ICCJ. Decizia nr. 1683/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.), asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.), i
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1683/2013
Dosar nr. 2855/2/2013
Şedinţa publică din 17 mai 2013
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 mai 2013 pronunţată în dosarul nr. 2855/2/2013, cu privire la recurentul inculpat N.T.I., în baza art. 1608 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.T.I. şi, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acelaşi inculpat.
De asemenea, prin aceeaşi încheiere, în baza art. 1451 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus luarea faţă de inculpaţii N.O., V.D.C., Z.A.R. şi S.O. a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b)să se prezinte la organul de supraveghere, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1451 raportat la art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., a impus inculpaţilor ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, să respecte următoarele obligaţii: să nu se apropie de martori şi de coinculpaţi, cu excepţia inculpatei N.O., căreia nu i se impune obligaţia de a nu se apropia de coinculpatul N.T.I. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
În baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
Pentru a pronunţa această încheiere, în ceea ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.V.I., analizând conţinutul cererii, declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei şi materialul de urmărire penală din Dosarul nr. 402/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea a reţinut următoarele:
La data de 23 ianuarie 2013, în cadrul Dosarul nr. 418/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea recursului formulat de D.N.A. şi arestarea preventivă a inculpatului N.T.I. pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a măsurii arestării preventive, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 3/ U din data de 23 ianuarie 2013, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Curtea a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 402/P/2012, din data de 17 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru următoarele fapte:
- în perioada 2009 - 2010, în repetate rânduri şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea inculpatei N.O. şi a învinuiţilor Z.A.R. şi S.O., a pretins, a primit şi a acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunţătorul M.A. - primar al comunei Jilava din judeţul Ilfov, cu titlu de mită, mai multe bunuri: - 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare - soţii N., soţii Z. şi V.D.C., la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp) - achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3.294,15 dolari S.U.A. - un televizor LED marca S., în valoare de 8.299,90 RON, în scopul de a fi soluţionate favorabil primarului dosarele aflate în instrumentarea unităţii de parchet pe care o conducea, în care, fie denunţătorul M.A. era cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate urmare a unor plângeri penale ale acestuia, faptă încadrată ca infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale);
- în cursul anului 2008, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a pretins şi primit suma de 40.000 RON, de la numitul D.M. zis C., prin intermediul avocatului Z.A.R., pentru a da o soluţie favorabilă faţă de D.M. - scoaterea de sub urmărire penală, în Dosarul cu nr. 744/P/2008, faptă încadrată ca infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.;
- la data de 09 aprilie 2009, pentru disimularea mitei pretinse de inculpatul N.T.I. constând în 3 loturi de teren intravilan (3 loturi de câte 1.000 mp fiecare la care se adaugă drumul de servitute de 707 mp), acesta, alături de ceilalţi inculpaţii şi învinuiţii implicaţi în semnarea contractelor de vânzare - cumpărare şi a contractului de împrumut fictiv a 10.000 euro, l-a determinat pe notar să autentifice aceste înscrisuri, fără ca notarul să aibă cunoştinţă despre înţelegerea frauduloasă, infracţională, existentă între participanţii N.T.I., N.O., Z.A.R., S.O., V.D.C. şi denunţător, faptă încadrată ca infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale);
- la data de 09 aprilie 2009, inculpatul N.T.I., prin mijlocirea învinuiţilor S.O. şi Z.A.R., a primit mită un teren de 1.000 mp în comuna Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive, şi astfel s-a ascuns atât suma reală a tranzacţiei cât şi adevăratul motiv al încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în scopul ascunderii originii ilicite a acestui bun. Fictivi ta tea preţului şi a contractului de vânzare cumpărare a reprezentat în fapt, atât o modalitate de ascundere a mitei cât şi ascunderea originii ilicite a bunului intrat în patrimoniul inculpatului, faptă încadrată ca infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000;
- în perioada 2009 - 2011, inculpatul N.T.I. a menţionat, în fals, în patru din declaraţiile de avere pe care era obligat să le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul Z.A.R., prin întocmirea unui contract nereal, tocmai cu scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei, faptă încadrată ca infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale);
- în perioada 2009 - 2010, inculpaţii N.T.I. şi V.D.C., prim procuror şi respectiv procuror, inculpata N.O. şi învinuiţii S.O. şi Z.A.R. s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni de corupţie, în scopul pretinderii şi/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri (terenuri, achitarea unor servicii ocazionate de călătorii în străinătate, televizor LED) în exercitarea atribuţiilor de serviciu, faptă încadrată ca infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
După sesizarea instanţei de judecată, prin încheierea din 15 februarie 2012 măsura arestării preventive a inculpatului a fost verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în temeiul art. 3001 C. proc. pen.
Instanţa de fond a constatat că, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni (…). De asemenea, liberarea provizorie fiind o măsură preventivă, s-a apreciat că trebuie să asigure scopul instituit de legiuitor la luarea acestora, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi anume, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea (..) inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată (…).
S-a arătat că instanţa urmează a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluţionând cererea potrivit art. 1608a C. proc. pen., constată că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din analiza dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că liberarea provizorie este o măsură facultativă, aşa cum rezultă din sintagma „se poate acorda", beneficiul liberării provizorii nefiind un drept al inculpatului.
Observând că norma prevăzută în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. nu conţine o enumerare limitativă a cazurilor în care nu se poate acorda liberarea provizorie, ci instituie în mod imperativ interdicţia acordării liberării provizorii în cele două cazuri menţionate, dar fără ca prin acesta să se îngrădească posibilitatea acordată instanţei prin alin. (1) al textului menţionat de a respinge cererea de liberare provizorie pentru motive care nu se circumscriu neapărat cazurilor din alin. (2) şi care, deci, rămân la aprecierea sa, în funcţie de datele concrete ale fiecărei speţe, instanţa de fond a procedat la verificarea măsurii în care buna desfăşurare a procesului penal ar fi ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Astfel, s-a constatat că din coroborarea textelor legale care reglementează măsura arestării preventive şi, respectiv, liberarea provizorie sub control judiciar, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive, interpretare confirmată de decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii. în raport de această interpretare, Curtea a constatat că se menţin temeiurile arestării preventive - art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., situaţia nefiind schimbată de la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive în temeiul art. 300 C. proc. pen.
Curtea a reţinut faptul că indiciile temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. şi art. 143 C. proc. pen. - ale săvârşirii de către inculpat a faptelor pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive rezultă din materialul probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile coinculpaţilor, declaraţiile inculpatului N.T.I. (prin care acesta recunoaşte anumite acte materiale, dar circumstanţiat, invocând primirea unor sume de bani sau bunuri cu o altă cauză juridică decât scopul avut în vedere de art. 254 C. pen.), înscrisurile bancare, declaraţiile date de martorul denunţător M.A., declaraţiile martorilor, procesul-verbal de punere în executare a percheziţiei domiciliare şi înscrisuri.
Pe de altă parte, instanţa de fond a considerat că în cauză există situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., constând în aceea că inculpatul a comis fapte pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. în ceea ce priveşte această ultimă condiţie, Curtea a avut în vedere periculozitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele, precum şi împrejurarea că inculpatul avea calitatea de prim-procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
S-a arătat că liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, cu diferenţa că instanţa poate aprecia că menţinerea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii.
Curtea a considerat că pentru a se răspunde exigenţelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c) CEDO, instanţa trebuie să analizeze - fie la cererea inculpatului, fie din oficiu - şi posibilitatea luării unor măsuri alternative şi, numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret, să se procedeze la luarea sau menţinerea măsurii privative de libertate a inculpatului (cauza McKay c Regatului Unit).
Jurisprudenţa CEDO în materie, respectiv cauzele Letellier c. Franţei şi Wemhoff c Germaniei statuează o serie de principii generale referitoare la privarea de libertate a inculpatului în timpul procesului penal. Astfel, în cauza Wemhoff c. Germaniei s-a statuat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsă.
În cauza Letellier c. Franţei, CEDO a arătat că pot fi invocate mai multe motive pentru care se poate refuza punerea în libertate provizorie a unui inculpat, respectiv: a. existenţa riscului influenţării martorilor, însă acesta se poate diminua odată cu trecerea timpului; b. existenţa riscului de a se sustrage de la desfăşurarea procesului penal, arătând că pericolul sustragerii de la procesul penal nu se poate aprecia numai pe baza gravităţii pedepsei pe care o riscă persoana respectivă, c. necesitatea apărării ordinii publice, arătând că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puţin pentru o perioadă de timp. De asemenea, CEDO a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (Labita c Italiei).
Curtea a mai reţinut că la soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei asemenea cereri trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului, în acest sens fiind şi jurisprudenţa C.E.D.O. care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).
Instanţa de judecată a reţinut că inculpatul prezintă circumstanţe personale favorabile: nu are antecedente penale, are o familie organizată, a fost bine integrat în comunitatea locală.
Pe de altă parte, instanţa a apreciat că în cauză există riscul ca odată pus în libertate, inculpatul să poată influenţa declaraţiile coinculpaţilor şi ale martorilor ce i-au fost prieteni apropiaţi (după chiar propriile susţineri), fiind necesară privarea de libertate în vederea apărării ordinii publice, în raport de periculozitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, de modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele (inculpatul este acuzat de săvârşirea mai multor fapte de luare de mită, una dintre ele comisă printr-o pluralitate de acte de executare), precum şi circumstanţele personale ale acestuia (inculpatul era parte a sistemului judiciar, având în atribuţiile de serviciu verificarea legalităţii soluţiilor pronunţate de organul de urmărire penală şi avea funcţie de conducere care îi permitea intervenţia în sistemul de repartizare a dosarelor).
Curtea nu a manifestat convingerea că interdicţia ca inculpatul să ia legătura cu inculpaţii şi martorii - care poate însoţi liberarea provizorie - ar fi suficientă pentru a se asigura că declaraţiile acestora nu sunt influenţate, în condiţiile în care inculpaţii au avut suficient timp pentru a-şi dezvolta o reţea de relaţii şi intermediari, după cum indică probele administrate în cursul urmăririi penale.
Chiar dacă inculpatul nu ar mai fi luat legătura cu coinculpaţii de mai mult timp, acest aspect nu exclude o posibilă relaţionare, având în vedere faptul că, între timp, inculpatul este cercetat în prezentul dosar chiar pe baza declaraţiilor date de coinculpaţi şi martori între timp. Faptul că la luarea măsurii arestării preventive nu s-a avut în vedere temeiul prevăzut de art. 148 lit. a şi b C. proc. pen. nu exclude posibilitatea instanţei de a constata că există un anumit risc al influenţării bunei desfăşurări a procesului penal la momentul analizei oportunităţii liberării provizorii.
Stabilirea cauzei juridice a primirii banilor şi altor foloase, precum şi identificarea persoanei care a avut iniţiativa activităţii infracţionale urmează a fi făcute de către instanţa de judecată cu ocazia cercetării judecătoreşti (având în vedere că o parte dintre coinculpaţi şi martorul denunţător îl indică pe inculpatul Neagu că fiind cel care a solicitat bunurile). De altfel, plasarea iniţiativei în sarcina altui participant la activitatea infracţională nu este de natură a diminua participaţia inculpatului Neagu având în vedere că acesta are pregătire juridică (astfel încât cunoştea foarte bine elementele materiale alternative ale infracţiunii de luare de mită) şi era în măsură să anticipeze consecinţele faptelor sale.
Prin urmare, Curtea a apreciat că necesitatea prezervării ordinii publice şi a bunei desfăşurări a procesului penal în scopul aflării adevărului primează în cauză, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, care vor fi reanalizate pe măsură ce instanţa va administra mijloacele de probă
Reţinând că s-a invocat în susţinerea cererii egalitatea de tratament cu alţi inculpaţi, cercetaţi în stare de libertate, Curtea a apreciat că decizia de admitere sau respingere a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie luată în urma analizei individuale a fiecărui caz în parte, iar nu prin analogie cu situaţia altor persoane, fie ele cercetate în aceeaşi cauză penală, cu atât mai mult cu cât situaţia inculpaţilor nu este identică, luându-se în considerare participarea concretă a fiecărui inculpat, precum şi precum, circumstanţele personale ale acestuia şi poziţia sa procesuală.
Oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar a fost evaluată de Curte prin raportare la stadiul actual al procedurii, probaţiunea nefiind începută, iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpatului nu a fost considerată ca disproporţionată, în raport de importanţa şi complexitatea cauzei, precum şi de gravitatea faptelor imputate.
Întrucât Curtea a apreciat că, în raport de circumstanţele reale ale cauzei şi personale ale inculpatului, scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, prin încheierea din 9 mai 2013 a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul N.T.I.
Împotriva acestei încheieri, la 10 mai 2013 a declarat recurs inculpatul N.T.I.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci doar oral, aşa cum s-a arătat în partea introductivă a acestei decizii, susţinerile recurentului inculpat şi ale Ministerului Public urmând a nu mai fi reluate. Recursul este nefondat.
Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată critica adusă încheierii atacate ca neîntemeiată.
În cauză, în mod corect a constatat Curtea de Apel Bucureşti întrunirea condiţiilor legale ale cererii, potrivit în art. 1602 C. proc. pen., în sensul că, infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N.T.I. sunt infracţiuni intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Instanţa de recurs reţine că inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale); luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.; asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000; participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale); spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Fiind întrunite condiţiile legale prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar este, în principiu, admisibilă, astfel cum, în mod corect, a reţinut Curtea.
Înalta Curte subliniază aceea că, potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie se poate acorda de către instanţă, de unde se deduce că această dispoziţie legală consacră o vocaţie legală a recurentului de a beneficia de instituţia liberării condiţionate, instanţa fiind aceea care poate aprecia asupra temeiniciei cererii, în concordanţă cu practica instanţelor naţionale şi cu a celor europene, aşa cum rezultă şi prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei din 13 decembrie 2005 şi Georgieva contra Bulgariei din 3 iulie 2008.
Prin urmare, fără a nega posibilitatea oricărui inculpat de a cere liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune în tot cursul procesului penal, potrivit art. 5 C. proc. pen. sau art. 5 paragraful 3 din CEDO, această posibilitate constituie o facultate pentru instanţa de judecată, iar oportunitatea cererii trebuie atent analizata, aşa cum o cer dispoziţiile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen., garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula o atare cerere neechivalând cu însăşi admiterea cererii în orice condiţii.
Din această perspectivă, în ceea ce priveşte analiza întreprinsă de instanţă asupra întrunirii condiţiilor de fond ale cererii, respectiv dacă, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei există sau nu date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni ori dacă acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor sau a martorilor, precum şi în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului, Înalta Curte constată că nu se justifică punerea inculpatului în libertate la acest moment, încheierea atacată fiind temeinică şi legală.
În acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă în ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor şi urmările acestora, ce au determinat o importantă influenţă asupra intereselor membrilor societăţii.
