ICCJ. Decizia nr. 1763/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1763/2013

Dosar nr. 12942/30/2012

Şedinţa nepublică din 23 mai 2013

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 11/PI din 11 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 12942/30/2012, în temeiul art. 101 lit. c) C. pen. şi art. 104 C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. s-a dispus internarea într-un centru de reeducare (Centrul de reeducare Buziaş) pe durata de timp prev. de art. 106 C. pen. a minorului T.G.C. - fiul natural şi R., născut în Lipova, jud. Arad, domiciliat în com. Maşloc, sat Alioş, jud. Timiş, CNP aaa, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în dauna părţii civile L.M. şi art. 180 alin. (2) C. pen. în dauna părţii civile C.I.C. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

S-au adus la cunoştinţă minorului dispoziţiile art. 108 C. pen. cu privire la revocarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare în ipoteza în care acesta are o comportare necorespunzătoare sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dispus computarea reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 28 octombrie 2012 şi până la zi.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T.G.C. de sub puterea mandatului de arestare preventive nr. 106 din 28 octombrie 2012, dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 490 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii luate, sens în care un exemplar al dispozitivului hotărârii s-a dispus a fi comunicat administraţiei locului de deţinere pentru a lua măsuri în vederea internării minorului.

În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. raportat la art. 63 C. pen. a fost condamnat inculpatul L.R.L. - fiul lui natural şi M., născut în Arad, jud. Arad, domiciliat în Păuliş, jud. Arad, CNP aaa, la 4000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire în dauna părţii civile C.I.C.

A fost atrasă atenţia inculpatului L.R.L. asupra dispoziţiilor art. 63¹ C. pen. cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în cazul neexecutării acesteia cu rea-credinţă.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului de lungime totală 28 cum cu lama de 15 cm şi plasele de culoare neagră cu dungi aurii şi vişinii folosit de inculpatul T.G. la săvârşirea faptei, restul corpurilor delicte predate la grefa instanţei prin proces-verbal în data de 20 decembrie 2012 urmând să însoţească dosarul cauzei.

În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1366 şi 1372 C. civ. a fost obligat inculpatul T.G.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente T.R. să achite în favoarea părţii civile L.M. suma de 50 000 euro cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul T.G.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente T.R. să achite în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara suma de 4 665,506 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea civilă L.M.

În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1366 şi 1372 C. civ. şi art. 1357 şi 1382 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii T.G.C. (în solidar cu T.R.) şi L.R.L., ambii în solidar, să achite în favoarea părţii civile C.I.C. suma de 8000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul T.G.C. în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul T.G.C. în solidar cu T.R. să achite în favoarea statului suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare şi inculpatul L.R.L. să achite suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 400 de RON reprezentând onorariul avocaţilor din oficiu pentru cei doi inculpaţi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 957/P/2012 emis la data de 18 decembrie 2012 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 19 decembrie 2012 sub număr unic de Dosar nr. 12942/30/2012, au fost trimişi în judecată inculpaţii T.G.C., pentru tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi L.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

În probaţiune a fost ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 957/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Starea de fapt reţinută de acuzare:

În data de 27 din 28 octombrie 2012 în localul Cafe-bar PFA B.S.V. a fost organizată o petrecere la care au participat mai multe persoane.

Inculpatul T.G.C. a mers şi el la localul respectiv, însoţit fiind de învinuitul L.R.L. şi martora F.I.

În local s-au aflat şi partea vătămată C.I.C. şi martorii C.R.J. şi H.E.N. (poreclit "P."). Între acesta din urmă şi inculpatul T.G. a avut loc o dispută verbală. Urmare a acestei dispute, inculpatul T.G. a plecat acasă, nu înainte de a reproşa inculpatului L.R. că nu a intervenit în apărarea sa. Ajuns acasă, inculpatul T.G. s-a înarmat cu un cuţit şi a revenit la local, cu intenţia de a speria pe acei băieţi în ideea în care vor avea din nou treabă cu el. Pe drumul de întoarcere către local, inculpatul s-a întâlnit cu învinuitul L.R. şi martora F.I., care plecaseră şi ei către casă. Cei doi au încercat să convingă pe inculpat să nu mai revină la local şi să le dea cuţitul, dar inculpatul le-a relatat că se va întoarce la local să-l omoare pe cel care s-a legal de el". Învinuitul L.R. şi martora F.I. au revenit şi ei la localul "L.", după inculpat.

