ICCJ. Decizia nr. 1756/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1756/2013
Dosar nr. 7152/97/2012
Şedinţa publică din 23 mai 2013
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 239 din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 7152/97/2012:
A fost respinsă cererea de reţinere a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul M.C. arestat preventiv în cauză şi deţinut în Penitenciarul Aiud a fost condamnat la:
- 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen.
- 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. proc. pen. pentru instigare la infracţiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen.şi art. 76 lit. c) C. pen.
- 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. proc. pen. pentru instigare la infracţiunea de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen.raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen.şi art. 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) şi (2) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului M.C. şi În baza art. 88 C. pen.s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 22 august 2012 până la 14 noiembrie 2012.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice, fără notificare prealabilă de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.C. a sumei de 10.270 Euro sau contravaloarea în RON la data executării obţinute ca urmare a valorificării drogurilor de risc a fost obligat inculpatul la plata acestei sume către stat.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Determinând vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunilor expuse în actul de sesizare, prima instanţă a reţinut sub aspectul stării de fapt şi al interpretării mijloacelor de probă următoarele:
în anul 2003 inculpatul M.C. a plecat în Spania la muncă într-un sat lângă Arganda del Rey. Acolo inculpatul s-a împrietenit cu numitul H.D., un tânăr din municipiul Deva. Totodată, inculpatul îl cunoştea şi pe L.J.V., cu care era prieten încă dinainte de a pleca în Spania. în vara anului 2011 inculpatul M.C. s-a reîntors în România pentru a vinde un apartament în municipiul Hunedoara, ocazie cu care s-a reîntâlnit cu L.J.V. După ce s-a reîntors în Spania în acelaşi loc, după o scurtă şedere în Irlanda, inculpatul M.C. a început să dialogheze pe Facebook cu L.J.V., iar apoi au început să se sune.
În cursul lunii decembrie 2011, L.J.V. i-a propus inculpatului M.C. să-i facă rost din Spania şi să-i trimită în ţară diferite cantităţi de cannabis, întrucât ştie că se poate trăi din aşa ceva şi că el s-a mai ocupat cu acest lucru. După această discuţie, inculpatul împreună cu H.D. au mers într-unul din satele de lângă Arganda del Rey şi au cumpărat circa 200 grame de cannabis pe care amândoi l-au ambalat în pungi de cafea, iar apoi H.D. le-a pus într-un colet, după care a expediat acest colet în România, la destinatar, la indicaţiile lui L.J.V., fiind trecută numita L.S. - mama acestuia.
La scurt timp, tot în decembrie 2011, L.J.V. l-a mai apelat o dată pe inculpatul M.C. care, împreună cu H.D., în acelaşi mod, au mai cumpărat şi expediat alte 200 grame cannabis. Cei doi au cumpărat gramul de cannabis cu preţul de 3,5 - 4 Euro/gram, iar lui L.J.V. i l-au vândut cu preţul de 7 Euro/gram, acesta din urmă vânzând drogurile în România cu aproximativ 60 RON/gram.
În ianuarie 2012 inculpatul a plecat o săptămână în Italia la o fostă prietenă de-a lui, lângă Brescia, acolo a fost sunat de către L.J.V. pentru a-i trimite o altă tranşă de cannabis, în cantitate mai mare. După această discuţie, inculpatul l-a sunat pe H.D. în Spania să-i trimită cannabis în România. Inculpatul a declarat că H.D. i-a trimis lui L.J.V. aproximativ 500 grame cannabis.
La începutul lunii martie 2012, inculpatul fiind tot în Italia, a fost sunat din nou de L.J.V. pentru a-i trimite încă o tranşă de cannabis. Inculpatul l-a sunat din nou pe H.D. care a cumpărat şi a trimis drogurile tot în acelaşi mod lui L.J.V., fiind vorba de cantitatea de aproximativ 700 grame cannabis.
Inculpatul s-a înţeles cu L.J.V. ca banii rezultaţi din vânzarea drogurilor de acesta din urmă în ţară, să-i depună pe cârdul acestuia, care era ataşat unui cont deschis de inculpat la BRD- Sucursala Hunedoara.
