ICCJ. Decizia nr. 1940/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1940/2013
Dosar nr.7141/115/2012
Şedinţa publică din 05 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 126 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Caras Severin în Dosar nr. 7141/115/2012, în baza art. 403 alin. (1) şi alin. (3) teza a ll-a raportat la art. 394 C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de petentul revizuient R.V.M., privind revizuirea sentinţei penale nr. 163 din 6 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 4557/P/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1240 din 18 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 210/2004. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul-revizuient a fost obligat la 50 RON cheltuieli judiciare faţă de stat. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, revizuientul R.V.M. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 163 din 6 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 4557/P/2002, prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 16 (şaisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174, 175 lit. i) C. pen., definitivă prin decizia penală nr. 459/A din 15 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 8127/P/2003 - prin respingerea, ca nefondate a apelurilor declarate de inculpatul R.V.M. - şi decizia penală nr. 1240 din 18 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 210/2004 - prin admiterea recursului declarat de inculpatul R.V.M. împotriva deciziei penale nr. 459/A din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, casarea deciziei atacate şi a sentinţei penale nr. 163 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 7 (şapte) ani închisoare.
În motivarea cererii de revizuire condamnatul a invocat faptul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii, victima fiind lovită de fapt de alte persoane, între care se afla şi fratele acesteia, R.F.. În susţinerea cererii de revizuire, condamnatul a depus la dosar două declaraţii olografe, consemnate în faţa apărătorului ales al revizuientului, avocat C.G., date de către numiţii G.P. şi F.V, martori care nu au fost audiaţi în cauză. Petentul nu şi-a motivat în drept cererea de revizuire.
Conform referatului nr. 329/III/6/2012, din 15 noiembrie 2012, întocmit în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, s-a concluzionat că cererea revizuientului nu întruneşte exigenţele art. 394 C. proc. pen., astfel că potrivit art. 399 C. proc. pen. s-au formulat concluzii de respingere a cererii de revizuire. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. 7141/115/2012, la data de 16 noiembrie 2012.
La dosarul cauzei a fost ataşat Dosarul nr. 4557/P/2012 al Tribunalului Caraş-Severin la care se află acvirate Dosarul de urmărire penală nr. 299/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Dosarul nr. 482/115/2009 al Tribunalului Caraş-Severin, Dosarul nr. 5764/P/2005 al Tribunalului Caraş-Severin, Dosarul nr. 210/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremă de Justiţie), Dosarul nr. 4889/1/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosarul nr. 10343/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosarul nr. 8127/P/2003 al Curţii de Apel Timişoara şi Dosarul nr. 5/P/2006 al Curţii de Apel Timişoara.
Examinând cererea revizuientului R.V.M., prin premisa cererii de revizuire şi a actelor dosarului,instanţa a constatat că aceasta nu se încadrează în niciuna din situaţiile expres prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., nefiind admisibilă în principiu conform prevederilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen. Tribunalul a constatat că motivele invocate de către revizuientul condamnat prin cererea formulată nu vizează împrejurări noi, necunoscute de instanţa de fond la pronunţarea sentinţei penale nr. 163 din 6 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în Dosarul nr. 4557/P/2002, definitivă prin decizia penală nr. 1240 din 18 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 210/2004 - prin admiterea recursului declarat de inculpatul R.V.M. împotriva deciziei penale nr. 459/A din 15 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, casarea deciziei atacate şi a sentinţei penale nr. 163 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 7 (şapte) ani închisoare.
În vederea admiterii în principiu a unei cereri de revizuire, instanţa pe rolul căreia se află respectiva cauză are obligaţia în primul rând să constate existenţa vreunuia dintre cazurile de revizuire reglementat expres de art. 394 C. proc. pen. Astfel, s-a constatat că susţinerile revizuientului condamnat vizează aspecte de fond, examinate deja de trei instanţe de judecată (în faze procesuale diferite), respectivele aspecte privind starea de fapt, probatoriul administrat, cererile formulate în timpul cercetării judecătoreşti şi coroborarea elementelor de fapt neavând nici o legătură cu o cale extraordinară de atac, fiind din contră tranşate în mod definitiv de respectivele instanţe.în altă ordine de idei, s-a constatat faptul că nu subzistă nici cazul de revizuire reglementat de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu a fost indicată de către revizuient descoperirea nici unei fapte sau împrejurări cu caracter de noutate, necunoscută de vreuna dintre instanţe la soluţionarea cauzei, după cum nu s-a făcut dovada condamnării definitive pentru săvârşirea vreunei infracţiuni de mărturie mincinoasă a nici unui martor audiat de respectivele instanţe în cauza în care fusese acuzat inculpatul de săvârşirea infracţiunii de omor.
Aşadar, s-a constatat că revizuientul a invocat aici chestiuni legate de fondul cauzei deduse judecăţii, ce au fost avute în vedere de către instanţa de fond, precum şi de către instanţele de control judiciar.
