ICCJ. Decizia nr. 2007/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2007/2013

Dosar nr. 5966/105/2012

Şedinţa publică din 10 iunie 2013

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Examinând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 415 din 15 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 174 C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C.M., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 7 ani închisoare.

S-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani, începând după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 4 august 2012 la zi.

În baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuţitului folosit la comiterea infracţiunii, ridicat de la acesta şi depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Prahova, potrivit procesului verbal din data de 10 august 2012.

În temeiul dispoziţiilor art. 14-15 C. proc. pen. s-a luat act că succesorii victimei R.F., numitele C.G. şi S.A.E. nu s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal împotriva inculpatului.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 858/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a reţinut aceasta situaţie de fapt pe baza următoarelor probatorii administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, raportul medico-legal din 4 august 2012 al S.M.L. Ploieşti.

După consultarea cu apărătorul ales inculpatul R.C.M. a precizat că solicită aplicarea în cauza a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. privind judecarea cauzei pe baza recunoaşterii vinovăţiei.

Inculpatul a fost ascultat în condiţiile prevăzute de art. 320 alin. (1), (2), (3) şi (7) C. proc. pen., acesta precizând personal, că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, în modalitatea descrisă în rechizitoriul parchetului, îşi însuşeşte în întregime probatoriile administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi pe baza cărora solicita să fie judecat, că nu solicita administrarea altor probatorii cu excepţia înscrisurilor în circumstanţierea personală a acestuia.

Instanţa de fond a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi constatând că nu există niciun impediment, a admis cererea de judecare potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. pe baza recunoaşterii vinovăţiei făcute de inculpat şi a acordat cuvântul părţilor în dezbateri.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală aşa cum prevăd dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. precum şi declaraţia inculpatului data în faţa instanţei de judecată în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea faptei reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei şi următoarea situaţie de fapt:

La data de 3 august 2012, începând cu orele 13:30 şi până în jurul orelor 19:00, conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, respectiv C.M. şi R.F.M., inculpatul R.C.M. a prestat diferite activităţi gospodăreşti atât la locuinţa acestuia din urma cat şi la cea a numitului C.C., ocazie cu care a consumat băuturi alcoolice.

La locuinţa lui C.C. a desfăşurat diverse activităţi şi tatăl inculpatului, R.F., fără însă ca între aceştia să existe neînţelegeri.

După încetarea activităţii, R.F. a plecat la domiciliul sau fiind urmat după un timp de inculpat, aceştia locuiau în acelaşi imobil din anul 2005, între aceştia existând o stare conflictuala.

Aşa cum a rezultat din declaraţia inculpatului, la momentul la care a venit în domiciliu, tatăl acestuia i-a reproşat că a întârziat, între aceştia având loc discuţii contradictorii, ca de obicei generate de lipsa banilor şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Inculpatul a susţinut că a fost lovit cu coada unui toporaş peste mână şi ceafă, moment în care în mod spontan a luat de pe masa situată pe holul locuinţei un cuţit de bucătărie cu lungimea de 22,5 cm, cu care a aplicat o singura lovitura victimei în zona toracelui, ceea ce a dus la scurt timp la decesul acesteia.

Victima R.F. a fost găsită decedată pe scările de la intrarea în imobil, într-o baltă de sânge, iar în urma examinării de către medicul legist s-a stabilit ca aceasta prezenta o plagă înjunghiată în zona superioară a toracelui, de sus în jos, pe corpul acesteia nefiind descoperite şi alte semne de violenţă.

Obiectul găsit la săvârşirea infracţiunii a fost găsit pe masa din bucătărie prezentând pete brun roşcate ce păreau a fi sânge.

Deşi inculpatul a susţinut că a recurs la aceasta modalitate pentru a se apăra de un posibil atac din partea victimei, ce avea în mână o toporişca, însă orientată cu tăişul în jos, lipită de picioare, această susţinere este neverosimilă ţinând cont de faptul că toporişca a fost găsită la o distanţă de circa de 1,80 m lateral stânga de locul unde se afla cadavrul, aceasta fiind rezemată de zidul locuinţei şi neprezentând urme de sânge.

Chiar dacă anterior săvârşirii faptei, între cei doi au existat discuţii contradictorii şi posibil acte de violenţă, instanţa de fond a arătat că nimic nu justifică o ripostă din partea inculpatului după momentul în care acestea au încetat.

Chiar şi existenţa deselor neînţelegeri dintre inculpat şi victima nu pot conduce la reţinerea scuzei provocării, în speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, fiind vorba de un conflict spontan, întrucât pe parcursul zilei de 3 august 2012, când cei doi s au aflat în locuinţele vecinilor la care au prestat diferite activităţi gospodăreşti, între aceştia nu au existat neînţelegeri sau discuţii.

S-a mai reţinut că după săvârşirea faptei, inculpatul a mers la locuinţa numitei C.M. rugând-o insistent să anunţe organele de politie şi salvarea întrucât şi-a omorât tatăl, fiind foarte liniştit şi vorbind cu multă seninătate.

Numitul R.F.M., aflat în curtea numitei C.M., a observat că mâinile inculpatului erau pătate de sânge, astfel că au sesizat organele de poliţie, care împreună cu inculpatul au mers la locuinţa acestuia unde au constatat că cele sesizate se confirmau.

Împrejurarea că între inculpat şi victima exista o stare tensionată rezultă din actele puse la dispoziţie de către organele de poliţie din care rezulta că atât unul cât şi celalalt au recurs la violenţe unul împotriva celuilalt, fiind sancţionaţi la data de 21 august 2011 cu amenda contravenţională.

În anul 2006, inculpatul R.C.M. şi-a retras plângerea formulata împotriva lui R.F. pentru infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2). C. pen.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale asupra cadavrului numitului R.F. de către medicii legişti din cadrul S.M.L. Ploieşti, iar din concluziile preliminare a rezultat că moartea numitului R.F. a fost violentă şi a survenit ca urmare a hemoragiei interne consecutive unei plăgi tăiate-înţepate, toracale, sânga cu interesarea cordului, putând fi produsă prin lovire cu corp tăietor înţepător.

Ulterior, a fost finalizat raportul medico-legal din care rezultă că moartea numitului R.F. a fost violentă şi a survenit ca urmare a hemoragiei interne consecutiva unei plăgi tăiat-înţepate toracale cu interesarea cordului şi hemotorax şi hemopericard consecutiv, costatându-se leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur (leziunile faciale) şi corp tăietor-înţepător cuţit (leziunea torace), ce pot data din 3 august 2012, între leziunea toracală şi deces există legătură de cauzalitate directă imediată. Sângele recoltat conţine 2,45 gr % alcool.

Instanţa de fond a constatat că în drept, fapta inculpatului R.C.M., în seara zilei de 3 august 2012, pe fondul unui conflict spontan generat de lipsa banilor şi a consumului de băuturi alcoolice, a aplicat cu cuţitul o singură lovitură, în zona toracelui victimei R.F. (tatăl său), ce a condus la scurt timp la decesul acestuia, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 -175 alin. (1) lit. c) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă, prevăzute de textele de lege incriminatoare, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 320¹ alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen., de gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, care rezultă în principal din modalitatea de săvârşire a infracţiunii, inculpatul a lovit-o pe victima cu un corp dur (leziunile faciale) şi corp tăietor-înţepător-cuţit (leziunea torace) ce pot data din 3 august 2012, decesul acestuia producându-se prin hemoragie interna consecutiva unei plăgi tăiat-înţepat, toracale cu interesarea cordului şi hemotorax şi hemopericard consecutiv, produsă prin agresiune, între leziunile traumatice constatate şi decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă, imediată, de urmările faptei penale ale inculpatului care au condus la încălcarea unei valori fundamentale precum dreptul la viaţă, prin decesul victimei, dar şi de circumstanţele persoane ale inculpatului care nu are antecedente penale şi a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanţei.

Instanţa de fond a avut însă în vedere faptul că inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii şi că nu are antecedente penale, orientându-se către o pedeapsă spre minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, cu luarea în considerare a noilor limite de pedeapsă, rezultante urmare aplicării dispoziţiilor mai favorabile prevăzute de dispoziţiile art. 320¹ alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen.

În raport de aceste criterii de individualizare, instanţa de fond a arătat că prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, după aplicarea şi a cauzelor de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., se poate atinge atât scopul preventiv educativ cât şi cel sancţionator al pedepsei aplicate inculpatului.

Potrivit criteriilor de individualizare arătate instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, în condiţiile reţinerii şi a dispoziţiilor art. 320 alin. (1), (4), (6) şi (7) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea de omor calificat a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Astfel, potrivit criteriilor de individualizare arătate pe larg mai sus, instanţa în baza dispoziţiilor art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., infracţiunea de omor calificat, l-a condamnat pe inculpatul R.C.M. în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, la 7 ani închisoare.

De asemenea, în baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe toată durata executării pedepsei principale.

În raport de gradul de pericol social deosebit, de rezonanţa socială a faptei penale comise de inculpat, mai ales în rândul comunităţii din care provine, instanţa de fond a arătat că subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere de instanţă cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, motive pentru care în baza dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicata durata reţinerii şi a arestării preventive de la 4 august 2012 la zi.

În baza dispoziţiilor art. 14-15 C. proc. pen. s-a luat act că succesorii victimei R.F., numitele C.G. şi S.A.E. nu s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal împotriva inculpatului.

Întrucât la săvârşirea faptei inculpatul a folosit un cuţit, în baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. prima instanţă a confiscat de la acesta cuţitul folosit la comiterea infracţiunii, ridicat de la acesta şi depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Prahova potrivit procesului verbal din data de 10 august 2012.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul R.C.M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a criticat sentinţa apelată, apreciind că aceasta este netemeinică şi nelegală deoarece instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă greşit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi prin reţinerea unor circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. în mod nejustificat.

Apelantul apreciază că din probele administrate în cauză a rezultat că omorul s-a realizat ca urmare a unor stări de ură şi duşmănie asociate în parte cu dorinţa de răzbunare, dar şi în condiţiile de ivire a unui conflict spontan, toate acestea pe fondul existenţei unor mentalităţi înapoiate şi a stării de alcoolism, remarcându-se totodată, slăbirea spiritului de conciliere, paralel cu existenţa unor tendinţe impulsive, agresive şi opresive din partea inculpatului.

S-a mai arătat că inculpatul este o fire amatoare de băuturi alcoolice, chiar în ziua comiterii faptelor consumând băuturi alcoolice în mai multe rânduri. Deşi starea de beţie voluntară, ocazională nu poate fi reţinută ca circumstanţă agravantă, totuşi s-a arătat că aceasta relevă periculozitatea sporită a inculpatului şi dovedeşte perseverenţă infracţională şi fermitatea deciziei sale antisociale. Totodată, recurentul a arătat că inculpatul este o fire violentă, motiv pentru care relaţiile dintre el şi victimă au fost tensionate de mai multă vreme.

În acest sens, s-a arătat că la data de 21 august 2011, organele de poliţie au sancţionat cu amendă contravenţională pentru actele de violenţă la care au recurs atât inculpatul cât şi victima. De asemeni, în anul 2006, între inculpat şi victimă au avut loc alte violenţe în urma cărora R.C.M. şi-a retras plângerea pentru art. 180 alin. (2) C. pen.

Apelantul a mai arătat că inculpatul are o pregătire şcolară minimă (8 clase) ceea ce reflectă o lipsă de educaţie instrucţie şcolară şi cultură. Acesta trebuia să manifeste înţelegere chiar dacă victima i-ar fi greşit cu ceva deoarece nu victima avea obligaţia faţă de inculpat ci dimpotrivă inculpatul trebuia să aibă o conduită respectuoasă faţă de victimă. Intenţia de ucidere se poate deduce şi din cunoaşterea de către infractor a stării victimei în raport de care a acţionat, fiind cunoscut că în cazul persoanelor în vârstă sunt suficiente acte minime de violenţă pentru producerea rezultatului constând în moartea acestora.