Din coroborarea datelor de pe extrasul acestui cont, declaraţia martorului D.M. şi a lui L.J.V. a rezultat faptul că în perioada decembrie 2011 - aprilie 2012, au fost făcute depuneri pe acest cârd de circa 10.270 Euro. Despre aceste sume martorul D.M. declară că le-a primit de la inculpatul L.J.V. pentru a le depune în contul lui M.C. Martorul mai declară că a depus aceşti bani, atât în nume personal (800 şi 1.300 Euro), dar i-a dat şi numitei M.V. - mama inculpatului M.C. (circa 2.000 Euro), cât şi lui B.C., care a depus în trei rânduri 6.170 Euro (2.750, 2.000 şi 1.420 Euro). L.J.V. a declarat că toţi aceşti bani au provenit din vânzarea de droguri - cannabis în anii 2011 şi 2012 şi reprezentau sumele cuvenite inculpatului M.C.
Totodată, coroborând probele din Dosarul nr. 20 D/P/2012 şi din prezentul dosar a reieşit că inculpatul M.C. şi numitul H.D. au cumpărat din Spania şi trimis în România prin metodele arătate mai sus, aproximativ 1,8 kg cannabis pe care L.J.V., B.C. şi R.P.D. au comercializat-o pe raza municipiului Hunedoara.
Se reţine că Dosarul nr. 40D/P/2012 privindu-l pe inculpatul M.C. s-a constituit ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. 20 D/P/2012 în care prin rechizitoriul cu acest număr din data de 25 iunie 2012 au fost trimişi în judecată inculpaţii L.J.V., B.C. şi R.P.D. pentru infracţiuni privitoare la traficul de droguri.
Inculpaţii L.J.V., B.C. şi R.P.D. trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 20D/P/2012 al DIICOT-BT Hunedoara au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara prin Sentinţa penală nr. 152/09 august 2012. Toţi cei trei inculpaţi s-au prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând integral faptele.
Astfel, în sarcina inculpatului L.J.V., cel care a avut relaţii infracţionale cu inculpatul M. s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2008 - 2012, a vândut pe raza municipiului Hunedoara mai multor consumatori, dintre care unii minori, cantitatea de aproximativ 1685,5 grame cannabis, ceea ce în drept întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
S-a mai reţinut că fapta de a-l determina pe M.C., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, să instige o altă persoană aflată în Spania pentru a-i trimite cantitatea de aproximativ 1685,5 grame cannabis întruneşte elementele constitutive ale acţiunii de instigare la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
La data soluţionării prezentei cauze, Sentinţa penală nr. 152 din 9 august 2012 nu este definitivă.
Din extrasul actual al contului rezultă că, la acest moment, inculpatul M.C. nu mai deţine sume de bani în acest cont pentru a fi indisponibilizate.
În ceea ce priveşte participaţia la săvârşirea faptei a numitului H.D. care se află în Spania, în loc necunoscut, cauza a fost disjunsă în vederea continuării cercetărilor.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reţinută în considerare ansamblului probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de sesizare din oficiu; rechizitoriul nr. 20 D/P/2012, procesele-verbale de percheziţie domiciliară; procese verbale de redare a convorbirilor telefonice; adrese şi răspund BRD; procese verbale întocmite de organele de poliţie, minuta Sentinţei penale nr. 152/2012, depoziţii martori, fişa de cazier judiciar coroborate cu declaraţiile inculpatului date atât în faţa procurorului cât şi în faza de judecată prin care acesta a recunoscut integral săvârşirea infracţiunilor, înţelegând să uzeze de disp. art. 3201 C. proc. pen. privind procedura simplificată, întemeiată pe pledoaria de vinovăţie.
În drept, faptele inculpatului săvârşite în împrejurările descrise mai sus au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de:
- art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
Vizând reţinerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a argumentat că activi infracţională a numitului H.D. era cunoscută organelor de urmărire penală anterior intervenţiei inculpatului M.C., din declaraţia inculpatului L.J.V. şi din interceptările telefonice obţinute În baza autorizaţiilor. Declaraţia sinceră a inc. M.C. din 22 august 2012 cu privire la circumstanţele în care a săvârşit faptele nu poate avea semnificaţia unui denunţ pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termenul legal impus de art. 363 C. proc. pen. inculpatul M.C. aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând prin memoriul scris depus la dosar următoarele:
I. Constatarea nulităţii hotărârii şi a actului de sesizare al instanţei, ca urmare a lipsei de apărare a inculpatului datorată contrarietăţii de interese în care s-a aflat apărătorul inculpatului, urmând a se dispune în baza disp. art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la disp. art. 332 C. proc. pen. restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În dezvoltarea acestei critici inculpatul arată că în faza de urmărire penală apărătorul ales al inculpatului a reprezentat şi pe învinuita L.S. (învinuită în Dosar nr. 20 D/P/2012 faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin rechizitoriul emis la 25 iunie 2012).
Inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, atâta timp cât instanţa nu a explicat acestuia consecinţele juridice ale textului de lege prev. de art. 3201 C. proc. pen.; inculpatul a recunoscut fără rezerve starea de fapt şi acuzaţiile aduse sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi (25) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 însă se consideră nevinovat şi contestă acuzaţiile sub aspectul infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Se susţine că inculpatul nu a beneficiat de o apărare efectivă şi reală, apărătorul său ales omiţând să-i explice consecinţele juridice ale dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., punându-i în vedere doar beneficiile acestui text de lege sub raportul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. Se arată că inculpatul nu a conştientizat pe deplin, în lipsa unei apărări efective din partea apărătorului său, consecinţele juridice ale recunoaşterii integrale a faptelor, fapte pe care le recunoaşte doar parţial, contestând acuzaţiile de instigare la introducere în ţară a drogurilor de risc şi specificând că el însuşi a fost instigat la săvârşirea acestei infracţiuni.
II. În subsidiar, reducerea substanţială a pedepsei aplicate şi stabilirea ca modalitate de executare a acesteia suspendarea sub supraveghere, în baza disp. art. 861 şi următoarele C. pen.
Se impune a fi remarcat sub acest aspect contribuţia minimă a inculpatului la săvârşirea infracţiunilor precum şi împrejurările care în mod eronat nu au fost considerate de către prima instanţă ca şi cauze de reducere a pedepsei prev. de art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Se arată că inculpatul şi-a da concursul în mod real la înlesnirea descoperirii celorlalţi participanţi la săvârşirea faptelor, în speţă a inculpatului H.D., prin recunoaşterea acestuia după planşa foto.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei se apreciază că scopul sancţiunii penale poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, relevante în acest sens fiind elementele circumstanţiale ce definesc persoana inculpatului: lipsa antecedentelor penale, încadrarea sa în câmpul muncii etc.
Curtea a pus în vedere inculpatului că are posibilitatea de a fi ascultat în faţa sa, acesta înţelegând să facă precizări suplimentare cu privire la aspectele de nelegalitate intervenite atât în cursul urmăririi penale cât şi la instanţa de fond.
Prin Decizia penală nr. 29/A din 14 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost admis apelul declarat de inculpatul M.C.
S-a casat decizia apelată sub aspectul laturii penale numai în ce priveşte aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:
S-a descontopit pedeapsa aplicată inculpatului în elementele componente de: 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor şi 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor.
S-au înlăturat pedepsele complementare de câte 2 ani interzicerea drepturilor aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. cu art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. de la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) şi (2) C. pen. s-au contopit pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor în pedeapsa ce mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 22 august 2012 la zi.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate în raport cu aspectele critice expuse câr şi din oficiu în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:
1. Instanţa fondului a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu declaraţiile inculpatului date în faţa Tribunalului prin care acesta a recunoscut integral săvârşirea infracţiunilor ce au constituit obiectul acuzaţiilor, înţelegând să se prevaleze de disp. art. 3201 C. proc. pen.
2. Curtea arată că prima instanţă a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, cu respectarea cerinţelor impuse de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunilor expuse în actul de sesizare
3. Curtea a reţinut la rândul său, sub raportul bazei factuale că:
- în luna decembrie 2011 inculpatul M.C., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a cumpărat de p teritoriul Spaniei împreună cu inc. H.D. cantitatea de aproximativ 500 gr cannabis;
- în perioada ianuarie - martie 2012, baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul M.C., aflându-se în Italia I-a instigat pe numitul H.D. să cumpere de pe teritoriul Spaniei cantitatea de aproximativ 1,20 - 1,3 kg cannabis;
- în perioada decembrie 2011 - martie 2012, inculpatul M.C. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale l-a instigat pe numitul H.D. să trimită din Spania în România cantitatea de aproximativ 1,8 kg cannabis
4. Curtea precizează că jurisdicţia inferioară a dat o calificare juridică corectă faptelor săvârşite de către inculpat, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen., cu reţinerea art. 3201 C. proc. pen..
