ICCJ. Decizia nr. 1759/2013. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Dare de mită (art. 255 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1759/2013
Dosar nr. 3808/119/2011
Şedinţa publică din 23 mai 2013
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 12 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Covasna, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de uz de fals, reţinută în sarcina inculpatului M.R., din infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a condamnat pe inculpatul M.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere eliberat în mod legal.
În baza art. 291 teza I C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului M.R. pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., ca în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului M.R. timpul reţinerii din 27 septembrie 2011 ora 18,10 până la 28 septembrie 2011 ora 18,10.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., raportat ia art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului M.V. timpul reţinerii din 27 septembrie 2011 ora 18,10 până la 28 septembrie 2011 ora 18,10.
În baza art. 19 din Legea 78/2000 a dispus confiscarea specială de la inculpatul M.R. a celor două bancnote de 100 lei, aflate la Camera de Valori a Tribunalului Covasna, reprezentând obiectul mitei.
În baza art. 913 alin. (7) C. proc. pen., după rămânerea definitivă a hotărârii s-a dispus arhivarea suportului (CD) pe care sunt stocate înregistrările ambientale audio-video din 27 septembrie 2011, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii.
În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus desfiinţarea totală a permisului de conducere fals nr. x şi seria mecanică y.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut cala data de 26 septembrie 2011 agentul de poliţie E.L. din cadrul Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Sfântu Gheorghe a formulat un denunţ prin care sesiza faptul că pe data de 23 septembrie 2011 K.A. în numele lui M.R. i-a oferit bani pentru a nu-i întocmi dosar penal acestuia din urmă, iar în ziua următoare o altă persoană R.E. ar fi procedat în acelaşi mod.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că la data de 23 septembrie 2011, primind o informaţie pe linie de serviciu, agentul de poliţie E.L., a oprit în trafic, pe D.J. 121A, în localitatea Ghidfalău, autoturismul cu numărul de înmatriculare x condus de către inculpatul M.R. şi a trecut la controlul documentelor.
Inculpatul M.R. a prezentat agentului de politie un permis de conducere cu numărul x şi seria y despre care a afirmat că este eliberat de către autorităţile italiene în urma susţinerii examenului auto.
Agentul de poliţie E.L., având suspiciuni asupra autenticităţii documentului prezentat, i-a invitat pe cei doi (M.R. şi K.A.) în sediul Postului de Poliţie Ghidfalău în vederea luării de declaraţii.
Prin declaraţia olografă dată cu acea ocazie, inculpatul M.R. a susţinut în continuare că permisul de conducere prezentat organului de poliţie la obţinut în mod legal în Italia, în urma susţinerii examenului auto.
La acel moment, agentul de poliţie i-a restituit inculpatului permisul de conducere neavând bază legală de reţinere a acestuia, stabilind cu acesta să se întâlnească ulterior după ce va primi răspunsul oficial de la Punctul de control din Oradea.
Agentul de poliţie E.L. a susţinut că martorul K.A. i-a relatat că inculpatul M.R. este dispus să-i ofere suma de 50 euro pentru a nu-i întocmi dosar penal. Această susţinere este confirmată în parte de înregistrarea în mediul ambiental unde inculpatul M.R. face următoarea afirmaţie „Cum a zis K., să înţelegem.”
De asemenea, agentul de poliţie E.L. a mai susţinut că în ziua următoare, martorul R.E. I-a rugat să îl ajute pe inculpatul M.R. afirmând că „toţi au obţinut permisele ilegal în Ungaria şi să facem în aşa fel încât să fie bine”.
Această discuţie s-a purtat în faţa Primăriei din Bodoc în prezenţa inculpatului M.R. şi a martorului A.D.
Martorul R.E. a arătat că nu a purtat nicio discuţie cu agentul de poliţie E.L. în acest sens, ba chiar mai mult a afirmat că nu îi cunoaşte pe poliţiştii A.D. şi E.L., însă martorul A.D. confirmă întâlnirea dintre agentul de poliţie E.L. şi martorul R.E. care a venit însoţit de inculpatul M.R., precum şi în parte discuţiile purtate afirmând că la un moment dat unul dintre doi l-a rugat pe E.L. „să rezolve situaţia”.
Din răspunsul comunicat la data de 26 septembrie 2011 de către Punctul de control Oradea a reieşit că permisul de conducere cu numărul x nu există în bazele de date italiene, iar permisul de conducere cu seria mecanică y este semnalat furat în alb de la autoritatea emitentă (Motorizzazione di Taranio), plângerea fiind înregistrată la Questura di Taranto ia data de 18 noiembrie 2009. Din aceeaşi adresă mai rezultă faptul că M.R. nu este posesor al vreunui permis de conducere emis de către autorităţile italiene (fila 26 dosarul de urmărire penală).
Faxul care conţinea răspunsul menţionat a fost trimis ia ora 12,31, astfel încât, având în vedere acest înscris şi denunţul formulat de către E.L., luându-se în considerare necesitatea administrării unui probatoriu într-un regim de celeritate impus de circumstanţele cauzei, pe data de 26 septembrie 2011, procurorul a dispus prin ordonanţă (fila 68 dosar de urmărire penală), în baza art. 911 alin. (1), (2) C. proc. pen.; art. 912 alin. (2) C. proc. pen.; art. 914 C. proc. pen. şi art. 915 C. proc. pen., efectuarea înregistrărilor şi interceptărilor convorbirilor, comunicărilor şi imaginilor surprinse în mediul ambiental, locaţia fiind sediul postului de Poliţie Bodoc pe perioada: 26 septembrie 2011 (orele 16.00) - 28 septembrie 2011 (orele 16.00).
Prin încheierea nr. 19 din 28 septembrie 2011, Tribunalul Covasna a confirmat interceptarea şi înregistrarea audio-video dispusă prin ordonanţa nr. 289/P/2011 din 26 septembrie 2011.
În urma punerii în aplicare a acestei ordonanţe de către organele de cercetare penală delegate de către procuror, s-a stabilit că, în locaţia amintită, pe data de 27 septembrie 2011, s-au prezentat M.R. şi M.V. (tatăl primului inculpat menţionat) între aceştia şi E.L. având loc o convorbire surprinsă pe înregistrările efectuate.
Astfel, E.L. Ie-a comunicat celor doi inculpaţi că permisul de conducere cu numărul x şi seria y este fals, obţinându-se documente care atestă acest aspect.
M.R., sprijinit de către M.V., a început un proces de negociere cu agentul de poliţie şi i-a oferit acestuia suma de 200 de RON, banii fiind scoşi din buzunar şi puşi pe masă.
În momentul imediat următor, în cameră au intrat organele de cercetare penală şi au întocmit proces - verbal de constatare a infracţiunii flagrante.
Pe tot parcursul procesului penal, inculpaţii M.R. şi M.V. au susţinut că suma de bani respectivă fusese cerută înainte prin telefon de către E.L. pentru plata unei amenzi de circulaţie.
În plus, inculpatul M.V. a susţinut prin declaraţia dată în faţa Instanţei că această solicitare a fost reiterată de către agentul de poliţie şi la momentul realizării flagrantului.
De asemenea, apărătorul ales al inculpaţilor, cu ocazia dezbaterilor, a susţinut că inculpaţii au fost constrânşi de către poliţist să dea mită, înregistrările confirmând insistenţa cu care agentul le cerea inculpaţilor să scoată banii.
În susţinerea acestor apărări, încă din faza de urmărire penală, inculpaţii au propus audierea martorilor R.E. şi M.S.
Martorul R.E. a declarat că nu a asistat la vreo convorbire telefonică sau de altă natură în care E.L. să-i fi cerut bani inculpatului M.R.
Iar martorul M.S., a relatat faptul că în cursul lunii septembrie 2011 în timp se ce afla în vizită la inculpatul M.R. acesta a vorbit la telefon cu o persoană care îi cerea nişte bani, iar după ce a terminat convorbirea inculpatul i-a spus că a fost un poliţai care i-a cerut să plătească o amendă.
Această din urmă declaraţie a fost înlăturată având în vedere relaţia de prietenie între M.S. şi M.R., infirmarea de către R.E. a susţinerilor lui M.R. şi, mai ales luând în considerare înregistrările din mediul ambiental de la momentul flagrantului unde nu se vorbeşte, în niciun moment, despre plata vreunei amenzi.
Înregistrările audio-video realizare în mediul ambiental la data de 27 septembrie 2011 nu au confirmat nici teza apărătorului ales potrivit căreia oferirea banilor ar fi fost determinată de atitudinea agentului de poliţie care le cerea insistent inculpaţilor să scoată banii.
Astfel, apărările prin care inculpaţii au invocat practic provocarea din partea agentului de poliţie la comiterea infracţiunii de dare de mită nu au suport probator şi pe bună dreptate au fost înlăturate şi de către procuror.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 în momentul în care agentul a determinat comiterea infracţiunii, intenţia infracţională survenind ca urmare a acţiunii agentului (Texeira de Castro contra Portugaliei).
Astfel, Curtea a făcut distincţia între acţiunea ofiţerilor de poliţie care au creat o intenţie criminală ce anterior nu exista şi cazurile în care era formată deja predispoziţia comiterii infracţiunii.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin decizia penală nr. 1520 din 20 martie 2007 a statuat că „abordarea iniţială de către inculpat a martorului denunţător şi cu ocazie efectuării atribuţiilor de serviciu în sensul rezolvării favorabile a cererii sale în schimbul unei recompense ulterioare, şi organizarea unui flagrant în aceste condiţii, finalizat cu acceptarea sumei de bani oferite de inculpat, nu constituie o provocare la infracţiunea de dare de mită, iniţiativa aparţinând chiar inculpatului fapt confirmat de înregistrările audio video, dar şi de ceilalţi martori.”
În cauza de fată s-a constatat că nu există o acţiune provocatoare din partea agentului de poliţie E.L., având în vedere următoarele considerente:
- inculpatul M.R., fiind conştient de faptul că nu a obţinut în mod legal permisul de conducere, înainte de organizarea flagrantului, l-a abordat, prin persoane interpuse, pe agentul de politie E.L. în sensul rezolvării favorabile a situaţiei;
- la fila 52 în dosarul de urmărire penală este redată convorbirea dintre agentul de poliţie şi cei doi inculpaţi purtată la Sediul Postului de Politie din Bodoc la momentul realizării flagrantului, unde M.V. face presiuni în sensul neîntocmirii actelor subsecvente („Hai domne, nu te-am văzut, nu m-ai văzut .. Şi nu mai facem, că ştiţi cum e!");
- la aceeaşi filă M.R. i se adresează tatălui său în limba maghiară („îi trebuie bani”), M.V. continuând cu rugăminţile), pentru ca la fila 53 acelaşi inculpat (M.V.) în mod făţiş să-şi exprime intenţia („Lăsaţi dracu" nu mai faceţi”.
„Ştiţi cum e, nu trebuie să zic eu la mata” ... „Fără să nu ştie nimeni! Ţac pac şi gata”);
- nici din discuţiile purtate între agentul de poliţie şi cei doi inculpaţi la momentul realizării flagrantului, şi nici din alte probe administrate în cauză, nu a rezultat formularea unei cereri exprese din partea agentului de poliţie E.L. în sensul predării de către inculpaţi a vreunei sume de bani pentru plata unei amenzi de circulaţie sau în alt scop.
Astfel, s-a constatat că E.L. nu a cerut în niciun moment vreo sumă de bani de la inculpaţi, inculpatul M.R. scoţând din proprie iniţiativă suma de 200 de RON din buzunar şi punând-o pe masă, M.V. insistând în sensul neinstrumentării dosarului penal şi neridicării permisului de conducere.
În cauză s-au efectuat verificări şi sub aspectul obţinerii de către M.R. a permisului de conducere în România, rezultatul fiind negativ (fila 66 dosar de urmărire penală).
În ceea ce priveşte prezenţa pe teritoriul Italiei a inculpatului M.R., s-au efectuat verificări şi cu privire la cartea de identitate prezentată de acesta agentului de poliţie la data de 27 septembrie 2011, reieşind faptul că aceasta a fost reclamată ca fiind pierdută de către D.S.S. la data de 17 ianuarie 2011.
De asemenea, în urma aceloraşi verificări (fila 59 dosar de urmărire penală) a reieşit faptul că documentul respectiv este căutat pe teritoriul Italiei si. conform bazei naţionale de date italiene, statul în cauză nu deţine informaţii asupra lui M.R., astfel încât se constată că şederea inculpatului în Italia nu a fost legală, motiv pentru care obţinerea permisului de conducere nu avea cum să fie subsumată îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
Astfel, lipsa permisului de conducere emis în mod valabil a rezultat din:
- adresa emisă de Punctul de Control Oradea din care a reieşit faptul că permisul de conducere cu numărul x nu există în bazele de date italiene, iar permisul de conducere cu seria mecanică y a fost semnalat furat în alb de la autoritatea emitentă (Motorizzazione di Taranto), plângerea fiind înregistrată la Questura di Taranto la data de 18 noiembrie 2009. Din aceeaşi adresă a reieşit că M.R. nu este posesor al vreunui permis de conducere emis de către autorităţile italiene;
- proces-verbal privind cercetarea bazelor de date române, din care a rezultat faptul că inculpatul M.R. nu posedă permis de conducere eliberat în România;
- proces-verbal privind verificarea în evidenţele M.A.I. - Sirene România a cărţii de identitate nr. z emisă de statul Italian la data de 14 iunie 2011 având inscripţionate datele de stare civilă ale lui M.R. din care reiese că posesorul acestei cărţi de identitate este o altă persoană - doamna D.S.S. - care a reclamat la data de 17 ianuarie 2011 pierderea portofelului în care se afla şi cartea de identitate, iar autorităţile italiene nu au date asupra lui M.R., rezultând astfel indirect că şederea acestuia în Italia nu este legală, motiv pentru care nici obţinerea legală a permisului de conducere nu avea cum să fie posibilă.