Astfel, în sarcina recurentului inculpat s-a reţinut că în perioada 2009 - 2010, în repetate rânduri şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea celorlalţi inculpaţi şi învinuiţi din cauză, a pretins, primit şi acceptat, pentru sine sau pentru altul, de la denunţătorul M.A. - primar al comunei Jilava din judeţul Ilfov - cu titlu de mită, 3 loturi de teren intravilan, achitarea mai multor cheltuieli de cazare în SUA în cuantum de 3294,15 dolari S.U.A., un televizor LED marca S. în valoare de 8.299,90 RON, în scopul de a fi soluţionate favorabil primarului dosarele aflate în instrumentarea unităţii de parchet pe care o conducea; a pretins şi primit suma de 40.000 RON de la numitul D.M. zis C., prin intermediul avocatului Z.A.R., pentru a da o soluţie favorabilă faţă de Dinu Mihai; a determinat un notar public - fără ca notarul să aibă cunoştinţă despre înţelegerea frauduloasă, infracţională, existentă între participanţi - să autentifice contracte de vânzare - cumpărare şi un contract de împrumut fictiv a 10.000 euro pentru disimularea mitei pretinse; a primit mită un teren de 1.000 mp în comuna Jilava, prin întocmirea unor contracte fictive; a menţionat, în fals, în patru din declaraţiile de avere pe care era obligat să le completeze în calitatea sa de procuror, că a împrumutat suma de 10.000 de euro de la învinuitul Z.A.R., prin întocmirea unui contract nereal în scopul de a disimula modalitatea de remitere a mitei; împreună cu V.D.C., N.O., S.O. şi Z.A.R. s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni de corupţie, în scopul pretinderii şi/sau acceptării, în mod repetat, de diferite bunuri.
Faţă de gravitatea faptelor menţionate, referitor la care există indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. şi art. 143 C. proc. pen. - că au fost săvârşite de către recurentul inculpat, rezultă cu evidenţă aceea că, în eventualitatea lăsării în libertate a inculpatului N.T.I. există un pericol concret pentru ordinea publică, dedus din însăşi implicarea inculpatului în comiterea unor asemenea infracţiuni de corupţie, spălare de bani, fals în declaraţii şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevalându-se de autoritatea şi de influenţa funcţiilor deţinute.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte împărtăşeşte argumentele instanţei de fond, care a reţinut că circumstanţele reale ale faptelor, dar mai ales circumstanţele personale ale recurentului inculpat (era jurist, parte a sistemului judiciar cu atribuţii de serviciu verificarea legalităţii soluţiilor pronunţate de organul de urmărire penală, cu o funcţie de conducere care îi permitea intervenţia în sistemul de repartizare a dosarelor), în loc să determine un grad de periculozitate mai redus, dimpotrivă, conduc spre accentuarea pericolului social concret ocazionat de punerea sa în libertate şi spre concluzia unei posibilităţi sporite de zădărnicire a aflării adevărului, prin influenţarea martorilor şi celorlalţi inculpaţi din dosar, în condiţiile în care inculpaţii au avut suficient timp pentru a-şi dezvolta o reţea de relaţii şi intermediari, după cum indică probele administrate în cursul urmăririi penale.
Înalta Curte consideră că faptele săvârşite de inculpat sunt de natură a produce indignare profundă printre cetăţeni, astfel încât singura măsură menită să protejeze ordinea publică şi să asigure buna desfăşurare a procesului penal este detenţia preventivă a inculpatului, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească încă nu a început.
În concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene, instanţa constată că în astfel de situaţii, interesul protejării ordinii publice prevalează faţă de regula generală a judecării în stare de libertate, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie.
În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului inculpat, înalta Curte a apreciat că instanţa de fond a procedat corect atunci când a decis că în vederea asigurării scopului bunei desfăşurări a procesului penal, nu este oportună, la acest moment, liberarea provizorie a recurentului inculpat, chiar condiţionată de un anumit control judiciar.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din 9 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 2855/2/2013.
În baza art. 192 alin (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.T.I. împotriva încheierii din 9 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 2855/2/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând .onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 1012/2013. Penal → |
|---|
