ICCJ. Decizia nr. 1953/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1953/2013

Dosar nr.1927/104/2011/a20

Şedinţa publică din 05 iunie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 28 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1927/104/2011, s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A.S.

Pentru a dispune astfel, verificând potrivit art. 300² C. proc. pen. corob. cu art. 160^b C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului A.S., instanţa de apel a reţinut următoarele - în cursul urmăririi penale efectuate în cauză:

Prin încheierea nr. 6 din 20 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1246/104/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.S. pe o perioadă de 29 de zile de la data de 23 februarie 2011 până la 20 martie 2011 inclusiv, constatându-se îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. a), b), e), f) C. proc. pen.; a fost emis mandatul de arestare preventivă din 20 februarie 2011. S-a apreciat că există cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, în sensul că a fugit imediat după comiterea infracţiunilor şi s-a ascuns, în diverse locuri, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, aspecte reţinute din procesele-verbale de căutare a inculpatului din data de 19 februarie 2011 la domiciliul din Drăgăneşti Olt, prin demersurile făcute faţă de vecinii imobilului de la domiciliu dar şi prin actele materiale de căutare a acestuia la imobilele pe care le deţine în Slatina şi apoi din nou în oraşul Drăgăneşti Olt la imobilele pe care le deţin soţia şi copiii. Întrucât cauza a fost intens mediatizată, s-a mai reţinut că pe această cale s-a luat la cunoştinţă de actele materiale de prindere a inculpatului, care a avut loc în municipiul Bucureşti într-un imobil din cartierul F., situaţie care s-a apreciat ca fiind de natură să confirme o dată în plus constatarea de mai sus.

S-a reţinut cazul prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - că sunt date certe că inculpatul a încercat să zădărnicească direct şi indirect aflarea adevărului prin influenţarea martorilor cauzei, aşa cum rezultă din convorbirile telefonice efectuate de inculpat cu martorii cauzei, consemnate în notele de redare şi interceptare a acestora. S-a constatat şi incidenţa cazului prev. de art. 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. în sensul că există date că inculpatul exercită presiuni asupra părţii vătămate, care îi este nepot şi că încearcă să facă o înţelegere frauduloasă cu aceasta. S-a precizat că în acest sens sunt chiar relatările părţii vătămate care a arătat că, după ce a fost scoasă din bar şi inculpatul împreună cu persoanele ce-l însoţeau, au continuat să o lovească, l-au ameninţat că nu va mai reuşi să iasă din casă nu numai el ci şi familia sa, după care, a susţinut că aceştia au afirmat că „au tot judeţul la picioarele lor, că plătesc şi că vor scăpa". S-au mai reţinut şi consemnările din nota telefonică privind convorbirea din data de 18 februarie 2011, ora 13:12:08, în care inculpatul în cadrul convorbirii cu numitul V.I., afirma „sunt la Craiova. Las-mă că sunt la spital la (...)",ceea ce a determinat aprecierea prin coroborarea probelor administrate că s-a deplasat chiar la locul unde era internată victima, spre a realiza o înţelegere cu aceasta.

Tribunalul a reţinut şi cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. în sensul că pe de o parte există probe ce dovedesc comiterea infracţiunilor de către inculpat, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar pe de altă parte, este dovedit pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

Recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin încheierea 32 din 23 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Prin încheierea nr. 12 din 14 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1477/104/2011 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 20 martie 2011 pană la 18 aprilie 2011 inclusiv, constatându-se că subzistă temeiurile de drept şi de fapt avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. b), e) şi f) C. proc. pen.

Încheierea a fost menţinută prin încheierea nr. 51 din 18 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a respins recursul declarat de inculpatul A.S. ca nefondat.

- după terminarea urmăririi penale - La data de 14 aprilie 2011, în baza art. 264C. proc. pen. a fost înaintat Tribunalului Olt rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 307/P/2011 prin care s-a dispus trimiterea în judecată:

1. în stare de arest preventiv a inculpatului A.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- tentativă la omor calificat prev.de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. c) şi i) C. pen.;

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.;

- instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.;

- portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2. în stare de libertate a inculpatului A.F. (fiul lui A.S.) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la tentativă de omor calificat prev. de art. 26 rap. la art. 20 alin. (1) rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) rap. la art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (2) C. pen.;

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

3. în stare de libertate, a inculpatei A.F.A. (soţia lui A.S.) pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art. 25 rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) cu aplicarea art. 29C. pen.,

- încercarea de a determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 C. pen., ambele cu aplic. art. 33lit. a) C. pen.

În fapt, în sarcina inculpatului A.S.l s-a reţinut, în esenţă că, în seara zilei de 17 februarie 2011, înarmat cu un cuţit şi un topor, a pătruns într-un local public (bar) de pe raza oraşului Drăgăneşti Olt, şi în prezenta unui număr mare de persoane, a agresat pe partea vătămată A.I. (nepot de frate), aplicându-i o lovitură cu cuţitul, în zona toracică, agresiune în urma căreia viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie şi prin aceste fapte a perturbat grav ordinea şi liniştea publică, iar după comiterea agresiunii a luat legătura direct şi prin intermediari cu martorii prezenţi la faţa locului pentru a-i determina să relateze organelor judiciare o altă situaţie de fapt decât cea reală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 1927/104/2011, şi s-a stabilit aleatoriu, în sistem informatizat termen fond la data de 03 mai 2011.

Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 15 aprilie 2011 în baza art. 300¹ alin. (1)C. proc. pen. s-a verificat şi constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A.S. şi în baza art. 300¹ alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă.

Încheierea a rămas definitivă prin decizia penală 696 din 29 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1927/104/2011/a2, prin care s-a respins recursul declarat de inculpat.

- în cursul cercetării judecătoreşti - Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 31 mai 2011 s-a verificat şi constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului A.S. şi s-a dispus menţinerea acestei măsuri potrivit art. 300² corob cu art. 160^b alin. (3) C. proc. pen.; încheierea a fost menţinută prin decizia penală 977 din 06 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins recursul declarat de inculp. A.S. Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 19 iulie 2011 s-a verificat şi constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive inculpatului A.S. şi s-a dispus menţinerea acestei măsuri potrivit art. 300² corob. cu art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. Încheierea a fost menţinută prin decizia penală 1256 din 21 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins recursul declarat de inculpatul A.S.

În aceeaşi etapă procesuală - cercetare judecătorească, inculpatul A.S., prin intermediul apărătorilor aleşi a formulat mai multe cereri de revocare a măsuri arestării preventive, înlocuire a acesteia cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, astfel:

- la data de 21 aprilie 2001 a formulat cereri de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, cereri respinse ca neîntemeiate prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 26 aprilie 2011;

- la data de18 mai 2011 a solicitat revocarea arestării preventive, cerere respinsă ca neîntemeiată prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data 20 aprilie 2011;

- la termenul din 31 mai 2011, după ascultarea inculpatului şi audierea martorilor cu identitate protejată M.V., P.M., cu ocazia dezbaterii legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive conform art. 300² C. proc. pen. inculpatul prin intermediul apărătorilor aleşi a solicitat înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, susţinând că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri au încetat, în raport cu declaraţia părţii vătămate, a martorilor ascultaţi nemijlocit de instanţa de judecată, coroborate cu declaraţia inculpatului care în mod constat a susţinut nevinovăţia sa. Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 31 mai 2011.- la data de 06 iulie 2011 inculpatul A.S. a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, care a fost respinsă, ca neîntemeiată prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 12 iulie 2011

- la termenul din 19 iulie 2011 inculpatul a formulat o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara cerere respinsă ca neîntemeiată de Tribunalul Olt prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată.

- la datele de 01 august 2011 şi 03 august 2011, inculpatul A.S. a depus cerere de liberare provizorie sub control judiciar şi o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Prin încheierea pronunţată de la data de 08 august 2011, Tribunalul Olt, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca inadmisibilă, iar cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul A.S., a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a reţinut că nu sunt incidente în cauză dispoz. art. 139 C. proc. pen. întrucât nu s-au schimbat temeiurile de fapt şi de drept ce au justificat arestarea preventivă a inculpatului, iar cu privire la cererea de liberare provizorie că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 160^8a alin. (6) C. proc. pen.

Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 31 august 2011 s-a dispus, din oficiu, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 145 C. proc. pen. înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului A.S. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea-mun. Slatina, fără încuviinţarea Tribunalului Olt şi s-au stabilit faţă de inculpat obligaţiile prev. de art. 145 alin. (1¹) precum şi obligaţii în baza art. 145 alin. (1²) C. proc. pen.

S-a reţinut în esenţă că la termenul din 30 august 2011 au fost administrate noi mijloace de probă care, coroborate cu celelalte administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti ar fi de natură a schimba circumstanţele concrete ale cauzei, împrejurările privitoare la comiterea faptelor, precum şi a indiciilor referitoare la implicarea inculpatului în săvârşirea acestora; s-a apreciat că este justificată în acest context probator luarea unei măsuri preventive mai puţin severe, suficientă pentru asigurarea bunului mers al procesului penal în raport cu restricţiile impuse inculpatului.Această încheiere a fost casată prin decizia penală nr. 1327 din 05 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1927/104/2011/a5 sub aspectul dispoziţiei de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului A.S. şi rejudecând Curtea de Apel Craiova, a dispus menţinerea stării de arest preventiv faţă de inculpatul A.S. potrivit art. 300² rap. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. S-a reţinut în esenţă că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului (cu referire expresă la art. 143, art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen.) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi este cercetat, impun privarea de libertate, în continuare, a acestuia.

Ulterior, prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 13 septembrie 2011 s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul A.S. la data de 06 septembrie 2011, ca neîntemeiată. S-a reţinut în esenţă că motivele invocate în susţinerea cererii privind schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive ori neîndeplinirea condiţiei pericolului concret pentru ordinea publică au fost analizate de instanţa de recurs care a concluzionat în sensul netemeiniciei acestora, Curtea de Apel menţinând arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecăţii. Prin încheierea pronunţată de Tribunalul Olt la data de 22 septembrie 2011 s-a admis o altă cerere a inculpatului A.S. şi în baza art. 139 alin. (1)C. proc. pen. şi art. 145 C. proc. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea - mun. Slatina, fără încuviinţarea Tribunalului Olt şi s-au stabilit faţă de inculpat obligaţii prev. de art. 145 alin. (1¹) şi art. 145 alin. (1²) C. proc. pen. încheierea a fost casată prin decizia penală nr. 1495 din 27 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1927/104/2011/a6 prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea de domiciliu privind pe inculpatul A.S. La ultimul termen de judecată - 20 octombrie 2011, Tribunalul a constatat că de la data când instanţa de recurs - Curtea de Apel Craiova a menţinut arestarea preventivă a inculpatului A.S. în cursul judecăţii potrivit art. 300² corob cu art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. .- decizia penală nr. 1327 din 05 septembrie 2011 şi a respins ultima cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi localitatea - decizia penală nr. 1495 din 27 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova - temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă, ulterior prelungirea duratei acesteia (în faza de urmărire penală) şi menţinerea acestei măsuri (în faza de judecată), cu referire expresă la existenţa datelor că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi sau a martorilor şi existenţa pericolului social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului, prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., motivele reţinute şi dezvoltate în hotărârile judecătoreşti pronunţate sub aceste aspecte subzistă, fiind actuale şi argumentele pe care acestea s-au întemeiat. Sunt astfel nefondate susţinerile apărătorilor aleşi ai inculpatului A.S. Prin sentinţa penală nr. 29 din 22 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul nr. 1927/104/2011, a fost condamnat inculpatul A.S., la:

- 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor asupra nepotului de frate, prev. şi ped. de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;în baza art. 65 alin. (2) C. pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev şi ped de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. în seara zilei de 17 februarie 2011;

- 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev şi ped de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.;

- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev şi ped de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991; în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate şi a fost obligat inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. i s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 20 februarie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului a constatat că, la acest moment procesual nu se conturează o reapreciere cu privire la temeiurile de fapt şi de drept ce au justificat măsura arestării preventive de la data când aceasta a fost menţinută de Curtea de Apel, constatându-se că acestea subzistă şi în prezent, respectiv sunt întrunite condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., respectiv că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului este actual şi concomitent cu cel al influenţării probelor şi al încercării de a zădărnici aflarea adevărului, existând riscul plauzibil ca inculpatul ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Deşi pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, această trăsătură a infracţiunii poate fi avuta în vedere prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen., ce instituie criterii pentru alegerea măsurii arestării preventive.

Referitor la aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a unui inculpat, în jurisprudenţa s-a statuat că prin gravitatea deosebită a infracţiunii de care este învinuit acuzatul şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita „o tulburare a societăţii" de natură a justifica o detenţie preventivă, existând patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea şi menţinerea măsurii arestării preventive a unui inculpat suspectat că a comis o infracţiune şi anume: pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice buna desfăşurare a judecăţii şi riscul să comită noi infracţiuni sau să tulbure ordinea publică.

Curtea a constatat că şi la acest moment procesual, în cauză sunt îndeplinite cel puţin două din aceste condiţii, respectiv împiedicarea bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti şi tulburarea ordinii publice, prin raportare la gravitatea şi natura acuzaţiilor aduse inculpatului şi reacţia particulară a opiniei publice faţă de acestea, astfel cum de altfel, argumentat s-a reţinut şi anterior la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului.

Pe de altă parte, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe detenţia preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii temeinice cu privire la un interes public real, care fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

Infracţiunile pentru care inculpatul A.S. a fost trimis în judecată, denotă un pericol sporit, prin consecinţele grave şi amploarea fenomenului infracţional în acest domeniu, fiind vorba aşadar atât de o infracţiune privind viaţa şi integritatea corporală a persoanei şi infracţiuni care aduc atingere relaţiilor privind convieţuirea socială dar şi o infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei. În acest context, s-a apreciat că se impune o apreciere strictă a condiţiilor în care persoana care este trimisă în judecată şi cercetată pentru comiterea unor asemenea infracţiuni poate fi lăsată în libertate având în vedere frecvenţa unor astfel de fapte cu rezonanţă deosebită, de natură a genera sentimente de insecuritate şi teamă. Iar circumstanţele care particularizează faptele ce formează obiectul cauzei astfel cum au fost descrise până în prezent justifică presupunerea că lăsarea în libertate a inculpatului arestat preventiv ar crea un potenţial risc de amplificare a activităţii infracţionale de această natură.

În contextul în care actele dosarului nu relevă împrejurarea că au intervenit elemente noi, de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul A.S.

Având în vedere considerentele expuse anterior privind legalitatea şi temeinicia menţinerii arestării preventive, existenţa temeiurilor ce au justificat şi o justifică şi în prezent, Curtea a constatat că nu se regăsesc dispoziţiile art. 160^b alin. (1) şi art. 300² rap. la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., respectiv cauze care să determine înlocuirea acestei măsuri preventive, câtă vreme ansamblul probator relevă indicii şi probe temeinice care conduc la bănuiala privind implicarea inculpatului în faptele ce formează obiectul judecăţii, iar menţinerea arestării preventive este necesară pentru atingerea scopurilor procesului penal şi buna desfăşurare a acestuia, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, potrivit argumentelor prezentate şi există date privind încercările repetate ale inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului.Pentru ca instanţa să stabilească dacă mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, trebuie avute în vedere aspectele referitoare atât la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, cât şi caracterul rezonabil al detenţiei preventive.

Pericolul pentru ordinea publică,s-a arătat că, presupune o rezonanţă a unei fapte şi trebuie înţeles ca o reacţie colectivă faţă de anumite stări de lucruri negative, reacţii care ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice şi respectului faţă de lege. Pe de o parte, este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, trăsătură esenţială a infracţiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei, adică pericolul poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura şi gravitatea acesteia, complexitatea cauzei, elementele ce caracterizează persoana infractorilor. Ori, ţinând cont de gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul, modalitatea şi împrejurările în care au fost săvârşite, Curtea a constatat că lăsare în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, subzistând şi temeiurile avute în vedere luarea iniţială a măsurii arestului preventiv faţă de inculpat.Curtea nu a putut ignora realitatea faptică cu privire la poziţia procesuală a majorităţii martorilor cauzei dar şi a părţii vătămate care pe timpul judecăţii şi-au schimbat declaraţiile nefavorabile inculpatului - date în cursul urmăririi penale - în declaraţii favorabile lui şi că aceste declaraţii conţin indicii serioase ce atestă prezenţa inculpatului, la momentul faptei, în alt loc decât locul faptei, contrar unora dintre transcrierile convorbirilor telefonice interceptate, s-a arătat că, în prezent aceşti martori sunt cercetaţi de Ministerul Public pentru mărturie mincinoasă.Ori aceste noi declaraţii pot duce în prezent la bănuiala rezonabilă că diligentele inculpaţilor de a realiza o înţelegere frauduloasă cu victima şi de a determina martori esenţiali ai cauzei să nu mai spună adevărul ar fi putut avea efect.

În acest context, Curtea a mai reţinut şi împrejurarea că inculpaţii au cerut doar reaudierea unor martori ai cauzei cu privire la care ar exista indicii,potrivit înregistrărilor convorbirilor telefonice, că ar fi acceptat demersurile directe ori indirecte ale inculpaţilor, încă din cursul urmăririi penale, de a nu spune adevărul sau de a reveni asupra declaraţiilor deja date, în schimb nu s-a cerut - de apărare - reaudierea unor martori esenţiali - de exemplu martora P.A. - care au refuzat orice contact cu inculpaţii şi cu rudele acestora.

Din aceste considerente, Curtea a constatat că în cauză există un interes public ce se circumscrie bunei desfăşurări a procesului penal şi a garantării adevărului, care impune privarea sa de libertate, în continuare, durata detenţiei preventive, din considerentele arătate, nedepăşind până în prezent un termen rezonabil în raport de complexitatea cauzei şi de poziţia procesuală a inculpaţilor - cooperantă parţial până în prezent - potrivit art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a constatat totodată că, la acest moment procesual, nu au intervenit elemente noi de drept ori de fapt care să justifice punerea în libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost găsit vinovat în primă instanţă, fiind condamnat pentru faptele pentru care s-a dispus trimiterea s-a în judecată şi aşa cum s-a arătat există indicii care duc la o bănuială că demersurile inculpaţilor - inclusiv al inculpatului arestat - pentru împiedicarea aflării adevărului nu au încetat.

Pentru considerentele expuse, s-a respins şi cererea de înlocuire a arestării preventive a inculpatului A.S. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A.S., solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Examinând recursul declarat de inculpatul A.S., sub toate aspectele, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că raportat la întreg ansamblul probator administrat până în acest moment, există în continuare suficiente probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este judecat şi pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanţă la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie.

Totodată, faţă de împrejurarea că în apel cercetarea judecătorească nu s-a finalizat, urmând a fi administrate probatorii, nu se poate aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depăşit o durată rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică s-ar fi estompat, având în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptei, modalitatea şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce îl priveşte pe inculpat, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., respectiv, există indicii că inculpatul ar putea influenţa martorii şi pedepsele prevăzute pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea deosebită a faptei pentru care este judecat inculpatul, respectiv, infracţiunea de tentativă de omor asupra nepotului de frate, prev. şi ped. de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) şi (2), art. 175 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (2) C. pen., faptă a cărei săvârşire creează o rezonanţă socială negativă în comunitate,astfel că,circumstanţele personale ale inculpatului nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive sau dispunerea unei alte măsuri neprivative de libertate.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul A.S. a fost iniţial reţinut în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune(lit. c)).

Aşadar, Înalta Curte, consideră că menţinerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. b) şi lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerinţele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.

În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.

Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. a) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.

Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din CEDO, Înalata Curte, aprecieză că, în acest moment, inculpatul nu poate fi cercetat în stare de libertate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Raportându-ne la gravitatea infracţiunilor săvârşite, la împrejurarea că în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare chiar şi nedefinitivă, că urmează să fie soluţionat apelul declarat de inculpat - Înalta Curte apreciază că în acest moment nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate.

În aceste condiţii, Înalta Curte, a apreciat că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului - şi nici nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar altă măsură neprivativă de libertate este insuficientă pentru asigurarea scopului procesului penal.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii de şedinţă din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva încheierii de şedinţă din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1927/104/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 1998/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 104/2013. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1942/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1947/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1948/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1951/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 1998/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2005/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 2060/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2073/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs