ICCJ. Decizia nr. 1976/2013. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1976/2013

Dosar nr. 6609/101/2012

Şedinţa publică din 7 iunie 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179 de la 08 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul cu nr. 6609/101/2012, s-a admis cererea formulată de inculpatul D.A.C. privind judecare cauzei după procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen., iar în baza art. 197 alin. (1) şi (3) teza 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.A.C., cu domiciliul în satul Izvorul Bîrzii, judeţul Mehedinţi, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. rap. la art. 71 C. pen.

În baza art. 203 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 99 şi urm C. pen. şi art. 3201alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art. 33-34 C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse şi s-a aplicat inculpatului D.A.C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. rap. la art. 71 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată D.L.I. nu s-a constituit parte civilă şi a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.200 lei cheltuieli judiciare, din care: 2.525,73 lei reprezentând cheltuieli judiciare la urmărire penală, ce includ şi sumele de 150 lei onorariul avocatului din oficiu I.M. şi 50 lei onorariul avocatului din oficiu S.F., de la urmărirea penală, diferenţa reprezentând cheltuieli judiciare pentru faza de judecată, ce includ şi sumele de 200 lei onorariul avocatului din oficiu V.N. şi 200 lei onorariul avocatului din oficiu F.C. desemnat pentru victimă, sume ce s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi nr. 741/P/2011, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului minor D.A.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de „viol” şi „incest”, fapte prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 203 C. pen. cu aplic. art. 41 alin.( 2) C. pen., fiecare cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.., constând în aceea că în perioada august 2010- ianuarie 2011, profitând de imposibilitatea surorii sale de a se apăra şi de a-şi manifesta voinţa, prin violenţă, inculpatul a obligat-o pe sora sa, D.L.I. - în vârstă de 13 ani, să întreţină cu el relaţii sexuale în două rânduri, relaţii ce s-au consumat în locuinţa lor situată în satul Izvorul Bîrzii, comuna Izvorul Bîrzii, judeţul Mehedinţi, unde locuiau împreună cu părinţii.

În urma acestor raporturi sexuale, victima a rămas însărcinată şi, la data de 16 septembrie 2011, a dat naştere minorului D.M.

Prin rezoluţia din 07 octombrie 2011, I.P.J. Mehedinţi, S.I.C. a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice biocriminalistice care să stabilească cine este tatăl natural al minorului D.M., recoltându-se probe biologice de referinţă de la D.L.I., D.M., D.A.C. şi D.N., din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1574242 din 25 octombrie 2011 întocmit de I.G.P.R. - I.N.C. - Serviciul Biocriminalistică, rezultând că, în urma comparării profilelor genetice aparţinând numiţilor D.A.C., D.N. şi D.M., s-a concluzionat că inculpatul D.A.C. este tatăl biologic al nou-născutului D.M., cu un indice de paternitate de 3.520.000.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 307 din 08 mai 2012, încheiat de S.M.L. Mehedinţi, a rezultat că inculpatul D.A.C. suferă de hipoacuzie, retard mintal mediu pe fond de handicap senzorial şi că a avut discernământ diminuat pentru fapta de care este învinuit.

Totodată, faţă de cele de mai sus, s-a reţinut că minorul a înţeles pentru ce este cercetat şi are capacitatea de a înţelege întrebările care i-au fost adresate de către organele de urmărire penală, dar a refuzat să răspundă la întrebările care i-au fost adresate.

Astfel, instanţa de fond a constatat că faptele inculpatului D.A.C., săvârşite în condiţiile mai sus expuse, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv incest prev. de art. 203 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., fiecare cu aplic. art. 99 şi următoarele C. pen. şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 din C. pen., respectiv: împrejurările în care inculpatul a comis faptele - în mod repetat, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite şi urmările produse, determinat de consecinţele produse victimei şi în planul relaţiilor sociale, precum şi de persoana inculpatului - nu are antecedente penale, minor la data comiterii faptelor, starea sănătăţii, dar şi pericolul pe care acesta l-ar prezenta în situaţia în care ar fi lăsat în libertate. Sub acest aspect, s-a reţinut că potrivit procesului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, inculpatul nu are posibilitatea de a se integra în viaţa socială prin propriile posibilităţi, datorită problemelor de sănătate, existând pericolul ca acesta să comită în continuare fapte penale chiar şi de natura celor ce fac obiectul acestei cauze, tot datorită aceloraşi probleme de sănătate de care suferă, care îl fac să acţioneze mai mult instinctiv, ori prin imitaţie şi cognitiv.

Raportat, la aceste circumstanţe, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare, va fi în măsură să satisfacă cerinţele prev. de art. 52 C. pen., această pedeapsă rezultând în urma aplicării în cauză a disp. art. 33-34 C. pen..

Potrivit disp. de art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., considerând că pericolul social concret al infracţiunilor pentru care acesta este condamnat justifică interzicerea exercitării acestor drepturi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.A.C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita minimă, iar ca modalitate de executare, să se facă în principal aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., iar în subsidiar aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., apreciind să s-a făcut de prima instanţă o greşită individualizare a pedepsei, nesocotindu-se dispoziţiile art. 72 şi respectiv art. 52 C. pen., neacordând eficienţă maximă circumstanţelor atenuante prev. de art. 76 şi 76 C. pen., raportat la atitudinea sa procesuală sinceră, recunoscând şi regretând fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond.

Prin decizia penală nr. 35 din 04 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 179 din 8 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 6609/101/2012, ca tardiv introdus.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul D.A.C., criticile sale vizând, în continuare, netemeinicia pedepsei aplicate.

În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. cât şi din prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Reţine Înalta Curte că fapta şi modalitatea de comitere a acesteia au fost temeinic stabilite de instanţa de fond, în urma unei analize atente şi obiective a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, recunoscut de către inculpat care şi-a exprimat voinţa de a beneficia de judecarea cauzei în procedura simplificată prev.de art. 3201 C. proc. pen.

Astfel, din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală rezultă că, în perioada august 2010 - ianuarie 2011, profitând de imposibilitatea surorii sale de a se apăra şi de a-li manifesta voinţa, prin violenţă, inculpatul a obligat-o pe sora sa, D.L.I., în vârstă de 13 ani, să întreţină cu el relaţii sexuale în două rânduri, relaţii ce s-au consumat în locuinţa lor situată în satul Izvolrul Bîrzii, comuna Izvorul Bîrzii, jud.Mehedinţi, unde locuiau împreună cu părinţii, în urma acestor raporturi sexuale victima rămânând însărcinată şi dând naştere minorului D.M., la data de 16 septembrie 2011.

Referitor la criticile privind netemeinicia pedepsei aplicate, reţine Înalta Curte că nu sunt întemeiate.

Astfel, prima instanţă a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum sunt reglementate de disp.art. 72 C. pen. şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, inclusiv dispoziţiile art. 3201alin. (7) C. proc. pen., modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv prin violenţă, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi manifesta voinţa.

Instanţa de fond a avut în vedere la aplicarea sancţiunii penale şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, a recunoscut fapta comisă, era minor la data săvârşirii infracţiunii, starea sănătăţii, dar şi pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate.

Înalta Curte apreciază, în urma propriei evaluări a cauzei, că nu se mai impune a se acorda o mai largă eficienţă acestor circumstanţe personale pozitive ale inculpatului, cât timp recunoaşterea faptei este una formală în faţa evidenţei probelor, iar lipsa antecedentelor penale este o stare normală a fiecărui individ, fără a putea fi ridicată la rang de virtute, cu consecinţa aplicării unei pedepse modice pentru o faptă gravă, cu consecinţe în viaţa victimei.

Aceste împrejurări pozitive ce caracterizează persoana inculpatului pot fi avute în vedere doar ca elemente de individualizare a pedepsei, ele neavând ponderea unor circumstanţe atenuante care să contribuie la aplicarea unei pedepse într-un cuantum şi mai redus.

Apreciază Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatului este bine dozată, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, astfel încât este aptă să contribuie la atingerea scopului prev.de art. 52 C. pen., respectiv cel educativ şi coercitiv al pedepsei.

Prin urmare, apreciază Înalta Curte că se impune executarea pedepsei în stare de arest fiind singura modalitate aptă să contribuie la reeducarea inculpatului în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

Cât timp nu au fost identificate alte cazuri de casare care, luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 35 din 04 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbaj mimico gestual se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 iunie 2013 .

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1976/2013. Penal