculpatul M.D., reţinerea actului de identitate al părţii vătămate M.G. de către M. T., crearea aparenţei acestei părţi vătămate că nu a reuşit să îi găsească un loc de muncă astfel încât aceasta să poată fi determinată de inculpata F.S.G. să practice prostituţia sunt împrejurări care demonstrează vinovăţia inculpatelor sub forma intenţiei directe. În contextul dat neputând fi reţinute apărările inculpatei M.T. potrivit cărora nu a cunoscut scopul recrutării, transportării şi găzduirii în Italia a părţilor vătămate, conduita sa nefiind una pur pasiv.

Faptul că scopul exploatării sexuale nu a fost efectiv realizat decât în cazul părţii vătămate B.L.E. nu are relevanţă sub aspectul realizării conţinutului constitutiv al infracţiunii câtă vreme pentru existenţa infracţiunii este indiferent dacă scopul exploatării a fost sau nu efectiv realizat. Ceea ce prezintă relevanţă este ca acest scop să fi existat şi să fi fost urmărit prin activitatea infracţională desfăşurată de către inculpat.

Existenţa scopului exploatării, în cauză de faţă este demonstrată de împrejurările săvârşirii faptei. Astfel, inculpatul a acţionat conform unui plan, modalitatea de recrutare adoptată de inculpatul M.D. a fost, în esenţă, aceeaşi, inculpatul profita de vârsta părţilor vătămate, de poziţia vulnerabilă în care se aflau urmare a faptului că proveneau din familii cu dificultăţi financiare, nu aveau educaţie corespunzătoare şi supraveghere din partea familiei, astfel încât inculpatul pretindea iniţial că este îndrăgostirea în cazul părţilor vătămate B.L.E., M.G. şi C. l., le oferea protecţia sa prin găzduirea în locuinţa sa şi asigurarea nevoilor zilnice, după care le capta încrederea prin promisiuni mincinoase vizând crearea unui viitor mai bun prin plecarea la muncă în afara ţării în baza unor acte false, furnizate de inculpat. Tot inculpatul era cel care „dezinteresat” plătea şi asigura transportul părţilor vătămate în Italia, respectiv Spania şi Olanda. Niciuna dintre părţile vătămate nu a prestat efectiv vreo activitate licită în afara ţării. Faptul că părţilor vătămate B.L.E., M.G. şi C.l. li s-a propus să practice prostituţia, faptul că inculpatul a beneficiat de parte din veniturile realizate din practicarea prostituţiei de către partea vătămată B.L.E. sunt împrejurări care prefigurează fără dubiu scopul recrutării şi transportării părţilor vătămate în Italia în vederea exploatării sexuale.

În privinţa părţii vătămate C.l. scopul exploatării rezultă nu numai din aspectele deja consemnat ci şi din perseverenţa demonstrată de către inculpat prin transportarea părţii vătămate în mod repetat la scurt timp, în afara ţării, atât în Olanda cât şi în Spania, din conduita adoptată de către inculpat în raport de partea vătămată căreia i-a solicitat expres să accepte să lucreze la un bordel în Amsterdam.

În privinţa părţii vătămate D.J.E. activitatea de recrutare s-a realizat împreună cu numitul P.D., persoană cu care fusese condamnat inculpatul în Italia pentru infracţiuni de aceeaşi natură ca şi aceea pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză. În acest caz inculpatul a furnizat documentele false de călătorie, a găzduit victima, scopul exploatării sexuale rezultând din modalitatea de recrutare a acesteia, intervalul scurt de câteva zile în care, cu sprijinul inculpatului M.D., s-a creat părţii vătămate o falsă reprezentare asupra intenţiilor celor doi şi scopului deplasării sale în ltalia, modalitatea ilegală în s-a încercat scoaterea părţii vătămate din ţară.

Faptul că inculpatul a fost anterior condamnat în Italia împreună cu numitul P.D. este o împrejurare care, coroborată cu cele anterior menţionate, este relevantă pentru demonstrarea scopului urmărit de către inculpat.

Contrar susţinerilor inculpatului instanţa apreciază că referirea la acest aspect al condamnării sale în Italia nu este de natură să încalce dreptul său la un proces echitabil prin nesocotirea prezumţiei de nevinovăţie câtă vreme aceasta este o împrejurare de natură să circumstanţieze persoana sa şi nu a constituit un argument unic pentru inculparea sa, fiind coroborat cu mijloacele de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii.

Sub aspectul vinovăţiei inculpatului împrejurările anterior menţionate care demonstrează existenţa scopului exploatării sexuale a părţilor vătămate dovedesc în egală măsură faptul că inculpatul a prevăzut şi a urmărit prin activitatea infracţională desfăşurată exploatarea părţilor vătămate şi limitarea dreptului la libertate de voinţă şi acţiune a acestora.

Conform art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, consimţământul persoanei victimă a traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Din perspectiva acestei dispoziţii legale, rezultă voinţa legiuitorului de a sancţiona infracţiunile de trafic de persoane, independent de consimţământul victimei, fiind lipsită de orice relevanţă exprimarea acestuia în contextul activităţii infracţionale a inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât, în cauză, acordul părţilor vătămate a fost obţinut prin înşelăciune şi fraudă, prin inducerea lor în eroare cu privire la intenţiile reale ale inculpatului, persoană cu experienţă de viaţă, spre deosebire de părţile vătămate, minore în vârstă de 16 ani, vulnerabile cu situaţii materiale şi familiale dificile. Mai mult, părţile vătămate erau persoane care nu mai părăsiseră teritoriul ţării, nu cunoşteau limba şi nici nu aveau bani asupra lor astfel încât în mod evident libertatea de voinţă şi acţiune a acestora era suprimată. Faptul că inculpaţii au dat curs refuzului părţilor vătămate M. sau C. de a practica prostituţia nu este de natură să înlăture răspunderea penală, fapta existând şi constituind infracţiune indiferent de realizarea sau nu a scopului exploatării sexuale.

La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare s-a ţinut seama, pentru fiecare inculpat, de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, de gravitatea faptei, de împrejurările săvârşirii faptei în formă continuată, asupra unor părţi vătămate minore, prin inducerea lor în eroare şi specularea situaţiei personale dificile a acestora, de atitudinea nesincera a inculpaţilor pe parcursul procesului penal, de faptul că aceştia s-au sustras procesului penal, dar şi de datele personale specifice fiecăruia, respectiv gradul redus de conştientizare a gravităţii faptei comise, lipsa de antecedente penale a inculpatelor M.T. şi F.S.G. antecedentele penale ale inculpatului M.D. condamnat anterior în mod repetat atât în ţară cât şi în afara ţării pentru infracţiuni grave, de specializarea şi perseverenţa infracţionala infracţională a inculpatului M.D. pentru care se reţine săvârşirea faptei în condiţiile recidivei postexecutorii, de lipsa de integrare socială a inculpaţilor care nu au demonstrat că desfăşoară activităţi licite constante de natură să le asigure mijloacele materiale.

Totodată, ţinând cont de cuantumul pedepsei principale de natura şi gravitatea faptei instanţa va aplica inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b), C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere contribuţia efectivă a fiecăruia dintre inculpaţi la săvârşirea faptei împrejurarea că s-au sustras procesului penal, lipsa de conştientizare a gravităţii faptei comise, raportat şi la cuantumul pedepselor stabilite pentru fiecare în parte instanţa apreciază că necesitatea reeducării si formarii unei atitudini corecte fata de relaţiile sociale lezate, se poate realiza doar prin executare în regim de detenţie în privinţa inculpaţilor M.D. şi F.S.G. în vreme ce dată fiind vârsta, lipsa de antecedente penale şi contribuţia efectivă la săvârşirea faptei, instanţa apreciază că scopul pedepsei, în cazul inculpatei M.T. poate fi realizat prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Având în vedere natura infracţiunii săvârşite de către inculpaţi, gravitatea concretă a acesteia, împrejurările săvârşirii sale, atingerea adusă drepturilor fundamentale ale persoanei vizând libertatea de voinţă, instanţa a apreciat că se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Având in vedere cauza H. contra Marii Britanii, în care C.E.D.O. a stabilit că nu este acceptabil ca un deţinut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenţie (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găseşte închis ca urmare a unei condamnări iar interdicţie absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, instanţa apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, ca drept democratic universal, în condiţiile în care simpla condamnare nu poate conduce la o incapacitate deplină referitoare la drepturile cetăţeneşti.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.D. apreciind că subzistă în continuare pericolul demonstrat pentru ordinea publică, inculpatul nu prezintă suficiente garanţii in privinţa prezentării la proces, in contextul in care a fost adus în fata autorităţilor ca urmare a emiterii unui mandat de urmărire internaţionala, riscul sustragerii procesului penal fiind cu atât mai mare în contextul în care împotriva inculpatului s-a pronunţat o soluţie de condamnare în primă instanţă.

Mai mult faptul ca inculpatul a fost condamnat in mod definitiv de către autorităţile italiene pentru o infracţiune de aceeași natura ca si cea pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în prezenta cauza iar, conform fisei de cazier, inculpatul a fost condamnat și în țară pentru infracţiuni distincte cu executare în regim de detenţie nu poate fi ignorat, fiind aspecte revelatorii în privinţa persoanei inculpatului de natura sa potenţeze riscul reluării conduitei infracţionale.

Pe latură civilă, instanţa constată că părţile vătămate nu s-au constituit sau au renunţat la constituirea de parte civilă în cauză. Având în vedere că la momentul săvârşirii faptei părţile vătămate erau minore, instanţa a constatat incidenţa în soluţionarea laturii civile a principiului oficialităţii reglementat de dispoziţiile art. 17 C. proc. pen., astfel încât, în baza art. 348 C. proc. pen., va obliga inculpaţii, să plătească părţilor vătămate despăgubiri civile cu titlu de daune morale.

Sub acest aspect instanţa a avut în vedere importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care părţilor vătămate Ie-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Stabilirea cuantumului daunelor morale, procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial nu este expresia unei realităţi materiale.

În raport cu activitatea infracţională derulată de inculpaţi faţă de fiecare parte vătămată şi de urmările acestei activităţi, prezumate şi decurgând nemijlocit din natura faptei, instanţa urmează a stabili un cuantum rezonabil şi suficient, proporţional şi adecvat scopului preventiv-educativ, dar şi reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică.

În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, a declarat apel inculpatul M.D., care susţine că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea foarte mare pentru o faptă pe care nu a comis-o.

Examinând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. , instanţa de apel a constatat că apelul declarat de inculpatul M.D. este nefondat şi l-a respins prin decizia penală nr. 19 din 19 februarie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod judicios şi temeinic argumentat instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului M.D., în raport de situaţia de fapt reţinută, în comiterea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II- a, raportat la art. 12 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2011, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar, evidenţiind aspecte concordante ce susţin vinovăţia inculpatului şi probele ce au servit ca temei al soluţionării cauzei.

De asemenea, a verificat probatoriul administrat prin prisma apărărilor inculpatului, argumentându-şi soluţia de înlăturare a acestora, prin expunerea argumentelor de fapt şi de drept ce au fundamentat soluţia pronunţată.

Pe baza analizei amănunţite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi a celor administrate în mod nemijlocit, prima instanţă a reţinut situaţia de fapt corectă, existând probe certe de vinovăţie a inculpatului M.D. în comiterea faptelor, probe care au înlăturat prezumţia de nevinovăţie instituită de dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, soluţia de condamnare a inculpatului M.D. se bazează pe interpretarea şi coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile părţilor vătămate atât din cursul urmăririi penale cât şi din cursul judecăţii, procesele verbale de recunoaştere după planşe foto, procesele verbale întocmite ca urmare a informaţiilor transmise de autorităţile italiene, transferurile monetare efectuate de către inculpat, înscrisul reprezentând procura în baza căreia partea vătămată C.l. a părăsit teritoriul ţării, actele cuprinse în dosarele înaintate de Parchetele de pe lângă Judecătoria Arad, Oradea şi Hârlău, declaraţiile martorilor M.L., C.R.C., C.F., declaraţiile inculpaţilor.

Declaraţiile date de părţile vătămate, inculpat şi martori atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, precum şi celelalte mijloace de probă administrate în cauză au fost analizate temeinic de instanţa de fond prin înlăturarea declaraţiilor vădit nesincere şi prin verificarea tuturor apărărilor inculpatului.

Instanţa de apel, în baza propriului examen asupra cauzei, a apreciat că, în mod corect, prima instanţă, într-un proces de analiză şi sinteză asupra materialului probator administrat, a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Astfel, probele administrate în cauză au dovedit clar ca inculpatul M.D., în perioada 2009 - 2010, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Ie-a racolat, găzduit, transportat, prin fraudă şi înşelăciune pe părţile vătămate B.L.E., D. J.E., M.G. şi C.l., toate minore la data racolării, în scopul exploatării sexuale a acestora în Italia, Olanda şi Spania, o parte a activităţii sale fiind susţinută în baza unei înţelegeri prealabile de inculpatele F.S.G. şi M.T. Pe tot parcursul procesului penal inculpatul M.D. nu a recunoscut comiterea faptelor, susţinând că este nevinovat.

A arătat că nu putea să o ducă el pe partea vătămată B.E. în Italia deoarece în acea perioadă se afla în arest preventiv în Italia, după care a precizat că aceasta a dorit să plece în Italia datorită situaţiei financiare a mamei sale.

În privinţa părţii vătămate C.l. a susţinut că a plecat cu aceasta în Spania cu acordul părinţilor pentru a lucra ca bona.

Despre plecarea părţii vătămate M.G. în Italia a arătat că nu ştie nimic, iar cu privire la partea vătămată D.J.E. a arătat că nu a făcut decât să intermedieze întâlnirea acesteia cu P.D. Î n ceea ce priveşte sumele de bani primite constant din Italia a arătat că provin de la mama sa care lucra acolo.

Toate apărările inculpatului M.D., aşa cum a arătat şi instanţa de fond, sunt contrazise de probele administrate în cauza.

Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a arătat că partea vătămata a locuit cu el timp de o lună de zile în calitate de bonă după care a precizat că în luna mai 2009 se afla în arest provizoriu la domiciliu în ltalia, neavând vreo legătură cu plecarea sa în Italia. Ori această declaraţie, pe lângă faptul că este contradictorie, în sine, contravine declaraţiilor coroborate ale părţilor vătămate B.L.E., N. A.G. şi C.l. şi actelor de urmărire penală întocmite în dosarul 507/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad din care rezultă că partea vătămată a beneficiat de sprijinul inculpatului pentru obţinerea unui act de identitate fals în baza căruia să poată ieşi din ţară.

Aşa cum corect, a arătata instanţa de fond, faptul că inculpatul M.D. se afla, în luna mai 2009, sub incidenţa măsurii preventive a arestului provizoriu la domiciliu dispusă de autorităţile Italiene nu atestă şi faptul că inculpatul a respectat această măsură. De altfel, însuşi inculpatul arată, în memoriul depus la dosar la data de 24 iulie 2012, că fugise din arestul la domiciliu fiind căutat de carabinieri. Acesta este şi motivul pentru care inculpatul nu a rămas în Italia iar părţile vătămate erau recrutate şi transportate în Italia unde erau preluate de inculpatele F.S.G. şi M.T.

Inculpatul a mai susţinut că partea vătămată B.L.E. a dorit să plece în Italia datorită situaţiei financiare dificile a familiei sale şi că a beneficiat de banii obţinuţi din practicarea prostituţiei, din care trimitea mamei sale.

Aceste susţineri ale inculpatului nu sunt de natură să înlăture vinovăţia sa câtă vreme acordul părţii vătămate de a pleca în Italia şi de a practica prostituţia a fost obţinut prin înşelăciune, inculpatul speculând tocmai situaţia financiară dificilă a familiei părţii vătămate, relaţiile tensionate ale acesteia cu familia. Faptul că inculpatul a beneficiat parţial de sumele de bani obţinute de către partea vătămată este demonstrat atât de înscrisurile privind transferurile de bani efectuate de inculpata F.S.G., coroborat cu declaraţiile părţilor vătămate B., C., M. şi N. din care rezultă că inculpatul nu desfăşura vreo activitate care să îi asigure mijloacele de existenţă, primind constant sume de bani de la concubina sa din Italia.

Nici afirmaţiile inculpatului potrivit cărora în realitate sumele de bani proveneau de la mama sa nu pot fi adevărate, câtă vreme inculpata M.T. a declarat în faţa instanţei că muncea în agricultură, obţinând între 400-700 Euro lunar, matematic neputând fi justificate sumele de bani dobândite de către inculpat şi nici faptul că, în lipsa unui loc de muncă, din venitul mamei de 700 Euro se întreţinea atât aceasta cât şi inculpatul şi fusese ridicată şi vila din Hârlău în care locuia inculpatul.

Nici apărările referitoare la partea vătămată C.l. nu pot fi primite, deoarece contravin mijloacelor de probă administrate în cauză respectiv actul de identitate fals emis pe numele M.L., mama părţii vătămate însă purtând fotografia mamei inculpatului înscris coroborat cu declaraţiile părţii vătămate C. şi ale martorei M.L.

Mai mult partea vătămată a arătat că nu a existat o discuţie cu inculpatul în sensul de a lucra ca bonă. În realitate inculpatul era cercetat în Italia pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi la scurt timp a fost arestat preventiv. Deşi varianta inculpatului privind intenţia sa de a o angaja ca bonă pe partea vătămată C. este confirmată de martorul C. F., instanţa de fond corect a apreciat ca fiind subiectivă aceasta declaraţie în contextul relaţiei de prietenie cu inculpatul şi în contextul în care această declaraţie este contrară susţinerilor părţii vătămate. Faptului că la scurt timp de la sosire partea vătămată a revenit în ţară neexistând timpul necesar prestării în mod necorespunzător a activităţii după cum au susţinut inculpatul şi martorul. De altfel în măsura în care scopul deplasării în Spania ar fi fost acesta nu există o explicaţie plauzibilă pentru modalitatea ilegală în care inculpatul a asigurat plecarea părţii vătămate din ţară şi negarea acestei situaţii de către partea vătămată.

În condiţiile în care cele doua nu se cunoscuseră niciodată şi nu avuseseră vreo înţelegere ca partea vătămată să vină în Italia, susţinerile inculpatului în sensul ca aceasta din urmă ar fi plecat fără ştiinţa sa, din propria iniţiativă, sunt neplauzibile şi contravin probelor anterior menţionate.

Nici scuza referitoare la faptul că părţile vătămate au consimţit să meargă de buna voie cu inculpatul nu poate fi luată în seamă, legiuitorul sancţionând infracţiunea de trafic de persoane, independent de consimţământul victimei, fiind lipsit de relevanţă exprimarea acestuia, mai ales ca în speţa de faţă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, a fost obţinut prin înşelăciune şi frauda, prin inducerea în eroare cu privire la intenţiile reale ale inculpatului, persoană cu experienţă de viaţă, spre deosebire de părţile vătămate minore, cu situaţii familiale dificile, care au crezut că acesta le va schimba viaţa în bine.

Prin urmare criticile inculpatului referitoare la condamnarea sa fără a se proba săvârşirea faptei, nu sunt fondate, prima instanţă stabilind clar ca inculpatul apelant a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de apel a apreciat că, în raport de activitatea infracţională derulată faţă de fiecare parte vătămată şi de urmările acestei activităţi, raportat la vârsta acestora, daunele morale stabilite sunt suficiente pentru atenuarea suferinţelor psihice cauzate.

Examinând cauza şi sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului apelant instanţa de apel a constatat că pedeapsa la care a fost condamnat este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a activităţii concrete desfăşurate, de gradul de pericol social al infracţiunii comise, de urmarea produsă, precum şi circumstanţelor personale ale inculpatului, prezenţa antecedentelor penale.

Toate aceste elemente au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului apelant de către instanţa de fond, aceasta stabilind corect cuantumul, în condiţiile în care activitatea infracţională s-a desfăşurat prin inducerea în eroare a unor părţi vătămate minore, vulnerabile, cu situaţii materiale şi familiale dificile, care nu mai părăsiseră anterior teritoriul ţării, nu cunoşteau limba şi nici nu aveau bani asupra lor, astfel încât în mod evident libertatea de voinţă şi acţiune a acestora era suprimată.

La toate acestea se adaugă şi antecedenţa penală a inculpatului apelant, care a suferit anterior condamnări pentru comiterea unor infracţiuni grave acum ar fi violul şi furtul calificat, precum şi poziţia procesuală de nerecunoaştere.

În aceste condiţii, stabilirea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minim, în regim de detenţie pentru inculpatul apelant este corectă şi în măsură să asigure realizarea scopului educativ şi de exemplaritate al acesteia, dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Văzând că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive, respectiv pericolul pentru ordinea publică şi situaţia că inculpatul apelant nu prezintă suficiente garanţii în privinţa prezentării la proces, fiind adus în ţară în urma emiterii unui mandat de urmărire internaţională, a fost menţinută măsura arestării preventive a cestuia.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M. D., solicitând, prin apărătorul său, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, arătând că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat şi, în subsidiar, că pedeapsa de 10 ani închisoare este mult prea aspră, sau trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că toate probele solicitate de inculpat au fost respinse, invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹pct. 17⁷ C. proc. pen. Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, consacrându-se în acest fel efectul parial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară.

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocat, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii nu pot formula, iar instanţa nu va putea analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii şi care se circumscriu cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen. , astfel încât, în consecinţă, pe această cale nu vor putea fi înlăturate toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în uni dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunţată la data de 19 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013).

În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menţionat; trebuie precizat că în speţa dedusă judecăţii nu pot fi aplicate dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. ll din aceeași lege (referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se şi limitându-se doar la chestiuni de drept.

Raportându-ne la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, deşi recurentul inculpat a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., susţinerile sale în sensul că este nu este vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţele de fond şi apel, se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt, însă acest caz de casare este unul dintre cele abrogate în mod expres prin Legea nr. 2/2013, astfel încât criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de recurs.

Totodată, Înalta Curte constată că deşi recurentul inculpat a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., susţinerile sale în sensul că pedeapsa aplicată este mult prea mare se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. , însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecăţii, recurentul inculpat M.D. au criticat hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi de apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi datele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat.

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefundat, recursul inculpatului M.D.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M. D. împotriva deciziei penale nr. 19 din 19 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 ianuarie 2012 la 6 iunie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1956/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2006/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1957/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1957/2013. Penal