ICCJ. Decizia nr. 2006/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2006/2013

Dosar nr. 5554/100/2012

Şedinţa publică din 10 iunie 2013

Asupra recursului penală de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 648 din 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 5554/100/2012, în temeiul art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.F., la 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 13 iunie 2012 la zi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C.I., domiciliat în comuna B., judeţ Maramureş, a sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

S-a luat act că părţile vătămate V.V. şi V.G., domiciliaţi în comuna P., sat I.M., judeţul Constanţa, nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume:

- 649,01 RON, precum şi dobânda legală aferentă în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă, către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş;

- 144,85 RON, precum şi dobânda legală aferentă în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „C.O.” Baia Mare.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv un cuţit în lungime totală de 16,5 cm şi lama de 7,3 cm, înregistrat la Registrul corpurilor delicte al instanţei.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că inculpatul T.F., în vârstă de 27 de ani şi victima V.I., în vârstă de 20 de ani, locuiau în comuna B., judeţul Maramureş şi între aceştia a existat o stare conflictuală, cauzată de relaţiile pe care le aveau cu o persoană de sex feminin din aceeaşi localitate.

La data de 12 iunie 2012, victima V.I. s-a aflat la un bar din centrul localităţii B., unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorii D.I., B.V.I., S.I. şi S.V.I. şi unde se afla şi martorul T.M., fratele inculpatului.

În jurul orei 22:00, victima V.I. a părăsit barul şi s-a îndreptat pe jos spre locuinţa sa, fiind urmat la scurt timp de martorul T.M. În timpul deplasării, martorul T.M. s-a întâlnit cu fratele său, inculpatul T.F. şi când l-au observat pe V.I. au început să îi adreseze cuvinte injurioase şi ameninţări.

Inculpatul T.F. s-a apropiat de victima V.I. şi au început să se lovească reciproc, iar la un moment dat, inculpatul i-a spus martorului T.M.-„M., dă cuţitul!” şi imediat i-a aplicat victimei o lovitură în partea stângă a pieptului.

Ca urmare a loviturii, victima V.I. a căzut pe marginea şanţului, iar inculpatul T.F. după ce a scos cuţitul din rană s-a îndepărtat, fiind însoţit de martorul T.M. Pe drumul spre locuinţa sa, inculpatul T.F. a aruncat cuţitul în apa râului B., unde a fost descoperit ulterior de organele de poliţie.

Deşi martorii D.I. şi S.V.I. au încercat să îi acorde victimei primul ajutor şi au solicitat prezenţa unei ambulanţe care a transportat-o de urgenţă la spital, V.I. a decedat la data de 13 iunie 2012.

Situaţia de fapt expusă a rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu cele ale martorilor audiaţi în cauză şi menţiunile actelor medico-legale depuse la dosar.

Astfel, din declaraţiile martorului S.I. a rezultat că la momentul când victima V.I. a părăsit barul, l-a văzut pe martorul T.M. că a pornit după el şi că „a început să fugă după I.” În acest context, întrucât era de notorietate că între victimă şi inculpat existau conflicte, martorii S.I. şi D.I. au pornit cu un scuter în direcţia în care plecase victima pentru a o ajuta în cazul în care era agresată.

Martorii D.I. şi S.I. au precizat că au observat că victima V.I. era agresată de inculpatul T.F. şi de martorul T.M. şi l-au auzit pe inculpat spunând „M., dă cuţitul!”. De asemenea, martorul D.I. a precizat că imediat după ce inculpatul i-a cerut fratelui său să îi dea cuţitul, acesta i-a aplicat o lovitură de pumn în piept victimei V.I. Martorul a susţinut însă că nu a văzut dacă inculpatul avea sau nu în mână un cuţit. La rândul său, martorul S.I. a precizat că doar a auzit când inculpatul i-a cerut fratelui său un cuţit, însă nu a văzut dacă acesta a lovit victima, întrucât s-a întors la bar pentru a-l aduce pe martorul B.V.l.

Din declaraţiile martorilor S.I., B.V.I. şi S.V.I. zis „T.” a rezultat că la momentul când au ajuns la locul incidentului au observat că victima V.I. era înjunghiat în piept, iar inculpatul T.F. şi martorul T.M. se îndepărtau. Martorul S.V.I. a declarat că victima nu i-a spus ce i s-a întâmplat însă martorul D.I. i-a povestit că inculpatul T.F. l-a lovit cu un cuţit în piept, după ce i-a cerut fratelui său să îi dea cuţitul.

Martorul T.M. a susţinut prin declaraţiile date că victima a fost cea care iniţial le-a adresat injurii şi că inculpatul T.F. l-a lovit pe V.I. cu palma în zona capului. Martorul a susţinut că nu este adevărat că inculpatul i-ar fi cerut un cuţit şi a afirmat că nu a văzut ce s-a întâmplat întrucât „era cu spatele” şi doar a auzit victima strigând „m-a tăiat”. Ulterior, în timp ce se îndreptau spre domiciliul lor inculpatul i-a arătat că avea un cuţit în mână, i-a spus că era al victimei şi l-a aruncat în apa râului din localitatea B.

Inculpatul T.F. a susţinut că fiind înjurat de victimă, s-a apropiat şi l-a lovit cu pumnul în zona capului, moment în care a văzut că V.I. avea în mâna dreaptă un cuţit cu care a încercat să îl lovească. Inculpatul a precizat că l-a prins pe V.I. de mână şi a încercat că îi smulgă cuţitul şi din cauza acestei mişcări, victima s-a lovit singură cu cuţitul în piept.

Susţinerile inculpatului sunt însă infirmate prin declaraţiile martorilor S.I. şi D.I., aceştia precizând că l-au auzit pe inculpat strigându-i fratelui său „M., dă cuţitul” şi imediat după aceasta i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în piept. Deşi martorii au susţinut că nu au văzut dacă inculpatul a avut un cuţit în mână şi că acesta a lovit victima cu pumnul, din coroborarea afirmaţiilor privind faptul că inculpatul a cerut un cuţit, cu împrejurarea că imediat după lovitură victima şi-a dat jos haina şi a început să sângereze abundent în zona pieptului rezultă cu certitudine că lovitura a fost aplicată cu instrumentul vulnerant menţionat. De asemenea, în raport de afirmaţiile martorilor privind succesiunea actelor materiale realizate de inculpat rezultă că acel cuţit nu aparţinea şi nu s-a aflat asupra victimei, ci cel mai probabil a fost înmânat inculpatului de către fratele său, martorul T.M.

Potrivit menţiunilor procesului verbal aflat la dosarul de urmărire penală, ca urmare a indicării de către inculpatul T.F., în albia râului din localitatea B. a fost găsit un cuţit cu lama în lungime de 7,3 cm, pe care acesta a recunoscut că l-a aruncat după producerea incidentului.

Inculpatul a susţinut că după ce victima „încercând să se smucească, i-a intrat cuţitul în piept”, i-a scos acesteia cuţitul din rană şi la îndemnul fratelui său, martorul T.M., l-a aruncat în albia râului.

Deşi inculpatul a susţinut în mod constant că acel cuţit îi aparţinea victimei, din declaraţiile martorului I.V. a rezultat că acesta a avut un cuţit similar în perioada cât au fost colegi de muncă, precizând după ce i-au fost prezentate planşele fotografice aflate la dosar că era identic cu cel descoperit în albia râului din localitatea B.

Potrivit menţiunilor raportului de expertiză medico-legală din 29 iunie 2012 al Serviciului de Medicină Legală Baia Mare „1. Moartea numitului V.I. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat şocului hemoragie post plagă tăiată-înţepată penetrantă pulmonar şi cardiac, operată. 3. Leziunea tanatogeneratoare (având corespondent la examenul extern la leziuni traumatice) s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător în cadrul unei heteroagresiuni. 4. Există legătură de cauzalitate între leziunea de la examenul extern şi deces. 5. Poziţia victimă-agresor a fost mai probabil în ortostatism, faţă în faţă. 6. Direcţia de lovire a fost dinspre anterior spre posterior. 7. Grupa sangvină şi Rh-ul susnumitului-AII-Rh pozitiv. 8. Alcoolemia susnumitului a fost la momentul autopsiei de 1,10 grame la mie. Făcând un calcul retrospectiv al alcoolemiei se poate aprecia că în jurul orelor 23:00 a zilei de 12 iunie 2012 când a fost agresat, susnumitul prezenta o alcoolemie de cel puţin 2,20 grame la mie (1,10 grame la mie + 7x0,15%) ţinând cont şi de faptul că în timpul supravieţuirii susnumitul a primit atât perfuzii cât şi sânge. 9. Leziunea traumatică constatată la victimă s-a putut produce cu un corp tăietor înţepător, posibil corpul delict descris (lăţimea corpului delict a fost de 1,5 cm, lungimea plăgii la tegument a fost de 2 cm, posibil să fi fost 1,5 cm, dar trebuie ţinut cont de faptul că susnumitul a fost operat şi marginile acestei plăgi au fost toaletate chirurgicalin. 10. Moartea datează din 13 iunie 2012”.

În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului T.F., care la data de 12 iunie 2012, pe un drum public din localitatea B., judeţul Maramureş, i-a aplicat victimei V.I. o lovitură în piept cu un cuţit cu lama în lungime de 7,3 cm, cauzându-i o plagă tăiată-înţepată penetrantă pulmonar şi cardiac care a condus la decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzură de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, cu referire la susţinerea inculpatului că sunt incidente dispoziţiile art. 44 C. pen. privind starea de legitimă apărare, instanţa de fond a constatat următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 44 C. pen., starea de legitimă apărare presupune ca făptuitorul să comită fapta prevăzută de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa ori a altuia şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

În cauza de faţă, din probele administrate în cauză a rezultat că victima V.I. a fost urmărită de fratele inculpatului, T.M., în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa. La un moment dat, s-au întâlnit şi cu inculpatul T.F. şi pe fondul unor injurii reciproce, inculpatul a agresat-o pe victimă. Atât martorul T.M. (fratele inculpatului), cât şi martorii S.I. şi D.I. au precizat că inculpatul a lovit victima cu pumnul în zona capului şi au început să se îmbrâncească. În acest context, inculpatul i-a cerut fratelui său să îi dea un cuţit şi i-a aplicat o lovitură în zona pieptului victimei V.I., provocându-i leziunea tanato-generatoare.

Or, în raport de succesiunea actelor de agresiune nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit fapta pentru a se apăra împotriva unui atac declanşat de victimă, în realitate acesta, împreună cu martorul T.M. fiind cei care au iniţiat agresiunea, mai întâi verbal şi apoi fizic. Astfel, inculpatul T.F. a fost cel care a exercitat acte de violenţă fizică, respectiv a lovit victima cu pumnul în zona capului şi i-a solicitat fratelui său să îi dea cuţitul cu care l-a lovit apoi pe V.I., susţinerile sale privind faptul că acesta din urmă a fost cel care a scos un cuţit şi a vrut să îl lovească fiind infirmate prin probele administrate în cauză.

Având în vedere aspectele expuse, instanţa de fond a reţinut că nu sunt operante în cauză dispoziţiile art. 44 C. pen. privind starea de legitimă apărare, nefiind îndeplinite condiţiile privind existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpatului.

Instanţa de fond a reţinut însă în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior şi nu este cunoscut cu antecedente penale. Instanţa de fond a avut în vedere că potrivit înscrisurilor depuse la dosar şi declaraţiilor persoanelor audiate în cauză, inculpatul T.F. era cunoscut ca o persoană cu o conduită corespunzătoare în societate, fiind integrat în câmpul muncii şi nu a fost cercetat pentru comiterea altor fapte prevăzute de legea penală.

În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 76 lit. a) C. pen. instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul T.F. la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, apreciind că acestea corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicate, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare ai condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prin prisma dispoziţiilor legale evocate, instanţa de fond a constatat că este necesar ca în plus faţă de elementele care privesc gradul de pericol, urmarea produsă şi împrejurările comiterii infracţiunii să fie examinate şi premisele reeducării şi reintegrării în societate a persoanei condamnate.

Astfel, în prezenta cauză, instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate faptul că infracţiunea săvârşită prezintă un grad de pericol social concret deosebit, fiind îndreptată împotriva unei valori sociale fundamentale, dreptul la viaţă, iar prin rezultatul produs, respectiv decesul unei persoane, presupune aplicarea unei sancţiuni severe, privative de libertate.

Pe de altă parte, instanţa de fond a avut în vedere că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului a fost comisă în contextul unui conflict anterior, legat de presupuse relaţii ale inculpatului şi victimei cu aceeaşi femeie, iar agresiunea s-a produs în mod spontan, pe stradă. De asemenea, escaladarea actelor de violenţă a implicat folosirea unui instrument vulnerant ad-hoc, iar nu a unuia pregătit dinainte, ceea ce subliniază că intenţia indirectă a inculpatului a fost una spontană şi supravenită, suprapusă peste intenţia iniţială doar de a agresa victima. Nu este lipsit de relevanţă în acelaşi sens faptul că din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că inculpatul şi victima s-au mai certat şi anterior, iar V.I. a mai avut conflicte şi cu alte persoane din localitate.

Totodată, în considerarea conduitei corespunzătoare avută de inculpat anterior comiterii infracţiunii, a comportării relativ sincere adoptată pe parcursul procesului şi a regretului manifestat faţă de fapta penală şi urmarea acesteia, instanţa de fond a apreciat că reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special este de natură să asigure realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare prevăzute de art. 52 C. pen., existând şi premisele reeducării şi reintegrării în societate a acestuia.

În temeiul art. 71 C. pen. instanţa de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., apreciind că natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică şi însuşirea valorilor fundamentale ocrotite de lege, pe care le implică exercitarea acestor drepturi.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 13 iunie 2012 la zi.

Instanţa de fond în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 15 C. proc. pen. constituirea în calitate de parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.

În mod evident, în raport de modalităţile alternative prevăzute de textul legal evocat, declaraţia neechivocă a persoanei interesate în sensul constituirii în calitate de parte civilă făcută în cursul urmăririi penale nu este condiţionată sub aspectul valabilităţii de reiterarea ei în faţa instanţei de judecată anterior citirii actului de sesizare şi nici de o eventuală eroare privind citarea sa.

În cauza de faţă, numitul C.I. a precizat în mod expres prin declaraţia aflată la dosarul de urmărire penală că a suportat cheltuielile de înmormântare a victimei şi că se constituie parte civilă cu suma de 5.000 RON. Din eroare, numitul C.I. a fost menţionat în cuprinsul rechizitoriului în calitate de martor, astfel încât acesta nu a fost citat în faţa instanţei de judecată la momentul citirii actului de sesizare şi audierii inculpatului. La următorul termen de judecată, constatându-se eroarea legată de calitatea sa procesuală, C.I. a fost citat în calitate de parte civilă şi întrebat fiind în mod expres, a precizat că nu solicită reluarea actelor procedurale întocmite în lipsa sa şi îşi menţine constituirea de parte civilă făcută în cursul urmăririi penale.

În consecinţă, având în vedere că partea civilă C.I. s-a constituit în această calitate încă din faza de urmărire penale conform art. 15 C. proc. pen., iar sumele solicitate de acesta cu titlu de despăgubiri au fost confirmate prin declaraţia martorului C.I., instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată.

Instanţa de fond a reţinut că martorul menţionat a confirmat efectuarea unor cheltuieli de înmormântare de 5.000 RON, din care 1.000 RON a reprezentat preţul plătit pentru groapă şi înhumarea, iar restul cheltuielile cu pomana şi prohodul. În marea majoritate a cazurilor, cheltuielile determinate de obiceiul locului privind înmormântarea nu pot fi cuantificate exact şi nici susţinute prin înscrisuri doveditoare, astfel încât instanţa de fond a apreciat că sumele solicitate de partea civilă şi confirmate de martorul menţionat au un caracter rezonabil, astfel încât urmează că le acorde în cuantumul menţionat, fiind întrunite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, conform art. 1357 şi urm. C. civ.

De asemenea, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanţa de fon l- a obligat pe inculpat la plata următoarelor sume:

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv un cuţit în lungime totală de 16,5 cm şi lama de 7,3 cm, înregistrat în Registrul corpurilor delicte al instanţei, iar în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpatul T.F.

În motivarea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, se arată că în mod nejustificat instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., pentru că inculpatul nu a avut o conduită care să fie un exemplu pentru comunitatea din care face parte, respectiv comuna B., unde în seara de 12 iunie 2012, a suprimat viaţa unui tânăr în vârstă de 22 ani, cu o lovitură de cuţit, aplicată în inimă, care la scurt timp a decedat. Motivul aplicării loviturii a fost unul pueril, iar probele administrate demonstrează o premeditare a infracţiunii, dar şi o răzbunare a inculpatului a cărui acţiune a determinat suprimarea vieţii victimei. Apreciază că vinovăţia inculpatului nu poate fi pusă la îndoială, deşi inculpatul a susţinut că victima s-a autoagresat, probele confirmând că inculpatul a fost cel care a cerut cuţitul de la fratele său, cu care i-a aplicat victimei o singură lovitură.

Ca atare se solicită admiterea apelului desfiinţarea sentinţei penale nr. 648 din data de 21 decembrie 2012, pronunţată în de Tribunalul Maramureş, pentru motive de netemeinicie în legătură cu greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pentru comiterea unei infracţiuni deosebit de gravă şi pronunţând o nouă hotărâre, să se dispună condamnarea inculpatului T.F. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu înlăturarea art. 74 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii, în limitele legale, respectiv de la 15 la 25 ani, cu executare în regim de detenţie şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În motivarea apelului inculpatului T.F. , se arată că acesta a solicitat reţinerea în favoarea sa a legitimei apărări prevăzută de art. 44 C. pen., însă prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru incidenţa acestor dispoziţii, deşi inculpatul a relevat aceeaşi împrejurare de comitere a faptei, respectiv existenţa unui conflict anterior şi agresivitatea victimei cunoscută în comunitate, faptul că din cauza acesteia din urmă s-a ajuns la conflictul în cadrul căruia a efectuat doar o acţiune de apărare, victima fiind aceea care a scos cuţitul. Aceste aspecte sunt susţinute şi de declaraţiile martorilor care relevă ideea de apărare a inculpatului şi care se impune a fi valorificată la individualizarea judiciară a pedepsei. Incidenţa circumstanţelor atenuante este susţinută de poziţia procesuală de regret a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, faptul că nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă (în acest sens existând caracterizările de la dosar întocmite de către preotul din sat şi angajatorul inculpatului), vârsta inculpatului, posibilitatea de reeducare a acestuia şi împrejurarea că infracţiunea a fost comisă pe fondul unui conflict anterior, intenţia inculpatului nefiind aceea de a suprima viaţa victimei.

Ca atare se solicită admiterea apelului promovat de către inculpatul T.F. împotriva sentinţei penale nr. 648 din data de 21 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureş, desfiinţarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se procedeze la reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, reţinând ca circumstanţe atenuante, atât dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., cât şi art. 74 lit. c) C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 32/A din 15 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 648 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului T.F. şi cuantumul pedepsei aplicate şi judecând:

A fost condamnat inculpatul T.F., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 13 iunie 2012 la zi.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 200 RON onorariu avocaţial pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, avocat M.G., sumă ce se va plăti din F.M.J.

A fost obligat inculpatul să plătească 500 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunţa această decizia, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond, ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente şi concludente respectiv, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de conducere în teren şi planşa foto context în care s-a ridicat şi cuţitul corp delict, raportul de expertiză medico-legală şi concluziile medico-legale provizorii declaraţiile martorilor D.I., S.I., S.V.I., B.V.I., T.M., B.I., P.G., I.V., G.I. precum şi declaraţiile inculpatului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind testul poligraf şi declaraţia părţii civile C.I. a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

S-a arătat că, în esenţă s-a reţinut că inculpatul T.F., în vârstă de 27 de ani şi victima V.I., în vârstă de 20 de ani, locuiau în comuna B., judeţul Maramureş şi între aceştia a existat o stare conflictuală, cauzată de relaţiile pe care le aveau cu o persoană de sex feminin din aceeaşi localitate.

S-a arătat că deşi inculpatul a susţinut în mod constant că acel cuţit îi aparţinea victimei, din declaraţiile martorului I.V. a rezultat că acesta a avut un cuţit similar în perioada cât au fost colegi de muncă, precizând după ce i-au fost prezentate planşele fotografice aflate la dosar că era identic cu cel descoperit în albia râului din localitatea B.

Potrivit menţiunilor raportului de expertiză medico-legală din 29 iunie 2012 al Serviciului de Medicină Legală Baia Mare „1. Moartea numitului V.I. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat şocului hemoragie post plagă tăiată-înţepată penetrantă pulmonar şi cardiac, operată. 3. Leziunea tanatogeneratoare (având corespondent la examenul extern la leziuni traumatice) s-a putut produce prin lovire cu un coip tăietor-înţepător în cadrul unei heteroagresiuni. 4. Există legătură de cauzalitate între leziunea de la examenul extern şi deces. 5. Poziţia victimă-agresor a fost mai probabil în ortostatism, faţă în faţă. 6. Direcţia de lovire a fost dinspre anterior spre posterior. 7. Grupa sangvină şi Rh-ul susnumitului-AII-Rh pozitiv. 8. Alcoolemia susnumitului a fost la momentul autopsiei de 1,10 grame la mie. Făcând un calcul retrospectiv al alcoolemiei se poate aprecia că în jurul orelor 23:00 a zilei de 12 iunie 2012 când a fost agresat, susnumitul prezenta o alcoolemie de cel puţin 2,20 grame la mie (1,10 grame la mie + 7x0,15%) ţinând cont şi de faptul că în timpul supravieţuirii susnumitul a primit atât perfuzii cât şi sânge. 9. Leziunea traumatică constatată la victimă s-a putut produce cu un corp tăietor înţepător, posibil corpul delict descris (lăţimea corpului delict a fost de 1,5 cm, lungimea plăgii la tegument a fost de 2 cm, posibil să fi fost 1,5 cm, dar trebuie ţinut cont de faptul că susnumitul a fost operat şi marginile acestei plăgi au fost toaletate chirurgicalin. 10. Moartea datează din 13 iunie 2012”.

Este superfluă solicitarea inculpatului de se constata incidenţa cazului de legitimă apărare prevăzută de art. 44 C. pen.

S-a arătat că pentru a se acorda eficienţă dispoziţiilor art. 44 C. pen. referitor la legitima apărare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii să existe un atac, material, direct, imediat şi injust, să existe un pericol grav, creat pentru persoana sau drepturile celui atacat ori ale altuia şi să existe necesitatea de a înlătura atacul.

De asemenea, probele administrate în cauză aşa cum în mod pertinent a constatat şi instanţa de fond, relevă că victima V.I. a fost urmărită de fratele inculpatului. T.M., în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa. La un moment dat, s-au întâlnit şi cu inculpatul T.F. şi pe fondul unor injurii reciproce, inculpatul a agresat-o pe victimă. Atât martorul T.M. (fratele inculpatului), cât şi martorii S.I. şi D.I. au precizat că inculpatul a lovit victima cu pumnul în zona capului şi au început să se îmbrâncească. În acest context, inculpatul i-a cerut fratelui său să îi dea un cuţit şi i-a aplicat o lovitură în zona pieptului victimei V.I., provocându-i leziunea tanato-generatoare.

S-a reţinut că, în raport de succesiune a actelor de agresiune nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit fapta pentru a se apăra împotriva unui atac declanşat de victimă, în realitate acesta, împreună cu martorul T.M. fiind cei care au iniţiat agresiunea, mai întâi verbal şi apoi fizic. Astfel, inculpatul T.F. a fost cel care a exercitat acte de violenţă fizică, respectiv a lovit victima cu pumnul în zona capului şi i-a solicitat fratelui său să îi dea cuţitul cu care l-a lovit apoi pe V.I., susţinerile sale privind faptul că acesta din urmă a fost cel care a scos un cuţit şi a vrut să îl lovească fiind infirmate prin probele administrate în cauză.

Astfel, instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 44 C. pen. privind starea de legitimă apărare, nefiind îndeplinite condiţiile privind existenţa unui atac care să fie material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpatului.

De asemenea, cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia, urmările produse, precum şi persoana inculpatului care deşi nu are antecedente penale şi conduita bună anterioară, însă instanţa de fond în mod eronat a apreciat că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului.

S-a arătat că numai lipsa antecedentelor penale şi comportarea bună anterioară a inculpatului, singurele date pozitive dintre criteriile de apreciere reţinute de către instanţa de fond, nu sunt de natură să conducă la reţinerea circumstanţe atenuante care sunt o facultate pentru instanţă şi nu o obligaţie în procesul individualizării pedepsei.

Reeducarea inculpatului, în contextul celor expuse mai sus, şi apărarea societăţii civile prin descurajarea săvârşirii unor fapte similare atât de grave de către alte persoane se pot realiza numai prin redozarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului , în sensul majorării, aşa cum a solicitat parchetul, şi nu a reducerii pedepsei aşa cum a solicitat inculpatul .

Ca atare, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 648 din 21 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o cu privire la greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului T.F. şi cuantumul pedepsei aplicate şi judecând a dispus condamnarea inculpatului T.F., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

S-a arătat că reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii comise urmarea faptei sale, precum şi faptul că nu a depus diligente pentru recuperarea prejudiciului cauzat părţii civile, astfel că executarea pedepsei în regim de detenţie este oportună.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a arătat că aceasta a fost soluţionată în concordanţă cu probele de la dosar , de altfel apelul inculpatului a vizat doar latura penală a cauzei.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Raportat la cele expuse mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul T.F., criticând-o cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră exagerată faţă de împrejurările în care s-au comis faptele şi de circumstanţele sale personale.

A mai arătat că faţă de împrejurările cauzei, se poate reţine în favoarea sa legitima apărare, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen.

Examinând decizia atacată în raport de criticile formulat, Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat.

Din examinarea actelor şi a lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul T.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reţinându-se în sarcina sa că la data de 12 iunie 2012, în jurul orei 22:00, în urma unei altercaţii cu victima V.I., a aplicat acesteia o lovitură de cuţit în zona stângă a pieptului, provocându-i o leziune care a dus la decesul acesteia la data de 13 iunie 2012.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că între inculpat şi victimă exista o stare conflictuală cauzată de relaţiile pe care le aveau cu o persoană de sex feminin din aceeaşi localitate, iar în seara de 12 iunie 2012, după ce victima V.I. a părăsit barul unde consumase băuturi alcoolice împreună cu martorii D.I., B.V.I., S.I. şi S.V.I. şi unde se afla şi martorul T.M., fratele inculpatului, a pornit pe jos spre casă, fiind urmat de fratele inculpatului. La scurt timp s-au întâlnit cu inculpatul şi au început să-şi adreseze injurii şi ameninţări, apoi inculpatul T.F. s-a apropiat de victima V.I. şi au început să se lovească reciproc, iar la un moment dat, inculpatul i-a spus martorului T.M. să-i dea cuţitul şi imediat i-a aplicat victimei o lovitură în partea stângă a pieptului.

Situaţia de fapt şi încadrarea juridică au fost corect reţinute de instanţa de apel pe baza declaraţiilor martorilor D.I., B.V.I., S.I., S.V.I. şi T.M. Din declaraţiile acestor martori rezultă că cei care au declanşat conflictul au fost inculpatul şi fratele său care în momentul în care au văzut victima au început să-i adreseze injurii şi ameninţări, inculpatul a fost cel care a lovit iniţial victima în zona capului, apoi a cerut un cuţit de la fratele său, cu care a aplicat părţii vătămate, lovitura care a dus la decesul acesteia.

Deşi inculpatul a încercat să se apere, susţinând că s-a aflat în legitimă apărare, probele menţionate îl contrazic. Pe de o parte, martorii S.I. şi D.I. au precizat că inculpatul a lovit victima cu pumnul în zona capului şi au început să se îmbrâncească, iar apoi i-a cerut fratelui său un cuţit cu care i-a aplicat lovitura tanato-generatoare, iar pe de altă parte, deşi a susţinut că acel cuţit îi aparţinea victimei, din declaraţiile martorului I.V. a rezultat că acesta, în perioada cât au fost colegi de muncă, a avut un cuţit similar cu cel descoperit în albia râului din localitatea B., precizările fiind făcute după ce i-au fost prezentate planşele fotografice aflate la dosar.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut de instanţa de apel că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen. privind starea de legitimă apărare, nefiind îndeplinite condiţiile privind existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpatului.

În ce priveşte critica adusă de inculpat cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen.

Prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înţeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situaţiile în care s-au aplicat pedepse greşit individualizate, aşa încât, după modificările menţionate, temeiul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 175 C. pen., omorul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, pedeapsa de 15 ani închisoare, aplicată inculpatului, se află în limitele prevăzute de lege.

Prin urmare, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., şi apare ca fiind nefondată.

Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385¹⁵ alin. (1) lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat reţinerea şi arestarea preventivă de la 13 iunie 2012 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 32/A din 15 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 13 iunie 2012 la 10 iunie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1957/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2007/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2006/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2006/2013. Penal