În aceste condiţii, s-a constatat că şi celelalte apărări formulate de către apărătorul ales al inculpaţilor apar ca fiind neîntemeiate.
Faţă de situaţia juridică a inculpatului M.V., s-a constatat că acesta a comis fapta de complicitate la dare de mită în stare de recidivă post-executorie, fiind aplicabile dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.
În sarcina inculpatului M.R., tribunalul a constatat că dispoziţiile art. 291 C. pen., prevăd un tratament sancţionator diferit în funcţie de natura înscrisului ce constituie obiectul material al infracţiunii, respectiv, înscris oficial sau înscris sub semnătură privată.
Sub acest aspect s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile prevederilor de art. 291 teza I C. pen., întrucât permisul de conducere fals, pe care inculpatul M.R. la prezentat organului de poliţie la data de 23 septembrie 2011, este un înscris oficial.
În aceste condiţii, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de uz de fals reţinută în sarcina inculpatului M.R. din infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
Pe baza acestor considerente, reţinând vinovăţia inculpaţilor M.R. şi M.V. la comiterea infracţiunilor descrise, tribunalul a dispus condamnarea acestora.
În procesul de individualizare al pedepselor aplicate fiecărui inculpat, instanţa a avut în vedere potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă fixate de textele incriminatoare, dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, circumstanţele reale, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Astfel, la stabilirea pedepselor aplicate inculpatului M.R. instanţa a avut în vedere circumstanţele reale de comite a faptelor, astfel cum au fost, pe larg, descrise în starea de fapt, gradul relativ ridicat de pericol social al acestora, precum şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului care are vârsta de 23 de ani, a absolvit 6 clase, are în întreţinere doi copii minori rezultaţi dintr-o relaţie de concubinaj, nu are loc de muncă şi ocupaţie, nu a fost condamnat anterior, însă din fişa de cazier judiciar rezultă că acesta a comis anterior două fapte de furt calificat pentru care i-au fost aplicate două sancţiuni administrative, şi aşa cum rezultă din referatul întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna acesta locuieşte împreună cu cei doi copii şi concubina într-o casă compusă dintr-o singură cameră mobilată sumar, realizează venituri sporadice din activităţi precum confecţionarea de mături şi coşuri de nuiele, colectarea şi valorificarea deşeurilor metalice şi foarte rar, cărăuşie, însă acestea sunt insuficiente asigurării unui trai decent, şi nu în ultimul rând conduita procesuală a inculpatului care nu şi-a asumat responsabilitatea comiterii faptelor.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului M.V. instanţa a avut în vedere circumstanţele reale de comite a faptei, astfel cum au fost descrise în starea de fapt, gradul relativ ridicat de pericol social al faptei, precum şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului care are vârsta de 46 de ani: este căsătorit, neşcolarizat, locuieşte împreună cu soţia, şase dintre cei nouă copii ai lor şi patru nepoţi, într-o casă compusă din două camere mobilate sumar, nu are loc de muncă şi nici ocupaţie, este recidivist, realizează venituri sporadice din activităţi precum confecţionarea de mături şi coşuri de nuiele, colectarea şi valorificarea deşeurilor metalice şi uneori, cărăuşie, însă acestea împreună cu alocaţiile de stat ale copiilor minori sunt insuficiente asigurării unui trai decent, trăind în mod practic la limita subzistenţei aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna şi nu în ultimul rând conduita procesuală a inculpatului care nu şi-a asumat responsabilitatea comiterii faptei.
Împotriva hotărârii menţionate au declarat apel inculpaţii, hotărâre criticată pentru netemeinicie, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În motivarea soluţiei de achitare, inculpatul M.R. a arătat că singurele probe la dosar sunt înregistrările din care rezultă insistenţele şi îndemnările agentului de poliţie de a se întâlni pentru a-i da banii.
Procurorul a greşit când pentru înregistrarea ambientală nu a solicitat avizarea prealabilă a tribunalului.
Inculpatul susţine că avea permis, iar infracţiunea de uz de fals nu există, întrucât nu s-au făcut cercetări în cauză pentru a se constata dacă permisul este fals sau nu.
Infracţiunii de dare de mită îi lipseşte elementul subiectiv, respectiv intenţia, astfel că se impune achitarea inculpaţilor.
Prin decizia penală nr. 102/Ap din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii M.R. şi M.V., a fost desfiinţată sentinţa sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate şi rejudecând în aceste limite:
S-au redus pedepsele aplicate inculpatului M.R. după cum urmează:
- pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 de la pedeapsa de 2 închisoare ani la pedeapsa de 1 an închisoare;
- pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. de la pedeapsa de 1 an închisoare la pedeapsa de 3 luni închisoare;
- pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 de la pedeapsa de 2 ani închisoare la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse stabilind un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna la datele fixate de acest serviciu;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau al nerespectării, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare.
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.V. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 de la pedeapsa de 2 ani închisoare la pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Starea de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de fond, pe baza probelor administrate, iar încadrarea juridică a infracţiunilor este legală şi temeinică.
Astfel, în data de 23 septembrie 2011 inculpatul M.R. a condus un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere eliberat în mod legal de autorităţile române sau italiene.
Deşi inculpatul a susţinut în mod constant că posedă în mod legal permis de conducere, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Punctul de Contact Oradea, prin adresa din 23 septembrie 2011 (fila 26, dosar de urmărire penală) a precizat că, numitul M.R., născut la 5 februarie 1989 în Baraolt nu este titularul unui permis de conducere eliberat de către autorităţile din Italia, permisul de conducere cu numărul x nu există în bazele de date italiene, permisul de conducere cu seria mecanică x este semnalat furat în alb de la autoritatea emitentă - Motorizzazione dosarul instanţei Taranto, urmare a denunţului de furt înregistrat la 18 noiembrie 2009.”
Din procesul-verbal datat 26 septembrie 2011 rezultă că procedându-se la verificarea în evidenţele speciale din domeniul auto permise, M.R. nu posedă permis de conducere auto emis de către autorităţile române (fila 66, dosar de urmărire penală).
Totodată, urmare a verificărilor în evidenţele M.A.I. - Sirene România a cărţii de identitate z emisă de statul italian la data de 14 iunie 2011 şi având inscripţionate datele de stare civilă ale numitului M.R. născut la 05 februarie 1989 în oraşul Baraolt, judeţul Covasna cu rezidenţa în oraşul Roma, via Milano nr. 36, Italia, s-a constatat că posesorul acestei cărţi este doamna D.S.S., care la data de 17 ianuarie 2011 a reclamat pierderea portofelului în care se aflau mai multe documente printre care şi cartea de identitate în cauză, în prezent fiind căutat pe teritoriul Italiei. Conform bazei naţionale italiene despre M.R., născut la 05 februarie 1989, autorităţile italiene nu deţin date (fila 59, dosar de urmărire penală).
În aceste împrejurări, apelantul - inculpatul M.R. a condus autoturismul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere şi, totodată, a utilizat un astfel de document, ştiind că nu este valabil emis.
De altfel, din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, datat 23 septembrie 2011, organele de poliţie, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 121A raza localităţii G., au oprit pentru control autoturismul marca D., număr înmatriculare x, în urma controlului şi verificării conducătorului auto au constatat că acesta este M.R. care a prezentat permisul de conducere categoria B eliberat de către autorităţile italiene (Via Milano) la data de 21 iulie 2011, având seria x, seria mecanică x (fila 7, dosar de urmărire penală).
Întrucât permisul prezenta suspiciuni ca fiind fals s-a procedat la verificări în sensul celor arătate mai sus, astfel că nu există îndoială în ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul M.R. a infracţiunilor prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv art. 291 teza I C. pen., contrar celor susţinute de acesta încă de la prima declaraţie „despre permis afirm că a fost obţinut în mod legal în Italia, în oraşul Milano, am urmat şcoala de şoferi în oraşul Milano timp de o lună, permisul de conducere mi-a fost înmânat de către un poliţist”, (fila 15, dosar de urmărire penală), „…permisul de conducere mi-a fost înmânat în oraşul Milano şi nu la Roma cum se menţionează în actul respectiv" (fila 16, dosar de urmărire penală), poziţie menţinută şi în faţa judecătorului de fond „am făcut şcoala de şoferi în Italia şi am dat examen la care am fost asistat de un interpret de limbă română", (fila 27, dosar tribunal).
Din acelaşi proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi aflat la filele 27-31, dosar de urmărire penală, rezultă că, după ce organul de poliţie a adus la cunoştinţa inculpaţilor că, s-au efectuat verificări la Punctul de Control Oradea şi s-a constatat că M.R. nu figurează în evidenţa autorităţilor italiene cu permis de conducere şi nu a susţinut examen în vederea obţinerii, atât acesta cât şi tatăl său M.V. „au început să negocieze cu agentul de poliţie E.L. încercând să-l convingă pe acesta să nu întocmească dosar penal”.
M.R. l-a mai contactat pe agentul de poliţie în zilele anterioare şi i-a oferit sume de bani pentru a nu continua cercetările.
La data de 27 septembrie 2011, inculpatul M.R. a scos din buzunarul pantalonilor două bancnote de 100 lei fiecare, pe care Ie-a aşezat pe biroul poliţistului. La întrebarea acestuia pentru ce sunt aceşti bani atât M.R. cât şi M.V. au răspuns ca adresa să dispară si M.R. să-si re-înnoiască permisul de conducere.”
Potrivit art. 911 alin. (1), (2) C. proc. pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, iar în caz de urgentă, când întârzierea obţinerii acesteia ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore (art. 912 alin. (1) C. proc. pen.), urmând ca în termen de 48 de ore de la expirarea primului, procurorul prezintă ordonanţa judecătorului în vederea confirmării.
În speţă, faţă de situaţia de fapt conturată între momentul depistării în trafic 23 septembrie 2011 şi momentele în care agentului de poliţie i s-ar fi oferit suma de bani fiind un caz de urgenţă, la data de 26 septembrie 2011, procurorul a emis ordonanţa de interceptare şi înregistrare a convorbirilor, comunicărilor şi imaginilor surprinse în mediul ambiental, locaţia fiind sediul Postului de Poliţie Bodoc (fila 68, dosar de urmărire penală) în perioada 26 septembrie 2011 (orele 16-28 septembrie 2011 (orele 16).
Prin punerea în aplicare a acestei ordonanţe la data de 27 septembrie 2011 s-a reuşit surprinderea în flagrant a inculpaţilor M.V. şi M.R. în momentul în care aceştia i-au oferit lui E.L. suma de 200 de lei.
Prin încheierea nr. 19 din 28 septembrie 2011, emisă în Dosar nr. 42/3602/119/2011, Tribunalul Covasna a confirmat interceptarea şi înregistrarea audio şi video pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport dispusă prin ordonanţa nr. 289/P/2011 din 26 septembrie 2011 (filele 70-72, dosar de urmărire penală).
Ca atare, cum în speţă au fost respectate prevederile art. 912 alin. (3) C. proc. pen., procedându-se ia confirmare, susţinerile apărării cum că ar fi trebuit să se solicite autorizarea prealabilă pentru înregistrarea ambientală din partea tribunalului sunt nefondate.
De altfel, infracţiunile de dare de mită, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 respectiv complicitate la dare de mită prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege au fost dovedite pe baza probelor administrate în mod legal.
Despre plata unei amenzi la care ar fi fost obligat şi inculpatul M.R. de către agentul de poliţie şi despre atitudinea provocatoare a celui din urmă, nu se face vorbire la nici un moment, aşa cum rezultă din înregistrările audio-video realizate în mediul ambiental.
Această atitudine provocatoare din partea poliţistului şi la care fac referire prin motivele de apel inculpaţii nu există.
Cel ce a scos suma de 200 lei din buzunarul pantalonilor şi a înmânat-o poliţistului E.L. a fost inculpatul M.R., în timp ce M.V. făcea presiuni în sensul neîntocmirii dosarului penal.
Elocvente în acest sens sunt convorbirile ambientale purtate în incinta postului de poliţie „am venit cu omenie, să fim oameni, nu?...trebuie să fim..să trăim împreună..să ne înţelegem nu suntem aşa…hai domne nu te-am văzut, nu m-ai văzut..şi nu mai facem..fără să ştie nimeni, ţac-pac şi gata..cât este aicea..2 milioane… pentru ce mi-i dai?..să nu mai faceţi asta..să nu-ţi iau permisul?..da, şeful” (filele 34-62, dosar de urmărire penală).
Audiat fiind, agentul de poliţie E.L. a relatat modul în care a fost depistat în trafic inculpatul M.R., verificările întreprinse cu privire la permisul de conducere prezentat spre control, dar şi la împrejurările în care i s-au oferit bani pentru a opri cursul cercetărilor penale, (filele 45-47, dosar tribunal).
Despre plata unei amenzi doar inculpaţii au făcut vorbire în declaraţiile date, martorul K.A. precizând că „organul de poliţie nu i-a cerut lui M.R. vreo sumă de bani..nu am auzit ca vreun poliţist să-i ceară lui M.R. bani pentru plata vreunei amenzi de circulaţie"(fila 38, dosar tribunal).
Ca atare, vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită şi cu privire la aceste infracţiuni, astfel că, în mod legal şi temeinic, s-a dispus condamnarea acestora.
Conform criteriilor generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la aplicarea pedepselor se au în vedere, între altele, atât circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, cât şi cele personale.
Cu referire la acestea din urmă, s-a constatat că inculpatul M.R., nu a mai fost condamnat penal, provine dintr-o familie legal constituită, străduindu-se în a se implica în activităţi aducătoare de venituri şi beneficiind de un suport moral afectiv din partea concubinei sale.
Din raportul de evaluare întocmit de consilierul din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna rezultă că, inculpatul M.V. este neşcolarizat, provine dintr-o relaţie de concubinaj a părinţilor, dintr-o familie numeroasă care a înregistrat în permanenţă dificultăţi existenţiale, relaţiile cu soţia sunt bune, depunând eforturi de a se îngriji de copii şi dea-i ajuta în limita posibilităţilor.
Se pare că din dorinţa de a-şi ajuta fiul - pe inculpatul M.R. - a comis această infracţiune în condiţiile si împrejurările arătate.
Evaluând toate aceste circumstanţe, atât reale, cât şi personale, curtea apreciază că individualizarea judiciară a pedepsei faţă de fiecare inculpat este mult prea severă, împrejurări în care a desfiinţat sentinţa penală a Tribunalului Covasna, prin admiterea apelurilor declarate de către inculpaţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Braşov şi inculpaţii M.R. şi M.V.
Parchetul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând menţinerea cuantumului şi a modalităţii de executare a pedepsei stabilite de instanţa de fond.
Inculpaţii M.R. şi M.V. nu au motivat în scris calea de atac declarată şi nici nu s-au prezentat în faţa Curţii pentru susţinerea recursului.
Prin apărătorii desemnaţi din oficiu au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., susţinându-se că inculpatul M.R. a făcut dovada că avea permis de conducere emis de autorităţile italiene şi că ambii inculpaţi nu au avut intenţia de a mitui lucrătorul de poliţie.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată următoarele:
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., cu referire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, apărările acestora nu-şi găsesc susţinere în probatoriul administrat în cauză.
Astfel, din actele aflate la dosar rezultă că în ziua de 23 septembrie 2011, fiind oprit în trafic de către martorul E.L., agent de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul M.R., aflat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare x a prezentat un permis de conducere obţinut în Italia, despre care a afirmat că este eliberat de autorităţile acestui stat.
Verificările ulterioare au stabilit însă că permisul respectiv este fals, în condiţiile în care numărul înscris pe el nu există în bazele de date italiene, iar permisul cu seria mecanică menţionată pe acesta este semnalat ca fiind furat de ia autorităţile emitente din Italia.
Mai mult, inculpatul M.R. nu este posesorul vreunui permis de conducere emis de autorităţile italiene sau române, iar în ce priveşte prezenţa sa pe teritoriul Italiei, condiţie premergătoare şi obligatorie pentru obţinerea unui permis de conducere în această ţară, din aceleaşi verificări a rezultat că actul de identitate găsită asupra inculpatului este falsă, aparţinând în realitate unui cetăţean italian care l-a reclamat ca fiind pierdut încă din 17 ianuarie 2011.
În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că faptele inculpatului M.R., care la data de 23 septembrie 2011 a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda vreun permis de conducere eliberat în mod legal de autorităţile române sau italiene şi a prezentat organelor de poliţie un permis de conducere fals, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 291 C. pen.
În ce priveşte infracţiunea de dare de mită reţinută în sarcina ambilor inculpaţi, din probatoriul administrat în cauză a rezultat fără dubiu că în ziua de 27 septembrie 2011, cu sprijinul moral al inculpatului M.V., inculpatul M.R. a remis agentului de poliţie E.L. suma de 200 de lei pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, cu referire la instrumentarea unui dosar penal împotriva sa sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni arătate anterior.
Materialul probator administrat în cauză, în special înregistrarea convorbirilor ambientale purtate de inculpaţi cu lucrătorul de poliţie la data de 27 septembrie 2011 în incinta postului de poliţie Bodoc, infirmă apărările inculpaţilor potrivit cărora pe de o parte cei 200 de lei ar fi fost pretinşi de către martorul denunţător pentru plata unei amenzi, iar pe de altă parte acesta ar fi acţionat într-o manieră provocatoare pentru a determina comiterea infracţiunii de dare de mită.
Astfel, în cuprinsul acestor convorbiri nu există nicio referire la vreo amendă pe care inculpatul M.R. ar fi trebuit s-o plătească, iar martorul R.E., propus în apărare chiar de inculpat, a declarat, contrar celor afirmate de acesta, că nu a asistat anterior la vreo convorbire telefonică pe această temă între denunţător şi inculpat.
În ce priveşte atitudinea lucrătorului de poliţie, aceasta nu a avut un caracter provocator, el limitându-se la a expune inculpaţilor faptele constatate (permisul de conducere prezentat de M.R. este fals) şi urmările acestora (reţinerea permisului fals şi întocmirea unui dosar numai pe numele acestuia întrucât a condus un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere).
În faţa acestor realităţi, ambii inculpaţi au încercat să-l determine pe martorul denunţător să nu întocmească actele subsecvente (ridicarea permisului de conducere şi instrumentarea dosarului penal), mai întâi prin adresarea de rugăminţi şi îndemnuri, iar mai apoi prin oferirea sumei de 200 de lei în mod explicit cu titlu de mită („Şi pentru ce mi-i dai? Să nu-ţi iau permisul, da? Da, şefu. Da, şi să nu-ti fac dosar penal! Da, şefu, da!”).
Este evident că intenţia cu care ambii inculpaţi au acţionat, în mod deliberat şi fără a fi constrânşi în vreun fel, a fost aceea de a corupe lucrătorul de poliţie pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, astfel încât faptele comise de ei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, sub forma autoratului respectiv a complicităţii.
Prin urmare, criticile inculpaţilor ce pun în discuţie vinovăţia lor pentru infracţiunile deduse judecăţii, sunt neîntemeiate, sens în care recursurile lor vor fi respinse conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că instanţa de apel nu a dat eficienţa cuvenită criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind un tratament sancţionator nejustificat de blând pentru inculpaţi, atât în ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare a pedepselor aplicate acestora.
Astfel, nu s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpaţi, în condiţiile în care M.R. a condus pe drumurile publice un autoturism, fără a poseda actul care confirmă în mod legal că avea abilităţile necesare unei asemenea activităţi, prezentând în acelaşi timp un permis de conducere fals.
O asemenea conduită a inculpatului nu prezintă un grad de pericol social redus, mai ales în contextul înmulţirii cazurilor de vătămări corporale sau chiar pierderi de vieţi omeneşti ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice.
În egală măsură, instanţa de apel nu a dat semnificaţia cuvenită faptelor de corupţie săvârşite de inculpaţi, ei încercând nu doar să cumpere onestitatea lucrătorului de poliţie, ci şi să creeze astfel condiţii pentru încălcarea în continuare a legii de către M.R.
Dincolo de gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite de inculpaţi, nici datele ce caracterizează persoana acestora nu îi recomandă pentru sancţiunile stabilite de instanţa de apel.
Astfel, ambii inculpaţi s-au mai aflat anterior în conflict cu legea penală, M.V. fiind recidivist postexecutoriu (două condamnări anterioare), iar M.R. sancţionat administrativ de două ori pentru infracţiuni contra patrimoniului.
În plus, niciunul dintre inculpaţi nu a conştientizat şi nu şi-a asumat gravitatea faptelor comise, încercând să prezinte o altă realitate, în ciuda probelor evidente de vinovăţie aflate la dosar.
Faţă de cele expuse anterior, în cauză nu se justifica nici reducerea cuantumului pedepselor şi nici schimbarea (parţială) a modalităţii de executare, nefiind îndeplinite în cazul inculpatului M.R. condiţiile art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen.
În consecinţă, Curtea constată că recursul Parchetului este fondat şi va fi admis conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmând a fi casată decizia instanţei de apel şi menţinută sentinţa instanţei de fond.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 102/ AP din 3 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 12 din 21 martie 2012 a Tribunalului Covasna.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.R. şi M.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1780/2013. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1694/2013. Penal → |
|---|
