ICCJ. Decizia nr. 1780/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1780/2013
Dosar nr. 1097/2/2013
Şedinţa publică din 24 mai 2013
Asupra recursului penal de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60/F din 13 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul N.P. împotriva sentinţei penale nr. 205/F din data de 17 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 2135/2/2010.
A obligat condamnatul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 8 februarie 2013 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cererea formulată de condamnatul N.P. privind executarea pedepsei închisorii de 10 ani 4 luni şi 25 zile închisoare şi 18.000 euro amendă recunoscută prin sentinţa penală nr. 205/F din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin sentinţa penală nr. 205/F din 17 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2135/2/2012, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus recunoaşterea sentinţelor penale prin care a fost condamnat N.P. după cum urmează:
1.-sentinţa penală din 18 februarie 2005 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma definitivă la data de 21 martie 2005 prin care a fost condamnat la 2 ani închisoare şi 600 de euro amendă, precum şi interzicerea drepturilor de a nu desfăşura nici un fel de activitate în cadrul instituţiilor de stat pe o perioadă de 2 ani, respectiv interzicerea drepturilor de a nu desfăşura nici un fel de activitate în cadrul tutelei şi curatelei pe o perioadă de 2 ani;
2.-sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma definitivă la data de 17 mai 2006 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare;
3.-sentinţa penală din 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma definitivă la data de 29 ianuarie 2009 prin care a fost condamnat la 5 luni închisoare;
4.-sentinţa penală din 18 februarie 2010 pronunţată de Curtea cu Juri de Apel din Roma definitivă la data de 23 septembrie 2010 prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare şi 18.000 de euro amendă, precum şi interzicerea drepturilor de a profesa în cadrul instituţiilor de stat pe perioada deţinerii în regim privativ de libertate cât şi pentru totdeauna;
-ordonanţa de cumulare a pedepselor emisă la 11 octombrie 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Roma prin care s-a dispus contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin sentinţa penală din 18 februarie 2005 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma, sentinţa penală din 28 martie 2008 a Tribunalului Monocratic din Roma şi sentinţa penală din 18 februarie 2010 pronunţată de Curtea cu Juri de Apel din Roma, stabilindu-se ca acesta să execute pedepsele cumulate de 12 ani şi 10 luni închisoare, 18.600 de euro amendă, interzicerea de a profesa în cadrul instituţiilor publice pe o perioadă de 2 ani, interzicerea de a profesa în cadrul tutelei şi curatelei pe o perioadă de 2 ani, interzicerea de a profesa pentru totdeauna în cadrul instituţiilor de stat şi pe perioada executării pedepsei.
S-a dispus transferarea condamnatului N.P., în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepselor de 12 ani şi 10 luni închisoare, 18.600 de euro amendă, interzicerea dreptului de a profesa în cadrul instituţiilor publice, prev. de art. 64 lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, interzicerea dreptului de a profesa în cadrul tutelei şi curatelei, prev. de art. 64 lit. e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi interzicerea dreptului de a profesa pentru totdeauna în cadrul instituţiilor de stat şi pe perioada executării pedepsei, prev. de art. 64 lit. b) C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 10 luni închisoare perioada executată de la data de 02 aprilie 2004 la 15 decembrie 2005 (1 an, 8 luni şi 13 zile), de la 12 aprilie 2006 la 29 iulie 2006 (3 luni şi 18 zile) şi de la 26 martie 2008 la 28 martie 2008 (3 zile).
S-a constatat că la data de 30 iunie 2008 Tribunalul Monocratic din Roma a aplicat amnistia prevăzută de Legea nr. 241/2006 asupra pedepsei de 3 luni şi 15 zile închisoare, reprezentând restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma.
S-a constatat că asupra restului de pedeapsă de 1 lună şi 15 zile închisoare din sentinţa penală din 08 octombrie 2005 a Tribunalului Monocratic din Roma (pedeapsă executată în perioada 03 octombrie 2005-17 noiembrie 2005) şi a pedepsei amenzii de 600 de euro din sentinţa penală din 18 februarie 2005 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Roma sunt incidente dispoziţiile legii de amnistie a statului italian nr. 241 din data de 31 iulie 2006.
Pedeapsa principală finală pe care condamnatul N.P. o mai are de executat este de 10 ani 4 luni şi 25 zile de închisoare şi 18.000 euro amendă.
S-a constatat că data începerii executării pedepsei mai sus specificate este de 04.04.2008 şi s-a dedus perioada executată de la 4 aprilie 2008 la zi.
Procedând la soluţionarea cauzei instanţa de fond a calificat cererea formulată de condamnat ca fiind contestaţie la executare, apreciind că este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 lit. c) C. proc. pen. referitor la situaţia în care se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de lege condamnatul N.P., apărătorul acestuia solicitând a se deduce din pedeapsa aplicată perioada de 2 ani executată în Italia din pedeapsa de 10 ani 4 luni şi 18 zile, precum şi deducerea celor 360 de zile de care a beneficiat condamnatul, ca urmare a activităţilor desfăşurate în Penitenciarul din Roma şi emiterea unui nou mandat de executare.
Apărarea a susţinut de asemenea că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind conversiunea pedepsei.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale recurate, apreciază Înalta Curte că recursul declarat de condamnatul N.P. este întemeiat urmând a fi admis ca atare însă pentru alte considerente, ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte consideră că hotărârea instanţei de fond nu este motivată, situaţie ce face imposibilă analizarea legalităţii şi temeiniciei acesteia în raport de motivele de recurs invocate.
Astfel motivarea sentinţei atacate se limitează la redarea conţinutului sentinţei penale nr. 205/F din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală după care urmează o înşiruire de articole din Legea nr. 302/2004, C. proc. pen. fără a rezulta care este obiectul cererii supus analizei instanţei.
Deşi instanţa de fond a calificat cererea ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. nu se arată în ce constă acest caz de contestaţie la executare şi care sunt temeiurile avute în vedere la calificarea cererii.
Mai mult decât atât, reţine Înalta Curte că din conţinutul hotărârii penale atacate nu rezultă care este obiectul cererii, considerentele hotărârii lipsesc cu desăvârşire, se face vorbire doar de hotărârea de recunoaştere a sentinţelor pronunţate de autorităţile judiciare italiene, după care urmează fraze confuze, echivoce, fapt ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.
Din conţinutul sentinţei penale recurate nu rezultă obiectul supus analizei şi nici argumentele avute în vedere la adoptarea soluţiei, aspecte în raport de care apreciază Înalta Curte că nu se poate efectua controlul judecătoresc de către instanţa superioară, singura soluţie care se impune fiind aceea de casare cu trimitere spre rejudecare pentru ca recurentul să beneficieze de toate garanţiile procesuale în sensul abordării, atât din punct de vedere juridic, cât şi faptic, a tuturor cererilor formulate de către petent.
De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a CEDO, motivarea hotărârilor este o componentă a dreptului la un proces echitabil, conţinutul unei hotărâri trebuie să exprime convingerea că judecătorul a examinat probele administrate şi cererile formulate, împrejurări ce nu îşi găsesc corespondent în cauza dedusă judecăţii.
În raport de considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că în raport de deficienţele constatate cu privire la motivarea hotărârii, singurul remediu care se impune este casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a-i da posibilitatea recurentului să beneficieze de un proces echitabil cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, ocazie cu care vor fi avute în vedere şi criticile formulate de condamnat în recurs.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. să admită recursul, să caseze sentinţa penală şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de condamnatul N.P. împotriva sentinţei penale nr. 60/F din 13 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1797/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1759/2013. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1780/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
