ICCJ. Decizia nr. 1786/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1786/2013
Dosar nr. 46674/3/2012/a3
Şedinţa publică din 24 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. 46674/3/2012 (număr în format vechi 1597/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului P.H.L.
În temeiul art. 139 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu respectarea art. 1491 C. proc. pen. şi cu îndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 681 C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen., după ce s-a constatat existenţa indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele de care este acuzat şi după ce s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Reţinând că fapta săvârşită este pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani, Curtea a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, relevante fiind modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor, folosirea unui cuţit, inculpatul fiind în stare de ebrietate, urmările produse, pericolul public rezultând din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este acuzat acesta, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.H.L.
Apărătorul inculpatului a pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate a acestuia. A arătat că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., că nu există indicii sau probe din care rezultă că inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
A mai arătat că era necesar ca judecătorul fondului să analizeze şi cererea formulată de inculpat prin care acesta a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpatul P.H.L. nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Conform acestui text de lege instanţa de judecată în exercitarea atribuţiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive.
De asemenea, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, aceasta dispune prin încheiere motivată menţinerea măsurii arestării preventive.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 2514/P/2012 din 04 decembrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.H.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 lit. i) din C. pen., vătămare corporală, prev. de art. 181 din C. pen., lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) din C. pen., ultraj contra bunelor moravuri, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi port de cuţit fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată. Cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că la data de 10 iunie 2012, în jurul orelor 04.45, în complexul studenţesc Agronomie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, pe aleea cu acces auto din dreptul căminului A5, inculpatul P.H.L. a înjunghiat în zona toracelui pe victima S.C.B., provocându-i o leziune în urma căreia aceasta a decedat. În cadrul aceluiaşi conflict, inculpatul a provocat leziuni prin tăiere cu cuţitul, la degetul index drept cu secţionarea tendonului flexor profund, şi respectiv la mâna stângă, părţilor vătămate L.C. şi C.F.V., pentru a căror vindecare au necesitat 25 de zile, respectiv 4 - 5 zile de îngrijiri medicale.
Conflictul din dimineaţa zilei de 10 iunie 2012 în care a fost ucisă victima S.C.B. a avut loc într-un context mai larg, în care inculpatul, având asupra sa un cuţit, a abordat, provocat şi ameninţat mai multe persoane în campusul Agronomie şi pe străzile adiacente, tulburând liniştea şi ordinea publică.
Cu privire la inculpat s-a dispus măsura arestării preventive începând cu data de 12 iunie 2012, emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 134/U.P. din 12 iunie 2012, măsură care a fost prelungită succesiv pe parcursul urmăririi penale şi menţinută în faza de judecată.
Prin Sentinţa penală nr. 217 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, inculpatul a fost condamnat în primă instanţă în temeiul dispoziţiilor art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., 181 alin. (1) C. pen., 180 alin. (2) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 73 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen. şi art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare cu executare.
Împotriva sentinţei de condamnare a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul, apeluri înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 14 mai 2013 sub număr de dosar 46674/3/2012 cu prim termen acordat la 10 iunie 2013.
Procedând la verificarea legalităţii arestării preventive Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a apreciat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului P.H.L. reţinând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
La dosar există probe şi indicii temeinice că inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina sa fiind în acest mod incidente dispoziţiile art. 143 C. proc. pen.
Şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ atât în ceea ce priveşte pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mari de 4 ani închisoare dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza celei de a doua condiţii se are în vedere natura infracţiunilor, modalitatea concretă de săvârşire a acestora şi gradul de pericol social al faptelor.
Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte constată că nu se impune revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., "când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză".
Potrivit acestui text, măsura preventivă luată, în cauza dedusă judecăţii, măsura arestului preventiv a inculpatului, se revocă numai atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive.
Aşa fiind, în soluţionarea cererii de revocare a măsurii preventive a arestului preventiv a inculpatului instanţa are obligaţia de a verifica dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive.
Ori, aşa cum s-a arătat mai sus, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat, subzistând şi în prezent.
În ceea ce priveşte înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, prevăzute de art. 145 şi art. 1451 C. proc. pen., potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen.: "Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii".
Deci, pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă trebuie să se schimbe temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Ori, aşa cum s-a arătat mai sus, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat, subzistând şi în prezent, astfel că nu se poate dispune nici revocarea măsurii arestului preventiv a inculpatului şi nici înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Înalta Curte, pentru aspectele mai sus prezentate, constată că scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate faţă de inculpat.
Având în vedere considerentele arătate, apreciind că soluţia de menţinere a arestării preventive faţă de inculpat dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, este legală şi temeinică, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.H.L. împotriva încheierii din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 46674/3/2012 (1597/2013).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1763/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1792/2013. Penal → |
|---|