Ajuns la local, inculpatul T.G.C. a intrat înăuntru şi l-a chemat pe martorul H.E.N. afară. A purtat o discuţie cu acesta, vizavi de disputa verbală anterioară, după care a scos cuţitul din haină, moment în care martorul H.E. a strigat că inculpatul "are cuţit". Martorul H.E. a început să alerge, ieşind afară din curtea din faţa localului, urmărit îndeaproape de inculpat, care avea cuţitul în mână şi striga către martor, "stai că te omor!".

În acele momente, în curtea din faţa localului se afla şi partea vătămată C.I.C., care a auzit parte din discuţiile purtate de inculpatul T.G. cu martorul H.E. Partea vătămată a intervenit şi el în apărarea martorului H.E., cerându-i inculpatului să-l lase în pace şi ulterior, alergând după inculpat cu un par, în timp ce inculpatul alerga după martor cu cuţitul în mână, în apărarea inculpatului a sărit şi învinuitul L.R., care a luat un par dintr-un gard şi a început să alerge după partea vătămată C.I.C.

La un moment dat, martorul H.E. şi partea vătămată C.I.C. au reuşit să intre în curtea localului şi spiritele s-au calmat. Inculpatul T.G.C. şi învinuitul L.R. au rămas în afara curţii localului. Din local a ieşit însă partea vătămată L.M., care a observat pe inculpat având în mână un cuţit şi pe învinuit având în mână un par. Partea vătămată L.M. arată că s-a îndreptat către inculpat, pentru a-i cere cuţitul "ca să nu facă vreo prostie", moment în care inculpatul a lovit cu cuţitul pe partea vătămată în zona abdominală. În apărarea părţii vătămate L.M. a intervenit partea vătămată C.I.C. care a aplicat o lovitură cu pumnul inculpatului T.G., după care a luat-o la fugă, urmărit îndeaproape de inculpat şi învinuitul L.R. Pe iarba umedă din faţa curţii localului, partea vătămată C.I.C. a alunecat şi a căzut pe spate.

Inculpatul T.G. a lovit de mai multe ori cu cuţitul în direcţia părţii vătămate, iar aceasta a încercat să se apere, lovind de jos cu picioarele în direcţia inculpatului. În aceste împrejurări, partea vătămată C.I.C. a fost tăiat cu cuţitul la nivelul piciorului drept. De partea vătămată C.I.C. s-a apropiat şi învinuitul L.R., care i-a aplicat o lovitură cu parul peste umărul stâng.

În acest interval de timp, persoanele aflate în local au ieşit afară, iar martora C.R.J. a strigat către celelalte persoane că partea vătămată L.M. "este tăiat", moment în care inculpatul şi învinuitul au fugit de la faţa locului către casă.

La faţa locului a fost solicitată ambulanţa, care a preluat pe părţile vătămate şi le-a transportat la Spitalul Municipal Timişoara, unde partea vătămată L.M. a fost internată cu diagnosticul de "plagă înjunghiată toracică latero-bazală stângă penetrantă transpleurofrenică, hemopneumotorax secundar posttraumatic, plagă pulmonară segment latero-bazal, plagă diafragmică stângă, plagă renală stângă, şoc hemoragic", fiind supusă unei intervenţii chirurgicale. Partea vătămată C.I.C. a fost pansată la nivelul piciorului, după care a plecat acasă, participând la cercetarea la faţa locului efectuată de organele de urmărire penală.

Din raportul de constatare medico-legală din 28 octombrie 2012 a IML Timişoara rezultă că partea vătămată L.M. a suferit leziuni care sunt rezultatul loviri cu un corp tăietor-înţepător, au necesitat 25 - 30 zile îngrijiri medicale şi leziunile de violenţă au pus în primejdie viaţa victimei. Ulterior, raportul medico-legal a fost completat, întrucât, după internare, părţii vătămate L.M. i-a fost extirpat rinichiul stâng, afectat de lovitura de cuţit. S-a apreciat de către medicul legist că pentru vindecarea leziunilor suferite de partea vătămată L.M. sunt necesare 30 zile îngrijire medicală, iar nefrectomia (scoaterea chirurgicală a rinichiului) reprezintă pierderea unui organ.

Partea vătămată C.I.C. a fost examinată din punct de vedere medico-legal, din raportul de constatare medico-legală din 30 octombrie 2012 rezultând că aceasta prezintă leziuni la nivelul coapsei drepte (1/3 distală coapsă dreaptă) şi la nivelul umărului stâng (echimoză violacee neomogenă), leziunile suferite fiind rezultatul loviri directe cu corp tăietor înţepător şi corp dur, au necesitat 12 zile de îngrijire medicală şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Inculpatul T.G.C. a fost supus unei examinări medico-legale, din raportul de constatare medico-legală din 30 octombrie 2012 rezultând că acesta prezintă mai multe leziuni la nivelul feţei şi a braţului stâng, aceste leziuni fiind rezultatul lovirii cu sau de corpuri dure şi necesită pentru vindecare 3 zile de îngrijire medicală.

Întrucât inculpatul T.G.C. este minor (17 ani la data comiterii faptelor), s-a dispus expertizarea neuropsihiatrică a acestuia. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 20 noiembrie 2012 a IML Timişoara rezultă că inculpatul T.G.C. a avut discernământ uşor diminuat, raportat la fapta comisă.

Probele propuse de acuzare: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto; procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală; declaraţii martori F.I., H.E.N., C.R.J.; declaraţii părţi vătămate; declaraţii învinuit/inculpat; rapoarte de constatare medico-legală; raport de constatare biocriminalistică; raport de expertiză medico-legală psihiatrică; referat de evaluare; adresa din 28 noiembrie 2012, decont de cheltuieli şi foaie de observaţie clinică emise de Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara; proces-verbal de predare corpuri delicte; caziere judiciare.

Tribunalul a fost sesizat cu judecarea prezentei cauze la data de 18 decembrie 2012, inculpatul T.G.C. fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv.

Partea vătămată L.M. a declarat în faţa instanţei, înainte de citirea actului de sesizare, că se constituie parte civilă cu suma de 50 000 euro reprezentând daune morale, respectiv suferinţa fizică şi psihică datorată agresiunii şi faptul că, urmare a acestui incident, a rămas fără un rinichi.

Partea vătămată C.I.C. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 8 000 RON daune morale reprezentând suferinţa fizică şi psihică datorată agresiunii celor doi inculpaţi.

Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4 665,506 RON reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare necesitate cu îngrijirea părţii vătămate L.M.

La primul termen de judecată, înainte de a proceda la începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată reglementată de art. 320¹ C. proc. pen.

Aceştia au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în rechizitoriu, cunosc şi îşi însuşesc probele administrate la urmărire penală, nu solicită administrarea de probe, cu excepţia unor înscrisuri în circumstanţiere şi că doresc ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.

Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a face aplicarea acestei proceduri în condiţiile în care instanţa a fost legal sesizată cu infracţiunea de mai sus, în cauză nu au fost identificate incidente de natură a conduce la nulitatea urmăririi penale, inculpaţii şi-au exprimat opţiunea pentru aplicarea acestei proceduri anterior declanşării cercetării judecătoreşti, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., că probele sunt suficiente pentru a-şi forma o părere cu privire la latura penală a cauzei, astfel că în temeiul art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen. a admis solicitarea acestora.

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond:

Inculpatul T.G.C. este minor în vârstă de 17 ani. Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, acesta provine dintr-o familie dezorganizată în interiorul căreia atât mama cât şi doi fraţi ai acestuia au un trecut infracţional.

În contextul unor dispute petrecute în incinta Cafe-bar PFA - B.S.V. din localitatea Alioş, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, s-a înarmat cu un cuţit şi a revenit în local cu scopul de a-l agresa pe numitul H.E.N., fiind ajutat şi de inculpatul L.R. care s-a înarmat cu un par. În apărarea numitului H.E. a intervenit partea vătămată C.I.C., aceştia reuşind iniţial să-i îndepărteze pe inculpaţi de incinta localului.

La un moment dat, partea vătămată L.M. a ieşit din local şi, observând că inculpatul T.G. avea un cuţit asupra sa, s-a apropiat de el cu scopul de a-i cere să abandoneze acest cuţit. În acest context inculpatul T.G. a aplicat părţii vătămate o lovitură cu cuţitul în zona abdominală. întrucât partea vătămată C.I.C. a intervenit în apărarea părţii vătămate L.M., aplicându-i o lovitură cu pumnul, inculpatul T. împreună cu inculpatul L.R. au început să fugă după partea vătămată C.I.C. În alergare partea vătămată a căzut jos, astfel că inculpatul T. i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în zona piciorului drept, iar inculpatul L.R. i-a aplicat o lovitură cu parul în zona umărului stâng.

Ce doi inculpaţi recunosc starea de fapt aşa cum este descrisă de acuzare. Susţinerile lor sunt confirmate de depoziţiile părţilor vătămate şi a martorilor H.E. şi F.I.