Omorul săvârşit asupra unei rude apropiate este o faptă care relevă un pericol extrem deoarece victima mizând pe afecţiunea presupusă a autorului nu este avizată de intenţiile acestuia şi nici nu ia măsuri de apărare ceea ce poate să înlesnească comiterea infracţiunii.

În aceste condiţii, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracţiunii cu impact social deosebit ar echivala cu încurajarea tacită a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei.

În consecinţă, apelantul a arătat că aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare, este netemeinică şi nelegală întrucât este coborâtă mult sub minimul special fără să reflecte periculozitatea faptelor săvârşite de acesta şi nu asigură realizarea funcţiilor sancţiunii penale de constrângere şi reeducare ori a scopului acesteia de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.

Totodată, adoptarea unei atitudini intransigente faţă de cei care nesocotesc exigenţele legii penale lovind în interesele personale ale celorlalţi, impune un tratament penal corespunzător pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului.

Analizând considerentele avute în vedere de instanţa fondului se observă că s-a arătat că se vor avea în vedere la individualizarea juridică a pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzută de textele de lege incriminatoare, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 320 alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen., de gradul de pericol social concret al faptei (rezultat din modalitatea de săvârşire a infracţiunii, inculpatul a lovit victima cu un corp dur şi corp tăietor înţepător), de urmările faptei penale, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale şi a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei.

Aceste elemente se regăsesc în criteriile generale de individualizare enumerate la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) dar instanţa nu face trimitere în considerente în mod direct la textul art. 74 C. pen. ce enumera împrejurările ce pot constitui circumstanţe atenuante, rezumându-se ca în dispozitiv să reţină art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

A mai arătat apelantul că se poate deduce că instanţa a avut în vedere că inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii şi că nu are antecedente penale, pentru aceasta motivând orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, cu luarea în considerare a noilor limite de pedeapsă potrivit cauzei de reducere instituite de art. 320 C. proc. pen.

Apelantul apreciază că instanţa nu poate face o dublă valorizare a faptului că inculpatul recunoaşte săvârşirea faptei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, reducând în două etape pedeapsa (ca efect al art. 320¹ C. proc. pen. şi al art. 74 lit. c) C. pen.).

Lipsa antecedentelor penale reprezintă starea de normalitate, neputând fi identificată în cazul inculpatului R.C.M. cu circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., conduită bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii. După cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost implicat şi în alte conflicte familiale îndreptate contra tatălui său, devenit victimă a omorului. Din actul medico-legal se reţin şi alte acte de violenţă, materializate în leziuni faciale, nu numai actul ce a dus la suprimarea vieţii, în mod direct.

Pentru toate aceste considerente, apelantul apreciază că în cauză nu se impun a fi reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen. şi nici coborârea pedepsei într-o măsură atât de semnificativă sub limita de pedeapsă prevăzută de lege. Pentru infracţiunea prevăzută de art. 174-175 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. pedeapsa trebuie să se situeze între limitele de 10 şi respectiv 16 ani şi 8 luni.

S-au invocat în acest sens dispoziţiile deciziei penale nr. 754 din 15 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform cărora, în cazul aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptei nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică.

Apelantul apreciază că dispoziţia menţionată poate fi aplicată concomitent cu dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Faţă de cele arătate mai sus, apelantul a solicitat în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi pronunţarea unei noi hotărâri în sensul celor precizate.

În şedinţa publică din data de 4 martie 2013, apelantul-inculpat R.C.M. prezent în instanţă şi având cuvântul în prezenţa apărătorului său, a declarat că înţelege să-şi retragă apelul formulat.

Prin decizia penală nr. 43 din 4 martie 2013 poronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinţei penale nr. 415 din 15 noiembrie 2012 pronunţate de Tribunalul Prahova, pe care o desfiinţează în parte, în latură penală, în sensul că s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., privind circumstanţele atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpatului R.C.M., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, şi a majorat pedeapsa principală aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen. combinat cu art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive a acestuia de la 4 august 2012 la zi.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul R.C.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost obligat apelantul-inculpat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a constatat că apelul este fondat urmând să fie admis, pentru considerentele care succed:

Astfel, s-a reţinut că în raport de motivele principale de apel invocate, s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi prin reţinerea unor circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., hotărârea este supusă desfiinţării atunci când faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică precum şi atunci când se constată că, faţă de situaţia de fapt reţinută prin hotărârea atacată s-au aplicat persoanei fizice sau juridice condamnate pedepse principale greşit individualizate faţă de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) în sensul că s-au aplicat pedepse prea grele sau prea uşoare în raport de aceste criterii sau, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedepse alternative, că pedeapsa alternativă aleasă nu se justifică în raport cu aceleaşi criterii.

Pornind de la aceste considerente, Curtea a constatat că, în privinţa situaţiei de fapt, instanţa de fond a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reţinând în mod corect şi complet situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele şi lucrările dosarului.

S-a reţinut în acest sens că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală ca urmare a declaraţiei inculpatului de recunoaştere în totalitate a faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei, declaraţii date în conformitate cu dispoziţiilor art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, coroborând materialul probator administrat, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, raportul medico-legal din 4 august 2012 al S.M.L. Ploieşti, rezultă atât existenţa faptei cât şi săvârşirea acesteia de către inculpat, cu vinovăţie în forma cerută de lege.

Curtea a constatat că în raport de probatoriul administrat, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt conform căreia inculpatul R.C.M., în seara zilei de 3 august 2012, pe fondul unui conflict spontan generat de lipsa banilor şi a consumului de băuturi alcoolice, a aplicat cu cuţitul o singură lovitură, în zona toracelui victimei R.F. (tatăl său), ce a condus la scurt timp la decesul acestuia, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aşa fiind, reţinând că pronunţarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe certe, sigure şi decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii reţinute în actul de sesizare a instanţei, încadrarea juridică a faptei fiind în mod corect stabilită, Curtea a constatat că instanţa de fond a soluţionat corect acţiunea penală dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de apelant dar analizată şi de instanţa de control judiciar din oficiu, Curtea a reţinut că mecanismul de individualizare a pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât şi a celor favorabile inculpatului, precum şi a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care se referă la împrejurările săvârşirii faptei, gravitatea acesteia dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce dar şi cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

S-a arătat că pedeapsa stabilită pentru fiecare infracţiune trebuie în acelaşi timp individualizată pentru a răspunde principiului proporţionalităţii în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta comisă şi răspunderea penală şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condiţiile prevăzute de art. 52 C. pen.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic şi legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situaţia de fapt reţinută şi datele care caracterizează persoana inculpatului, Curtea a constatat că sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicată inculpatului, pentru fapta comisă, prima instanţă nu a realizat o corectă individualizare a pedepsei.

Astfel, potrivit dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Totodată, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, trebuie să se aibă în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, împrejurările în care au fost comise, urmarea produsă, precum şi persoana inculpatului.

În cauza de faţă, pedeapsa principală de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, din punctul de vedere al cuantumului, nu corespunde gravităţii faptei, a periculozităţii inculpatului şi nici gradului de pericol social ridicat al infracţiunii comise, sancţionată cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, limitele reduse fiind de la 10 la 16 ani şi 8 luni închisoare.

S-a arătat că prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii pentru individualizarea judiciară a pedepsei elemente care se regăsesc în criteriile generale de individualizare enumerate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefăcând însă trimitere în mod direct la textul art. 74 C. pen. care prevede ce împrejurări pot constitui circumstanţe atenuante, rezumându-se ca în dispozitivul hotărârii să reţină dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi urmare reţinerii şi a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (1), (4) şi (7) C. proc. pen., a coborât pedeapsa mult sub minimul special.

Se poate deduce că instanţa a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut şi regretat comiterea faptei şi că nu are antecedente penale.

Insă instanţa nu poate face o dublă valorificare a faptului că inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi solicită ca judecata să se realizeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, reducând astfel, pedeapsa, în două etape, corespunzătoare dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 lit. c) C. pen.

În acest sens sunt şi dispoziţiile deciziei penale nr. 754 din 15 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut că în cazul aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptei nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică.

Dispoziţia menţionată poate fi aplicată concomitent cu dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (prezentarea în faţa autorităţii, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor) situaţii care însă nu se regăsesc în cauză.

În ceea ce priveşte lipsa antecedentelor penale, s-a arătat că aceasta reprezintă starea de normalitate, iar în cauza de faţă nu poate fi reţinută drept circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii întrucât din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost implicat şi în alte conflicte familiale îndreptate împotriva tatălui său.

Este de reţinut modalitatea în care fapta a fost comisă, urmare preexistentei unei stări de duşmănie, îndreptată împotriva victimei, a reducerii spiritului de conciliere, în condiţiile unui conflict spontan şi pe fondul unei stări de alcoolism.

Chiar dacă starea de beţie voluntară, ocazională nu poate fi reţinută ca circumstanţă agravantă, totuşi, aceasta relevă periculozitatea sporită a inculpatului, intenţia sa de ucidere deducându-se şi din cunoaşterea de către inculpat a stării victimei faţă de care a acţionat, cunoscut fiind faptul că în cazul persoanelor în vârstă sunt suficiente acte minime de violenţă pentru producerea rezultatului constând în moartea acestora.

Astfel, omorul săvârşit asupra unei rude apropiate este o faptă care relevă un pericol extrem, deoarece victima, mizând pe afecţiunea presupusă a autorului, nu este avizată de intenţia acestuia şi nici nu ia măsuri de apărare ceea ce poate să înlesnească comiterea infracţiunii.

Chiar dacă victima a avut la rândul său un comportament necorespunzător, nu a fost de natură a-l pune în pericol grav pe inculpat astfel încât acesta să fie nevoit să reacţioneze în acest mod.

S-a arătat că în aceste condiţii, pedeapsa de 7 ani închisoare nu reflectă periculozitatea faptei şi nu asigură realizarea funcţiilor sancţiunii penale de constrângere şi reeducare ori scopului acesteia de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, hotărârea urmând să fie reformată sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi a desfiinţat în parte sentinţa apelată, în latură penală, în sensul că a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., privind circumstanţele atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpatului R.C.M. şi a majorat pedeapsa principală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

Conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 august 2012 la zi.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul R.C.M., având în vedere manifestarea acestuia de voinţă conform menţiunilor din încheierea de şedinţă din 9 ianuarie 2013, Curtea, în baza art. 369 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 385⁴ C. proc. pen., având în vedere faptul că până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părţi îşi poate retrage calea de atac exercitată, a luat act de retragerea apelului declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul R.C.M., criticând-o pentru netemeinicie cu privire la greşita majorare a pedepsei faţă de împrejurările în care s-au comis faptele şi de circumstanţele personale ale inculpatului.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond sau redozarea pedepsei, invocând temeiul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul R.C.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că în seara zilei de 3 august 2012, pe fondul unui conflict spontan generat de lipsa banilor şi a consumului de băuturi alcoolice, a aplicat cu cuţitul o singură lovitură, în zona toracelui victimei R.F. (tatăl său), ce a condus la scurt timp la decesul acestuia.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală respectiv, procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor, raportul medico-legal din 4 august 2012 al S.M.L. Ploieşti, coroborate cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului care a solicitat judecarea în baza procedurii simplificate şi aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

În ce priveşte critica adusă de inculpat cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzută de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., invocat prin motivele de recurs. Potrivit acestui text de lege, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care acestea sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înţeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, aşa încât, după modificările menţionate, temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să menţină în cadrul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. Aceasta este raţiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., şi apare ca fiind nefondată.

Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea şi arestarea preventivă de la 4 august 2012 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C.M. împotriva deciziei penale nr. 43 din 4 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 august 2012 la 10 iunie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 2006/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2008/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 190/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1956/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1957/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2006/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2008/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2009/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2010/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2011/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006), infracţiuni la alte legi sp