ICCJ. Decizia nr. 1792/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1792/2013

Dosar nr. 55280/3/2011/a13

Şedinţa publică din 24 mai 2013

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 mai 2013 pronunţată în dosarul nr. 55280/3/2011 (25/2013), Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, printre altele, în baza art. 300² C. proc. pen. raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor I.A., S.C.D. şi N.T.

A menţinut măsura arestării preventive.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive – art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen. - se menţin şi în prezent, neimpunându-se în continuare privarea de liberare a inculpaţilor.

S-a mai arătat că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 paragraf 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.

Împotriva acestei încheieri în termen legal au declarat recursuri inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpaţii I.A. şi N.T. a pus concluzii de admitere a recursurilor, solicitând casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea acestora în stare de libertate întrucât la acest moment procesual nu mai subzistă temeiurile avute în vedere iniţial la luarea acestei măsuri.

În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Apărătorul ales al inculpatului S.C.D. a pus concluzii de admitere a recursului. A solicitat casarea încheierii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea inculpatului în stare de libertate. A arătat că termenul rezonabil al arestului preventiv a fost depăşit, că nu subzistă temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că nu există nicio probă care justifică pericolul concret pentru ordinea publică, că acest pericol a fost motivat generic de judecătorul instanţei de fond şi aşa fiind, în conformitate cu jurisprudenţa internă şi internaţională menţinerea arestării preventive cu privire la acest inculpat este nelegală.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 300² C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160^b C. proc. pen.

Conform acestui text de lege instanţa de judecată în exercitarea atribuţiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive.

De asemenea, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, aceasta dispune prin încheiere motivată menţinerea măsurii arestării preventive.

Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că prin sentinţa penală nr. 785 din 13 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 55280/3/2011, s-au dispus următoarele:

I. În temeiul disp. art. 174-175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. - 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea disp. art. 37 lit. a) şi b) C. pen. condamnă pe inculpatul I.A. zis „S.G.”, la pedeapsa de 25 de ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 61 C. pen. revocă liberarea condiţionată din pedeapsa rezultanţă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă la 13 octombrie 2003 şi contopeşte restul de 1164 de zile cu pedeapsa de mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (2¹) lit. a), c) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea disp. art. 37 lit. a) şi b) C. pen. condamnă pe inculpatul I.A. la pedeapsa de 25 de ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen.

În temeiul disp. art. 61 C. pen. revocă liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă la 13 octombrie 2003 şi contopeşte restul de 1164 de zile cu pedeapsa de mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea disp. art. 37 lit. a) şi b) C. pen. condamnă pe inculpatul I.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 61 C. pen. revocă liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă la 13 octombrie 2003 şi contopeşte restul de 1164 de zile cu pedeapsa de mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a –II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare pe care o sporeşte cu 2 ani închisoare, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 27 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului.

În temeiul disp. art. 88 C. pen. compută prevenţia de la de la 3 iunie 2011 la zi.

II. În temeiul disp. art. 174-175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. - 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea disp. art. 37 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul N.T. la pedeapsa de 23 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 86⁴ C. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei sect. 1 Bucureşti, definitivă la data de 6 octombrie 2008, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a –II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (2¹) lit. a) şi c) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea disp. art. 37 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul N.T. la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 86⁴ C. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei sect. 1 Bucureşti, definitivă la data de 6 octombrie 2008, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa de mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 192 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. cu aplicarea disp. art. 37 lit. a) condamnă pe inculpatul N.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 86⁴ C. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei sect. 1 Bucureşti, definitivă la data de 6 octombrie 2008, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa de mai sus urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului şi pedepsele complementare aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului.

În temeiul disp. art. 88 C. pen. compută prevenţia pentru inculpatul N.T. de la 25 octombrie 2011 la zi .

III. În temeiul disp. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la 174-175 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. - 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. condamnă pe inculpatul S.C.D., la pedeapsa de 23 de ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (2¹) lit. a) şi c) şi alin. (3) teza I C. pen. condamnă pe inculpatul S.C.D. la pedeapsa de 20 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. condamnă pe inculpatul S.C.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev de art. 74 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi disp. art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 23 de ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului S.C.D.

În temeiul disp. art. 88 C. pen. compută prevenţia pentru inculpatul S.C.D. de la 13 septembrie 2011 la zi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T., Curtea de Apel Bucureşti fiind investită cu soluţionarea căilor de atac.

Procedând la verificarea legalităţii arestării preventive, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală a apreciat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor I.A., S.C.D. şi N.T. reţinând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

La dosar există probe şi indicii temeinice că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina acestora fiind în acest mod incidente dispoziţiile art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 68¹ C. proc. pen.

Astfel, există presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi şi ulterior trimişi în judecată şi condamnaţi, respectiv că la data de 19 noiembrie 2008, inculpaţii I.A. zis „S.G.”, N.T. şi S.C.D., în baza unei informaţii (privind existenţa unor sume importante de bani şi a altor bunuri de valoare) obţinute de inculpatul I.A. zis “S.G.”, au elaborat un plan, şi-au procurat mijloacele necesare comiterii faptei (obiecte de vestimentaţie care să le mascheze înfăţişarea, autoturism etc.) şi s-au deplasat la locuinţa victimei cu un autoturism care îi aparţinea inculpatului S.C.D. şi care a fost condus de către acesta.

S-a reţinut că după ce au ajuns la faţa locului, beneficiind de sprijinul inculpatului S.C.D., care a rămas în autoturismul cu care cei trei inculpaţi veniseră, pentru a le asigura paza şi ulterior, scăparea, inculpaţii N.T. şi I.A. au pătruns fără drept în locuinţa victimei Z.N., în vârstă de 74 de ani.

Pentru a o determina pe victimă să spună unde se află sumele de bani, inculpaţii I.A. şi N.T. au exercitat mai mult timp asupra acesteia acte de violenţă (excesive în raport cu actele necesare şi suficiente comiterii faptei, precum şi cu particularităţile psiho-fizice ale victimei şi cu scopul patrimonial urmărit).

Apoi, inculpaţii N.T. şi I.A. au sustras suma de 250.000 de lei, un autoturism şi mai multe bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 490.000 de lei.

Victima Z.N. a suferit leziuni grave, fiind transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde la data de 01 aprilie 2009 a decedat.

Şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani închisoare, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modalitatea de comitere a faptelor (în mod premeditat, de mai multe persoane împreună), urmările produse (decesul victimei), mobilul pentru care au fost comise faptele (sustragerea de bunuri), precum şi impactul negativ asupra opiniei publice.

Rezonanţa socială a faptelor reprezintă de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret şi aceasta este evidentă în cauza de faţă.

Prin lăsarea în libertate a inculpaţilor s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă, în rândul opiniei publice, fapt care, în final, s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie, în condiţiile în care cetăţenii ar constata că persoane acuzate de săvârşirea unor infracţiuni de o asemenea gravitate sunt judecate în libertate.

În plus, principiul proporţionalităţii impune ca atunci când se ia o măsură privativă de libertate, să se aibă în vedere necesitatea realizării unui echilibru între necesitatea într-o societate democratică de apărare a interesului public şi importanţa dreptului de libertate al inculpatului.

Pentru aspectele mai sus prezentate, Înalta Curte constată că acest echilibru este respectat, măsura preventivă luată împotriva inculpaţilor nefiind disproporţionată cu necesitatea apărării într-o societate democratică a interesului public.

Modalitatea în care au fost comise faptele şi natura relaţiilor socio-umane afectate, încălcarea dreptului la viaţă, impun concluzia că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar genera o stare de insecuritate, reprezentând un pericol concret pentru ordinea publică, iar interesul social al protejării societăţii primează interesului personal al inculpaţilor de a fi cercetaţi în stare de libertate.

Pentru aceleaşi considerente, Înalta Curte constată că nu se impune revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., „când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză”.

Potrivit acestui text, măsura preventivă luată în cauza dedusă judecăţii, respectiv măsura arestului preventiv a inculpaţilor, se revocă numai atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea acesteia.

Potrivit acestui text, în soluţionarea cererii de revocare a măsurii preventive a arestului preventiv a inculpatului, instanţa are obligaţia de a verifica dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive.

Ori, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat, subzistând şi în prezent.

În ceea ce priveşte înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, prevăzute de art. 145 şi art. 145¹ C. proc. pen., potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen.: „Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. "

Deci, pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă, trebuie să se schimbe temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Ori, aşa cum se arăta mai sus, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat, subzistând şi în prezent, astfel că nu se poate dispune nici revocarea măsurii arestului preventiv a inculpatului şi nici înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Înalta Curte, pentru aspectele mai sus prezentate, constată că scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere şi în raport de fapta ce formează obiectul judecăţii", se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 paragraf 3 din Convenţie, modificat prin Protocolul nr. 11, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraf 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".

Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, C.E.D.O. a statuat că acestea sunt similare cu cele referitoare şi la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi comportamentul autorităţilor competente (decizia CEDO din 31 martie 1998).

Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanţa europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanţei competente, potrivit dispoziţiilor legii naţionale sau „o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privinţă, Curtea Europeană face precizarea că noţiunea de „acuzaţie penală", în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă şi noţiunii de „urmări importante" privitoare la situaţia învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei).

Cât priveşte data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul „termenului rezonabil"', curtea a statuat că aceasta este data pronunţării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).

Ori în cauză s-a pronunţat deja o hotărâre de condamnare a inculpaţilor.

Aplicând aceste principii la speţa de faţă, durata arestării preventive a inculpaţilor nu poate fi apreciată că a depăşit un termen rezonabil, aşa cum este prevăzut de art. 5 paragraf 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menţinerii măsurii arestului preventiv este conformă şi cu aceste dispoziţii şi cu prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Având în vedere considerentele arătate, apreciind că soluţia de menţinere a arestării preventive faţă de inculpaţi dispusă de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală este legală şi temeinică, Înalta Curte în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.

În temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi I.A. şi N.T. la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurentul inculpat S.C.D. la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.A., S.C.D. şi N.T. împotriva încheierii din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 55280/3/2011(25/2013).

Obligă recurenţii inculpaţi I.A. şi N.T. la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat S.C.D. la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 mai 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1786/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1805/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1792/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1792/2013. Penal