Urmare a loviturilor aplicate cu cuţitul de către inculpatul T.G. părţii civile L.M. s-a stabilit iniţial, prin raportul de constatare medico-legală din 28 octombrie 2012 a IML Timişoara, că s-au produs acestuia leziuni vindecabile în 20 - 30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie. Ulterior, raportul medico-legal a fost completat, întrucât, după internare, părţii vătămate L.M. i-a fost extirpat rinichiul stâng, afectat de lovitura de cuţit, astfel că s-a apreciat de către medicul legist că pentru vindecarea leziunilor suferite de partea vătămată L.M. sunt necesare 30 zile îngrijire medicală, iar nefrectomia (scoaterea chirurgicală a rinichiului) reprezintă pierderea unui organ.

Partea vătămată C.I.C. a fost examinată din punct de vedere medico-legal, din raportul de constatare medico-legală din 30 octombrie 2012 rezultând că aceasta prezintă leziuni la nivelul coapsei drepte (1/3 distală coapsă dreaptă) şi la nivelul umărului stâng (echimoză violacee neomogenă), leziunile suferite, fiind rezultatul loviri directe cu corp tăietor înţepător şi corp dur, au necesitat 12 zile de îngrijire medicală şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză psihiatrică a inculpatului T.G., prilej cu care s-a stabilit că acesta are discernământ uşor diminuat raportat la fapta comisă.

În drept:

Din starea de fapt expusă instanţa de fond şi-a format părerea că încadrarea juridică stabilită de procuror este corectă.

Fapta inculpatului T.G. care în data de 28 octombrie 2012, aflându-se într-un loc public, respectiv în curtea unui local, a aplicat părţii vătămate L.M. o lovitură cu cuţitul în zona abdomenului, astfel încât i-a produs leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, în final producându-se rezultatul pierderii unui rinichi, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

La stabilirea acestei calificării juridice, instanţa de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, prin care se arată că lovitura aplicată a pus viaţa victimei în primejdie, are în vedere zona corpului în care a fost aplicată această lovitură, respectiv în zona abdomenului, care este o regiune a corpului vitală. De asemenea instanţa de fond a avut în vedere împrejurările săvârşirii infracţiunii, respectiv inculpatul, după o prealabilă discuţie în contradictoriu cu numitul H.E.N., s-a deplasat la domiciliu pentru a se înarma cu un cuţit şi, deşi prietenii săi i-au solicitat să abandoneze această armă, nu numai că nu a abandonat-o, dar s-a exprimat că doreşte "să-l omoare pe cel care s-a legat de el", împrejurare care demonstrează, de asemenea, intenţia inculpatului de a folosi cuţitul cu consecinţa suprimării vieţii acelei persoane care s-ar lega de el.

Fapta aceluiaşi inculpat, care în acelaşi spaţiu arătat mai sus, a aplicat lovituri părţii vătămate C.I.C., împreună cu inculpatul L.R.L., provocând-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 zile de îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

În ce priveşte sancţiunea care a fost aplicată acestui inculpat, instanţa de fond şi-a format părerea că este oportună şi justificată aplicarea măsurii educative prev. în art. 104 C. pen., respectiv internarea într-un centru de reeducare, această măsură fiind singura de natură a asigura reintegrarea socială a acestui minor.

La individualizarea sancţiunii instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 100 alin. (2) C. pen. potrivit cărora, în cazul unui minor, pedeapsa se aplică doar în ipoteza în care se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă.

Instanţa de fond a observat că acest minor nu are antecedente penale până în prezent, deşi provine dintr-o familie numeroasă în interiorul căreia atât mama, cât şi unii fraţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Potrivit concluziilor referatului de evaluare, acesta a absolvit VIII clase primare, a lucrat o perioadă ca şi zilier în domeniul forestier şi are şanse de a se reintegra corespunzător în societate în situaţia unei supravegheri atente de către o instituţie abilitată în acest sens, care să monitorizeze procesul de reintegrare în muncă şi în comunitate a acestuia.

Deşi minorul are vârsta de 17 ani împliniţi, instanţa a considerat că se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 104 C. pen., dispunându-se internarea inculpatului, până la vârsta de 18 ani, cu posibilitatea prelungirii la solicitarea centrului de reeducare, astfel încât în interiorului unui centru de reeducare acesta să poată dobândi învăţătura necesară şi pregătire profesională potrivit aptitudinilor sale, în vederea suprimării deprinderilor agresive şi orientării sale spre valori sociale stimulate de societate, precum munca onestă, dezvoltarea personalităţii şi a conduitei sociale adecvate, precum şi desăvârşirea studiilor. În condiţiile în care mediul familial şi modelul parental inadecvat nu pot decât să influenţeze negativ persoana inculpatului, s-a considerat de către prima instanţă că instituirea unei supravegheri specializate ar putea constitui pentru acest minor o şansă pentru reintegrarea în societate şi abandonarea comportamentului ilicit.

Ca o consecinţă a aplicării sancţiunii măsurii educative, s-a dispus a se aduce la cunoştinţă minorului dispoziţiile art. 108 C. pen. cu privire la revocarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare în ipoteza în care acesta are o comportare necorespunzătoare sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dispus computarea reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 28 octombrie 2012 şi până la zi.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T.G.C., de sub puterea mandatului de arestare preventive din 28 octombrie 2012, dacă nu este arestat în altă cauză.

Faţă de necesitatea de a asigura atât încarcerarea de urgenţă a minorului în centrul de reeducare astfel încât să fie iniţiate faţă de acesta măsurile de supraveghere necesare, dar şi pentru preveni posibilitatea ca inculpatul, odată pus în libertate, să se reîntoarcă în mediul din care provine şi care a favorizat săvârşirea faptei, instanţa de fond a considerat oportun a se face aplicarea dispoziţiilor art. 490 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în sensul de a dispune punerea de îndată în executare a măsurii internării într-un centru de reeducare.

Privitor la inculpatul L.R.L., instanţa de fond a reţinut că acesta s-a înarmat cu un par şi, împreună cu inculpatul T.G., a aplicat părţii civile C.I.C. mai multe lovituri, inculpatul L. lovindu-l efectiv cu parul în zona umărului stâng, astfel încât acesta a suferit leziuni vindecabile în 12 zile de îngrijiri medicale. Activitatea ilicită a inculpatului se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de lovire, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., faptă pentru care instanţa de fond a aplicat sancţiunea amenzii penale în cuantum de 4000 RON.

La individualizarea sancţiunii prima instanţă a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator coroborate cu dispoziţiile art. 63 C. pen. privitoare la modul de determinarea a amenzii penale, pericolul social concret al faptei săvârşite de acest inculpat care s-a dovedit a fi mai redus în condiţiile în care acesta a intervenit în activitatea ilicită cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul T.G., a aplicat doar o singură lovitură părţii civile, lovitură evidenţiată în certificatul medico-legal şi recunoscută de inculpat. De asemenea instanţa de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei prevalându-se de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

S-a atras atenţia inculpatului L.R.L. asupra dispoziţiilor art. 63¹ C. pen. cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în cazul neexecutării acesteia cu rea-credinţă.

Întrucât la săvârşirea infracţiunii inculpatul T.G. s-a folosit de un cuţit, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. şi s-a dispus confiscarea cuţitului de lungime totală 28 cm cu lama de 15 cm şi plasele de culoare neagră cu dungi aurii, restul corpurilor delicte predate la grefa instanţei prin proces-verbal în data de 20 decembrie 2012 urmând să însoţească dosarul cauzei.

În ce priveşte acţiunea civilă:

Partea vătămată L.M. se constituie parte civilă cu suma de 50.000 euro reprezentând daune morale, respectiv suferinţa fizică şi psihică datorată agresiunii şi faptul că, urmare a acestui incident, a rămas fără un rinichi.

Partea vătămată C.I.C. se constituie parte civilă cu suma de 8.000 RON daune morale reprezentând suferinţa fizică şi psihică datorată agresiunii celor doi inculpaţi.

Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.665,506 RON reprezentând cuantumul cheltuielilor de spitalizare necesitate cu îngrijirea părţii vătămate L.M.

Cu privire la prejudiciul material solicitat a fi recuperat de către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, reprezentând valoarea cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat părţii vătămate, instanţa de fond a reţinut că raportat la prevederile din art. 14, 15 C. proc. pen., acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale şi soluţionată în acest cadru numai în măsura în care acest prejudiciu se află în legătură de cauzalitate, respectiv dacă rezultă din fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În contextul în care între fapta pentru care este în prezent judecat inculpatul T.G. şi pentru care se solicită repararea prejudiciului, reprezentând contravaloarea îngrijirilor şi a tratamentului medical acordat victimei L.M., s-a constatat că între acestea există o legătură de cauzalitate, astfel că această pretenţie poate fi apreciată ca justificată.

Raportat la dispoziţiile legale cuprinse în art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată, care dispune că "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată" şi având în vedere înscrisurile justificative ale acestor cheltuieli, depuse în dosarul de urmărire penală, precum şi faptul că nu s-a contestat acest cuantum, coroborate cu prevederile ce stabilesc cadrul general al răspunderi civile delictuale din cuprinsul art. 1349 din noul C. civ., şi art. 1372 C. civ. privitoare la răspunderea pentru fapta altuia, instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, în sensul că a obligat inculpatul T.G. în solidar cu mama sa, partea responsabilă civilmente T.R., să achite în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara suma de 4.665,506 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părţii civile L.M..

În ce priveşte cererea părţii civile L.M., prin care solicită acordarea sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, s-a apreciat că prejudiciul produs acestei părţi civile rezultă din afectarea integrităţii fizice a acestuia, prin pierderea unui organ, respectiv un rinichi, handicap care va persista pe parcursul întregii vieţi a victimei.

Caracteristica răspunderii civile este de a restabili, pe cât de exact posibil, echilibrul distrus prin daună şi de a repune pe cel vătămat în situaţia în care s-ar fi găsit dacă actul care a produs dauna n-ar fi avut loc, astfel încât repararea daunei să fie pe cât se poate de egală cu integralitatea prejudiciului, fără să-l poată depăşi.

În cazul de faţă, deşi o sumă de bani care s-ar stabili ca despăgubire nu poate restabili situaţia anterioară, instanţa de fond a constatat că suma de 50.000 euro reprezintă o reparaţie rezonabilă raportat la natura leziunii suferite, astfel că a dispus obligarea inculpatului T.G., în solidar cu mama sa, la achitarea acestei sume.

Referitor la prejudiciul suferit de partea civilă C.I.C. s-a reţinut că acesta a fost agresat de ambii inculpaţi în acelaşi timp, iar prin raportul de expertiză medico-legală s-a stabilit că numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare este de 12. S-a considerat că a fost probat şi faţă de această parte civilă că prejudiciul produs rezultă din afectarea integrităţii fizice a acestuia prin acţiunea ilicită a ambilor inculpaţi şi că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a ambilor inculpaţi, în solidar, iar în cazul inculpatului T.G., aplicându-se regulile răspunderii părintelui pentru fapta minorului. S-a reţinut că suma de bani pretinsă cu titlu de despăgubire de această parte civilă apare ca rezonabilă raportat la suferinţa provocată, instanţa reţinând totodată că acest prejudiciu nu a fost contestat.

Astfel, în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1366 şi 1372 C. civ. şi art. 1357 şi 1382 C. civ. a obligat inculpaţii T.G.C. (în solidar cu T.R.) şi L.R.L., ambii în solidar, să achite în favoarea părţii civile C.I.C. suma de 8000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 3, 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul T.G.C. în vederea introducerii profilului genetic al inculpatului în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul T.G.C. în solidar cu T.R. să achite în favoarea statului suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare şi inculpatul L.R.L. să achite suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 400 de RON reprezentând onorariu avocat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 11/PI din 11 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 12942/30/2012 a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 21 martie 2013, sub nr. 12942/30/2012.

În motivarea apelului procurorul a arătat că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală cu privire la individualizarea judiciară a sancţiunii aplicate inculpatului minor pentru infracţiunile săvârşite de acesta. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. Ori, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, gravitate care rezidă generic în obiectul juridic ocrotit, dreptul la viaţă, care este un drept natural şi primordial pe care se fundamentează toate celelalte drepturi ale omului, precum şi ţinând cont de persoana minorului care, deşi nu are antecedente penale, a renunţat la studiile şcolare şi a crescut într-un mediu familial, cu preocupări infracţionale dovedite (mama şi doi fraţi au un trecut infracţional, iar din susţinerile minorului şi unchii săi au comis fapte de natură penală), nu are un loc de muncă stabil, fiind cel care a generat actele de agresiune din dorinţa de a se impune în faţa părţilor vătămate, revenind la localul unde ştia că se află acestea, înarmat cu un cuţit, precum şi vârsta acestuia (minorul avea la data comiterii faptei 17 ani, iar durata măsurilor educative se încheie de regulă la împlinirea vârstei de 18 ani), procurorul a apreciat că este dovedită necesitatea aplicării unei pedepse în scopul prevenirii comiterii de către inculpat a unor noi infracţiuni, nefiind suficientă pentru îndreptarea minorului luarea măsurii internării. Deşi din punct de vedere procedural, în principiu, practica judiciară nu a tranşat unitar posibilitatea aplicării unor măsuri educative în cadrul procedurii simplificate de judecată, din interpretarea strictă a legii rezultă că disp. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. ar fi aplicabile doar în situaţia individualizării sancţiunii ca pedeapsă penală (având ca efect reducerea limitelor legale ale acesteia). Ori, în condiţiile în care măsura educativă nu se numără printre pedepsele stabilite cu titlu limitativ de legiuitor în art. 53 C. pen., este discutabilă soluţia adoptată în speţă de către instanţa de fond, fiind lipsită de finalitate juridică referirea din dispozitivul hotărârii a aplicării prevederilor art. 320¹ alin. (1), (7) C. proc. pen. câtă vreme nu pot influenţa natura sau durata măsurii educative alese.

Pentru toate motivele expuse, procurorul a solicitat, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea în cauză a unei hotărâri legale şi temeinice de condamnare a inculpatului minor la pedeapsa închisorii, însă într-un cuantum ferm, de natură să realizeze scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., cu respectarea disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), urmând să se menţină celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Prin Decizia penală nr. 81/A din 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva Sentinţei penale nr. 11/PI din 11 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 12942/30/2012.

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., precum şi art. 320 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.G.C. (fiul lui natural şi R., născut în Lipova, jud. Arad) la o pedeapsă de:

- 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., precum şi art. 320 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de:

- 1 (una) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de:

-2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare cu executare în regim de detenţie, potrivit art. 57 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din momentul împlinirii vârstei de 18 ani în continuare pe durata executării pedepsei.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

S-a dispus plata sumei de 200 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş cu titlu de onorarii avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

S-a arătat că instanţa de apel îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată şi din care rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. raportat la art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Vinovăţia inculpatului cu privire la infracţiunile reţinute prin actul de sesizare a instanţei a fost dovedită potrivit declaraţiilor inculpatului şi a coinculpatului L.R.L., declaraţiile părţilor vătămate, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, declaraţiile martorilor F.I., H.E.N., C.R.J., raport de constatare medico-legală, raport de constatare biocriminalistică, raport de expertiză medico-legală psihiatrică şi din care rezultă faptul că la data de 28 octombrie 2012 aflându-se în curtea unui local inculpatul i-a aplicat părţii vătămate L.M. o lovitură cu cuţitul în zona abdominală, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi care au determinat pierderea unui rinichi. De asemenea, la aceeaşi dată inculpatul împreună cu coinculpatul L.R.L. i-au aplicat lovituri părţii vătămate C.C.l., provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 zile de îngrijiri medicale.

De altfel, starea de fapt şi încadrarea juridică nu au fost contestate de către apelant şi inculpat, aceştia beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen. privind recunoaşterea de vinovăţie, critica inculpaţilor procurorului vizând sancţiunea aplicată inculpatului pentru infracţiunile comise, aspecte care vor fi analizate de către instanţa de apel.

S-a arătat că potrivit art. 100 C. pen. "Faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului."

În cauză, raportat la gravitatea faptelor săvârşite de către inculpatul minor, respectiv infracţiuni îndreptate împotriva vieţii care au avut ca urmare pierderea de către partea vătămată L.M. a unui organ esenţial - rinichi - ca urmare a loviturilor aplicate în zona abdominală cu un cuţit de către inculpat precum şi provocarea unor leziuni părţii vătămate C.C.l. la un picior ce au necesitat 12 zile de îngrijiri medicale pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi prin antrenarea în altercaţie a coinculpatului L.M., instanţa de apel a constatat că aplicarea unei măsuri educative constând în internarea într-un centru de reeducare nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Instanţa a avut în vedere şi referatul de evaluare întocmit în cauză din care rezultă faptul că printre factorii care pot influenţa comportamentul infracţional al inculpatului sunt şi nivelul scăzut de şcolarizare, anturajul proinfracţional, consumul ocazional de alcool, model parental inadecvat, reacţia excesivă în situaţia de ameninţare, lipsa conştientizării la momentul comiterii faptei a consecinţelor grave ce puteau decurge în urma unui gest necugetat, motiv pentru care s-a apreciat că internarea într-un centru de reeducare pe durata unui an de zile nu este suficientă pentru reeducarea minorului motiv pentru care instanţa de apel a aplicat acestuia pedeapsa închisorii.

S-a arătat că la individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepselor s-au avut în vedere prevederile art. 99, art. 109 C. pen. gravitatea faptelor, infracţiuni îndreptate împotriva vieţii, circumstanţele săvârşirii acestora pe fondul consumului de alcool, urmarea produsă, pierderea de către partea vătămată L.M. a unui organ esenţial - rinichi - ca urmare a loviturilor aplicate în zona abdominală cu un cuţit de către inculpat precum şi provocarea unor leziuni părţii vătămate C.C.I. la un picior ce au necesitat 12 zile de îngrijiri medicale, dar şi aspectele favorabile inculpaţilor precum recunoaşterea faptelor, lipsa antecedentelor penale motiv pentru care va aplica o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat şi o lună închisoare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe ca urmare a aplicării prevederilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen., art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

În speţă, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpat care a agresat părţile vătămate nu se justifică aplicarea art. 74, 76 C. pen.

Referitor la atitudinea sinceră a inculpatului în timpul procesului penal, aceasta a fost valorificată la stabilirea pedepselor prin aplicarea prevederilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

În aceste condiţii, pedepsele aplicate în privinţa cărora s-a dispus privarea de libertate, se consideră în mod judicios că sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea viitoare pozitivă, conform art. 52 C. pen.

Cele două infracţiuni fiind săvârşite înainte de rămânerea definitivă a unei condamnări pentru vreuna dintre ele, instanţa a aplicat în cauză dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. privind concursul de infracţiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a arătat că potrivit Deciziei nr. LXXIV din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

La stabilirea pedepselor accesorii instanţa de apel a aplicat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speţă (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă prev. art. 3 al Protocolului nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea nu a interzis nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârşirea infracţiunii în speţă de o anumită funcţie sau profesie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârii atacate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.

A solicitat să se dea o mai mare eficienţă referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş din care reiese că faţă de circumstanţele sale personale, inculpatul poate fi reeducat prin executarea pedepsei într-un centru de reeducare şi a solicitat menţinerea hotărârii instanţei de fond.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul T.G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 28 octombrie 2012, aflându-se într-un loc public, respectiv în curtea unui local, a aplicat părţii vătămate L.M. o lovitură cu cuţitul în zona abdomenului, astfel încât i-a produs leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, în final producându-se rezultatul pierderii unui rinichi, iar împreună cu inculpatul L.R.L. a aplicat părţii vătămate C.I.C., mai multe lovituri, provocând-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 zile de îngrijiri medicale.

Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că partea vătămată L.M. a suferit leziuni care sunt rezultatul lovirii cu un corp tăietor-înţepător, au necesitat 25 - 30 zile îngrijiri medicale şi leziunile de violenţă au pus în primejdie viaţa victimei. Ulterior, raportul medico-legal a fost completat, întrucât, după internare, părţii vătămate L.M. i-a fost extirpat rinichiul stâng, afectat de lovitura de cuţit. S-a apreciat de către medicul legist că pentru vindecarea leziunilor suferite de partea vătămată L.M. sunt necesare 30 zile îngrijire medicală, iar nefrectomia (scoaterea chirurgicală a rinichiului) reprezintă pierderea unui organ.

În ce priveşte pe partea vătămată C.I.C., din raportul de constatare medico-legală a rezultat că aceasta prezintă leziuni la nivelul coapsei drepte (1/3 distală coapsă dreaptă) şi la nivelul umărului stâng (echimoză violacee neomogenă), leziunile suferite fiind rezultatul loviri directe cu corp tăietor înţepător şi corp dur, au necesitat 12 zile de îngrijire medicală şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au rezultat din întregul material probator administrat în faza de urmărire penală, recunoscute de altfel de inculpat, care a solicitat să fie judecat în baza procedurii simplificate, beneficiind astfel de prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

În ce priveşte pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare a acesteia, instanţa de apel a apreciat în mod corect că aplicarea unei măsuri educative constând în internarea într-un centru de reeducare nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al infracţiunii, de persoana infractorului şi de împrejurările în care s-a comis fapta.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Având în vedere pericolul social deosebit al infracţiunilor săvârşite, modalitatea în care acestea au fost comise şi urmările deosebit de grave, astfel încât părţii vătămate L.M. i-a fost extirpat un rinichi şi i-a fost pusă viaţa în pericol, iar partea vătămată C.I.C. a suferit leziuni multiple care au necesitat 12 zile de îngrijiri medicale, pedeapsa aplicată de instanţa de apel, cu executare în regim de detenţie, răspunde criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Din probele dosarului rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea faptelor, având o atitudine procesuală corectă, dar în acelaşi timp rezultă şi faptul că are un nivel de şcolarizare scăzut, consumă ocazional alcool şi reacţionează agresiv, provine dintr-o familie dezorganizată, însăşi mama fiind cunoscută cu antecedente penale, factori care pot influenţa comportamentul infracţional al inculpatului, astfel că executarea pedepsei în regim de detenţie, răspunde cerinţelor legale, fiind o replică socială adecvată pericolului social concret al faptelor şi făptuitorului, singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi preventiv ale acesteia.

Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 28 octombrie 2012 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.C. împotriva Deciziei penale nr. 81/A din 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 28 octombrie 2012 la 23 mai 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1761/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1786/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1752/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1756/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1760/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1761/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1786/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1792/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1805/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1808/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs