ICCJ. Decizia nr. 1965/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
]R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞIJUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1965/2013
Dosar nr. 56973/3/2011
Şedinţa publică din 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 333 din data de 14 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 56973/3/2011 în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul L.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea 241/2005 comb. cu art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului L.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (ca pedeapsă accesorie).
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată a termenului de încercare de 4 (patru) ani calculată conform art. 82 C. pen.
Conform art. 71 alin. (1) şi ultim C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni.
În baza art. 346 C. proc. pen. şi art. 14 C. proc. pen.
S-a admis acţiunea civilă promovată de A.N.A.F. şi a fost obligat inculpatul L.M. şi partea responsabila civilmente SC A.I. SRL, în solidar, la plata către partea civilă A.N.A.F. (pentru statul român) - cu sediul în Bucureşti, sector 5, a sumei totale de 377.589 lei reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat de inculpat, prin fapta comisă, din care suma de 204.977 lei reprezintă T.V.A., iar suma de 172.612 lei impozit pe profit precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii/obligaţii ce vor fi calculate de către organele de executare subordonate A.N.A.F. de la data rămânerii definitive de condamnare.
A fost obligat inculpatul L.M. la plata sumei de 4.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăriri penale astfel cum a rezultat din dispozitivul rechizitoriului.
În considerentele sentinţei se arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti întocmit de procuror la data de 10 august 2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului L.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. .24.1/2005, constând în acea că, inculpatul, în calitate de administrator al SC A.I. SRL, în perioada ianuarie 2009-aprilie 2009, a achiziţionat fără documente legale cantităţi importante de mărfuri, a comercializat aceste mărfuri la punctul de lucru al societăţii si nu a evidenţiat operaţiunile comerciale aferente.
Pentru a se retine această situaţie de fapt, au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: Proces verbal de verificare a SC A.I. SRL din data de 14 aprilie 2009 şi fişele de inventar întocmite de către D.G.P.M.B. - S.I.F.; înscrisuri depuse de către inculpatul L.M. şi procesele verbale de primire a acestor documente din data de 07 mai 2009 şi 19 mai 2009 cuprinzând: stoc faptic al mărfurilor întocmit de către inculpat, O.P. plată contribuţii sociale, declaraţii fiscale, jurnal vânzări; Raport de expertiză contabilă judiciară din data de 23 noiembrie 2010; Declaraţii martori: S.A.C. din data de 26 august 2010, S.M.A. din data de 01 septembrie 2010 şi B.L.E. din data de 02 septembrie 2010; Răspuns din 08 decembrie 2010 A.N.A.F. şi. declaraţii recapitulative; Proces verbal de percheziţionare a sistemelor informatice din data de 14 octombrie 2009 şi suport optic al rezultatelor percheziţiei; Declaraţii inculpat L.M. din data de 27 mai 2010, 30 martie 2011; Fişă de cazier judiciar a inculpatului L.M.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, sub nr. 56973/3 din 12 august 2011, cu termen de judecată la 12 septembrie 2011.
Cu adresa din 07 septembrie 2011 A.N.A.F., în calitate de reprezentantă a Statului Român a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 377.589 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, solicitând totodată, ca prin hotărâre să se dispună obligarea inculpatului la plata obligaţiilor fiscale accesorii, obligaţii ce vor fi calculate de către organele de executare competente, subordonate A.N.A.F. de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Totodată, prin înscrisul anterior menţionat, partea civilă a solicitat introducerea în proces, în calitate de parte responsabilă civilmente, a SC A.I. SRL, cerere admisă de tribunal, conform art. 16 C. proc. pen.
La termenul din data de 07 noiembrie 2011, inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile art. 3201 C. proc. pen., acesta învederând faptul că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată însă a contestat cuantumul prejudiciului, astfel cum acesta a fost calculat de expert în cursul urmăririi penale, solicitând aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., declaraţia inculpatului fiind consemnată separat si ataşată la dosarul cauzei.
Motivat de faptul că la acea dată era lipsă de procedură cu partea responsabilă civilmente, în cauză s-a dispus termen de judecată la data de 22 noiembrie 2011 dată la care apărătorul ales al inculpatului a depus la dosarul cauzei o adresă prin care aduce la cunoştinţa instanţei încetarea contractului de asistenţă juridică (încheiat cu inculpatul) la data de 21 noiembrie 2011.
La termenul din data de 05 decembrie 2011, inculpatul, prin apărătorul său ales, a învederat faptul că nu înţelege să beneficieze de disp. art. 3201 C. proc. pen. solicitând efectuarea unei noi expertize contabile, pentru motivele ce se regăsesc în practicaua încheierii întocmite la acea dată, expertiză încuviinţată de tribunal în raport de disp, art. 116 C. proc. pen. si faţă de principiul egalităţii armelor astfel cum jurisprudenţa organelor de la Strassbourg l-a definit, conform cu care fiecare parte trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod vădit vis-a-vis de partea adversă.
In vederea lămurii cauzei sub toate aspectele şi aflării adevărului dar şi pentru respectarea principiului oralităţii, nemijlocirii si contradictorialităţii, Tribunalul a procedat la audierea martorilor P.A.C., S.M.A., B.L.E., martorii arătând că îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale si că marfa ce se afla la data controlului la etajul II al SC A.I. SRL era vândută în regim outlet, practicându-se un discount de 70%.
Analizând conţinutul mijloacelor de probă administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale (procesul-verbal de verificare, proces verbal de verificare a SC A.I. SRL din data de 14 aprilie 2009 şi fişele de inventar întocmite de către D.G.P.M.B. - S.I.F.; înscrisuri depuse de către inculpatul L.M. şi procesele verbale de primire a acestor documente din data de 07 mai 2009 şi 19 mai 2009 cuprinzând: stoc faptic al mărfurilor întocmit de către inculpat, O.P. plată contribuţii sociale, declaraţii fiscale, jurnal vânzări; Raport de expertiză contabilă judiciară din data de 23 noiembrie 2010; Declaraţii martori: S.A.C. din data de 26 august 2010, S.M.A. din data de 01 septembrie 2010 şi B.L.E. din data de 02 septembrie 2010; Răspuns din 08 decembrie 2010 A.N.A.F. şi declaraţii recapitulative; Proces verbal de percheziţionam a sistemelor informatice din data de 14 octombrie 2009 şi suport optic al rezultatelor percheziţiei;
Declaraţii inculpat L.M. din data de 27 mai 2010, 30 martie 2011 şi în faza cercetării judecătoreşti (rapoarte de expertiză contabilă, declaraţiile martorilor declaraţiile inculpatului), Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 14 aprilie 2009, în urma informaţiilor operative care indicau existenta unor nereguli privind înregistrarea facturilor, precum şi modul de evidenţiere şi plata a obligaţiilor fată de bugetul de stat de către SC A.I. SRL, D.G.P.M.B. - S.I.F. a desfăşurat un control la punctul de lucru al SC A.I. SRL. din Bucureşti, Sector 1.
Cu ocazia, verificărilor efectuate, consemnate în procesul verbal din data de 14 aprilie 2009, s-au stabilit următoarele: SC A.I. SRL. are sediul social declarat în Bucureşti, sector 2, fiind înregistrată la O.R.C.M.B., având C.U.l. din 07 iulie 2006. Obiectul principal de activitate al societăţii este „comerţul cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate", având Cod Caen În perioada ianuarie - aprilie 2009, de administrarea societăţii comerciale s-a ocupat exclusiv inculpatul L.M.
La punctul de lucru din Bucureşti, sector 1 activitatea societăţii se desfăşura în două magazine amenajate la etajul 1 şi la etajul 2 al imobilului. în incinta celor 2 magazine se comercializează îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii, produsele fiind etichetate cu mărci cunoscute. În momentul verificării acestor magazine au fost prezenţi administratorul societăţii, L.M. şi numiţii B.L.E., S.M.A., P.A.C. şi P.R.I. Societatea comercială beneficiază de un spaţiu compus din 3 camere la etajul 1 al imobilului, dintre care o cameră pentru expunerea mărfurilor şi 2 camere pentru depozitarea stocului de mărfuri şi din 2 camere la etajul 2, dintre care o cameră pentru expunerea mărfurilor şi o cameră pentru depozitarea stocului de mărfuri.
Cu ocazia verificării din data de 14 aprilie 2009, administratorul societăţii a susţinut că nu deţine documente care să certifice autenticitatea mărfurilor, că furnizarea produselor din Italia se efectuează ca urmare a contactului direct sau prin intermediul intemetului cu comercianţii străini, că nu există un contract scris între societăţile contractante iar plata se face prin intermediurconturilor bancare, anterior livrării mărfurilor. In ceea ce priveşte livrarea efectivă a bunurilor inculpatul L.M. a declarat că aceasta se face prin intermediari, de regulă prieteni de-ai săi. în acelaşi timp administratorul societăţii a prezentat ca documente justificative: factura din 31 ianuarie 2009 emisă de V.D. SRL Italia în valoare de 13.775,06 euro şi documentul de transport aferent acestei facturi, factura proformă din data de 22 septembrie 2008 emisă de H.C.O. Italia în valoare de 47.545 euro, un packing list aferent facturii nr. 13 din 19 ianuarie 2009, un număr de patru facturi externe, cu antetul furnizorului tăiat, documente din care reieşea doar tipul produsului. Pe facturile prezentate nu figura decât denumirea generică a produsului şi un cod fără alte menţiuni ce ar fi putut duce la identificarea şi individualizarea bunurilor.
În ceea ce. priveşte, modalitatea de recepţie şi înregistrare a bunurilor în evidenţele societăţii s-a stabilit că în momentul recepţionaţii se introduce în computerul societăţii denumirea produsului, marca, preţul, numărul de bucăţi şi codul de bare al magazinului generat printr-un generator de coduri ataşat sistemului P.C. De asemenea s-a stabilit că magazinul de la etajul al 2-lea vindeâ: produse din colecţiile anterioare, în sistem outlet, cu anumite reduceri iar magazinul de la etajul 1 vindea produsele la preţ integral. Produsele aveau aplicate atât preţul în lei cât şi preţul în euro, pentru a evita pierderile datorate fluctuaţiilor de schimb valutar, dar plata de către cumpărători se efectua cu preponderenţă în lei. Fiind analizate produsele s-a stabilit că acestea aveau inscripţionat pe etichete codul de bare din fabrică şi codul de bare al magazinului.
Fiind stabilite aceste elemente a fost efectuat stocul faptic al societăţii la momentul controlului, defalcat pe fiecare magazin în parte, întocmindu-se un tabel detaliat cu toată marfa existentă în magazin, tabel ce conţine pentru fiecare produs în parte denumirea produsului, marca, codul, preţul şi numărul de bucăţi existente.
Îndată de 19 mai 2009, inculpatul L.M. a prezentat registrul de casă aferent perioadei ianuarie-martie 2009, jurnalul de vânzări, jurnalul de cumpărări, registrul jurnal şi balanţe de verificare aferente perioadei ianuarie-martie 2009. Pe baza acestor documente s-a stabilit că la data de 01 ianuarie 2009 exista un stoc de 476.045 lei, în perioada ianuarie-aprilie 2009 s-au efectuat achiziţii în valoare de 366.082 lei, rezultând un stoc scriptic de 842.127 lei. Având în vedere adaosul comercial de 100% practicat stocul a fost dublat la valoarea de 1.684.254 lei. Vânzările efectuate în perioada ianuarie-aprilie 2009, în cuantum de 104.137 lei au fost scăzute din stocul scriptic stabilit, reieşind un stoc final de 1.580.117 lei. Procedându-se la efectuarea stocului faptic prin calcularea valorii mărfurilor identificate la societate în 14 aprilie 2009, s-a stabilit că valoarea acestuia este de 2.525.747 lei. Comparându-se valorile celor două stocuri, a rezultat că societatea avea un plus de marfa în valoare de 945.630 lei, care nu era acoperită prin documente justificative (facturi de achiziţie).
La momentul întocmirii procesului verbal din data de 19 mai 2009 şi cu prilejul audierii inculpatului acesta a declarat faptul că, la momentul efectuării inventarierii, unele produse au fost menţionate în anexă cu preţul de achiziţie din Italia fără discount şi nu cel pe care îl practica în realitate societatea. Ulterior inculpatul L.M. a întocmit un al doilea stoc faptic, prezentând aceleaşi caracteristici ca şi stocul faptic din data de 14 aprilie 2009 . Prin însumarea preţurilor trecute în acest stoc faptic a rezultat că valoarea mărfurilor inventariate la 14 aprilie 2009 este în sumă de 2.518.521 lei, adică cu 7.226 lei mai mică decât suma stabilită de organele de poliţie prin procesul verbal din 19 mai 2009 (2.525.747 lei - 2.518.521 lei = 7.226 lei).
Fiind audiaţi martorii S.A.C., la data de 26,08.2010, S.M.A., la data de 01 septembrie 2010 şi B.L.E., la data de 02 septembrie 2010 s-a stabilit că marfa de la etajul 2 se comercializa în sistem oulet, practicându-se discount-uri între 50% şi 70%.
În cauză ş-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru clarificarea modului în care a fost săvârşită infracţiunea şi a prejudiciului creat, expertiză ce a avut în vedere valoarea stocului faptic astfel cum a fost determinată de către inculpat şi elementele care au reieşit din ancheta penală în ceea ce priveşte modalitatea de comercializare a mărfurilor. în ceea ce priveşte valoarea stocului faptic s-a constatat că suma iniţială de 1.354.274 lei stabilită de învinuit era eronată deoarece învinuitul nu efectuase calculul şi pentru ultimele şapte pagini din stocul faptic întocmit de acesta, aspect ce nu a fost contestat, fiind vorba de o eroare materială. Ulterior, când a fost refăcut calculul de către expert, s-a constatat că suma este de 2.518.521 lei.
În urma efectuării expertizei s-au stabilit aceleaşi date privind înfiinţarea şi funcţionarea SC A.I. SRL ca cele reţinutede către organele de urmărire penală. în ceea ce priveşte modalitatea de organizare a evidenţei contabile s-a stabilit că societatea nu a înregistrat, calculat, plătit şi întocmit deconturi T.V.A., declaraţii privind impozitul pe profit şi cele privind reţinerile la sursă iar evidenţa contabilă nu a fost organizată şi ţinută în baza unui contract de prestări servicii, culpa pentru aceste nereguli aparţinând în mod exclusiv inculpatului L.M.
În ceea ce priveşte circuitul comercial al mărfurilor în perioada 01 ianuarie 2009-30 aprilie 2009 s-a stabilit că au fost efectuate aprovizionări din spaţiul intracomunitar în valoare de 367.485,90 lei pentru care există documente justificative, mărfurile au fost vândute prin magazin, prin casa de marcat fiscală, fiind valorificate bunuri în valoare de 353.434 lei, inclusiv T.V.A.
Prin expertiză s-a stabilit că stocul scriptic la data de 14 aprilie 2009 era în cuantum de 1.234.716 lei, sumă în care este inclus adaosul comercial şi .V.A.
Din calculele efectuate, a rezultat că SC A.I. SRL. avea la 14 aprilie 2009 un plus de mărfuri în valoare de 1.283.805 lei (2.518.521 lei (stoc faptic) - 1.234.716 lei (stoc scriptic) = 1.283.805 lei/marfa în plus), sumă în care este inclus T.V.A. Pentru stabilirea preţului de vânzare al mărfurilor constatate în plus, la inventarul din 14 aprilie 2009, s-a efectuat calculul cu un adaos comercial de 70% stabilit ca urmare a comparării mărfurilor valorificate anterior de societate comisioane ce se regăsesc în notele de intrare-recepţie, unde a fost calculat comisionul. Acest comision de 70% este un comision mediu, întrucât unele produse s-au vândut cu un comision mai mic (50%), iar altele cu un comision mai mare (100%).
La această sumă de 1.283.805 lei reprezentând valoarea mărfii pentru care nu există documente justificative în cursul expertizei a fost calculat impozitul pe profit şi T.V.A.-ui, datorate bugetului de stat, astfel: 1.283.805:119% = 1.078.828 lei baza de impunere 1.078.828 lei x 19% = 204.977 lei, T.V.A. 1.078.828 lei x 16% = 172.612 lei impozit pe profit.
În urma acestor calcule s-a constatat o valoare a prejudiciul creat de SC A.I. SRL bugetului de stat de 377.589 lei, reprezentând T.V.A. (204.977 lei) şi impozit pe profit (172.612 lei).
Aceeaşi valoare a prejudiciului a fost stabilită si de expertul desemnat în cauză de către instanţă si anume d-na M.A., în faza cercetării judecătoreşti, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 27 februarie 2012.
La acest raport de expertiză contabilă inculpatul, prin apărător alesă formulat obiecţiuni raportate la împrejurarea că expertul M.A. nu a avut în vedere, la realizarea expertizei, declaraţiile martorilor B.L., P.A.C. şi S.M., aceştia menţionând aplicarea pentru produsele vândute fa etajul II al magazinului un discount de 70 %; pentru considerentele menţionate în practicaua încheierii din data de 22 martie 2012, instanţa a dispus efectuarea unui supliment de expertiză în sensul menţionat în încheierea arătată, supliment ce a fost întocmit de acelaşi expert şi depus la dosar pentru termenul din data de 23 aprilie 2012.
Cu privire la cele două rapoarte de expertiză contabilă (cel întocmit în cauză în cursul urmăririi penale de expert contabil B.D. si cel întocmit în faza cercetării judecătoreşti de expert contabil M.A.) conţinând concluzii similare cât priveşte cuantumul sumei datorate de inculpat si partea responsabilă civilmente pentru plusul de marfă constatat în baza verificării organelor de control, sume ce reprezintă valoare T.V.A. si impozit pe profit datorate bugetului de stat (în total 377.589 lei) si suplimentul la raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul cercetării judecătoreşti, Tribunalul a reţinut concluziile primelor două rapoarte si a înlăturat suplimentul la raport pentru următoarele considerente:
Ceea ce s-a contestat de către inculpatul L.M. încă de la data de 07 noiembrie 2011, data audierii sale iniţiale, dată la care acesta a declarat că recunoaşte în totalitate comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, a constat în cuantumul sumei stabilite, de expert ca reprezentând T.V.A. si impozit pe profit pentru plusul de mărfuri, susţinându-se că la calcularea acestei sume, pentru mărfurile existente la data controlului la cel de-al doilea etaj al SC A.I. SRL nu a fost avut în vedere discountul de 70% aplicat la vânzare.
Tribunalul a observat că, într-adevăr din declaraţiile date de martorii B.L., P.A.C. şi S.M.A., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, a rezultat că pentru produsele vândute la etajul II al societăţii se practica, la data controlului, un discount de 70%, declaraţii ce vin în sprijinul susţinerii inculpatului în acelaşi sens, reducere specifică modalităţii de vânzare în sistem „outlef.
Totodată, Tribunalul din analiza celor două rapoarte de expertiză contabilă dar si a suplimentului la cel de-al doilea raport, coroborat cu înscrisurile aflate la dosar, că deşi vânzarea de produse în sistem „outlet" este d vânzare cu amănuntul cu reducere de preţ, în documentele de casă si documentele contabile din perioada ianuarie -martie 2009, ataşate la dosarul cauzei ( bonuri fiscale, documente justificative ale registrului de casă) nu sunt înregistrate reduceri de preţ; astfel spus, din documentele contabile aflate ia dosarul cauzei nu a rezultat că s-au aplicat reduceri de preţ.
Cu toate acestea, vânzarea produselor de la etajul II al societăţii în sistem „outlet", ca situaţie de fapt reală a fost confirmată de declaraţiile martorilor si cele date de inculpat în ambele faze ale procesului (urmărire penală si cercetare judecătorească până la acest moment), astfel că instanţa a reţinut ca dovedită această împrejurare.
Pentru a înlătura suplimentul la raportul de expertiză contabilă aflat la dosar, tribunalul a avut în vedere faptul că, atât expertiza efectuată în cursul urmăririi penale cât şi cea efectuată de expert contabil M.A., au avut în vedere valoarea stocului faptic astfel cum aceasta a fost determinată de inculpat în cursul urmăririi penale, inculpatul personal calculând această valoare prin reţinerea preţurilor de vânzare a mărfurilor aflate la etajul II al societăţii cu discountul de 70% practicat.
Astfel, dacă valoarea stocului faptic stabilită de organele de urmărire penală prin calcularea valorii mărfurilor identificate la societate în data de 14 aprilie 2009 a fost de 2.525.747 lei, aceiaşi valoare calculată de inculpat cu reţinerea preţurilor produselor de la etajul II cu discountul practicat a fost de 2.518.521 lei, această din urmă valoare fiind reţinută si de cei doi experţi.
Reţinând suplimentul la raportul de expertiză contabilă ar însemna să se reţină de două ori discountul de 70% practicat de societate ceea ce nu ar fi nici legal si nici conform situaţiei de fapt reale.
De altfel, chiar inculpatul a menţionat în cursul urmăririi penale că „ Aceste sume (reprezentând cumularea tuturor preţurilor produselor reprezentând stocul faptic la data de 14 aprilie 2009 - 2.518.521 lei) au fost calculate de mine întrucât la momentul controlului nu au fost aplicate discounturile la preţurile de la etajul 2 - respectiv outlet", menţiune făcută de inculpat la data de 17 noiembrie 2010.
Fapta inculpatului L.M. care, în calitate de administrator al SC A.I. SRL, în perioada ianuarie 2009-aprilie 2009, a achiziţionat fără documente legale cantităţi importante de mărfuri, a comercializat aceste mărfuri la punctul de lucru al societăţii şi nu a evidenţiat operaţiunile comerciale aferente întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped, de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este incriminată omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor economice efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile oricărei persoane care are obligaţia de a urma un anumit regim contabil impus de lege. Raportat la acest fapt, subiectul activ al infracţiunii este calificat, calitatea specială cerută acestuia fiind cea de persoană obligată să conducă evidenţe financiar contabile.
Prin raportare la dispoziţiile C. fisc. şi ale Legii nr. 82/1991 obligaţia de a ţine evidenţele financiar-contabile revine contribuabilului, prin contribuabil înţelegându-se conform art. 2 din Legea nr. 241/2005 şi art 17 alin. (2) din C. proc. fisc. orice persoană fizică ori juridică sau orice.altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, .contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat. Raportat la subiectul activ al infracţiunii prevăzute.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sfera.noţiunii de contribuabil se reduce, norma fiind aplicabilă doar contribuabilului datorând impuneri în sistem real. în concret obligaţia de a conduce evidenţele contabile şi fiscale este exercitată personal de către contribuabil sau este delegată unei persoane fizice sau juridice. în cauză, inculpatul, în calitate de administrator al SC A.I. SRL, avea obligaţia de a conduce .evidenţe financiar contabile în partidă dublă. Inculpatul avea calitatea de gerant de drept al societăţii SC A.I. SRL iar infracţiunea îi este imputabilă deoarece era singura persoană care avea atribuţii de gestionare a patrimoniului persoanei juridice, el având controlul asupra situaţiei de fapt şi de drept relevante fiscal. Efectuarea unei operaţiuni sau realizarea unui venit este atribuţia exclusivă a gerantului iar evidenţierea, în sensul legii penale, nu presupune simpla înregistrare a operaţiunii, ci evidenţierea acesteia în scopul de a produce efecte juridice proprii acestei operaţiuni, de drept comercial, societar sau fiscal.
Subiectul pasiv al infracţiunii este instituţia publică beneficiară a veniturilor fiscale eludate, în speţă A.N.A.F.
Sub aspectul laturii obiective, premisa infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea indicată anterior a constat în efectuarea de operaţiuni comerciale sau realizarea de venituri de către făptuitor. Operaţiunile comerciale vizate de norma de incriminare cuprind faptele de comerţ, astfel cum sunt ele enumerate în art. 3 C. com., actele de comerţ şi celelalte operaţiuni supuse evidenţierii în contabilitate. Prin venituri realizate se înţelege venitul realizat din orice sursă, care este supus impunerii conform C. fisc. Venitul se consideră realizat la data naşterii dreptului de creanţă al contribuabilului contra unui debitor, şi nu la data plăţii, plata fiind doar o modalitate de stingere a creanţei. în cauză, din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu concluziile raportului de expertiză contabilă şi cu constatările consemnate în procesul verbalde verificare s-a stabilit că inculpatul a efectuat operaţiuni comerciale, achiziţionând în repetate rânduri produse textile şi încălţăminte, plătind aceste bunuri şi oferindu-le apoi spre vânzare în magazinele situate în Bucureşti, Sector 1, astfel încât situaţia premisă cerută de lege este îndeplinită.
Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea de a evidenţia, în tot sau în parte, operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Având în vedere situaţia premisă de existenţă a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a unor venituri realizate de către făptuitor, contribuabilul personal sau presupusul contabil are obligaţia de a evidenţia operaţiunea sau venitul.
Neevidenţierea se raportează, în sensul legii penale, la acte contabile sau alte documente legale, înţelegând prin acestea toate documentele legale întocmite în activitatea de ţinere a evidenţei contabile şi fiscale. Sunt acte contabile sau alte documente legale: formularele unice pe economie, cu regim juridic de document justificativ, registrele contabile, exclusiv cele obligatorii, situaţiile financiare recapitulative şi declaraţiile fiscale. Aceste înscrisuri au un regim strict de întocmire pe fond şi pe formă şi de arhivare, lipsa unui element din conţinutul unui document legal nefiind de natură să vicieze existenţa lui atât timp cât caracterul infracţional al operaţiunii nu derivă din eroarea scriptică.
Evidenţierea unei operaţiuni efectuate sau a unui venit realizat presupune mai multe etape: întocmirea documentului justificativ, înregistrarea documentului justificativ, sintetizarea operaţiunilor efectuate şi completarea declaraţiilor fiscale. Evidenţierea pentru orice operaţiune sau venit este rezultatul unor consemnări succesive în acte de natură diferită, ansamblul înregistrărilor cu privire la acea operaţiune sau acel venit realizând conţinutul obligaţiei de evidenţiere. Iniţial, operaţiunea efectuată sau venitul realizat presupune întocmirea sau receptarea unui document justificativ: factură, bon de consum, bon de primire, notă de recepţie, chitanţă, stat de salarii, proces verbal de recepţie. Pe baza acestui document se efectuează înscrierea operaţiunii în registrele contabile ale societăţii. Pe baza acestor registre contabile se întocmesc, la finele perioadei fiscale (lunar, trimestrial sau anual) situaţiile financiar-contabile recapitulative iar ulterior, pe baza situaţiei financiare recapitulative, contribuabilul depune declaraţia fiscală, la termenele indicate de lege. Faţă de aceste etape se analizează elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Astfel, omisiunea de a evidenţia poate să fie totală sau parţială, în noţiunea de neevidenţiere fiind inclusă şi inexistenţa actului contabil.
Omisiunea totală presupune ca un contribuabil să. omită evidenţierea în contabilitate a tuturor operaţiunilor efectuate sau a tuturor veniturilor realizate. Omisiunea constă fie în neorganizarea unei evidenţe contabile şi fiscale, fie în organizarea unei asemenea evidenţe fără a face nicio înregistrare.în cazul neînregistrării, contribuabilul declară iniţial desfăşurarea activităţii economice, cu respectarea condiţiilor speciale privind autorizarea sau funcţionarea, însă omite să evidenţieze şi să declare venitul impozabil. Astfel comerciantul este înregistrat din punct de vedere fiscal şi are exercitată opţiunea pentru impozitarea. în regim real dar nu conduce evidenţa contabilă şi fiscală şi nu depune declaraţia de venit estimat pentru perioada fiscală următoare, în scopul dea se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale. Omisiunea de a evidenţia are caracter permanent, atunci când contribuabilul nu face nicio operaţiune de evidenţiere contabilă de la data începerii activităţii şi are caracter temporar dacă nu ar face nicio evidenţiere pentru o anumită, perioadă de timp.
Elementul material al infracţiunii implică patru inacţiuni: neînţocmirea documentului justificativ, neînregistrarea documentului justificativ, neînţocmirea situaţiei financiare anuale şi nedepunerea declaraţiei fiscale în ipoteza în care contribuabilul ignoră integral obligaţiile sale financiar contabile. Infracţiunea are caracter continuu, se consumă la data efectuării unei operaţiuni neevidenţiateşi se epuizează la data încetării activităţii infracţionale.
Raportat la infracţiunea cercetată în prezentul dosar penal, din coroborarea concluziilor expertizei contabile cu inventarul întocmit de către organele de urmărire penală, cu declaraţia inculpatului şi procesul verbal de verificare precum şi raportat la documentele depuse la dosar s-a constatat faptul că inculpatul, cu titlu de uzanţă, nu a ţinut o evidenţă contabilă care să poată produce efecte juridice, nu a depus declaraţiile justificative şi nu a înregistrat operaţiunile comerciale efectuate. Raportat la perioada ianuarie - aprilie 2009, s-a stabilit faptul că inculpatul nu a deţinut nici un act de provenienţă şi nici un act justificativ pentru mărfurile introduse. în magazin, nu Ie-a evidenţiat în nici un act contabil şi nu a întocmit situaţiile şi: documentele fiscale. Momentul final al activităţii ilicite a fost determinat de intervenţia organelor de urmărire penală şi de cercetarea inculpatului în.prezentul dosar penal.
Urmarea imediată a constat în diminuarea sarcinii fiscale a contribuabilului, infracţiunea existând de la data exigibilităţii obligaţiei fiscale, indiferent de termenul de scadenţă a acesteia, între activitatea ilicită a făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate direct, în acest sens diminuarea sarcinii fiscale fiind efectul omisiunii de evidenţiere a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Sub aspectul laturii subiective infracţiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se comite cu intenţie directă calificată prin scop. Scopul săvârşirii infracţiunii este sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Din analiza actelor dosarului s-a constatat că inculpatul L.M. a acţionat cu intenţie directă, activitatea sa ilicită având o întindere mare în timp, acesta cunoscând faptul că mărfurile nu pot fi individualizate şi nu se pot percepe obligaţiile financiar-fiscale în lipsa evidenţierii lor în contabilitate.
Inculpatul, prin apărătorul său ales, a solicitat aplicarea disp. art. 10 din Legea nr. 241/2005, în raport de valoarea prejudiciului, astfel cum aceasta a fost stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă, si pe cale de consecinţă, dispunerea unei sancţiuni administrative.
Tribunalul a constatat că în cauză nu sunt incidente prevederile legale menţionate pentru considerentele ce urmează:
Astfel, cât priveşte suplimentul la raportul de expertiză contabilă, pentru argumentele dezvoltate la. secţiunea „ Situaţia de fapt", acesta a fost înlăturat, valoarea prejudiciului creat urmare faptei inculpatului fiind de 377.589 Iei reprezentând T.V.A. (204.977 lei) si impozit pe profit (172.612 lei), valoare ce depăşeşte suma de 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale si care ar conduce la aplicarea unei sancţiuni administrative, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Pe de altă parte, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat si recuperatjn aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică_o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar".
Ori, în prezenta cauză, nu numai că valoarea prejudiciului creat urmare săvârşirii faptei de către inculpat este mai mare de 50.000 euro dar indiferent de suma pe care inculpatul a apreciat că o datorează statului acesta nu a înţeles să o achite nici în cursul urmăririi penale si nici până la primul termen de judecată, astfel încât, dispoziţiunile art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente în cauză.
Referitor la susţinerea inculpatului, prin apărător ales, în sensul că fapta sa nu constituie infracţiune nefiind prevăzută de legea penală (sens în care a solicitat achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. corob. cu art. 10 lit. b) C. proc. pen..) întrucât „ plusul în gestiune" nu poate fi privit ca infracţiune, tribunalul a considerat-o ca neîntemeiată, fapta inculpatului constând în omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate şaua veniturilor realizate, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ale cărei elemente constitutive au fost analizate de instanţă în prezenta secţiune si nu de creare de plusuri în gestiune astfel cum inculpatul a susţinut.
La realizarea procesului de individualizare a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 2 ani la 8 ani), circumstanţele de fapt si modul concret de comitere a acesteia (astfel cum au fost descrise la Secţiunea „ Situaţia de fapt"), circumstanţele vizând persoana inculpatului.
Lipsa antecedentelor penale ce relevă o bună conduită a inculpatului anterior comiterii faptei pentru care s-a dispus condamnarea acestuia prin prezenta, conduita acestuia pe parcursul desfăşurării procesului.până la acest moment, faptul că are un loc de muncă ce-i permite obţinerea de venituri în mod licit, împrejurarea că inculpatul este absolvent de studii superioare ce creează premisa conştientizării de către inculpat a gravităţii faptei sale si evitarea comiterii de fapte penale pe viitor sunt tot atâtea elemente ce conduc instanţa la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat si acesta nu va mai săvârşi infracţiuni astfel că, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată a termenului de încercare calculată conform art. 82 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni.
Referitor la pedeapsa accesorie si cea complementară, tribunalul s-a raportat la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiţionale şi la jurisprudenţa C.E.D.O. în materie (ex. cauzele Hirsţc. Marii Britanii, Sabău şi Pîrcălab c. României s-a) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) şi la art. 20 din Constituţie fac parte din dreptul intern, ca urmare ratificării Convenţiei de către România prin Legea nr. 30/1994,.dar şi Ia Decizia nr. 74/2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii.
C.E.D.O. a apreciat că nu trebuie să se realizeze o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a dreptului de a vota, întrucât astfel se încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.
Faţă de jurisprudenţa Curţii Europene în materie, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat în acelaşi sens în soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 74/2007, stabilind că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. 1) a teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile înscrise în art. 71 alin. (3) C. pen.
În prezenta cauză, faţă de natura faptelor săvârşite de inculpat, Tribunalul a apreciat că nu se justifică şi interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nefiind proporţională faţă de scopul limitării acestui drept.
Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. O aplicare automată a pedepsei accesorii a dreptului de a vota, încalcă atât principiul proporţionalităţii cât si art. 3 din Primul Protocol adiţional.
Referitor la sumele solicitate de A.N.A.F. reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat de inculpat prin fapta comisă, având în vedere mijloacele de probă administrate în cauză, menţionate la secţiunea „ Situaţia de fapt" din cuprinsul cărora a rezultat caracterul cert al acestuia si cuantumul, Tribunalul faţă de disp. art. 346 C. proc. pen. si art. 14 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă promovată şi a aplicat inculpatului şi părţii responsabilă civilmente SC A.I. SRL, în solidar, la plata sumei totale de 377.589 lei, din care suma de 204.977 lei reprezintă T.V.A., iar suma de 172.612 lei impozit pe profit precum şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii; obligaţii ce vor fi calculate de către organele de executare subordonate A.N.A.F. de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Cât priveşte obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr. 251/2005 (art. 11 din Lege), Tribunalul a constatat că urmare verificărilor efectuate de organele de urmărire penală s-a stabilit că inculpatul nu deţine bunuri asupra cărora să se poată institui măsuri asigurătorii.
Referitor la menţiunea din rechizitoriul întocmit în cauză si anume „ având în vedere cele consemnate în procesul-verbal din data de 14 aprilie 2009 si faptul că bunurile găsite cu ocazia controlului la punctul de lucru al SC A.I. SRL nu aveau acte de provenienţă, instanţa s-a pronunţat cu privire la bunurile lăsate în custodia inculpatului L.M. în-data de 14 aprilie 2009, Tribunalul a constatat din analiza procesul verbal că la data de 14 aprilie 2009, D.G.P.M.B. - S.I.F. a lăsat în custodia inculpatului întreaga cantitate de marfă identificată de acesta până la momentul prezentării de către inculpat a documentelor societăţii, documente (registru. de casă, jurnal de vânzări, jurnal de cumpărări, registru -jurnal si balanţe de verificare) prezentate de acesta la data de 19 mai 2009, dată la care organele de urmărire penală n-au instituit nici o măsură cu privire la bunurile în cauză, astfel încât. la acest moment, practic Tribunalul nu are asupra a ce se pronunţa.
Sentinţa penală a fost apelată de Parchetul de pe lângă. Tribunalul Bucureşti şl inculpatul L.M.
În motivele de apel formulate în scris, modificate prin susţinerile orale ale reprezentantului Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a vizat nelegalitatea sentinţei penale apelante sub aspectul nerespectării art. 191 alin. (3) C. proc. pen., în sensul neobligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat în condiţiile în care aceştia au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile, dar şi netemeinicia hotărârii sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei. Se arată, în susţinerea acestui din urmă motiv de apel că pedeapsa aplicată inculpatului este în cuantum insuficient, dar şi cu o modalitatea de executare prea blândă, având în vedere prejudiciul considerabil cauzat dar şi împrejurarea că inculpatul nu a achitat nimic din acest prejudiciu.
Apelantul inculpat L.M. critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul netemeinicie soluţiei de condamnare, susţinând că, pe de o parte fapta reţinută în sarcina sa este de fapt contravenţia prev: de art. prev. de art. 41 din Legea nr. 82/1991 iar dacă s-ar considera că este o infracţiune, sancţiunea corespunzătoare ar fi amenda administrativă, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 241/2005.
Astfel, solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. b) sau art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.
Inculpatul contestă şi cuantumul prejudiciului la acoperirea cărui a fost obligat considerând că instanţa la pronunţare nu a avut în vedere suplimentul la expertiza contabilă întocmit în cauză din care rezultă că prejudiciul, cu titlu de impozit pe profit şi T.V.A, ar fi sub 30.000 lei.
De asemenea, invocă împrejurarea că nu s-a pus în discuţie regularitatea actului de sesizare a instanţei, conform disp.art. 300 C. proc. pen., fiind încălcate disp.art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care ar atrage desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare,
Prin Decizia penală nr. 41/ A din 19 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat L.M. împotriva sentinţei penale nr. 333, din data de 14 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 333 din 14 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, şi în fond, rejudecând:
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Pe durata termenului de încercare, inculpatul L.M. are obligaţia să se supună măsurilorprev. de art. 863 C. pen., respectiv:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă:
În temeiul art. 359 C. proc. pen., instanţa a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În tem. art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.I. SRL, la plata sumei de 4.500 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide astfel, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanţii-inculpaţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen. Instanţa de Apel a constatat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, constând în aceea că inculpatul L.M., în calitate, de administrator al SC A.I. SRL, în perioada ianuarie 2009 - aprilie 2009, a achiziţionat fără documente legale cantităţi importante de mărfuri, a comercializat aceste mărfuri la punctul de lucru al societăţii şi nu a evidenţiat operaţiunile comerciale aferente, producând bugetului de stat un prejudiciu de 377.589 lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit.
Inculpatul, a recunoscut într-o primă fază săvârşirea infracţiunii, contestând doar cuantumul prejudiciului produs prin săvârşirea acesteia, solicitând în faţa instanţei de fond ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate prev. de art. 3201C. proc. pen. Ulterior, acesta a renunţat la beneficiul reducerii pedepsei prin declaraţia de recunoaştere a vinovăţiei.
De altfel inculpatul, în declaraţiile sale dar şi în faţa. instanţei de apel nu a negat situaţia de fapt: că nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii operaţiunile comerciale cu privire la o parte din marfa găsită în magazin ci că operând anumite reduceri pentru mărfurile expuse, datoriile către buget nu sunt în cuantumul stabilit de către partea civilă A.N.A.F.
Probele administrate atât în faza de urmărire penală: procesul, verbal de verificare a SC A.I. SRL din data de 14 aprilie 2009 şi fişele de inventar întocmite de către D.G.P.M.B. - S.I.F.; înscrisuri depuse de către inculpatul L.M. şi procesele verbale de primire a acestor documente din data de 07 mai 2009 şi 19 mai 2009 cuprinzând: stoc faptic al mărfurilor întocmit de către inculpat, O.P. plată contribuţii sociale, declaraţii fiscale, jurnal vânzări, raport de expertiză contabilă judiciară din data de 23 noiembrie 2010 declaraţii martori: S.A.C. din data de 26 august 2010, S.M.A. din data de 01 septembrie 2010 şi B.L.E. din data de 02 septembrie 2010, răspuns din 08 decembrie 2010 A.N.A.F. şi declaraţii recapitulative, proces verbal de perchezitionare a sistemelor informatice din data de 14 octombrie 2009 şi suport optic al rezultatelor percheziţiei, dar şi cele administrate în faza de cercetare judecătorească : raport de expertiză contabilă, supliment la raportul de expertiză contabilă, declaraţii martori P.A.C. şi S.M.A., au confirmată situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu. De altfel, acestea au fost analizate în mod obiectiv, complet şi exhaustiv de către instanţa de fond, astfel încât instanţa de apel achiesează în totalitate la argumentele cuprinse în sentinţa penală apelată, pe care le apreciază ca fiind întemeiate.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, fiind dovedite existenţa laturii obiective, a legăturii de cauzalitate şi a urmărilor imediate, precum şi a laturii subiective a acţiunilor, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege, sub forma intenţiei directe, în drept, fapta inculpatului L.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Aşadar, omisiunea de a evidenţia în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate - prevăzută şi pedepsită ca infracţiune de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 are ca situaţie premisă existenţă a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a unor venituri realizate de către făptuitor, contribuabilul personal sau presupusul contabil are obligaţia de a evidenţia operaţiunea sau venitul.
Aceasta este de altfel situaţia de fapt pentru care este inculpat L.M., omisiune care presupune nerealizarea mai multor etape: întocmirea documentului justificativ, înregistrarea documentului justificativ, sintetizarea operaţiunilor efectuate şi completarea declaraţiilor fiscale, ceea ce nu ar putea fi considerată a fi o contravenţie, pentru că aceasta din urmă, aşa cum prevede art. 41 pct. 1 din Legea nr. 82/1991 rep. presupune doar efectuarea de operaţiuni economico-financiare, fără să fie înregistrate în contabilitate;
Instanţa de apel nu a reţinut astfel critica adusă de apelantul inculpat L.M., privitor la caracterul penal al faptei săvârşite, neputând dispune achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În continuare, instanţa de apel nu a dispus achitarea acestuia nici în temeiulart. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., constatând că nu sunt aplicabile, aşa cum susţine inculpatul, prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005.
Astfel, potrivit prevederilor legale mai sus amintite se poate aplica inculpatului o sancţiune administrativă, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, însă doar dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat: Or, în cauză, inculpatul L.M. nu a acoperit nici măcar în parte prejudiciul reţinut a fi adus bugetului de stat prin fapta sa.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului, privind cuantumul prejudiciului, dar şi concluziile suplimentului la raportul de expertiză care au calculat un prejudiciu adus bugetului de stat de 134.156,68 lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit, calcul la care s-a avut în vedere reducerea de 70% aplicată la o parte din marfa din magazinul societăţii.
Considerăm că realitatea acestor reduceri nu a fost relevată prin probatoriul administrat în cauză. Deşi martorii audiaţi şi în faza de.cercetare judecătorească au confirmat că mărfurilor aflate la et. 2 al. magazinului li se aplica o reducere de 70% din preţul afişat, aceste reduceri nu s-au regăsit nici pe eticheta produselor dar nici în contabilitatea societăţii, aşa încât acesta declaraţii nu pot fi avute în vedere, nefiind coroborate cu alte probe.
În cadrul motivelor de apel, inculpatul a invocat nulitatea absolută, faţă de împrejurarea că instanţa de fond nu a. pus în discuţie regularitatea actului de sesizare a instanţei.
Potrivit art. 300 C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.
Omisiunea instanţei însă de a verifica regularitatea actului de sesizare nu constituie un caz de nulitate absolută, neregăsindu-se printre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. ci ar putea fi, în condiţiile existenţei unei vătămări a uneia din părţi, lovită de nulitatea relativă. Or, în cauză, procesul penal s-a desfăşurat cu respectarea drepturilor inculpatului, fiindu-i asigurată apărarea, adus la cunoştinţă cuprinsul rechizitoriului dar şi administrat probatoriul pe care a înţeles să îl invoce. Mai mult, instanţa de apel constatată că actul de sesizare al instanţei îndeplineşte condiţiile de legalitate şi.temeinicie, fiind verificat de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen.. şi cuprinde menţiunile arătate de art. 263 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptelor săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea, precum şi limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea dedusă judecăţii, modalitatea de săvârşire a faptei, dar şi persoana recurentului - inculpat, atitudinea acestuia, de recunoaştere a săvârşirii faptei, prejudiciul produs.
Astfel, instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că. inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, nu are antecedente penale, are familie, are studii superioare.
Văzând şi cuantumul pedepsei aplicate, pe care o consideră suficientă, apreciază că pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii constituie un avertisment suficient pentru inculpat, care a conştientizat consecinţele negative ale faptelor sale şi că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a acestuia, însă vizavi de prejudiciu în cuantum ridicat produs de către inculpat, instanţa a apreciat că este necesară instituirea unei supravegheri a executării pedepsei cu suspendare, în conformitate cu prevederile art. 861 C. pen.
De asemenea, instanţa de fond în mod greşit a omis să oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat şi partea responsabilă civilmente SC A.I. SRL, în solidar cu inculpatul L.M.
Astfel, potrivit art. 191 alin. (3) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare.
Prin sentinţa penală apelată, instanţa de fond a obligat partea responsabilă civilmente SC A.I. SRL, în solidar cu inculpatul L.M. la plata despăgubirilor civile către A.N.A.F., împrejurare care ar fi atras şi obligativitatea acesteia de a plăti, în solidar, şi cheltuielile judiciare.
Deşi într-adevăr instanţa de fond nu a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului sau părţii responsabile civilmente, obligatorie potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005, în urma verificărilor realizate de instanţa de apel, s-a constat că nici inculpatul L.M. şi nici partea responsabilă civilmente SC A.I. SRL nu deţin bunuri mobile sau imobile impozabile.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul L.M., solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar, dar şi celor susţinute oral de către apărătorul său ales cu ocazia dezbaterilor: admiterea recursului, casarea hotărârilor instanţei de fond şi a celei de apel şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) sau art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., precizând că pe de o parte fapta reţinută în sarcina sa este de fapt contravenţia prev. de art. prev. de art. 41 din Legea 82/1991, iar dacă s-ar considera că este o infracţiune, sancţiunea corespunzătoare ar fi amenda administrativă, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 241/2005.
S-a solicitat şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005;
În subsidiar s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 81 din C. proc. pen.
Pe latură civilă s-a solicitat a se constata că prejudiciul este cel din suplimentul de expertiză dispusă la judecata în fond.
Ca si temeiuri de casare, au fost indicate, în cadrul motivelor de recurs dispoziţiile art. 3859pct. 12, 13 şi 172 C. proc. pen., fără însă a se preciza pentru fiecare susţinere cazul de casare corespunzător dintre cele enumerate.
Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului nu a invocat decât un singur caz de casare, cel prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., iar acest caz a fost invocat pentru criticile privind achitarea inculpatului şi greşita individualizare a pedepsei.
Pentru restul, susţinerilor privind neaplicarea art. 10 din Legea nr. 25.1/2005, apărătorul inculpatului nu a indicat, în mod concret, vreun temei de casare.
Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859din acelaşi cod, consacrându-se în acest fel efectul parţial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară.
Potrivit dispoziţiilor legale mai sus invocat, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii nu pot formulajar instanţa nu va putea analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii şi care se circumscriu cazurilor de casare expres şi limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunţată la data de 19 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013).
În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menţionat; trebuie precizat că în speţa dedusă judecăţii nu pot fi aplicate dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege ( referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării ), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoaree a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.
Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se şi limitându-se doar la chestiuni de drept.
Raportându-ne la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că susţinerile inculpatului în sensul că au fost înlăturate probele administrate de inculpat (declaraţiile martorilor), că nu a fost avut în vedere suplimentul la expertiza contabilă întocmit în cauză din care rezultă că prejudiciul, cu titlu de impozit pe profit şi T.V.A., ar fi sub 30.000 lei, precum şi că fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - eroarea gravă de fapt -, care însă a fost abrogat în mod expres prin Legea nr. 2/2013, astfel încât criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de recurs.
Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că susţinerile inculpatului privind neaplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 se puteau circumscrie unuia dintre cazurile de casare invocate de recurentul inculpat L.M., şi anume cel prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (privind greşita aplicare a legii), însă, analizând actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, daca în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleaşi condei este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar".
Raportând consideraţiile teoretice mai sus enunţate la spuţa dedusă judecăţii, înalta Curte constată nu numai că valoarea prejudici ilui creat urmare săvârşirii faptei de către inculpat este mai mare de 50.00 euro dar indiferent de suma pe care inculpatul a apreciat că o datorează statului acesta nu a înţeles să o achite nici până în prezent, data judecării cauzei, astfel încât, dispoziţiunile art. io din Legea nr. 241/2005 nu sunt incidente.
De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 13 ( inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) C. proc. pen., însă criticile formulate în sensul că faptele inculpatului nu constituie infracţiune, ci contravenţia prevăzută de art. 41 din Legea nr. 82/1991 sunt nefondate. Astfel, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat că, fiind dovedite existenţa laturii obiective, a legăturii de cauzalitate şi a urmărilor imediate, precum şi a laturii subiective a acţiunilor, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege, sub forma intenţiei directe, în drept, fapta inculpatului L.M. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev.de art. 9.al.1 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Aşadar, omisiunea de a evidenţia în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate - prevăzută şi pedepsită ca infracţiune, de art. 9 alin. (1) lit. b) din legea nr. 241/2005 are ca situaţie premisă existenţa unor operaţiuni comerciale efectuate sau a unor venituri realizate de către făptuitor, contribuabilul personal sau presupusul contabil care are obligaţia de le a evidenţia în condiţiile legii; această omisiune presupune nerealizarea mai multor etape: întocmirea documentului justificativ, înregistrarea documentului justificativ, sintetizarea operaţiunilor efectuate şi completarea declaraţiilor fiscale, in scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Este adevărat că potrivit dispoziţilor art. 41 din Legea nr. 82/1991, anumite fapte (între.care şi cea săvârşită de inculpat) constituie contravenţie, însă doar în.măsura în care ele au fost săvârşite în astfel- de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni.
Or în speţă, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, nu suntem în prezenţa unei simple neînregistrări în contabilitate a unor operaţiuni economice, ci această conduită a inculpatului a fost subsumată unui scop bine determinat, acela al sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, situaţie în care acesta conduită nu mai poate fi analizată decât din perspectiva legii penale, mai precis, a incriminării din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Prin urmare nici această critică a inculpatului nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte critica referitoare la individualizarea pedepsei, înalta Curte constată că aceasta nu poate fi analizată nici din perspectiva cazului de casare invocat (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.) şi nici a cazului prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., întrucât nu pune în discuţie aspecte de nelegalitate, ci de netemeinicie, care nu mai pot fi cenzurate în reglementarea actuală a recursului.
Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. (3) C. proc. pen., care, să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului L.M..
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva Deciziei penale nr. 41/ A din 19 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1961/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1967/2013. Penal. Infracţiuni la regimul... → |
|---|