5. Referitor la criticile privind nulitatea absolută a hotărârii şi a actului de sesizare a instanţei, Curtea constată în urma examinării pieselor dosarului că în cauză nu sunt incidente disp. art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., inculpatul beneficiind atât la urmărire penală cât şi în faţa Tribunalului de o apărare reală şi efectivă, neexistând un motiv plauzibil care să convingă asupra intervenţiei contrarietăţii de interese dintre acesta şi învinuita L.S..
6. În acest sens se impune a fi precizată împrejurarea că dosarul de urmărire penală nr. 40 D/P/2012 şi în care s-a emis actul de sesizare al instanţei în ce-l priveşte pe inc. M.C., a fost înregistrat la data de 26 iunie 2012, în urma disjungerii din Dosarul nr. 20/D/P/2012 dosar al DIICOT - BT Hunedoara.
Prin rechizitoriul emis la 25 iunie 2012 în Dosar nr. 20/D/P/2012 în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei L.S.
7. Împuternicirea avocaţială existentă la dosarul de urmărire penală nr. 40/D/P/2012 la fila 144, încheiată în baza contractului de asistenţă juridică nr. 335/2012, atestă că inculpatul M.C. a beneficiat de serviciile apărătorului ales J.L. începând cu data de 22 august 201, dată la care faţă de învinuita L.S. era emisă o soluţie de scoatere de sub urmărire penală în Dosarul nr. 20/D/P/2012.
În aceste circumstanţe chiar dacă cei doi au beneficiat de serviciile aceluiaşi apărător, nu poate fi trasă concluzia existenţei unor contrarietăţi de interese atâta timp cât apărarea nu a fost exercitată concomitent.
Curtea constată astfel că dreptul la apărarea al inculpatului M.C., atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată, nu a fost limitat într-o manieră incompatibilă cu disp. art. 6 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţie, aspect ce exclude constatarea nulităţii absolute şi adoptarea unei soluţii de trimitere a cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen..
7. În ce priveşte critica adusă modalităţii defectuoase în care s-a realizat apărarea inculpatului în faţa instanţei, Curtea în urma examinării actelor de la dosar arată că aceste neregularităţi, deşi nedovedite, nu echivalează cu lipsa unei apărări efective şi concrete, atâta timp cât prima instanţă a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. cu toate consecinţele ce decurg din acesta, aspect confirmat de către inculpat în declaraţia de la f. 35 dosar apel.
8. În circumstanţele în care din actele de la dosar rezultă cu claritate că inculpatului M.C. i s-a adus la cunoştinţă atât posibilitatea de a opta pentru procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. cât şi acuzaţiile aduse prin rechizitoriu, acesta nu se poate prevala de necunoaşterea legii. Apărările inculpatului în sensul că nu a conştientizat pe deplin înţelesul şi consecinţele disp. art. 3201 C. proc. pen., apreciind ca suficientă recunoaşterea integrală doar a două din faptele ce constituie obiectul acuzaţiilor, nu vor fi acceptate de către Curte.
Inculpatul, prin apărător ales, îşi argumentează această poziţie prin aceea că în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu există în dosarul de urmărire penală date certe care să confirme acuzaţiile astfel încât nu avea nici un interes să recunoască o faptă pe care nu a săvârşit-o.
Din aceeaşi perspectivă, inculpatul arată în faţa Curţii că instanţa fondului nu era în măsură să aplice procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen. atâta timp cât din materialul probator de la dosarul de urmărire penală nu rezulta cu certitudine că fapta expusă mai sus există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.
Susţinerile inculpatului sunt infirmate însă de ansamblul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, din a cărui analiză coroborată rezultă fără echivoc împrejurarea că inculpatul M.C., în perioada decembrie 2011 - martie 2012 l-a instigat pe numitul H.D. să trimită din Spania în România cantitatea de 1,8 kg cannabis. Relevant în acest sens sunt declaraţiile învinuiţilor L.S. şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul M.C. şi ceilalţi inculpaţi.
9. Raportat la cele ce preced, Curtea apreciază că prima instanţă a urmat în mod corect procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen., procedură declanşată în urma manifestării clare şi neechivoce de voinţă a inculpatului M.C.
10. Vizând aspectele de netemeinicie invocate de către inculpat, Curtea le apreciază ca fiind fondate.
Sub un prim aspect Curtea constată că în mod greşit instanţa fondului a aplicat inculpatului pedepse complementare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 atâta timp cât pedepsele principale nu se circumscriau limitelor prev. de art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen.
În acest sens Tribunalul, aplicând pentru cele două infracţiuni pedepse principale de câte 1 an şi 6 luni închisoare, stabilirea unor pedepse complementare nu mai era posibilă fiind încălcate dispoziţiile textului de lege sus arătat.
11. În al doilea rând, Curtea constată că pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi cea complementară de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile art. 3201 C. proc. pen. şi 74, 76 C. pen., excede posibilităţilor reale de reeducare ale inculpatului.
12. Analiza elementelor circumstanţiale ce definesc persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, desfăşurarea unei activităţi remunerate, conduita procesuală sinceră) conving Curtea că prima instanţă nu a dat eficienţa cuvenită disp. art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu ocazia individualizării judiciare pentru infracţiunile enunţate mai sus, o pedeapsă principală de 4 ani închisoare şi una complementară pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la introducerea în ţară de droguri de risc, fiind în măsură să reprezinte garanţii suficiente în ce priveşte atingerea scopului preventiv şi educativ instituit de art. 52 C. pen. Curtea apreciază că o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare corespunde principiului proporţionalităţii dintre sancţiune şi comportament şi reprezintă măsură de constrângere eficientă, aptă să contribuie la reeducarea inculpatului M.C.
13. În ce priveşte critica adusă nereţinerii cazului de reducere a pedepsei prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea o apreciază ca nefondată în raport cu situaţia concretă desprinsă din actele dosarului. Astfel, poziţia sinceră a inculpatului nu a fost esenţială şi determinantă în identificarea şi facilitatea prinderii numitului H.D., persoană care a săvârşit infracţiuni legate de droguri, întrucât la momentul începerii urmăririi penale activitatea infracţională a numitului H.D. era cunoscută organelor de urmărire penală din declaraţia inc. L.J.V. şi din interceptările telefonice.
În acest sens, declaraţi inculpatului M.C. în cursul urmării penale nu echivalează cu un denunţ în accepţia legii şi care să atragă incidenţa art. 16 din Legea nr. 143/2000.
14. Vizând modalitatea de executare a pedepsei, Curtea precizează că în cauză nu sunt întrunite cumulativ exigenţele prev. de art. 861 C. proc. pen.. Sub un prim aspect, în ce priveşte limita de pedeapsă în cazul concursului de infracţiuni, Curtea constată că este depăşită, pedeapsa rezultantă aplicată fiind de 4 ani închisoare
În al doilea rând, ansamblul actelor de la dosar conving asupra faptului că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia. Circumstanţele concrete ale cauzei şi care demonstrează gravitatea faptelor, duc la concluzia necesităţii aplicării unei sancţiuni eficiente şi ferme, apte să contribuie la reeducarea inculpatului, reeducare ce nu poate fi realizată în opinia Curţii prin instituirea măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 C. proc. pen., acestea fiind considerate insuficiente în raport cu aspectele ce definesc persoana inculpatului şi posibilităţile sale reale de reintegrare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C.
În susţinerea recursului inculpatul a invocat în principal cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 2 şi 6 C. proc. pen.., solicitând să se constate nulitatea hotărârilor şi a actului de sesizare a instanţei, ca urmare a lipsei de apărare a inculpatului, datorată contrarietăţii de interese în care s-a aflat apărătorul inculpatului, în condiţiile în care acesta a reprezentat şi pe o altă persoană, faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
În acest context, a solicitat să se reanalizeze aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.. şi să se constate astfel inexistenţa mijloacelor de probă pentru reţinerea instigării la infracţiunea prev.de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.., solicitând reducerea pedepsei, aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi stabilirea unei modalităţi neprivative de libertate de executare a pedepsei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
În ce priveşte incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 2 şi 6 C. proc. pen., Curtea reţine că acestea reiau practic două dintre motivele de nulitate absolută în scrise în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la nelegală sesizare a instanţei, respectiv la desfăşurarea urmăririi penale ori a judecăţii în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie.
În speţă, Curtea constată mai întâi că inculpatul a fost asistat de un apărător atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii, astfel încât din această perspectivă susţinerile inculpatului sunt neîntemeiate.
Din actele aflate la dosar rezultă că în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe inculpatul a fost asistat de un apărător ales, în persoana avocatului J.L., acelaşi care asigurase, în calitate de apărător din oficiu, asistenţa juridică pentru o altă persoană (L.S.) cercetată pentru fapte în legătură cu cele imputate inculpatului, însă în cauza iniţială (20/D/P/2012), din care ulterior a fost disjunsă cea care face obiectul prezentului dosar (40/D/P/2012).
Mai rezultă de asemenea că la data la care avocatul respectiv a început să acorde asistenţă juridică inculpatului (22 august 2012), faţă de cealaltă persoană cercetată se dispusese deja o soluţie, aceea de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ (prin rechizitoriul întocmit la 25 iunie 2012 în Dosarul nr. 20/D/P/2012).
Examinând poziţia procesuală adoptată de cele două persoane, Curtea constată că acestea au recunoscut faptele ce li s-au imputat, aşa încât nu se poate vorbi despre împrejurarea că ele s-ar fi aflat pe poziţii divergente, care ar fi reclamat să fie asistate de avocaţi diferiţi.
În acelaşi timp, problema contrari etăţii de interese între diferite persoane se poate pune doar în măsura în care acestea sunt cercetate în aceeaşi cauză şi sunt asistate de acelaşi apărător desemnat din oficiu, căci numai atunci organul judiciar ar putea interveni fără a aduce atingere relaţiei client-avocat stabilită în urma unui raport liber consimţit şi a unui contract de asistenţă juridică încheiat între aceştia.
Or, în speţă, Curtea constată că, deşi este vorba despre acelaşi avocat care a acordat asistenţă juridică pentru două persoane, acestea au fost cercetate în cauze diferite (neavând relevanţă că una a fost disjunsă din cealaltă), iar calitatea avocatului a fost distinctă în cele două cauze (apărător din oficiu pentru L.S. şi apărător ales pentru inculpatul M.C.).
Prin urmare, susţinerile inculpatului în sensul că nu ar fi avut parte de o apărare efectivă, datorită împrejurării că a fost asistat de acelaşi avocat care a acordat asistenţă juridică unei alte persoane, sunt simple alegaţii, astfel încât în cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen. şi nici cel pus în legătură cu acesta, referitor la sesizarea instanţei, respectiv cel prev. de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen..
În ce priveşte reanalizarea aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care inculpatul arată că nu recunoaşte decât o parte din activitatea infracţională ce i-a fost imputată, Curtea constată că incidenţa acestei proceduri simplificate cu efecte favorabile în planul sancţiunii aplicate presupune o recunoaştere totală şi necondiţionată a faptelor menţionate în actul de sesizare, precum şi o achiesare ca judecata să aibă loc doar În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În speţă, inculpatul a recunoscut fără rezerve faptele imputate, iar soluţia de condamnare nu s-a bazat exclusiv pe această declaraţie, ci şi pe alte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei, care dovedesc pe deplin justeţea acuzaţiilor ce i-au fost aduse (declaraţii de martori, extrase de cont, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice).
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că instanţa apel a evaluat corespunzător toate circumstanţele cauzei şi a individualizat just pedepsele aplicate inculpatului, acesta beneficiind pe lângă dispoziţiile de favoare înscrise în art. 3201 C. proc. pen.., şi de circumstanţe atenuante judiciare, cărora ambele instanţe le-au dat efecte, deşi acest lucru nu era obligatoriu în condiţiile în care în speţă era incidenţă şi cauza de agravare prev. de art. 41 alin. (2) C. proc. pen.
În ce priveşte incidenţa disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000, Curtea constată că, deşi inculpatul a indicat în declaraţiile sale şi implicarea unei alte persoane în comiterea faptelor ce i-au fost imputate, faţă de aceasta cercetările s-au disjuns, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege pentru a beneficia de o nouă reducere a pedepsei. Pe de altă parte, implicarea numitului H.D. în activitatea infracţională alături de inculpat nu a rezultat doar din declaraţia sa, ci şi din probele deja administrate în cauza iniţială, inculpatul indicând doar identitatea respectivului participant.
În fine, în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, faţă de cuantumul pedepsei rezultante, de 4 ani închisoare, este evident că solicitarea inculpatului nu poate fi primită, nefiind îndeplinită condiţia prev. de art. 81 alin. (2) sau, după caz, 861 alin. (2) C. pen.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi disp. art. 88 C. pen. şi 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 22 august 2012 la 23 mai 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1752/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1760/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