De altfel, revizuientul a mai invocat motive de aceeaşi natură în motivarea unei precedente cereri de revizuire îndreptată împotriva aceleiaşi sentinţe penale pe care o atacă şi cu prezenta cerere de revizuire, şi a dorit să fie administrată proba cu martori în ambele proceduri, cea anterioară şi cea de faţă. Precedenta cerere de revizuire a fost respinsă definitiv de către un alt complet al acestei instanţe şi de instanţele de control judiciar, cu motivarea că împrejurările pe care revizuientul dorea să le dovedească, precum şi mijloacele de probă pe care intenţiona să le folosească nu aveau aptitudinea de a prezenta caracter de noutate pentru instanţele investite cu soluţionarea cererii de revizuire, ci, dimpotrivă, erau aspecte ale cauzei care erau cunoscute instanţelor de fond sau care, cel puţin, ar fi putut fi cunoscute de către acestea. Autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate în precedenta cerere de revizuire există cu privire la faptul că o cerere de revizuire întemeiată pe motivul că făptuitorul este altul decât condamnatul, iar proba în dovedirea motivului este cea testimonială este o cerere inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată de petentul revizuient R.V.M.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel condamnatul R.V.M., arătându-se în motivare că se impune admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar ca urmare a verificării noilor probe, desfiinţarea deciziei penale nr. 1240/2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
S-a arătat că din declaraţiile numiţilor G.P. şi F.V, în legătură cu decesul victimei R.I.A. decedat, a rezultat că victima a fost lovită la intrarea în apartament de către fratele său R.F. şi de către alte persoane, aspecte care se coroborează cu cele susţinute de unii martori care au dat declaraţii, iar acestea au fost înlăturate întrucât martorii au fost rude sau angajaţi ai familiei inculpatului, aceste probe nefiind valorificate în mod legal.
Examinând sentinţa penală apelată,prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a constatat că apelul formulat de către condamnatul R.V.M. este nefondat, hotărârea Tribunalului Caras-Severin fiind temeinică şi legală.
Astfel, s-a constatat din probele dosarului că revizuentul R.V.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 16 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 163/2003 a Tribunalului Caras-Severin, definitivă prin decizia penală 1240/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., iar în apărarea sa revizuentul a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni, victima fiind de fapt lovită de alte persoane, printre care şi fratele victimei R.F. În sprijinul acestei apărări fiind depuse la dosar două declaraţii olografe a numiţilor G.P. şi F.V, martori care nu au fost audiaţi în speţă.
Aşa cum rezultă din modul de formulare a motivului de revizuire,petentul îşi bazează solicitarea pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. care vizează acea situaţie când după condamnarea definitivă a unei persoane sunt descoperite fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţă la soluţionarea pe fond a cauzei, aceste aspecte fiind de natură să conducă la schimbarea soluţiei adoptate,în sensul condamnării, achitării sa încetării procesului penal.
În prezenta speţă solicitarea de revizuire,s-a reţinut că se bazează pe două declaraţii olografe a două persoane care nu au fost audiate în cauză, respectiv G.P. şi F.V. însă declaraţiile acestora chiar dacă s-ar administra, nu ar putea avea vreun efect asupra hotărârii de condamnare care a dobândit autoritate de lucru judecat, starea de fapt fiind clar stabilită, chiar dacă au existat declaraţii de martori care au avut un conţinut contradictoriu, iar declaraţiile martorilor propuşi în prezent după mulţi ani de la săvârşirea faptei, dar şi a condamnării definitive a inculpatului, nu pot schimba situaţia acestuia, întrucât vinovăţia sa a fost stabilită pe baza altor probe pertinente şi concludente, iar stabilirea stării de fapt, a vinovăţiei şi individualizarea judiciară a pedepsei au dobândit autoritate de lucru judecat.
În astfel de condiţii prelungirea probatoriului solicitat de către revizuent, cu administrarea probei testimoniale privind audierea numiţilor G.P. şi F.V, s-a apreciat că nu este admisibilă în această cale extraordinară de atac, astfel că în mod judicios, instanţa de fond - Tribunalul Caras-Severin, a apreciat că cererea formulată de condamnatul R.V.M. este inadmisibilă şi în consecinţă solicitarea a fost respinsă. S-a reţinut că, nici în calea de atac a apelului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, fiind reluate aceleaşi aspecte, astfel că nefiind motive de casare a sentinţei penale apelate, instanţa a respins apelul formulat de condamnat şi l-a obligate la cheltuieli judiciare conf. dispoz. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul R.V.M., invocând cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 21 şi 172 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs în principal a arătat că apelul a fost soluţionat în lipsa apelantului revizuent deşi acesta se afla încarcerat conform înscrisurilor aflate la dosar,solicitând casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului,iar în subsidiar a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocat de către revizuient, şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei recurate şi rejudecând admiterea în principiu a cererii de revizuire şi în rejudecarea cauzei a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prioritar prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (6) C. proc. pen. "Deţinuţii se citează la locul de deţinere, prin administraţia acestuia".
Înalta Curte reţine că în cauză este incident cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 21, potrivit căruia:"(...)judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.
Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că, la soluţionarea apelului, condamnatul revizuent R.V.M. a fost citat la domiciliu, deşi din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că acesta se afla în stare de deţinere, fiind încarcerat în Penitenciarul Arad.
Faţă de aceste considerentejnalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de revizuentul condamnat R.V.M. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 07 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de revizuentul condamnat R.V.M. aceleiaşi instanţe respectiv Curţii de Apel Timişoara.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de revizuentul condamnat R.V.M. împotriva deciziei penale nr. 30/A din 07 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de revizuentul condamnat R.V.M. aceleiaşi instanţe respectiv Curţii de Apel Timişoara.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1850/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1939/2013. Penal → |
|---|
