ICCJ. Decizia nr. 1948/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1948/2013
Dosar nr. 1638/1/2013
Şedinţa publică din 05 iunie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 775 din 04 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5756/1/2012 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.E.N. împotriva deciziei penale nr. 117 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 3249/1/2010 (17874/99/2006).
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 294 din 24 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul laşi în Dosarul nr. 3249/1/2010 s-a dispus în baza art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului I.E.N., la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea de tâlhărie săvârşită, de acelaşi inculpat, la data de 2 din 3 aprilie 2004, pentru care s-a dispus prin sentinţa penală nr. 797 din 2 noiembrie 2004 a Tribunalului laşi, o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor de 18 ani închisoare şi 5 ani închisoare, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 18 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) şi art. 88 alin. (1) C. pen. a fost dedusă, din pedeapsa rezultantă aplicată acestuia durata arestării preventive de la 14 februarie 2000 la 19 decembrie 2003, precum şi perioada executată de la 03 aprilie 2004 şi până la 24 aprilie 2007.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părţi civile C.M. suma de 1.500 RON (15.000.000 ROL) cu titlu de daune materiale.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 şi art. 17 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să le plătească părţilor civile C.P. şi C.F., prin reprezentantul lor legal C.M., suma de 2.280 RON (22.800.000 ROL), respectiv câte 1.140 RON (11.400. 000 ROL) fiecăruia, reprezentând prestaţie periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998-27 martie 2003, precum şi suma de 50 RON (500.000 ROL) lunar pentru fiecare minor până la majoratul acestora, începând cu data de 27 martie 2003, cu acelaşi titlu.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 125,40 RON (1. 254.000 ROL) către partea civilă Serviciul de Ambulanţă al Judeţului laşi, cu sediul în laşi, jud. laşi, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei cu ambulanţa, la spital.
S-a constatat că Spitalul Clinic nr. 3 laşi nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prealabil expunerii stării de fapt se impune a fi reţinut faptul că dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale. Astfel, prin sentinţa penală nr. 292 din 24 mai 2011 pronunţată de Tribunalul laşi s-a dispus condamnarea inculpatului I.E.N. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Prin decizia penală nr. 66 din 5 martie 2002 pronunţată de Curtea de Apel laşi, s-a dispus admiterea apelului declarat de procuror, dispunându-se desfiinţarea sentinţei penale nr. 292/2001 a Tribunalului laşi şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. După desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, prin sentinţa penală nr. 287/2003 pronunţată de Tribunalul laşi s-a dispus condamnarea inculpatului I.E.N. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Urmare exercitării căilor de atac, prin decizia penală nr. 6047/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus admiterea recursului declarat de inculpatul I.E.N. Au fost casate sentinţa penală nr. 287/2003 a Tribunalului laşi, respectiv decizia penală nr. 248/2003 a Curţii de Apel laşi dispunându-se restituirea cauzei la Parchet pentru completarea urmăririi penale.Ulterior, Tribunalul laşi a fost sesizat cu rechizitoriul din 13 octombrie 2006, cauza fiind înregistrată, pe rolul acestei instanţe, la data de 18 octombrie 2006 sub nr. 17874/99/2006. Prin sentinţa penală nr. 65/2008 pronunţată de Tribunalul laşi s-a dispus condamnarea inculpatului I.E.N. hotărârea instanţei de fond fiind menţinută prin decizia penală nr. 15 din 18 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel laşi.
Prin decizia penală nr. 2395/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat.
Ulterior, condamnatul I.E.N. a formulat contestaţie în anulare iar prin decizia penală nr. 1449 din 15 aprilie 2010 s-a dispus admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei penale nr. 2395/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fixându-se termen pentru judecarea recursului la 27 mai 2010.
Prin decizia penală nr. 3094 din 9 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 3249/1/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus admiterea recursului pentru termen declarat de inculpatul I.E.N. împotriva deciziei penale nr. 151 din 2008 a Curţii de Apel laşi. S-a dispus casarea acestei decizii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel. Ca stare de fapt, Tribunalul laşi a reţinut următoarele:în anul 1998 inculpatul I.E.N. locuia în satul B., com.T., jud.laşi.
Victima C.G. şi familia acestuia locuiau, în anul 1998, în oraşul T., având o situaţie materială precară, fără ocupaţie şi neşcolarizaţi. La data de 14 martie 1998, partea civilă C.M. împreună cu o fiică a sa, au mers la cerşit în mun. laşi, întorcându-se în jurul orei 16.00 cu trenul în oraşul T. Seara, până în jurul orelor 21.00, membrii familiei victimei au consumat băuturi alcoolice iar în jurul orelor 23.00-24.00, soţii C. s-au hotărât să meargă împreună la un bar din oraş pentru a cumpăra ţigări. Întrucât nu aveau bani, victima a luat cu ea nişte portocale - obţinute din cerşit - pe care dorea să le vândă pentru a face rost de bani sau pentru a le da în schimb un pachet de ţigări.în seara aceleiaşi zile, fraţii O. au hotărât să meargă la discotecă în satul B., la disco-barul „MX". Cei doi fraţi au plecat de la locuinţa acestora în jurul orelor 22.00, pe drum trecând şi pe la locuinţa rudei lor, inculpatul I.E.N., invitându-l să meargă şi el la discotecă. Inculpatul a fost de acord, solicitându-le acestora să-l aştepte să se îmbrace. în prealabil, martorul O.Ş.M.P. vorbise şi cu prietena sa, martora O.Ş.L. (atunci în vârstă de 19 ani) să-l însoţească la discotecă, aceasta fiind de acord. întrucât ea locuia în vecinătatea casei sale, martorul O.Ş.M.P. a trecut, mai întâi, pe la locuinţa sa, convenind să se întâlnească apoi în stradă, în apropierea clădirii fostei C.A.P., situată vis-a-vis de locuinţa inculpatului I.E.N., ceea ce s-a şi întâmplat.
În jurul orelor 21,15, cei patru tineri - respectiv fraţii O., martora O.Ş.L. şi inculpatul I.E.N. - au plecat împreună spre disco-barul sus-indicat. În momentul în care au ajuns aici au constatat că acesta era închis, astfel încât, de comun acord, cei patru tineri au plecat din satul B., au traversat bariera de cale ferată dublă, ce despărţea satul de oraş, şi s-au îndreptat spre barul „BX" situat în centrul oraşului T. (bar administrat de numitul Blaj), unde au ajuns în jurul orelor 23,00. Aici, tinerii au stat cca. 30 de minute, interval în care băieţii au consumat câte o bere, iar fata un suc.în jurul orelor 23,30, cei patru tineri au plecat spre domiciliile lor din satul B., dar pe traseu, pe str. B., s-au oprit, în jurul orelor 23,45, la barul non-stop, denumit „GX" (administrat de numitul A.G. şi cunoscut anterior şi sub denumirile de „RX" ori „SX" - d.u.p.), în care atmosfera de voie bună era asigurată, de regulă, de o formaţie de muzicanţi, angajaţi special în acest scop. Din compunerea acestei formaţii făceau parte mai multe persoane, printre care şi martorii P.C. şi B.V. (d.u.p.). în bar, se afla şi fratele martorului P.C., numitul C.D. (d.u.p.) şi el membru al formaţiei. în declaraţia sa, din cursul urmăririi penale, (d.u.p.) martorul P.C. a susţinut că, în acea seară la cunoscut efectiv pe inculpatul I.E.N., zis „E.", „cineva" prezentându-i-l ca fiind „cel mai tare din B." în acest bar, în care erau mai mulţi clienţi-consumatori, băieţii din grup au consumat bere, iar fata suc şi, probabil, şi 100 ml lichior, toţi stând la aceiaşi masă. La un moment dat, la masa acestora a venit martorul T.C. cu prietena sa, R.C. (d.u.p.), primul cunoscându-se cu inculpatul şi vorbind ceva cu acesta. Grupul celor patru tineri a stat în acest bar până în jurul orelor 1,00-1,15 (interval în care fraţii O. au jucat şi la aparatele de jocuri mecanice amplasate în bar), când martorei O.Ş.L. i s-a făcut rău, a ieşit afară şi a vomat. Prietenul ei, martorul O.Ş.M.P., a ieşit cu ea afară. După ce şi-a revenit, martora şi prietenul ei au reintrat în bar, dar a comunicat celorlalţi băieţi din grup că nu se simte bine. în aceste condiţii, cei patru tineri s-au hotărât să plece spre casele lor. Până la acest moment al evenimentelor întâmplate în noaptea de 14 din 15 martie 1998, declaraţiile inculpatului I.E.N. şi ale martorilor O.I., O.Ş.M.P. şi O.Ş.L. se coroborează între ele.în acea seară cei patru tineri erau îmbrăcaţi şi încălţaţi (d.u.p. ş.a.), în linii mari, după cum urmează: 1) inculpatul I.E.N. purta o geacă din cojoc de culoare maro cu blană până în talie şi cu guler alb, pantaloni de culoare de „culoarea piersicii deschise" (verde), o maletă neagră, pantofi de culoare neagră, cu toc şi talpa subţire, şi nu avea nimic pe cap; 2) martora Ş.E. purta o fustă scurtă(mini-jup) din stofă de culoare maro, ciorapi şi pantofi cu toc de culoare neagră, precum şi un pulover de culoare albă şi o geacă tip YY de culoare neagră; 3) martorul O.Ş.M.P. purta o geacă de tercot de culoare vişinie, pantaloni de culoare gri închis din acelaşi material, ghete din piele de culoare neagră, iar pe cap avea o şapcă de culoare neagră; 4) martorul O.I. purta o geacă din fâş peste care avea o vestă de culoare verde cu glugă, blugi albaştri şi bocanci din pile de culoare neagră, iar pe cap avea şapcă similară celei a fratelui său. Cei patru tineri au ieşit cam în acelaşi timp din barul „GX", odată cu ei ieşind şi martorul T.C. cu prietena lui R.C. (aceasta, în acea perioadă lucra ori lucrase până de curând, în calitate de barman la respectivul bar, dar în acea seară nu era de serviciu). În faţa barului, I.E.N. a mai stat câteva minute de vorbă cu martorul T.C.. în faţa barului se mai aflau şi martorii P.C. şi B.V. care fumau câte o ţigară. Lângă aceştia se afla şi martorul C.D., zis „N.", care a aruncat un chiştoc de ţigară spre grupul celor patru tineri, unul dintre băieţii din grup enervându-se şi intenţionând să-l agreseze fizic pe martor. Au intervenit însă martorii B.V. şi T.C., iar unul din băieţii din grupul celor patru i-a spus amicului lor nervos - care, se pare, că era inculpatul I.E.N. - „Haide E. nu mai face panaramă!" (u.p.). în aceste condiţii conflictul iniţiat doar la nivel verbal s-a stins. Trebuie precizat că existenţa acestui conflict minor la barul „GX", în care a fost implicat inculpatul I.E.N., a fost confirmat, în declaraţiile lor de mai mulţi martori, respectiv: O.Ş.L., B.V. ş.a. Apoi, grupul celor patru tineri (inculpatul şi martorii O.) a plecat spre satul B., către domiciliile lor. De la bar, împreună cu grupul celor patru tineri a mers cca. 60-70 m şi martorul B.V., după care s-a despărţit de ei, oprindu-se la domiciliul său. În concret, în faţă mergeau martorii O.I., O.Ş.M.P. şi O.Ş.L., inculpatul împreună cu martorul B.V. venind la câţiva zeci de metri din urmă. După ce s-a despărţit de martorul B.V., inculpatul a grăbit pasul şi i-a ajuns pe martorii O., în apropierea pasajului de trecere la nivel cu calea ferată. De aici grupul celor patru tineri (care ieşise anterior din barul „GX") a continuat să se deplaseze pe strada B. din oraşul T. spre satul B., pe partea dreaptă a străzii, cam pe aceiaşi linie, în următoarea ordine: 1) spre marginea din dreapta a străzii se deplasa martora O.Ş.L.; 2) lângă aceasta era prietenul său, martorul O.Ş.M.P., care era ţinut de braţ de aceasta; 3) al treilea spre axul străzii mergea inculpatul I.E.N.; 4) ultimul înspre axul drumului se deplasa martorul O.I. Drumul tinerilor dinspre barul respectiv spre domiciliile lor din satul B. trecea pe la o barieră de cale ferată. De la barul „GX" până la liniile de bariera de ferată (adică un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată) este o distanţă de cca. 250-300 m. Trebuie precizat că prin acea locaţie trecea o linie dublă de cale ferată (pe 2 sensuri). Pasajul de trecere la nivel cu calea ferată avea o lungime de 12 m şi o lăţime de 7 m, fiind betonat, între liniile de cale ferată fiind montate dale de beton. Pasajul era prevăzut, la acea dată, cu avertizor acustic şi luminos, precum şi cu două sE.bariere. Distanţa dintre cele două sensuri ale căii ferate era de 2,70 m., iar distanţa totală între prima şi ultima şină de cale ferată (din cele patru) era -potrivit schiţelor şi măsurătorilor făcute cu prilejul cercetărilor la faţa locului - de cea. 6 m. Cei patru tineri au traversat bariera de cale ferată spre satul B. (denumită şi „bariera B."), iar la cea. 5-10 m de această barieră, s-au întâlnit cu soţii C., care se deplasau pe partea stângă a şoselei (raportat la sensul lor de deplasare, respectiv partea dreaptă - pentru cei patru tineri) şi care - aşa cum s-a arătat mai sus - se îndreptau către acelaşi bar „GX" cu intenţia de a-şi cumpăra ţigări. La acel moment (al întâlnirii) inculpatul mergea împreună cu martorul O.I., iar în faţa acestora, la câţiva metri, mergeau O.Ş.M.P. şi O.Ş.L.
La momentul întâlnirii, martorul O.Ş.M.P. avea o ţigară în mână din care fuma, lucru care a fost observat de către victima C.G., care i-a cerut martorului să-i dea şi lui o ţigară. Martorul O.Ş.M.P. i-a răspuns victimei C.G. că nu mai are alte ţigări, a mai tras un fum din ţigara pe care o avea în mână, după care i-a oferit-o victimei, cel mai probabil aruncând-o spre aceasta. în acest timp, inculpatul I.E.N. şi martorul O.I., au ajuns şi s-au oprit lângă cei ce discutau pe tema solicitării de ţigări. Victima i-a reproşat martorului O.Ş.M.P. faptul că i se dă doar un „chiştoc" şi I-a înjurat, după care s-a aplecat totuşi să ia restul de ţigară, moment în care martorul, iritat că a fost insultat, i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdominală, în urma căruia victima a căzut în şezut. Imediat victima C.G. s-a ridicat şi a început să se fugă spre oraşul T., trecând liniile cale ferată, în direcţia barului „GX" şi proferând înjurături, la adresa grupului de tineri. în momentul în care victima a fost lovită, soţia acesteia, partea civilă C.M. a început să protesteze, să vocifereze şi a fugit, la rându-i, spre bariera de cale ferată. Ambii soţi C. vociferau şi vorbeau succesiv atât în limba română, cât şi în limba rromanes (cei doi fiind de etnie rromă). Auzind înjurăturile şi constatând că soţii C. nu încetează să-i insulte pe toţi din grup, inculpatul I.E.N., s-a întors şi a început să alerge spre victimă şi soţia acesteia.
Partea civilă C.M., văzând că ea şi soţul sunt urmăriţi, a trecut doar prima linie de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată înspre direcţia Paşcani, iar, după aproximativ 20 metri, a traversat şi cealaltă linie spre oraşul T., coborând în dreapta, într-un stufăriş de lângă calea ferată. Aici era şi un canal cu apă, iar partea vătămată - după cum a declarat - s-a udat la picioare cu această ocazie. De aici, pe o poartă, a intrat în incinta Centrului de colectare a laptelui (fostul „I.C.I.L."), amplasat în zonă, mai exact în curtea acestui punct de colectare a laptelui. Apoi, de aici, a ieşit pe o altă poartă spre strada principală, unde a văzut că soţul ei era căzut şi lovit dincoace de bariera de cale ferată (spre oraşul T.), iar pe cei trei tineri şi fata care-i însoţea aflându-se dincolo de calea ferată şi fugind înspre satul B..între timp, inculpatul I.E.N. ajunsese victima, după ce aceasta trecuse deja liniile de cale ferată spre T., respectiv la cea. 7-8 m de calea ferată (la cercetarea la faţa locului au fost identificate urme de culoare brun-roşcat -sânge, la 7,60 m de prima şină de cale ferată) şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul, în urma căreia victima a căzut cu faţa în sus.Imediat apoi, inculpatul a început să-i aplice victimei lovituri puternice cu picioarele, în special peste cap, faţă şi gât. în acest timp, martorii O.I., O.Ş.M.P. şi O.Ş.L., care rămăseseră în apropierea locului unde se întâlniseră iniţial cu victima (deci dincolo de bariera de cale ferată), se uitau de la o distanţă de aproximativ 15-20 metri. Toţi trei au declarat că l-au văzut pe inculpatul I.E.N. aplicându-i mai multe lovituri victimei căzut, de sus în jos, cu piciorul, în zona capului.
Vizibilitatea în zona în care victima a fost atacată era slabă, fiind asigurată de luminile intermitente de pe stâlpul indicator de la trecerea la nivel cu calea ferată, precum şi de lumina care provenea de la un bec de neon amplasat pe un stâlp din reţeaua de electricitate, stâlp care se afla la aproximativ 35-40 m de bariera de cale ferată înspre oraşul T.. Deşi era iarnă nu era zăpadă. Soţia victimei, partea civilă C.M., între timp, a traversat curtea Centrului de Colectare a laptelui, a ieşit în stradă şi s-a îndreptat spre barieră întrucât a văzut că soţul său era căzut. A văzut, de asemenea, când grupul din care făcea parte inculpatul s-a îndepărtat, deplasându-se spre satul B. Partea civilă C.M. şi-a dat seama că soţul său era într-o stare gravă ca urmare a loviturilor aplicate şi a început să ţipe. I-a pus mâna la cap victimei, i l-a ridicat şi imediat s-a deplasat la staţia de Reşapare a SC M. SA, aflată în apropiere de serviciu să anunţe ambulanţa.
Paznicul de serviciu - numitul D.I. - nu a putut să dea telefon deoarece acesta era încuiat, astfel încât soţia victimei s-a reîntors la bariera de cale ferată iar la câteva minute a ajuns la faţa locului martorul C.D. care s-a deplasat spre centrul oraşului solicitând ajutorul unor gardieni publici care s-au deplasat la faţa locului.în aceeaşi noapte, în jurul orelor 2.00-2.28, la faţa locului a ajuns o maşină a ambulanţei care a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Clinic de Neurochirurgie laşi unde a fost internată în jurul orelor 3.45 cu diagnosticul „contuzie cerebrală difuză; criză comiţială de tip grand-mal, stare de ebrietate (agresiune). în ciuda intervenţiilor medicilor în dimineaţa zilei de 15 martie 1998, în jurul orelor 9.20 , victima a decedat. Prin Raportul de constatare medico-legală din 6 mai 1998, întocmit de L.E.M.L. Iaşi s-a stabilit că „moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă comei cerebrale traumatice secundară hemotoracală intercerebrale, contuziei şi dilacerării cerebrale, hemoragiei perintroculare, contuziei pontine şi fracturilor craniene; 3). Leziunile tanatogeneratoare s-au putut fi produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral şi facial prin lovire activă cu obiecte contodente; 4.) Fractura cornului stâng a osului hioid cu infiltrarea hemoragică a ţesuturilor moi perihioidiene atestă comprimarea regiunii latero-cervicale stângi cu corp dur sau lovirea activă a acestuia cu corp dur, neavând caracter tanatogenerator; 5.) Fractura şi fisura costală au putut fi produse cel mai probabil în cadrul manevrelor de resuscitare cardiacă externă; 6.) Celelalte leziuni prezentate de sus-numitul (echimoze, excoriaţii, plăgi contuze, chemozis,luxaţii şi expulsii dentare postraumatice)nu au avut caracter tanatogenerator şi, în cazul supravieţuirii victimei, ar fi necesitat 14-15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; 7.) În momentul decesului sângele victimei conţinea 0,33 % alcool etilic; 8.) Sângele victimei aparţine grupei sanguine 01".
Comisia de Avizare şi Control din cadrul L.E.M.L. Iaşi a avizat în cursul urmăririi penale acest raport de expertiză.în drept, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului I.E.N. care, în noaptea de 14 din 15 martie 1998 în jurul orelor 1.00-3.00, într-un loc public, i-a aplicat victimei C.G., multiple lovituri cu picioarele în special după ce aceasta căzuse pe şosea, în zona capului, cauzându-i leziuni cranio-cerebrale şi faciale grave în urma cărira s-a produs decesul, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev.de art. 174 C. pen. raportat la ari. 175 lit. i) C. pen. Instanţa de fond, analizând probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreştii reţinut vinovăţia inculpatuluijnlăturând motivat apărările acestuia în sensul că victima a fost lovită de fraţii O. Astfel, singurele persoane care au dat declaraţii constante în cauză, în toate ciclurile procesuale, au fost martorii oculari O.I., O.Ş.M.P. şi O.Ş.L. (şi alţi martori indirecţi au dat declaraţii constante, unii cu anumite nuanţări, dar nesemnificative, fiind cazul numiţilor P.C., D.I., T.C., Ţ.M. şi B.V.). Declaraţiile acestora concordă în cele mai mici amănunte atât între ele, cât şi cu restul ansamblului probator ce va fi reţinut de instanţă (documentaţia medicală, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor din bar etc). Mai mult, sub aspect faptic, până la momentul ieşirii din barul „GX", declaraţiile acestora se coroborează chiar şi cu depoziţiile inculpatului. În plus, deşi inculpatul şi-a construit întreaga apărare afirmând că fraţii O. şi, în special, martorul O.I., ar fi cel care a lovit victima, toţi cei trei martori oculari nu au ascuns nici unul din detaliile care le era defavorabil ori care-l avantajau pe inculpat. Astfel, aceşti trei martori au făcut relatări constante care se coroborează cu cele ale inculpatului în ceea ce priveşte articolele de îmbrăcăminte şi tipul de încălţăminte purtate în acea seară de cei patru tineri (singurele inadvertenţe - care se regăsesc însă doar în unele declaraţii - fiind acelea că O.I. ar fi fost încălţat cu adidaşi cu dungi albe cu negru şi nu cu ghete). În plus, aceşti martori au confirmat că inculpatul era încălţat cu pantofi şi că nu avea nimic pe cap (confruntările efectuate, la reluarea urmăririi penale, fiind elocvente) şi că ei (fraţii O.) aveau ghete. Din altă perspectivă, aceşti trei martori nu au ascuns nici împrejurarea că martorul O.Ş.M.P. a fost cel care a lovit primul victima cu piciorul în zona toraco-abdominală, în cadrul unui prim incident. Apoi, martorul O.I. după reluarea urmăririi penale, a fost testat cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice comportamentului simulat (sens în care s-a întocmit un raport de constatare tehnico-ştiinţifică), constatându-se că, în ceea ce-l priveşte, nu au fost evidenţiate modificări care să fie caracteristice stresului emoţional. în schimb, inculpatul a refuzat să fie testat în acest sens. Este adevărat că acest raport de constatare nu constituie un mijloc de probă de natură a dovedi, direct sau indirect, vinovăţia inculpatului ori nevinovăţia altor persoane. El este doar un mijloc care oferă unele indicii de natură să canalizeze ancheta într-o anume direcţie şi faţă de o anume persoană. Cu toate acestea, rezultatele acestuia (adică indiciile oferite) nu pot fi ignorate întru-totul. Instanţa de fond însă nu a reţinut acest mijloc de probă ca pe unul pe baza căruia va stabili vinovăţia inculpatului, ci doar ca pe un element care, alături de multe altele, consolidează credibilitatea depoziţiilor martorului O.I.
Toate aceste elemente, coroborate şi cu altele, ce vor fi evidenţiate mai jos, determină instanţa să aprecieze că depoziţiile martorilor O.I., O.Ş.M.P. şi O.Ş.L. corespund adevărului şi că s-a impus a fi reţinute la stabilirea situaţiei de fapt sus-prezentate.în schimb, atât partea civilă C.M., cât şi inculpatul şi martorii propuşi de acesta, au dat declaraţii succesive, inconstante şi parţial diferite, care nu se coroborează cu restul ansamblului probator, decât doar unele din declaraţiile părţii civile şi a inculpatului şi numai parţial. în concret, încă din cursul urmăririi penale inculpatul a solicitat audierea în apărarea sa, ca martori a numitelor, R.(fostă C.)L. şi N.M. Prima a declarat că ar fi văzut incidentul şi că victima a fost lovită de martorul O.I. şi nu către inculpat. Cea de-a doua i-a susţinut declaraţiile primei, arătând că aceasta i-a povestit ei ce văzuse în acea noapte. S-a dovedit, ulterior, fără putinţă de tăgadă, că numita R.(fostă C.)L. nu a fost la faţa locului şi nu a văzut nimic, declarând mincinos, în scopul de a-i susţine apărarea inculpatului I.E.N. În prima fază de urmărire penală, această martoră a fost testată (u.p.) cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice comportamentului simulat (sens în care s-a întocmit un raport de constatare tehnico-ştiinţifică), constatându-se că, în ceea ce o priveşte, au fost evidenţiate modificări care să fie caracteristice stresului emoţional, la întrebările relevante cauzei. De altfel, aceasta a şi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă". Ulterior aceasta şi-a retractat declaraţiile mincinoase.
Ulterior condamnării, atât cu prilejul reluării urmăririi penale, cât şi în faţa acestei instanţe, martora R.(fostă C.)L. a arătat, constant, că nu a fost la locul incidentului şi nu a văzut nimic, declarând iniţial nereal, la solicitarea mamei inculpatului. în toate declaraţiile, date ulterior condamnării sale definitive (inclusiv în declaraţia dată în faţa acestei instanţe), martora R.(fostă C.)L. a arătat, printre altele, că: a) „la rugămintea şi cumva la presiunea familiei I.E.N. am minţit în acest dosar": b) nu am văzut când a avut loc agresiunea în noaptea de 14 din 15 martie 1998, când mă aflam la domiciliul părinţilor"; c) „despre cele întâmplate am aflat, a doua zi de la tatăl meu"; tot a doua zi, inculpatul a fugit din localitate, mama acestuia spunându-i că „de frică, deşi nu este vinovat"; d) „în după amiaza aceleiaşi zile am aflat că agresorii sunt inculpatul şi martorii O.; e) „în februarie 2000, imediat după ce inculpatul a fost găsit de poliţie acasă, am fost contactată de familia I.E.N. care mi-a reproşat că eu am spus poliţiei locul în care se afla I.E.N., dar eu am negat acest lucru, iar aceştia mi-au pus condiţia să dovedesc contrariul", sens în care "mama inculpatului mi-a cerut să depun declaraţie mincinoasă"; f) în noaptea de 14 din 15 martie 1998, „am fost acasă cu copilul meu mic, care atunci avea cea. 5 luni (dosar instanţă - n.t.- împrejurarea confirmată de copia certificatului de naştere a minorului); g) în acea perioadă locuiam cu părinţii mei, în vecinătatea casei inculpatului, cu care am fost colegă la gimnaziu şi amică"; e) în noaptea de revelion a anului 2000, la petrecerea organizată de ea şi alţi tineri, „a apărut un bărbat mascat, care i-a spus că este tatăl copilului ei, unul dintre invitaţi afirmând că acesta ar fi inculpatul I.E.N."; f) la sugestia mamei inculpatului, pentru a da credibilitate declaraţiilor sale, a convins-o pe martora N.M. să dea declaraţii prin care să-i susţină versiunea, în sensul de a arătat, nereal, că în acea noapte ar fi fost pe la dânsa şi că apoi i-ar fi povestit ce a văzut lângă barieră; această martoră „nu a văzut însă nimic"; h) în anul 2000 a fost confruntată cu partea vătămată C.M., care i-ar fi reproşat că a participat la agresarea victimei, confundând-o cu martora O.Ş.L. (care este verişoara sa şi cu care seamănă din punct de vedere fizic). Faptul că martora R.(fostă C.)L. a minţit rezultă din primele sale depoziţii date abia în anul 2000. Astfel, la data de 18 mai 2000 (u.p.) aceasta a susţinut că, în acea seară, a fost în vizită la fosta sa profesoară N.M. din oraşul T., iar la orele 23,00 a plecat spre casă. Martora N.M. a însoţit-o până la o distanţă de cea. 100 m de bariera de cale ferată, când s-a întors, ea continuându-şi drumul spre casă, în faţa sa deplasându-se un tânăr, pe care apoi l-a recunoscut în persoana inculpatului. A auzit ţipete, iar inculpatul a alergat spre bariera de cale ferată. în acel moment ea şi-a continuat drumul dar pe lângă un gard de pe partea dreaptă a străzii, iar de la 20 m a văzut în apropierea căi ferate pe fraţii O. lovind victima, dar şi pe „O.Ş.L., care era îmbrăcată în blugi şi lovea victima cu piciorul în zona organelor genitale". Or, la necropsie victima nu a prezentat leziuni în acea zonă, iar martora O.Ş.L. în acea seară purta fustă (aspect confirmat chiar şi de inculpat). Tot în cursul primei urmăriri penale, R.(fostă C.)L. a mai susţinut şi o altă versiune, respectiv cum că în acea seară venea, de fapt, de la o întâlnire cu numitul L.C., susţinere pe care ulterior a retractat-o.în ceea ce o priveşte pe martora N.M., aceasta, deşi profesoară, a dat dovadă de lipsă totală de spirit civic şi de sfidare a organelor judiciare, continuând să susţină cu obstinaţie împrejurări faptice pe care - după cum chiar şi ea a arătat - nu Ie-a perceput nemijlocit. În concret, în prima sa declaraţie (u.p.), a susţinut că: a) în acea seară fusese vizitată de R.(fostă C.)L. care a plecat pe la orele 21,30-22,00 (şi nu 23,00 cum declarase aceasta; oricum este de observat că fapta s-a comis mult mai târziu); b) că a condus-o o porţiune de drum, după care s-a întors acasă; c) în aceiaşi seară, mai înainte ca ea să ajungă acasă, a fost ajunsă din urmă de R.(fostă C.)L., care era speriată şi care i-a relatat ce a văzut (pe inculpatul I.E.N. care a alergat la bariera CFR să salveze un bărbat lângă care erau fraţii O. şi O.Ş.L.), martora solicitându-i să înnopteze la ea, ceea ce s-a şi întâmplat (N.T.- însă, în nici una din declaraţiile date, în prima fază de urmărire penală, martora R.(fostă C.)L. nu a susţinut că s-ar fi întors şi că ar fi rămas peste noapte la domiciliul martorei N.M.). Mai mult, cu prilejul confruntării cu partea vătămată (u.p.), martora R.(fostă C.)L. a susţinut că „în momentul în care toţi patru au început să alerge spre B(...) am ieşit din centrul de colectare a laptelui şi mai mers spre centrul oraşului T., spre locuinţa d-nei N.M.". Or, martora R.(fostă C.)L. nu susţinuse până atunci şi nici în restul declaraţiilor că intrase în incinta centrului de colectare a laptelui.
Ulterior,cu prilejul primei judecăţi a cauzei,martora R.(fostă C.)L. a precizat că atunci când a văzut grupul de persoane sus arătat, s-a „abătut de la strada principală şi a mers pe lângă gardul clădirii „Centrului de Colectare a Laptelui", de unde a văzut mai întâi pe O.Ş.L. lovind victima , iar apoi şi pe O.I. Nici în această declaraţie nu a susţinut că în acea seară s-ar fi întors la N.M. Se mai observă şi faptul că nici martora R.(fostă C.)L. şi nici N.M. nu au putut motiva plauzibil considerentele pentru care prima venise în acea seară de sâmbătă, la o oră atât de târzie, în vizită, simpla argumentare că aceste vizite erau „obişnuite şi periodice" pentru că „învăţătoarea era un fel de mentor", nefiind suficientă. Şi celelalte declaraţii date în cauză de martora N.M. au, în esenţă, acelaşi conţinut cu prima, din anul 2000, cu precizarea că se remarcă o anumită evoluţie în aceste depoziţii, în sensul că la fiecare nouă audiere, martora îşi mai aduce aminte câte un amănunt ori este precisă asupra unor date cu privire la care iniţial a susţinut că nu-şi aduce aminte. La reluarea urmăririi penale, martora N.M. a susţinut, într-o declaraţie olografă, că „nu am fost la faţa locului", iar declaraţiile date „au fost din auzite" şi făcute „cu bune intenţii. Ea a mai arătat, separat (dosar actual) şi că: a) nu ştie şi nu-şi aduce aminte când anume a fost la ea „R.(fostă C.)L., care a fost prietenă cu inculpatul încă înainte de producerea incidentului", b) „din povestirile unor tinere am înţeles că la un revelion care s-a organizat după ce inculpatul a dispărut, ar fi participat şi acesta, dar avea ţinuta şi fizionomia schimbate"; c) abia în anul 2000, martora R.(fostă C.)L. „a rugat-o personal să depună mărturie şi să declare ceea ce cea ea i-a relatat", o rugăminte similară fiindu-i făcută şi de mama inculpatului. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, în calitate de învinuită, N.M. a declarat că „nu am condus-o niciodată pe R.(fostă C.)L. spre localitatea B. după orele 23,00; am condus-o doar în martie 1998, după orele 21,00-22,00, dar după puţin timp s-a întors, spunându-mi că s-a întâmplat ceva la barieră, fără a-mi preciza ce anume şi că va merge la discotecă".în această ultimă fază de judecată, martora N.M. şi-a modificat parţial depoziţia în sensul că a susţinut, printre altele,că: a) martora R.(fostă C.)L. i-a povestit despre un incident pe care ea îl văzuse pe strada dinspre barieră, „atunci când se îndrepta spre discotecă";b) "în noapte faptei, după incident, martora R.(fostă C.)L. a venit la domiciliul meu şi mi-a povestit ce a văzut pe stradă"; martora vroia să se ducă la discotecă(...)"dar în cele din urmă a rămas să doarmă la mine în acea noapte"; c) că familia inculpatului şi acesta era foarte apropiat de familia martorei R.(fostă C.)L. şi, în special, de aceasta şi de surorile sale; d) că una din surorile martorei R.(fostă C.)L. I-a vizitat pe inculpat la locul de detenţie; e) că ea a nu a văzut nimic.
Se remarcă faptul că, în aceasta ultimă declaraţie, martora N.M. nu a mai susţinut că martora R.(fostă C.)L. a vizitat-o în acea seară şi că ea ar fi condus-o vreo porţiune de dram. Raportat la toate cele mai sus arătate, la inadvertenţele dintre propriile depoziţii ale martorei N.M. (care oricum ar fi putut fi doar un martor indirect) se constată că declaraţiile iniţiale ale martorei R.(fostă C.)L., precum şi declaraţiile martorei N.M. au fost date „pro causa", nu corespund adevărului şi au fost înlăturate.
După cum s-a arătat mai sus, prin intermediul familiei sale, inculpatul şi-a construit o apărare bazată pe determinarea mai multor persoane, care nu au fost la faţa locului şi nu au perceput incidentul, să dea declaraţii mincinoase în cauză. În acest sens, pe lângă martorii R.(fostă C.)L. şi N.M., propuşi în cursul urmăririi penale, inculpatul a solicitat audierea şi a martorilor Ţ.V. şi E.R. (care, de asemenea, după cum se va arăta în continuare, au dat declaraţii neconforme cu adevărul), pentru prima dată abia după trimiterea în judecată, susţinând că şi aceştia ar fi fost martori oculari, văzând fapta „din curtea lor". În esenţă, aceşti martori, au susţinut, în primele depoziţii, că au văzut incidentul şi că ar fi observat că inculpatul nu a lovit victima, care ar fi fost agresată de fraţii O. În ceea ce-l priveşte pe martorul Ţ.V. acesta a dat declaraţii contradictorii, oscilante şi vădit neconforme cu adevărul, susţinerile sale fiind categoric infirmate de restul mijloacelor probatorii administrate în cauză şi de verificările efectuate.
În prima sa declaraţie, martorul Ţ.V. a susţinut, la 04 ianuarie 2001 că: a) era de serviciu, ca paznic, la abatorul vechi de păsări, când a auzit strigăte şi s-a dus lângă „canton" să vadă ce se întâmplă; b) la o distanţă de cca. 50 m a văzut o persoană căzută la pământ, lângă care erau alte două persoane în picioare, una lovind victima cu piciorul, iar cealaltă ţinând-o (iniţial martorul, în aceiaşi declaraţie, a susţinut că cea de-a doua persoană alerga de-a lungul căii ferate, în direcţia în care alerga şi soţia victimei, respectiv spre Paşcani); c) a văzut când a apărut o a treia persoană, care i-a oprit pe cei doi să mai lovească victima, cu toţii plecând apoi împreună; d) în zonă a mai văzut o femeie care se afla la cea. 5-6 m de locul unde victima era căzută, precum şi o femeie cu părul lung, ce stătea lângă peretele clădirii I.C.I.L.-ului, femeie pe care a recunoscut-o în sala de judecată ca fiind numita R.(fostă C.)L.
Audiat în prima fază procesuală a apelului martorul Ţ.V. a susţinut că: a) a văzut „doi bărbaţi şi o femeie care loveau o persoană căzută", dar „nu-şi poate da seama" dacă şi femeia lovea; b) către acel loc se mai îndreptau un bărbat şi o femeie, probabil „inculpatul şi prietena lui, bărbatul cerând agresorilor să înceteze; c) în acest timp, partea civilă C.M. se afla la o distanţă de cca. 20 m de victimă, pe calea ferată, unde ţipa, unul din cei ce agresaseră victima alergând apoi către aceasta. După ce Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi a depus, la dosar, un proces-verbal întocmit cu prilejul verificărilor efectuate la SC A. SA laşi din care rezultă că martorul Ţ.V. nu a fost angajat al acestei societăţi în luna martie 1998, împrejurare confirmată de această societate printr-o adresă din 06 decembrie 2003, martorul a fost reaudiat în aceiaşi fază procesuală, prilej cu care a revenit parţial şi a declarat, printre altele, că: a) „nu am fost niciodată încadrat şi nici nu a lucrat la SC A. SA, ci, de fapt, prestam anumite tipuri de activităţi, ca ziler, la SC E. SA cu sediul în T.", în sensul că încărca şi descărca materiale de construcţii şi avea grijă de gospodăria patronului E.R., neavând încheiat vreun contract de muncă sau de altă natură, în acest sens; b) pe 14 martie 1998, la sediul societăţii au sosit două camioane încărcate cu materiale de construcţii, una din maşină rămânând în curtea abatorului, iar alta în afară; de aceea el a rămas să asigure paza camioanelor peste noapte; c) în timp ce se afla în curtea abatorului a auzit gălăgie, iar apoi a văzut cum un bărbat fugărea o femeie, iar un altul (însoţit de o femeie) lovea o persoană căzută; d) dinspre oraş „a văzut venind un alt bărbat care s-a alăturat celorlalţi şi şi-a continuat drumul"; „din urma lor victima s-a ridicat, a mers câţiva metri ajutat de soţie şi a căzut din nou" (N.T.: or, cu siguranţă victima nu s-a mai ridicat); la scurt timp a venit o ambulanţă; e) el a perceput cele relatate de la cabina CFR şi nu de la cabina amplasată la poarta abatorului, pe interior. După reluarea urmăririi penale în cauză, martorul Ţ.V. a fost confruntat cu mai multe persoane şi a fost reaudiat, prilej cu care a arătat, printre altele, că: a) în acea seară era de pază la depozitul de materiale a lui E.R. şi dormea în cabina uneia din cele 2 maşini, fiind trezit din somn de un glas de femeie care striga „săriţi, ne omoară"; b) a coborât din maşină şi s-a depisat înspre cabina barierei de cale ferată, de unde, la cca. 20 m, a văzut doi băieţi cu hanorace, şepci, bocanci şi o fată cum loveau toţi trei o persoană căzută la pământ"; c) revine şi precizează că nu a văzut-o şi pe fată lovind, dar a văzut că aceasta avea un pantof cu toc în mână; d) la puţin timp, unul din cei doi băieţi ce au lovit victima a fugit, pe lângă calea ferată, după femeia care ţipa, dar nu a ajuns-o pentru că aceasta a intrat în curtea I.C.I.L.-ului, de unde a ieşit în drum după ce au plecat agresorii; e) la un moment dat, când victima nu mai era lovită de nimeni, a venit un băiat, care nu avea nimic pe cap, şi care i-a întrebat pe agresori care a fost motivul conflictului; f) că martora O.Ş.L. (cu care a fost confruntat era „îmbrăcată într-o pereche de pantaloni, cu o geacă, iar în mână avea un pantof cu toc" (or, martora purta fustă!), iar băieţii au lovit victima „în zona pieptului"; h) nu poate identifica nici unul dintre cei patru tineri şi nu poate preciza dacă inculpatul cu care a fost confruntat este vreuna din personale pe care Ie-a văzut în acea seară pe stradă. Reaudiat la data de 18 iulie 2006, declaraţia fiindu-i înregistrată audio-video, martorul a susţinut că: el nu a văzut de fapt nimic, că nu ştie unde a fost în acea noapte şi că nu-şi menţine declaraţiile anterioare, pe care Ie-a dat pe baza celor relatate lui de patronul său, E.R. şi la sugestia acestuia, tocmai de aceea declraţiile sale fiind contradictorii pentru că „nu mai ţineam minte exact ceea ce îmi spusese acesta de la un termen la altul". Cu prilejul unei noi confruntări cu martorii O.I. şi O.Ş.L., precum şi cu partea vătămată C.M., Martorul Ţ.V. a făcut aceiaşi susţinere, respectiv că el nu a văzut nimic, declaraţiile sale având la bază susţinerile numitului E.R. La solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi, SC E.S. SRL -T., prin administratorul I.E., a comunicat că, în data de 14 martie 1998, societatea nu s-a aprovizionat cu materiale de construcţii şi că numitul Ţ.V. nu a fost angajat al societăţii şi nici nu a executat vreodată, ocazional, paza pentru această societate ori la imobilul. Mai mult, aşa cum s-a arătat, în vederea verificării realităţii declaraţiilor învinuitului Ţ.V. cercetat pentru „mărturie mincinoasă", la data de 12 iulie 2006, s-a efectuat o cercetare la fata locului, în baza art. 129 C. proc. pen., în prezenţa acestuia, precum şi a martorului Ţ.M., a părţii vătămate C.M., fiecare din cei indicând locul unde au văzut victima căzută, cât şi locul unde se aflau fiecare dintre ei; s-a întocmit un proces-verbal în prezenţa unui martor asistent şi s-au efectuat fotografii judiciare. Cu această ocazie, spre deosebire de martorul Ţ.M. (gardianul care a ajuns la faţa locului şi a anunţat ambulanţa) şi partea civilă C.M. care au indicat că locul unde victima a căzut şi a fost agresată a fost şosea, foarte aproape de barieră (indicaţiile celor doi coincid), martorul Ţ.V. a indicat că acel loc era undeva lângă un gard dincolo de şanţul betonat ce mărginea şoseaua. Or, nici un martor nu a susţinut că victima ar fi căzut ori ar fi fost agresată în alt loc decât pe şosea. Reaudiat de procurori, în aceiaşi zi, după efectuarea cercetării la faţa locului, în calitate de învinuit, Ţ.V. şi-a menţinut, în principiu, toate declaraţiile mincinoase anterioare, de această dată, făcând următoarele precizări: a) de lângă cantonul CFR a văzut cum o persoană se afla , la cca. 30-40 m de cale ferată, căzută, pe aceiaşi parte cu cantonul şi la cca. 3 m. de şosea, unde era lovită de 2 băieţi; b) „nu mai era nimeni în apropiere"; c) ulterior a văzut venind dinspre oraş un bărbat şi o femeie, care erau împreună şi şi-au continuat drumul pe şosea, întrebându-i pe agresori care a fost motivul care a generat conflictul; d) după aceea, cei trei bărbaţi şi fata au plecat, trecând bariera de cale ferată, ulterior văzând cum a ieşit din curtea I.C.I.L.-ului partea civilă C.M.; e) el nu a mai stat pentru că „a fost strigat de patronul său, E.R., care ieşise în drum şi care l-a întrebat ce s-a întâmplat, el răspunzându-i că s-au bătut nişte ţiganf; f) „nu am memorie bună şi nu-mi aduc aminte(...)". Reaudiat, la data de 13 iulie 2007, în aceiaşi calitate, Ţ.V. şi-a retras toate declaraţiile anterioare, susţinând că a minţit, că el nu a văzut nimic, dar a fost „sfătuit şi învăţat" de patronul său de atunci, E.R. să declare în acest fel. Despre numitul Ţ.V., martorul Ţ.M. (gardian public) a declarat că acesta mai făcea uneori de pază, dar în acea seară el nu l-a văzut, dar poate spune despre el că „este consumator de băuturi alcoolice şi bea aproape în fiecare zi". La rândul său, martorul D.I. (care era paznic la staţia de reşapare) a declarat că „nu ştie ca Ţ.V. să fi fost paznic, în acea perioadă, la depozitul unde a fost vechiul abator".
