ICCJ. Decizia nr. 1797/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1797/2013

Dosar nr. 11294/2/2009

Şedinţa publica din 27 mai 2013

Deliberând asupra recursurilor de faţă; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 81 din 23 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:

I) În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul R.D. la pedeapsa principală de 7 ani închisoare şi în baza art. 65 C. pen. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de judecător) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 7 ani închisoare şi în baza art. 65 C. pen. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de judecător) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (2) C. pen. au fost contopite pedepsele principale şi complementare aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64. alin. (1) lit. a) b), şi c) (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de judecător) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executare pedepsei principale,

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. şi art. 64. alin. (1) lit. a) b), şi c) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata executării pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 05 noiembrie 2009 la data de 10 decembrie 2010.

II) În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la 254 alin. (1) C. pen. rap. la an. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată inculpata P.V.I. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi în baza art. 65 C. pen. la pedeapsa complementară a interzicem drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi în baza art. 65 C. pen. la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele principale şi complementare aplicate, inculpata urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.. de art. 64. alin. (1) lit. a) b), şi c) (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executare pedepsei principale.

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. şi art. 64. alin. (1) lit. a) b), şi c) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 264 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 40 lit. c) C. proc. pen. a fost achitată inculpata P.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 264 C. pen.

III) În baza an. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnata inculpata S.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. şi art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 86² C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei pe un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

IV) În baza art. 26 rap . la art. 255 C. pen. şi la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul S.Z. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. şi art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executăm pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul este atestat preventiv într-o altă cauză.

V) În baza an. 255 C. pen. rap. la an. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul M.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 C. pen. şi art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie pe perioada executării pedepsei principale.

În baza an. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani stabilit conform, art. 82 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

VI) În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele din data de 12 noiembrie 2009 asupra imobilului inculpatului R.D., deţinut în coproprietate cu R.D.C.E., până la concurenta sumei de 30.000 de euro, în echivalent lei, și asupra imobilului deţinut de inculpata P.V.I. folosință până la concurenta sumei de 18.000 de euro, în echivalent lei.

În baza an. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.D. a sumei de. 30.000 de euro în echivalent lei la data executării măsurii de siguranţă și de la inculpata P.V.I. suma de 18.000 euro în echivalent lei la data executării.

În baza an. 357 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpaţii R.D. şi P.V.I. a sumelor de câte 550 de lei fiecăruia, sume achitate in plus de aceştia reprezentând contravaloarea expertizei încuviinţate în cauză.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligau inculpaţii la plata sumelor de câte 30.000 de lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu desemnat pentru un termen pentru inculpatul R.D. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 207/P/2009, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R.D. pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prev. de an. 254 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi două infracţiuni de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi în stare de libertate a inculpaţilor P.V.I., pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi două infracţiuni de complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 26 rap. la an. 264 C. pen., cu aplic. an. 33 lit. a) C. pen., S.I. şi M.E., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv pe inculpatul S.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit rechizitoriului, s-a reţinut, în sinteză, că inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de 25.000 de euro şi a acceptat promisiunea oferirii sumei de 3.000 de euro de la inculpaţii S.I. şi S.Z. iar din folosul pretins a primit, în perioada iulie-octombrie 2009, prin intermediul aceluiaşi complice, în două tranşe, suma totală de 21.000 de euro, în scopul facilitării punerii în libertate a inculpatului S.Z., cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti pentru judecarea fondului cauzei, facilitând punerea acestuia în stare de libertate. De asemenea, s-a mai reţinut că în cursul lunii octombrie 2009, acelaşi inculpat, judecător la Tribunalul Prahova, a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de 20.000 de euro de la inculpatul M.E. iar in cursul aceleiaşi luni, din folosul pretins a primit prin intermediul aceleiaşi complice, suma de 9.000 de euro, în scopul facilitării punerii în libertate a inculpatului P.F.N. cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, aflat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009, facilitând astfel punerea în libertate a inculpatului P.F.N. Cu privire la inculpata P.V.I. s-a reţinut că în calitatea sa de avocat în cadrul Baroului Prahova, în cursul lunii septembrie 2009, l-a ajutat pe inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, să pretindă suma de 25.000 de euro şi să accepte promisiunea oferirii sumei de 3.000 de euro de la S.I. şi S.Z. iar în perioada iulie - octombrie 2009 l-a ajutat pe acelaşi inculpat să primească în două tranşe suma de 21.000 de euro pentru facilitarea punerii în libertate a lui S.Z. cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti pentru judecarea fondului cauzei, contribuind astfel la facilitarea punerii în libertate a inculpatului S.Z.. S-a reţinut de asemenea că aceeaşi inculpată în cursul lunii octombrie 2009, l-a ajutat pe inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, să pretindă de la inculpatul M.P. suma de 20.000 de euro precum şi să primească suma de 9.000 de euro pentru a dispune punerea în libertate a lui P.N., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în dosarul nr. 57/P/200S al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, aflat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009, contribuind astfel la facilitarea punerii în libertate a inculpatului P.F.N. În ceea ce o priveşte pe inculpata S.I. s-a reţinut că în cursul lunii septembrie 2009, pe fondul pretinderi de către inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. a sumei de 25.000 de euro pentru facilitarea punerii în libertate a inculpatului S.Z., care la acea dată era cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti pentru judecarea fondului cauzei, a oferit aceluiaşi inculpat suma de 3.000 de euro iar în perioada iulie-octombrie 2009 a remis în 3 tranşe inculpatei P.V.I. suma totală de 28.000 de euro, folosul fiind destinat, cu titlu de mită, judecătorului R.D. Referitor la inculpatul S.Z. s-a reţinut că în cursul lunii septembrie 2009, pe fondul pretinderii de către inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. a sumei de 25.000 de euro pentru facilitarea punerii sale în libertate, la acea dată inculpatul fiind cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti pentru judecarea fondului cauzei, a ajutat-o pe inculpata S.I. să ofere judecătorului R.D. suma de 3.000 de euro, iar în perioada iulie-octombrie 2009 a ajutat-o pe inculpata S.I. să remită în 3 tranşe inculpatei P.V.I. suma totală de 28.000 de euro, folosul fiind destinat, cu titlu de mită, judecătorului R.D. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.E., s-a reţinut că în cursul lunii octombrie 2009 a remis inculpatului R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. suma de 20.000 de euro pentru a dispune punerea în libertate a inculpatului P.F.N., cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Ploieşti, aflat şi înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009.

Prin rechizitoriu, în baza art. 228 rap. la art. 10 kt. c) şi a), art. 38, art. 45 rap. la art. 42, art. 28¹ pct. 1 şi art. 30 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ş.V. şi P.F.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, faptele ne fiind săvârşite de aceştia, neînceperea urmăririi penale faţă de S.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi fată de I.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, neînceperea urmăririi penale faţă de S.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 C. pen., deoarece faptele nu există, respectiv disjungerea cauzei şi decimarea competenţei de soluţionare a acesteia iu favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru efectuarea de cercetări faţă de B.C., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 264 C. pen.

După sesizarea instanţei de fond, la termenul din data de 2 decembrie 2009, s-a dispus faţă de inculpaţii P.V.I., S.I., S.Z. şi M.E. luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă potrivit art. 143, 136, 145¹ rap. la art. 145 C. proc. pen. cu obligaţiile prev. de art. 145¹ rap. la art. 145 alin. (1¹), ca o garanţie suplimentară că procesul se va desfăşura potrivit dispoziţiilor legale, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.D., care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanţa de fond a dispus la termenul din data de 02 decembrie 2010 liberarea acestuia sub control judiciar, inculpatul fiind eliberat efectiv după soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casație şi Justiţie la data de 10 decembrie 2010.

În cursul judecăţii la instanţa de fond, au fost audiaţi toţi inculpaţii, inculpata P.V.I. după administrarea celorlalte probe, iniţial aceasta prevalându-se de dreptul la tăcere și refuzând să dea declaraţii în fata instanţei, au fost audiaţi martorii R.C.I., O.N.C., R.F., I.S.C., I.M., P.P.A., T.Z., S.A.C., B.C., S.M.O., P.C.B., M.S., Ş.V., G.F.Ş., I.V.Ş. au fost depuse înscrisuri şi s-a efectuat o expertiză criminalistică asupra suporturilor optice privind înregistrarea ambientală audio video din data de 04 noiembrie 2009 între inculpaţii R.D. şi P.V.I., fiind audiat şi expertul P.G.

În urma coroborării tuturor probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Referitor la infracţiunile de corupţie săvârşite în cazul inculpatului S.Z.:

Inculpatul S.Z. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 pentru săvârşirea a două infracţiuni de şantaj şi două infracţiuni de înşelăciune prev. de art. 194 alin. (1) şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., dosarul fiind înregistrat la judecătoria Ploieşti sub nr. 14870/281/2009, instanţă care prin încheierea din data de 2 septembrie 2009 a menţinut măsura arestării preventive conform art. 300¹ C. proc. pen., soluţie menţinută prin încheierea din data de 3 septembrie 2009 a Tribunalului Prahova, dm completul care a soluţionat recursul făcând parte şi inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova.

Anterior trimiterii acestuia în judecată, inculpata S.I., soţia sa, aflată în libertate, a încercat să găsească persoane prin intermediul cărora să poată, în final, obţine eliberarea lui S.Z.. Persoanele cele mai în măsură să poată concura la acest rezultat erau în primul rând avocaţii, inculpata sperând că prin intermediul acestor persoane poate intermedia contactul cu magistraţii, sau cel puţin cu parte dintre magistraţi, aceştia fiind cei care dispun asupra măsurilor preventive.

Prevalându-se de împrejurarea că o cunoştea pe inculpata P.V.I., S.I. a contactat-o pe aceasta, solicitându-i să facă demersurile pe care le apreciază necesare pentru eliberarea soţului său, S.Z. din starea de arest preventiv. In acest context, inculpata P.V.I., avocat în cadrul Baroului Prahova şi fost grefier la Judecătoria Ploieşti, împrejurare în care l-a cunoscut suficient pe inculpatul R.D., judecător în acea perioadă la aceeaşi instanţă, l-a contactat în cursul lunii iulie 2009 pe acesta şi î-a adus la cunoştinţă situaţia inculpatului S.Z., acesta solicitând ca în schimbul sumei de 25.000 de euro să dispună eliberarea acestuia. Cei doi inculpaţi au stabilit modalitatea în care urmau să procedeze pentru ca inculpatul S.Z. să fie eliberat, dată fund funcţia de judecător a inculpatului R.D. la Tribunalul Prahova, instanţă care soluţiona recursurile împotriva încheierilor pronunţate de Judecătoria Ploieşti cu plivire la starea de arest preventiv. In cursul acestei întâlniri din luna iulie 2009, inculpatul R.D. a pretins aşadar inculpaţilor S.I. şi S.Z., prin intermediul inculpatei P.V.I., pentru eliberarea acestuia din urmă, suma de 25.000 de euro, solicitând ca o parte, în cuantum de 15.000 de euro sa îi fie remisă la acel moment şi restul de 10.000 de euro ulterior, în final inculpatul R.D. fund de acord cu primirea a încă unei sume de 3.000 de euro, oferiţi de S.I. pentru a fi sigură de rezultatul promis.

Inculpata P.V.I. a contactat-o ulterior pe S.I. căreia î-a comunicat că a găsit un judecător la Tribunalul Prahova dispus ca pentru sumele de 25.000 de euro să faciliteze eliberarea lui S.Z. şi a solicitat sumele de bani, pe care le-a primit în trei tranşe: suma de 15.000 de euro în cursul lunii iulie 2009, suma de 9.600 de euro la începutul lunii septembrie 2009 şi suma de 3.400 de euro la sfârşitul aceleiaşi luni. După primirea primei tranşe de 15.000 de euro, inculpata P.V.I. s-a întâlnit cu R.D., căruia î-a comunicat că a primit suma de bani solicitată de acesta pentru facilitarea punerii în libertate a lui S.Z., inculpatul cerându-i, din prudenţă, să o păstreze asupra sa, suma fiind predată acestuia într-un moment ulterior, la sfârşitul lunii iulie 2009, după acest moment inculpatul plecând în concediu, astfel încât eliberarea lui S.Z. urma să se realizeze la revenirea sa, după vacanta judecătorească.

După revenire, deşi inculpatul R.D. a făcut parte din completul de judecată care a soluţionat la data ele 03 septembrie 2009 recursul declarat împotriva încheierii prin care Judecătoria Ploieşti a menţinut măsura arestării preventive a lui S.Z., acesta nu a putut dispune eliberarea inculpatului la acel termen, pe de o parte reţinând că anterior oricărui contact cu acest dosar, făcuse parte dm completul de judecată care la data de 06 iulie 2009, admiţând recursul Parchetului, a casat încheierea judecătoriei Ploieşti şi a dispus în recurs luarea măsurii arestării preventive în lipsă a lui S.Z., măsura fiind pusa în executare la data de 31 iulie 2009, o opinie diametral opusă celei avută la acel termen, după doar o lună de la data punerii în executare a mandatului de arestare putând părea cel puţin contradictorie, iar pe de altă parte inculpatul R.D. era doar unul dintre cei trei judecători care soluţionau recursul, fiind necesar să convingă de „justeţea şi legalitatea” soluţiei pe care intenţiona să o dispună, măcar un alt membru al completului de judecată.

Or, pentru a putea realiza acest rezultat fără a ridica suspiciuni în contextul amintit anterior - în care după arestarea efectivă a inculpatului S.Z. se dispusese trimiterea în judecată a acestuia şi situaţia de fapt, respectiv elementele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, pe care a dispus-o împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de recurs la data de 06 iulie 2009, nu suferiseră modificări - se impunea trecerea unei anume perioade de timp, suficientă, în opinia sa, pentru a putea avea o altă opinie asupra necesităţii menţinerii în stare de arest preventiv a lui S.Z.

În opinia instanţei de fond, acestea sunt considerentele pentru care inculpatul R.D. nu a putut dispune imediat după primirea de către inculpata P.V.I. a primei tranşe de bani, de 15.000 de euro, eliberarea inculpatului S.Z., deşi ar fi avut oportunitatea, dat fiind că a făcut parte din completul de judecată care la data de 03 septembrie 2009 a soluţionat recursul declarat cu privire la starea de arest preventiv. Instanţa de fond a reţinut că din această sumă de 15.000 de euro primită de la S.I. şi păstrată iniţial de către inculpata P.V.I., inculpatul R.D. a primit la sfârşind lunii iulie 2009 doar 11.000 de euro, cei doi stabilind împreună ca 4.000 de euro să fie păstraţi de inculpata P.V.I., în considerarea activităţilor de intermediere desfăşurate de aceasta.

După soluţionarea recursului în sensul amintit anterior, inculpata S.I. a devenit mai insistentă pe lângă inculpata P.V.I., iar la începutul lunii septembrie 2009, după data de 3 septembrie, aceasta a primit cea de-a două tranşă de bani, de 9.600 de euro din suma totală pretinsă de inculpatul R.D., sumă care, ca şi în cazul anterior, a rămas asupra acesteia o perioadă de timp, fiind predată inculpatului R.D. după această dată de 3 septembrie 2009.

După predarea și a celei de-a denia tranşe din bani, inculpata S.I. a devenit suficient de insistentă în contactele pe care le-a avut cu inculpata P.V.I., convorbirile dintre cele două fiind numeroase şi referirile numitoarei la cererea sa devenind explicite, aspect care a determinat ca şi intervenţiile lui P.V.I. pe lângă inculpatul R.D. să devină mai explicite, în pofida precauţiilor anterioare şi a referirilor nuanţate la soluţia ce urma să fie dată şi la modalitatea în care aceasta urma să se realizeze concret.

În sensul în care a stabilit cu inculpatul R.D., inculpata P.V.I. i-a solicitat lui S.I. să formuleze pentru soţul său o cerere de liberare sub control judiciar, sugerându-i explicit ca cererea să fie depusă la termenul din data de 24 septembrie 2009, când cauza se afla pe rol, iar ulterior, recursul declarat împotriva încheierii de la acel termen să fie depus la o anumită dată, aceasta în urma discuţiilor purtate cu inculpatul R.D. Raţiunea pentru care inculpaţii s-au înţeles astfel a fost aceea ca, în raport de această dată urma să fie trimis dosarul la Tribunal pentru soluţionarea recursului, inculpatul R.D. apreciind în deplina cunoştinţă de cauză asupra momentului la care se putea soluţiona recursul, discuţiile dintre cei doi reflectând fără echivoc punerea de acord asupra momentului la care trebuia introdusă cererea de recurs.

Instanţa de fond a reţinut că prin încheierea din dala de 24 septembrie 2009, Judecătoria Ploieşti a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului S.Z. şi a respins atât o cerere de înlocuire a măsurii arestăm preventive cât şi cererea acestuia de liberare sub control judiciar, cerere care a fost totuşi formulată, în pofida încercărilor inculpaţilor R.D. şi P.V.I. de a se depune diligente pe lângă inculpata S.I. în sensul retragerii acesteia. Discuţiile dintre R.D. şi P.V.I. atestă împrejurarea că această solicitare de retragere a cererii de liberare fost determinată de faptul că inculpatul R.D. a aflat că se schimbase componenţa completului de judecată care urma să soluţioneze recursurile din data de 28 septembrie 2009, prin plecarea în concediu a unuia dintre judecătorii din complet şi era de dorit ca recursul să fie judecat într-o altă zi, cererea de liberare urmând a fi introdusă de asemenea într-o altă zi.

Astfel, deşi inculpatul a încercat să intervină în sensul retragerii cererii de liberare formulată la instanţa de fond, aceasta a fost totuşi depusă de soţia lui S.Z. şi susţinută de apărătorul B., solicitarea sa fiind tardivă, aspect în raport de care cei doi inculpaţi au stabilit ca cererea de recurs împotriva acestei încheieri să fie depusă cât mai târziu, pentru a putea fi repartizată la completul de judecată din data de 30 septembrie 2009 la Tribunal, complet din care de asemenea urma să facă parte şi inculpatul R.D.

Instanţa de fond a reţinut că pentru ca toate aceste date să fie concordante, în dorinţa şi pentru a avea certitudinea că recursul va fi repartizat la acel complet din data de 30 septembrie 2009, inculpata P.V.I. a efectuat demersuri, contactând personalul din arhiva atât a Judecătoriei, căruia î-a cerut să o anunţe data la care se va redacta încheierea cât și de la Tribunal, pentru a solicita să fie anunţată imediat ce dosarul ar fi ajuns la Tribunal şi a se informa asupra termenului care s-ar fi acordat. După ce inculpata P.V.I. a efectuat toate aceste demersuri, s-a întâlnit cu inculpatul R.D. în aceiaşi zi, 24 septembrie 2009 pentru a stabili electiv şi concret detaliile şi pentru a se asigura că dacă va depune cererea de recurs în data de 28 septembrie 2009, după amiază, dosarul va fi trimis Tribunalului a doua zi, la data de 29 septembrie 2009, şi recursul va fi soluţionat de completul din data de 30 septembrie 2009. Instanţa de fond a reţinut că la acea dată, marja de repartiţie a dosarelor în care se judecau astfel de recursuri era de 1 zi, astfel încât înregistrarea dosarului de recurs la Tribunal la data de 29 septembrie 2009 determina în mod cert şi fără echivoc ca dosarul să fie repartizat spre soluţionare completului de a doua zi, mai exact singurului complet de recurs din data de 30 septembrie 2009, astfel încât insistenţa cu care inculpatul R.D. a solicitat inculpatei P.V.I. să administreze/ manevreze circuitul dosarului astfel încât acesta să fie înregistrat la Tribunal la o anume dată, avea drept unic scop repartizarea acestuia completului clin data de 30 septembrie 2009, complet din care făcea parte, excluzând posibilitatea de a ii repartizat aleatoriu şi ele a ti soluţionat de un alt complet dintr-o altă zi, discuţiile dintre acesta şi P.V.I. relevând totodată şi temerea inculpatului cu privire la unul dintre membrii completului, despre a cărui opinie a manifestat rezerve.

Potrivit înţelegerii, cererea de recurs a fost depusă la data de 28 septembrie 2009, după ce inculpata P.V.I. s-a informat la arhivă şi la registratură şi s-a asigurat odată în plus că dosarul va fi înaintat instanţei de recurs a doua zi, 29 septembrie 2009, şi a fost repartizat spre soluţionare completului de judecată din data de 30 septembrie 2009, din care a făcut parte şi inculpatul R.D., prin întregirea acestui complet cu inculpatul, urmare împrejurării că unul dintre judecători se afla în concediu, aspect cunoscut însă de acesta, punând el însuşi viză pe dosar în calitate de preşedinte al Secţiei penale şi solicitând grefierei şef de secție să întocmească proces verbal de înlocuire a judecătorului aflat în concediu.

Instanţa de fond a reţinut că la aceeaşi dată de 28 septembrie 2009, inculpata P.V.I. a primit de la S.I. şi ultima tranşă de bani, de 3.400 de euro pentru a fi predată inculpatului R.D. şi ulterior, în aceeaşi zi, aceştia din urmă s-au întâlnit, fără a se realiza predarea sumei de bani, suma ele 3.000 de euro suplimentat oferită şi acceptată de inculpatul R.D. fiind păstrată de inculpata, ca şi suma anterioară ele 9.600 de euro) după înţelegerea dintre cei doi, imediat după despărţire inculpata P.V.I. contactând-o pe S.T. pentru a-i da asigurări că dosarul va fi soluţionat favorabil şi inculpatul S.Z. va fi eliberat la data de 30 septembrie 2009. S-a reţinut astfel că la dala judecării recursului, aşa cum a fost înţelegerea, inculpatul S.Z. a fost eliberat, urmare a soluţiei dispuse de Tribunalul Prahova de către completul investit cum am arătat anterior, din care a făcut parte şi inculpatul R.D., cu opinia separată a unui membru al completului de judecată, fund admis recursul împotriva încheiem dm data de 24 septembrie 2009 a judecătoriei Ploieşti, care a fost casată în parte, în final măsura arestării preventive fiind înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În ceea ce priveşte contribuţia inculpatului S.Z., instanţa de fond a reţinut că acesta a fost în deplină cunoştinţă de cauză pe toată perioada de demersurile efectuate de soţia sa în sensul identificării unui judecător care să poată dispune eliberarea sa în schimbul unei sume de bani, S.I. contactându-l pe acesta telefonic la penitenciar pentru a-l informa de cursul evenimentelor. S.Z. i-a dat indicaţii soţiei sale spre care persoane din anturajul lor să îşi îndrepte atenţia pentru a lua sumele de bani necesare, discuţiile dintre cei doi sub aceste aspecte fiind relevante şi edificatoare în acest sens.

Situaţia de fapt astfel reţinută a rezultat din analiza coroborată a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi judecăţii. Inculpaţii au dat declaraţii contradictorii pe parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale inculpatele P.V.I. şi S.I. recunoscând infracţiunile săvârşite, inculpatul R.D. negând constant orice contribuţie, pe parcursul judecăţii toţi inculpaţii negând săvârşirea faptelor. Apărările acestora clin cursul judecăţii, şi cele ale inculpatului R.D. din tot cursul procesului penal, nu au fost apreciate ca întemeiate decât sub aspectele şi în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate, făcându-se aplicarea disp. art. 69 C. proc. pen. cu privire la valoarea probantă a declaraţiilor inculpatului în procesul penal.

Instanţa de fond a reţinut astfel că inculpata P.V.I. a recunoscut explicit în declaraţiile date în cursul urmăririi penale la datele de 4 noiembrie 2009 ulterior la data de 9 noiembrie 2009 respectiv 24 noiembrie 2009 toate infracţiunile reţinute în actul de sesizare exact în modalitatea descrisă, în toate aceste împrejurări fiind asistată de apărătorii săi aleşi, ultimele două declaraţii fiind date în prezenţa aceluiaşi apărător care a asistat-o în cursul judecăţii, aceasta arătând că îl cunoaşte pe judecătorul R.D. de 11 ani, de când ea era grefier la Judecătoria Ploieşti, dezvoltând cu acesta o relaţie de prietenie menţinută şi ulterior, după ce a devenit avocat, inculpata arătând cum a fost contactată de S.I. pentru a interveni pe lângă un magistrat de la Tribunalul Prahova în scopul de a-l elibera pe soţul său, S.Z., care fusese arestat preventiv într-o cauză. P.V.I. a mai arătat cum l-a contactat pe inculpatul R.D. în luna iulie 2009 şi i-a expus această împrejurare, inculpatul fund de acord ca în schimbul unei suine de 25.000 de euro să faciliteze eliberarea lui S.Z., cererea fund acceptată de S.I. şi S.Z., inculpata a mai arătat ulterior cum a luat legătura de fiecare dată cu S.I. pentru a primi suma de bani în trei tranşe, prima dată 15.000 de euro, din care i-a remis lui R.D. 11.000 euro la sfârşitul lunii iulie 2009, 4.000 de euro păstrându-i pentru propria sa contribuţie, la începutul lunii septembrie a doua tranşă de 9.600 de euro, şi în final la data de 28 septembrie 2009 ultima parte din bani, respectiv suma de 3.400 de euro, din aceste ultime două tranşe predând inculpatului R.D. la data de 5 octombrie 2009, la domiciliul său suma de 10.000 de euro, iar 3.000 de euro, oferiţi suplimentar de S.I. păstrându-i pentru contribuţia proprie. Inculpata a detaliat în declaraţiile sale toate întâlnirile avute, toate discuţiile, contextul în care acestea au avut loc, discuţiile pe care le-a avut cu inculpata S.I. şi discuţia, pe care a avut-o cu S.Z., inculpata arătând de asemenea şi contextul în care, urmare a acestor discuţii şi punem de acord cu inculpatul R.D., s-a concretizat momentul punem în libertate a inculpatului S.Z., prin formularea la termenul din 24 septembrie 2009 a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive, dară la care s-a discutat şi măsura arestării preventive a inculpatului S.Z., prin stabilirea de comun acord a datei la care s-a declarat recurs şi modul ocult faţă de apărătorul ales în acea cauză, în care a înţeles să o determine pe S.I. să declare calea ele atac, toate acestea la solicitarea lui R.D. Inculpatul R.D. avea controlul asupra repartizării dosarelor la Tribunal nu doar în calitatea sa de preşedinte al secţiei penale, dar mai ales în considerarea împrejurării că marja de acordare a termenelor pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva încheierilor pe aspectul măsurilor preventive era de o zi, astfel încât acesta cunoştea cu certitudine componenţa completului de judecată din data de 30 septembrie 2009, ştiind aşadar că urma să facă parte din completul care în final a decis eliberarea inculpatului S.Z.

Ulterior, în cursul judecăţii, inculpata P.V.I. a declarat iniţial că se prevalează de dreptul la tăcere pentru ca în final, după administrarea probelor să solicite să fie audiată, aceasta negând nu doar propria sa contribuţie la săvârşirea faptelor reţinute, dar şi toate declaraţiile referitoare la ceilalţi inculpaţi, aceste declaraţii din cursul judecăţii neputând fi însă reţinute de instanţa de fond.

Curtea de apel a reţinut susţinerile inculpatei din cursul urmăririi penale faţă de coroborarea acestora cu celelalte mijloace de probă administrate, constatând concordanţa declaraţiilor acestei inculpate cu declaraţiile inculpatei S.I. sub aceleaşi aspecte esenţiale ale cauzei şi cu înregistrările audio video ambientale care au fost efectuate. Curtea de apel a reţinut astfel că toate momentele importante în desfăşurarea activităţilor infracţionale aşa cum acestea au fost redate de către inculpata P.V.I. rezultă fără echivoc din cronologia înregistrărilor, care atestă că fiecare discuţie pe care inculpata o purta fie cu S.I. fie cu R.D. era urmată de efectuarea actului la care se făcuse referire în acea discuţie. Instanţa de fond a reţinut că acestea reprezintă o redare fidelă a conduitei infracţionale atât a acestei inculpate cât şi a celorlalţi inculpaţi implicaţi, reţinând că inculpata nu a contestat aceste înregistrări, care confirmă sub toate aspectele declaraţiile sale din cursul urmăririi penale.

Instanţa de fond a reţinut că după ce inculpata fost contactată de S.I. în sensul solicitării de ajutor pentru eliberarea soţului său S.Z., aceasta a luat legatara cu inculpatul R.D. pentru a-i solicita intervenţia, aspect redat de înregistrările depuse la dosar, înregistrările atestând în acest mod toate convorbirile acestei inculpate cu coinculpaţii, în ordine cronologică de la momentul inițial, al cererii de intervenţie contra sumei de 25.000 de euro până la data de 30 septembrie 2009 la care a fost eliberat S.Z., din acestea rezultând explicit şi fără echivoc interesul inculpatei pentru depunerea cererii de liberare la data de 24 septembrie 2009, pentru retragerea acestei cereri, aspect care a intervenit imediat după ce inculpata a discutat cu R.D. şi aceasta a informat-o că nu este oportun să mai formuleze acea cerere la acea dată, pentru că unul dintre membrii completului de judecată era plecat în concediu, aspect care determina un grad mai mare de incertitudine, reţinându-se că toate aceste împrejurări despre care se face referire în convorbiri sunt perfect concordante cu realitatea, rezultând din listele de şedinţă depuse la dosar, procesele verbale de înlocuire judecătorilor aflaţi în concediu, planificările judecătorilor în şedinţele de judecată.

Din adresele depuse de Tribunalul Prahova rezultă planificarea şi componenta completelor de judecată din acea perioadă, acestea atestând că într-adevăr judecătorul R.D. urma să facă parte din completul de judecată care soluţiona recursurile din data de 28 septembrie 2009, că întregirea completului de recursuri din data de 30 septembrie 2009 s-a realizat prin includerea sa în complet ca urmare a lipsei unui membru al completului, aflat în concediu. S-a reţinut de asemenea că după fiecare dintre întâlnirile dintre inculpata P.V.I. şi S.l., când aceasta din urmă primea sumele de bani, imediat îl contacta pe inculpatul R.D., discuţiile fund urmate şi de întâlnirea dintre cei doi.

În acelaşi sens sunt reţinute şi discuţiile pe care P.V.I. le-a purtat cu martorele O.C., arhivar la Tribunalul Prahova şi I.S. - arhivar la Judecătoria Ploieşti, discuţii confirmate de acestea în declaraţiile date, care aveau drept scop dobândirea de garanţii suplimentare mai ales sub aspectul datei la care trebuia să plece dosarul de la judecătorie, martorele confirmând că P.V.I. S-a interesat de situaţia acestui dosar, deşi nu avea calitatea de apărător în cauză, acestea exprimându-şi opinia în .sensul că acest interes nu era unul firesc şi denota interesul acesteia spre obţinerea unui anumit termen de judecată a recursului.

Instanţa de fond a reţinut că acest aspect era facil de realizat la acea dată fată de împrejurarea pe de o parte că inculpatul R.D. avea calitatea de preşedinte al Secţiei penale şi cunoştea inevitabil momentul înregistrării cauzei la Tribunal şi pe de altă parte şi mai ales faptul că la acea dată, la Tribunalul Prahova, sistemul Ecris nu permitea acordarea unei marje mai largi de o zi de repartizare a recursurilor declarate împotriva încheierilor vizând măsurile preventive, repartiţia aleatorie devenind un concept iluzoriu, căci în contextul în care exista un singur complet de recursuri într-o zi, dosarele cu astfel de obiect erau soluţionate inevitabil de acel unic complet, aşa cum s-a întâmplat şi în cauza privind recursul exercitat de S.Z.

Aşa cum s-a arătat, la termenul din 30 septembrie 2009, completul de recursuri din care a făcut parte şi inculpatul R.D. a admis recursul lui S.Z., dispunând eliberarea acestuia urmare a admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu opinia separată a unui membru al completului de judecată, după şedinţa de judecată inculpatul liniştind-o pe P.V.I. şi confirmându-i că a dispus soluţia aşteptată, S.Z. urmând a fi eliberat în două ore.

Curtea de apel a reţinut astfel că pentru soluţia dispusă în sensul cerut R.D. a primit în total suma de 21.000 de euro, din care prima tranşă de 11.000 euro (din cei 15.000 predaţi de S.I. lui P.V.I.) la sfârşitul lunii iulie 2009, 4.000 fiind păstraţi de inculpată, restul de 10.000 de euro la data de 5 octombrie 2009, după dispunerea soluţiei, la domiciliul inculpatei P.V.I., inculpata P.V.I. primind suma de 9.600 euro de la S.I. imediat după data de 3 septembrie 2009, când a fost respins un recurs al inculpatului S.Z. de un complet din care a făcut parte şi inculpatul, ultima tranşă de 3.400 de euro fiind primită de P.V.I. de la S.I. la data de 28 septembrie 2009, când s-au stabilit detaliile depunerii cerem de recurs.

Din declaraţiile inculpatei P.V.I., curtea de apel a mai reţinut că după eliberarea lui S.Z., acesta şi soţia sa au continuat să facă presiuni asupra sa, care la rândul său a intervenit pe lângă R.D. pentru a obţine pe fondul cauzei în care inculpatul S.Z. era cercetat soluţia de achitare, aspecte care rezultă de asemenea şi din convorbirile telefonice dintre cele două inculpate şi respectiv dintre P.V.I. şi R.D., cei doi exprimându-si nemulţumirile fată de aceste solicitări, care nu erau conforme înţelegerii anterioare, banii primiţi având drept scop doar eliberarea din starea de arest preventiv a lui S.Z.

Susţinerile inculpatei P.V.I. din cursul urmăririi penale sunt concordante pe deplin cu declaraţiile inculpatei Sandu luna date de asemenea în cursul urmăririi penale în care aceasta a arătat cum a contactat-o pe P.V.I. pe care o cunoaşte de 8-9 ani, la sfârşitul lunii iulie 2009, aceasta arătând că o poate ajuta şi prin intermediul unui judecător de la tribunal poate obţine eliberarea lui S.Z., cele două luând legătura după câteva zile, când P.V.I. i-a comunicat că judecătorul poate dispune eliberarea pentru 25.000 de euro. Aceasta a arătat cum la sfârşitul lunii iulie sau începutul lui august i-a înmânat lui P.V.I. prima tranşă de - 15.000 de euro, după două săptămâni altă sumă de 9.600 de euro şi în final, la sfârşitul lunii septembrie o sumă de 3.400 de euro, inculpata menţionând că a avut discuţii aprinse cu P.V.I. în această perioadă din cauza faptului că deşi îi predase o mare parte din suma solicitată, S.Z. nu fusese pus în libertate în lunile iulie-august.

Diferenţele între sumele de euro relative la tranşele a doua și a treia la care se face referire în mod diferit de către cele două inculpate sunt nerelevante în opinia instanţei de fond, fund doar simple inexactităţi, determinate de momentele diferite la care au fost predate pe de o parte de către S.I. către P.V.I. şi apoi de aceasta către R.D., cu atât mai mult cu cât acestea nu au fost predate integral de către P.V.I. către R.D.

Inculpata S.I. a menţionat de asemenea şi împrejurarea că în tot acest timp a discutat la telefon cu S.Z. la penitenciar, în cadrul acestor discuţii făcându-se referiri la punerea în libertate a lui S.Z., susţinerile inculpatei în sensul că nu i-a menţionat demersurile pe care le efectua pentru eliberare cu inculpata P.V.I., neputând fi reţinute fată de detaliile convorbirilor telefonice dintre cei doi, care atestă că S.Z. i-a solicitat explicit soţiei sale să ia banii necesari de la anumite persoane. Instanţa de fond a reţinut de altfel că între P.V.I. şi S.Z. a existat şi convorbire telefonică în care s-a făcut referire la eliberarea sa, pentru S.Z. fiind evident că vorbeşte la telefon cu o altă persoană decât avocaţii angajaţi în acea cauză, cu care se întâlnea la termene, discuţia făcând referiri la eliberarea sa într-un alt mod decât cel legal, dat fiind că avocatul cu care acesta discuta nu era dintre avocaţii săi aleşi,şi nici nu era un reprezentant al vreunuia dintre aceştia.

Declaraţiile lui S.Z. referitoare la aceleaşi împrejurări confirmă discuţiile pe care le avea în acea perioadă cu soţia sa, acesta confirmând de asemenea şi convorbirea pe care a avut-o la un moment dat cu o avocată, respectiv cu inculpata P.V.I., al cărei nume nu l-a reţinut, aceasta întărindu-i convingerea că va fi eliberat, S.I. spunându-i după eliberare că a dat acestei avocate suma de 28.000 de euro pentru a-l ajuta să fie eliberat.

Declaraţiile ulterioare ale inculpatei S.I. şi susţinerile lui S.Z. în sensul că nu a cunoscut vreun moment că soţia sa a dat suma de 28.000 de euro pentru eliberarea sa nu pot fi reţinute pentru că din procesele verbale de redare a interceptărilor rezultă că acesta a cunoscut tot timpul când s-a aflat în penitenciar despre demersurile efectuate, fund informat de către inculpata S. despre diferitele probleme întâmpinate, la insistenţa acestuia de a fi eliberat, aceasta explicându-i că nu s-a putut ajunge la un acord a celor trei judecători din recurs, referindu-se la respingerile anterioare ale recursurilor sale, la faptul că trebuie să fie atentă la data la care se depune recursul, care trebuia să fie într-o zi de vineri, pentru a primi termen luni sau marţi, acestea fiind datele la care judecătorul căruia îi dăduse mită era membru în completul de judecată şi putea dispune măsura aşteptată a eliberării sale, într-un complet în care putea avea controlul soluţiei, aceste înregistrări confirmând fără echivoc împrejurarea că S.Z. cunoştea despre demersurile soţiei, toate aceste convorbiri fiind absolut conforme realităţii, aşa cum a rezultat din situaţia de fapt anterior descrisă.

Susţinerile apărătorului inculpaţilor S.l. şi S.Z. referitoare la nelegalitatea proceselor verbale de redare a înregistrărilor faţă de faptul că acestea s-au purtat în limba rromani şi nu se regăsesc, nu au fost reţinute, instanţa de fond constatând că acestea au fost într-adevăr desfăşurate în această limbă, dar potrivit ordonanţei din data de 19 noiembrie 2009 procurorul D.N.A. a dispus delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară în vederea transcrierii prin intermediul unui interpret din limba rromani conform art. 91³ C. proc. pen. în limba română, procesele verbale regăsindu-se în dosar traduse de un interpret autorizat în limba română, fund respectate astfel dispoziţiile legale.

Declaraţiile date de inculpaţi în cursul urmăririi penale sunt coroborate cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale purtate între inculpaţi, interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, notele de supraveghere operativă, astfel încât acestea au fost reţinute de instanţa de fond în ansamblul probator, declaraţiile ulterioare de nerecunoaştere date de inculpaţi în cursul judecăţii lunci înlăturate. Instanţa de fond a avut în vedere în primul rând, la înlăturarea acestora, necoroborarea lor cu alte probe administrate în cauză, susţinerile din cursul judecării nefiind altceva decât simple afirmaţii, care nu sunt bazate pe nici o probă care să la confirme şi ca atare nu se poate reţine că acestea reflectă adevărul.

