ICCJ. Decizia nr. 1951/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1951/2013
Dosar nr. 2932/2/2012/a15
Şedinţa publică din 05 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, în Dosarul nr. 2932/2/2012(1116/2012), privind pe intimatul inculpat M.A., s-au admis cererile formulate de inculpatul M.A.
În temeiul art. 1603 C. proc. pen. s-a modificat obligaţia la care acesta a fost supus prin instituirea controlului judiciar şi a permis inculpatului să ia legătura cu martorul T.P.
A încuviinţat inculpatului M.A. depăşirea limitei teritoriale a municipiului Bucureşti şi a jud. Ilfov, fără a depăşi limita teritorială a ţării, în perioada 20 iunie-26 iunie 2013.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, modificată prin încheierea din data de 07 februarie 2013, a fost admisă cererea de liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.
S-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului M.A., dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 1608a alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii a impus inculpatului sunt următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov şi a municipiului Bucureşti fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
c) să se prezinte la Poliţia de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
f) să nu se apropie de coinculpaţii şi martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
g) să nu exercite activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele.
La data de 30 mai 2013, inculpatul M.A. a solicitat atât modificarea obligaţiei la care acesta a fost supus prin instituirea controlului judiciar şi permiterea inculpatului să ia legătura cu martorul T.P., motivat de împrejurarea că acesta este naşul fiului său, şi doreşte să ţină datinile creştine legate de religia în care s-a născut şi a crescut, cu prilejului împlinirii vârstei de un an a copilului său, când se taie moţul, iar T.P. şi soţia acestuia sunt naşii de botez, precum şi încuviinţarea depăşirii limitei teritoriale a municipiului Bucureşti şi a jud. Ilfov, pe o perioadă determinată, de o săptămână, pentru a putea urma un tratament medical şi a petrece vacanţa împreună cu familia.
Instanţa deliberând asupra acestor cereri, le consideră întemeiate.
Potrivit art. 1602 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii, inculpatul este obligat (...)să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă.
Astfel, printr-o interpretare per a contrario a dispoziţiei procedurale, instanţa a considerat ca fiind admisibilă solicitarea de a se încuviinţa depăşirea limitei teritoriale fixate, în anumite condiţii, care pot fi stabilite de instanţă, respectiv pe o durată determinată şi pentru motive întemeiate.
Inculpatul M.A. a făcut dovada, prin înscrisuri depuse la dosarul cauzei la termenul din data de 30 aprilie 2013 (scrisoare medicală - dosar instanţă, bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice - dosar instanţă), a afecţiunilor medicale de care suferă şi care, potrivit biletului de trimitere pentru servicii medicale clinice, se tratează de către anumite instituţii specializate, astfel încât a rezultat necesitatea ca inculpatului să i se încuviinţeze, în temeiul art. 1603 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., pe o perioadă determinată, de 1 săptămână, în perioada 20 iunie-26 iunie 2013, să depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti şi a jud. Ilfov, fără a depăşi limita teritorială a ţării.
Instanţa a considerat că cererea inculpatului M.A. nu putea fi calificată ca o cerere de modificare ori ridicare a controlului judiciar, întrucât,cu excepţia acestei perioade, strict delimitate, acesta rămâne în continuare obligat a respecta în integralitatea lor măsurile impuse prin liberarea provizorie sub control judiciar, iar în perioada determinată, i s-a încuviinţat doar părăsirea limitei teritoriale indicate, fiind în continuarea obligat să respecte celelalte măsuri impuse.
Cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar, în sensul permiterii de a lua legătura cu martorul T.P., instanţa a reţinut ca fiind întemeiate susţinerile inculpatului care a arătat legăturile personale cu martorul, dar a constatat şi împrejurarea trecerii unui timp suficient, pentru asigurarea bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti, în care inculpatului i s-a interzis a lua legătura cu martorul T.P. În plus, în ipoteza unei reaudieri a numitului T.P. în cauză, instanţa va putea avea în vedere împrejurarea că acesta a avut posibilitatea de a lua legătura cu inculpatul.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., solicitând admiterea recursului casarea în parte a încheierii recurate,şi rejudecând în temeiul art. 1603 C. proc. pen. respingerea ca nefondate a cererii formulată de inculpatul M.A. de modificare a obligaţiei la care acesta a fost supus prin instituirea controlului judiciar şi a cererii de încuviinţare a inculpatului M.A. să depăşească limitele teritoriale a municipiului Bucureşti şi a jud. Ilfov, fără a depăşi limita teritorială a tării, în perioada 20 iunie-26 iunie 2013.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit art. 1603 C. proc. pen., controlul judiciar poate fi oricând modificat sau ridicat, în total sau în parte, pentru motive temeinice. Ca atare, nu trebuie sa existe o situaţie excepţionala, dar este necesar ca petentul-inculpat sa facă dovada ca a intervenit o anumita împrejurare care impune modificarea ori revocarea uneia sau mai multor obligaţii stabilite de instanţa de judecata care a dispus liberarea provizorie sub control judiciar.
În speţa de faţă, petentul-inculpat a depus la dosar înscrisuri, respectiv (scrisoare medicală - dosar instanţă, bilet de trimitere pentru servicii medicale clinice - dosar instanţă), care atestă afecţiunile medicale de care suferă şi care, potrivit biletului de trimitere pentru servicii medicale clinice, se tratează de către anumite instituţii specializate, astfel încât a rezultat necesitatea ca inculpatului să i se încuviinţeze, în temeiul art. 1603 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., pe o perioadă determinată, de 1 săptămână, în perioada 20 iunie-26 iunie 2013, să depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti şi a jud. Ilfov, fără a depăşi limita teritorială a ţării. De asemenea, Înalta Curte reţine împrejurarea că martorul T.P. a fost deja audiat la urmărirea penală şi la instanţa de fond, situaţie în care, în prezent, nu se mai justifică menţinerea în sarcina inculpatului a obligaţiei de a nu lua legătura cu acesta.
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva încheierii de şedinţă din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012(1116/2012), privind pe intimatul inculpat M.A.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva încheierii de şedinţă din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012(1116/2012), privind pe intimatul inculpat M.A.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 104/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1948/2013. Penal → |
---|