În faţa acestei instanţe, martorul Ţ.V. a revenit iarăşi asupra declaraţiilor sale, susţinând, printre altele, că: a) la data comiterii faptei, el era paznic la SC R. SA, ce avea închiriat un spaţiu pentru abator, b) la orele 22,00, a auzit strigăte pe stradă şi a ieşit „din incinta societăţii, observând, de după cantonul CFR, unde „s-a ascuns", o încăierare în apropiere de calea ferată, la 20-30 m unde doi bărbaţi (îmbrăcaţi cu hanorace, cu glugă, precum şi cu şepci şi încălţaţi cu bocanci, având pantalonii băgaţi în bocanci), lângă care mai era o femeie, loveau o persoană căzută; c) „de fapt, doar unul o lovea"; d) între timp, dinspre oraş a mai venit un bărbat, cu capul descoperit şi purtând o geacă de piele, ce nu a lovit victima; acest bărbat „seamănă cu inculpatul I.E.N., prezent în sala de judecată"; e) persoanele respective au plecat apoi de acolo, unde a venit o femeie, care era soţia victimei; f) a plecat şi el „spre magazin", pentru că a strigat la el, şeful său, E.R."; g) „femeia care a plecat cu băieţii este R.(fostă C.)L. şi ea ţinea în mână un pantof; h) a mai văzut o femeie lângă peretele clădirii I.C.I.L.-ului pe care nu o cunoaşte; j) victima „era căzută la câţiva metri de şinele de cale ferată, lângă semafor, spre oraşul T."; k) pe femeia care fugea pe lângă şina de cale ferată a mai văzut-o „după ce a intrat în magazie pentru 5 minute", dar şi după ce a ieşit afară „când a văzut-o lângă victimă"; I) femeia care-i însoţea pe agresori avea părul lung şi „purta o căciulită pe cap", dar nu a recunoscut-o; m) când a fost citat prima dată, E.R. i-a spus că au fost citaţi în legătură cu „ceea ce ţi-am spus eu ţie", n) nu ştie ce a văzut E.R. „când a ieşit la poartă, dar el era lângă acesta, uitându-se" spre locul unde avea loc conflictul; „E.R. m-a întrebat ce se întâmplă şi eu i-am spus că doi bărbaţi au lovit pe un altul. Analiza doar a acestei ultime declaraţii relevă multiplele contradicţii şi incoerenţa martorului, care oferă în 2007, detalii pe care nu Ie-a putut furniza în 2001: căciulită de pe capul fetei (martora O.Ş.L. nu purta aşa ceva), pantalonii băgaţi în bocanci ş.a.), nefiind însă sigur dacă a văzut personal sau i-a spus „patronul". De asemenea, se observă că, de această dată, martorul indică un alt loc de muncă şi precizează succesiv că a văzut conflictul ba din spatele cantonului CFR, ba că a mai reintrat şi în magazie (sau magazin ?), ba de la poartă, de lângă „patron".
Faţă de martor, procurorul de şedinţă, s-a sesiza din nou, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „mărturie mincinoasă". La Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, care a declanşat cercetări în acest sens, faţă de martor, acesta a revenit din nou, asupra declaraţiilor sale, retractându-le şi afirmând că nu a văzut ce s-a întâmplat, „fiind determinat de C.G. şi nevasta acestuia să declare aspecte nereale". În prealabil, el a dat o declaraţie olografă, în care a susţinut că, de fapt, a văzut tot ce s-a întâmplat, că-şi menţine declaraţiile anterioare, cu precizarea că E.R. nu I-a învăţat să declare în nici un fel. Faţă de retratarea declaraţiilor, tribunalul a dispus reaudierea martorului Ţ.V., care, a revenit iarăşi asupra declaraţiei de retractare şi a susţinut că: a) deşi îşi recunoaşte semnăturile de pe declaraţiile date la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, el „nu-şi aminteşte" să fi fost la această unitate de parchet; b) „el a văzut 2 bărbaţi şi o femeie lovind un bărbat". Depoziţiile martorului Ţ.V. sunt totalmente contradictorii, vădit necredibile, nu se coroborează cu restul ansamblului probator, fiind infirmate de verificările efectuate şi, de aceea, ele vor fi înlăturate. În ceea ce-l priveşte pe martorul E.R. şi acesta a dat declaraţii contradictorii, oscilante şi vădit neconforme cu adevărul, susţinerile sale fiind categoric infirmate de restul mijloacelor probatorii administrate în cauză şi chiar de declaraţia soţiei sale.în prima sa declaraţie, martorul E.R. a susţinut, la 15 februarie 2001, că: a) într-o noapte a auzit câinii lătrând şi ţipete şi a ieşit afară din casă, el locuind la cea. 30 m de locul unde s-a comis fapta; b) a văzut victima căzută şi cum era lovită cu piciorul de o fată şi de un băiat, în timp ce un alt băiat alerga după soţia victimei; c) la un moment dat, a apărut un al treilea băiat, îmbrăcat în negru şi cu capul descoperit, care a intervenit şi i-a despărţit, aceştia plecând împreună; d) a văzut în zonă, la o distanţă de cca. 15 m, o femeie, care nu s-a apropiat; e) el a perceput conflictul de la cca. 30 m. La data de 06 noiembrie 2001, cu prilejul audierii sale de către Curtea de Apel laşi, martorul E.R. a susţinut că: a) pe data de 14 sau 15 martie 1998, după ora 12,00 a auzit scandal şi a ieşit în balcon, de unde la o distanţă de cca. 30 m a văzut o femeie care ţipa şi alergând, fiind urmărită de o persoană îmbrăcată în alb; b) la cca. 10 m de acea femeie, un bărbat şi o femeie loveau o altă persoană căzută; c) la un moment dat, dinspre oraş a venit o altă persoană, care i-a luat pe agresori de lângă victimă şi au plecat împreună, vorbind, el auzindu-i spunând că incidentul s-a datorat de la o ţigară; d) la locul unde era victima a văzut în total: 3 bărbaţi şi o femeie, e) el a dat declaraţie „la cererea părinţilor inculpatului"; f) „nu pot să dau nici un nume căruia să-i fi relatat despre ceea ce am văzuf". Martora E.A., soţia martorului E.R., audiată după decesul acestuia a declarat, printre altele, următoarele: a) ştie că numitul „Ţ.V. nu a lucrat niciodată pentru societatea fiului şi a fostului său soţ; b) ea, „întotdeauna a dormit cu soţul ei, în aceiaşi cameră la parterul locuinţei"; c) „soţul meu nu mi-a povestit niciodată că ar fi văzut când C.G. a fost bătut la bariera din apropierea locuinţei noastre".
Sunt vădite contradicţiile între depoziţiile acestui martor, care vorbeşte de agresarea victimei de către o fată (deşi restul ansamblului probator indică, fără echivoc, faptul că agresorul a fost un bărbat) şi care nu a fost văzut de nici un alt martor, la faţa locului (cu excepţia lui Ţ.V., care doar în anumite depoziţii, arată că „patronul" fie a văzut şi el, fie I-a întrebat ce s-a întâmplat). în plus, martorul susţine că a văzut cele relatate fie de la balcon, fie că a ieşit din casă, în condiţiile în care soţia sa a declarat că dormeau la parter şi că soţul ei nu i-a spus niciodată că ar vi perceput conflictul. De altfel, este puţin credibil ca în ipoteza în care, la miezul nopţii, martorul s-ar fi trezit şi ar fi ieşit să vadă ce s-a întâmplat să nu-i fi spus soţiei sale, mai ales că, a doua zi, întreaga comunitate locală vorbea (aşa cum au arătat toţi martorii) despre incidentul de lângă barieră şi despre moartea victimei C.G., despre care E.A. a susţinut că era cunoscut prin aceea că, atunci când ajungea în stare de ebrietate, se deplasa pe stradă cântând.În ceea ce o priveşte pe partea vătămată (constituită parte civilă) C.M. aceasta a fost audiată în cauză, de 10 ori, fiind confruntată în mod repetat (de 8 ori) atât cu inculpatul, cât şi cu martorii O., O.Ş.L., Ţ.V., R.(fostă C.)L. ş.a. Declaraţiile sale sunt caracterizate prin poziţia oscilantă, sunt inconstante şi parţial diferite, sub cele mai multe aspecte ele necoroborându-se cu restul ansamblului probator. Se remarcă faptul că aceasta îşi aduce aminte în anii 2006-2007 detalii şi amănunte pe care nu Ie-a putut indica în anii 1998-2000. Dacă în prima sa declaraţie, partea civilă a susţinut că a văzut cum a fost lovit soţul ei de un tânăr, ulterior revine succesiv şi arată: ba că nu a văzut nimic, ba că nu inculpatul I.E.N. i-a lovit soţul, ba că nu este sigură, ba că victima a fost lovită de o singură persoană, ba de doi băieţi şi chiar şi de fată (care i-ar fi dat cu piciorul în zona organelor genitale"), ba că rudele inculpatului i-au cerut să dea declaraţii într-un anume fel, ba că nu i-au cerut etc.în prima sa declaraţie - care se presupune, de regulă, că reflectă cel mai fidel adevărul - partea civilă a susţinut nereal că ea ar fi fost fugărită pe aceiaşi stradă principală, până la Staţia de Reşapare, pe o distanţă de cea. 50 m (or, toate mijloacele de probă, inclusiv declaraţiile sale ulterioare, relevă că partea civilă a fugit la stânga printre liniile de cale ferată, a coborât într-un stufăriş, spre Centrul de Colectare a Laptelui şi abia apoi a ajuns în stradă), că a văzut când soţul ei a fost lovit de un tânăr (în fapt ea nu a văzut) şi că incidentul a avut loc puţin după orele 23,00 (în realitate incidentul a avut loc cel mai devreme în jurul orelor 01,00). De aceea, această primă declaraţie (ca şi celelalte), va fi reţinută de instanţă doar parţial şi anume doar cu privire la aspectele faptice necontestate şi care se coroborează cu restul ansamblului probator.Ulterior, în mai multe declaraţii (inclusiv atunci când depoziţia sa a fost înregistrată audio-video), partea civilă C.M. a arătat că, de fapt, nu a văzut momentul când victima a fost lovită, după bariera de cale ferată şi de către cine anume. Instanţa a reţinut că aceasta este versiunea reală şi are în vedere în acest sens, atât toate declaraţiile acesteia analizate în ansamblu, cât şi declaraţiile mai multor martori coroborate cu procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexă, din care rezultă că, partea civilă, nu avea cum să vadă în mod obiectiv şi practic momentul lovirii soţului ei. Astfel, probele administrate au evidenţiat faptul că partea civilă a trecut prima linie de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată înspre direcţia Paşcani, cu spatele spre bariera de cale ferată (după cum rezultă şi din planşa foto, conform indicaţiilor ei), iar, după aproximativ 20 metri, a traversat şi cealaltă linie spre oraşul T., coborând în dreapta într-un stufăriş (evidenţiat, de asemenea, la cercetarea de la faţa locului) de lângă calea ferată. De aici a trecut un canal cu apă, iar apoi pe o poartă, a intrat în incinta punctului de colectare a laptelui a fostului „I.C.I.L", amplasat în zonă, mai exact în curtea acestui punct de colectare a laptelui. Apoi, de aici a ieşit pe o altă poartă spre strada principală, unde a văzut că soţul ei era căzut, iar pe cei trei tineri şi fata care-i însoţea aflându-se dincolo de calea ferată şi fugind înspre satul B. Este evident deci că - dat fiind traseul urmat de partea civilă, faptul că era noapte şi că pe cel puţin anumite porţiuni din acest traseu vizibilitatea către şoseaua principală era obstaculată de clădirea I.C.I.L.-ului şi de gard - este foarte puţin probabil ca partea civilă să fi văzut momentul lovirii soţului ei în zona capului. Dacă la aceste argumente se adaugă şi multiplele inadvertenţe din declaraţiile părţii civile (indicate mai sus), precum şi faptul că era noapte, că partea vătămată are un nivel de instruire aproape inexistent, că - aşa cum chiar ea a arătat - în acea seară consumase alcool (votcă), cât şi faptul că familia inculpatului a încercat influenţarea sa, concluzia la care s-a ajuns mai sus (în sensul că C.M. nu a văzut efectiv momentul agresării soţului) este cu atât mai credibilă.în acest ultim ciclu procesual, partea civilă C.M. a declarat, printre altele că: a) în acea seară, în timp ce se deplasa cu soţul ei, spre T., la un bar, pentru a cumpăra ţigări, înainte de a trece calea ferată, s-au întâlnit cu o fată şi trei băieţi; b) doi dintre cei trei băieţi aveau hanorace cu glugă, iar pe cap şepci de culoare albă (or, acestea erau de culoare închisă), fiind încălţaţi cu bocanci; c) cel de-al treilea băiat, mergea în urma celorlalţi trei tineri, la cca. 10-15 m, nu avea nimic pe cap, fiind încălţat cu pantofi şi îmbrăcat cu o geacă neagră; d) victima a cerut de la unul din cei doi băieţi, ce mergeau mai în faţă, o ţigară, iar tânărul care fuma i-a aruncat restul de ţigară pe care o avea în mână; e) în momentul în care soţul ei s-a aplecat după ţigară, acelaşi tânăr l-a lovit cu piciorul în zona feţei, victima căzând, dar ridicându-se repede; f) şi ea şi victima au fugit înspre oraş, cei doi băieţi şi fata alergând după ei; g) cei doi tineri cu şapcă i-au aiuns, au trântit victima jos şi au lovit-o, repetat, cu picioarele, în cap şi în zona organelor genitale (or, victima nu a fost lovită în această zonă); h) fata ce-i însoţea nu a lovit victima, dar îi instiga pe cei doi băieţi să -i lovească soţul; i) tânărul cu capul gol, nu a lovit victima în nici un fel, ci, din contră, el a venit în apărarea sa, pentru că cei doi băieţi cu şepci vroiau să o lovească şi pe ea; j) ea a fugit „prin nişte tufişuri şi s-a ascuns"; din „tufişurile - care se aflau la cca. 20 m - în care m-am ascuns am văzut cum cei doi tineri îl loveau pe soţul meu în cap"; k) „din tufişuri am fugit şi m-am ascuns în curtea unui centru de colectare a lapteluT; de aici a ieşit în stradă şi a început să ţipe după ajutor; I) la faţa locului a venit un gardian, care a anunţat ambulanţa; s-a apropiat de soţul lovit şi l-a luat în braţe; m) nu poate precizat dacă inculpatul I.E.N., prezent în sala de judecată, este vreunul dintre cei 3 tineri pe care îi văzuse în acea seară; n) dintre cei trei băieţi l-ar putea recunoaşte doar pe cel care i-a dat ţigara victimei, care este mai înalt decât inculpatul şi are o un semn de tăietură la nas şi care a fost prezent în instanţă la termenul de judecată anterior (n.t - la acel termen fusese prezent martorul O.I. - ce nu a putut fi audiat din motive procedurale; or, toate probele relevă că cel ce i-a dat ţigara victimei a fost fratele acestuia, O.Ş.M.P. Chiar dacă declaraţiile părţii vătămate C.M. au evoluat în sensul susţinerii apărărilor inculpatului, totuşi două elemente sunt constante în toate declaraţiile sale şi anume: a) faptul că înainte de a trece calea ferată, ea şi soţul ei s-au întâlnit efectiv cu patru tineri, din care o fată şi trei băieţi, aceştia fiind ulterior recunoscuţi ca fiind fraţii O. şi inculpatul I.E.N.; b) faptul că a fugit pe terasamentul căii ferate şi s-a ascuns într-un stufăriş, de unde a intrat în curtea I.C.I.L.-ului (fostului Centru de Colectare a Laptelui), iar de aici a ieşit în drum (acest de-al doilea element lipseşte ca atare decât în prima declaraţie). Partea vătămată nu a susţinut nici un moment că inculpatul I.E.N. ar fi venit ulterior la locul faptei ori că nu i-a însoţit, dintr-un început, pe fraţii O., la momentul întâlnirii, ci doar că era mai în urmă. Aceste două împrejurări sunt esenţiale şi ele dovedesc netemeinicia apărărilor inculpatului.Atât partea vătămată C.M., cât şi fiica acesteia, C.A., dar şi martorii P.C.: „am auzit personal de la soţia victimei că mama inculpatului i-ar fi propus să-i dea bani şi alte produse pentru a-i salva fiul de la închisoare") şi Ţ.M. au făcut referiri repetate cu privire la faptul că familia inculpatului I.E.N. a încercat să o influenţeze pe partea vătămată C.M., căreia - dată fiind situaţia sa materială precară şi numărul mare de copii - i-a trimis ori dat, în mai multe rânduri, alimente, partea civilă fiind văzută chiar „de mai multe ori la locuinţa familiei inculpatului, după arestarea acestuia".
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus şi a părţii vătămate audiate în cauză, instanţa a constatat că -aşa cum s-a arătat -, pe parcursul procesului penal, în diferite faze (şi chiar în aceiaşi fază procesuală) au suferit modificări mai mult sau mai puţin semnificative. Aceste modificări ale declaraţiilor date de unii martori ori de partea civilă fie nu au fost explicate de aceştia în nici un mod, fie au fost justificate într-o manieră puerilă ce nu poate fi primită. Diferenţele dintre declaraţiile părţii civile şi a martorilor menţionaţi (iar în unele situaţii chiar între depoziţiile succesive ale aceloraşi persoane) au fost determinate, în cauză, de factorii sus-menţionaţi, în special de influenţarea lor de către familia inculpatului (în sensul că au dat declaraţii neadevărate, cu privire la aspecte faptice pe care nu le-au perceput). Tocmai de aceea s-a şi impus prezentarea lor succintă.
La stabilirea valorii probatorii a declaraţiilor martorilor instanţa a ţinut seama de toţi aceşti factori. S-a mai reţinut şi că, în mod firesc, declaraţia unei persoane trebuie evaluată prin prisma modului şi împrejurărilor (noapte sau zi, de aproape sau nu etc.) în care a perceput faptele, a raporturilor sale cu părţile, a vârstei, pregătirii şi educaţiei sale, a sursei din care provine „mărturia" (directă sau indirectă), cât şi a momentului la care persoana a fost audiată. Astfel, este binecunoscut faptul că dacă o persoană este audiată la distanţă mare în timp faţă de momentul la care a perceput o anume situaţie faptică amintirile sale nu mai sunt la fel de precise. Or, ceea ce caracterizează mărturiile persoanelor propuse de inculpat în apărare (şi care vor fi înlăturate) este, în mod surprinzător, tocmai un proces invers, adică: în loc de o „diluare" a informaţiilor se remarcă o „ aducere aminte" cu privire la detalii minore, după ani de zile şi în condiţiile în care iniţial aceste detalii nu putuseră să fie furnizate. Pe de altă parte, tribunalul a reţinut, că declaraţiile unui martor ori părţi nu au o valoare probatorie prestabilită, în sensul că nu există o ierarhizare între declaraţiile unei persoane date în diferitele faze procesuale. întotdeauna valoarea probatorie a unui mijloc de probă (inclusiv a declaraţiilor unui martor sau părţi - atunci când acestea prezintă modificări sau completări pe parcursul procesului penal) se stabileşte prin coroborarea şi cu restul ansamblului probator. Prin urmare, depoziţia unui martor nu ar putea fi înlăturată pe considerentul că nu a fost dată întocmai şi în faţa instanţei sau pentru că, sub anumite aspecte, conţine modificări ori completări.
Tocmai de aceea, pornind şi de la aceste considerente, instanţa a reţinut situaţia de fapt mai sus descrisă doar pe baza acelor declaraţii sau părţi din declaraţii care se coroborează cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză şi care sunt credibile. Se mai impune şi precizarea faptului că o altă apărare constantă a inculpatului a avut ca premisă modul în care era el încălţat. Cu alte cuvinte, inculpatul, prin avocaţii săi, a insistat repetat cu privire la faptul că el era încălţat în acea seară cu pantofi cu talpă subţire, în timp ce fraţii O. aveau bocanci (situaţie recunoscută, de altfel, de aceştia) şi doar nişte lovituri aplicate de picioare încălţate cu bocanci ar fi putut cauza victimei respectivele leziuni atât de grave. Această apărare este doar o simplă supoziţie lipsită de orice fundament, fiind, în acelaşi timp, total irelevantă în cauză, precizările medicilor legiştii (menţionate mai sus) fiind elocvente în acest sens, întrucât respectivele leziuni puteau fi produse, la fel de bine, atât de picioare încălţate cu pantofi, cât şi de picioare încălţate cu ghete, precum şi de orice alte corpuri sau mijloace contondente. În ceea ce-l priveşte pe martorul B.V. se constată faptul că în primele sale trei declaraţii din anii 1998-2000 nu a susţinut că ar fi plecat împreună cu inculpatul I.E.N. spre casă, ci că mergea din urma grupului de patru tineri din care şi inculpatul făcea parte. Abia în declaraţiile ulterioare, martorul B.V. a arătat, în mod constant, că el şi inculpatul I.E.N. s-au deplasat în aceiaşi direcţie din urma martorilor O., iar când s-a despărţit de inculpat i-a văzut mai în faţă, pe stradă, pe aceşti martori, care nu ajunseseră încă la bariera de cale ferată. Martorii P.C., T.C. şi D.I. au dat declaraţii relativ constante. Martorul P.C. a arătat de pildă, că atunci când grupul tinerilor din care făcea parte şi inculpatul a plecat, acesta nu a rămas mai în urmă.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţă, a fost dovedită, pe deplin, cu mijloacele de probă analizate detaliat mai sus, respectiv: a) procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexă; b) raportul de constatare medico - legală (autopsia) al I.M.L. laşi, împreună cu avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.M.L laşi; c) declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile martorilor menţionaţi mai-sus (mai puţin ale celor care au fost înlăturate), cu rezervele şi precizările sus-arătate; d) procesele-verbale de confruntare; e) relaţiile comunicate de unele societăţi cu prilejul verificării locului de muncă a martorului Ţ.V., precum şi celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv relaţiile comunicate de Serviciul de Ambulanţă laşi; f) raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului; g) declaraţiile inculpatului, cu rezervele arătate şi doar parţial, în măsura în care se coroborează cu celelalte probe.împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul I.E.N. invocând motive de nelegalitate sub următoarele aspecte:- instanţa de fond a făcut o apreciere greşită a probatoriului administrat în cauză, având în vedere că din declaraţiile tuturor martorilor, inclusiv soţia victimei, rezultă cu certitudine faptul că nu el este autorul faptei; - instanţa de fond, ignorând rolul activ, nu a procedat la audierea martorilor O.I. şi O.Ş.M.P. prin comisie rogatorie; neprocedând la audierea acestora, declaraţiile date de aceşti martori ce sunt, de altfel, contradictorii, nu pot constitui temei al condamnării inculpatului;- concluziile raportului de expertiză întăreşte nevinovăţia inculpatului, iar martorii şi soţia victimei au relatat că au văzut doi tineri, însoţiţi de o femei, ce erau îmbrăcaţi cu hanorace, cu glugă pe cap şi erau încălţaţi cu bocanci, pe când el era îmbrăcat c o pereche de pantaloni, o giacă de cojoc, pantofi în picioare, capul fiind descoperit, iar aceşti doi tineri au aplicat lovituri persoanei căzute la pământ; aceiaşi martori au relatat faptul că un al treilea tânăr, în speţă inculpatul, a ajuns la locul faptei mai târziu cu câteva minute;- instanţa de fond a încălcat şi principiul aflării adevărului, preferând să condamne o persoană în legătură cu care nu s-a stabilit cu certitudine că este autorul acestei infracţiuni, în detrimentul aflării adevărului;- a fost încălcat şi principiul „in dubio pro reo", ce în prezenta cauza se justifică, pe deplin, a fi aplicat, având în vedere că nu există probe certe de natură a-l condamna pe inculpat; chiar prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea cauzei la parchet s-a stabilit clar că declaraţiile fraţilor O. sunt declaraţii interesate în cauză şi că acestea trebuie coroborate cu alte probe, urmând a se de eficienţă şi a se analiza şi probele în favoarea inculpatului.
Instanţa de apel în rejudecare a reţinut în esenţă că, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă, probele administrate în toate fazele şi ciclurile procesuale, demonstrând vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat. Instanţa de fond a făcut o prezentare exhaustivă a materialului probator administrat în cauză iar în cazul declaraţiilor inculpatului, părţii civile şi ale martorilor, a redat în mod judicios conţinutul acestora, astfel că s-a apreciat că nu se mai impune redarea, în detaliu a conţinutului acestor mijloace de probă. Cu privire la critica inculpatului în sensul încălcării dreptului său la un proces echitabil, prin neaudierea martorilor O.I. şi O.Ş.M., instanţa de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată dat fiind faptul că aceşti martori au fost audiaţi, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului acestuia, într-o procedură publică şi contradictorie de către instanţa de judecată şi nu o dată, ci de trei ori. Mai mult, cu ocazia trimiterii cauzei la parchet pentru completarea materialului de urmărire penală, aceşti martori au fost confruntaţi cu alţi martori, dar şi cu inculpatul, confruntări la care a participat şi apărătorul inculpatului. Reaudierea acestor martori în ultimul ciclu procesual nu a fost posibilă dat fiind plecarea acestora în străinătate, nefiind cunoscut domiciliul ori reşedinţa cu caracter stabil, dar acest lucru nu a constituit un impediment în analizarea declaraţiilor date în contextul celorlalte probe administrate. Cât priveşte critica inculpatului constând în neaplicarea, de către instanţa de fond, a principiului „in dubio pro reo", instanţa de apel a reţinut că acesta nu este aplicabil în cauza dedusă judecăţii, probele demonstrând, dincolo de orice dubiu, vinovăţia inculpatului. Se face referire, totodată, la declaraţiile oscilante date de inculpat şi de influenţarea, prin intermediul membrilor familiei inculpatului, a martorilor R.(fostă C.)L., N.M., Ţ.V. şi E.R. de a da declaraţii mincinoase în cauză, revenind ulterior afirmând că a făcut acest lucru la rugămintea şi presiunea familiei I.E.N..în mod corect s-a apreciat ca fiind nesincere declaraţiile părţii civile C.M., atitudinea procesuală a acesteia fiind influenţată de către familia inculpatului. De asemenea, susţinerile inculpatului cu privire la încălţămintea pe care o purta în seara comiterii infracţiunii şi faptul că pantofii săi nu puteau provoca leziunile care au condus la decesul victimei, ci doar încălţămintea tip bocanc pe care o purtau fraţii O., nu sunt concludente având în vedere actele medicale, din care rezultă că leziunile ar fi putut fi produse doar cu un anume tip de încălţăminte. Concluzionând, instanţa de apel a arătat că nici această critică nu este fondată, instanţa de fond făcând o apreciere riguroasă a întregului material probator.Totodată s-a apreciat că încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat este corectă, fapta fiind comisă în loc public.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul I.E.N. invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 172, 18 şi 14 C. proc. pen. În esenţă, au fost reiterate criticile invocate în apel, în sensul că în cauză nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţie şi ca atare se impune aplicarea principiului „in dubio pro reo" cu consecinţa achitării inculpatului de orice culpabilitate. S-a făcut trimitere la decizia nr. 6047 din 19 decembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a stabilit limitele de desfăşurare a procedurii judiciare, arătând că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile cuprinse în decizia de casare cu trimitere, hotărârea fiind casată pentru refacerea tuturor actelor de cercetare penală. Apărarea a contestat declaraţiile martorilor O.I. şi O.Ş.M.P., apreciind că acestea nu sunt conforme realităţii. Mai mult, se impunea reaudierea acestor martori în condiţiile în care prin decizia de casare au fost desfiinţate toate actele de procedură. Sub acest aspect, apărarea a iterat faptul că a solicitat audierea fraţilor O. prin comisie rogatorie, probă care nu a fost încuviinţată. În acelaşi sens, apărarea a invocat faptul că nici partea vătămată şi nici un alt martor nu-l indică pe inculpat ca fiind autorul faptei. Este relevant a se reţine hainele purtate de persoanele implicate în conflict, partea vătămată declarând că cei care l-au lovit pe soţul său erau îmbrăcaţi în hanorac cu glugă, avea o geacă pe cap şi era încălţat cu bocanci. Ca atare, nefiind dovedită vinovăţia inculpatului, se impune achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. se referă la greşita respingere a cererii de efectuare a comisiei rogatorii, prin aceasta fiind încălcat dreptul la apărare al inculpatului prin omisiunea audierii directe şi nemijlocite a martorilor O.I. şi O.Ş.M.P. În subsidiar, prin prisma cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. s-a solicitat reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante şi reducerea pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Sub aspect procedural -în completarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi în dovedirea netemeiniciei criticilor recurentului inculpat în sensul că, pe de o parte, nici organul de urmărire penală şi nici instanţele nu au respectat dispoziţiile cuprinse în deciziile prin care s-a dispus fie trimiterea cauzei la procuror, fie casarea cu trimitere la instanţa de apel (în opinia inculpatului autorităţile judiciare trebuiau să refacă toate actele de procedură), - Înalta Curte reţine că nici prin decizia nr. 6047 din 19 decembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3289/2003 prin care s-a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale şi nici prin decizia penală nr. 3084 din 9 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3249/1/2010 prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, nu au fost înlăturate probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv în cursul cercetării judecătoreşti. Dimpotrivă, nefiind constatată administrarea unor probe în mod nelegal, acestea au fost păstrate, fiind câştigate cauzei şi ca atare ele au fost în mod corect analizate în contextul întregului material probator.
Restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale (Dosar 6047 din 19 decembrie 2003) a fost determinată de constatarea unei dualităţi a probelor administrate dispunându-se efectuarea de către parchet a unor confruntări între partea vătămată şi inculpat, între soţia victimei şi martorii O.I. şi O.Ş.M.P. pe de o parte iar pe de altă parte confruntarea cu martorii Ţ.V., E.R. şi R.(fostă C.)L. De asemenea, s-a apreciat ca fiind necesară reconstituirea modului şi condiţiilor în care a fost comisă fapta.
Prin decizia penală nr. 3084 din 9 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3249/1/2010, s-a dispus casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la instanţa de apel ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale în materia citării. Ca atare, cum prin deciziile arătate au fost păstrate toate probele administrate, critica recurentului inculpat în sensul că autorităţile judiciare trebuiau să refacă actele de cercetare penală nu este întemeiată.în aceste condiţii, Înalta Curte a reţinut că martorii O.I. şi O.Ş.M.P. au fost audiaţi, în mod direct şi nemijlocit de către instanţele de judecată şi ca atare, în lipsa datelor privind domiciliul sau reşedinţa acestora în străinătate, nu se poate proceda la reaudierea lor prin comisie rogatorie. Ca atare, declaraţiile acestora date în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, în mod corect au fost analizate şi interpretate de către instanţa de fond prin raportare la toate celelalte probe administrate. Pe fondul cauzei, Înalta Curte a constatat că Tribunalul laşi a stabilit o stare de fapt corectă, atribuind faptei deduse judecăţii o încadrare juridică legală.Probele administrate în cauză au demonstrat, dincolo de orice dubiu, că inculpatul este autorul faptelor, acesta fiind cel care a aplicat victimei C.G. în noaptea de 14 din 15 martie 1998, multiple lovituri cu picioarele, în zona capului, cauzându-i leziuni cerebrale şi faciale care au condus la deces. Pe parcursul derulării procesului, martorii oculari au avut o atitudine constantă -inclusiv la confruntări - spre deosebire de inculpat care a fost oscilant în declaraţiile date. Astfel, iniţial inculpatul I.E.N. a arătat că după ce a ieşit împreună cu fraţii O. şi O.Ş.L. din barul „GX" cei trei au plecat înainte spre satul B. iar el a rămas în faţa barului discutând cu nişte persoane aproximativ 5 minute. După aceea s-a îndreptat şi el spre satul B. iar când a ajuns în apropierea barierei CFR, l-a văzut pe martorul O.I. care „îl bătea pe un ţigan căzut pe şosea". Inculpatul susţine că l-a tras de mână pe O.I. şi împreună cu O.Ş.M.P. şi O.Ş.L. au plecat spre casă.Ulterior însă, la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul revine asupra stării de fapt prezentată anterior, arătând că, în realitate, moartea victimei a fost rezultatul agresiunii exercitată de martorii O.I. şi O.Ş.M.P. Versiunea prezentată de inculpat este însă infirmată prin declaraţiile constante date de martorii oculari dar şi de celelalte probe administrate în cauză evaluate în mod riguros de către instanţa de fond. Pe de altă parte, în condiţiile în care inculpatul nu era autorul faptei, nu se justifică atitudinea membrilor familiei sale de a exercita presiuni asupra martorilor şi asupra soţiei victimei pentru a-şi schimba declaraţiile şi a încerca exonerarea sa de răspundere penală. Audiat în cursul cercetării judecătoreşti, martorul O.I. a declarat că după ce au părăsit barul s-au îndreptat spre satul B. iar pe drum, în apropierea barierei CFR s-au întâlnit cu victima C.G. şi soţia acestuia. Victima i-a cerut martorului O.I. o ţigară, iar aceasta fiind nemulţumită că a primit doar „un chiştoc, a început să urle şi fratele meu i-a dat un picior în şold". Victima a continuat să meargă şi a început să înjure. Imediat inculpatul s-a dus după victimă şi a început să-i aplice lovituri. Noi am rămas la aproximativ 10 metri. Am văzut când inculpatul i-a aplicat o lovitură, după care a căzut jos şi apoi a început să-l lovească cu picioarele. Soţia victimei a trecut calea ferată şi a văzut că a intrat într-un depozif. Arată martorul că la faţa locului nu mai erau alte persoane decât fratele său şi martora O.Ş.L. Aceleaşi împrejurări sunt prezentate şi de martorul O.Ş.M.P. care,audiat în cursul cercetării judecătoreşti a arătat că victima a fost lovită de inculpatul I.E.N. până când a căzut la pământ. Deşi i-a atras atenţia inculpatului să înceteze, acesta a lovit victima în continuare, abandonând-o în zona barierei CFR după care toţi şi-au continuat drumul spre casă. Nu a văzut, la locul comiterii faptei, nici pe martora N.M. şi nici pe R.(fostă C.)L. Declaraţiile martorilor O.I. şi O.Ş.M.P. sunt susţinute şi de declaraţiile martorei O.Ş.L., acesta din urmă arătând în mod constant, că I-a văzut pe inculpatul I.E.N. aplicându-i mai multe lovituri victimei „de sus în jos, în special în zona capului". Cât privesc declaraţiile părţii vătămate C.M. -astfel cum reţine şi instanţa de fond- a fost audiată în mod repetat, fiind confruntată atât cu inculpatul dar şi cu martorii O., O.Ş.L., Ţ.V. şi R.(fostă C.)L., - acestea au fost oscilante, singurele elemente care sunt neschimbate vizează faptul că înainte de a trece calea ferată, ea şi soţul ei s-au întâlnit cu „o fată şi trei bărbaţi", respectiv că a fugit pe terasamentul căii ferate şi s-a ascuns într-un stufăriş de unde a intrat în curtea Centrului de colectare a laptelui iar de aici a ieşit în drum. Declaraţiile oscilante ale soţiei victimei dar şi declaraţiile martorilor N.M., respectiv R.(fostă C.)L. - prin intermediul cărora inculpatul a încercat să denatureze realitatea şi să inducă în eroare organele judiciare- se justifică prin aceea că familia inculpatului a încercat să determine mai multe persoane să dea declaraţii mincinoase. Relevantă, sub acest aspect, este declaraţia martorului P.C. care a auzit de la rudele victimei şi personal de „la soţia victimei că mama inculpatului ar fi propus să dea bani şi alte produse pentru a-l salva pe inculpat de la închisoare". Aspecte similare sunt reţinute şi în declaraţiile martorei R.(fostă C.)L. - prietena inculpatului I.E.N. - care a arătat că la sugestia mamei inculpatului, pentru a da credibilitate declaraţiilor sale, a convins-o pe martora N.M. să dea declaraţii prin care să-i susţină versiunea în sensul de a arăta că în acea noapte ar fi fost la martora N.M. şi apoi i-a povestit ce a văzut lângă barieră. Aceasta, în condiţiile în care nu există nici dubiu, asupra faptului că la faţa locului au fost prezenţi doar inculpatul, fraţii O., martora O.Ş.L., victima şi soţia acestuia.
Ca atare, coroborând toate probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte a apreciat că hotărârea de condamnare pronunţată în cauză este legală şi temeinică, prezumţia de nevinovăţie fiind înlăturată. Neîntemeiată s-a apreciat a fi şi critica circumscrisă cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. Aşa cum s-a arătat anterior, martorii O.I. şi O.Ş.M.P. au fost audiaţi, direct şi nemijlocit de către instanţa de judecată. Ca atare, comisia rogatorie solicitată de inculpatul I.E.N. în al doilea ciclu procesual, pe lângă faptul că nu putea fi realizată întrucât nu se cunoaşte domiciliul martorilor din străinătate, ea apare ca fiind şi inutilă în condiţiile în care martorii au fost audiaţi în primul ciclu procesual, efectuându-se şi confruntări în faza de urmărire penală. Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a valorificat în mod corespunzător elementele de fapt dar şi persoana inculpatului, aplicându-i o pedeapsă ce reflectă gradul de pericol social ridicat al faptei comise.în condiţiile în care, inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras judecăţii, având o atitudine procesuală nesinceră, s-a apreciat că nu pot fi reţinute în sarcina sa, circumstanţe atenuante de natură a permite coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond.
De altfel, s-a constatat că şi în calea de atac a recursului, inculpatul a lipsit, având însă cunoştinţă de procedurile ce se derulează împotriva sa, fiind citat prin scrisoare recomandată şi reprezentat de apărător ales.
Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 177 C. proc. pen., inculpatul a avut termen în cunoştinţă, demersurile sale, prin apărătorul ales, în sensul amânării judecării cauzei, fiind făcute doar cu scopul tergiversării şi împlinirea termenului de prescripţie.
Împotriva acestei decizii,la data de 13 martie 2013,contestatorul condamnat I.E.N..prin apărător ales avocat G.L.L., a formulat contestaţie în anulare invocând cazurile prev.de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, fixarea unui termen pentru citarea legală şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că la soluţionarea recursului procedura de citare cu inculpatul, nu a fost legal îndeplinită, pentru termenele de judecată din data de 18 februarie 2013 şi din 3 decembrie 2012 nu a fost citat,neprimind nicio citaţie.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen.,împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) art. 38516 alin. (11).
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., în speţa de faţă contestaţia în anulare a fost formulată la data de 13 martie 2013 iar din datele dosarului rezultă că, contestatorul condamnat nu a început executarea hotărârii, însă motivele invocate nu sunt sprijinite de înscrisurile aflate la dosar.
Astfel, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Inculpatul a fost legal citat potrivit dispoziţiilor art. 177 C. proc. pen., apoi inculpatul a avut termen în cunoştinţă, întrucât a fost reprezentat în demersurile sale, de apărătorul ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită, în cauză fiind incidente dispoziţiile legale enunţate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, judecarea recursului s-a realizat potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate.
Aşadar, cazul de contestaţie prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma căruia au fost examinate susţinerile contestatorului, nu este incident în speţa de faţă.
Nici celelalte critici formulate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva deciziei penale nr. 775 din 04 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 5756/1/2012 şi va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva deciziei penale nr. 775 din 04 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală În Dosarul nr. 5756/1/2012.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1951/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 463/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