Pe de altă parte, instanţa de forul a avut în vedere neconcordanta acestor susţineri din cursul judecăţii cu propriile susţineri din cursul urmăririi penale, din nicio probă a dosarului nerezultând ca asupra inculpaţilor s-ar fi exercitat presiuni de către organele de urmărire penală în sensul de a se obţine declaraţii intr-o anume formă, cea dată în cursul urmăririi penale, şi nici nu s-ar înţelege care să fi fost scopul unei astfel de presiuni, fiind evident că în raport de calitatea inculpaţilor R.D. şi P.V.I. este nu numai puţin probabil, dar absolut neverosimil să se aprecieze că organele judiciare, autorităţi publice într-un stat de drept, ar fi putut să aibă o astfel de conduită, neînţelegându-se raţiunea unei astfel de atitudini în nicio circumstanţă. S-a mai reţinut de altfel că niciunul dintre inculpaţi nu a formulat plângere împotriva procurorilor faţă de modalitatea în care arată că s-ar fi exercitat presiuni asupra lor sa dea acele declaraţii

Explicaţiile oferite de inculpata P.V.I. pe parcursul judecăţii, în sensul că procurorul a „forţat-o” să dea declaraţiile împotriva inculpatului R.D. şi s-a supus din cauza înregistrărilor pe care organele judiciare le aveau împotriva sa, nu au fost reţinute sub niciun aspect. Inculpata P.V.I. este avocat de 7 ani, aspect care implică inevitabil o anumită pregătire juridică, avea vârsta de 34 la acea dată, aşadar suficientă maturitate cât să înţeleagă toate consecinţele juridice, şi nu numai, ale unei declaraţii date în faţa unui organ judiciar, referirile sale la ameninţările cu darea în vileag de către procuror a unei posibile relaţii extraconjugale nu sunt dovedite de vreo probă şi sunt chiar neserioase, iar susţinerile referitoare la faptul că aceste ameninţări aveau în vedere invocarea unei posibile relaţii de acest fel chiar cu inculpatul R.D., relaţie care nu a existat vreodată, par şi mai lipsite de substanţă de vreme ce o astfel de relaţie este explicit negată de inculpata însăşi, astfel încât afirmaţia acesteia în sensul că 1 s-a „fabricat” o înregistrare care să ateste o asemenea relaţie este absolut neverosimilă, inculpata nedovedind prin vreun mijloc de probă sau vreo plângere penală îndreptată împotriva procurorilor că aceste presiuni au existat în realitate. Din niciun act nu rezultă vreo împrejurare de acest fel, încă o dată instanţa de fond arătând că nici nu s-ar înţelege care ar fi putut fi motivele pentru care procurorul sau vreun alt organ judiciar să determine o conduită a vreunui inculpat în acest sens, cu atât mai mult cu cât inculpata P.V.I. a fost la rândul său trimisă în judecată pentru infracţiuni cel puţin la fel de grave ca cele reţinute în sarcina inculpatului R.D., declaraţiile sale de la datele de 4 noiembrie 2009, 09 noiembrie 2009 şi respectiv 24 noiembrie 2009 fiind date în calitatea sa de învinuit/ inculpat în aceeaşi cauză. Instanţa de fond nu a reţinut ca veridice afirmaţiile unui avocat cu pregătire juridică şi cu o suficientă experienţă de viaţă că s-ar fi lăsat condus mecanic, împotriva voinţei sale, de către orice organ judiciar, nici în contextul în care ar fi existat vreo posibilă faptă cu ameninţarea căreia să fi fost dară în vileag soţului său (deşi chiar această „ameninţare” pare în sine halucinantă pentru a fi folosită într-o asemenea împrejurare de către un organ al statului), în final curtea de apel limitându-se la a arăta caracterul absolut neserios, nu doar neverosimil, neelocvent al unei asemenea explicaţii asupra schimbării declaraţiilor oferite de inculpată în cursul judecării. Susţinerile inculpatei în sensul că toate declaraţiile date în cursul urmăririi penale l-au fost dictate de procuror, inculpata arătând că nu putea reţine atât de exact toate întâlnirile şi convorbirile avute pe parcursul unei perioade de 4 luni nu au fast reţinute de instanţa de fond. Într-adevăr caracterul exhaustiv ala acestor declaraţii determină și instanţa ele fond să aprecieze că anumite elemente de detaliu l-au fost reamintite inculpatei, însă acest aspect nu echivalează cu dictarea declaraţiilor de către procuror, curtea de apel arătând că inculpata a menţionat explicit că nu contestă niciuna dintre înregistrări, niciuna dintre convorbiri, toate fiind reale, aspect în raport de care curtea de apel nu poate reţine că declaraţiile i-ar fi fost dictate. Inculpata a constatat realitatea celor consemnate în procesele verbale de redare a înregistrărilor, le-a recunoscut ca atare, şi-a reamintit în mod evident toate amănuntele acelor întâlniri şi în acest mod se explică caracterul detaliat al declaraţiilor sale dm cursul urmăririi penale. Curtea de apel a arătat că nu poate retine ele asemenea explicaţiile oferite de acesta în ceea ce priveşte sumele de ban; primite de la S.I., al căror cuantum de 30.000 de euro nu îl contestă, explicaţiile sale în sensul că acestea reprezentau onorariu pentru consultaţiile oferite nefiind, de asemenea, verosimile. Faptul că inculpata a depus chitanţele din data de 08 august 2009 în cuantum de 60.000 de lei, din data de 03 septembrie 2009; în cuantum de 38.400 de lei și din data de 28 septembrie 2009 în cuantum de 13.500 de lei, prin care a urmărit să ateste înregistrarea în contabilitatea cabinetului său de avocatură a unor sume de bani egale cu cele primite de la S.I., la actele date, nu reprezintă în opinia instanţei de fond o dovadă că inculpata nu a săvârşit infracţiunile de care se face vinovată. Curtea ele apel a arătat că inculpata putea oricând, după începerea cercetărilor în cauza de faţă, să îşi constituie „probele” care să îi ateste nevinovăţia, dând o altă semnificaţie unora dintre sumele primite, iar pe de altă parte, ceea ce este cel mai dificil de înţeles pentru curtea de apel, este care a fost raţiunea care ar fi împiedicat-o pe inculpata P.V.I. să se prevaleze de aceste documente fiscale de îndată ce organele judiciare i-au adus la cunoştinţă învinuirile şi mai mult decât atât, „au forţat-o şi ameninţat-o” să dea declaraţiile împotriva inculpatului R.D. Cunoscând care era destinaţia acelor sume, inculpata putea şi trebuia, dacă le-ar fi deţinut într-adevăr, să le opună ca probe faţă de „ameninţările” pretins exercitate de parchet, căci invocându-le cu bună credinţă specifică a oricărei persoane care se ştie inocentă, parchetul ar fi rămas fără posibilitatea de a mai avea vreun argument care să o determine pe inculpată să dea declaraţiile la care pretinde a fi fost obligată. Chiar dacă nu ar fi avut inspiraţia imediată de a le invoca, în măsura în care inculpata le-ar fi deţinut, aceasta ar fi putut să le depună după momentul în care a constatat că nu a ajutat-o cu nimic declaraţia făcută cum a sugerat organul judiciar, căci calitatea sa în dosar a fost în final aceeaşi cu cea a celui împotriva căruia a fost forţată să declare. Însă inculpata nu a înţeles să se prevaleze de acestea nici în acel moment procesual și de altfel nici în cursul judecăţii decât după administrarea probelor, la un moment dat, când le-a dobândit/ confecţionat şi pus în concordanţă cu alte acte contabile. În orice caz, orice încercare a acesteia de a explica momentul în care a făcut vorbire despre acestea şi le-a depus atât de târziu nu poate fi reţinută ca veridică, curtea de apel apreciind că acestea au fost constituite după demararea cercetărilor în cauza de faţă, existenta lor ne fiind pomenită decât în cursul judecăţii iar pentru inculpată, realizarea ulterioară a unor astfel de acte nu a presupus dificultăţi, cu atât mai mult cu cât data luării mitei a fost extrem de apropiată de data demarării cercetărilor şi replierea inculpatei, aspect care a permis acesteia fabricarea unor astfel de probe. Susţinerea acesteia că nu a fost întrebată despre faptul de a deţine chitanţe este una formulată în acelaşi sens ca cea privind ameninţarea de către procuror, o asemenea susţinere - în opinia instanţei de fond - sfidând chiar şi o inteligenţă rudimentară. Dacă inculpata avea aceste chitanţe la acel moment, şi dacă acestea atestau realitatea celor consemnate, s-a apreciat că ar fi fost depuse. Un nevinovat ar fi „strigat” că are dovada caracterului licit al sumelor de bani pretins a fi fost obţinute nelegal, chiar şi un nevinovat neşcolarizat şi lipsit de vreo urmă de inteligenţă, nefiind necesar să fie întrebat expres ce dovezi are în favoarea sa. Nu în ultimul rând, s-a arătat că instanţa nu poate să nu constare, sub acelaşi aspect, al aprecierii caracterului nereal al susţinerilor inculpatei P.V.I., că toate celelalte onoram încasate de aceasta pe parcursul anului 2009, aşa cum sunt menţionate în înscrisurile depuse, au valon cuprinse între 500 de lei şi 2000 de lei, curtea de apel constatând că onorariul mediu încasat de inculpată era de 1.000 de lei, context în care apreciază odată în plus că cele 3 chitanţe din cauză și chitanţa din data de 08 octombrie 2009 în valoare de 80.000 de lei (reprezentând „onorariu” pentru cauza privind cea de-a doua faptă reţinută în sarcina celor 2 inculpaţi) nu reflectă realitatea celor consemnate, acestea fiind confecţionate doar pentru a preconstitui probe în dosarul de faţă, neputându-se înţelege care ar fi fost raţiunile pentru care această inculpată, avocat excepţional de vreme ce încasează astfel de onorarii, nu ar fi încasat în absolut toate celelalte cauze în care a fost apărător onorarii de asemenea anvergură, ci doar unele cuprinse între 500 de lei şi 2.000 de lei și doar în aceste două cauze, care fac obiectul dosarului de faţă, ar fi putut încasa onorarii de 112.000, respectiv 80.000 de lei, remarcându-se cu uşurinţă diferenţele uriaşe dintre acestea. Această întrebare retorică se pune cu atât mai mult eu cat aceste „onorarii” au fost încasate fără ca inculpata să fi fost avocat în acele cauze, neexistând la dosar niciun contract de asistenţă juridică şi nicio împuternicite avocaţială în acele dosare. Curtea de apel a reamintit că inculpata P.V.I.J. nu a fost apărător al inculpatului S.Z. în vreo cauză, nici în cauza în care acesta a fost eliberat, astfel încât nu a înţeles cum putea să fi încasat onorariu în acea cauză, atât inculpata P.V.I. cat și inculpaţii S.B. şi S.Z. arătând că avocaţii pe care acesta din urmă l-a avut angajaţi în acea cauza au fost P.B. şi S.M., aspecte confirmate şi de aceştia în declaraţiile date şi care rezultă şi din actele acelui dosar. In final, instanţa de fond a menţionat că aceste sume nu au fost în niciun caz încasate ca onorarii fiind evident că reprezentau mita primită rar înscrisurile prin care se încearcă a se da o altă conotaţie, una legală, nu pot fi reţinute.

În opinia instanţei de fond, negarea faptelor de către inculpatul R.D., constantă pe tot parcursul cercetărilor, este combătută de declaraţiile inculpatelor P.V.I. şi S.Z. din cursul urmăririi penale, declaraţii reţinute pentru motivele arătate. Astfel, se reţine că inculpatul R.D. s-a limitat la a nega săvârşirea faptelor, sugerând doar „fabricarea” acestui dosar de către procurorii D.N.A. fără a putea motiva în vreun fel raţiunea pentru care parchetul ar formulat acuzaţiile împotriva sa, inculpatul neputând însă nega relaţia de prietenie pe care o are cu inculpata P.V.I., întâlnirile care au existat între ei, întâlniri la care s-a făcut referire anterior, care se consumau după fiecare primire a tranşelor de bani, respectiv după eventuale telefoane sau întrevederi ale lui P.V.I. cu S.I. S-a reţinut că inculpatul nu putea nega aceste întâlniri faţă de evidenţa lor şi faţă de dovada de netăgăduit cu procesele verbale de interceptare şi înregistrare, iar în ansamblul probator, se reţine că toată desfăşurarea cronologică a evenimentelor raportat la momentele pretindem mitei, primirii sumelor de bani, efectuarea actelor materiale atât de către inculpatul. R.D. cât şi de către inculpata P.V.I., este extrem de bine dovedită prin analiza minuţioasă dintre data efectuăm convorbirilor, conţinutul acestora raportat la ceea ce imediat ulterior s-a realizat de către fiecare dintre participanţii la faptele infracţionale, activităţi la care se făcuse referire în convorbiri. Fiecare inculpat a desfăşurat activităţile specifice calităţii pe care o avea şi această analiză coroborată a cronologiei actelor desfăşurate dovedeşte în mod clar şi fără echivoc săvârşirea faptelor de către inculpaţi, lipsa procesului verbal al infracţiunii flagrante - este astfel suplinită iar infracţiunile dovedite prin probe indirecte care toate, analizate în acest mod, prin coroborare şi analiză cronologică a desfăşurării evenimentelor prin raportare la activităţile infracţionale ale fiecărui inculpat in calitatea pe care fiecare o avea în desfăşurarea procesului penal fac dovada săvârşirii de către aceştia a infracţiunilor de corupţie de care sunt acuzaţi. Inculpatul R.D. a negat formal, a recunoscut la fel de formal toate întâlnirile pe care Ie-a avut cu P.V.I., convorbirile cu aceasta, practic, raportându-se la probele evidente şi pe care nu le-a putut contesta, a adoptat o conduită concordantă cu acestea, evitând să conteste ceea ce este evident, clar înlăturând orice conotație penală a faptelor. S-a reţinut că şi în ceea ce priveşte contestarea unor anumite aspecte referitoare la înregistrarea ambientală aflată la dosar referitoare la întâlnirea pe care a avut-o cu P.V.I. la data de 04 noiembrie 2009 la Tribunalul Prahova, când inculpata P.V.I. avea asupra sa echipament tehnic de înregistrare, acesta nu a putut nega că îşi recunoaşte chipul în imagini, de asemenea, nu şi-a contestat nici vocea și ulterior, faţă de neputinţa, în faţa evidenţei, de a nega că este persoana dm imagini şi că vocea care emana dinspre figura sa îl aparţine, a arătat că ceea ce contestă este concordanţa imaginilor şi a vocii cu realitatea momentelor la care se menţiona a se desfăşura dialogul cu persoana (inculpata P.V.I.) din imagini. Din această înregistrare efectuată în data de 4 noiembrie 2009, la sediul Tribunalului Prahova, între orele 16:11:33-16:19:00, s-a reţinut că între cei doi inculpaţi s-au făcut referiri explicite la dosarul în care inculpatul R.D. a dispus, în completul de recurs, eliberarea lui S.Z., inculpata P.V.I. făcând referire la suma pe care a primit-o şi cea pe care a dat-o lui R.D., referiri explicite de asemenea la nemulţumirile faţă de pretenţiile ulterioare ale inculpaţilor S., aceasta invocând şi reamintind lui R.D. despre sumă şi ce a reprezentat, ambii stabilind că acea sumă nu se referea la dispunerea unei soluţii pe fondul cauzei, ci doar pe măsurile preventive, inculpatul R.D. arătând explicit în cadrul acestei discuţii că dosarul cu „A.”, respectiv S.Z. este acum la altcineva la judecătorie, că judecătorul iniţial a plecat şi din cei 4 judecători de la judecătorie, unde dosarul se judeca pe fond, nu ştie de cine a fost preluat, la remarca inculpatei P.V.I., acesta menţionând că la momentul ajungerii dosarului la Tribunal o să discute, cerându-i totodată acesteia să nu mai promită nimic deocamdată soţilor S. S-a constatat că această discuţie extrem de clară sub aspectul a ceea ce s-a petrecut în cauza privindu-l pe S.Z. dovedeşte, coroborat cu toate celelalte probe administrate şi în mod deosebit cu declaraţiile inculpatelor P.V.I. şi S.I. din cursul urmăririi penale, pentru care inculpatele nu au invocat nici un temei serios de a le fi schimbat, vinovăţia inculpaţilor.

Curtea de apel a dispus, faţă de solicitarea inculpatului, la care s-a raliat şi inculpata P.V.I., efectuarea unei expertize faţă de ceea ce s-a contestat de către cei doi inculpaţi, fiecare dintre aceştia desemnând expert parte, din concluziile expertizei criminalistice rezultând, cu referire la înregistrarea ambientală audio-video a dialogului purtat de P.V.I. cu R.D. la data de 4 noiembrie 2009, că există discrepanţe care se manifestă exclusiv la nivelul datelor interne ale suporturilor, expertul arătând că nu se poate stabili dacă există sau nu suprapuneri de imagini sau colaje de imagini/ sunete înregistrate, neputându-se stabili dacă există sau nu discontinuităţi între ce se vede şi ce se aude. In pofida opiniei apărării inculpaţilor R.D. şi P.V.I. în sensul că aceste concluzii sunt neconcludente, instanţa de fond apreciază că dimpotrivă, acestea dovedesc, coroborat cu celelalte înregistrări şi mijloace de probă, vinovăţia inculpaţilor. S-a menţionat că expertiza criminalistică, ca de altfel orice probă, se analizează în ansamblu, în raport nu doar de ceea se arată în concluziile sale, ci în raport de tot conţinutul său, iar în cauza de faţă, reţinând că a fost audiat și expertul care a efectuat-o, prin raportare și la declaraţiile acestuia, care au fost de natură să lămurească instanţa asupra împrejurărilor mai puţin exacte din cuprinsul expertizei, curtea de apel reţine că expertiza face dovada realităţii celor constatate pe suportul optic. Astfel, dincolo de detaliile tehnice care sunt menţionate în observaţiile preliminare ale acesteia şi care, împreună cu declaraţia expertului şi cu punctul de vedere al specialiştilor D.N.A. (Parchetul având dreptul la propriul punct de vedere la fel cum şi inculpaţii au avut acest drept, prin încuviinţarea participării unui expert parte, care nu a mai formulat nici o concluzie deşi inculpaţii au beneficiat de termene expres acordate în acest sens) fac referire la chestiuni de terminologie extrem de importante în context, instanţa de fond reţine că lipsa de autenticitate a înregistrărilor la care face referire expertiza are în vedere faptul că niciunul dintre suporturile date spre examinare nu este original, originalul fund practic memoria informatică a sistemului tehnic care a făcut înregistrarea. Această concluzie se desprinde dat fiind că înregistrarea care a tăcut obiectul expertizei este digitală şi un format soft tip proprietar presupune că originalul există în echipamentul care a executat acea înregistrare, adică sistemul informatic care nu poate emite nici un suport optic original, originalul existând doar în mediul nativ şi orice extragere de informaţie din sistemul informatic este în acest context apreciată ca o copie, atât declaraţia expertului cât și punctul de vedere al parchetului fund concordante sub aceste aspecte. Astfel, instanţa de fond reţine că orice copiere a unei informaţii, a unei înregistrări dintr-un suport digital într-un alt suport digital se realizează obţinând o înregistrare cu acelaşi conţinut, expertul arătând că ceea ce a împiedicat exprimarea unei concluzii cu un grad mai mare de certitudine nu a fost vreo modificare pe suport. Expertul a mai arătat că imaginile de pe înregistrare sunt într-o succesiune iar concluzia formulată referitor la discrepanţele dintre cele două suporturi a avut în vedere diferenţe între datele proprii ale celor două suporturi optice, diferenţe de management, însă a menţionat explicit la întrebările instanţei că între fişierele existente pe cele două suporturi optice nu există nici o diferenţă, acestea fund identice, informaţiile pe care acestea le cuprind fiind aceleaşi, ceea ce diferă fiind poziţionarea lor pe cele două suporturi. Expertul a mai arătat la fel de explicit faptul că nu a determinat existenţa nici unei intervenţii în raport de metodele pe care le-a folosit. Curtea de apel a apreciat că terminologia este deficitară în materia acestor tipuri de expertize, însă faţă de toate explicaţiile date în şedinţă publică, în condiţii de contradicționalitate, reţinând răspunsurile explicite la întrebările mai puţin tehnice, dar adresate în sensul determinării unei logici generale şi juridice, concluziile fără - echivoc ale expertului au fost în sensul că asupra suporturilor nu s-a intervenit în nici un mod, desfăşurarea este cronologică, nu s-a detectat nici o modificare asupra conţinutului celor două suporturi optice, ambele copii, .şi de aceea neautentice prin raportare la originalul care este practic memoria sistemului informatic, inclusă în acesta şi imposibil de exteriorizat în orice formă materială. În pofida însă a acestei terminologii, concluziile expertului şi declaraţiile sale au fost explicite în sensul că înregistrarea audio - video în mediu ambiental din data de 4 noiembrie 2009 nu prezintă discontinuităţi, reflectă cronologic şi concordant sunetul şi imaginea, relevând caracterul real a ceea ce conţine, adică a întâlnirii dintre inculpatul R.D. şi inculpata P.V.I. şi a discuţiilor purtate la acea dată de aceştia.

Referitor la infracţiunile de corupţie săvârşite în cazul lui P.F.N.: Inculpatul P.F.N. cercetat în dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009 şi repartizat spre a fi judecat pe fond inculpatului R.D., care, după ce a menţinut succesiv măsura arestăm preventive potrivit art. 300² C. proc. pen. şi a respins cereri de liberare provizorie sub control judiciar sau de înlocuire a măsurii arestării preventive, la termenul din data de 1 octombrie 2009 a dispus înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării ele a nu părăsi localitatea. împotriva acestei încheieri, procurorul a declarat recurs iar prin decizia nr. 647 din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, admiţând recursul, a casat în pane încheierea, respingând cererea de înlocuire formulată de inculpat, fără a dispune menţinerea măsurii arestării preventive, dosarul fiind restituit Tribunalului Prahova, în considerentele deciziei făcându-se menţiunea de a se stabili termen pentru verificarea şi menţinerea măsurii arestării preventive faţă de împrejurarea încetării de drept a acestei măsuri la data de 11 octombrie 2009, dată anterioară termenului care fusese acordat în cauză. Profitând de această împrejurare, inculpatul R.D. i-a relatat lui P. despre dosar menţionând că poate dispune liberarea în mod definitiv a lui P., dat fiind că măsura arestării preventive va înceta de drept la data de 11 octombrie 2009, opinia sa fiind că nu se mai poate pronunţa asupra arestării preventive în sensul de a menţine această măsură de vreme ce se pronunţase deja în sensul înlocuirii măsurii, fiind practic imposibil de a i se impune de instanţa de recurs o altă soluţie. Inculpatul s-a prevalat practic de omisiunea judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti, care admiţând recursul procurorului, au respins pe fond cererea de înlocuire fără a se pronunţa explicit şi asupra măsurii arestării preventive în sensul menţinerii acesteia, astfel încât, faţă de data la care se menţinuse ultima oară măsura, aceasta ar fi încetat ele drept la 11 octombrie 2009. Cei doi inculpaţi au hotărât să profite de această împrejurare și în pofida opiniei și convingerii probabil sincere, a inculpatului R.D., ni sensul că singura soluţie pe care o putea dispune era aceea de a constata încetată de drept măsura arestării preventive, inculpatul s-a decis să obţină şi o sumă importantă de bani pentru un act pe care oricum se hotărâse să îl facă potrivit convingerii sale juridice, aspect care dovedeşte lipsa totală de scrupule a inculpatului şi gravele carenţe de orice probitate şi profesionalism în exercitarea profesiei. Inculpata P.V.I. l-a contactat pe M.E., coinculpat cu P. în acea cauză şi interesat de eliberarea acestuia, aspect care i-ar fi redus şi propria contribuţie şi l-ar fi poziţionat într-o relaţie favorabilă faţă de P., cunoscut personaj interlop în Târgovişte, şi i-a promis acestuia că poate, în termen de o săptămână, să intervină la Tribunal pentru eliberarea acestuia. Pentru a crea acestora impresia de favoare, inculpatul R.D. i-a solicitat, prin intermediul lui P.V.I., lui M.E., să facă demersuri pentru depunerea în numele lui P.N. a unei cereri de constatare a încetăm de drept a măsurii arestării preventive, indicându-i şi o dată pentru depunerea acesteia şi solicitând insistent ca inculpatul P. să refuze orice apărare din oficiu şi să ceară ca la judecarea cererii să fie asistat de apărătorii aleşi, dând totodată indicaţii şi în sensul ca aceştia să nu se prezinte, strategia sa fiind în sensul de a desemna un apărător dm oficiu, căruia să îi acorde termen pentru studierea dosarului după data la care măsura preventivă ar fi încetat de drept, strategie în opinia sa, implacabilă. R.D. a solicitat suma de 20.000 de euro pentru realizarea acestui act şi a primit 17.000 de euro, 3.000 fiind păstraţi de inculpata P.V.I.

P.V.I. a luat legătura cu M.E., care a fost de acord să ofere suma solicitată, inculpata P.V.I. decizând să predea dm această sumă lui R.D. doar 17.000 de euro pentru eliberarea lui P., restul de 3.000 de euro să îi păstreze pentru sine, stabilind ca toate detaliile să se realizeze prin intermediul său şi al lui M.E., căruia î-a transmis, după ce a discutat cu R.D., toate detaliile. Inculpata P.V.I. s-a interesat ulterior de dosarul lui P., dacă se formulase o cerere de constatare a încetării măsurii arestării, martora R.F., grefier arhivar la Tribunalul Prahova confirmându-i că s-a depus o asemenea cerere. P.V.I. î-a cerut martorei să anunţe doar unul dintre apărători, pe B.C., nu şi pe S.M., P. având doi avocaţi în acea cauză. La aceiaşi dată, R.D. a contactat-o pe P.V.I., căreia î-a reamintit ce trebuia să facă, informând-o totodată şi de cererea depusă de procuror în sensul de a se discuta măsura arestării preventive, insistând asupra faptului că apărătorii aleşi nu trebuiau să se prezinte şi că P. nu dorea alţi apărători. După convorbirea purtată cu R.D., P.V.I. l-a contactat pe M.E. pentru detalii, instanţa de fond reţinând că suma de 20.000 de euro a fost predată de M.E. lui P.V.I. la data de 8 octombrie 2009, anterior termenului din 9 octombrie 2009. La termenul din data de 09 octombrie 2009, şedinţa de judecată s-a desfăşurat potrivit înţelegem, s-au efectuat referate de către grefier care atestau că apărătorii aleşi nu au putut fi contactaţi, P. a solicitat ca cererea sa să fie judecată doar în prezenţa acestora, inculpatul R.D. a desemnat în acest caz un apărător din oficiu şi a amânat cauza la termenul dm data de 12 octombrie 2009, în pofida cererii scrise a procurorului prin care i se solicita să se pronunţe asupra măsurii preventive înăuntrul termenului de 60 de zile în care această măsură ar fi încetat şi în pofida cererii explicite a procurorului de şedinţă, regăsită în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acel termen, de a se amâna cauza pentru data de 10 octombrie 2009, dat fiind că la 11 octombrie 2009 se producea acest efect al încetări măsurii arestării. Motivând că apărătorul din oficiu trebuie să studieze dosarul, inculpatul R.D. a amânat cauza pentru data de 12 octombrie 2009, termen la care nu a mai avut decât de constatat că măsura arestării încetase de drept, P. fiind eliberat în aceiaşi zi de 12 octombrie 2009, aspect pe care R.D. i l-a comunicat lui P.V.I., aceasta la rândul său informându-l pe M.E.

În aceeaşi zi, cei doi inculpaţi s-au întâlnit, R.D. arătând că locul public în care se aflau nu era potrivit pentru a fi predată suma de bani, inculpatul primind imediat după acea zi, la domiciliul inculpatei P.V.I., suma ele 9.000 de euro, 8.000 euro fiind remişi acesteia pentru contribuţia la săvârşirea faptei, inculpata P.V.I. obţinând pentru această faptă suma totală de 1 1.000 euro.

Această situaţie de fapt a fost reţinută din coroborarea probelor administrate în cauză, declaraţiile inculpatei P.V.I. date în cursul urmăririi penale, declaraţiile inculpatului M.E., procesele verbale de înregistrare şi interceptare a convorbirilor telefonice, înregistrarea ambientală audio video din data de 4 noiembrie 2009, declaraţiile martorilor, raportul de expertiză criminalistică. Declaraţiile inculpatei P.V.I. din cursul urmăririi penale sunt elocvente şi arată că pentru aceleaşi considerente menţionate anterior, referitor la cazul inculpaţilor S., declaraţiile din cursul urmăririi penale au fost cele reţinute de instanţă, declaraţiile din cursul judecăţii fiind înlăturate pentru aceleaşi motive, acestea nefiind susţinute de nici o altă probă administrată, explicaţiile retractării celor susţinute în cursul urmăririi penale nefiind verosimile. S-a reţinut astfel că inculpata a declarat explicit modalitatea în care împreună cu R.D. a hotărât obţinerea de sume de bani faţă de împrejurarea pe care acesta a constatat-o în cauza privind pe P. şi l-a contactat pe M.E. spre a-i solicita acestuia să facă toate demersurile pentru primirea sumei de 20.000 de euro, constatându-se că toate, susţinerile inculpatei sunt confirmate atât de declaraţiile lui M.E., cât şi de procesele verbale care cosemnează înregistrările şi interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpaţi, toate acestea dovedind în mod exact cronologia evenimentelor, fiecare dintre convorbiri sau întâlniri fiind urmată de efectuarea de fiecare dintre inculpaţi, în raport de contribuţia la actul de justiţie pe care fiecare o avea a unei activităţi specifice. Instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.E. a confirmat susţinerile lui P.V.I., acesta menținându-şi declaraţiile şi în cursul judecăţii. Inculpatul a arătat astfel că a fost contactat de P.V.I., aceasta asigurându-l că poate, prin intermediul judecătorului care soluţiona cauza, să obţină eliberarea lui P., de care M.E. era foarte interesat. M.E. era judecat în aceiaşi cauză, în stare de liberate, P. fiind judecat în stare de arest, convins că la această situaţie s-a ajuns şi prin contribuţia lui M.E., acesta arătând că i s-a insuflat o stare de temere din partea apropiaţilor lui P., cunoscut personaj interlop din Târgovişte şi că acesta era motivul care l-a determinat să facă toate demersurile necesare spre a obţine eliberarea lui P., de care îi era teamă. Acest inculpat a mai arătat cum s-a decis să îl ajute astfel pe P. şi cum după discuția cu P.V.I., a obţinut suma de bani, a contactat şi apropiaţi de-ai lui P., pentru a le comunica şi acestora demersurile pe care le face, fără a detalia, iar la data de 8 octombrie 2009 s-a întâlnit cu P.V.I. şi i-a înmânat acesteia suma de 20.000 de euro, menţinând contactul cu aceasta şi după termenul din 9 octombrie 2009, pentru a fi sigur de rezultat, P.V.I. confirmându-i că la data de 12 octombrie 2009, când judecătorul R.D. a acordat termen, se va dispune încetarea măsurii, ceea ce s-a întâmplat, interceptările telefonice dintre inculpaţi confirmând susţinerile acestuia, care se coroborează, cu declaraţiile lui P.V.I. din cursul urmăririi penale. Martora R., arhivar la Tribunalul Prahova, a confirmat că P.V.I. s-a interesat de data acordării termenului şi dacă dosarul a ajuns şi de asemenea a confirmat împrejurarea că P.V.I. i-a cerut să nu îl contacteze pe apărătorul ales S., ci doar pe B., martora refuzând, dar având convingerea că P.V.I. avea anumite interese în acea cauză, fără a fi apărător. S-a reţinut, ca şi în cazul inculpaţilor Sandu, că inculpata P.V.I. nu era avocat în această cauză, şi pentru toate motivele anterior dezvoltate a arătat că susţinerile lui P.V.I. în sensul că acea chitanţă din data de 08 octombrie 2009 în valoare de 80.000 de lei nu putea reprezenta în nici un caz încasare de onorariu, pentru toate motive dezvoltate anterior la care Curtea face trimitere. Martora S.M., apărător al lui P.N.F. a arătat că nu a formulat cerere de încetare a măsurii arestării preventive pentru că nu era interesată să reamintească organelor judiciare această împrejurare, care era în interesul clientului său, acestea putând fi prevenite în sensul remedierii situaţiei dacă s-ar fi formulat expres o asemenea cerere, martora confirmând că avea la data de 9 octombrie 2009 închis telefonul mobil şi nu a putut fi astfel contactată, fiind plecată din localitate iar martorul B.C., celălalt apărător, a arătat că i s-a cerut de către P.V.I. să formuleze cerere de încetare, pe care a formulat-o dar de care ulterior nu s-a mai interesat, instanţa de fond apreciind că explicaţiile oferite de acesta asupra modului în care a înţeles să se intereseze de cererea depusă nu pot fi reţinute, fiind inexplicabilă conduita acestui apărător care, după ce a formulat o asemenea cerere, extrem de importantă şi favorabilă clientului său, să nu se intereseze de termenul acordat pentru judecarea sa, să nu se prezinte la judecarea cererii, deşi era evident că putea duce la eliberarea inculpatului. Curtea de apel a reţinut de altfel că faţă de acest avocat cercetările s-au disjuns şi în raport de această împrejurare se abţine la a mai formula alte aprecieri.

Referitor la aceiaşi faptă, s-a arătat că declaraţiile martorilor Ş.V. şi P.N. prin care aceştia arată că nu au nici o cunoştinţă de plata vreunei sume de bani de către M.E. pentru eliberarea lui P. nu pot fi reţinute, pe de o parte fiind evident că sunt date „pro Causa”, declaraţii contrare ducând la acuzaţii asupra propriilor persoane şi pe de altă parte, instanţa de fond constatând că nici M.E. nici P.V.I. nu au arătat că ar îi discutat explicit cu vreunul dintre aceştia asupra detaliilor de procedură care ar fi dus Ia eliberarea lui P., fapta de corupţie fiind dovedită de declaraţiile celor doi inculpaţi şi interceptări, acestea fiind suficient de elocvente şi explicite în sensul dovedirii vinovăţiei inculpaţilor. Din procesul verbal privind înregistrarea ambientală audio video din data de 4 noiembrie 2009, despre a cărei veridicitate instanţa a apreciat că se impune a mai face vorbire, reţinerea acesteia în ansamblul probator având la bază aceleaşi considerente ca cele menţionate anterior, rezultă că inculpatul R.D. a atras atenţia Iui P.V.I., într-un limbaj destul de eliptic, codat, e adevărat, asupra, pe de o parte a datei Ia care va dispune termen şi asupra certitudinii rezultatului, acela de încetare de drept a măsurii arestării preventive a lui P., şi pe de altă parte, asupra altor două împrejurări esenţiale, atrăgându-i atenţia acesteia să se formuleze cerere de încetare şi inculpatul P. să solicite insistent ca cererea să fie judecată doar în prezenţa apărătorilor săi, refuzând apărător din oficiu iar apărătorii aleşi să nu se prezinte, pentru a putea dispune amânarea cauzei. Exact după indicaţiile acestuia s-a desfăşurat şedinţa de judecată, toate aceste aspecte rezultând din convorbirile inculpaţilor şi din înregistrarea ambientală, instanţa de fond reţinând sintagmele utilizate de inculpat în cuprinsul interceptărilor care, concordant cu toate activităţile desfăşurate cronologic ulterior, fac dovada realităţii celor susţinute atât de inculpata P.V.I. cât şi a susţinerilor inculpatului M.E. Susţinerile inculpatului R.D. referitoare la legalitatea măsurii dispuse în cauza privind pe P.N. nu au, în opinia instanţei de fond, relevanţă asupra infracţiunilor săvârşite de inculpat, însă se reaminteşte că, într-adevăr, decizia instanţei de control judiciar asupra măsurilor preventive nu constituie, nici în opinia curţii de apel, autoritate de lucru judecat, aspect în raport de care apreciază că inculpatul putea şi chiar trebuia, indiscutabil să îşi menţină punctul de vedere asupra măsurii dispuse, atâta vreme cât a apreciat că soluţia de înlocuire a măsurii arestării preventive era aceea care se impunea în cauză, faţă de schimbarea temeiurilor avute în vedere Ia luarea măsurii arestării preventive, însă o conduită corectă şi legală, sau cel puţin una care să înlăture orice suspiciune, mai ales în contextul dat, în care instanţa ierarhic superioară a atras atenţia asupra necesităţii discutării măsurii şi procurorul a formulat cerere de acordare a unui termen până la data la care măsura ar fi încetat de drept, ar fi impus inculpatului amânarea cauzei, în contextul în care P. a solicitat judecarea în prezenţa apărătorilor aleşi, pentru un termen înăuntrul celui la care ar fi încetat măsura. Inculpatul putea acorda termen a doua zi, la data de 10 octombrie 2009, respectând şi textul prev. de art. 171¹ cu privire Ia acordarea unui termen suficient pentru apărătorul desemnat din oficiu şi măsura putea fi discutată la acel termen, textul invocat de inculpat în sensul că trebuia acordat termen apărătorului de 3 zile nefiind corect citat, acel termen de 3 zile fiind avut în vedere de legiuitor doar în cazul în care începuseră dezbaterile şi apărătorul ales nu s-ar fi prezentat, ceea ce nu a fost cazul în speţă, un termen de 24 ele ore acordat apărătorului din oficiu era suficient pentru discutarea doar a măsurii arestării preventive. S-a arătat de instanţa de fond că se are în vedere o conduită a unui magistrat care şi-ar fi exercitat atribuţiile cu bună credinţă, ceea ce nu este cazul inculpatului R.D., căruia, se înţelege nu i se impută soluţia dispusă, care putea fi exact aceiaşi și care probabil, dacă dosarul nu ar ii fost trimis imediat instanţei ierarhic superioare pentru judecarea recursului declarat de procuror, ar fi dus la acelaşi rezultat, adică la încetarea de drept a măsurii atestării preventive, ci modul în care acesta a înţeles să procedeze, ignorând în primul rând legea, care impunea ca măsura arestării preventive să se judece înăuntrul termenului până la care ar fi încetat, cât şi cererea Curţii de Apel Ploieşti în acelaşi sens şi cererea procurorului de şedinţă şi cererea scrisă a procurorului, toate în acelaşi sens, aspecte care dovedesc fără echivoc că magistratul a urmărit nu doar pronunţarea acelei soluţii, dar mai ales siguranţa inculpatului că măsura să fie încetată de drept, nefiind convins că judecarea cererii în termen nu ar fi putut duce la judecarea inclusiv a recursului în chiar ziua în care măsura ar fi încetat, cu consecinţa posibilităţii, menţinerii acesteia, rezultat puţin posibil a se fi întâmplat, dar pentru siguranţa şi certitudinea soluţiei, inculpatul R.D. a preferat ignorarea legii, cu asumarea consecinţelor măcar disciplinare, dacă nu chiar penale. Inculpatul nu îşi putea permite nici cea mai vagă incertitudine tocmai faţă de promisiunea fermă a rezultatului promis, adică eliberarea lui P. şi pentru că primise o sumă de bani consistentă pentru acest rezultat. Instanţa de fond nu a reţinut în acest context susţinerile inculpatului prin care a încercat să îşi justifice hotărârea, susţineri în sensul că faţă de situaţia creată a consultat: colectivul de judecători, aspecte într-adevăr confirmate de martorii judecători audiaţi, având in vedere pe de o parte că existau - aşa cum s-n arătat - remedii procesuale ale situaţiei create, chiar cu consecinţa la fel de gravă a încetăm măsurii preventive - şi pe de altă parte, inculpatul a urmărit în acest mod să îşi justifice astfel măsura atât faţă de colegi cât şi eventual faţă de consecinţele mai grave, inclusiv penale ale conduitei sale.

Faţă de toate acestea, instanţa de fond a apreciat că faptele de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, dare de mită şi complicitate la dare de mită reţinute în sarcina celor 5 inculpaţi au fost dovedite, probele administrate în cauză făcând dovada, dincolo de orice îndoială că inculpaţii sunt vinovaţi.

În ceea ce priveşte susţinerile apărătorului inculpatului R.D. cu privire la nelegalitatea urmăririi penale sub toate aspectele invocate, curtea de apel a apreciat că acestea nu pot fi reţinute, pe de o parte deoarece acestea apar ca fiind cel puţin surprinzătoare faţă de momentul procesual în care au fost invocate, aceste aspecte putând fi invocate după sesizarea instanţei de judecată, anterior debutului cercetării judecătoreşti, de vreme ce au vizat trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că măcar faptul în sine al momentului în care au fost invocate poate duce la concluzia că nici apărarea nu crede în aceste argumente, Instanţa de fond a arătat că nu poate să nu constate pe de altă parte că aceste susţineri formulate pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, după terminarea cercetării judecătoreşti, sunt surprinzătoare cu atât mai mult cu cât aceste argumente formulate de apărare au constituit baza concluziilor la momentul dezbaterilor, Trecând peste aceste observaţii, s-a constatat că niciuna dintre susţinerile apărării nu poate fi reţinută, în această cauză fiind respectate toate dispoziţiile legale procedurale.

Referitor la susţinerile apărăm în ceea ce priveşte nulitatea urmăririi penale determinată de faptul că sesizarea din oficiu din data de 10 august 2009 s-a realizat printr-un proces-verbal în care sunt menţionate care sunt actele ce stau la baza sesizării, s-a arătat că această sesizare din oficiu îndeplineşte condiţiile prev. de lege, textul prev. de art. 221 limitându-se la a arăta că atunci când organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ ori se sesizează din oficiu când află pe orice cale că s-a săvârşit o infracţiune, în acest din urmă caz încheind un proces verbal în acest sens, procesul verbal la care se face trimitere îndeplinind aceste condiţii. Susţinerile apărării în sensul că nu rezultă care este conotaţia juridică dată acelor copii ale interceptărilor telefonice și cum au ajuns acestea de la Judecătoria Ploieşti la D.N.A. sunt nerelevante, textele în cauză neimpunând alte condiţii care să nu fi fost respectate în cauză, apărarea adăugând la lege condiţii pe care legea însăşi nu le impune, instanţa de fond arătând pe de altă parte că această susţinere nu are nici o legătură cu modul în care ulterior, la data de 4 noiembrie 2009, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpat prin rezoluţia D.N.A.

În ceea ce priveşte susţinerile în sensul că actele premergătoare au fost efectuate de persoane necompetente atâta vreme cât sesizarea iniţială privea o infracţiune prev. de 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar singura persoană care putea efectua astfel de acte este procurorul, s-a arătat, aşa cum şi apărarea a menţionat, că ofiţerii de poliţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. pot efectua astfel de acte, în condiţiile în care sunt desemnaţi de procuror în conformitate cu dispoziţiile legale, or, prin ordonanţa din data de 11 august 2009 procurorul a desemnat ca ofiţerii de politie judiciară să efectueze anumite acte, fiind îndeplinite condiţiile legale. Susţinerile apărării în sensul că nu sunt complinite prevederile art. 203 privind delegarea întrucât nu se face referire la fapte şi persoane cu privire la care se efectuau aceste acte nu pot fi retrase, apărarea însăși arătând că în cuprinsul ordonanţei se menţionează expres Dosarul de urmărire penală nr. 207/P/2009 în care se efectuau cercetări, susţinerile în sensul că trebuia ca ordonanţa să cuprindă numele persoanei la care se referă şi fapta pentru care se efectuează nefiind menţionate în disp. alin. (2) art. 203, ordonanţa cuprinzând toate menţiunile obligatorii prevăzute de lege. Curtea de apei a arătat că şi în măsura în care aceste susţineri ar fi fost-reale, sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale invocate nu ar li atras nulitatea absolută, aşa cum a invocat apărarea, ci cel mult nulitatea relativă, iar în contextul în care inculpatul nu a dovedit nici o vătămare prin acele „nelegalităţi”, sancţiunea având ca raţiune nerespectarea, în esenţă, a dreptului la apărare, pe care inculpatul l-a exercitat efectiv şi concret sub toate aspectele sale, nu le putea invoca, iar referitor la momentul până la care acestea ar fi putut fi invocate, arătând că a fost demult depăşit, disp. art. 197 alin. (4) C. proc. pen. prevăzând că motivele de nulitate relativă pot fi invocate la termenul de judecată la care se efectuează acrul cu nerespectarea dispoziţiilor legale, sau primul termen cu procedura legal îndeplinită dacă partea a lipsit, or, în cauza de faţă, aceste pretinse nelegalităţi vizau urmărirea penală, iar dacă nu au fost invocate la parchet, puteau fi invocate în faţa instanţei până la primul termen de judecată sau în orice caz până la citirea acului de sesizare.

Referitor la susţinerile privind încălcarea prevederilor art. 224 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în sensul că notele, rapoartele şi procesele - verbale sunt întocmite de lucrători din cadrul D.G.I.P.I., instituţie care nu este organ de urmărire penală, procurorul neavând temei legal să delege o astfel de instituţie să efectueze astfel de acte într-o cauză penală decât conform art. 10 alin. (3) și (4) din Ordonanţa nr. 43/2000, cu o autorizaţie scrisă, ceea nu există în prezentul dosar, s-a arătat că toate actele premergătoare efectuate în prezenta cauză respectă dispoziţiile legale atât sub aspectul organelor care le-au întocmit cât şi sub aspectul modalităţii concrete în care au fost întocmite, al procedurilor prevăzute de lege la încheierea lor, reţinând că acele note sau procese verbale întocmite de D.G.I.P.I. au respectat dispoziţiile legale, iar toate interceptările şi înregistrările convorbirilor purtate de inculpaţi de la posturile telefonice utilizate precum şi a celor ambientale au fost realizate de organele abilitate în acest sens pe baza autorizaţiilor emise în condiţii legale de Curtea de Apel şi Tribunalul Bucureşti. Curtea de apel a menţionat în acest context şi dispoziţiile art. 14 din O.U.G. nr. 43/2002, potrivit cărora serviciile şi organele specializate, la cererea D.N.A. culeg şi prelucrează informaţii, D.G.I.P.I. fiind un astfel de serviciu specializat, interpretarea acestor informaţii puse la dispoziţie fiind atributul exclusiv al procurorului sau al instanţei de judecată, astfel încât susţinerile sub acest aspect nu pot fi reţinute. In opinia instanţei de fond, toate aceste acte premergătoare au fost ulterior consemnate în procese verbale de către procurorul de la D.N.A., şi după sesizarea din oficiu invocată şi anterior de apărare, din data de 10 august 2009, au fost întocmite procese verbale de sesizare din oficiu cu referire explicită la faptele de corupţie săvârşite de inculpaţii R.D. şi P.V.I., de către procurorii D.N.A. la datele de 5 octombrie 2009 şi 12 octombrie 2009 pe baza rapoartelor şi notelor întocmire de către Ministerul Administraţiei și Internelor - Direcţia Generală de Informaţii și Protecţie Internă, care este organ desemnat şi competent să efectueze aceste supravegheri operative asupra persoanelor cu privire la care se efectuează cercetări de către D.N.A. pe baza autorizaţiilor emise către instanţele de judecată în condiţiile legii, în cauza de faţă fiind îndeplinite aceste cerinţe legale. Toate autorizaţiile date sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale, D.G.I.P.I. este organul judiciar care poate realiza aceste note de supraveghere prin Diviziunea Tehnică şi Supravegheri Operative, aceste înregistrări audio video constituind mijloace de probă în accepţiunea art. 64, procesele verbale încheiate pe baza lor îndeplinind cerinţele art. 91 C. proc. pen.

Referitor la susţinerile privind nelegalitatea şi netemeinicia interceptărilor faţă de împrejurarea că acestea au fost date fără a se începe urmărirea penală, pe de o parte, iar pe de altă parte acestea au fost dispuse fără a fi necesar, S-a arătat că nici aceste susţineri nu pot fi reţinute, fiind dispuse de persoanele competente a le dispune conform dispoziţiilor legale, preşedinte instanţei sau judecătorul desemnat de acesta, în cazurile la care s-a referit apărarea cu privire la autorizaţiile date în lunile septembrie şi august acestea fiind date de vicepreşedintele, respectiv preşedintele Tribunalului Bucureşti şi de vicepreşedinţii Curţii de Apel Bucureşti, persoane desemnate potrivit Regulamentelor instanţelor, susţinerea apărării fiind nefundamentată decât de propriile convingeri probabil, ale celor susţinute, neînţelegându-se dacă apărătorul inculpatului deţine date referitoare la imposibilitatea vicepreşedinţilor Curţii şi respectiv Tribunalului Bucureşti de a dispune autorizaţii de interceptare de vreme ce aceste persoane sunt desemnate de către preşedinţii instanţelor în condiţiile legii şi ale regulamentelor. Referitor la netemeinicia interceptărilor, s-a constatat că aceasta a fost invocată fără a fi susţinută de argumente, apreciindu-se că aceste interceptări au fost temeinice şi extrem de eficiente în cauza de faţă, faţă de modalitatea ocultă de săvârşire a faptelor de către inculpaţi, persoane avizate şi conştiente de necesitatea ascunderii oricăror cuvinte explicite sau acte şi fapte vizibile.

Referitor la susţinerea privind încălcarea prevederilor art. 91² C. proc. pen., în sensul că interceptarea nu a fost făcută de organul care avea competenţă în speţa de faţă, respectiv procuror, ci de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., s-a arătat că şi aceasta este neîntemeiată, prin ordonanţa din data de 3 noiembrie 2009 procurorul D.N.A. a delegat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. - Serviciul Tehnic pentru vederea redarea convorbirilor efectuate în baza tuturor autorizaţiilor emise, fiind respectate astfel atât dispoziţiile referitoare la persoanele care efectuează interceptările, cât şi a celor privind delegarea persoanelor care pot reda aceste convorbiri.

Cu privire la susţinerea referitoare la faptul că procesele - verbale de redare a interceptărilor nu sunt întocmite conform prevederilor art. 91³ C. proc. pen., în sensul că nu poartă certificarea procurorului care efectuează urmărirea penală sau care o supraveghează, s-a apreciat că toate aceste procese verbale respectă disp. art. 91³ C. proc. pen., aşa după cum se poate constata lecturându-le, primele pagini ale acestor procese verbale purtând aceste menţiuni privind certificarea lor de către procuror.

Referitor la susţinerile privind nelegalitatea înregistrării ambientale din data de 4 noiembrie 2009, susţineri la care s-a raliat şi apărătorul inculpatei P.V.I., în sensul că acea înregistrare nu putea fi făcută de P.V.I., care nu este organ de urmărire penală şi nu are statut de colaborator al acestei instituţii, s-a arătat că nu a fost încălcată nicio dispoziţie legală, neexistând vreun text de lege care să impună ca persoana care participă la efectuarea unei înregistrări să îşi dea acordul în mod explicit sau să se condiţioneze posibilitatea folosirii, în cadrul interceptărilor şi înregistrărilor, a unei persoane în raport de vreo calitate a sa în acea cauză sau de lipsa vreunei calităţi în acea cauză, astfel încât nu pot fi reţinute aceste susţineri, iar referitor la toate celelalte aspecte privind valoarea probantă a probei privind înregistrarea ambientală din data de 4 noiembrie 2009, instanţa de fond făcând trimitere la analiza acesteia anterioară. În acelaşi context al susţinerilor referitoare la nulitatea urmăririi penale faţă de sesizările din oficiu pentru inculpaţii R.D. şi P.V.I. din datele de 5 şi 12 octombrie 2009, care nu se impuneau faţă de netemeinicia acordării autorizaţiilor de interceptare, instanţa de fond a menţionat că a înlăturat și susţinerile referitoare la netemeinicia autorizaţiilor de interceptare şi pe de altă parte apreciază că la încheierea proceselor verbale de sesizare din oficiu s-au respectat toate dispoziţiile legale, faţă de cele constatate de procuror, acesta a apreciat că se impune sesizarea dm oficiu, existând datele necesare şi suficiente care să ateste săvârşirea faptelor.

În fine, pentru a înlătura orice posibilă altă solicitare în sensul aprecierii ca nelegale a interceptărilor, instanţa de fond a menţionat de asemenea în acest context, al aprecierii asupra legalităţii autorizaţiilor şi interceptărilor raportat la momentul încarc acestea au fost efectuate că nici prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 962 din 25 iunie 2009, invocată de apărătorul inculpatei P.V.I., nu s-a statuat că interceptările efectuate înainte de începerea urmărim penale sunt nelegale. Curtea Constituţională respingând excepţia de neconstituționalitate a disp. art. 91¹ C. proc. pen. ca nefondată, iar considerentele deciziei nu pot avea un caracter obligatoriu in lipsa unei dispoziţii exprese, neputându-se modifica practica, instanţelor judecătoreşti, constantă în sensul că interceptările efectuate în temeiul art. 91¹ C. proc. pen., înainte de începerea urmăririi penale, sunt legale, fără a intra în explicaţii suplimentare, instanţa de fond s-a limitat la a arăta că independent de considerentele Curţii Constituţionale exprimate în decizia amintită, aceasta nu îşi poate extinde competenţa, neputând deveni legiuitor pozitiv, singurul care poate modifica dispoziţiile legale fund organul legislativ. Instanţa de control constituţional critică, în considerentele deciziei modalitatea în care este reglementată proba cu înregistrările audio video, însă s-a arătat că dincolo de aceste aprecieri, Curtea Constituţională nu poate schimba aceste dispoziţii, pe care, prin dispozitivul deciziei le-a declarat concordante cu legea fundamentală, în nici o dispoziţie legală în vigoare nefiind prevăzută puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei Curţii Constituţionale, deciziile acesteia fiind doar definitive şi obligatorii, că aceste decizii nu pot avea autoritate de lucru judecat faţă de împrejurarea că instanţa de contencios constituţional nu desfăşoară activitate ele judecată, justiţia înfăptuindu-se doar prin Înalta Curte de Casaţie şi justiţie şi instanţele judecătoreşti. S-a arătat că în acest sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat în mai multe decizii de speţă (d.p. nr. 10 din 7 ianuarie 2008, d.p. nr. 2521 din 1 iulie 2009) că art. 91¹ şi 91² C. proc. pen. stabilesc în mod strict condiţiile legale de realizare a interceptărilor şi înregistrărilor audio-video, legalitatea acestora ne fiind condiţionată de începerea urmăririi penale, putând fi autorizate şi în faza actelor premergătoare. Necesitatea efectuării interceptărilor telefonice poate apărea şi în situaţia când există date cu privire la pregătirea săvârşim unei infracţiuni, ipoteză ce exclude în mod logic posibilitatea începerii urmăririi penale, chiar şi in rem, condiţii în care orice altă concluzie ar fi doar ilogică şi ar conduce la soluţii absurde. Referitor Ia aceleaşi aspecte vizând legalitatea probelor, curtea de apel nu a reţinut nici susţinerile apărăm inculpatei P.V.I. în sensul că aceasta a fost obligată de procuror să dea declaraţiile în cursul urmăririi penale deoarece era şantajabilă, denunţul acesteia fund obţinut nelegal, constatând că această susţinere nu a fost dovedită prin nici o probă administrată, pentru toate motivele pe care le-a menţionat anterior, revenirile inculpatei P.V.I. ulterioare în care aceasta a explicat schimbarea de atitudine și sensul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale nefiind susţinute, făcându-se trimitere la analiza declaraţiilor acestei inculpate efectuată anterior, teoria agentului provocator, la care apărătorul inculpatei a făcut trimitere nefiind în vreun fel incidenţă în cauză. În opinia instanţei de fond, pentru a fi incidenţă teza agentului provocator, cu consecinţa nelegalităţii probelor efectuate în cursul urmăririi penale, este necesar a se constata o acţiune de determinare a unei persoane de a săvârşi infracţiunea în scopul obţinerii unei probe iar această determinare să fi avut ca urmare decizia inculpatului de a săvârşi sau continua activitatea infracţională, ceea ce nu este cazul în cauza de faţă, inculpaţii, atât P.V.I. cât şi R.D. săvârşind faptele infracţionale în perioada lunilor iulie-octombrie 2009, anterior datei la care se pretinde de către inculpată că s-ar fi exercitat provocarea, respectiv 4 noiembrie 2009, presiuni care nu s-au dovedit dealtfel in nici un fel. De asemenea, susţinerile aceleiaşi inculpate în sensul că nu a efectuat nici un denunţ la D.N.A. şi că ceea ce s-a întâmplat a fost practic „un interviu”, nefiind nici consemnat ca atare într-un proces verbal, nu pot fi apreciate ca un denunţ nelegal, nici procurorul în actul de sesizare necalificând declaraţiile inculpatei P.V.I. drept denunţ, neputându-se reţine aşadar că sesizarea ar fi nelegală din acest considerent.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului R.D., care în calitate de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de 25.000 de euro şi a acceptat promisiunea oferirii sumei ele 3000 de euro de la inculpaţii S.I. şi S.Z. iar din folosul pretins a primit în perioada iulie-octombrie 2009, prin intermediul aceluiaşi complice, în două tranşe, suma totală de 21.000 de euro, în scopul facilitării punem în libertate a inculpatului S.Z., cercetat în stare de arest preventiv în Dosar nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, dosar aflat pe rolul judecătoriei Ploieşti pentru judecarea fondului cauzei întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Laptele aceluiaşi inculpat care în cursul lunii octombrie 2009, în calitatea sa de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de 20.000 de euro de la inculpatul M.E. iar în cursul aceleiaşi luni, din folosul pretins a primit prin intermediul aceleiaşi complice, suma ele 9.000 de euro, în scopul facilitării punerii în libertate a inculpatului P.F.N. cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, aflat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009, facilitând astfel punerea în libertate a inculpatului P.F.N. întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Referitor la reţinerea alin. (2) al art. 254 C. pen., s-a arătat că în lipsa unei definiţii legale, sintagma „funcţionar cu atribuţii de control” trebuie interpretată conform sensului uzual al termenilor. Activitatea de control constituie o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii sau sectoare, în vederea urmăririi evoluţiei acestora care implică şi propunerea sau luarea de eventuale măsuri de remediere, nu doar surprinderea, constatarea sau împiedicarea unor acte de nerespectare a regulilor impuse de bunul mers al unui anume segment de activitate, şi care se desfăşoară pentru moment sau periodic în baza unor sarcini şi atribuţii concrete, menţionate expres în fişa postului sau în lege, iar împrejurarea că inculpatul R.D. era, la data săvârşirii faptelor judecător la Tribunalul Prahova, activitatea sa constituind-o judecarea infracţiunilor date în competenţa de primă instanţă a tribunalului potrivit art. 27 pct. 1, respectiv judecarea recursurilor în cazurile prev. de art. 27 pct. 3 C. proc. pen. aspecte care atrag forma calificată prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., chiar dacă la momentul pretinderii şi primirii sumelor de bani cu titlu de mită acesta exercita atribuţii care nu implicau activitatea de control. In consecinţă, s-a apreciat că nu pot reţine susţinerile apărătorului inculpatului R.D. în sensul că nu este incident alin. (2) al art. 254 rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 dat fiind faptul că inculpatul nu s-a folosit de calitatea de preşedinte de secţie penală la săvârşirea pretinselor fapte de corupţie pentru că pe de o parte, nu aceasta este raţiunea care atrage incidenţa alin. (2), deşi şi procurorul de şedinţă a apreciat în acest sens şi în actul de sesizare se reţine în acelaşi sens alin. (2), şi pe de altă parte, chiar admiţând că aceasta ar fi raţiunea pentru care s-ar reţine de alin. (2), această calificare a faptei este atrasă în sine de calitatea de preşedinte de secţie, cu atribuţii de control, pe care o are o persoană învestită cu o astfel de funcţie, independent de împrejurarea că s-ar fi folosit de această funcţie la săvârşirea faptei. Aşadar, chiar dacă fapta nu este săvârşită de un inculpat prevalându-se de calitatea de funcţionar cu atribuţii de control dar inculpatul are asemenea atribuţii, se reţine alin. (2), funcţia deţinută permiţând inculpatului să săvârşească fapta în condiţii de mai multă siguranţă şi având certitudinea că nu poate h descoperii sau poate fi descoperit mai greu de vreme ce este el însuşi cel care deţine atribuţiile de control, aceasta fiind raţiunea care impune reţinerea acestui aliniat. S-a apreciat însă că dincolo de această împrejurare, în cauza de faţă se impune reţinerea circumstanţei agravante a alin. (2) art. 254 C. pen. doar în virtutea calităţii de judecător deţinută ele inculpat, practica judiciară, cu care instanţa de fond este în acord, fund în sensul de a considera că judecătorul este o persoană care are, în virtutea legii şi a atribuţiilor sale de serviciu, atribuţii de control a activităţii unor alte persoane, în principiu acesta verificând concordanţa cu legea a actelor publice sau private încheiate între persoane private sau instituţii publice şi persoane private, aspect în raport de care, reţinând această specificitate a funcţiei de judecător instanţa de fond apreciind că acesta este un funcţionar cu atribuţii de control, verificând legalitatea actelor încheiate ele alte persoane, în cauza de faţă inculpatul verificând chiar legalitatea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa inferioară, inculpatul exercitându-şi atribuţiile la o instanţă care funcţionează şi ca instanţă de recurs, una dintre faptele din cauză fiind săvârşită chiar în acest context, inculpatul soluţionând recursul în cauza privindu-i pe S.Z.

Referitor la reţinerea formei simple a infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, dare ele mită şi complicitate la dare de mită în cazul dosarului privindu-l pe S.Z., s-a apreciat că aceasta este corect reţinută în actul de sesizare, având în vedere că infracţiunile, atât cea de luare de mită în cazul inculpatului R.D., complicitatea la luare de mită, în cazul inculpatei P.V.I., cât şi darea de mită, respectiv complicitatea la clare de mită în cazul inculpaţilor Sandu au fost săvârşite de inculpaţi în realizarea aceluiaşi rezultat, eliberarea lui S.Z. şi chiar dacă se reţin mai multe modalităţi alternative ale elementului material al laturii obiective, respectiv pretinderea, acceptarea de promisiuni, primirea, respectiv darea de sume de bani sau alte foloase aceste aspecte nu sunt de natură să afecteze unitatea infracţională, în contextul în care toate activităţile realizate de inculpaţi au urmărit un rezultat unic, acela de eliberare a inculpatului S.Z., iar acesta s-a realizat prin îndeplinirea de către inculpatul R.D. a unui act, care intră în atribuţiile sale de serviciu, contrar prevederilor legale, contra unei sume de bani. Deşi sumele de bani au fost pretinse, primite şi oferite în mai multe tranşe, pe o perioadă mai mare de timp, se menţine unitatea infracţională deoarece în cazul infracţiunilor de luare/dare de mită, legiuitorul a pus pe acelaşi plan activităţi care constituie un început de executare cu fapta în formă consumată, astfel încât infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii încriminate, adică în momentul pretindem sau al acceptăm sau nerespingerii promisiunii de foloase necuvenite. Orice activitate ulterioară momentului consumării nu are influenţă asupra existenţei infracţiunii sau caracterului unitar al acesteia, iar împrejurarea că banii au fost oferiţi/ primiţi în mai multe rânduri, suma nefiind predată în totalitate la momentul iniţial deşi viza acelaşi scop, urmărit atât de mituitor cât şi de cel mituit, respectiv aceleaşi atribuţii de serviciu ale inculpatului R.D., nu este de natură să afecteze unitatea infracţională. S-a apreciat că nu se impunea în cauză reţinerea şi a alin. (1) al art. 254 C. pen. dat fiind că modul în care este sancţionată infracţiunea prev. de alin. (2) face trimitere explicită la alin. (1) astfel încât reţinerea formei simple a infracţiunii în acest caz nu se mai impunea, opinia fiind în sensul că la încadrarea juridică a infracţiunilor, în general, reţinerea formei calificate implică întotdeauna şi reţinerea formei simple, care defineşte practic infracţiunea, toate celelalte norme care sancţionează formele agravate sau calificate fiind norme de trimitere la forma simplă, însă în cauza de faţă, dată fiind trimiterea explicită pe care însuşi textul sancţionator de la alin. (2) o face către alin. (1), menţionându-se expres că faptele de la alin. (1) dacă sunt săvârşite de funcţionari cu atribuţii de control, se pedepsesc, apreciază ca este suficientă reţinerea disp. alin. (2) ale art. 254 C. pen.

Faptele inculpatei P.V.I., care, în calitatea sa. de avocat în cadrul Baroului Prahova, în cursul lunii septembrie 2009, l-a ajutat pe inculpatul R.D., judecător In Tribunalul Prahova, să pretindă suma de 25.000 de euro şi să accepte promisiunea oferirii sumei de 3.000 de euro de la S.I. şi S.Z. iar în perioada iulie - octombrie 2009 l-a ajutat pe acelaşi inculpat să primească în două tranşe suma de 21.000 de euro pentru facilitarea punerii în libertate a lui S.Z. cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti pentru judecarea fondului cauzei, întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Faptele aceleiaşi inculpate care în cursul lunii octombrie 2009, l-a ajutat pe inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, să pretindă de la inculpatul M.E. suma de 20.000 de euro precum şi să primească suma de 9.000 de euro pentru a dispune punerea în libertate a lui P.F.N., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, aflat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009, întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În ceea ce o priveşte pe inculpata P.V.I. S-a apreciat de asemenea că încadrarea juridică a acesteia este corectă faţă de împrejurarea că această inculpată nu are calitatea de funcţionar cu atribuţii de control, iar infracţiunea a fost săvârşită de aceasta în forma complicităţii.

Fapta inculpatei S.I. care în cursul lunii septembrie 2009, pe fondul pretindem de către inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. a sumei de 25.000 de euro pentru facilitarea punerii în libertate a inculpatului S.Z., care la acea dată era cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti pentru judecarea fondului cauzei, a oferit aceluiaşi inculpat suma de 3.000 de euro iar în perioada iulie-octombrie 2009 a remis în 3 tranşe inculpatei P.V.I. suma totală de 28.000 de euro, folosul fiind destinat, cu titlu de mită, judecătorului R.D. întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului S.Z. care în cursul lunii septembrie 2009, pe fondul pretinderii de către inculpatul R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. a sumei de 25.000 de euro pentru facilitarea punerii sale în libertate, la acea data inculpatul fiind cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria. Ploieşti, aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti pentru judecarea fondului cauzei, a ajutat-o pe inculpata S.I. să ofere judecătorului R.D. suma de 3.000 de euro, iar în perioada iulie-octombrie 2009 a ajutat-o pe inculpata S.I. să remită în 3 tranşe inculpatei P.V.I. suma totală de 28.000 de euro, folosul fund destinat, cu titlu de mită, judecătorului R.D. întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de complicitatea la dare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului M.E. care în cursul lunii octombrie 2009 a remis inculpatului R.D., judecător la Tribunalul Prahova, prin intermediul inculpatei P.V.I. suma de 20.000 de euro pentru a dispune punerea în libertate a inculpatului P.F.N., cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 57/P/2008 al D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, aflat şi înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1084/105/2009 întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte infracţiunile de favorizarea infractorului, respectiv complicitate Ia favorizarea infractorului, pentru care au fost trimişi in judecată inculpaţii R.D. și P.V.I., instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni. Astfel, se retine în actul de sesizare ca acestea constau în esenţă în îndeplinirea necorespunzătoare a actelor privitoare la îndatoririle de serviciu şi se impune reţinerea distinct a infracţiunii de favorizare a infractorului dat fund că infracţiunile de luare de mită, respectiv complicitate la luarea de mită s-au realizat prin pretinderea şi primirea sumelor de bani și acestea ar fi subzistat independent de îndeplinirea actului contrar atribuţiilor de serviciu de către inculpatul R.D., aspect cu care este de acord, însă apreciază că susţinerea D.N.A. - referitoare la faptul că dacă acel act contrar atribuţiilor de serviciu s-a înfăptuit, se impune reţinerea în cauză şi a unor alte infracţiuni, chiar dacă prin îndeplinirea acelui act se realizează în egală măsură şi luarea de mită - nu poate fi reţinută. S-a apreciat că aceste împrejurări trebuie privite nuanţat, de la caz la caz şi de principiu, numai în măsura în care „s-ar constata că activităţile ulterioare pretinderi/ primirii de bani pentru efectuarea actului ce intră în atribuţiile de serviciu presupun nu doar efectuarea actului în sine, contrar dispoziţiilor legale dar şi alte activităţi suplimentare, care presupun desfăşurarea şi a altor operaţiuni, care nu se circumscriu sub niciun aspect vreunei modalităţi alternative reţinută în cadrul infracţiunii de serviciu și prin acele activităţi se realizează conţinutul constitutiv și al unei alte infracţiuni, se poate retine concursul de infracţiuni între infracţiunea de serviciu și infracţiunea distinctă. In măsura în care însă, nu se realizează de către cel care săvârşeşte infracţiunea de serviciu decât acele acte care intră şi în conţinutul constitutiv al infracţiunii de serviciu, nu se poate reţine decât acea infracţiune de serviciu, căci aceleaşi acte materiale nu pot fi sancţionate de două ori, odată ca element constitutiv al infracţiunii de serviciu şi a doua oară ca o infracţiune distinctă. Dacă, pe de altă parte, infracţiunea de luare de mită s-ar realiza doar în modalitatea pretinderi/ primirii de bani fără ca făptuitorul să treacă la îndeplinirea actului, această infracţiune de luare de mită ar exista în forma sa consumată, după cum realizarea mai multora dintre modalităţile alternative nu ar determina reţinerea mai multor infracţiuni de luare de mită sau a formei continuate, făptuitorul săvârşind o singură infracţiune, unică, deşi a realizat mai multe activităţi care se circumscriu elementului material, aşa cum arătam şi anterior, instanţa de fond apreciind că raţiunea este aceiaşi şi în acest caz, de a se retine o singură infracţiune, dacă nu se depăşeşte cadrul conţinutului constitutiv al luării de mită. In final, s-a apreciat astfel că în cauza de faţă, în cazul celor doi inculpaţi, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, având în vedere că prin eliberarea lui S.Z. şi a lui P.N. nu au urmărit decât obţinerea de sume de bani în scopul îndeplinirii, contrar dispoziţiilor legale, a îndatoririlor de serviciu. Acest rezultat a fost singurul vizat şi urmărit şi prin natura atribuţiilor de serviciu ale inculpatului R.D., judecător în materie penală, nu se putea realiza decât în acest mod, al dispunerii prin hotărâre în acest sens. Procurorul a reţinut însă că acest act nelegal este parte a infracţiunii de luare de mită şi dat fiind că prin consecinţele sale a dus la eliberarea din starea de arest preventiv a unor inculpaţi, acelaşi act întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului. Pentru argumentele arătate mai sus, instanţa de fond a apreciat că aceleaşi acte materiale nu pot fi sancţionate de două ori, prin două infracţiuni distincte, deoarece actul material, activitatea infracţională în sine, este aceiaşi. Pe de altă parte, s-a apreciat că nu se poate retine întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului nici prin raportare la obiectele juridice deosebite dintre cele două infracţiuni, luarea de mită vizând relaţiile sociale privind exercitarea în mod onest a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici, iar favorizarea infractorului având ca obiect relaţiile sociale construite în jurul activităţii de înfăptuire a justiţiei. Din modul de săvârşire a faptelor cu atât mai puţin se poate reţine că inculpaţii au urmărit prin activitatea lor îngreunarea înfăptuirii justiţiei. Susţinerile procurorului în sensul că inculpatul R.D. a urmărit prin activitatea sa de eliberare a celor 2 inculpaţi îngreunarea actului de justiţie, prin referirile pe care le face la dosarele în care aceştia erau cercetări, au fost apreciate ca nedovedite, fiind doar speculaţii ale procurorului, din nici un act al dosarului nerezultând că inculpatul R.D. ar fi avut vreun alt tel de înţelegere cu aceşti doi inculpaţi sau vreo legătură care să permită avansarea unei teorii în sensul că acesta a urmărit îngreunarea actului de justiţie dat fiind că cei doi inculpaţi erau cercetaţi pentru fapte grave şi se puteau eventual sustrage de la cercetări. Singurul scop urmărit de inculpatul R.D. a fost acela de a obţine o sumă de bani pentru a îndeplini un act contrar atribuţiilor sale de serviciu, iar aceasta activitate se circumscrie infracţiunii de luare de mită. S-a apreciat că faptele inculpaţilor R.D. şi P.V.I. nu se circumscriu elementului material al infracţiunii de favorizare a infractorului nici prin raportare la conţinutul constitutiv în sine al infracţiunii astfel cum este acesta definit de art. 264 C. pen., instanţa de fond reţinând că textul sancţionează ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Instanţa de fond a arătat că şi dacă s-ar trece peste considerentele anterior arătate, nu este îndeplinită condiţia referitoare la momentul la care textul prev. de art. 264 C. pen. impune acordarea ajutorului, acesta trebuie să intervină fără vreo înţelegere anterioară; or, din probele administrate rezultă că inculpaţii au avut o înţelegere înainte ca „ajutorul” să se realizeze, atât inculpatul R.D. cât şi inculpata P.V.I. stabilind toate detaliile modalităţii în care S.Z. şi P.N. urmau să fie puşi în libertate cu mult înainte de producerea acestui rezultat, aspecte reţinute şi de procuror, astfel încât - în opinia instanţei de fond - nu se înţelege care sunt considerentele avute in vedere de D.N.A. pentru a aprecia că sunt întrunite elementele constitutive şi ale acestei infracţiuni referitor la cei doi inculpaţi, toate acestea determinând pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. faţă de inculpaţii R.D. şi P.V.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, respectiv complicitate la favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. şi respectiv art. 26 rap. la art. 264 C. pen.

La individualizarea pedepselor s-a ţinut seama de criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială sau în legile speciale, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Inculpatul R.D. a fost judecător din anul 1998 la Judecătoria Ploieşti, din data de 1 mai 2004 fiind transferat la Tribunalul Prahova, instanţă la care îşi desfăşura activitatea şi la data săvârşirii faptelor, acesta fiind numit începând cu data de 8 octombrie 2009 în funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Prahova pentru un mandat de 3 ani în baza hotărârii nr. 800 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. S-a apreciat că această funcţie, de judecător, este una extrem de importantă într-un stat de drept, statul democratic putând funcţiona doar dacă are la bază o justiţie puternică. Acest aspect a fost evaluat în mod deosebit la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, menţionându-se că nu este un simplu funcţionar public, şi nu este nici doar parte a uneia dintre cele trei puteri în stat, aspecte care în sine sunt de natură a duce la aplicarea unei sancţiuni severe şi exemplare, dar este parte a puterii judecătoreşti, adică a aceleia care înfăptuieşte justiţia şi, în această calitate, în mod deosebit, inculpatului îi era interzis, cu desăvârşire, să facă orice act care să compromită imaginea justiţiei. Inculpatul, în calitatea sa de judecător este învestit în principal cu atributul înfăptuirii justiţiei, în cazul său, chiar în materie penală şi departe a exercita profesia în concordanţă cu legea, acesta s-a prevalat atât de funcţia deţinută cât şi de cunoştinţele juridice pe care le avea, pentru a dobândi sume de bani prin punerea în Libertate a unor inculpaţi, pe care îi judeca în dosarele penale cu care fusese învestit. Inculpatul s-a folosit de autoritatea conferită și în loc să judece potrivit jurământului pe care l-a depus la învestirea în funcţie, a folosit puterea de stat în folos propriu înţelegând să obţină sume de bani în acest mod. Instanţa de fond a arătat ca nu analizează legalitatea și temeinicia soluţiilor dispuse, ci modul în care acesta a înţeles să se prevaleze de puterea de decizie pe care o avea pentru a obţine în mod nelegal sume mari de bani; or, in opinia instanţei de fond, exact această conduită dovedeşte lipsa totală de scrupule și repere morale ale inculpatului. Cel puţin in cazul soluţionării dosarului privindu-l pe inculpatul P.N., acesta se hotărâse, după ce a analizat chestiunea şi eu colegi de-ai săi, că singura soluţie pe care o putea dispune în acea cauză era aceea de a menţine eliberarea fată de opinia sa că se schimbaseră temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a lui P.N., instanţa de control judiciar neputând impune propria sa opinie in materia măsurilor preventive, dar faţă de asemenea împrejurare favorabilă intervenită, şi care ar fi înlăturat orice fel de suspiciune faţă de măsura dispusă inculpatul a căutat persoane dispuse să şi plătească sume mari de bani dacă tot urma să-l elibereze pe P.N. Pe de altă parte, a menţionat instanţa de fond că inculpatul a ajuns prin conduita sa în situaţia dramatică de a se afla atestat, în boxa acuzaţilor, în prezenta cauză, în vreme ce P.N. a avut în prezentul dosar calitatea de martor iar inculpatul S.Z., care s-a și prezentat, se afla liber în sala de judecată, fund cercetat în stare de libertate. In opinia instanţei de fond, este inadmisibil ca un judecător, prezumat că exercită profesia cu credinţă in valorile sociale, să aibă asemenea derapaje de la morală; în nicio circumstanţă acestuia nu îi este îngăduit să se abată de normele legale şi daca simte că o anume împrejurare într-o anumită cauză ar fi de natură să îi îngrădească libertatea de conştiinţă sau voinţă acesta trebuie să se abţină de a judeca acea cauză, iar dacă apreciază că nu este suficient răsplătit pentru munca pe care o face, are, de asemenea, libertatea de a părăsi profesia. Inculpatul se afla poate în împrejuraţi care l-au determinat să procedeze astfel, însă chiar aşa de ar fi acesta nu le-a invocat, negând constant săvârşirea faptelor, dar, aşa cum s-a menţionat, nicio împrejurare, oricât de deosebită ar fi, nu poate constitui o justificare a activităţii sale. Acestea sunt motive pentru care s-a apreciat că faptele de corupţie săvârşite de judecători sunt mai grave decât faptele de corupţie săvârşite de orice altă categorie de funcţionari publici, indiferent de apartenenţa acestora la vreuna dintre puterile executivă sau legislativă dintr-un stat. judecătorul nu poate încălca legea deoarece este singura persoană dintr-un stat care aplică legea, în forma sa finală, dincolo de celelalte organe judiciare care au alte atribuţii judiciare. Activitatea inculpatului a adus multe valori sociale, cea mai importantă în opinia instanţei fiind lezarea încrederii în exerciţiul autorităţii de stat exercitate prin puterea judecătorească. S-a mai arătat că inculpatul a avut o poziţie constant nesinceră pe parcursul procesului penal, şi a apreciat că această conduită a avut la bază de asemenea cunoaşterea dispoziţiilor legale, inculpatul apreciind că prin lipsa procesului verbal de surprindere a activităţii infracţionale flagrante, nu poate fi învinovăţit, dar dorinţa de îmbogăţire 1-a împiedicat să analizeze cu obiectivitate şi să evalueze corect situaţia, inculpatul ştiind că vinovăţia se analizează într-un proces penal prin analiza tuturor probelor administrate, nu doar prin surprinderea în flagrant, care este de dorit, desigur, dar şi prin alte mijloace de probă, aşa cum este cazul în cauza de faţă, toate probele administrate, înregistrările audio-video, declaraţiile coinculpaţilor, toate coroborate, făcând dovada vinovăţiei sale. Acesta s-a prevalat de cunoştinţele sale juridice şi a încercat să le folosească nu doar pentru a încălca legea dar şi pentru a înlătura orice urme ale activităţii infracţionale sau a căuta motivaţii şi justificări ale conduitei sale juridice, neînțelegând că ceea ce i se reproşează nu sunt soluţiile în sine dispuse în acele cauze, ci modul în care a ajuns să le dispună, contrar sau nu convingerilor sale, dar în ambele cazuri contra unor sume de bani. In pofida probelor evidente de vinovăţie inculpatul a încercat să arate că este vorba de o înscenare, fără a justifica în vreun fel care ar fi fost raţiunea unei astfel de înscenări, nerecunoscându-şi nici formal faptele, ci doar anumite aspecte care fin de evidenţă şi pe care, fiind înzestrat cu inteligenţă, nu le-a putut nega, ca de exemplu prietenia cu P.V.I., întâlnirile pe care le-au avut în acea perioadă şi nu numai, convorbirile telefonice, apariţia în imaginile înregistrate, însă conduita sa în ansamblu dovedeşte că acesta nu a înţeles gravitatea faptelor săvârşite. S-a apreciat, ca un element grav, şi vârsta inculpatului, aspect care odată în plus face să scadă prestigiul justiţiei şi reducerea încrederii opiniei publice în justiţie; dacă inculpatul nu mai putea, din orice fel de motive, să îşi exercite funcţia cu conştiinţă, fără părtinire trebuia şi putea să treacă la exercitarea unei alte profesii, dar acesta a preferat să rămână în sistemul judiciar și să îşi exercite activitatea ca judecător, înţelegând pe deplin că abandonarea acestei profesii îl va lipsi de instrumentul graţie căruia putea dispune puterea judecătorească, și a preferat convertirea şi a convenit cu inculpaţii pe care îi judeca. Datorită semnificaţiei deosebite şi a impactului public pe care săvârşirea unor astfel de infracţiuni le au în societate, s-a apreciat că nu poate valorifica în favoarea inculpatului, ca circumstanţe atenuante, circumstanţele sale personale, constând in lipsa de antecedente penale şi situaţia familială, întrucât acesta a lezat profund autoritatea şi credibilitatea instituţiei chemate să răspundă la încălcarea legii. Onestitatea, corectitudinea şi moralitatea funcţionarului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sunt condiţii sine qua non nu numai pentru prestigiul şi autoritatea acesteia sau a instituţiei în care acţionează, ci pentru însăşi existenţa, echilibrul şi forţa societăţii. Iar lipsa antecedentelor penale nu este relevantă din moment ce acesta nu putea exercita profesia decât dacă era o persoană fără antecedente penale, fiind imposibil să ocupe această funcţie in alte condiţii.

Curtea de apel a apreciat, faţă de gravitatea faptelor şi pericolul social, ca se impune aplicarea şi a pedepselor complementare conform art. 65 alin. (2) C. pen., a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe perioada ele 5 ani după executarea pedepselor principale, respectiv conform art. 35 alin. (3) a unei pedepse complementare constând în interzicerea aceloraşi drepturi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare, curtea de apel apreciind că gravitatea şi natura faptelor impune interzicerea şi a dreptului de a alege, nu doar pe acela de a ti ales în funcţii publice şi de asemenea se impune şi interzicerea dreptului de a exercita funcţia ele judecător şi după executarea pedepsei principale pe o perioadă de 5 ani.

În ceea ce o priveşte pe inculpata P.V.I., s-au avut în vedere de asemenea criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi că aceasta s-a prevalat de profesia de avocat, de cunoştinţele juridice pe care le avea, de prietenia cu inculpatul R.D. şi de cunoştinţele printre personalul de la judecătorie şi tribunal pe care nu a avut nici o ezitare să le folosească în activităţile sale, toate acestea doar pentru a câştiga în mod facil sume importante de bani. S-a apreciat că şi aceasta, în calitatea sa de avocat, persoana care contribuie la rândul său la înfăptuirea actului de justiţie, a demonstrat aceiaşi lipsă de repere morale, a ticluit planul infracţional împreună cu inculpatul R.D., s-a expus chiar unor situaţii suficient de grave, primirea sumelor de bani de la inculpaţii S. şi pentru eliberarea lui P.N. obligând-o să intre în discuţii cu familiile şi cunoscuţii acestora, persoane condamnate anterior sau în orice caz cu antecedente penale, periculoase, cercetate pentru infracţiuni de violenţă, expunându-se întregii acestei situaţii doar pentru obţinerea de sume de bani nelegal. Inculpata a adus, la rândul său, grave prejudicii profesiei de avocat, profesie care trebuie exercitată cu conştiinţă şi bună credinţă, importantă în desfăşurarea actului de justiţie, activitatea acesteia reducând de asemenea încrederea populaţiei în sistemul judiciar în raport de calitatea sa de avocat, la serviciile căruia oamenii apelează pentru a beneficia de ajutor ele specialitate pentru a putea să îşi soluţioneze disputele juridice. Inculpata a preferat să acţioneze în aceste cauze ocult, fără a încheia angajamente juridice cu inculpaţii de la care a obţinut sume de bani, şi-a preconstituit probe, pentru a îngreuna aflarea adevărului, a dat declaraţii contradictorii pe parcursul procesului. Toată conduita sa procesuală a fost una de natură să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, inculpata invocând un pretins şantaj căruia i-a căzut victimă, dar pe care nu l-a putut explica pertinent şi real, iar invocarea unui caracter slab în faţa procurorilor D.N.A. nu poate fi reţinută în nici un caz ca o scuză măcar în considerarea calităţii de avocat, suficient de versat doar prin natura profesiei pentru a nu se lăsa aşa de uşor manevrat. Aşadar, toate aceste împrejurări, la care se adaugă, nu în ultimul rând, suma de bani obţinută, a determinat instanţa de fond să aprecieze că aplicarea câte unei pedepse de 5 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două infracţiuni ele complicitate la luare de mită sunt în măsură să satisfacă rolul şi funcţiile pedepsei, pedeapsa rezultantă aplicată după reţinerea concursului de infracţiuni (aţă de disp. art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. urmând a ii executată în regim de detenţie. Nicio împrejurare nu justifică nici în cazul acestei inculpate reţinerea de circumstanţe atenuante, iar circumstanţele personale constând în existenţa copiilor în întreţinere sau divorţul, respectiv situaţia medicală nu îndreptăţesc instanţa să aplice un alt regim juridic, apreciind că faţă de gravitatea faptelor şi conduita procesuală a inculpatei aceste circumstanţe personale rămân fără relevanţă. Schimbarea atitudinii, refuzul iniţial de a da orice fel de declaraţii în faţa instanţei doar pentru a constata şi evalua propria situaţie în funcţie de probele care se administrează şi doar după epuizarea probatoriului manifestarea opţiunii de a face declaraţii, cu explicaţia care sfidează inteligenţa, că nu a intenţionat să influenţeze în vreun mod declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor, dovedesc că inculpata nu este deloc acea persoană slabă care a cedat în faţa unui imaginar şantaj al procurorilor D.N.A., conduita sa dovedind că nu a înţeles gravitatea faptelor şi se impune ca pedeapsa rezultantă aplicată să fie executată în regim de detenţie. Faţă de gravitatea faptelor şi pericolul social se impune aplicarea şi a pedepselor complementare conform art. 65 alin. (2) C. pen., a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe perioada de 5 ani după executarea pedepselor principale, respectiv conform art. 35 alin. (3) a unei pedepse complementare constând în interzicerea aceloraşi drepturi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante de 5 ani închisoare, apreciind că gravitatea şi natura faptelor impune interzicerea şi a dreptului de a alege, nu doar pe acela de a fi ales în funcţii publice şi de asemenea se impune şi interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat: şi după executarea pedepsei principale pe o perioadă de 5 ani.

În ceea ce o priveşte pe inculpata S.I., s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de dare de naltă este în măsură să determine reeducarea acestei inculpate, reţinând criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel cum acestea au fost arătate anterior, gradul de pericol social al faptei fiind mai redus în ceea ce o priveşte pe această inculpată, a cărei intenţie de corupere a unui magistrat prin intermediul unui avocat este evident gravă, însă fapta acesteia nu poate fi apreciată, în analiza activităţilor infracţionale în ansamblu, la fel de gravă cu a inculpaţilor R.D. şi P.V.I. Fiecare inculpat are o contribuție diferită la săvârşirea faptelor, atitudinea lor procesuală este diferiră, gradul acestor inculpaţi de înţelegere a faptelor şi semnificaţiei acestora fund de asemenea diferit în funcţie de gradul de educaţie şi şcolarizate, fiind evident că semnificaţia unei fapte de corupţie este diferit înţeleasă de un judecător, de un avocat faţă de un inculpat sau familia acestuia, raţiunea care a împins-o pe inculpa S.I. să acţioneze fiind aceea de a reuşi eliberarea soţului său din starea de arest. S-a reţinut şi în cazul acestei inculpate conduita procesuală, care nu impune şi justifică reţinerea de circumstanţe atenuante dar chiar în pofida nerecunoaşterii faptei, s-a apreciat că acest proces în sine este un avertisment pentru inculpată şi faţă de circumstanţele sale personale, starea de sănătate, copiii minori aflaţi în întreţinere, inculpatul S.Z., soţul său, aflându-se şi în prezent în stare de arest într-o altă cauză, şi în final, s-a apreciat că reeducarea inculpatei se poate realiza şi prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aşadar fără privarea de libertate într-un penitenciar, pe un termen de încercare suficient, de 6 ani şi cu impunerea obligaţiilor prevăzute de lege.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.Z., s-a apreciat, reţinând de asemenea toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) că o pedeapsă de 3 ani închisoare este în măsură să satisfacă scopul preventiv educativ al pedepsei, reţinându-se contribuţia, de asemenea mai redusă a acestuia la săvârşirea prezentei fapte, dar şi împrejurarea că toată activitatea infracţională a fost determinată de dorinţa sa de a fi eliberat din starea de arest în pofida faptului că era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, că iniţial a fost arestat în lipsă în acea cauză, conduita sa ulterioară confirmând împrejurarea că este o persoană fără niciun reper de moralitate, dovedeşte o totală lipsă de scrupule, perseverenţă infracţională, inculpatul fiind cercetat în cauza din care a fost eliberat de inculpatul R.D., ulterior în prezenta cauză şi, pe parcursul cercetării în această cauză, a fost arestat preventiv într-o altă cauză, toate aceste aspecte făcând dovada nu doar că inculpatul nu are nici cea mai vagă reprezentare a consecinţelor activităţii sale, dar nici starea de arest preventiv în care a fost cercetat nu a determinat schimbarea opticii sale în vreun mod, instanţa de fond apreciind că o pedeapsă de 3 ani executată în regim de detenţie este in măsură să conducă la reeducarea inculpatului.

În fine, in ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.E., s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani închisoare este suficientă pentru reeducarea inculpatului, având în vedere gradul de pericol social, contribuţia sa mai redusă la fapta săvârşită de R.D. şi P.V.I., circumstanţele în care a săvârşit aceste fapte, considerându-se că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executăm pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. S-a avut în vedere la aprecierea asupra acestei modalităţi de individualizare conduita inculpatului, relativ sinceră pe tot parcursul procesului penal, constatându-se că acest inculpat este singurul din cauză care a recunoscut în principiu fapta de care este acuzat, arătând că a dat suma de bani pentru eliberarea lui P., motivele pentru care a înţeles să procedeze în acest mod nefiind convingătoare, instanţa de fond reţinând însă că era la rândul său cercetat împreună cu P. în acea cauză, fiind cercetat şi în acei dosar în stare de libertate, iar scopul real pentru care a apreciat că se impune să intervii vă asupra situaţiei lui P. a fost evident unul care i-a fost şi acestui inculpat însuşi extrem de benefic, reducând probabil contribuţia sa infracţională la acele fapte. Dincolo însă de aceste aspecte, motivele care l-au determinat să intervină în favoarea lui P. fund mai puţin relevante în cauza de faţă, s-a apreciat totuşi conduita procesuală a acestui inculpat, de recunoaştere chiar voalată a săvârşirii faptei şi reţinând şi contribuţia sa mai redusă ta săvârşirea faptelor, lipsa sa iniţiativă în încercarea de corupere, care i-a aparţinut inculpatei P.V.I., pentru toate aceste motive dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele din data de 12 noiembrie 2009 asupra imobilului inculpatului R.D., deţinut în coproprietate cu R.D. C.E., până la concurenţa sumei de 30.000 de euro în echivalent lei şi asupra imobilului deţinut de inculpata P.V.I. până la concurenţa sumei de 18.000 de euro în echivalent lei.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpatul R.D. suma de 30.000 de euro în echivalent lei la data executării măsurii de siguranţă şi de la inculpata P.V.I. suma de 18.000 euro în echivalent lei la data executării măsurii de siguranţă.

Conform art. 357 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpaţii R.D. şi P.V.I. a sumelor de câte 550 de lei fiecăruia, sume achitate în plus de aceştia reprezentând contravaloarea expertizei încuviinţate în cauză.

Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpaţii R.D., P.V.I., M.E. şi S.I.

Prealabil examinării recursurilor, Înalta Curte retine următoarele:

În etapa recursului, prezenta cauză penală a parcurs 7 termene de judecată, recurenți-inculpaţi solicitând, de mai multe ori, amânarea judecării recursurilor pentru motive legate de apărare (angajarea unor avocaţi, starea de boală a unor dintre avocaţii aleşi, pregătirea apărării, solicitarea unor probe şi punerea în discuţie a acestora, depunerea la dosar a unor înscrisuri în apărare etc).

La cel de al 6-lea termen de judecată, în prezenţa avocaţilor, recurenţii intimaţi inculpaţi S.I., S.Z. şi M.E. au solicitat să fie judecaţi prin procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. „judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei”, menţionând expres că recunosc toate faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi că nu solicită administrarea altor probe, necontestând nici o probă administrată până în prezent, declaraţiile fiind consemnate şi, după citire şi semnare, depuse la dosar.

Prezent la acest termen, recurentul intimat inculpat R.D. a menţionat: „Nu doresc să dau declaraţie la acest termen de judecată, ci Ia termenul la care va fi prezentă şi inculpata P.V.I. pentru o audiere concomitentă” (fi 1.74).

La cel de al 7-lea termen de judecată, şi ultimul, recurenţii intimaţi inculpaţi R.D. și P.V.I., în prezenţa avocaţilor, au arătat că solicită să fie judecaţi prin procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. „judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei”, menţionând expres că recunosc toate faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi că nu solicită administrarea altor probe, necontestând nici o probă administrată până în prezent, declaraţiile fiind consemnate şi, după citire şi semnare, depuse la dosar.

În aceste condiţii, trecându-se la dezbateri, toţi recurenţii intimaţi inculpaţi au renunţat la expunerea motivelor iniţiale de recurs, care vizau nevinovăţia acestora, solicitând reindividualizarea pedepselor prin aplicarea cauzei de reducere prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice şi modalităţi neprivative de executare a pedepselor (toate aceste aspecte fiind menţionate în încheierea de dezbateri din 7 mai 2013).

În cursul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public - Direcţia Naţională Anticorupţie, a pus concluzii în sensul inaplicabilităţi procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. cu referire la O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011 şi la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1470 şi 1483, ambele din noiembrie 2011, cererile recurenţilor inculpaţii fiind formulate cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Examinând dispoziţiile O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011, Înalta Curte constată că, întradevăr, cererile recurenţilor inculpaţii sunt formulate cu depăşirea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele motive:

- atât art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., cât şi art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, prevăd expres un termen limită în care inculpatul poate declara că optează pentru „procedura judecării prin recunoaşterea vinovăţiei”, astfel:

Potrivit art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen. „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea fapte lor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală”. Conform art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 „Cu privire la art. V, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionări proceselor, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă”.

Stabilirea şi prin O.U.G. nr. 121/2011 a unui termen limită până la care se poate solicita aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. este firească având în vedere imperativul egalităţii de tratament juridic între inculpaţii din cauzele penale aflate, după caz, sub incidenţa Legea nr. 202/2010 prin care a fost introdus art. 320¹ C. proc. pen., respectiv, sub incidenţa O.U.G. nr. 121/2011;

- cererea de aplicare a dispoziţiilor referitoare la „judecarea în cazul recunoaşterii vinovăţiei” este un act de dispoziţie exclusiv personal al inculpatului, ţine exclusiv de voinţa acestuia de a înţelege să adopte o atitudine de sinceritate în faţa instanţei de judecată, cu urmărirea efectului juridic prevăzut de lege (reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime);

- din examinarea textelor legale arătate, se desprinde ideea că manifestarea de voinţă a recunoaşterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu presupune ca o condiţie de legalitate procesuală, obligatorie, asistenţa juridică deoarece, potrivit art. 320¹ C. proc. pen., recunoaşterea se poate face „personal sau prin înscris autentic”, în acest ultim caz fund o declaraţie personală dată în faţa notarului sau în faţa altei autorităţi abilitate prin lege să autentifice înscrisul respectiv de recunoaştere;

- recurenţii - inculpaţi au fost prezenţi, personal, la mai multe termene de judecată cu procedura completă, asistaţi de avocaţi, aceştia înţelegând să-şi exprime manifestarea de voinţa abia la al 6-lea termen de judecată, respectiv, la al 7-lea termen de judecată, cu mult peste termenul prevăzut de O.U.G. nr. 121/2011;

- de altfel, în cursul judecăţii în primă instanţă, cu excepţia inculpatului M.E. (pentru care însă se vor face precizări ulterioare), toţi ceilalţi coinculpaţi au negat vinovăţia şi nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimişi în judecară, atitudine procesuală ce nu s-a modificat nici după înregistrarea cauzei pe rolul instanţei de recurs (până la al 6-lea termen de judecată, respectiv, la al 7-lea termen de judecată). După publicarea O.U.G. nr. 121/2011, la data de 29 decembrie 2011, cauza a mai avut 2 termene de judecată la instanţa de fond (26 ianuarie 2012 şi 9 februarie 2012), termene la care, potrivit O.U.G. nr. 121/2011, aceştia puteau solicita aplicarea actului normativ nou apărut.

În consecinţă, Înalta Curte constată că manifestarea de voinţă a recurenţilor intimaţi inculpaţi de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 320¹ C. proc. pen. este tardivă, aceştia neputând beneficia de cauza de reducere prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Recurentul - inculpat M.H. a susţinut că el a recunoscut, la instanţa de fond, toate faptele pentru care a fost trimis în judecată şi chiar a formulat o cerere de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., reiterându-şi cererea în tata instanţei de recurs la al 6-lea termen de. judecată.

Întradevăr, pentru termenul din 17 februarie 2011, la instanţa de fond, inculpatul M.E. a depus la dosar o cerere, datată 18 ianuarie 2011, prin care a solicitat aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. Prin publicarea O.U.G. nr. 121/2011, această cerere anterior formulată ar fi fost admisibilă în principiu, fiind formulată în termenul prevăzut de lege.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că în declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei de fond acesta nu a recunoscut în totalitate şi necondiţionat faptele pentru care a fost trimis în judecată; astfel, numai cu titlu de exemplu, în declaraţia dată acesta afirmă, printre altele, cu privire la înţelegerea cu inculpata P.V.I. „m-a asigurat că banii nu vor ajunge la judecător sau procuror, şi mi-a spus că va da acei baiu unei persoane cu influenţă care o să o înveţe ce are de făcut și eu trebuia să le transmit avocaţilor lui P. ce urma să facă.” Poziţia procesuală a inculpatului M.E. de recunoaştere parţială şi, oricum, mai mult decât nuanţată a faptelor pentru care a fost trimis în judecată este relevată atât de concluziile avocatului său, cât şi de cele arătate în ultimul cuvânt al inculpatului, toate acestea fiind consemnate în încheierea de dezbateri din 9 februarie 2012 de la instanţa de fond.

Chiar în condiţiile în care recurenţii intimaţi inculpaţi nu pot beneficia, pentru motivele arătate, de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu se poate ignora total poziţia procesuală de recunoaştere a tuturor faptelor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi de necontestare a probelor administrate, aceasta sugerând asumarea totală şi necondiţionată a răspunderii juridice pentru faptele descrise în rechizitoriu.

Cu toate acestea, înalta Curte apreciază că este exclusă asimilarea, in prezenta cauză penală, a poziţiei procesuale de recunoaştere a tuturor faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată cu împrejurarea prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. ca circumstanţă atenuantă (sinceritatea în faţa organelor judiciare).

Examinarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţei de fond, dar şi a celor din dosarul de recurs, este de natură să sugereze rezonabil împrejurarea că recurenţii inculpaţi au înţeles, în final, să adopte această poziţie procesuală, pe de o parte, în considerarea faptului că Ministerul Public a exercitat recurs în defavoarea lor (printre altele solicitând majorarea pedepselor aplicate de instanţa de fond), iar pe de altă parte, în considerarea reindividualizări pedepselor în favoarea lor prin intermediul recursurilor exercitate de ei.

În consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta (uite va da eficiență juridică poziţiei procesuale de recunoaştere a tuturor faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată în contextul reindividualizării pedepselor prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) (dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea speciala a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală).

Pentru toţi recurenţii inculpaţi, Înalta Curte apreciază că actele şi lucrările dosarului nu relevă împrejurări de natură a fi reţinute cu valenţa unor circumstanţe atenuante în sensul celor arătate de art. 74 C. pen. deoarece recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În contextul procesual arătat, şi în conformitate cu probatoriul administrat, Înalta Curte apreciază ca întemeiate criticile Ministerului Public numai cu privire la soluţia de achitare a inculpaţilor R.D. şi P.V.I. pentru infracţiunile de favorizare a infractorului, respectiv, complicitate la favorizarea, infractorului şi cu privire la dispoziţia de menţinere a măsurii asigurătorii asupra apartamentului inculpatei P.V.I.

În motivele scrise de recurs ale Ministerului Public, expuse în cursul dezbaterilor, soluţia achitării inculpaţilor R.D. şi P.V.I. pentru infracţiunile de favorizare a infractorului, respectiv, complicitate la favorizarea infractorului şi dispoziţia de menţinere a măsurii asigurătorii asupra apartamentului inculpatei P.V.I. au fost criticate fiind aduse următoarele argumente:

În opinia reprezentantului Ministerului Public, raţionamentul instanţei de fond are la bază o greşită reprezentare asupra elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen., cât şi o insuficientă valorificare a probelor administrate în cauză, care evidenţiază în mod clar elemente şi circumstanţe care caracterizează în mod specific atât obiectul juridic, situaţia premisă, elementul material, cât şi urmarea imediată ale acestei infracţiuni.

Infracţiunea de favorizare a infractorului are ca obiect juridic special relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei, pentru a căror rezolvare nestingherită, infractorii nu trebuie să fie ajutaţi să se sustragă raportului juridic penal, raportului juridic de executare a pedepsei sau să beneficieze de anumite rezultate ale infracţiunii.

În mod distinct, infracţiunea de luare de mită are ca obiect juridic special raporturile sociale de serviciu pentru a căror firească evoluţie se pretinde subiectului activ să nu-şi creeze avantaje materiale ilegale prin exercitarea propriei profesii.

Se poate observa că atât obiectul juridic, cât şi scopul urmărit în cazul celor două infracţiuni sunt diferite, motiv pentru care şi faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare sunt total distincte.

Astfel, în cazul infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la această infracţiune, inculpaţii R.D. şi P.V.I. au pretins şt obţinut în mod ilegal sume de bani pentru valorificarea atribuţiilor funcţiei de judecător, în folosul infractorilor S.Z. şi P.F., cu privire la care primul inculpat a dispus punerea lor în libertate.

Spre deosebire de infracţiunea de favorizare a infractorului, aceste infracţiuni s-au consumat la momentul pretinderii sumelor de bani de către inculpatul R.D. prin intermediul inculpatei P.V.I., după cum urmează: infracţiunile de luare de mită/ complicitate la luare de mită, reţinute în sarcina inculpaţilor, în legătură cu persoana favorizată S.Z., s-au consumat în cursul lunii iulie 2009, când au avut loc, atât pretinderea sumei de 25.000 euro, cât şi remiterea primei transe de 15.000 euro către inculpaţi;

- infracţiunile de luare de mită/ complicitate, la luare de mită, reţinute în sarcina inculpaţilor, în legătură cu persoana favorizată P.F s-au consumat la data de 05 octombrie 2009, când inculpatul R.D. a pretins de la mituitorul M.E., prin intermediul inculpatei P.V.I. suma de 20.000 euro (aşa cum rezultă din declaraţia inculpatei P.V.I., cât şi din convorbirea telefonică dintre inculpată şi M.E. din data de 06 octombrie 2009);

În cazul infracţiunilor de favorizare a infractorului şi de complicitate la această infracţiune, acestea au constat în activităţi cate nu au legătură neapărat cu atribuţiile de serviciu, dar prin care inculpaţii au urmărit şi chiar au obţinut zădărnicirea sau îngreunarea judecăţii în cele două cauze penale care-l priveau pe S.Z., respectiv pe P.F., zis „G.”.

Raportat la momentul consumării infracţiunilor de luare de mită, aşa cum s-a arătat anterior, activitatea de favorizare a fost ulterioară şi a constat în acte concrete de ajutor (consultaţii juridice, verificarea stadiului cererilor formulate de persoanele favorizate în vederea punerii lor în libertate, urmărirea traseului dosarelor de la judecata în primă instanţă până Ia instanţa de recurs).

Aceste coordonate, inclusiv de ordin temporar, sunt foarte importante întrucât conduc fără echivoc la identificarea şi diferenţierea elementului material al infracţiunilor de favorizare a infractorului/complicitate la aceste infracţiuni de cel al infracţiunilor de luare de mită/ complicitate la luare de mită.

În cazul infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen., elementul material al laturii obiective constă în ajutorul dat infractorului pentru a îngreuna sau zădărnici judecata, aşa cum se reţine în cazul inculpaţilor R.D. .şi P.V.I., în timp ce în cazul infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen., elementul material constă în „pretinderea”, „primirea”, „acceptarea” sau „nerespingerea” unor foloase necuvenite de către un funcţionar.

În opinia acuzării, este evident că, in cazul celor două infracţiuni, elementul material al laturii obiective nu se confundă, iar în cauză, cu atât mai mult, nu se poate vorbi de o singură infracţiune, în raport cu activitatea infracţională reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, în condiţiile în care infracţiunile de favorizare a infractorului au fost comise ulterior consumării infracţiunilor de luare de mită.

Concret, după pretinderea sumelor de bani în vederea neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu în mod corespunzător, inculpatul, prin intermediul inculpatei P.V.I., a iniţiat şi desfăşurat acţiuni specifice elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen., acţiuni de natură să conducă la favorizarea unor persoane judecate în dosare penale preexistente.

Astfel, în cazul inculpatului S.Z., inculpatul R.D. s-a implicat, prin intermediul complicei sale, oferindu-i acestuia îndrumări referitoare la:

- momentul şi natura cererii pe care urma să o formuleze în Dosarul nr. 14870/281/2009 care avea ca obiect liberarea provizorie a inculpatului S.Z.; aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatei P.l., coroborate cu înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpată cu inculpatul R.D. la data de 09 septembrie 2009, 10 septembrie 2009 şi la 14 septembrie 2009, discuţiile în legătură cu depunerea cererii formulate în temeiul art. 160 C. proc. pen., s-au purtat de la data de 09 septembrie 2009 şi până la data de 16 septembrie 2009, (când cererea în cauză a fost înregistrată la Judecătoria Ploieşti), deci, ulterior săvârşirii infracţiunilor de luare de mită.

- data la care inculpatul S.Z. urma să declare recurs împotriva încheierii de respingere a cererii formulate conform art. 160 C. proc. pen., astfel încât dosarul să poată fi repartizat unui complet din care inculpatul urma să facă parte, în cadrul Tribunalului Prahova.

Implicarea cu privire la activitatea de favorizare a infractorului, desfăşurată de cei doi inculpaţi este evidenţiată ele probele administrare in cauză, aşa cum este cazul declaraţiilor inculpatelor P.V.I. şi S.I., și a înregistrărilor convorbirilor telefonice (dintre inculpata P.V.I. şi S.Z, cât şi între inculpata P.V.I. şi R.D.) ulterioare datei de 16 septembrie 2009 până la data de 24 septembrie 2009, când Judecătoria Ploieşti a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi a dispus respingerea cererilor de liberare provizorie şi ele înlocuire a măsurii preventive.

În opinia acuzăm, prin demersurile întreprinse, inculpaţii au urmărit şi realizat manipularea activităţii de judecată, fapt care a condus la admiterea recursului declarat de S.Z. la data de 30 septembrie 2009 de către Tribunalul Prahova şi la punerea acestuia în libertate, dm completul care a soluţionat calea de atac, făcând parte chiar inculpatul R.D., conform planului conceput împreună cu complicea sa.

Aproape asemănător, în cazul Iui P.F., inculpatul R.D., prin intermediul complicei sale, a realizat acte de favorizare a infractorului, constând în indicarea:

- modului în care urma să se constate ca încetată de drept măsura preventivă existentă, respectiv prin formularea ele către acesta, prin intermediul inculpatului M.E., a unei cereri. Această împrejurare rezultă din convorbirea telefonică purtată la data de 06 octombrie 2009, ocazie cu care inculpatul R.D. i-a transmis inculpatei P.V.I., complicea sa: „în legătură cu băiatul acela (n.n. P.F.) să facă vineri” (n.n. e vorba de cerere, prin care urma să se solicite constatarea ca încetată ele drept a măsurii preventive). Totodată, această convorbire evidenţiază şi preocuparea inculpatului ca cererea să fie înregistrată cât mai aproape ele momentul expirării durate arestării preventive, respectiv la 11 octombrie 2009;

- conduitei pe care P.F., zis „G.” urma să o adopte, astfel încât cererea deja formulată să nu se judece încă de la primul termen (08 septembrie 2009), ci după data expirării măsurii preventive (11 septembrie 2009);

- motivului ce urma să conducă la amânarea judecăţii;

În acest sens, la data de 06 octombrie 2009, conform aceloraşi convorbiri telefonice, inculpatul R.D. i-a transmis complicei sale că „acesta (n.n. P.).nu vrea decât cu ai lui (n.n. apărători aleşi), da?” sau a dat îndrumări ca pentru termenul din 08 octombrie 2009, „să nu mai vină niciunul” (n.n. apărători aleşi).

Toate aceste demersuri ale inculpaţilor au avut drept urmare atât îngreunarea (întârzierea, complicarea), cât şi zădărnicirea (împiedicarea) judecării cererii formulate de P.F. la data de 08 octombrie 2009, cu consecinţa favorizării acestuia, în sensul amânării judecăţii după data expirării duratei măsurii arestării preventive, situație în care inculpatul R.D., cu multă uşurinţă, a constatat măsura în cauză, ca încetată de drept.

Faţă de cele menţionate, rezultă că ajutorul acordat de inculpaţi se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen., acesta fiind distinct de elementul material al infracţiunilor de luare de mită. Totodată, rezultă fără dubiu că prin săvârşirea infracţiunilor de favorizare, inculpaţii nu au avut ca scop „obţinerea unor sume de bani pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu”, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa, ci denaturarea, complicarea judecăţii în dosarele în care persoanele favorizare aveau interes.

Pornind de la motivarea instanţei de fond, în legătură cu ajutorul dat infractorului, s-a arătata că este necesar a se sublinia că pentru a putea constitui element material al laturii obiective, se impune printre altele, ca acesta să nu fie urmarea unei înţelegeri stabilite înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, condiţie negativă esenţială, care caracterizează infracţiunea de favorizare a infractorului.

În ceea ce priveşte inexistenţa înţelegerii, aceasta se referă la lipsa totală a oricăror conexiuni între favorizatori şi persoanele favorizate şi nu doar între favorizatori sau numai între favorizaţi, înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii.

În opinia acuzării, aprecierea eronată a instanţei de fond cu privire la condiţia referitoare la inexistenţa Înţelegerii intre inculpării favorizatori (R.D. şi P.V.I.) şi persoanele favorizate (inculpatul S.Z. și martorul P.F.), a generat un argument suplimentar, total greşit, care a stat la baza soluţiei de achitare a inculpaţilor, sub aspectul infracţiunilor de favorizare a infractorului. Mai exact, instanţa de fond a reţinut că: „din probele administrate rezultă că inculpaţii (n.n. este vorba de inculpaţii R.D. şi P.V.I.) au avut o înţelegere înainte ca „ajutorul” să se realizeze, atât inculpatul R., cât şi inculpata P. stabilind toate detaliile modalităţii în care S.Z. şi P.N. urmau să fie puşi în libertate (…) (fila 30 hotărâre).

Or, o astfel de concluzie demonstrează că instanţa de fond s-a aflat în confuzie cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii, dar şi cu privire la elementele de fapt reţinute în legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi.

În primul rând, sub aspectul conţinutului constitutiv a! infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen., nu prezintă relevanţă împrejurarea că între inculpatul R.D. şi inculpata P.V.I., (ambii favorizatori), a existat o înţelegere înainte ca „ajutorul” să se realizeze (aspect evidenţiat chiar de parchet pentru a sublinia, colaborarea şi conlucrarea dintre inculpați – autor - complice la infracţiunile de favorizare a infractorului).

În al doilea rând, inexistenţa înţelegerii trebuie constatată înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către persoana favorizată şi nu prin raportare la momentul realizării „ajutorului”, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.

În finalul motivelor scrise de recurs se arată că, faţa de cele menţionate, rezultă că sunt întrunite elementele constitutive atât în cazul infracţiunilor de favorizare a infractorului reţinute in sarcina inculpatului R.D., cat şi în cazul celor de complicitate la aceste infracţiuni, reţinute în cazul inculpatei P.V.I., motiv pentru care se impune condamnarea acestora la pedeapsa închisorii care urmează să fie executată în regim de detenţie.

Înalta Curte apreciază întemeiate argumentele expuse în motivele scrise de recurs ale Ministerului Public şi, apreciind că nu se impune reluarea acestora, mai ales în contextul în care cei doi inculpaţi au recunoscut, în final, săvârşirea tuturor faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, necontestând niciuna dintre probele administrate în cursul procesului penal.

Probatoriul administrat a relevat activităţi cu relevanţă penală, sub ambele încadrări juridice, infracţiunea de luare de mită ne fiind susceptibilă, în raport de desfăşurarea întregii activităţi infracţionale astfel cum a fost expusă anterior, să absoarbă infracţiunea de favorizare a infractorului/complicitate la favorizarea infractorului, astfel cum s-a susţinut de apărare. Nu în ultimul rând, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca de altfel şi a altor curţi de apel, este în sensul reţinerii - pentru persoane din categoria profesională a celor doi inculpaţi (categorii profesionale care activează în sau în legătură cu domeniul judiciar) - concursului între infracţiunea de luare de mită ori alte infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul şi, respectiv, infracţiunea de favorizare a infractorului (Decizia nr. 1801/2010, Decizia nr. 20/2009, Decizia nr. 948/2010, toate ale Î.C.C.J., secţia penală).

De asemenea, Înalta Curte apreciază întemeiată şi critica Ministerului Public cu privire la dispoziţia de menţinere a măsurii asigurătorii asupra apartamentului inculpatei P.V.I. deoarece aceasta a consemnat la dispoziţia organelor judiciare suma de 18.000 de euro, sumă care va fi confiscată în favoarea statului.

Cu privire la critica din motivele de recurs ale Ministerului Public referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor (solicitându-se majorarea acestora), Înalta Curte apreciază - în raport de poziţia procesuală a recurenţilor intimaţi inculpaţi adoptată la finalul etapei judecăm recursului, constând în recunoaşterea tuturor faptelor şi necontestarea probelor administrate - că aceasta poate fi privită ca neîntemeiată, asumarea deplină a răspunderii penale de către intimaţi-inculpaţi fiind de natură să justifice efectul judiciar reducător asupra pedepselor deja aplicate si, respectiv, asupra celor care vor fi aplicate pentru infracţiunile de favorizarea infractorului/ complicitate la favorizarea infractorului, astfel cum s-a arătat anterior.

Revenind la pretențiile recurenţilor - inculpaţi cu privire Ia sentinţa atacată, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul-inculpat R.D. a solicitat schimbarea încadrării juridice, cu privire Ia infracţiunea de luare de mită, din art. 254 alin. (2) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen., susţinând că nu a avut calitatea cerută de alin. (2) al textului incriminator.

Critica recurentului-inculpat nu este întemeiată, înalta Curte însuşindu-şi argumentele expuse în sentinţa atacată. Inculpatul R.D. a săvârşit faptele în dubla sa calitate, de judecător al Secţiei penale, dar şi de preşedinte al Secţiei penale, această ultimă calitate facilitându-i accesul la circuitul celor două dosare aflate pe rolul instanţei, astfel cu rezultă din expunerea situaţiei de fapt.

Gravitatea faptelor pentru care recurentul-inculpat R.D., judecător și preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Prahova, a fost trimis în judecată și gradul ridicat de pericol social concret al acestora (astfel cum corect au fost menţionate în sentinţa atacată) înlătură categoric posibilitatea admiterii cererii sale cu privire la modul de executare al pedepsei rezultante, respectiv, solicitarea ele aplicare a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. care, de altfel, nu este posibilă nici prin cuantumul pedepsei rezultante, chiar în condiţiile aplicării/reducerii cuantumurilor celor 4 pedepse cu închisoarea.

Recurenta inculpată P.V.I. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 rap. Ia art. 254 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 C. pen. cu motivarea că, în mod real, calitate de avocat a soţilor S. a încasat bani, a emis chitanţe, i-a individualiza! cu acest titlu, iar faptul că, mai apoi. a utilizat acești bani in relaţia cu judecătorul R.D. este altceva „.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază ca vădit neîntemeiată această apărare a inculpatei, însuşindu-şi integral argumentele expuse în sentinţa atacată, nefiind necesară reiterarea lor şi nici completarea acestora. De altfel, prin această apărare, în realitate, inculpata - deşi a menţionat în recurs că recunoaşte în totalitate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, astfel cum au fost expuse în rechizitoriu - nu tinde la schimbarea încadrării juridice a faptelor, ci chiar la schimbarea situaţiei de fapt expusă în actul de acuzare, şi la care a achiesat prin declaraţia de recunoaştere dată în recurs.

În cazul inculpatei P.V.I., avocat, gravitatea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată şi gradul ridicat de pericol social al acestora (astfel cum corect au fost menţionate în sentinţa atacată) înlătură categoric posibilitatea admiterii cereri sale cu privire la modul de executare al pedepsei rezultante, respectiv, solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 81 sau art. 86¹ C. pen. care, de altfel, nu este posibilă nici prin cuantumul pedepsei rezultante, chiar în condiţiile aplicării/ reducerii cuantumurilor celor 4 pedepse cu închisoarea.

Cu privire Ia recursurile inculpaţilor S.I., S.Z. și M.E., Înalta Curte, având în vedere recunoaşterea faptelor în recurs, însă în termenul şi condiţiile arătate anterior, le va admite şi va reduce cuantumul pedepselor aplicate de instanţa de fond cu câte 1 an închisoare (de la 3 ani la 2 ani închisoare), cu menţinerea modalităţilor de executare stabilite de instanţa de fond si, respectiv, cu implicitele reduceri ale termenelor de încercare pentru inculpaţii S.I. și M.E.

Critica recurentului inculpat M.E. cu privire la neluarea în considerare de către instanţa de fond a cererii sale de aplicare a art. 320¹ C. proc. pen. a fost examinată anterior, iar cu privire la criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate, sumele stabilite de instanţa de fond fiind în acord cu complexitatea cauzei penale şi gradul de implicare al fiecărui inculpat (amploarea probelor administrate, cheltuielile efectuate pentru administrarea acestor şi pentru efectuarea actelor de procedură, etc. - în sensul dispoziţiilor art. 189 C. proc. pen. şi cu respectarea dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen.).

Printre motivele pentru care se va admite recursul inculpatei P.V.I. este şi cel referitor la solicitarea de înlăturare a măsurii asigurătorii luată prin ordonanţa procurorului din 12 noiembrie 2009 asupra imobilului deţinut de inculpată, până la concurenţa sumei de 18 000 euro, sau echivalentul în lei, constatând că aceasta a consemnat la C.E.C. suma de 18 000 euro, conform recipisei din 24 iunie 2010.

Faţă de cele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi de inculpaţii R.D., P.V.I., M.E., S.I. şi S.Z., va casa - în limitele arătate - sentinţa atacată şi va dispune în sensul arătat.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi ale inculpaţii R.D., P.V.I., M.E., S.I. şi S.Z. împotriva sentinţei penale nr. 81 din data de 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează, în parte, sentinţa atacată, după cum urmează:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., aplicată inculpatului R.D.

Reduce cele două pedepse aplicate inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la câte 7 ani închisoare la câte 5 ani şi 6 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul R.D. la două pedepse de câte 1 an închisoare, pentru săvârşirea a doua infracţiuni de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 264 C. pen.

În temeiul art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul R.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II a lit. b) şi c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II a literele b) şi c) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicem drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., aplicată inculpatei P.V.I.

Reduce cele doua pedepse aplicate inculpatei, pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de la câte 5 ani închisoare la câte 4 ani închisoare.

Condamnă pe inculpata P.V.I. la două pedepse ele câte 1 an închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 264 C. pen.

În temeiul art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpata P.V.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64. alin. (1) lit. a) teza a II a, b) şi c) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - art. 64. alin. (1) lit. a) teza alia literele b) şi c) C. pen.

Ridică măsura asigurătorie luată prin ordonanţa procurorului din 12 noiembrie 2009 asupra imobilului deţinut de inculpata P.V.I., până la concurenţa sumei de 18.000 euro, sau echivalentul în lei, constatând că aceasta a consemnat la C.E.C suma de 18.000 euro, conform recipisei din 24 iunie 2010.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

III. Reduce pedeapsa aplicata inculpatei S.I., pentru infracţiunea prevăzută de an. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, precum şi durata termenului de încercare stabilit conform art. 86² C. pen., de la 6 ani la 5 ani.

Menţine în ce o priveşte pe această inculpată, celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

IV. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului S.Z., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 C. pen. şi la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Menţine în ce îl priveşte pe acest inculpat, restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

V. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, de Ia 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, precum şi durata termenului de încercare stabilit conform art. 82 C. pen., de la 5 ani la 4 ani.

Constată că inculpaţii S.Z. şi S.I. sunt arestaţi în altă cauză.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenții intimaţi inculpaţi R.D., P.V.I. şi M.E., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 200 Iei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi S.I. şi S.Z., în sumă de câte 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 27 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1807/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1780/2013. Penal. Contestaţie la executare... →

ICCJ. Decizia nr. 1797/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1797/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs