ICCJ. Decizia nr. 1998/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1998/2013
Dosar nr. 3308/1/2013
Şedinţa publică din 7 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1328/36/2012, a fost repusă cauza pe rol pentru a pune în discuţie necesitatea administrării probei cu expertiza medico-legală , fixându-se termen de judecată la data de 06 iunie 2013 cu citarea inculpaţilor şi încunoştinţarea apărătorilor acestora.
În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a apelantului inculpat P.M. pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 23 mai 2013, respingându-se cererea de revocare a măsurii preventive.
Totodată s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile arestării inculpatului C.V. conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, cu privire la inculpatul C.V., instanţa a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 19 octombrie 2010 pronunţată de către Tribunalul Constanţa, în Dosar penal nr. 10680/118/2010, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpatul C.V., impunându-i-se acestui inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen., printre care şi obligaţia de a se prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform graficului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.
I.P.J. Constanţa - Poliţia Municipiului Constanţa - secţia 2 Poliţie a înaintat Curţii de Apel Constanţa propunerea de înlocuire a măsurii prevăzute de art. 145 C. proc. pen. cu măsura arestării preventive a inculpatului C.V., arătându-se că acesta nu s-a mai prezentat la sediul poliţiei în datele de 25 martie 2013, 01 aprilie 2013, 08 aprilie 2013, 15 aprilie 2013, 19 aprilie 2013 şi 22 aprilie 2013 (la ora 10:00) conform programului de supraveghere, fiind ataşat în acest sens graficul de supraveghere şi procesul verbal din data de 23 aprilie 2013 de constatare a încălcării obligaţiei aferente măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
La termenul din data de 16 mai 2013, Curtea a audiat sub acest aspect pe inculpatul C.V.
Din examinarea graficului de supraveghere întocmit de către secţia 2 Poliţie Constanţa, Curtea a reţinut că o perioadă îndelungată de timp inculpatul C.V. s-a prezentat lai organul de poliţie desemnat cu supravegherea, şi doar pe parcursul unei luni (perioada 22 martie-22 aprilie 2013) acesta nu s-a prezentat la sediul secţiei 2 Poliţie Constanţa. Curtea a apreciat că este credibilă justificarea inculpatului C.V., care a precizat că munceşte cu ziua, fiind singurul întreţinător al unei familii cu 5 membri, iar concubina sa a fost bolnavă în perioada respectivă, trebuind să aibă grijă şi de ea.
În aceste condiţii, inculpatului C.V. i-a fost dificilă prezentarea la ora 10:00 la sediul secţiei 2 Poliţie Constanţa în zilele stabilite potrivit graficului de supraveghere.
Având în vedere şi situaţia financiară precară a acestuia şi gradul său de pregătire şi educaţie, Curtea a apreciat că acesta nu a realizat necesitatea anunţării organului de poliţie desemnat cu supravegherea cu privire la imposibilitatea acestuia de a se prezenta la sediul poliţiei la datele fixate.
Faţă de aspectele expuse, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 145 alin. (22) rap. la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., neputându-se reţine in mod cert că inculpatul C.V. nu s-a prezenta cu rea-credinţă la sediul secţiei 2 Poliţie, la datele fixate în perioada 22 martie-22 aprilie 2013, potrivit programului de supraveghere stabilit.
Împotriva acestei încheieri Ministerul Public a declarat recurs, motivele fiind expuse pe larg în practicaua acestei hotărâri, astfel că ele nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că se impune admiterea lui dar pentru alte considerente decât cele învederate de Ministerul Public şi care vor fi arătate în continuare:
Conform art. 145 alin. (3) C. proc. pen. „în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege".
De asemenea, art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen. prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestei măsuri.
Prin reglementarea acestui caz distinct de arestare preventivă, legiuitorul a introdus, însă, o condiţie suplimentară, şi anume aceea a încălcării de către învinuit sau inculpat, cu rea-credinţă, a obligaţiilor stabilite de organele judiciare, obligaţii ce trebuie respectate pe toată durata măsurii.
Reaua-credinţă nu se prezumă, ea trebuie dovedită prin informaţiile culese de organul judiciar însărcinat cu supravegherea executării măsurii, judecătorului sau instanţei de judecată revenindu-i obligaţia de a aprecia dacă nerespectarea obligaţiilor s-a produs sau nu cu rea-credinţă.
Măsura arestării preventive, dispusă pe acest temei, are un caracter subsidiar, ea putând fi luată numai după ce, în prealabil, s-a luat faţă de învinuit sau inculpat o măsură preventivă mai uşoară, obligarea de a nu părăsi"localitatea sau ţara, măsuri pe care acesta le încalcă, cu rea-credinţă.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, Curtea de Apel Constanta, a fost învestită cu o solicitare din partea I.P.J. Constanţa, de înlocuire a măsurii preventive prevăzută de art. 145 C. proc. pen. ca măsura arestării preventive, întrucât inculpatul C.V. nu s-a mai prezentat la sediul poliţiei în datele de 25 martie 3013, 01 aprilie 2013, 08 aprilie 2013, 15 aprilie 2013, 19 aprilie 2013 şi 22 aprilie 2013 (la ora 10:00) conform programului de supraveghere, fiind ataşat, în acest sens, graficul de supraveghere şi procesul verbal din data de 23 aprilie 2013 de constatare a încălcării obligaţiei aferente măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea de Apel trebuia să constate dacă sunt îndeplinite temeiurile prevăzute în art. 160a C. proc. pen. raportat la art. 143 alin. (1) şi art. 148 alin. (1) lit. a1) C. proc. pen., în sensul că inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Analizând hotărârea recurată, instanţa de control judiciar constată că inculpatul nu a fost ascultat cu privire la sesizarea formulată de organul Însărcinat cu supravegherea acestuia, deşi instanţa face menţiunea că inculpatul C.V. a fost audiat, cu privire la acest aspect, la data de 16 mai 2013, aspect care însă nu rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă, încălcându-se astfel principiile fundamentale ale procesului penal şi anume contradictorialitatea şi oralitatea procesului penal.
Arestarea preventivă fiind cea mai gravă măsură preventivă legiuitorul a creat garanţii puternice care să înlăture erorile şi abuzurile cu privire la libertatea individului.
Ascultarea inculpatului, obligaţie instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 1491 C. proc. pen., constituie o transpunere în dreptul intern a principiului prevăzut de art. 6 teza I din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind dreptul la un proces echitabil, impunandu-se nu doar ca o obligaţie formală, ci absolut necesară pentru a clarifica împrejurările asupra cărora instanţa este obligata sa se pronunţe.
În cuprinsul art. 150 C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut limitativ situaţiile în care arestarea preventivă se poate dispune fată de un inculpat, fără a fi audiat şi anume numai în cazurile în care acesta este dispărut, se află în străinătate, se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori se află în una din situaţiile prevăzute în art. 1491 alin. (6) C. proc. pen., respectiv inculpatul se află în stare de reţinere sau de arestare ca învinuit şi din cauza stării sănătăţii ori din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în faţa judecătorului.
De vreme ce drepturile omului, inclusiv ale persoanei în privinţa căreia se exercită actul de justiţie penală, au fost recunoscute prioritare, contradictorialitatea este acea care contribuie în mod direct la protecţia juridică a drepturilor omului. Principiul contradictorialităţii şi egalităţi armelor în procesul penal este un principiu al realizării justiţiei şi reprezintă o normă procesual-penală cu caracter atât general cât şi determinant în corelaţia sa cu alte norme procesual-penale.
Acest principiu al contradictorialităţii reflectă interesele contrare ale pârtilor, realizarea egalităţii acestora in fata legii, precum şi separarea funcţiei acuzării de cea a apărării.
Ascultarea unei persoane nu va fi valabilă în cursul judecăţii dacă nu are loc în mod contradictoriu, inculpatul fiind lipsit astfel şi de posibilitatea formulării de cereri şi probe în apărare.
Instanţa observă că, de fapt, inculpatul C.V., prezent fiind la a doua strigare a cauzei, nu a fost audiat în mod nemijlocit de instanţă, în cadrul ultimului cuvânt, a arătat că a ajuns la organele de poliţie în jurul orelor 1400, nu este de rea credinţă şi locuieşte într-o baracă improvizată lângă secţia 2 poliţie.
Însă potrivit jurisprudenţei CEDO, ultimul cuvânt al inculpatului nu poate echivala cu dreptul său de a fi ascultat de instanţă în timpul procesului (cauza Constantinescu c. România)
Neprocedând la ascultarea inculpatului în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, instanţa de fond a fost în imposibilitate să se pronunţe, în mod obiectiv, asupra împrejurărilor în care s-a produs sau nu, nerespectarea măsurilor impuse inculpatului ca urmare a luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că instanţa s-a mărginit să constate doar că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 145 alin. (3) C. proc. pen., fără a menţiona dacă admite sau respinge propunerea organului judiciar, formularea ambiguă din dispozitivul încheierii recurate îndreptăţind instanţa de recurs să aprecieze că instanţa nu s-a pronunţai asupra unei cereri formulate în cauză.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul Ministerului Public, va casa hotărârea numai în ceea ce priveşte legalitatea măsurii preventive privind pe inculpatul C.V. şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
În rejudecare instanţa va proceda la ascultarea inculpatului C.V., urmând ca în baza probelor administrate, precum şi a altor probe pe care le va considera utile, să lămurească dacă inculpatul, cu rea-credinţă, a încălcat obligaţiile impuse de organul judiciar şi să dispună în consecinţă, în sensul admiterii sau respingerii propunerii de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului C.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva încheierii din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1328/36/2012, privind pe intimatul inculpat C.V.
Casează încheierea recurată numai în ceea ce priveşte legalitatea măsurii preventive privind pe inculpatul C.V.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Constanţa.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.V., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2005/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1953/2013. Penal → |
|---|
