ICCJ. Decizia nr. 1942/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1942/2013
Dosar nr.33539/3/2012
Şedinţa publică din 05 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2012 sub nr. 33539/3/2012, revizuientul D.C.C. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 3059 din 08 septembrie 2010, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat în esenţă că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a descoperit elemente noi în ceea ce priveşte probatoriul avut în vedere la pronunţarea acesteia.
Prin sentinţa penală nr. 767 din 12 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 33539/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, reţinând următoarele:
Prin prisma dispoziţiilor art. 394 alin. lit. a) C. proc. pen., tribunalul a reţinut că admisibilitatea cererii de revizuire este posibilă când împrejurările noi invocate de revizuent ar duce la achitarea sa pentru fapta pentru care a fost condamnat. Cazurile de la lit. b) şi c) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Or motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege şi nu vizează netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii de condamnare.
Modul în care instanţele de judecată au valorificat materialul probatoriu nu poate fi analizat pe calea revizuirii, întrucât criticile invocate de revizuient trebuiau şi puteau fi valorificate pe calea apelului sau recursului. Or nereţinerea sau neinvocarea acestor critici în căile ordinare de atac nu poate duce la repunerea lor în discuţie în calea de atac a revizuirii, întrucât dispoziţiile legale privind calea de atac a revizuirii nu prevăd o asemenea posibilitate.
Tribunalul a mai reţinut că ceea ce doreşte revizuientul, respectiv readministrarea şi reexaminarea probatoriului avut în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare, constituie o împrejurare ce nu poate fi valorificată pe calea revizuirii, singurele probe admisibile pentru schimbarea unei hotărâri de condamnare fiind cele noi, necunoscute judecătorului şi despre care nu existau date la dosarul cauzei.
Or, aşa cum se reţine şi prin referatul procurorului probele invocate au fost cunoscute de judecători făcând parte integrantă din materialul probator administrat în cauză.
Prin urmare, constatând că nu este vorba de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, ci de probe şi date existente la dosarul cauzei, ţinând seama că celelalte împrejurări invocate de petent reprezintă critici ce nu se pot invoca în calea de atac a revizuirii, în temeiul art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul-revizuent, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis in judecată şi condamnat şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile apelantului, dar şi de exigenţele art. 394 C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Din prevederile art. 394 C. proc. pen. rezultă că „revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia".
Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.
Această fază a admiterii în principiu priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.
Cum în etapa admiterii în principiu instanţa nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecăţii, soluţia dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen. (a se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia nr. LX din 24 septembrie 2007).
Or, în speţă, susţinerile revizuentului, s-a apreciat că nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute în textul de lege invocat.
Mai mult decât atât, dat fiind caracterul său de cale de atac extraordinară, prin revizuire se pot remedia numai erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul, iar nu schimba încadrarea juridică a faptei şi a reindividualiza pedeapsa aplicată, această măsură fiind apanajul exclusiv al instanţei(instanţelor care judecă cauza).
Având în vedere cele expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat D.C.C.
La termenul din data de 05 iunie 2013, recurentul revizuent condamnat, prezent la instanţa de recurs, aflat în stare de deţinere şi asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat ca instanţa să ia act de retragerea recurslui declarat în cauză.
Înalta Curte, faţă de declaraţia recurentului, în sensul retragerii recursului formulat, aceasta reprezentând manifestarea sa de voinţă, în baza art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de revizuentul condamnat D.C.C. împotriva deciziei penale nr. 380/A din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de declaraţia de retragere a recursului formulat de revizuentul condamnat D.C.C. împotriva deciziei penale nr. 380/A din 06 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 233/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 1846/2013. Penal → |
|---|
